ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 966/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la 18 noiembrie 2013, contestatorii W.C.N. și W.V.R. au solicitat, în contradictoriu cu intimații Consiliul Local al Municipiului Arad, Municipiul Arad prin primar, C.M.L., M.Gh., M.L., D.S., B.P., B.E., C.M., B.M., B.S., R.(T.)R., Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice și SC R. SA Arad, anularea Deciziei civile nr. 2524 din 25 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, admiterea recursului conform motivelor invocate și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea contestației, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 318 C. proc.

civ., contestatorii au arătat că prin decizia atacată li s-a respins recursul ca nefondat, considerându-se că nu au făcut dovada acceptării moștenirilor succesive de la antecesorii lor și înlăturându-se astfel beneficiul prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care îi repune în termenul de acceptare a succesiunii, sub condiția depunerii notificării privind retrocedarea în termenul legal, condiție de fapt pe care au îndeplinit-o. Contestatorii au susținut că la Dosarul nr. 3073/108/2010 se regăsește Încheierea nr. 338 din 30 ianuarie 1959, înscris pe care instanța de recurs a omis a-l examina. Au mai precizat că din acest înscris rezultă că bunul pe care îl revendică a fost naționalizat de la autoarea lor W.A.

(măritată W.), decedată la 12 octombrie 1959 și de la W.A., care, în realitate, este tatăl adoptiv al autoarei lor și care era decedat la data preluării imobilului (la 21 septembrie 1954, conform Certificatului de calitate de moștenitor nr. 30/2003 emis de BNP C.). Contestatorii au învederat că din încheierea menționată rezultă fără echivoc că, în calitate de moștenitoare sezinară, a acceptat moștenirea în mod expres de la mama sa adoptivă, iar dreptul său a fost înscris în CF sub B30 în anul 1941, și tacit după tatăl adoptiv, întrucât la data de 30 ianuarie 1959, acesta era decedat (de la 21 septembrie 1954). S-a arătat că, în această situație, nu se mai poate discuta de acceptări succesive, adică de acceptarea succesiunii de către W.A., fiul A.W., măritată W., pentru că bunul a fost naționalizat în timpul vieții mamei sale.

Intimata SC R. SA a formulat în termenul legal întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată. Pe cale de excepție, intimata a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, având în vedere că nu are calitatea de vânzător în contractele de vânzare-cumpărare care fac obiectul Dosarului nr. 3073/108/2010 și nr. 3073/108/2010*, această calitate aparținând exclusiv Statului Român. Intimata SC R. a depus la dosar, în susținerea întâmpinării, Hotărârea nr. 302 din 21 decembrie 2005 a Consiliului Local al Municipiului Arad prin care s-a luat act de încetarea prin acordul părților a Contractului de concesiune nr. 3679/1996.

Intimații M.L. și M.Gh., B.M. și B.S., D.S., R.(T.)R., B.P. și B.E. au solicitat prin întâmpinare respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, cu motivarea că textul art. 318 C. proc. civ. vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a dispozițiilor legale sau de rezolvare a unui incident procedural. Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, în nume propriu și ca reprezentant al Statului Român, a solicitat prin întâmpinare respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca netemeinică.

Examinând cu prioritate excepțiile invocate de intimați, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va constata că acestea sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse. Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., invocat în motivarea contestației în anulare, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu această cale de atac de retractare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. În speță, hotărârea a cărei retractare s-a solicitat pe calea contestației în anulare este o decizie irevocabilă pronunțată de o instanță de recurs, fiind, prin urmare, susceptibilă de exercițiul căii de atac promovate.

Ca atare, excepția inadmisibilității invocată de intimați nu poate fi primită. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata SC R. SA, Curtea va constata că aceasta a avut calitatea de parte în dosarul soluționat prin Decizia nr. 2524 din 25 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, ce face obiectul prezentei contestații în anulare, astfel că, față de cadrul procesual determinat prin hotărârea judecătorească atacată, nu poate susține că ar fi o persoană străină de proces. Prin urmare, excepția invocată este neîntemeiată. Examinând motivul invocat în susținerea contestației în anulare, Curtea va constata că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed: Contestația în anulare reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, deschisă numai pentru situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc.

civ. În speță, contestatorii au invocat greșeala materială pretins săvârșită de instanța de recurs atunci când a apreciat că reclamanții nu au făcut dovada acceptării succesiunilor antecesorilor lor, înlăturând astfel beneficiul prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. În mod concret, contestatorii au invocat omiterea examinării unui înscris aflat la dosar, respectiv a unei încheieri de carte funciară, probă ce ar fi condus la o altă soluție decât aceea pronunțată de Înalta Curte, de respingere a recursului intervenienților W.C.N. și W.V.R. Se va reține că, pe calea contestației în anulare, nu pot fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, cum se solicită de către contestatori, și nici de interpretare a unor dispoziții legale.

Noțiunea de „greșeală materială”, la care face referire art. 318 C. proc. civ., are în vedere greșelile de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât au avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. Or, în speță, pretinsa greșeală materială invocată de contestatori vizează, în realitate, o chestiune de fond, ce excede analizei motivelor de recurs, respectiv modul de analiză a probelor administrate și, pe cale de consecință, modul de dezlegare a unei probleme de drept. Ca atare, se va constata că omiterea examinării unui înscris de către instanța de recurs, nu reprezintă o greșeală materială, în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., ci ar putea constitui eventual una de judecată, a cărei analiză și remediere nu este posibilă pe calea contestației în anulare.

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 2524 din 25 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Curtea va respinge cererea formulată de intimata SC R. SA prin întâmpinare, de acordare a cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu s-a depus dovada efectuării acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii W.C.N. și W.V.R. împotriva Deciziei nr. 2524 din 25 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție , secția I civilă. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata SC R. SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2014. Procesat de GGC - LM