ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3513/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3513/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față ;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

- Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari emis în

Dosarul nr. 67/P/2004 din 20 decembrie 2005, inculpații M.I. și M.V.T. au fost trimiși

în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254

alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., și infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215

alin. (1) și (2) C. pen., fapte în concurs în condițiile art. 33 lit. a) C.

pen. și pentru infracțiunea de înșelăciune* prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2)

C. pen.

Actul de sesizare a reținut că inculpatul

M.I., comandant al U.M. X din Oradea, în luna ianuarie 1999 a , primit de la G.I.,

un telefon mobil, convorbirile efectuate și abonamentul lunar în sumă de 948,818

dolari, până la 22 noiembrie 2000 au fost plătite de același G.I. pentru ca inculpatul

să aprobe și să dispună, la termene, plățile către SC E. SRL, executantă a unor

lucrări de construcții

contractate.

Totodată, în luna octombrie 2000, în aceeași

calitate, inculpatul a primit de la coinculpatul M.V.T., 100.000.000 RON pentru

a aproba și dispune o plată în cuantum de 344.428.876 RON către SC E.P. SRL Oradea,

deși aceasta nu i se cuvenea.

Privindu-i pe ambii inculpați, rechizitoriul

a reținut că ei au utilizat documente false pentru a prezenta ca fiind reală împrejurarea

neadevărată că SC E.P. SRL, administrată de M.V.T., în derularea contractului încheiat

cu unitatea militară, în anul 2000 ar fi executat lucrări de> construcție în

sumă de 344.428.876 RON, aceasta constituind pagubă în patrimoniul Ministerului

Apărării Naționale.

Rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul

Tribunalului Militar Teritorial București sub

nr. de

Dosar nr. 161/F/2005. Prin sentința penală nr. 68 din 13 noiembrie

2007, cauza a fost declinată la Tribunalul Bihor la 13 decembrie 2007, Dosar

nr. 5762/111/2007.

În

baza art. 303 C. proc. pen., urmare admiterii cererilor de

sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unor excepții de neconstituționalitate

formulate de inculpați, prin încheierea din 02 iunie 2008, cauza a fost suspendată.

Prin decizia nr. 1220 din 12 noiembrie

2008, Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate, iar

urmare admiterii unei declarații de abținere formulată de judecătorul cauzei, în

baza Regulamentului de ordine interioară a instanțelor, cauza s-a reînregistrat

pe rolul Tribunalului Bihor la 13 martie 2009, sub

nr. de

Dosar 2009/111/2009.

Prin încheierea de la termenul din 14 iulie

2009, Tribunalul Bihor a respins excepția nelegaRON sesizări și pe cea a nulității

absolute a urmăririi penale, implicit cererea de restituire a dosarului la D.N.A.

și în baza art. 42 alin. (2) C. proc. pen., nu a menținut actele îndeplinite și

măsurile dispuse de Tribunalul Militar Teritorial București.

Tribunalul Bihor, prin sentința penală

nr. 231.P din 28 noiembrie 2012 a condamnat pe inculpații:

- M.I., la 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pentru infracțiunea de luare de

mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea

nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și la 2 ani închisoare

și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pentru infracțiunea

de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și 2 C. pen.

În

temeiul art. 33 - 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor

și executarea pedepsei cea mai grea, 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară

a interzicerii exercitării drepturilor menționate.

În

temeiul art. 71 C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa

accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen.

În

baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei rezultante pe termenul de încercare de 5 ani

stabilit conform art. 86

2

C. pen.

În

baza art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de

încercare s-au dispus măsurile de supraveghere individualizate la pagina 29 a sentinței,

îndeplinirea lor fiind în sarcina Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Bihor;

- M.V.T., la 2 ani închisoare și 3 ani

pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pentru infracțiunea de

înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.

În

baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei pe termenul de încercare de 4 ani stabilit conform

art. 86

2

C. pen.

În

baza art. 86

3

C. pen., s-a dispus ca pe durata

termenului de încercare inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere individualizate

la pagina 30 a sentinței.

Urmărirea respectării îndeplinirii măsurilor

de supraveghere a fost dată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor.

În

temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus față de fiecare

inculpat, suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenelor de încercare.

Pe latură civilă, în baza art. 14, a

art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 și art. 1003 C. civ., s-au admis

în parte, pretențiile Ministerului Apărării Naționale, inculpații, în solidar, fiind

obligați la plata sumei de 344.428.876 RON cu titlu de daune materiale.

În

temeiul art. 359 C. proc. pen., inculpaților li s-a atras

atenția asupra prevederilor art. 86

4

C. pen., raportat la art. 83-84

același cod.

În

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., fiecare inculpat a

fost obligat la plata sumei de câte 2500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Cercetarea judecătorească a administrat,

nemijlocit, următoarele probe: ascultarea inculpaților, a martorilor G.I., G.I.I.,

D.A., R.G., M.M., C.M., P.T., S.E.O., C.I., I.L., M.D.A., M.M.G., expertiză grafoscopică,

expertiză

tehnică în construcții, supliment la aceasta, audierea, în ședință publică, a expertului

M.

Ca situație de fapt, s-a reținut următoarele:

M.I., comandant al U.M.X Oradea, în baza

aceleiași rezoluții infracționale, începând cu ianuarie 1999, a primit de la G.I.

un telefon mobil, convorbirile și abonamentul lunar, în sumă de 948,818 dolari înregistrate

până în 22 noiembrie 2000, fiindu-i plătite de acesta din urmă, pentru ca inculpatul

să aprobe și să dispună plata, la termene, către SC E. SRL administrată de G.I.,

a contravalorii lucrărilor de construcție executate conform contractelor încheiate

cu unitatea militară.

Privind această faptă, M.D.A. a denunțat,

la 03 iunie 2004, că inculpatul a primit telefonul, convorbirile efectuate și abonamentul

lunar fiind plătite de G.I., iar în anul 2000, cu ocazia unei ședințe ce a avut

loc la București, telefonul i-a fost furat, reprezentanții Direcției Domeniilor

și Infrastructurii din Ministerul Apărării Naționale, aflând că aparatul telefonic

aparținea SC E. SRL Negrești-Oaș, utilizator pentru acesta fiind G.I.

Despre faptul primirii telefonului în condițiile

arătate, a declarat coinculpatul M.V.T., la 03 noiembrie 2005, acesta arătând că

SC E.P. SRL, devenită SC E.C. SRL, administrată de el a încheiat, începând cu anul

1999, mai multe contracte cu unitatea militară în cauză. în anul 2000 câștigând

licitația organizată de U.M. X pentru lucrări la U.M. Z S., inculpatul M.I., de

mai multe ori l-a sunat de pe acel telefon mobil. Interesându-se la operatorul de

telefonie mobilă (D.), inculpatul a aflat că telefonul pe care conversa cu coinculpatul

era al SC E. SRL Negrești-Oaș, firmă aparținând lui G.I. ce avea și ea contracte

cu unitatea militară al cărui comandant era inculpatul M.I. în aceste condiții,

inculpatul M.V.T. l-a anunțat pe colonelul V.P. de la Unitatea de Protecție și Siguranță

Militară i-a predat factura emisă de operatorul D., despre faptul pierderii telefonului

în toamna anului 2000 aflând și el. La rândul său, martorul G.I., la 29 ianuarie

2004 a arătat că s-a oferit în anul 1999 să-l împrumute pe M.I., cu un telefon mobil,

a aflat de la acesta că aparatul i-a fost furat,

după

acest moment el renunțând la abonamentul pentru acel telefon.

Ulterior, la 07 iunie 2004, 04 noiembrie

2004, 04 noiembrie 2005, martorul a relatat aceleași aspecte, el adăugând că societatea

administrată de el a achitat costul telefonului, abonamentul și convorbirile efectuate

pentru perioada cât i-l împrumutase inculpatului M.I., nu i-a cerut acestuia să

plătească, dar avea în derulare contracte cu unitatea militară al cărui comandant

era inculpatul.

La cercetarea judecătorească, G.I.I., în

esență, a declarat aceleași aspecte, dar și că discutând cu inculpatul, acesta i-a

spus că la București, va cere Direcției Domeniilor și Infrastructurii fondurile

necesare plății lucrărilor pe care firma sa le realiza, la aceasta martorul oferindu-se

să-i împrumute un telefon, a aflat de la inculpat că telefonul îi fusese furat,

el a plătit facturile și nu i-a cerut inculpatului M.I. să-i achite telefonul sau

convorbirile efectuate de acesta.

Despre folosirea telefonului și primirea

lui, a recunoscut inculpatul, el negând numai întinderea perioadei, precizând-o

numai pentru 3 zile, respectiv pe perioada deplasării la București.

La cercetarea judecătorească, inculpatul

a susținut că a acceptat acel telefon, s-a deplasat la București, aici, imediat

i-a fost furat și de pe un telefon fix l-a sunat pe G.I.I. pentru a cerere suspendarea

numărului de apel. în legătură cu cererea de fonduri pentru plata lucrărilor la

cazărmile pe care le administra, inculpatul a menționat că îl cunoștea pe generalul

G.I., dar acestuia nu i-a cerut în mod expres vreodată, fonduri pentru plata către

SC E. SRL Negrești-Oaș sau pentru finanțarea preferențială a lucrărilor executate

de această societate.

În

ce privește modalitatea de efectuare a plăților, inculpatul

a susținut că acestea se făceau după întocmirea situațiilor de lucrări, acestea

se aprobau de dirigintele de șantier, de inginerul șef al beneficiarului și cel

al centrului, erau avizate de contabilul șef, facturile se întocmeau în baza acestora,

la fel ordinul de plată, documentația ajunsă la el, normal, semna actul plății.

Inculpatul nu a recunoscut că s-a prezentat

generalul G.I., fiind însoțit de G.I.I. și, de asemenea, a asistat că nu a cunoscut

stadiul realizării contractelor cu firma acestuia atunci când a acceptat ca telefonul

să-i fie împrumutat,

iar folosirea telefonului a indicat-o ca

fiind de la o zi de vineri, până într-o luni, când i-a fost furat.

Martorul G.I., la urmărirea penală, a declarat

că la începutul anului 1999, apărând disfuncționalități determinate de începerea

unor lucrări la cazarma S.V., fără a exista finanțare, M.I. a cerut să raporteze,

împreună cu G.I.I. Despre aceasta, martorul și-a notat în agenda sa telefonică,

numerele de apel M.I. și G.I.I.

Martorul M.D.A. a arătat că inculpatul

folosea telefonul încă din anul 1999, de la acesta aflând că i-a fost furat cu ocazia

unei convorbiri la București în anul 2000-2001.

Coinculpatul M.V.T., referindu-se la perioada

utilizării telefonului de către inculpatul M.I., a plasat-o ca întinzându-se cel

puțin din august 1999 către sfârșitul toamnei 2000.

P.T., la cercetarea judecătorească, prezent

la acea convocare, a declarat că a aflat de la inculpat că i s-a furat un telefon,

același aspect fiind relatat și de martorul S.E.O.

Adresele O. România confirmă că pentru

telefonul nr. apel XX contractul se încheiase la 05 ianuarie 1999, acesta până la

22 noiembrie 2000 a aparținut SC E. SRL Negrești-Oaș, valoarea fiind 20 dolari/lună.

Raportul de constatare privind c/val abonamentului

și taxarea convorbirilor pentru telefonul nr. apel 094691902 devenit 0744691902

pe perioada 06 ianuarie 1999 - 21 noiembrie 2000 a fost 948,818 dolari.

Probatoriul relevat se coroborează cu conținutul

facturilor emise pentru telefonul nr. apel XX folosit de inculpat pentru toată perioada

contractată, titularii numerelor de telefon cu care a conversat inculpatul rezultând

și din adresele M. SA și O. România.

În

ce privește scopul pentru care inculpatul a primit acel telefon

și l-a folosit - respectiv, asigurarea plății, la termene, a lucrărilor executate

de SC E. SRL Negrești-Oaș, administrată de G.I.I., situația contractelor încheiate

cu unitatea militară în cauză, trei pentru anul 1998, trei pentru anul 1999, perioadă

de execuție acestea, 01 aprilie 1999 - 15 septembrie 1999, un altul pentru perioada

25 iunie 1999 – 25

decembrie 1999, la fel, pentru execuție

în perioada 22 februarie 2000 - 30 noiembrie 2000, altul perioada de execuție 29

februarie 2000-30 noiembrie 2000, un ultim pentru perioada 26 iunie 2000 - 31 august

2000, probează derularea acestora în datele când inculpatul era la comanda unității,

el fiind cel care ordona plata și explică existența convorbirilor telefonice de

la

nr. de

apel XX purtate cu administratorul firmei

executante, aspect confirmat de G.I. în fața căruia inculpatul a intervenit personal

pentru a-l asigura pe G.I. în legătură cu plățile pentru lucrările contractate cu

firma acestuia din urmă.

Șeful biroului financiar al U.M. X Oradea,

martorul C.M., obligat să acorde viză de control financiar preventiv pe facturile

emise de prestatori, a declarat că adesea, inculpatul M.I. îi preda facturi aprobate

la plată neînsoțite însă și de situații de lucrări, dar ordonându-i sale plătească

pentru că situațiile îi vor fi prezentate ulterior.

Același martor a mai arătat că patronii

firmelor executante îi detaliau sumele alocate, aceasta înainte de primirea rezoluției

plăților „care era făcută de comandant". Despre firma SC E. SRL Negrești-Oaș,

martorul a relatat că inculpatul făcea plăți cu prioritate și în sumă mai mare decât

plățile făcute altor societăți.

În

continuare, în ce privește fapta inculpatului M.I., de luare

de mită de la coinculpatul M.V.T., denunțător și infracțiunea de înșelăciune în

dauna Ministerului Apărării Naționale, în legătură cu plata necuvenită în sumă de

344.428.876 RON, s-a reținut că pentru asigurarea desfășurării aplicațiilor C.B.E.

ce implica participarea militarilor din mai multe țări membre N.A.T.O., la U.M.

X s-a organizat o selecție de oferte pentru atribuirea

lucrărilor de

reparație capitală a garnizoanelor din subordinea Corpului 4 Armată Teritorial „Mareșal

Constantin Prezan" – U.M. W Cluj-Napoca, între firmele ofertante pentru contractul

de antrepriză pentru construcții, instalații și utilaje aferente pavilionului DI

și rețelei electrice de joasă tensiune de. la U.M. Z S. aflându-se și SC E.P.

SRL Oradea, devenită SC E.C. SRL administrată de inculpatul M.V.T.

Hotărârea de atribuire nr. 4 din 15 iunie

2000, semnată de inculpatul M.I., declara câștigătoare firma coinculpatului.

În

26 iunie 2000, firma câștigătoare a încheiat cu unitatea militară

comandată de inculpat (investitor) și cu unitatea militară U.M. Z S. (beneficiar),

contract, valoare 945.908.106 RON, diriginte de șantier fiind desemnat maiorul D.A.,

ofițer de armată în cadrul unității investitor.

Ca diriginte de șantier, persoana avea

atribuții vizând verificarea cantitativă și calitativă a lucrărilor executate și

confirmarea lor pe situații de lucrări ce constituiau baza facturilor emise de executant

către investitor, acesta realizând plata.

Practic, dirigintele de șantier trebuia

să aplice pe situația de lucrări o ștampilă specială și peste aceasta, să semneze.

La 14 iulie 2000, executantul a emis factura

fiscală pentru 344.428.876 RON, plata fiind ordonată de inculpatul M.I. cu ordinele

de plată din 17 iulie 2000 - 300.000.000 RON, din 27 iulie 2000 -27.128.876 RON,

5% diferență reprezentând garanția de bună execuție din lucrările acceptate la plată

cum se convenise prin contract.

La 02 octombrie 2000, după finalizarea

lucrărilor contractate, inculpatul M.V.T., deși cunoștea că i se plătise, a emis

o nouă factură fiscală pentru a i se plăti aceleași lucrări, în sumă identică, respectiv

344.428.876 RON.

Deși a verificat factura nouă, inculpatul

M.I. a acceptat să o aprobe spre plată, condiționându-l pe coinculpat să-i dea 100.000.000

RON din cei 344.428.876 RON, cel din urmă acceptând, dar susținând că va da suma

cerută numai după aprobarea, în prealabil, a plății noii facturi fiscale și virarea

în contul firmei sale, a întregii sume, cerere acceptată de inculpatul M.I.

Ca atare, inculpatul a dispus plata, scop

în care a emis ordinul de plată din 17 octombrie 2000 - 327.207.876 RON, la acel

moment reținându-se garanția de bună execuție, aceasta fiind ulterior plătită executantului

cu ordinul de plată din 27 decembrie 2000 - 17.221.000 RON.

După virarea primei sume, inculpații s-au

întâlnit în municipiul Oradea, unde M.V.T. își construia o casă și în autoturismul

său, inculpatul M.I. a primit, în numerar, de la coinculpat cei 100.000.000 RON.

Despre darea sumei coinculpatul M.V.T.

a denunțat la 02 iunie 2004, faptic, acesta relatând că în septembrie sau octombrie

2000, datorită unor greșeli privind întocmirea devizelor de lucrări, a avut două

facturi fiscale depuse la investitor, acestea conțineau aceeași valoare, clar numai

una avea suport deviz de lucrări.

Observând că dirigintele de șantier, maiorul

D.A., nu a sesizat, a cerut plata și a celei de-a doua facturi. Fiind convins că

situația putea fi descoperită, M.V.T. s-a deplasat la comandantul unității militare,

inculpatul M.I., i-a spus adevărul, acesta asigurându-l că poate să facă plata „o

sută de milioane și îți fac plata".

În

maniera descrisă, coinculpatul a acceptat și, la două zile

după prima virare, i-a dat inculpatului 100.000.000 RON, suma fiind ridicată din

contul firmei deschis la W.B. - sucursala Oradea.

Același, a arătat că D.A. a sesizat plata

dublă pentru că a luat de la dosar devizul general de lucrări.

La 10 septembrie 2004, inculpatul M.V.T.

a cerut procurorului să-i accepte înscrisuri care dovedeau denunțul.

Ulterior, la 22 septembrie 2005, la urmărirea

penală, inculpatul a declarat în același sens, adăugând că M.I., știind că plata

este cerută din nou, s-a consultat cu M.D.A., dar a aprobat plata și i-a cerut bani.

La 03 noiembrie 2005, același a adăugat

că după terminarea lucrărilor s-a întocmit situația de lucrări, inclusiv pentru

primele care-i fuseseră plătite, factura dublă conținând o sumă identică cu cea

de pe prima factură, de 344 milioane și ceva, iar pe str. P. i-a dat coinculpatului

100 milioane RON în mașina acestuia.

La cercetarea judecătorească, coinculpatul

M.V.T., nesustenabil și nejustificat, și-a modificat declarațiile, el explicând

că a fost constrâns să declare în sensul arătat pentru că era arestat preventiv,

denunțul făcându-l pentru că i s-a promis că va fi pus în libertate dacă denunță

o faptă de corupție, fapt întâmplat la 17 septembrie 2004, la aproximativ, deci,

3 luni de la data denunțului.

În

declarațiile date la judecarea fondului cauzei, inculpatul,

cu referire la pretinderea și darea celor 100 milioane de RON, a susținut că nu

i-a cerut coinculpatului să plătească o lucrare neexecutată sau parțial executată,

că în toamna anului 2000 i-a

dat inculpatului M.I. 10.000

RON pentru că a avut o bună colaborare în executarea contractelor, suma era un cadou,

acceptat ca atare de coinculpat, la acel moment lucrările erau executate și plătite,

i-a spus coinculpatului că suma este „în semn de recunoștință pentru colaborarea

bună", i s-a părut a fi o sumă rotundă, atâta a avut, nu a fost un dar exagerat

pentru că nu este corect ca dintr-un contract să câștige numai el, coinculpatul

era o persoană cu care a avut un contract și nu era neobișnuit să dea bani, deși

nu a mai făcut un gest asemănător cu alte persoane.

În

legătură cu denunțul, inculpatul a susținut că l-a făcut din

spirit civic, acesta și declarațiile anterioare date la urmărirea penală sunt opera

sa și a procurorului, acesta cunoscând de la M.D.A. că deja îi dăduse inculpatului

10.000 RON. Privind atitudinea coinculpatului, inculpatul M.V.T. a susținut că nu

i-a cerut banii, s-au întâlnit de mai multe ori, inclusiv la casa pe care și-o construia.

Celelalte probe administrate au contrazis

declarațiile acestui inculpat de la judecarea fondului.

Astfel, martorul I.L., cunoscut al inculpatului,

aflat și el la data denunțului în arest preventiv, încarcerat în același loc cu

M.V.T. a declarat că inițiativa denunțului i-a aparținut inculpatului.

La fel, atitudinea inculpatului la peste

5 ani de la data punerii sale în libertate, a denotat pasivitate în ce privește

posibilele acte pe care le-ar fi putut întreprinde dacă ar fi fost provocat să denunțe

vreo faptă, comparativ declarațiilor de la cercetarea judecătorească, el fiind pasibil

de denunț calomnios.

La fel, nu s-a probat vreo legătură de

cauzalitate între cele denunțate și faptul că, într-un alt dosar în care era cercetat

a fost pus în libertate.

În

plus, judecătorul fondului, verificând succesiunea temporală

a declarațiilor acestui inculpat, a reținut că modificarea comportamentului lui

procesual a coincis cu momentul începerii urmăririi penale în ce-l privește pentru

infracțiunea de înșelăciune (recunoaștere 03 noiembrie 2005, punere sub inculpare

15 decembrie 2005).

Plata dublă este probată de existența celor

două facturi fiscale menționate, ambele comportând asupra aceleiași sume, achitate

prin ordine de plată ordonate de inculpatul M.I., în același sens declarând D.A.,

dirigintele de șantier. Acesta, la 02 noiembrie 2005, a declarat că în primăvara

anului

2001, Curtea de Conturi Oradea a controlat unitatea militară, el fiind obligat să

prezinte dosarele cu lucrările pe care le-a supravegheat în anul 2000.

Cu această ocazie, martorul a constatat

că la dosarul privind firma inculpatului M.V.T. se găsea o situație de lucrări executată

pe o hârtie gălbuie, semnată de inculpat, era aplicată ștampila lui, dar nu semnase

el și, ca atare, realizând că lucrările erau trecute în plus și nu fuseseră avute

în vedere la centralizatorul întocmit de el, deci erau „trecute în plus", ulterior

i-a făcut cunoscut lui M.D.A. acestea. Pentru că nu a fost crezut, a scos din dosar

documentul și i 1-a prezentat inculpatului M.I.

Acesta, după scurgerea a trei zile, i-a

spus să lase dosarul și situația de lucrări falsă la compartimentul financiar pentru

că „el va rezolva".

Același martor a mai arătat că, verificând

personal valorile de pe situațiile de lucrări a constatat că suma de peste 300 milioane

de RON nu se găsea în centralizatorul întocmit de el, fiind în plus. La 07 noiembrie

2005, același martor, vizualizând situația de lucrări ce nu fusese întocmită de

el, semnătura nefiind declarat că le-a spus lui M.A.D. și inculpatului M.I. cele

constatate, el, în anul 2001, înaintea controlului Curții de Conturi, la solicitarea

lui M.A.D., când încă nu descoperise plata dublă a menționat că situația de lucrări

ce nu conținea semnătura sa a fost plătită în plus constructorului.

La cercetarea judecătorească, martorul

a declarat asemănător, iar în ce privește metodologia încasării de către executantul

SC E.P. SRL a plăților lucrărilor contractate, a detaliat că lunar se măsurau cantitativ

lucrările, pe baza acestora întocmindu-se măsurători definitive, prestatorul întocmea

situațiile de plată, acestea i se predau lui împreună cu un reprezentant al investitorului

verificau corespondența dintre cantitățile de lucrări înscrise în măsurătorile definitive

cu cele din situațiile de plată, prețurile cu cele din devizele din ofertă, toate

acestea, inclusiv lucrările suplimentare, înscriindu-se în situația lunară de plată,

aceasta fiind semnată de el și ștampilată înaintea administratorului prestatoarei,

numai astfel el emițând factura fiscală. Martorul a mai susținut că după finalizarea

lucrărilor la unitatea militară S., analizând plățile către prestatoare, a sesizat

că există două facturi fiscale emise de inculpatul M.V.T. pentru lucrări identice,

situațiile de lucrări însoțitoare fiind identice, semnătura de pe una nefiind a

sa, iar pe baza centralizatoarelor și-a dat seama că plățile au fost duble.

Caracterul fals al semnăturilor de pe situația

de plată „construcții conform devize oferte - 3", precum și de pe „centralizatorul

situațiilor de lucrări C.B.E. 6-200 rețea exterioară de joasă tensiune" este

evidențiat și de concluziile raportului de expertiză grafoscopică, acesta înscriind

că semnăturile aplicate peste impresiunea ștampilelor nu aparțin lui D.A.

În

declarația dată la 03 noiembrie 2005, M.D.A., cu referire

la aspectele de mai sus, a detaliat că D.A. i-a spus că sunt neconcordanțe între

sumele plătite și situațiile de lucrări ale SC E.P. SRL, crede că „a avut o discuție

cu comandantul M.I. privitoare la imposibilitatea efectuării unei plăți", după

câtva timp M.V.T. i-a spus că i-a dat lui M.I. „50-100 milioane RON pentru a-i efectua

plățile".

Susținerile acestui martor, totodată, conțin

date în legătură cu mita dată inculpatului M.I., scopul acesteia.

La cercetarea fondului, martorul și-a nuanțat

declarațiile de la urmărirea penală, în sensul că a explicat că, posibil, aplicându-se

coeficienți de majorare pentru că prețul materialelor de la momentul ofertei până

la recapitulația de deviz era diferit, dar ambele sume corespundeau aceeași situație

de lucrări, competența efectuării recapitulației, inclusiv calculul coeficienților

de majorare aparținând dirigintelui de șantier.

Referitor acestei nuanțări și pentru că

acest martor nu și-a mai menținut declarațiile anterioare, nici denunțul pe care-l

formulase împotriva inculpatului M.I., despre acesta susținând că avusese o înțelegere

cu procurorul, la acea dată el fiind cercetat și era arestat preventiv pentru luare

de mită în caritatea avută, respectiv, inginer șef la aceeași unitate militară comandată

de inculpatul M.I., acesta fiind martor în cauză,m judecătorul fondului a reținut

că nuanțarea atitudinii lui și motivația dată erau subiective, M.A.D. fiind condamnat

ulterior la o pedeapsă cu executare.

Martorul I.L., la cercetarea judecătorească,

prieten al inculpatului M.V.T. și aflat încarcerat în aceeași cameră de penitenciar

cu acesta din urmă, a susținut că inculpatul i-a spus că „va face denunțul pentru

că

a dat mită inculpatului M.I. în legătură

cu acea plată dublă la care se face referire în prezentul dosar."

În

legătură cu expertiza în construcții întocmită de expertul

M.E., suplimentul la aceasta, lămuririle date personal de expert în fața instanței

fondului, s-a susținut că, deși se propusese analiza de specialitate a actelor de

la dosar, expertul nu s-a referit în concret la acestea, lucrarea are 9 file, din

care 5 file expun obiectivele, explicațiile date fiind generice, iar ascultarea

expertului, de asemenea, a prezentat aceleași caracteristici, expertul declarând

că a verificat punctual, în teren, lucrările fără să analizeze corespondența acestora

cu cele din facturile fiscale și situațiile de lucrări, a văzut în dosar, facturile

din iulie și din octombrie 2000, dar nu a verificat dacă lucrările supuse decontării

s-au suprapus sau nu, nu a analizat lucrările din toate situațiile de lucrări cu

cele din cele două facturi fiscale, nu a avut timp să compare rezultatele măsurătorilor

efectuate la fața locului și cele din actele de plată, într-adevăr, din calculele

sale au rezultat anumite diferente, însă nu a reușit să le finalizeze în raport.

La fel, în suplimentul dispus, deși obiectivele au fost stabilite clar, expertul

menționat a arătat că nu poate identifica toate situațiile pentru că documentul

pe hârtie conține înnegriri, dar la dosar existau exemplare lizibile, inclusiv originalele

situațiilor de lucrări, iar concluzia, respectiv că materialele prevăzute în situațiile

de lucrări s-au regăsit, efectiv în lucrările realizate, deci nu s-a plătit dublu,

corect au fost înlăturate, expertul neanalizând semnăturile dirigintelui de șantier

de pe situația de lucrări incriminată, nu s-a referit deloc la recapitulația lucrărilor,

actele existând în dosarul cauzei, la semnătura falsă de pe cele două centralizatoare

(reabilitare pavilion baie trupă și rețea exterioară de joasă tensiune, deși s-a

referit la diferența dintre suma facturată, plătită și valoarea „situațiilor bun

de plată", el arătând că este posibil ca la momentul 14 iulie 2000 să fi existat

o situație de lucrări care a fost modificată ulterior pentru că s-au modificat indicii,

aceasta determinând emiterea facturii fiscale din octombrie 2000 fără a fi fost

însoțită de situația de lucrări

aferentă.

Revenind la documentația care a stat la

baza emiterii facturii fiscale în discuție, cea din octombrie 2000, coroborând probatoriul,

instanța a reținut că situația de lucrări semnată în fals cu numele dirigintelui

de șantier D.A., nu a fost luată în vedere în centralizatorul lucrărilor pe care

tot acesta l-a

realizat, falsificarea datorându-se descoperirii,

de către acesta a situației de lucrări falsă și depusă în dosarul lucrărilor de

antrepriză pentru construcții, instalații și utilaje aferente pavilionului D.l și

la rețeaua de instalație electrică de joasă tensiune pentru U.M. Z S., după momentul

întocmirii de către dirigintele de șantier, a centralizatorului și după ce, în primăvara

anului 2001, cum s-a mai arătat, același comparând datele din situațiile de lucrări,

inclusiv cea falsă cu cele din centralizator, le spusese lui M.D.A. și inculpatul

M.I. ceea ce constatase, iar la cererea acestuia din urmă a lăsat întregul dosar

la compartimentul financiar.

La momentele ascultării sale în calitate

de martor, D.A. a constatat că centralizatoarele amintite (cel pentru pavilion lucru

baie trupă și pentru rețea exterioară de joasă tensiune (vol.III urm.penală), nu

au fost întocmite de el.

Ca atare, falsificarea documentației se

realizase pentru justificarea plății duble chiar inculpatul M.I. spunându-i dirigintelui

de șantier că „va rezolva".

În

legătură cu apărarea inculpatului M.V.T., că nu este importantă

situația de lucrări construcții conform devize oferte - 3 falsă pentru că plata

s-a făcut în baza recalculației întocmită de dirigintele de șantier, aceasta, din

compararea datelor calendaristice, s-a făcut după emiterea facturii din 02 octombrie

2000 pentru suma de 344.428.876 RON și a ordinelor de plată, în fond recalculația

reprezentând întregul „construcții" însumat la cererea lui M.A.D. care-i spusese

dirigintelui de șantier că și-au renegociat niște indici, iar la data întocmirii

nu se descoperise înscrisul fals, situație de lucrări existentă fiindu-i dați de

același M.A.D. Dirigintele de șantier, martorul D.A. a indicat ca date ale efectuării

recalculației, lunile februarie-martie 2001, deci mult după octombrie 2000, când

se realizase plata dublă, el explicând că posibil „corelarea ulterioară" a

fost urmarea pasării de către M.A.D. și M.I. a responsabilității plății duble pentru

a nu fi constatată de controlul curții de conturi, ceea ce, în realitate, s-a întâmplat.

Prejudicierea patrimoniului Ministerului

Apărării Naționale prin plata nejustificată a unor lucrări către SC E.P. SRL a fost

constatată și prin două acte încheiate de specialiștii Statului Major al Forțelor

Terestre, la 02m februarie 2005 cu

referire la contractul din

26 iunie 2000 și la 24 februarie 2005, diferențele însumând 312.373.555 RON și 9.619.541

RON, organele de constatare procedând la recalcularea situației cantităților de

lucrări care nu se regăsesc cuprinse în documentele ofertă, notele de comandă suplimentare

și notele de renunțare au concluzionat achitarea nejustificată a unor cantități

și lucrări neregăsite în documentele de achiziție, în valoare totală de 321.921.827

RON.

Judecătorul fondului coroborând datele

analizate și stabilite în aceste acte de constatare comparativ raportului de expertiză

în construcții efectuat la cererea inculpatului M.V.T., de expertul M.E. despre

care s-a amintit, la fel suplimentul acestuia și răspunsurile verbale suplimentare

date de expert a înlăturat aceste probe.

Împotriva sentinței au declarat apeluri

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial

Oradea, partea civilă Ministerul Apărării Naționale și cei doi inculpați.

Parchetul a criticat sentința pentru netemeinicia

pedepselor aplicate inculpaților, atât sub aspectul întinderii lor, cât și a modalității

de executare, pentru neconfiscarea de la inculpatul M.I. a folosului material de

949,818 dolari reprezentând c/val telefonului mobil, a abonamentului și convorbirilor

efectuate până la 22 noiembrie 2000, la fel a sumei de 100 milioane RON mită primită

de la coinculpat și pentru omisiunea dispunerii anulării facturii fiscale din 02

octombrie 2000.

Partea civilă a criticat sentința pentru

greșita soluționare a laturii civile, în sensul solidarității inculpaților și pentru

actualizarea pagubei aduse până la achitare efectivă, respectiv 34.619,86 RON, 32.192,18

RON și 2.427,68 RON actualizate cu începere de la 28 februarie 2005.

Inculpatul M.I. a cerut prin apel, achitarea

sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru

infracțiunea de luare de mită și în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru

infracțiunea de înșelăciune, cu referire la aceasta el solicitând și schimbarea

încadrării juridice a faptei prin înlăturarea alin. (3) al textului incriminator.

Inculpatul M.V.T. a criticat sentința pentru

greșita sa condamnare, infracțiunea de înșelăciune nu a fost just calificată, odată

ce fapta sa întrunește elementele constitutive ale instigării la infracțiunea de

abuz în serviciu în

contra intereselor publice, prevăzută de

art. 25 C. pen., raportat la art. 248 același cod, iar pentru aceasta a intervenit

prescripția răspunderii penale.

În

subsidiar, același inculpat a solicitat desființarea sentinței

și cu privire la infracțiunea de înșelăciune, rejudecarea cauzei de către instanța

de fond, urmând ca aici el să beneficieze de prevederile art. 74

1

C.

pen., în condițiile în care va achita integral prejudiciul.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală

nr. 52.A din 28 martie 2012 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea și de

partea civilă Ministerul Apărării Naționale, a desființat sentința, a înlăturat

aplicarea art. 86

1

, 86

2

, 86

3

C. pen., art. 359

C. proc. pen., a art. 86

4

C. pen. raportat la art. 83-84 C. pen.,

art. 71 alin. (5) C. pen. în ce-i privește pe ambii inculpați.

Pentru infracțiunea prevăzută de art. 215

alin. (1) și (2) C. pen., instanța de apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatului

M.I., de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare, a menținut cuantumul și întinderea

pedepsei complementare și în baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b), art. 35

C. pen., a contopit pedepsele aplicate acestui inculpat, el având de executat pedeapsa

cea mai grea, 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c)

C. pen.

S-a menținut pedeapsa accesorie aplicată.

Pentru infracțiunea prevăzută de art. 215

alin. (1) și (2) C. pen., inculpatului M.V.T. i s-a majorat pedeapsa de la 2 ani

închisoare la 3 ani închisoare, menținându-se pedeapsa complementară și pedeapsa

accesorie aplicate.

Pe latură civilă, inculpații în solidar,

au fost obligați la plata către partea civilă Ministerul Apărării Naționale a sumei

de 344.428.876 RON vechi, actualizată cu rata inflației de la data achitării.

În

baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 254

alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul M.I. a sumei de 949,818

dolari echivalentul în RON la cursul de schimb de la data plății, precum și a 100.000.000

RON vechi.

În

baza art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea facturii

fiscale din 02 octombrie 2000 și situația de lucrări aflată la dosar urmărire penală,

acte false confiscate potrivit art. 118 lit. b) C. pen.

Apelurile declarate de inculpați au fost

respinse ca nefondate.

Decizia instanței de apel a fost atacată

cu recursuri de către cei doi inculpați.

Inculpatul M.I. a invocat, ca fiind incidente

în cauză, cazurile de casare prevăzute de pct. 17

2

și pct. 12 ale

art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., iar în subsidiar, pct. 14 al aceluiași

cod.

Dezvoltarea acestor cazuri de casare este

detaliată în prezenta.

Inculpatul M.V.T. a susținut că în ce-l

privește, a fost greșit condamnat pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de

art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., el nu a intenționat că înșele, ci la cererea

inculpatului M.I., pentru a i de plăti factura despre care îi comunicase că ar conține

nereguli, i-a dat o sumă de bani, dar față de sine s-a dispus încă de la urmărirea

penală scoaterea de sub urmărirea penală pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută

de art. 255 alin. (1) C. pen.

Ca atare, invocând cazul de casare prevăzut

de pct. 12 al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a susținut

că situația de lucrări și factura fiscală aferentă, cea din 02 octombrie 2000, erau

mincinoase, dar nu și false și ca latură subiectivă, intenția sa nu a existat, la

fel inculpatul M.I. pretinzându-i bani, acesta a săvârșit infracțiunea de abuz în

serviciu, dar el nu poate fi instigator la această din urmă infracțiune pentru că

a adus la cunoștința coinculpatului, el, din proprie inițiativă condiționandu-i

achitarea facturii de darea celor 100 milioane de RON.

Cu referire la latura civilă a cauzei,

apărarea inculpatului a susținut că nu a existat un prejudiciu odată ce curtea de

conturi, la verificarea unității militare în anul 2001 nu a constatat, în legătură

cu contractul încheiat cu firma sa, o pagubă.

Totodată, invocându-se cazul de casare

prevăzut de pct. 14 al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. și având în

vedere că inculpatul M.V.T., la 17 septembrie 2012 formulat un denunț la Parchetul

de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, organ judiciar

care l-a valorificat în Dosarul său nr. 831/P/2011, sens în care a comunicat instanței

de recurs despre emiterea rechizitoriului la 05 martie 2012 pentru infracțiunile

prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

art.

9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 29

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

apărarea inculpatului a solicitat aplicarea, în ce-l privește, a art. 19 din Legea

nr. 682/2002 privind protecția martorilor.

Recursul declarat de inculpatul M.I. nu

este fondat, având în vedere următoarele considerente.

În

primul rând, recursul inculpatului a fost formulat împotriva

unei hotărâri pronunțată în apel, la data de 28 martie 2013.

Legea nr. 2/2013, publicată în M. Of.

nr. 89/12.02.2013 a intrat în vigoare la 15 februarie 2013, art. 11 al legii prevăzând

modificările art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., respectiv cazurile în

care se poate face recurs.

Cu referire la recursul declarat de inculpat

prin raportare la art. 385

9

C. proc. pen., așa cum acesta a fost modificat

prin legea amintită, deși apărarea sa le-a indicat fa fiind incidente pct. 12 (inculpatul

a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea pentru care fusese trimis în judecată)

pct. 17/2 (prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii) și pct. 14 (pedepse),

acestea sunt prevăzute și în modificări, dar fie nu se regăsesc în cauză, fie nu

sunt fondate.

În

ce privește pct. 12 al art. 385

9

alin. (1), inculpatul

a fost trimis în judecată pentru faptele pentru care a fost ulterior condamnat.

Apărarea inculpatului, sub acest aspect,

tinde a solicita schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune

în aceea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248

C. pen., cerere care s-ar încadra în cazul de casare prevăzut de pct. 17 al

art. 385

9

alin. l, punct abrogat prin Legea nr. 2/2013, expres.

La fel, în ce privește infracțiunea de

luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 din

Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul susținând

că probatoriul administrat nu a făcut dovada scopului pentru care s-a folosit de

acel telefon primit ca împrumut de la G.I. și nici nu s-a dovedit, cert că suma

de bani susținută a-i fi fost dată de coinculpatul M.V.T. a fost remisă și primită

efectiv, apărarea în realitate, contestând situația de fapt și vinovăția inculpatului,

vizează cazul de casare prevăzut de pct. 18 al art. 385

9

alin. (1), caz

de casare de asemenea, abrogat expres de Legea nr. 2/2013, în

forma

anterioară el constituind o gravă eroare de fapt care a avut drept consecință greșita

condamnare.

Cu referire la pct. 14 al art. 385

9

alin. (1), acesta în redactarea dată de Legea nr. 2/2013 este enunțat astfel: „s-au

aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" față de același

punct în vigoare până la 15 februarie 2013, respectiv, „s-au aplicat pedepse greșit

individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen."

Ca atare, art. 385

6

C.

proc. pen., potrivit căruia instanța de recurs examinează cauza numai în limitele

motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod, consacră

efectul parțial devolutiv al recursului, ceea ce înseamnă că verificarea hotărârii

pronunțată în apel se poate referi numai la posibilele deficiențe ce se încadrează

în cazurile de casare prevăzute de legea procesual penală în vigoare.

În

cauză, chiar dacă apărarea inculpatului a fost motivată pe

cazurile de casare prevăzute de pct. 17/2 și pct. 14 (acesta modificat cum s-a mai

arătat), pct. 17

2

în redactarea amintită înseamnă control judiciar pe

probleme de drept, iar pct. 14, de asemenea, probleme de drept, pentru că potrivit

acestuia,m hotărârile sunt supuse casării doar arunci când s-au aplicat pedepse

în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În

concret, invocând pct. 17

2

, apărarea inculpatului

a motivat că situația de fapt nu este contestată, dar fapta de înșelăciune nu există,

pentru că plata dublă a facturii a fost aprobată și ordonată de inculpat din bugetul

unității militare al cărui comandant era la acea dată, paguba s-a produs în patrimoniul

acesteia, deci el și-a îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu cu consecința

prejudicierii bugetului unității militare.

Analizând încriminarea infracțiunii de

înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen., în oricare din variantele sale normative,

ea face parte din categoria infracțiunilor patrimoniale, având ca obiect juridic

relațiile sociale de ordin patrimonial a căror proteguire este asigurată prin apărarea

avutului, obiectul juridic special fiind ocrotirea relațiilor sociale de ordin patrimonial.

Raportându-ne la fapta pentru care inculpatul

M.I. a fost trimis în judecată (infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și

(2) C. pen., art. 215 alin. (1) are ca element material al laturii obiective, inducerea

în eroare, aceasta săvârșindu-se prin intenție calificată prin scop, respectiv,

obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, ilicit.

Varianta normativă prevăzută de alin.

(2) al art. 215 C. pen. o reprezintă folosirea de mijloace frauduloase, existând

elementul material, respectiv, inducerea în eroare.

Ca subiect activ, făptuitorul, legea nu-l

califică, deci orice persoană poate avea această calitate.

În

ce privește infracțiunile de serviciu, acestea apără relațiile

sociale a căror normală existență, desfășurare, dezvoltare reclamă cu necesitate,

asigurarea bunului mers al activității instituției și protejarea, apărarea intereselor

fie ale persoanelor, fie ale publicului de orice abuz al funcționarilor sau altor

salariați.

Elementul material al infracțiunii de abuz

în serviciu în contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. este reprezentat

de neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea lui în mod defectuos, din aria sarcinilor

de serviciu cu consecința cauzării unei tulburări însemnate a bunului mers al instituției

sau o pagubă patrimoniului acesteia.

Inculpatul M.I., comandant al unității

militare, în perioada 01 noiembrie 1995 - 30 aprilie 2002, deci și la data faptei,

potrivit ierarhiei instituției militare UM X Oradea -Centrul de Reparații, Construcții

și Domenii Militare Oradea, era subordonată Direcției Construcții și Domenii Militare,

devenită Direcția Domenii și Infrastructură din Ministerul Apărării Naționale, fapta

sa de a aproba plata sumei de 344.428.876 RON către SC E.P. SRL deși o mai plătise

odată, a doua plată având caracter fraudulos pentru că situația de plată lucrări

și factura fiscală din 02 noiembrie 2000 nu erau reale, cum s-a dovedit, aspect

cunoscut de el, patrimoniul Ministerului Apărării Naționale fiind prejudiciat, fapta

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cum, corect,

inculpatul a fost condamnat, folosul material injust constituind scopul inducerii

în eroare prin mijlocul fraudulos arătat.

Cu referire la pct. 14, caz de casare ce,

în accepțiunea Legii nr. 2/2013, se ia în considerare în recurs, din oficiu, apărarea

inculpatului M.I., motivându-l însă pe dispozițiile art. 385

15

pct. 2

lit. a) C. proc. pen., dispoziții care reglementează situațiile ce se pot pronunța

în recurs, aceasta constituie numai posibilitatea instanței dacă este incident vreun

caz de casare care să conducă la o asemenea rezolvare, ceea ce nu se regăsește îh

cauză. Apelul declarat de parchet a fost admis, în ce-1 privește pe acest inculpat

și pentru nelegala aplicare a pedepsei pentru

infracțiunea

de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., instanța de fond

aplicând pedeapsa de 2 ani închisoare, aceasta nu era legală, textul încriminator

prevăzând limite de pedeapsă de la 3 la 15 ani închisoare.

Ca atare, pedeapsa pentru această infracțiune

nu este în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel cum prevede pct. 14

al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. modificat prin Legea nr. 2/2013.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident

nici un caz de casare în ce-1 privește pe inculpatul M.I., decizia pronunțată în

apel fiind legală și temeinică, recursul declarat de inculpat în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins ca nefondat.

Recursul declarat de inculpatul M.V.T.,

cum se va arăta, este fondat numai sub aspectul cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în redactarea dată de Legea

nr. 2/2013 avându-se în vedere art. 2 lit. a) pct. 1, pct. 2 lit. h) și art. 19

din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor.

În

această idee, văzând că la termenul de judecată 12 noiembrie

2013, Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea

a comunicat denunțarea de către inculpat a unor fapte ce formează Dosarul penal

nr. 83 D/P/2011 în care, la 05 martie 2013 s-a emis rechizitoriu, printre infracțiunile

reținute, unele fiind în accepțiunea art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002 , grave

(spălare de bani), iar M.V.T., inculpat în această cauză în recurs, alături de această

calitate îndeplinește și pe cea de martor cu prevede art. 2 lit. a) pct. 1., potrivit

art. 19 din legea amintită beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei,

în sarcina lui reținându-se vinovăția pentru o infracțiune de înșelăciune, astfel

că aplicând dispoziția legală, se va reduce la 1 an și 6 luni închisoare.

În

ce privește cazul de casare invocat, pct. 12 al art. 385

9

alin. (1), menținut prin Legea nr. 2/2013, aceasta ar consta în pronunțarea unei

hotărâri de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în

judecată, neincident în cauză.

Inculpatul M.V.T. a fost trimis în judecată

pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de. art. 215 alin. (1) și (2) C.

pen., fapta sa constând din emiterea, folosindu-se de o situație de lucrări falsă,

în calitate de administrator al SC E.P. SRL Oradea, a facturii fiscale din 02 octombrie

2000 în valoare de

344.428.876 RON, acestea pentru ca inculpatul

M.I. să aprobe plata sumei, el fiind comandantul unității militare contractantă,

manoperele frauduloase inducând în eroare Ministerul Apărării Naționale, cei doi

inculpați cunoscând caracterul neadevărat și necuvenit al acestei a doua plată,

prin faptele lor cauzând pagubă patrimoniului părții civile și obținerea de către

ei, a folosului material injust.

Apărarea inculpatului că lucrările pentru

care el a întocmit situația de lucrări ce a stat la baza emiterii facturii fiscale

din octombrie 2000 s-au realizat odată ce curtea de conturi la verificarea unității

militare din lunile februarie-martie 2001 nu a constatat vreo pagubă, susținerea

care s-ar încadra în pct. 18 al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., caz

de casare abrogat prin Legea nr. 2/2013 a fost analizată cu ocazia prezentării situației

de fapt și a vinovăției inculpatului, inclusiv în faza judecării apelurilor.

Pentru considerentele arătate, recursul

declarat de inculpatul M.V.T. fiind fondat, în baza art. 385

15

pct. 2

lit. d) C. proc. pen., va fi admis și se va proceda corespunzător dispozitivului

prezentei.

În

baza art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) al aceluiași

cod, inculpatul recurent M.I. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

M.V.T. împotriva deciziei penale nr. 52/A din 28

martie

2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală atacată,

numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului și, în conformitate

cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, reduce

de la 3 ani închisoare la 1 an și 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei

atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina

statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu pentru inculpatul M.V.T., până la prezentarea apărătorului ales,

în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul M.I.