ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4121/2010

Ședința publică de la 25 noiembrie 2010 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 1 februarie 2006 S.M. și S.M., administratori ai SC R. SRL Bacău au formulat contestația la executare împotriva ofertei de vânzare prin licitație publică emisă de A.V.A.S. București, înaintată cu adresa din 18 ianuarie 2006, solicitând anularea ofertei de vânzare prin licitație publică a apartamentului situat în Bacău, întrucât debitul datorat Băncii A. SA Bacău nu a fost calculat corect și este prescris. A solicitat suspendarea executării până la soluționarea cauzei. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, în temeiul art. 45 din O.G.

nr. 51/1998, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 65 din 20 martie 2006. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a soluționat contestația la executare prin sentința comercială nr. 643 din 30 martie 2007 potrivit căreia a fost admisă excepția tardivității și a fost respinsă contestația la executare ca tardiv formulată, reținând că în speță comunicarea titlului executoriu s-a făcut la 21 noiembrie 2005 iar contestația la executare a fost introdusă la 31 ianuarie 2006, cu depășirea termenului maxim de decădere de 12 luni, instituit de art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 modificată. Recursul declarat de contestatori a fost admis Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 1355 din 3 aprilie 2008 potrivit căreia a fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre Curtea a reținut că prin cererea formulată contestatorii au contestat atât titlul cât și executarea propriu-zisă, fiind aplicabile dispozițiile art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 modificată, potrivit căruia termenul de prescripție al acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.B. este de șase luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului dacă legea nu prevede un termen mai scurt, iar în speță comunicarea titlului executoriu s-a făcut la 25 noiembrie 2005, contestația fiind introdusă la 25 ianuarie 2006, chiar înăuntrul termenului de șase luni, astfel că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale și cum instanța nu s-a pronunțat pe fondul pricinii pentru a se asigura un proces echitabil, sentința a fost casată și trimisă aceleiași instanță spre rejudecare.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins excepția prescripției și a respins ca nefondată contestația la executare, așa cum rezultă din sentința comercială nr. 34 din 17 martie 2009. În considerentele deciziei instanța de fond a reținut că excepția prescripției invocată de contestatori nu este întemeiată întrucât la momentul preluării creanței de A.V.A.S. prin contractul de cesiune, creanța nu era prescrisă, nefiind îndeplinit termenul general de prescripție de trei ani, astfel că în cauză operează termenul de șapte ani, în interiorul căruia intimata a procedat la efectuarea actelor de executare silită.

Pe fondul cauzei a reținut că cererea este neîntemeiată, contestatorii neadministrând nicio probă concludentă în condițiile art. 1169 C. civ., în susținerea afirmațiilor făcute, nefiind dovedit cum dintr-un credit de 53.000.000 lei înregistrat în contabilitate împrumutații au beneficiat de 31.000.000 lei, nici cum au ajuns la evaluarea dobânzilor la 40.000.000 lei și cum orice contract este un acord de voință al părților, contestatorii, dacă nu erau mulțumiți de clauzele acestuia, puteau negocia sau refuza încheierea actului juridic. Împotriva acestei sentințe contestatorii S.M.

și S.M., administratori ai SC R. SRL Bacău, au declarat recurs la data de 20 mai 2009, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât excepția prescripției invocată nu a fost soluționată corect, termenul de prescripție fiind de trei ani și nu de șapte ani, aprecierea instanței fiind ilegală și eronată deoarece instanța nu a analizat înscrisurile existente la dosar respectiv contractul de credit din 9 mai 1996 încheiat între Banca A. SA Bacău și SC R. SRL Bacău prin care acesta a fost creditată cu suma de 53.077.000 lei și procesul verbal din 4 iulie 1996 prin care a fost sistată creditarea, creditorii primind numai 31.000.000 lei, graficul de acordare și rambursare a creditului, convenția de reeșalonare, dreptul de a cere executare silită fiind doar până la 30 martie 1995 pentru contractul de credit din 30 martie 1992; până la 30 iunie 1997 pentru contractul de credit din 30 iunie 1994 și până la 30 iunie 1997 pentru contractul de credit din 30 iunie 1994. A mai precizat că toate aceste contracte au fost reeșalonate la 8 octombrie 1996 prin convenția de reeșalonare, care ulterior a fost reziliată de Banca A. SA Bacău.

În ceea ce privește fondul au arătat că înscrisurile la care s-a făcut referire mai sus constituie probe și trebuiau analizate pentru soluționarea fondului. La data de 20 mai 2009 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel o altă cerere de recurs formulată de aceleași părți, respectiv S.M., S.M. și SC R. SRL Bacău împotriva sentinței nr. 34 din 17 martie 2009 prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond conform art. 312 alin. (1), (2), (3) și (5) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurenții au invocat nelegalitatea hotărârii atacate conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină în privința respingerii excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită întemeiat pe dispozițiile art. 405 alin. (1) teza 1 C. proc.

civ. și art. 6 și 7 din Decretul nr. 167/1958, art. 97 și art. 98 din O.U.G. nr. 11/1996 precizând că de la data scadenței împrumutului respectiv 12 mai 1997 prevăzut în convenția de reeșalonare a debitului și până la 21 noiembrie 2005 când a început executarea silită au trecut mai mult de șapte ani, astfel încât în baza art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998 a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită împotriva SC R. SRL Bacău. În cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenții au invocat nelegalitatea hotărârii, aceasta fiind lipsită de temei legal și fiind încălcate dispozițiile O.G. nr. 8/2000 în sensul că A.V.A.S.

și banca au calculat dobânzi la debitul restant după bunul plac fără acordul contestatorilor și fără ca nivelul dobânzii să fie prevăzut în convenția de reeșalonare sau contractul de creditare, iar la dosarul cauzei se află procesul verbal din 4 iulie 1996 prin care s-a suspendat creditarea societății pentru suma de 31.000.000 lei. Au mai arătat că, nelegal, instanța i-a respins proba cu expertiza care avea ca obiect stabilirea legalității și realității debitului compus din credite și dobânzi când s-a încheiat contractul de cesiune de creanță între bancă și A.V.A.S. cât și data scadenței acesteia și au precizat că în mod nelegal le-a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare, creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă iar potrivit dispozițiilor art. 379 C. proc.

civ. nicio urmărire asupra bunurilor imobile sau mobile nu poate avea lor decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă, nelegalitatea rezultând și din faptul că debitorul principal și beneficiarul împrumutului a fost SC R. SRL Bacău care nu a fost executat silit și nici nu s-a demonstrat insolvabilitatea acestuia, fiind executați silit doar contestatorii în calitate de garanți accesorii, cu toate că a fost invocat beneficiul de discuțiune în baza art. 1794 C. civ. Întrucât reprezentantul contestatorilor a precizat că ambele cereri privesc un singur recurs, motivele din cele două cereri vor fi structurate și analizate ca fiind invocate într-un singur recurs declarat de către contestatorii S.M.

și S.M. și SC R. SRL Bacău. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. hotărârea poate fi modificată dacă hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Raportat la acest text procedural, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Analizând hotărârea atacată față de motivele invocate de recurenți în susținerea modificării acesteia față de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Curtea constată că motivele sunt nefondate întrucât hotărârea a fost motivată, considerentele acesteia fiind în concordanță cu dispozitivul, neexistând motive contradictorii, nici străine de natura pricinii.

Astfel, cu privire la soluționarea excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită, instanța de fond, corect a respins-o reținând că dreptul A.V.A.S. de a executa silit pe contestatori, nu a fost prescris întrucât la momentul preluării creanței de către A.V.A.S. prin contractul de cesiune de creanță din 2 decembrie 1999, creanța nu era prescrisă, deoarece nu se împlinise termenul general de prescripție de trei ani astfel încât în cauză operează termenul special de prescripție de șapte ani, în interiorul căruia intimata a procedat la efectuarea actelor de executare.

Chiar prin recursul lor, contestatorii au afirmat că scadența restituirii împrumutului a fost stabilită la data de 12 mai 1997, împrejurare față de care termenul general de prescripție de trei ani ar fi fost împlinit la 12 mai 2000 și cum cesiunea de creanță s-a făcut la data de 2 decembrie 1999, înainte de împlinirea acestui din urmă termen, conform art. 13 pct. 5 din Legea nr. 99/1999, A.V.A.S. se afla în interiorul dreptului special de prescripție de șapte ani, de a cere executarea silită. Ca urmare, excepția prescripției dreptului la acțiune a fost analizată și rezolvată corect de către instanța de fond, neputând fi aplicate dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. reglementează situațiile modificării hotărârii atacate și anume când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Sub acest aspect recurenții au invocat în recursul lor faptul că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond că nu s-a dovedit cu înscrisuri că nu au primit suma de 31.000.000 lei cu titlu de împrumut, deși la dosarul cauzei se află procesul verbal din 4 iulie 1996 încheiat de către inspectorul M.G. din partea Băncii A. SA Sucursala Bacău prin care s-a suspendat creditarea societății pentru suma de 31.000.000 lei, că au fost încălcate dispozițiile O.G. nr. 9/2000 în sensul că A.V.A.S. și banca au calculat dobânzi la debitul restant după bunul plac, că în mod nelegal le-a fost respinsă proba cu expertiza contabilă, creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă, aceasta neputând fi executată conform dispozițiilor art. 379 C. proc.

civ. și că garanții accesorii nu pot răspunde decât după ce a fost executată societatea, fiind încălcat art. 1794 C. civ. Analizând recursul și prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Curtea constată că motivele invocate de recurenți nu sunt întemeiate, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală. Procesul verbal la care au făcut referire recurenții nu face dovada susținerilor lor, susțineri care au rămas la nivelul unor simple afirmații, procesul verbal neexprimând punctul de vedere oficial al băncii, cu atât mai mult cu cât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către recurenți rezultă că SC R. SRL Bacău a emis bilet la ordin în favoarea băncii în sumă de 53.077 lei împrejurare față de care criticile referitoare la neanalizarea înscrisurilor din dosar nu se susțin nici sub aspectul cuantumului sumei datorate cu titlu de împrumut și dobânzi.

De asemenea se constată că nici motivul referitor la greșita respingere a probei cu expertiză contabilă nu poate fi reținut de către instanța de recurs întrucât instanța de fond corect a apreciat, prin încheierea din 20 ianuarie 2009, că în cauză nu este utilă această probă față de obiectul contestației la executare care a început cu anularea ofertei de licitație publică, expertiza contabilă neputând înlocui probatoriile administrate în cauză pentru care era suficientă doar analiza instanței de judecată, fără intervenția vreunui expert. Motivele referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1794 C. civ. precum și ale art. 379 C. proc. civ. nu au constituit obiectul analizei fondului contestației la executare, așa încât nu vor constitui nici obiectul analizei recursului.

Ca urmare Curtea constată că hotărârea atacată este legală și la adăpost de orice critică și în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de contestatorii SC R. SRL Bacău, S.M. și S.M. împotriva sentinței nr. 34 din 17 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.