ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4121/2010

Ședința publică

de la 25 noiembrie 2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 1 februarie 2006

S.M. și S.M.,

administratori ai SC R. SRL Bacău au formulat contestația la executare

împotriva ofertei de vânzare prin licitație publică emisă de A.V.A.S.

București, înaintată cu adresa din 18 ianuarie 2006, solicitând anularea

ofertei de vânzare prin licitație publică a apartamentului situat în Bacău,

întrucât debitul datorat Băncii A. SA Bacău nu a fost calculat corect și este

prescris. A solicitat suspendarea executării până la soluționarea cauzei.

Curtea de Apel Bacău,

secția comercială și de contencios administrativ, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, în temeiul art. 45

din O.G. nr. 51/1998, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 65 din 20 martie

2006.

Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, a soluționat contestația la executare prin sentința

comercială nr. 643 din 30 martie 2007 potrivit căreia a fost admisă excepția

tardivității și a fost respinsă contestația la executare ca tardiv formulată,

reținând că în speță comunicarea titlului executoriu s-a făcut la 21 noiembrie

2005 iar contestația la executare a fost introdusă la 31 ianuarie 2006, cu

depășirea termenului maxim de decădere de 12 luni, instituit de art. 49 din O.U.G.

nr. 51/1998 modificată.

Recursul declarat de

contestatori a fost admis Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

prin Decizia nr. 1355 din 3 aprilie 2008 potrivit căreia a fost casată decizia

recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța

această hotărâre Curtea a reținut că prin cererea formulată contestatorii au

contestat atât titlul cât și executarea propriu-zisă, fiind aplicabile

dispozițiile art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 modificată, potrivit căruia

termenul de prescripție al acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.B. este de

șase luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască, dar nu

mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului dacă

legea nu prevede un termen mai scurt, iar în speță comunicarea titlului

executoriu s-a făcut la 25 noiembrie 2005, contestația fiind introdusă la 25

ianuarie 2006, chiar înăuntrul termenului de șase luni, astfel că instanța de

fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale și cum instanța nu s-a

pronunțat pe fondul pricinii pentru a se asigura un proces echitabil, sentința

a fost casată și trimisă aceleiași instanță spre rejudecare.

Rejudecând cauza,

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins excepția

prescripției și a respins ca nefondată contestația la executare, așa cum

rezultă din sentința comercială nr. 34 din 17 martie 2009.

În considerentele

deciziei instanța de fond a reținut că excepția prescripției invocată de

contestatori nu este întemeiată întrucât la momentul preluării creanței de A.V.A.S.

prin contractul de cesiune, creanța nu era prescrisă, nefiind îndeplinit

termenul general de prescripție de trei ani, astfel că în cauză operează

termenul de șapte ani, în interiorul căruia intimata a procedat la efectuarea

actelor de executare silită. Pe fondul cauzei a reținut că cererea este

neîntemeiată, contestatorii neadministrând nicio probă concludentă în

condițiile art. 1169 C. civ., în susținerea afirmațiilor făcute, nefiind

dovedit cum dintr-un credit de 53.000.000 lei înregistrat în contabilitate

împrumutații au beneficiat de 31.000.000 lei, nici cum au ajuns la evaluarea

dobânzilor la 40.000.000 lei și cum orice contract este un acord de voință al

părților, contestatorii, dacă nu erau mulțumiți de clauzele acestuia, puteau

negocia sau refuza încheierea actului juridic.

Împotriva acestei

sentințe contestatorii S.M. și S.M., administratori ai SC R. SRL Bacău, au

declarat recurs la data de 20 mai 2009, solicitând admiterea recursului,

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât excepția

prescripției invocată nu a fost soluționată corect, termenul de prescripție

fiind de trei ani și nu de șapte ani, aprecierea instanței fiind ilegală și

eronată deoarece instanța nu a analizat înscrisurile existente la dosar

respectiv contractul de credit din 9 mai 1996 încheiat între Banca A. SA Bacău

și SC R. SRL Bacău prin care acesta a fost creditată cu suma de 53.077.000 lei

și procesul verbal din 4 iulie 1996 prin care a fost sistată creditarea,

creditorii primind numai 31.000.000 lei, graficul de acordare și rambursare a

creditului, convenția de reeșalonare, dreptul de a cere executare silită fiind

doar până la 30 martie 1995 pentru contractul de credit din 30 martie 1992;

până la 30 iunie 1997 pentru contractul de credit din 30 iunie 1994 și până la

30 iunie 1997 pentru contractul de credit din 30 iunie 1994. A mai precizat că

toate aceste contracte au fost reeșalonate la 8 octombrie 1996 prin convenția

de reeșalonare, care ulterior a fost reziliată de Banca A. SA Bacău.

În ceea ce privește

fondul au arătat că înscrisurile la care s-a făcut referire mai sus constituie

probe și trebuiau analizate pentru soluționarea fondului.

La data de 20 mai

2009 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel o altă cerere de recurs

formulată de aceleași părți, respectiv S.M., S.M. și SC R. SRL Bacău împotriva

sentinței nr. 34 din

17 martie 2009 prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond conform art. 312 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Recurenții au invocat nelegalitatea hotărârii atacate conform art. 304 pct.

7 C. proc. civ., întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină în

privința respingerii excepției prescripției dreptului de a cere executarea

silită întemeiat pe dispozițiile art. 405 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. și art.

6 și 7 din Decretul nr. 167/1958, art. 97 și art. 98 din O.U.G. nr. 11/1996

precizând că de la data scadenței împrumutului respectiv 12 mai 1997 prevăzut

în convenția de reeșalonare a debitului și până la 21 noiembrie 2005 când a

început executarea silită au trecut mai mult de șapte ani, astfel încât în baza

art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998 a intervenit prescripția dreptului de a cere

executarea silită împotriva

SC R. SRL Bacău.

În cel de-al doilea

motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

recurenții au invocat nelegalitatea hotărârii, aceasta fiind lipsită de temei

legal și fiind încălcate dispozițiile O.G. nr. 8/2000 în sensul că A.V.A.S. și

banca au calculat dobânzi la debitul restant după bunul plac fără acordul

contestatorilor și fără ca nivelul dobânzii să fie prevăzut în convenția de

reeșalonare sau contractul de creditare, iar la dosarul cauzei se află procesul

verbal din 4 iulie 1996 prin care s-a suspendat creditarea societății pentru

suma de 31.000.000 lei. Au mai arătat că, nelegal, instanța i-a respins proba

cu expertiza care avea ca obiect stabilirea legalității și realității debitului

compus din credite și dobânzi când s-a încheiat contractul de cesiune de

creanță între bancă și A.V.A.S. cât și data scadenței acesteia și au precizat

că în mod nelegal le-a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare,

creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă iar potrivit dispozițiilor art. 379

C. proc. civ. nicio urmărire asupra bunurilor imobile sau mobile nu poate avea

lor decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă, nelegalitatea rezultând

și din faptul că debitorul principal și beneficiarul împrumutului a fost SC R.

SRL Bacău care nu a fost executat silit și nici nu s-a demonstrat

insolvabilitatea acestuia, fiind executați silit doar contestatorii în calitate

de garanți accesorii, cu toate că a fost invocat beneficiul de discuțiune în

baza art. 1794 C. civ.

Întrucât

reprezentantul contestatorilor a precizat că ambele cereri privesc un singur

recurs, motivele din cele două cereri vor fi structurate și analizate ca fiind

invocate într-un singur recurs declarat de către contestatorii S.M. și S.M. și

SC R. SRL Bacău.

Recursul este

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 304 pct.

7 C. proc. civ. hotărârea poate fi modificată dacă hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii. Raportat la acest text procedural, hotărârea

trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Analizând hotărârea

atacată față de motivele invocate de recurenți în susținerea modificării

acesteia față de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Curtea constată că

motivele sunt nefondate întrucât hotărârea a fost motivată, considerentele

acesteia fiind în concordanță cu dispozitivul, neexistând motive

contradictorii, nici străine de natura pricinii.

Astfel, cu privire la

soluționarea excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită,

instanța de fond, corect a respins-o reținând că dreptul A.V.A.S. de a executa

silit pe contestatori, nu a fost prescris întrucât la momentul preluării

creanței de către A.V.A.S. prin contractul de cesiune de creanță din 2

decembrie 1999, creanța nu era prescrisă, deoarece nu se împlinise termenul

general de prescripție de trei ani astfel încât în cauză operează termenul

special de prescripție de șapte ani, în interiorul căruia intimata a procedat

la efectuarea actelor de executare.

Chiar prin recursul

lor, contestatorii au afirmat că scadența restituirii împrumutului a fost

stabilită la data de 12 mai 1997, împrejurare față de care termenul general de

prescripție de trei ani ar fi fost împlinit la 12 mai 2000 și cum cesiunea de

creanță s-a făcut la data de 2 decembrie 1999, înainte de împlinirea acestui

din urmă termen, conform art. 13 pct. 5 din Legea nr. 99/1999, A.V.A.S. se afla

în interiorul dreptului special de prescripție de șapte ani, de a cere

executarea silită.

Ca urmare, excepția

prescripției dreptului la acțiune a fost analizată și rezolvată corect de către

instanța de fond, neputând fi aplicate dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.

Art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. reglementează situațiile modificării hotărârii atacate și anume când

hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii. Sub acest aspect recurenții au invocat în recursul

lor faptul că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond că nu s-a

dovedit cu înscrisuri că nu au primit suma de 31.000.000 lei cu titlu de împrumut,

deși la dosarul cauzei se află procesul verbal din 4 iulie 1996 încheiat de

către inspectorul M.G. din partea Băncii A. SA Sucursala Bacău prin care s-a

suspendat creditarea societății pentru suma de 31.000.000 lei, că au fost

încălcate dispozițiile O.G. nr. 9/2000 în sensul că A.V.A.S. și banca au

calculat dobânzi la debitul restant după bunul plac, că în mod nelegal le-a

fost respinsă proba cu expertiza contabilă, creanța nefiind certă, lichidă și

exigibilă, aceasta neputând fi executată conform dispozițiilor art. 379 C.

proc. civ. și că garanții accesorii nu pot răspunde decât după ce a fost

executată societatea, fiind încălcat art. 1794 C. civ.

Analizând recursul și

prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Curtea constată că

motivele invocate de recurenți nu sunt întemeiate, instanța de fond pronunțând

o hotărâre legală.

Procesul verbal la

care au făcut referire recurenții nu face dovada susținerilor lor, susțineri

care au rămas la nivelul unor simple afirmații, procesul verbal neexprimând

punctul de vedere oficial al băncii, cu atât mai mult cu cât din înscrisurile

depuse la dosarul cauzei de către recurenți rezultă că SC R. SRL Bacău a emis

bilet la ordin în favoarea băncii în sumă de 53.077 lei împrejurare față de

care criticile referitoare la neanalizarea înscrisurilor din dosar nu se susțin

nici sub aspectul cuantumului sumei datorate cu titlu de împrumut și dobânzi.

De asemenea se

constată că nici motivul referitor la greșita respingere a probei cu expertiză

contabilă nu poate fi reținut de către instanța de recurs întrucât instanța de

fond corect a apreciat, prin încheierea din 20 ianuarie 2009, că în cauză nu

este utilă această probă față de obiectul contestației la executare care a

început cu anularea ofertei de licitație publică, expertiza contabilă neputând

înlocui probatoriile administrate în cauză pentru care era suficientă doar

analiza instanței de judecată, fără intervenția vreunui expert.

Motivele referitoare

la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1794 C. civ. precum și ale art. 379 C.

proc. civ. nu au constituit obiectul analizei fondului contestației la

executare, așa încât nu vor constitui nici obiectul analizei recursului.

Ca urmare Curtea

constată că hotărârea atacată este legală și la adăpost de orice critică și în

conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de

contestatorii

SC R. SRL Bacău, S.M.

și S.M.

împotriva

sentinței

nr. 34 din 17 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2010.