ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 966/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată la

Înalta Curte de Casație și Justiție la 18 noiembrie 2013, contestatorii W.C.N.

și W.V.R. au solicitat, în contradictoriu cu intimații Consiliul Local al

Municipiului Arad, Municipiul Arad prin primar, C.M.L., M.Gh., M.L., D.S.,

B.P., B.E., C.M., B.M., B.S., R.(T.)R., Direcția Generală a Finanțelor Publice

Arad în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice și SC R. SA Arad,

anularea Deciziei civile nr. 2524 din 25 aprilie 2013 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, admiterea recursului conform

motivelor invocate și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

contestației, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ.,

contestatorii au arătat că prin decizia atacată li s-a respins recursul ca

nefondat, considerându-se că nu au făcut dovada acceptării moștenirilor

succesive de la antecesorii lor și înlăturându-se astfel beneficiul

prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care îi repune în termenul

de acceptare a succesiunii, sub condiția depunerii notificării privind

retrocedarea în termenul legal, condiție de fapt pe care au îndeplinit-o.

Contestatorii au

susținut că la Dosarul nr. 3073/108/2010 se regăsește Încheierea nr. 338 din 30

ianuarie 1959, înscris pe care instanța de recurs a omis a-l examina. Au mai

precizat că din acest înscris rezultă că bunul pe care îl revendică a fost

naționalizat de la autoarea lor W.A. (măritată W.), decedată la 12 octombrie

1959 și de la W.A., care, în realitate, este tatăl adoptiv al autoarei lor și

care era decedat la data preluării imobilului (la 21 septembrie 1954, conform

Certificatului de calitate de moștenitor nr. 30/2003 emis de BNP C.).

Contestatorii au

învederat că din încheierea menționată rezultă fără echivoc că, în calitate de

moștenitoare sezinară, a acceptat moștenirea în mod expres de la mama sa

adoptivă, iar dreptul său a fost înscris în CF sub B30 în anul 1941, și tacit

după tatăl adoptiv, întrucât la data de 30 ianuarie 1959, acesta era decedat

(de la 21 septembrie 1954).

S-a arătat că, în

această situație, nu se mai poate discuta de acceptări succesive, adică de

acceptarea succesiunii de către W.A., fiul A.W., măritată W., pentru că bunul a

fost naționalizat în timpul vieții mamei sale.

Intimata SC R. SA a

formulat în termenul legal întâmpinare, solicitând respingerea contestației în

anulare, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată, cu

cheltuieli de judecată.

Pe cale de excepție,

intimata a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, având în vedere că

nu are calitatea de vânzător în contractele de vânzare-cumpărare care fac

obiectul Dosarului nr. 3073/108/2010 și nr. 3073/108/2010*, această calitate

aparținând exclusiv Statului Român.

Intimata SC R. a

depus la dosar, în susținerea întâmpinării, Hotărârea nr. 302 din 21 decembrie

2005 a Consiliului Local al Municipiului Arad prin care s-a luat act de

încetarea prin acordul părților a Contractului de concesiune nr. 3679/1996.

Intimații M.L. și

M.Gh., B.M. și B.S., D.S., R.(T.)R., B.P. și B.E. au solicitat prin întâmpinare

respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, cu motivarea că textul

art. 318 C. proc. civ. vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de

judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a dispozițiilor

legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Direcția Generală

Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor

Publice Arad, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, în nume propriu

și ca reprezentant al Statului Român, a solicitat prin întâmpinare respingerea

contestației în anulare ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca netemeinică.

Examinând cu

prioritate excepțiile invocate de intimați, în conformitate cu dispozițiile

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va constata că acestea sunt

neîntemeiate și urmează a fi respinse.

Potrivit

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., invocat în motivarea contestației în

anulare, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu această cale de

atac de retractare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale

sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis

din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În speță, hotărârea a

cărei retractare s-a solicitat pe calea contestației în anulare este o decizie

irevocabilă pronunțată de o instanță de recurs, fiind, prin urmare,

susceptibilă de exercițiul căii de atac promovate.

Ca atare, excepția

inadmisibilității invocată de intimați nu poate fi primită.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata SC R. SA,

Curtea va constata că aceasta a avut calitatea de parte în dosarul soluționat

prin Decizia nr. 2524 din 25 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, ce face obiectul prezentei contestații în anulare,

astfel că, față de cadrul procesual determinat prin hotărârea judecătorească

atacată, nu poate susține că ar fi o persoană străină de proces. Prin urmare,

excepția invocată este neîntemeiată.

Examinând motivul

invocat în susținerea contestației în anulare, Curtea va constata că acesta

este nefondat pentru considerentele ce succed:

Contestația în

anulare reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, deschisă numai

pentru situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc.

civ.

În speță,

contestatorii au invocat greșeala materială pretins săvârșită de instanța de

recurs atunci când a apreciat că reclamanții nu au făcut dovada acceptării

succesiunilor antecesorilor lor, înlăturând astfel beneficiul prevederilor art.

4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În mod concret,

contestatorii au invocat omiterea examinării unui înscris aflat la dosar,

respectiv a unei încheieri de carte funciară, probă ce ar fi condus la o altă

soluție decât aceea pronunțată de Înalta Curte, de respingere a recursului

intervenienților W.C.N. și W.V.R.

Se va reține că, pe

calea contestației în anulare, nu pot fi remediate greșeli de judecată,

respectiv de apreciere a probelor, cum se solicită de către contestatori, și

nici de interpretare a unor dispoziții legale.

Noțiunea de „greșeală

materială”, la care face referire art. 318 C. proc. civ., are în vedere

greșelile de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât au avut drept

consecință pronunțarea unei soluții greșite. Or, în speță, pretinsa greșeală

materială invocată de contestatori vizează, în realitate, o chestiune de fond,

ce excede analizei motivelor de recurs, respectiv modul de analiză a probelor

administrate și, pe cale de consecință, modul de dezlegare a unei probleme de

drept.

Ca atare, se va

constata că omiterea examinării unui înscris de către instanța de recurs, nu

reprezintă o greșeală materială, în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ., ci ar putea constitui eventual una de judecată, a cărei analiză și remediere

nu este posibilă pe calea contestației în anulare.

Pentru aceste

considerente, Curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată

împotriva Deciziei nr. 2524 din 25 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă.

Curtea va respinge

cererea formulată de intimata SC R. SA prin întâmpinare, de acordare a

cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu s-a depus dovada efectuării

acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii W.C.N. și W.V.R.

împotriva Deciziei nr. 2524 din 25 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție , secția I civilă.

Respinge cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata SC R. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2014.

Procesat de GGC - LM