ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 405/2013

Obligarea pârâților să le recunoască dreptul de a primi despăgubirile pentru imobilul - clădire moară în suprafață de 108 mp și clădire motor în suprafață de 54 mp, ambele demolate, terenul aferent, utilajele și instalațiile morii.

Obligarea pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia de despăgubire pentru P.G.I. în sumă de 174.321 lei, reprezentând 1/2 din valoarea totală de 348.642 lei și pentru P.I.V. în sumă de 87.160 lei, reprezentând cota de 1/4 din valoarea totală de 348.642 lei a întregului bun notificat.

Obligarea pârâtei A.N.R.P. să emită titlurile de creanță și să le achite sumele datorate, astfel cum vor fi stabilite prin hotărâre judecătorească. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că prin Notificarea nr. 142/2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, au solicitat restituirea imobilului compus din teren, clădirile pe acesta reprezentând o moară și anexă, precum și pentru utilajele preluate abuziv odată cu moara; că după 9 ani de la depunerea notificării, după emiterea a nu mai puțin de trei dispoziții, după consumarea unui litigiu în fața instanțelor de judecată, după pierderea în mod repetat a dosarului lor la A.N.R.P., se află în situația de a nu avea o soluție în această cerere, neputând intra nici măcar în posesia titlului de despăgubire și, cu atât mai puțin, a despăgubirilor efective. Au arătat reclamanții că Dispoziția nr. 195 din 04 februarie 2004 emisă de comuna Vădastra, prin care a fost soluționată inițial notificarea, a fost anulată de Tribunalul Olt, măsură menținută și de Curtea de Apel Craiova; că în cursul procesului s-a administrat proba cu expertiză de evaluare a imobilului, valoarea rezultată fiind de: - 120.100 lei (RON) pentru clădirea moară și cea a camerei motoarelor; - 137.600 lei (RON) pentru utilajele morii; - 90.942 lei (RON) pentru terenul aferent, adică un total de 348.642 lei (RON), valoare stabilită la data soluționării notificării. Ca urmare a anulării dispoziției s-a emis o nouă dispoziție de către comuna Vădastra, sub nr. 553 din 01 iunie 2007, dispoziție a cărei modificare a fost solicitată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul includerii valorii concrete a despăgubirilor pentru utilajele și instalațiile morii, iar prin Dispoziția nr. 62 din 28 februarie 2008 s-a procedat la revocarea Dispoziției nr. 553 din 01 iunie 2007 și s-a dispus propunerea de acordare a despăgubirilor pentru clădirea morii în suprafață de 108 mp, clădirea motorului în suprafață de 54 m.p., precum și acordarea despăgubirilor în sumă de 1.376.000.000 (137.600 RON), valoare stabilită prin Raportul de expertiză tehnico-judiciară întocmit de expert R.E.D. Au arătat reclamanții că, întrucât li s-a solicitat de către A.N.R.P. să prezinte un act din care să rezulte cotele în care vor fi împărțite despăgubirile între beneficiari, au procedat la ieșirea din indiviziune cu privire la aceste drepturi prin Sentința civilă nr. 1057 din 12 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, fiind stabilite cotele de drept ca fiind 1/2 cotă parte cuvenită pentru P.G.I. și 1/4 pentru P.I.V. Ca urmare a evaluării realizate la cererea A.N.R.P. s-a stabilit de către expertul ales de aceasta o valoare a imobilului situată la cca jumătate din valoarea expertizată în condiții judiciare, reclamanții apreciind că astfel au fost încălcate dispozițiile legale cu privire la modul de efectuare a expertizei. Deși au formulat obiecțiuni față de noua expertiză, aceasta nu a primit o rezolvare, expertul A.N.R.P. menținându-și punctul de vedere exprimat ca urmare a comenzii și contractului încheiat cu A.N.R.P., refuzând să ia în discuție obiecțiunile privind "data evaluării și valoarea stabilită de către instanță", astfel că reclamanții au fost nevoiți să solicite A.N.R.P. și Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să procedeze la emiterea titlului de despăgubire având în vedere expertiza judiciară privind valoarea imobilului - teren și construcții demolate, expertiză necontestată și opozabilă statului român, însă la această cerere nu au primit niciun răspuns în termenul legal și nici până la data formulării acțiunii. Au apreciat reclamanții că faptul că dispoziția primarului comunei Vădastra nu a fost pusă în practică, dosarul format în baza acesteia nefiind soluționat, acest lucru echivalează cu un refuz nejustificat al statului român și al instituțiilor implicate de a emite și pune în aplicare decizia de acordare a despăgubirilor, față de depășirea considerabilă a termenului de soluționare a dosarului și, în consecință, s-au adresat instanței pentru realizarea efectivă a dreptului la despăgubire. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.N.R.P. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la cererea de chemare în judecată, motivat de faptul că nu A.N.R.P. va stabili și acorda despăgubiri aferente imobilelor notificate în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, ci Comisia Centrală va desemna evaluatorul în vederea efectuării raportului de evaluare și va emite decizia conținând titlul de despăgubire, după urmarea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Totodată, pârâta A.N.R.P. a invocat excepția prematurității solicitării de plată a despăgubirilor, având în vedere că reclamanții nu au un titlu de plată în baza căruia Autoritatea să poată efectua o plată a despăgubirilor în numerar și nici nu dețin un titlu de despăgubire reprezentat de Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În consecință, s-a solicitat admiterea excepțiilor invocate și respingerea acțiunii promovate de reclamanți sub aspectul tuturor capetelor de cerere. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat, prin întâmpinarea formulată, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Ulterior, reclamanții au formulat modificare la cererea de chemare în judecată, solicitând instanței să se pronunțe cu privire la următoarele capete de cerere: 1. Obligarea pârâților să le recunoască dreptul de a primi despăgubirile pentru imobilul - clădire moară în suprafață de 108 mp și clădire motor în suprafață de 54 mp, ambele demolate, precum și pentru terenul aferent și utilajele și instalațiile morii. 2. Acordarea unei sume a despăgubirilor majorate, corespunzătoare valorii la data soluționării notificării, respectiv și a diferenței de valoare între suma acordată inițial prin decizie și cea solicitată de reclamanți, astfel cum aceasta este stabilită prin expertiza judiciară R.D.E., respectiv, să se acorde reclamantului P.I.V. și diferența de 27.420 lei, la valoarea de 87.160 lei, stabilită corespunzător cotei sale de 1/4 și să se acorde reclamantului P.G.I. și diferența de la 54.840 lei, la valoarea de 174.321 lei, stabilită corespunzător cotei sale de 1/2. 3. Obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent diferenței de valoare menționată mai sus;

Actualizarea sumei datorate, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat notificarea și până la finalizarea procedurii de stabilire a despăgubirilor, precum și a dobânzii legale;

Obligarea pârâtei A.N.R.P. să le emită titlurile de creanță (plată) și să le achite sumele datorate, astfel cum vor fi stabilite prin hotărârea judecătorească.

Anularea în parte a Deciziei nr. 8765 din 26 august 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la art. 4, care le încalcă dreptul la despăgubire reală într-un termen rezonabil și să se dispună plata drepturilor de creanță împotriva statului român. În motivarea cererii de modificare a acțiunii introductive, reclamanții au arătat că, drept urmare a formulării acțiunii judiciare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 8765 din 26 august 2010, prin care le-au fost recunoscute în parte drepturile la despăgubire, acestea fiind însă diminuate față de valoarea reală și că în termen legal au formulat plângere prealabilă, conform dispozițiilor Titlului VII, Capitolul V 1 , în data de 27 decembrie 2010, la care nu au primit niciun răspuns. Cu privire la valoarea despăgubirilor, reclamanții au arătat că se impune a se reține și acorda valorile rezultate din expertiza judiciară efectuată de expert R. și, în consecință, au solicitat: - să se acorde reclamantului P.I.V. diferența de la 27.420 lei, la valoarea de 87.160 lei, stabilită corespunzător cotei sale de 1/4 și - să se acorde reclamantului P.G.I., diferența de la 54.840 lei la valoarea de 174.321 lei stabilită corespunzător cotei sale de 1/2. Au mai arătat reclamanții că în mod netemeinic și nelegal s-au reținut în decizia atacată valori mult mai mici, necorespunzătoare obligației de stabilire a valorilor la data soluționării notificării, fără a se acorda și despăgubirile pentru utilaje, deși acestea sunt certe, situație care nu corespunde obligației de despăgubire reală, efectivă, integrală și într-un termen rezonabil pentru pierderea suferită prin nerestituirea imobilului. La data de 10 martie 2011, reclamanții au formulat completare la acțiune, în sensul formulării unui capăt de cerere subsidiar primului capăt al cererii modificatoare: 1. În situația în care se va stabili că data soluționării notificării ar fi data la care se emite Decizia de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să se acorde diferența între suma stabilită prin Decizia nr. 8765 din 26 august 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și suma reală la valoarea de piață care va fi stabilită prin expertiză, stabilită corespunzător cotei de 1/4 pentru reclamantul P.I.V. și cotei de 1/2 pentru reclamantul P.G.I. Totodată, reclamanții au precizat că își mențin celelalte capete de cerere, precum și motivarea formulată atât în cererea de chemare în judecată, cât și în cererea modificatoare. Prin Încheierea din data de 05 mai 2011, Curtea a pus în vedere reclamanților să precizeze obiectul acțiunii, raportat la cele două categorii de bunuri, o categorie în privința căreia s-a emis decizie reprezentând titlu de despăgubire, iar cealaltă pentru care nu s-a emis decizie reprezentând titlu de despăgubire. La data de 16 iunie 2011, reclamanții au formulat precizare la acțiune, după cum urmează: 1. În privința obiectului cererii de chemare în judecată raportat la cele două categorii de bunuri, pretențiile lor se referă la ambele categorii de bunuri. Decizia emisă este nelegală atât pentru că s-a stabilit în mod greșit cuantumul despăgubirilor cu privire la bunurile imobile - teren și construcții, cât și cu privire la omisiunea de a se stabili valoarea pentru bunurile imobile prin destinație - utilajele morii, făcând obiectul soluționării notificării. În consecință, urmează a fi stabilită valoarea totală a bunului preluat, incluzând și utilajele. Nu există niciun temei de drept pentru care, pentru acestea, nu s-a stabilit și nu s-a acordat până la momentul formulării acțiunii despăgubirea, neprimind nicio comunicare din partea autorităților pârâte. 2. În privința calității procesuale pasive a fiecărui pârât, în funcție de petitele cererii, au precizat următoarele aspecte: Capetele de cerere, astfel cum au fost modificate și completate sunt: 1.Acordarea unei sume a despăgubirilor majorate, corespunzătoare valorii la data soluționării notificării, respectiv și a diferenței de valoare între suma acordată inițial prin decizie și cea solicitată de reclamanți, astfel cum aceasta este stabilită prin expertiza judiciară R.D.E., respectiv, să se acorde reclamantului P.I.V. și diferența de 27.420 lei, la valoarea de 87.160 lei, stabilită corespunzător cotei sale de 1/4 și să se acorde reclamantului P.G.I. și diferența de la 54.840 lei, la valoarea de 174.321 lei, stabilită corespunzător cotei sale de 1/2 din valoarea totală de 348.642 lei a întregului bun notificat. În subsidiar, în situația în care se va stabili că data soluționării notificării ar fi data la care se emite Decizia de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să se acorde diferența între suma stabilită prin Decizia nr. 8765 din 26 august 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și suma reală la valoarea de piață ce va fi stabilită prin expertiză, corespunzător cotei de 1/4 pentru reclamantul P.I.V. și cotei de 1/2 pentru reclamantul P.G.I. 2. Să fie obligat Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent diferenței de valoare menționată mai sus. 3. Să se dispună actualizarea sumei datorate, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat notificarea și până la finalizarea procedurii de stabilire a despăgubirilor, precum și a dobânzii legale. 4. Să se dispună anularea în parte a Deciziei nr. 8765 din 26 august 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la art. 4, care le încalcă dreptul la despăgubire reală într-un termen rezonabil și să se dispună plata drepturilor de creanță împotriva statului român. 5. Să fie obligată pârâta A.N.R.P. să emită titlurile lor de creanță și să le achite sumele datorate, astfel cum vor fi stabilite prin hotărârea judecătorească. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă, reclamanții au menționat că aceasta revine Statului Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru primele 4 capete de cerere, conform art. 19 alin. (1) din Capitolul V 1 , Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar pentru capătul 5 de cerere revine Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Prin Sentința civilă nr. 5482 din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. și excepția prematurității solicitării de plată, excepții invocate de pârâta A.N.R.P.; - a admis în parte acțiunea modificată, precizată și completată, formulată de reclamanții P.G.I. și P.I.V., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; - a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru utilajele și instalațiile morii în cuantumul menționat în cuprinsul Dispoziției nr. 62 din 28 februarie 2008 emisă de Primăria comunei Vădastra, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective; - a respins în rest acțiunea modificată, precizată și completată, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. este neîntemeiată, întrucât această autoritate a fost chemată în judecată pentru a se dispune obligarea la emiterea titlurilor de plată și la plata despăgubirilor, astfel cum rezultă din precizarea la acțiune formulată de reclamanți pentru termenul de judecată din 16 iunie 2011, or, potrivit prevederilor Capitolului V 1 , Titlul VII din Legea nr. 247/2005, A.N.R.P. coordonează procesul de acordare a despăgubirilor, incluzând activitățile de emitere a titlurilor de plată, a titlurilor de conversie, conversia în acțiuni și plata despăgubirilor în numerar prin Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar. Prin urmare, instanța de fond a apreciat că este justificată legitimarea procesuală pasivă a pârâtei A.N.R.P. În ceea ce privește solicitarea reclamanților de emitere a titlurilor de plată și de plată a despăgubirilor. Instanța a reținut că excepția prematurității solicitării de plată a despăgubirilor este, de asemenea, neîntemeiată, apreciind că apărările invocate de pârâta A.N.R.P. În susținerea acesteia vizează fondul cauzei, respectiv inexistența refuzului nejustificat de efectuare a plății, în condițiile în care reclamanții nu au un titlu de plată în baza căruia A.N.R.P. să poată efectua plata despăgubirilor și nici nu a fost făcută opțiunea potrivit Cap. V 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că acțiunea promovată de reclamanți, astfel cum a fost modificată, precizată și completată, este în parte întemeiată, pentru următoarele considerente: - Prin Decizia nr. 8765 din 26 august 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantului P.I.V., în cuantum de 27.420 lei, corespunzător cotei indivize de 1/4, domnului P.A.T., în cuantum de 27.420 lei, corespunzător cotei indivize de 1/4, și reclamantului P.G.I., în cuantum de 54.840 lei, corespunzător cotei indivize de 1/2. - În privința utilajelor și instalațiilor morii, prin această decizie, Comisia Centrală a menționat că va emite o decizie separată în cuantumul menționat în cuprinsul Dispoziției nr. 62 din 28 februarie 2008 emisă de Primarul comunei Vădastra, actualizat cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică. Instanța de fond a apreciat că solicitarea reclamanților de anulare parțială a Deciziei nr. 8765 din 26 august 2010, respectiv a prevederilor art. 4 din aceasta, și de plată a drepturilor lor de creanță, pe motiv că încalcă dreptul lor la despăgubire reală într-un termen rezonabil, este neîntemeiată. Totodată, instanța de fond a reținut că solicitarea reclamanților de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru utilajele și instalațiile morii în cuantumul menționat în Dispoziția nr. 62 din 28 februarie 2008 emisă de Primăria comunei Vădastra, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, este întemeiată, având în vedere că termenul rezonabil de soluționare a cererii consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu a fost respectat, în condițiile în care notificarea formulată de reclamanți a fost soluționată după 7 ani, deși termenul legal era de 60 de zile, iar de la data înregistrării dosarului de despăgubire la Secretariatul Comisiei Centrale și până la momentul pronunțării instanței nu s-a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire, cu toate că în Ședința Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 08 decembrie 2010, a fost aprobată emiterea deciziei. Referitor la cererea reclamanților de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru diferența între suma stabilită prin decizie și suma stabilită prin raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul R.D.E. în Dosarul nr. 1275/2004 al Tribunalului Olt, Curtea a reținut că este neîntemeiată, întrucât instanța învestită cu soluționarea contestației formulată de reclamanți împotriva Dispoziției nr. 195 din 04 februarie 2004 a statuat, cu putere de lucru judecat, dreptul reclamanților la despăgubiri al căror cuantum se stabilește în procedura administrativă prevăzută de Capitolul V 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu posibilitatea contestării deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 19 din Titlul VII al acestui act normativ. În acest sens, prin Decizia civilă nr. 2762/2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost schimbată în tot Sentința civilă nr. 415/2004 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1275/2004 și s-a constatat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Legii nr. 247/2005. Instanța de apel nu a omologat, astfel, raportul de expertiză întocmit de expertul R.D.E., împrejurare față de care refuzul pârâtei Comisia Centrală de a emite o decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul - teren și construcțiile demolate, raportat la valoarea stabilită de expertul R.D.E., este unul justificat. A mai reținut instanța că, în mod legal, valoarea despăgubirilor pentru imobilul - teren și construcțiile demolate a fost stabilită la data întocmirii raportului de evaluare în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu în raport de data soluționării notificării, cum pretind reclamanții, deoarece momentul la care se raportează reclamanții este plasat în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, anterioară procedurii de evaluare a imobilelor, astfel cum este reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. În privința capătului de cerere subsidiar, prin care reclamanții au solicitat acordarea diferenței între suma stabilită prin Decizia Comisiei Centrale nr. 8765 din 26 august 2010 și suma reală la valoarea de piață care va fi stabilită pe calea unei expertize judiciare în prezenta cauză, Curtea a reținut că este neîntemeiat, în considerarea următoarelor argumente: 1. Cuantumul și modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite reclamanților sunt cele prevăzute de procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, aspect stabilit irevocabil prin Decizia Curții de Apel Craiova nr. 2762/2005. 2. Stabilirea cuantumului despăgubirilor este atributul exclusiv al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ale cărei decizii pot fi contestate conform art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Or, reclamanții au înțeles să conteste numai prevederile art. 4 din Decizia Comisiei Centrale nr. 8765 din 26 august 2010, nu și prevederile art. 1 din această decizie, prin care s-a emis titlul de despăgubire raportat la valorile stabilite prin raportul de evaluare întocmit în Dosarele nr. 9053/CC și 40191/CC. 3. Obiecțiunile formulate împotriva raportului de evaluare întocmit în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII au vizat refuzul de evaluare prin raportare la data soluționării notificării, refuz care este însă justificat, după cum s-a arătat în precedent, precum și încălcarea dispozițiilor legale privind modul de efectuare a expertizelor, cu consecința diminuării considerabile a valorii despăgubirilor. Referitor la această ultimă obiecțiune, este de remarcat faptul că simpla susținere potrivit căreia a avut loc o încălcare a dispozițiilor legale privitoare la efectuarea expertizelor, fără referiri concrete la aspectele contestate, nu este de natură să afecteze legalitatea și obiectivitatea concluziilor expertizei. În temeiul principiului accesorium sequitur principale, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate și pretențiile reclamanților de actualizare a diferenței de valoare în raport de rata inflației și de acordare a dobânzii legale. În consecință, pentru toate aceste considerente, Curtea a dispus, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, admiterea acțiunii în parte, astfel cum a fost modificată, precizată și completată, în sensul obligării pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru utilajele și instalațiile morii în cuantumul menționat în Dispoziția nr. 62 din 28 februarie 2008 emisă de Primăria comunei Vădastra, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective și a respins, în rest, acțiunea modificată, precizată și completată, pentru argumentele evidențiate în precedent. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. I. Prin motivele de recurs formulate, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor arată că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că în cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent dispoziției nr. 62/2008, a fost transmis de Primăria comunei Vădastra, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 9053/CC, că dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat. Arată recurenta că în cauza supusă judecății, procedura administrativă a fost parcursă, în sensul că în favoarea reclamanților a fost emisă Decizia nr. 8765 din 26 august 2010; că prin această Decizie au fost acordate despăgubiri pentru imobilul-teren în suprafață de 8.906 mp și construcțiile demolate; că pentru utilajele și instalațiile morii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite o decizie separată în cuantumul menționat în cuprinsul Dispoziției nr. 62 din 28 februarie 2008 emisă de Primăria Comunei Vădastra, actualizat cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică și că instanța în mod netemeinic a obligat pârâta la actualizarea valorii la data plății efective. Mai arată recurenta că, în urma raportului de evaluare întocmit de către Primăria comunei Vădastra, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite decizia reprezentând titlu de despăgubire în cuantumul stabilit de raportul mai sus menționat, actualizat cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică, la data emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire și nu la data plății, așa cum în mod eronat a fost obligată de către instanța de fond. Se mai arată în motivele de recurs că dispozițiile legale în vigoare sunt încălcate și din motivul necunoașterii acestora; că titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală se valorifică în varianta adoptată de legiuitor; că o plată a despăgubirilor se va face numai după valorificarea titlului de despăgubire și ținând cont de dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010 (potrivit cărora de la intrarea în vigoare a acestui act normativ se suspendă emiterea titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani). Apreciază recurenta că instanța, încălcând prevederile legislației în vigoare, devenind legiuitor pozitiv de drept, a dispus ca valoarea obținută să fie actualizată la data plății și că, mai mult, obligația de plată revine Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, subscrisa Comisie neavând astfel de atribuții. Prin urmare, arată recurenta, având în vedere că plata despăgubirilor este ulterioară emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate actualiza despăgubirile propuse reclamantului la data plății. II. Prin cererea de recurs formulată, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților critică hotărârea instanței de fond, apreciind că este nelegală și netemeinică, pentru faptul că instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. Astfel, arată recurenta-pârâtă că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Apreciază recurenta că faptul reținut de instanța de fond, conform căruia această autoritate are legitimitate procesuală, având atribuții de asigurare a organizării și funcționării Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu poate fi primit în susținerea soluției pronunțate, prin raportare la dispozițiile legale enunțate mai sus, și din care rezultă, în mod clar, că Autorității nu i-au fost conferite atribuții în cursul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, obligațiile ce revin fiecăreia dintre cele două entități, respectiv Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirii, fiind reglementate prin acte normative distincte. Totodată, relativ la aprecierile instanței de fond conform cărora, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ar avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză și aceasta întrucât analizarea și soluționarea dosarului reclamantei nu se referă doar la emiterea deciziei menționate, ci, înainte de această etapă se impun a fi efectuate mai multe etape, printre care și evaluarea imobilului, etape coordonate în totalitatea lor de către pârâtă, recurenta învederează faptul că etapele despre care face vorbire instanța de fond sunt reglementate tot în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (amintite în apărările formulate pe fondul cauzei), procedură ce se finalizează prin emiterea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar nu de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a deciziei reprezentând titlu de despăgubire. Recurenta invocă faptul că în ședința plenului judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 15 februarie 2010 s-a decis soluția de principiu pentru unificarea practicii judiciare, prin care s-a stabilit că A.N.R.P. nu are calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Se mai arată de către recurentă că în cuprinsul art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt prevăzute principalele atribuții ale Autorității, și anume faptul că, în privința aplicării Legii nr. 10/2001, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, republicată. Prin urmare, precizează recurenta, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, va efectua plata despăgubirilor bănești în urma opțiunii persoanelor îndreptățite, opțiune care se va face în conformitate cu dispozițiile Cap. V 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, persoanele îndreptățite trebuind să fie titulare ale unor dispoziții/decizii (prin care a fost stabilit dreptul acestora la acordarea de despăgubiri) emise de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor potrivit Legii nr. 10/2001, republicată. Se arată că în cazul de față nu se face o reactualizare, ci se efectuează o evaluare a imobilului, numai după ce se finalizează contestația la Legea nr. 10/2001 și după ce întreg dosarul este transmis la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005; că în cazul de față reclamanții nu au un titlu de plată în baza căruia Autoritatea să poată efectua o plată a despăgubirilor în numerar, aceștia nefiind nici titularii titlului de despăgubire reprezentat de Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (decizie ce se emite în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005), astfel că solicitarea de obligare la achitarea în favoarea reclamanților a contravalorii actualizate a imobilului expropriat este prematură. Subliniază recurenta că potrivit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței amintite, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, iar, pe perioada de suspendare, valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este nefondat, urmând a fi respins, iar recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este fondat, în limita considerentelor ce vor fi expuse, urmând a fi admis. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Astfel fiind, în speță sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora: - alin. (1): "Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi."; - alin. (2): "Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor." - alin. (2 1 ): "Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta." - alin. (2 2 ): "Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării. - alin. (3): "În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi." - alin. (4): "Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură." - alin. (5): "Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare." - alin. (6): "După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire." Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit. În mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menționează că "în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare." În alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație. În cauză, este necontestat că reclamanții au solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilele în litigiu, respectiv clădire moară în suprafață de 108 mp și clădire motor în suprafață de 54 mp, ambele demolate, precum și pentru terenul aferent și utilajele și instalațiile morii; că procedura administrativă de restituire a imobilelor în litigiu a început cu Notificarea nr. 142/2001, iar, ca urmare, prin Dispoziția nr. 195 din 4 februarie 2004, Primăria Comunei Vădastra a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele precizate anterior reclamanților. Dispoziția nr. 195 din 04 februarie 2004 emisă de Comuna Vădastra, prin care a fost soluționată inițial notificarea, a fost anulată de Tribunalul Olt, măsură menținută și de Curtea de Apel Craiova; ca urmare a anulării dispoziției s-a emis o nouă dispoziție de către Comuna Vădastra, sub nr. 553 din 01 iunie 2007, dispoziție a cărei modificare a fost solicitată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul includerii valorii concrete a despăgubirilor pentru utilajele și instalațiile morii, iar prin Dispoziția nr. 62 din 28 februarie 2008 s-a procedat la revocarea Dispoziției nr. 553 din 01 iunie 2007 și s-a dispus propunerea de acordare a despăgubirilor pentru clădirea morii în suprafață de 108 m.p., clădirea motorului în suprafață de 54 m.p., precum și acordarea despăgubirilor în sumă de 1.376.000.000 (137.600 RON), valoare stabilită prin Raportul de expertiză tehnico - judiciară întocmit de expert Roman Eduard Dan. În cauza supusă judecății, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost parcursă, în sensul că în favoarea reclamanților a fost emisă Decizia nr. 8765 din 26 august 2010, prin care au fost acordate despăgubiri pentru imobilul - teren în suprafață de 8.906 mp și construcțiile demolate, urmând ca pentru utilajele și instalațiile morii Comisia Centrală să emită o decizie separată, în cuantumul menționat în cuprinsul Dispoziției nr. 62 din 28 februarie 2008 emisă de Primăria Comunei Vădastra, actualizat cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică. În cauză s-a efectuat verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură. Admițând în parte acțiunea formulată de intimații-reclamanți împotriva pârâtelor Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, instanța de fond a reținut, în esență că termenul rezonabil de soluționare a cererii, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu a fost respectat, în condițiile în care notificarea formulată de reclamanți a fost soluționată după 7 ani, deși termenul legal era de 60 de zile, iar de la data înregistrării dosarului de despăgubire la Secretariatul Comisiei Centrale și până la momentul pronunțării instanței nu s-a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru utilajele și instalațiile morii, cu toate că în Ședința Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 08 decembrie 2010 a fost aprobată emiterea deciziei. Astfel, potrivit Titlului VIII, Capitolul V - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16 alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției (...), cu modificările și completările ulterioare, "(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire". După cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, criticile autorității recurente pornesc de la faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să oblige autoritățile competente să soluționeze cererile într-un anumit termen, precum și că, în raport cu dispozițiile Deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt soluționate și dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil și, pe cale de consecință, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Este adevărat că Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede niciun termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente. Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul operativității, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient. În acest sens, trebuie menționată Recomandarea CM (2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă. Într-adevăr, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din TVE, recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni. Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil. Or, având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația primară - Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în reglementările secundare - H.G. nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare. Pe de altă parte, trebuie menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a statuat că termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele administrației publice centrale sau locale. Deci, în concluzie, instanța de fond a apreciat în mod întemeiat că autoritățile administrative competente, în lipsa unui termen legal, erau obligate să acționeze într-un termen rezonabil pentru soluționarea cererii intimaților-reclamanți privind emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru utilajele și instalațiile morii în cuantumul menționat în cuprinsul Dispoziției nr. 62 din 28 februarie 2008 emisă de Primăria comunei Vădastra. De asemenea, în raport cu data declanșării procedurii administrative - anul 2001, precum și în raport cu importanța cauzei pentru intimații-reclamanți, dar și cu atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Or, în cauză, așa cum s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu soluționarea cererii formulate de intimații-reclamanți și-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimații-reclamanți. Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată este la adăpostul criticilor sub aspectul tuturor capetelor de cerere soluționate, precum și faptul că în mod corect instanța de fond a reținut că solicitarea reclamanților de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru utilajele și instalațiile morii în cuantumul menționat în Dispoziția nr. 62 din 28 februarie 2008 emisă de Primăria comunei Vădastra este întemeiată, cu excepția mențiunii potrivit căreia titlul de despăgubire pentru utilajele și instalațiile morii urmează a fi emis în cuantumul menționat în cuprinsul Dispoziției nr. 62 din 28 februarie 2008, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor urmează a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire în cuantumul stabilit de raportul de evaluare întocmit de către Primăria comunei Vădastra, dar, întrucât obligația de plată revine Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și, având în vedere că plata despăgubirilor este ulterioară emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate actualiza despăgubirile propuse reclamantului la data plății. În concluzie, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în limitele considerentelor expuse. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins în consecință, având în vedere corecta soluționare de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților referitoare la obligația de a emite titlurile de creanță și de a achita sumele datorate. Este adevărat că, în raport de dispozițiile art. 13 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, ob