ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2396/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii deduse judecății

Prin acțiunea

formulată, reclamantul M.A., în contradictoriu cu pârâții A.N.C. și

Președintele A.N.C. a solicitat să se constatate refuzul nejustificat al

pârâților în soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei romane, obligarea

pârâților la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei romane în

termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței,

obligarea la comunicarea ordinul de redobândire a cetățeniei romane prin scrisoare

recomandata cu confirmare de primire la sediul ales în termen de maxim 30 zile

de la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetățeniei romane

(indiferent daca avizul este pozitiv sau negativ), obligarea la fixarea

programării pentru depunerea jurământului de credință în maxim 30 zile de la

data emiterii ordinului de redobândire a cetățeniei romane precum și obligarea

pârâților la plata sumei de 100 RON pe fiecare zi de întârziere cu titlu de

daune-interese de la data introducerii acțiunii și până la data primirii

ordinului.

În motivarea acțiunii

sale, reclamantul a învederat instanței că a depus cererea de redobândire a

cetățeniei române în data de 17 iunie 2010 iar la 06 octombrie 2010 a formulat

o cerere de urgentare a soluționării dosarului solicitând informații concrete

cu privire la modul in care se lucrează la cererea de redobândire a cetățeniei

romane.

Susține reclamantul că

de la momentul înregistrării cererii de redobândire și până in prezent reclamantul

a primit același răspuns invariabil, respectiv ca dosarul se află în lucru.

Apărările formulate în

cauză

Prin întâmpinarea formulată,

pârâții au invocat excepția prematurității acțiunii ,iar pe fond au solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

De asemenea, în ședința

publică din data de 01 februarie 2011, reclamantul a invocat excepția rămânerii

fără obiect a capătului de cerere privind obligarea acestora la anlizarea/avizarea

cererii de redobândire a cetățeniei romane, față de împrejurarea ca aceasta a fost

avizata pozitiv la data de 10 ianuarie 2011.

Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel Bucurtești,

secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prematurității

capătului de cerere privind obligarea pârâtei A.N.C. la analizarea/avizarea cererii

de redobândire a cetățeniei române ca nefondată, a admis excepția rămânerii fără

obiect a capătului de cerere privind obligarea A.N.C. la analizarea/avizarea cererii

de redobândire a cetățeniei române, a respins acest capăt de cerere ca rămas fără

obiect.

Totodată, prin aceeași

sentință a admis excepția prematurității cererii privind comunicarea ordinului de

redobândire a cetățeniei române și, în consecință, a respins această cerere ca prematur

formulată.

De asemenea, a respins

restul pretențiilor formulate de reclamantul M.A., în contradictoriu cu pârâtele

A.N.C. și E.N.E., ca neîntemeiate.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța, analizând cu prioritate excepțiile invocate, în temeiul art. 137 C.

proc. civ., instanța a retine următoarele:.

În ceea ce privește capătul

de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la analizarea/avizarea cererii de redobândire

a cetățeniei romane instanța a constatat că, potrivit art. 16 alin. (2) lit. c)

din Legea cetățeniei române nr. 21/1999, reclamantul a înregistrat cererea de redobândire

a cetățeniei române la data de 17 iunie 2010, astfel că termenul de 5 luni prevăzut

de anterior se împlinea la data de 17 noiembrie 2010.

Arată instanța că o cerere

este prematur introdusă atunci când, pentru exercitarea dreptului la acțiune, legea

a prevăzut un anumit termen.

Referitor la excepția

rămânerii fără obiect a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâților

la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei romane instanța a constatat

că la data de 10 ianuarie 2011, Comisia pentru cetățenie a avizat pozitiv cererea

reclamantului, motiv pentru care acest capăt de cerere a rămas fără obiect.

Mai susține instanța că

cererea reclamantului privind obligarea la comunicarea ordinului de redobândire

a cetățeniei romane este apreciată ca prematură ,în condițiile în care un astfel

de ordin nu a fost încă emis de către Președintele A.N.C.

În fine, instanța a susținut

că, având în vedere soluția de respingere a capătului de cerere privind obligarea

la comunicarea ordinului de redobândire a cetățeniei romane, față de caracterul

accesoriu al capătului de cerere privind plata sumei de 100 de RON pe fiecare zi

de întârziere până la comunicarea ordinului, urmează a fi respins ca neîntemeiat.

Calea de atac exercitată

în cauză

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul M.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând în drept dispozițiile art. 274, art. 299, art. 304 pct. 9, art. 304

1

și art. 312 C. proc. civ.

În esență, recurentul

a arătata că, sentința pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, că instanța de fond trebuia să sancționeze A.N.C. pentru

încălcarea termenului legal de maxim 5 luni de zile pentru analizarea dosarului,

acesta fiind analizat în fapt la cca. 7 luni de zile de la data înregistrării sale.

Apreciază recurentul că

nesoluționarea cererii de către autoritatea pârâtă după expirarea termenului maxim

prevăzut de lege pentru soluționarea acesteia face să subziste refuzul nejustificat

sub forma tăcerii administrației și, implicit, pe plan procesual civil culpa procesuală

a pârâtei, iar instanța trebuia să verifice, în virtutea rolului activ, și dacă

s-a respectat termenul legal de soluționare a cererii sale, care este de maxim 5

luni de zile pentru emiterea unui aviz pozitiv sau negativ, respectiv maxim 30 zile

pentru emiterea și comunicarea ordinului de redobândire a cetățeniei române care

se calculează de la expirarea termenului de 5 luni de zile.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

În cauza dedusă judecății,

reclamantul M.A. a formulat cererea de chemare în judecată la data de 22 octombrie

2010, invocând existența unui refuz nejustificat din partea autorității pârâte,

prin nesoluționarea în termen rezonabil a cererii de redobândire a cetățeniei române.

Până la primul termen

de judecată de la 1 februarie 2011 autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare și

a solicitat respingerea acțiunii, în principal ca fiind prematur introdusă, respectiv

ca urmare a admiterii excepției prematurității cererii de chemare în judecată în

raport de termenul de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea

nr. 21/1991, republicată, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, arătând totodată că

la data de 10 ianuarie 2011 cererea reclamantului a fost examinată și avizată pozitiv.

În acest context, în mod

corect instanța de fond, prin sentința pronunțată, a apreciat ca rămas fără obiect

capătul de cerere privind analizarea/avizarea cererii reclamantei respingându-l

ca atare.

Înalta Curte apreciază

ca fiind corectă soluția instanței de fond și în ceea ce privește respingerea ca

premature a capetelor de cerere privind obligarea la emiterea ordinului și comunicarea

acestuia, dat fiind faptul că, deoarece la momentul formulării acțiunii autoritatea

nu analizase încă cererea de redobândire în Comisia pentru cetățenie, nu s-a născut

obligația Președintelui autorității de a emite ordinul și de a-l comunica, și, prin

urmare, nici dreptul corelativ al reclamantei.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluționarea recursului

este aceea de a cerceta dacă cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor

de judecată, formulată de reclamant în fața instanței de fond și recurs, se încadrează

în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) și art. 275 din C.

proc. civ., astfel cum au fost redate mai sus.

Potrivit dispozițiilor

art. 274 alin. (1) din C. proc. civ.: „Partea care cade în pretenții va fi obligată,

la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.

De la această regulă există

și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 din C. proc. civ., potrivit cărora

„pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu

va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost

în întârziere înainte de chemarea în judecată”.

În ceea ce privește condiția

stabilită de art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că partea care este

obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie „căzută în pretenții",

Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce o privește pe pârâta

A.N.C.. Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă situația netăgăduită de

reclamant, potrivit căreia cererea acestuia de redobândire a cetățeniei române s-a

soluționat la data 10 ianuarie 2011, aceasta fiind obligația de îndeplinit de către

autoritatea pârâtă.

Dezlegarea dată de către

instanță primelor capete de cerere ale acțiunii face imposibilă aplicarea dispozițiilor

art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., neputându-se reține o „cădere în pretenții"

a pârâtei, având în vedere că prin avizarea favorabilă a cererii de redobândire

a cetățeniei înainte de primul termen de judecată practic instanța nu mai putea

constata o culpă a autorității, reprezentată de „refuzul nejustificat" de a

da curs pretențiilor reclamantei.

Prin urmare, demersul

judiciar al reclamantului în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre

judecătorească de obligare a autorității pârâte la satisfacerea pretențiilor deduse

judecății și, prin urmare, nici nu o putea obliga pe aceasta la cheltuieli de judecată,

aceasta neavând o atitudine procesuală de opoziție sau de nerecunoaștere a dreptului

pretins de reclamant.

Mai mult decât atât, prin

prevederile art. 275 din C. proc. civ. se arată că pârâtul care a recunoscut pretențiile

la prima zi de înfățișare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată,

cu atât mai mult faptul că cererea de redobândire a cetățeniei române formulată

a fost soluționată favorabil la ședința Comisiei care a avut loc înainte de termenul

de judecată nu poate determina obligarea la plata acestora.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, că instanța de fond în mod corect a respins ca nefondate pretențiile reclamantului

privind plata cheltuielilor de judecată, astfel că hotărârea instanței de fond este

temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul reclamantul M.A. împotriva sentinței civile nr. 906 din 8 februarie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2012.