ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 405/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 405/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții P.G.I.

și P.I.V. au chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) și Statul Român prin Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța

să se dispună:

pârâților să le recunoască dreptul de a primi despăgubirile pentru imobilul -

clădire moară în suprafață de 108 mp și clădire motor în suprafață de 54 mp,

ambele demolate, terenul aferent, utilajele și instalațiile morii.

pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

să emită decizia de despăgubire pentru P.G.I. în sumă de 174.321 lei,

reprezentând 1/2 din valoarea totală de 348.642 lei și pentru P.I.V. în sumă de

87.160 lei, reprezentând cota de 1/4 din valoarea totală de 348.642 lei a

întregului bun notificat.

A.N.R.P. să emită titlurile de creanță și să le achite sumele datorate, astfel

cum vor fi stabilite prin hotărâre judecătorească.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că prin Notificarea nr. 142/2001,

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, au solicitat restituirea imobilului

compus din teren, clădirile pe acesta reprezentând o moară și anexă, precum și

pentru utilajele preluate abuziv odată cu moara; că după 9 ani de la depunerea

notificării, după emiterea a nu mai puțin de trei dispoziții, după consumarea

unui litigiu în fața instanțelor de judecată, după pierderea în mod repetat a

dosarului lor la A.N.R.P., se află în situația de a nu avea o soluție în

această cerere, neputând intra nici măcar în posesia titlului de despăgubire

și, cu atât mai puțin, a despăgubirilor efective.

Au arătat reclamanții

că Dispoziția nr. 195 din 04 februarie 2004 emisă de comuna Vădastra, prin care

a fost soluționată inițial notificarea, a fost anulată de Tribunalul Olt,

măsură menținută și de Curtea de Apel Craiova; că în cursul procesului s-a

administrat proba cu expertiză de evaluare a imobilului, valoarea rezultată

fiind de:

- 120.100 lei (RON)

pentru clădirea moară și cea a camerei motoarelor;

- 137.600 lei (RON)

pentru utilajele morii;

- 90.942 lei (RON)

pentru terenul aferent, adică un total de 348.642 lei (RON), valoare stabilită

la data soluționării notificării.

Ca urmare a anulării

dispoziției s-a emis o nouă dispoziție de către comuna Vădastra, sub nr. 553

din 01 iunie 2007, dispoziție a cărei modificare a fost solicitată de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul includerii valorii concrete

a despăgubirilor pentru utilajele și instalațiile morii, iar prin Dispoziția

nr. 62 din 28 februarie 2008 s-a procedat la revocarea Dispoziției nr. 553 din

01 iunie 2007 și s-a dispus propunerea de acordare a despăgubirilor pentru

clădirea morii în suprafață de 108 mp, clădirea motorului în suprafață de 54

m.p., precum și acordarea despăgubirilor în sumă de 1.376.000.000 (137.600

RON), valoare stabilită prin Raportul de expertiză tehnico-judiciară întocmit

de expert R.E.D.

Au arătat reclamanții

că, întrucât li s-a solicitat de către A.N.R.P. să prezinte un act din care să

rezulte cotele în care vor fi împărțite despăgubirile între beneficiari, au

procedat la ieșirea din indiviziune cu privire la aceste drepturi prin Sentința

civilă nr. 1057 din 12 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6

București, fiind stabilite cotele de drept ca fiind 1/2 cotă parte cuvenită

pentru P.G.I. și 1/4 pentru P.I.V.

Ca urmare a evaluării

realizate la cererea A.N.R.P. s-a stabilit de către expertul ales de aceasta o

valoare a imobilului situată la cca jumătate din valoarea expertizată în

condiții judiciare, reclamanții apreciind că astfel au fost încălcate

dispozițiile legale cu privire la modul de efectuare a expertizei.

Deși au formulat

obiecțiuni față de noua expertiză, aceasta nu a primit o rezolvare, expertul

A.N.R.P. menținându-și punctul de vedere exprimat ca urmare a comenzii și

contractului încheiat cu A.N.R.P., refuzând să ia în discuție obiecțiunile

privind "data evaluării și valoarea stabilită de către instanță", astfel

că reclamanții au fost nevoiți să solicite A.N.R.P. și Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor să procedeze la emiterea titlului de despăgubire

având în vedere expertiza judiciară privind valoarea imobilului - teren și

construcții demolate, expertiză necontestată și opozabilă statului român, însă

la această cerere nu au primit niciun răspuns în termenul legal și nici până la

data formulării acțiunii.

Au apreciat

reclamanții că faptul că dispoziția primarului comunei Vădastra nu a fost pusă

în practică, dosarul format în baza acesteia nefiind soluționat, acest lucru

echivalează cu un refuz nejustificat al statului român și al instituțiilor

implicate de a emite și pune în aplicare decizia de acordare a despăgubirilor,

față de depășirea considerabilă a termenului de soluționare a dosarului și, în

consecință, s-au adresat instanței pentru realizarea efectivă a dreptului la

despăgubire.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta A.N.R.P. a invocat excepția lipsei calității sale

procesuale pasive cu privire la cererea de chemare în judecată, motivat de

faptul că nu A.N.R.P. va stabili și acorda despăgubiri aferente imobilelor

notificate în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, ci Comisia Centrală va

desemna evaluatorul în vederea efectuării raportului de evaluare și va emite

decizia conținând titlul de despăgubire, după urmarea procedurii administrative

prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Totodată, pârâta

A.N.R.P. a invocat excepția prematurității solicitării de plată a

despăgubirilor, având în vedere că reclamanții nu au un titlu de plată în baza

căruia Autoritatea să poată efectua o plată a despăgubirilor în numerar și nici

nu dețin un titlu de despăgubire reprezentat de Decizia Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În consecință, s-a

solicitat admiterea excepțiilor invocate și respingerea acțiunii promovate de

reclamanți sub aspectul tuturor capetelor de cerere.

Pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat, prin întâmpinarea

formulată, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Ulterior, reclamanții

au formulat modificare la cererea de chemare în judecată, solicitând instanței

să se pronunțe cu privire la următoarele capete de cerere:

pârâților să le recunoască dreptul de a primi despăgubirile pentru imobilul -

clădire moară în suprafață de 108 mp și clădire motor în suprafață de 54 mp,

ambele demolate, precum și pentru terenul aferent și utilajele și instalațiile

morii.

sume a despăgubirilor majorate, corespunzătoare valorii la data soluționării

notificării, respectiv și a diferenței de valoare între suma acordată inițial

prin decizie și cea solicitată de reclamanți, astfel cum aceasta este stabilită

prin expertiza judiciară R.D.E., respectiv, să se acorde reclamantului P.I.V.

și diferența de 27.420 lei, la valoarea de 87.160 lei, stabilită corespunzător

cotei sale de 1/4 și să se acorde reclamantului P.G.I. și diferența de la

54.840 lei, la valoarea de 174.321 lei, stabilită corespunzător cotei sale de

1/2.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând

titlul de despăgubire aferent diferenței de valoare menționată mai sus;

datorate, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care

s-a soluționat notificarea și până la finalizarea procedurii de stabilire a

despăgubirilor, precum și a dobânzii legale;

A.N.R.P. să le emită titlurile de creanță (plată) și să le achite sumele

datorate, astfel cum vor fi stabilite prin hotărârea judecătorească.

a Deciziei nr. 8765 din 26 august 2010 emisă de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor cu privire la art. 4, care le încalcă dreptul la

despăgubire reală într-un termen rezonabil și să se dispună plata drepturilor

de creanță împotriva statului român.

În motivarea cererii

de modificare a acțiunii introductive, reclamanții au arătat că, drept urmare a

formulării acțiunii judiciare, Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a emis Decizia nr. 8765 din 26 august 2010, prin care le-au fost

recunoscute în parte drepturile la despăgubire, acestea fiind însă diminuate

față de valoarea reală și că în termen legal au formulat plângere prealabilă,

conform dispozițiilor Titlului VII, Capitolul V

1

, în data de 27

decembrie 2010, la care nu au primit niciun răspuns.

Cu privire la

valoarea despăgubirilor, reclamanții au arătat că se impune a se reține și

acorda valorile rezultate din expertiza judiciară efectuată de expert R. și, în

consecință, au solicitat:

- să se acorde

reclamantului P.I.V. diferența de la 27.420 lei, la valoarea de 87.160 lei,

stabilită corespunzător cotei sale de 1/4 și

- să se acorde

reclamantului P.G.I., diferența de la 54.840 lei la valoarea de 174.321 lei

stabilită corespunzător cotei sale de 1/2.

Au mai arătat

reclamanții că în mod netemeinic și nelegal s-au reținut în decizia atacată

valori mult mai mici, necorespunzătoare obligației de stabilire a valorilor la

data soluționării notificării, fără a se acorda și despăgubirile pentru

utilaje, deși acestea sunt certe, situație care nu corespunde obligației de

despăgubire reală, efectivă, integrală și într-un termen rezonabil pentru

pierderea suferită prin nerestituirea imobilului.

La data de 10 martie

2011, reclamanții au formulat completare la acțiune, în sensul formulării unui

capăt de cerere subsidiar primului capăt al cererii modificatoare:

care se va stabili că data soluționării notificării ar fi data la care se emite

Decizia de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să se

acorde diferența între suma stabilită prin Decizia nr. 8765 din 26 august 2010

emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și suma reală la

valoarea de piață care va fi stabilită prin expertiză, stabilită corespunzător

cotei de 1/4 pentru reclamantul P.I.V. și cotei de 1/2 pentru reclamantul

P.G.I.

Totodată, reclamanții

au precizat că își mențin celelalte capete de cerere, precum și motivarea

formulată atât în cererea de chemare în judecată, cât și în cererea modificatoare.

Prin Încheierea din

data de 05 mai 2011, Curtea a pus în vedere reclamanților să precizeze obiectul

acțiunii, raportat la cele două categorii de bunuri, o categorie în privința

căreia s-a emis decizie reprezentând titlu de despăgubire, iar cealaltă pentru

care nu s-a emis decizie reprezentând titlu de despăgubire.

La data de 16 iunie

2011, reclamanții au formulat precizare la acțiune, după cum urmează:

obiectului cererii de chemare în judecată raportat la cele două categorii de

bunuri, pretențiile lor se referă la ambele categorii de bunuri. Decizia emisă

este nelegală atât pentru că s-a stabilit în mod greșit cuantumul

despăgubirilor cu privire la bunurile imobile - teren și construcții, cât și cu

privire la omisiunea de a se stabili valoarea pentru bunurile imobile prin

destinație - utilajele morii, făcând obiectul soluționării notificării.

În consecință,

urmează a fi stabilită valoarea totală a bunului preluat, incluzând și

utilajele. Nu există niciun temei de drept pentru care, pentru acestea, nu s-a

stabilit și nu s-a acordat până la momentul formulării acțiunii despăgubirea,

neprimind nicio comunicare din partea autorităților pârâte.

calității procesuale pasive a fiecărui pârât, în funcție de petitele cererii,

au precizat următoarele aspecte:

Capetele de cerere,

astfel cum au fost modificate și completate sunt:

1.Acordarea unei sume

a despăgubirilor majorate, corespunzătoare valorii la data soluționării

notificării, respectiv și a diferenței de valoare între suma acordată inițial

prin decizie și cea solicitată de reclamanți, astfel cum aceasta este stabilită

prin expertiza judiciară R.D.E., respectiv, să se acorde reclamantului P.I.V.

și diferența de 27.420 lei, la valoarea de 87.160 lei, stabilită corespunzător

cotei sale de 1/4 și să se acorde reclamantului P.G.I. și diferența de la

54.840 lei, la valoarea de 174.321 lei, stabilită corespunzător cotei sale de

1/2 din valoarea totală de 348.642 lei a întregului bun notificat.

În subsidiar, în

situația în care se va stabili că data soluționării notificării ar fi data la

care se emite Decizia de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, să se acorde diferența între suma stabilită prin Decizia nr.

8765 din 26 august 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și suma reală la valoarea de piață ce va fi stabilită prin

expertiză, corespunzător cotei de 1/4 pentru reclamantul P.I.V. și cotei de 1/2

pentru reclamantul P.G.I.

Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită

decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent diferenței de valoare

menționată mai sus.

actualizarea sumei datorate, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii

judecătorești prin care s-a soluționat notificarea și până la finalizarea

procedurii de stabilire a despăgubirilor, precum și a dobânzii legale.

anularea în parte a Deciziei nr. 8765 din 26 august 2010 emisă de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la art. 4, care le încalcă

dreptul la despăgubire reală într-un termen rezonabil și să se dispună plata

drepturilor de creanță împotriva statului român.

pârâta A.N.R.P. să emită titlurile lor de creanță și să le achite sumele

datorate, astfel cum vor fi stabilite prin hotărârea judecătorească.

În ceea ce privește

calitatea procesuală pasivă, reclamanții au menționat că aceasta revine

Statului Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru

primele 4 capete de cerere, conform art. 19 alin. (1) din Capitolul V

1

,

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar pentru capătul 5 de cerere revine

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Prin Sentința civilă

nr. 5482 din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. și excepția

prematurității solicitării de plată, excepții invocate de pârâta A.N.R.P.;

- a admis în parte

acțiunea modificată, precizată și completată, formulată de reclamanții P.G.I.

și P.I.V., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor;

- a obligat pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei

reprezentând titlu de despăgubire pentru utilajele și instalațiile morii în

cuantumul menționat în cuprinsul Dispoziției nr. 62 din 28 februarie 2008 emisă

de Primăria comunei Vădastra, actualizat cu indicele de inflație la data plății

efective;

- a respins în rest

acțiunea modificată, precizată și completată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. este neîntemeiată, întrucât

această autoritate a fost chemată în judecată pentru a se dispune obligarea la

emiterea titlurilor de plată și la plata despăgubirilor, astfel cum rezultă din

precizarea la acțiune formulată de reclamanți pentru termenul de judecată din

16 iunie 2011, or, potrivit prevederilor Capitolului V

1

, Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, A.N.R.P. coordonează procesul de acordare a

despăgubirilor, incluzând activitățile de emitere a titlurilor de plată, a

titlurilor de conversie, conversia în acțiuni și plata despăgubirilor în

numerar prin Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar.

Prin urmare, instanța

de fond a apreciat că este justificată legitimarea procesuală pasivă a pârâtei

A.N.R.P. În ceea ce privește solicitarea reclamanților de emitere a titlurilor

de plată și de plată a despăgubirilor.

Instanța a reținut că

excepția prematurității solicitării de plată a despăgubirilor este, de

asemenea, neîntemeiată, apreciind că apărările invocate de pârâta A.N.R.P. În

susținerea acesteia vizează fondul cauzei, respectiv inexistența refuzului

nejustificat de efectuare a plății, în condițiile în care reclamanții nu au un

titlu de plată în baza căruia A.N.R.P. să poată efectua plata despăgubirilor și

nici nu a fost făcută opțiunea potrivit Cap. V

1

Titlul VII din Legea

nr. 247/2005.

Pe fondul cauzei,

Curtea a constatat că acțiunea promovată de reclamanți, astfel cum a fost

modificată, precizată și completată, este în parte întemeiată, pentru

următoarele considerente:

- Prin Decizia nr.

8765 din 26 august 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor s-a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea

reclamantului P.I.V., în cuantum de 27.420 lei, corespunzător cotei indivize de

1/4, domnului P.A.T., în cuantum de 27.420 lei, corespunzător cotei indivize de

1/4, și reclamantului P.G.I., în cuantum de 54.840 lei, corespunzător cotei

indivize de 1/2.

- În privința

utilajelor și instalațiilor morii, prin această decizie, Comisia Centrală a

menționat că va emite o decizie separată în cuantumul menționat în cuprinsul

Dispoziției nr. 62 din 28 februarie 2008 emisă de Primarul comunei Vădastra,

actualizat cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de

Statistică.

Instanța de fond a

apreciat că solicitarea reclamanților de anulare parțială a Deciziei nr. 8765

din 26 august 2010, respectiv a prevederilor art. 4 din aceasta, și de plată a

drepturilor lor de creanță, pe motiv că încalcă dreptul lor la despăgubire

reală într-un termen rezonabil, este neîntemeiată.

Totodată, instanța de

fond a reținut că solicitarea reclamanților de emitere a deciziei reprezentând

titlu de despăgubire pentru utilajele și instalațiile morii în cuantumul

menționat în Dispoziția nr. 62 din 28 februarie 2008 emisă de Primăria comunei

Vădastra, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, este

întemeiată, având în vedere că termenul rezonabil de soluționare a cererii

consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu a

fost respectat, în condițiile în care notificarea formulată de reclamanți a

fost soluționată după 7 ani, deși termenul legal era de 60 de zile, iar de la

data înregistrării dosarului de despăgubire la Secretariatul Comisiei Centrale

și până la momentul pronunțării instanței nu s-a emis decizia reprezentând

titlul de despăgubire, cu toate că în Ședința Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor din data de 08 decembrie 2010, a fost aprobată

emiterea deciziei.

Referitor la cererea

reclamanților de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru

diferența între suma stabilită prin decizie și suma stabilită prin raportul de

expertiză judiciară întocmit de expertul R.D.E. în Dosarul nr. 1275/2004 al

Tribunalului Olt, Curtea a reținut că este neîntemeiată, întrucât instanța

învestită cu soluționarea contestației formulată de reclamanți împotriva

Dispoziției nr. 195 din 04 februarie 2004 a statuat, cu putere de lucru

judecat, dreptul reclamanților la despăgubiri al căror cuantum se stabilește în

procedura administrativă prevăzută de Capitolul V

1

din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, cu posibilitatea contestării deciziei Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 19 din Titlul VII al acestui act

normativ.

În acest sens, prin

Decizia civilă nr. 2762/2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, rămasă

irevocabilă prin nerecurare, a fost schimbată în tot Sentința civilă nr.

415/2004 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1275/2004 și s-a constatat

dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Legii

nr. 247/2005. Instanța de apel nu a omologat, astfel, raportul de expertiză

întocmit de expertul R.D.E., împrejurare față de care refuzul pârâtei Comisia

Centrală de a emite o decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul

- teren și construcțiile demolate, raportat la valoarea stabilită de expertul

R.D.E., este unul justificat.

A mai reținut

instanța că, în mod legal, valoarea despăgubirilor pentru imobilul - teren și

construcțiile demolate a fost stabilită la data întocmirii raportului de

evaluare în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea

nr. 247/2005 și nu în raport de data soluționării notificării, cum pretind

reclamanții, deoarece momentul la care se raportează reclamanții este plasat în

cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, anterioară

procedurii de evaluare a imobilelor, astfel cum este reglementată de Titlul VII

al Legii nr. 247/2005.

În privința capătului

de cerere subsidiar, prin care reclamanții au solicitat acordarea diferenței

între suma stabilită prin Decizia Comisiei Centrale nr. 8765 din 26 august 2010

și suma reală la valoarea de piață care va fi stabilită pe calea unei expertize

judiciare în prezenta cauză, Curtea a reținut că este neîntemeiat, în considerarea

următoarelor argumente:

modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite reclamanților sunt cele

prevăzute de procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr.

247/2005, aspect stabilit irevocabil prin Decizia Curții de Apel Craiova nr.

2762/2005.

cuantumului despăgubirilor este atributul exclusiv al Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, ale cărei decizii pot fi contestate conform art. 19

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Or, reclamanții au înțeles să conteste

numai prevederile art. 4 din Decizia Comisiei Centrale nr. 8765 din 26 august

2010, nu și prevederile art. 1 din această decizie, prin care s-a emis titlul

de despăgubire raportat la valorile stabilite prin raportul de evaluare întocmit

în Dosarele nr. 9053/CC și 40191/CC.

formulate împotriva raportului de evaluare întocmit în procedura administrativă

prevăzută de Titlul VII au vizat refuzul de evaluare prin raportare la data

soluționării notificării, refuz care este însă justificat, după cum s-a arătat

în precedent, precum și încălcarea dispozițiilor legale privind modul de

efectuare a expertizelor, cu consecința diminuării considerabile a valorii

despăgubirilor. Referitor la această ultimă obiecțiune, este de remarcat faptul

că simpla susținere potrivit căreia a avut loc o încălcare a dispozițiilor

legale privitoare la efectuarea expertizelor, fără referiri concrete la

aspectele contestate, nu este de natură să afecteze legalitatea și

obiectivitatea concluziilor expertizei.

În temeiul

principiului accesorium sequitur principale, Curtea a constatat că sunt

neîntemeiate și pretențiile reclamanților de actualizare a diferenței de

valoare în raport de rata inflației și de acordare a dobânzii legale.

În consecință, pentru

toate aceste considerente, Curtea a dispus, în temeiul art. 18 alin. (1) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, admiterea acțiunii în parte,

astfel cum a fost modificată, precizată și completată, în sensul obligării

pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire pentru utilajele și instalațiile morii în

cuantumul menționat în Dispoziția nr. 62 din 28 februarie 2008 emisă de

Primăria comunei Vădastra, actualizat cu indicele de inflație la data plății

efective și a respins, în rest, acțiunea modificată, precizată și completată,

pentru argumentele evidențiate în precedent.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. Prin motivele de

recurs formulate, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

arată că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că autoritatea pârâtă

a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, că în cauza supusă judecății, etapa transmiterii și

înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind

acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul

aferent dispoziției nr. 62/2008, a fost transmis de Primăria comunei Vădastra,

în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei

Centrale sub nr. 9053/CC, că dosarul a fost analizat în privința legalității

respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.

Arată recurenta că în

cauza supusă judecății, procedura administrativă a fost parcursă, în sensul că

în favoarea reclamanților a fost emisă Decizia nr. 8765 din 26 august 2010; că

prin această Decizie au fost acordate despăgubiri pentru imobilul-teren în

suprafață de 8.906 mp și construcțiile demolate; că pentru utilajele și

instalațiile morii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite o

decizie separată în cuantumul menționat în cuprinsul Dispoziției nr. 62 din 28

februarie 2008 emisă de Primăria Comunei Vădastra, actualizat cu indicele de

inflație comunicat de Institutul Național de Statistică și că instanța în mod

netemeinic a obligat pârâta la actualizarea valorii la data plății efective.

Mai arată recurenta

că, în urma raportului de evaluare întocmit de către Primăria comunei Vădastra,

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite decizia reprezentând

titlu de despăgubire în cuantumul stabilit de raportul mai sus menționat,

actualizat cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de

Statistică, la data emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire și nu

la data plății, așa cum în mod eronat a fost obligată de către instanța de

fond.

Se mai arată în

motivele de recurs că dispozițiile legale în vigoare sunt încălcate și din

motivul necunoașterii acestora; că titlul de despăgubire emis de Comisia

Centrală se valorifică în varianta adoptată de legiuitor; că o plată a

despăgubirilor se va face numai după valorificarea titlului de despăgubire și

ținând cont de dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010 (potrivit cărora de la intrarea

în vigoare a acestui act normativ se suspendă emiterea titlurilor de plată pe o

perioadă de 2 ani).

Apreciază recurenta

că instanța, încălcând prevederile legislației în vigoare, devenind legiuitor

pozitiv de drept, a dispus ca valoarea obținută să fie actualizată la data

plății și că, mai mult, obligația de plată revine Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților, subscrisa Comisie neavând astfel de atribuții.

Prin urmare, arată

recurenta, având în vedere că plata despăgubirilor este ulterioară emiterii

deciziei reprezentând titlu de despăgubire, Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor nu poate actualiza despăgubirile propuse reclamantului la data

plății.

II. Prin cererea de

recurs formulată, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților critică hotărârea instanței de fond, apreciind că este nelegală

și netemeinică, pentru faptul că instanța a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a A.N.R.P.

Astfel, arată

recurenta-pârâtă că în cursul procedurii administrative privind acordarea

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură

reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților a fost învestită cu emiterea deciziei

conținând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Apreciază recurenta

că faptul reținut de instanța de fond, conform căruia această autoritate are

legitimitate procesuală, având atribuții de asigurare a organizării și

funcționării Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, nu poate fi primit în susținerea soluției pronunțate, prin

raportare la dispozițiile legale enunțate mai sus, și din care rezultă, în mod

clar, că Autorității nu i-au fost conferite atribuții în cursul procedurii

administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, obligațiile ce

revin fiecăreia dintre cele două entități, respectiv Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietății și Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirii, fiind reglementate prin acte normative distincte.

Totodată, relativ la

aprecierile instanței de fond conform cărora, pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților ar avea calitate procesuală pasivă în

prezenta cauză și aceasta întrucât analizarea și soluționarea dosarului

reclamantei nu se referă doar la emiterea deciziei menționate, ci, înainte de

această etapă se impun a fi efectuate mai multe etape, printre care și

evaluarea imobilului, etape coordonate în totalitatea lor de către pârâtă,

recurenta învederează faptul că etapele despre care face vorbire instanța de

fond sunt reglementate tot în cadrul procedurii administrative prevăzute de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (amintite în apărările formulate pe fondul

cauzei), procedură ce se finalizează prin emiterea de către Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar nu de către Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, a deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Recurenta invocă

faptul că în ședința plenului judecătorilor Secției de contencios administrativ

și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 15 februarie 2010

s-a decis soluția de principiu pentru unificarea practicii judiciare, prin care

s-a stabilit că A.N.R.P. nu are calitate procesuală pasivă în litigiile având

ca obiect obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Se mai arată de către

recurentă că în cuprinsul art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările și

completările ulterioare, sunt prevăzute principalele atribuții ale Autorității,

și anume faptul că, în privința aplicării Legii nr. 10/2001, Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților acordă sprijin și îndrumare

metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și

celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul

restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, republicată.

Prin urmare,

precizează recurenta, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

prin Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, va efectua plata

despăgubirilor bănești în urma opțiunii persoanelor îndreptățite, opțiune care

se va face în conformitate cu dispozițiile Cap. V

1

Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, persoanele îndreptățite trebuind să fie titulare ale unor

dispoziții/decizii (prin care a fost stabilit dreptul acestora la acordarea de

despăgubiri) emise de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor

potrivit Legii nr. 10/2001, republicată.

Se arată că în cazul

de față nu se face o reactualizare, ci se efectuează o evaluare a imobilului,

numai după ce se finalizează contestația la Legea nr. 10/2001 și după ce întreg

dosarul este transmis la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor în vederea parcurgerii procedurii administrative prevăzute de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005; că în cazul de față reclamanții nu au un

titlu de plată în baza căruia Autoritatea să poată efectua o plată a

despăgubirilor în numerar, aceștia nefiind nici titularii titlului de

despăgubire reprezentat de Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor (decizie ce se emite în urma parcurgerii procedurii

administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005), astfel că

solicitarea de obligare la achitarea în favoarea reclamanților a contravalorii

actualizate a imobilului expropriat este prematură.

Subliniază recurenta

că potrivit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 pentru

suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței

amintite, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, iar, pe

perioada de suspendare, valorificarea titlurilor de despăgubire emise de

Comisia Centrală se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul

Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de

recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este

nefondat, urmând a fi respins, iar recursul declarat de pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor este fondat, în limita considerentelor ce vor

fi expuse, urmând a fi admis.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Legea nr. 247/2005

stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie

parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de

către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel fiind, în

speță sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

conform cărora:

- alin. (1):

"Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea

notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele

conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea

notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca

despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului

obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv

orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana

îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal

de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform

eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data

intrării în vigoare a prezentei legi.";

- alin. (2):

"Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările

ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la

data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal

de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile

învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după

caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând

propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația

juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație

aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele

construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în

arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a

deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor."

- alin. (2

1

):

"Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi

centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de

prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției

prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către

acesta."

- alin. (2

2

):

"Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor

fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în

compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile,

deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

- alin. (3): "În

termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul

Central constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1329/2003 va

proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către

Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către

titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură

reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost

soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi."

- alin. (4): "Pe

baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de

despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii

cererii de restituire în natură."

- alin. (5):

"Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire

în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului

sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de

evaluare."

- alin. (6):

"După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori

desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de

evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conține

cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de

despăgubire."

Legiuitorul a

menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului

de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres, în

art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menționează că "în baza

raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre

reevaluare."

În alin. (8) se arată

că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7), care reglementează procedura de emitere

a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și

deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr.

10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au

consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul

prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând

cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de

inflație.

În cauză, este

necontestat că reclamanții au solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să li se

acorde măsuri reparatorii pentru imobilele în litigiu, respectiv clădire moară

în suprafață de 108 mp și clădire motor în suprafață de 54 mp, ambele demolate,

precum și pentru terenul aferent și utilajele și instalațiile morii; că

procedura administrativă de restituire a imobilelor în litigiu a început cu

Notificarea nr. 142/2001, iar, ca urmare, prin Dispoziția nr. 195 din 4

februarie 2004, Primăria Comunei Vădastra a propus acordarea de măsuri

reparatorii pentru imobilele precizate anterior reclamanților. Dispoziția nr.

195 din 04 februarie 2004 emisă de Comuna Vădastra, prin care a fost

soluționată inițial notificarea, a fost anulată de Tribunalul Olt, măsură

menținută și de Curtea de Apel Craiova; ca urmare a anulării dispoziției s-a

emis o nouă dispoziție de către Comuna Vădastra, sub nr. 553 din 01 iunie 2007,

dispoziție a cărei modificare a fost solicitată de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor în sensul includerii valorii concrete a

despăgubirilor pentru utilajele și instalațiile morii, iar prin Dispoziția nr.

62 din 28 februarie 2008 s-a procedat la revocarea Dispoziției nr. 553 din 01

iunie 2007 și s-a dispus propunerea de acordare a despăgubirilor pentru

clădirea morii în suprafață de 108 m.p., clădirea motorului în suprafață de 54

m.p., precum și acordarea despăgubirilor în sumă de 1.376.000.000 (137.600

RON), valoare stabilită prin Raportul de expertiză tehnico - judiciară întocmit

de expert Roman Eduard Dan.

În cauza supusă

judecății, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005

a fost parcursă, în sensul că în favoarea reclamanților a fost emisă Decizia

nr. 8765 din 26 august 2010, prin care au fost acordate despăgubiri pentru

imobilul - teren în suprafață de 8.906 mp și construcțiile demolate, urmând ca

pentru utilajele și instalațiile morii Comisia Centrală să emită o decizie

separată, în cuantumul menționat în cuprinsul Dispoziției nr. 62 din 28

februarie 2008 emisă de Primăria Comunei Vădastra, actualizat cu indicele de

inflație comunicat de Institutul Național de Statistică.

În cauză s-a efectuat

verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în

natură.

Admițând în parte

acțiunea formulată de intimații-reclamanți împotriva pârâtelor Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, instanța de fond a reținut, în esență că termenul rezonabil de

soluționare a cererii, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului nu a fost respectat, în condițiile în care notificarea

formulată de reclamanți a fost soluționată după 7 ani, deși termenul legal era

de 60 de zile, iar de la data înregistrării dosarului de despăgubire la

Secretariatul Comisiei Centrale și până la momentul pronunțării instanței nu

s-a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru utilajele și

instalațiile morii, cu toate că în Ședința Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor din data de 08 decembrie 2010 a fost aprobată emiterea deciziei.

Astfel, potrivit

Titlului VIII, Capitolul V - Procedurile administrative pentru acordarea

despăgubirilor, art. 16 alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma

în domeniile proprietății și justiției (...), cu modificările și completările

ulterioare, "(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea

vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului,

evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de

specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite

Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita

cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire".

După cum s-a arătat

în expunerea rezumativă prezentată mai sus, criticile autorității recurente

pornesc de la faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să

oblige autoritățile competente să soluționeze cererile într-un anumit termen,

precum și că, în raport cu dispozițiile Deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt

soluționate și dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării

lor, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil și, pe cale de

consecință, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor

Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare.

Este adevărat că

Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, nu prevede niciun termen limită pentru soluționarea dosarelor

privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia

nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata

de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente.

Astfel, în primul

rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să

guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul

operativității, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul

realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime

ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient.

În acest sens,

trebuie menționată Recomandarea CM (2007/7) privind buna administrare, prin

care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor

membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administrații), ca

administrațiile publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen

rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în

cauza respectivă.

Într-adevăr, ca

urmare a aderării României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a

Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată

din TVE, recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii

români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept

fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni.

Astfel, potrivit art.

41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate

în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil.

Or, având în vedere

dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele

cuprinse în legislația primară - Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și

în reglementările secundare - H.G. nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în

cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca

scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului

Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o

bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a

cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.

Pe de altă parte,

trebuie menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a statuat că

termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este pe deplin aplicabil

și în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluționarea

oricăror cereri de către organele administrației publice centrale sau locale.

Deci, în concluzie,

instanța de fond a apreciat în mod întemeiat că autoritățile administrative

competente, în lipsa unui termen legal, erau obligate să acționeze într-un

termen rezonabil pentru soluționarea cererii intimaților-reclamanți privind

emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru utilajele și

instalațiile morii în cuantumul menționat în cuprinsul Dispoziției nr. 62 din

28 februarie 2008 emisă de Primăria comunei Vădastra.

De asemenea, în

raport cu data declanșării procedurii administrative - anul 2001, precum și în

raport cu importanța cauzei pentru intimații-reclamanți, dar și cu atitudinea

de tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente, rezultă

că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil

de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în

sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit

ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de

putere.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de

către autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor

competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Or, în cauză, așa cum

s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu

soluționarea cererii formulate de intimații-reclamanți și-au exercitat dreptul

de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve

cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului

fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimații-reclamanți.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată este la adăpostul

criticilor sub aspectul tuturor capetelor de cerere soluționate, precum și

faptul că în mod corect instanța de fond a reținut că solicitarea reclamanților

de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru utilajele și

instalațiile morii în cuantumul menționat în Dispoziția nr. 62 din 28 februarie

2008 emisă de Primăria comunei Vădastra este întemeiată, cu excepția mențiunii

potrivit căreia titlul de despăgubire pentru utilajele și instalațiile morii

urmează a fi emis în cuantumul menționat în cuprinsul Dispoziției nr. 62 din 28

februarie 2008, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.

Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor urmează a emite decizia reprezentând titlu de

despăgubire în cuantumul stabilit de raportul de evaluare întocmit de către

Primăria comunei Vădastra, dar, întrucât obligația de plată revine Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților și, având în vedere că plata

despăgubirilor este ulterioară emiterii deciziei reprezentând titlu de

despăgubire, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate

actualiza despăgubirile propuse reclamantului la data plății.

În concluzie, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, în limitele considerentelor expuse.

În ceea ce privește

recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi

respins în consecință, având în vedere corecta soluționare de către instanța de

fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților referitoare la obligația de a emite titlurile

de creanță și de a achita sumele datorate.

Este adevărat că, în

raport de dispozițiile art. 13 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005,

ob