ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3513/2013

Asupra recursurilor de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari emis în Dosarul nr. 67/P/2004 din 20 decembrie 2005, inculpații M.I. și M.V.T. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., fapte în concurs în condițiile art. 33 lit. a) C. pen. și pentru infracțiunea de înșelăciune* prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.

Actul de sesizare a reținut că inculpatul M.I., comandant al U.M. X din Oradea, în luna ianuarie 1999 a , primit de la G.I., un telefon mobil, convorbirile efectuate și abonamentul lunar în sumă de 948,818 dolari, până la 22 noiembrie 2000 au fost plătite de același G.I. pentru ca inculpatul să aprobe și să dispună, la termene, plățile către SC E. SRL, executantă a unor lucrări de construcții contractate. Totodată, în luna octombrie 2000, în aceeași calitate, inculpatul a primit de la coinculpatul M.V.T., 100.000.000 RON pentru a aproba și dispune o plată în cuantum de 344.428.876 RON către SC E.P. SRL Oradea, deși aceasta nu i se cuvenea. Privindu-i pe ambii inculpați, rechizitoriul a reținut că ei au utilizat documente false pentru a prezenta ca fiind reală împrejurarea neadevărată că SC E.P.

SRL, administrată de M.V.T., în derularea contractului încheiat cu unitatea militară, în anul 2000 ar fi executat lucrări de> construcție în sumă de 344.428.876 RON, aceasta constituind pagubă în patrimoniul Ministerului Apărării Naționale. Rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Militar Teritorial București sub nr. de Dosar nr. 161/F/2005. Prin sentința penală nr. 68 din 13 noiembrie 2007, cauza a fost declinată la Tribunalul Bihor la 13 decembrie 2007, Dosar nr. 5762/111/2007. În baza art. 303 C. proc. pen., urmare admiterii cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unor excepții de neconstituționalitate formulate de inculpați, prin încheierea din 02 iunie 2008, cauza a fost suspendată.

Prin decizia nr. 1220 din 12 noiembrie 2008, Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate, iar urmare admiterii unei declarații de abținere formulată de judecătorul cauzei, în baza Regulamentului de ordine interioară a instanțelor, cauza s-a reînregistrat pe rolul Tribunalului Bihor la 13 martie 2009, sub nr. de Dosar 2009/111/2009. Prin încheierea de la termenul din 14 iulie 2009, Tribunalul Bihor a respins excepția nelegaRON sesizări și pe cea a nulității absolute a urmăririi penale, implicit cererea de restituire a dosarului la D.N.A. și în baza art. 42 alin. (2) C. proc. pen., nu a menținut actele îndeplinite și măsurile dispuse de Tribunalul Militar Teritorial București.

Tribunalul Bihor, prin sentința penală nr. 231.P din 28 noiembrie 2012 a condamnat pe inculpații: - M.I., la 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și la 2 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și 2 C. pen. În temeiul art. 33 - 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor menționate.

În temeiul art. 71 C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe termenul de încercare de 5 ani stabilit conform art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare s-au dispus măsurile de supraveghere individualizate la pagina 29 a sentinței, îndeplinirea lor fiind în sarcina Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor; - M.V.T., la 2 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe termenul de încercare de 4 ani stabilit conform art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere individualizate la pagina 30 a sentinței. Urmărirea respectării îndeplinirii măsurilor de supraveghere a fost dată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus față de fiecare inculpat, suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenelor de încercare. Pe latură civilă, în baza art. 14, a art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 și art. 1003 C. civ., s-au admis în parte, pretențiile Ministerului Apărării Naționale, inculpații, în solidar, fiind obligați la plata sumei de 344.428.876 RON cu titlu de daune materiale.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., inculpaților li s-a atras atenția asupra prevederilor art. 86 4 C. pen., raportat la art. 83-84 același cod. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat la plata sumei de câte 2500 RON cheltuieli judiciare către stat. Cercetarea judecătorească a administrat, nemijlocit, următoarele probe: ascultarea inculpaților, a martorilor G.I., G.I.I., D.A., R.G., M.M., C.M., P.T., S.E.O., C.I., I.L., M.D.A., M.M.G., expertiză grafoscopică, expertiză tehnică în construcții, supliment la aceasta, audierea, în ședință publică, a expertului M. Ca situație de fapt, s-a reținut următoarele: M.I., comandant al U.M.X Oradea, în baza aceleiași rezoluții infracționale, începând cu ianuarie 1999, a primit de la G.I.

un telefon mobil, convorbirile și abonamentul lunar, în sumă de 948,818 dolari înregistrate până în 22 noiembrie 2000, fiindu-i plătite de acesta din urmă, pentru ca inculpatul să aprobe și să dispună plata, la termene, către SC E. SRL administrată de G.I., a contravalorii lucrărilor de construcție executate conform contractelor încheiate cu unitatea militară. Privind această faptă, M.D.A. a denunțat, la 03 iunie 2004, că inculpatul a primit telefonul, convorbirile efectuate și abonamentul lunar fiind plătite de G.I., iar în anul 2000, cu ocazia unei ședințe ce a avut loc la București, telefonul i-a fost furat, reprezentanții Direcției Domeniilor și Infrastructurii din Ministerul Apărării Naționale, aflând că aparatul telefonic aparținea SC E. SRL Negrești-Oaș, utilizator pentru acesta fiind G.I.

Despre faptul primirii telefonului în condițiile arătate, a declarat coinculpatul M.V.T., la 03 noiembrie 2005, acesta arătând că SC E.P. SRL, devenită SC E.C. SRL, administrată de el a încheiat, începând cu anul 1999, mai multe contracte cu unitatea militară în cauză. în anul 2000 câștigând licitația organizată de U.M. X pentru lucrări la U.M. Z S., inculpatul M.I., de mai multe ori l-a sunat de pe acel telefon mobil. Interesându-se la operatorul de telefonie mobilă (D.), inculpatul a aflat că telefonul pe care conversa cu coinculpatul era al SC E. SRL Negrești-Oaș, firmă aparținând lui G.I. ce avea și ea contracte cu unitatea militară al cărui comandant era inculpatul M.I. în aceste condiții, inculpatul M.V.T.

l-a anunțat pe colonelul V.P. de la Unitatea de Protecție și Siguranță Militară i-a predat factura emisă de operatorul D., despre faptul pierderii telefonului în toamna anului 2000 aflând și el. La rândul său, martorul G.I., la 29 ianuarie 2004 a arătat că s-a oferit în anul 1999 să-l împrumute pe M.I., cu un telefon mobil, a aflat de la acesta că aparatul i-a fost furat, după acest moment el renunțând la abonamentul pentru acel telefon. Ulterior, la 07 iunie 2004, 04 noiembrie 2004, 04 noiembrie 2005, martorul a relatat aceleași aspecte, el adăugând că societatea administrată de el a achitat costul telefonului, abonamentul și convorbirile efectuate pentru perioada cât i-l împrumutase inculpatului M.I., nu i-a cerut acestuia să plătească, dar avea în derulare contracte cu unitatea militară al cărui comandant era inculpatul.

La cercetarea judecătorească, G.I.I., în esență, a declarat aceleași aspecte, dar și că discutând cu inculpatul, acesta i-a spus că la București, va cere Direcției Domeniilor și Infrastructurii fondurile necesare plății lucrărilor pe care firma sa le realiza, la aceasta martorul oferindu-se să-i împrumute un telefon, a aflat de la inculpat că telefonul îi fusese furat, el a plătit facturile și nu i-a cerut inculpatului M.I. să-i achite telefonul sau convorbirile efectuate de acesta. Despre folosirea telefonului și primirea lui, a recunoscut inculpatul, el negând numai întinderea perioadei, precizând-o numai pentru 3 zile, respectiv pe perioada deplasării la București. La cercetarea judecătorească, inculpatul a susținut că a acceptat acel telefon, s-a deplasat la București, aici, imediat i-a fost furat și de pe un telefon fix l-a sunat pe G.I.I.

pentru a cerere suspendarea numărului de apel. în legătură cu cererea de fonduri pentru plata lucrărilor la cazărmile pe care le administra, inculpatul a menționat că îl cunoștea pe generalul G.I., dar acestuia nu i-a cerut în mod expres vreodată, fonduri pentru plata către SC E. SRL Negrești-Oaș sau pentru finanțarea preferențială a lucrărilor executate de această societate. În ce privește modalitatea de efectuare a plăților, inculpatul a susținut că acestea se făceau după întocmirea situațiilor de lucrări, acestea se aprobau de dirigintele de șantier, de inginerul șef al beneficiarului și cel al centrului, erau avizate de contabilul șef, facturile se întocmeau în baza acestora, la fel ordinul de plată, documentația ajunsă la el, normal, semna actul plății.

Inculpatul nu a recunoscut că s-a prezentat generalul G.I., fiind însoțit de G.I.I. și, de asemenea, a asistat că nu a cunoscut stadiul realizării contractelor cu firma acestuia atunci când a acceptat ca telefonul să-i fie împrumutat, iar folosirea telefonului a indicat-o ca fiind de la o zi de vineri, până într-o luni, când i-a fost furat. Martorul G.I., la urmărirea penală, a declarat că la începutul anului 1999, apărând disfuncționalități determinate de începerea unor lucrări la cazarma S.V., fără a exista finanțare, M.I. a cerut să raporteze, împreună cu G.I.I. Despre aceasta, martorul și-a notat în agenda sa telefonică, numerele de apel M.I. și G.I.I. Martorul M.D.A. a arătat că inculpatul folosea telefonul încă din anul 1999, de la acesta aflând că i-a fost furat cu ocazia unei convorbiri la București în anul 2000-2001.

Coinculpatul M.V.T., referindu-se la perioada utilizării telefonului de către inculpatul M.I., a plasat-o ca întinzându-se cel puțin din august 1999 către sfârșitul toamnei 2000. P.T., la cercetarea judecătorească, prezent la acea convocare, a declarat că a aflat de la inculpat că i s-a furat un telefon, același aspect fiind relatat și de martorul S.E.O. Adresele O. România confirmă că pentru telefonul nr. apel XX contractul se încheiase la 05 ianuarie 1999, acesta până la 22 noiembrie 2000 a aparținut SC E. SRL Negrești-Oaș, valoarea fiind 20 dolari/lună. Raportul de constatare privind c/val abonamentului și taxarea convorbirilor pentru telefonul nr. apel 094691902 devenit 0744691902 pe perioada 06 ianuarie 1999 - 21 noiembrie 2000 a fost 948,818 dolari.

Probatoriul relevat se coroborează cu conținutul facturilor emise pentru telefonul nr. apel XX folosit de inculpat pentru toată perioada contractată, titularii numerelor de telefon cu care a conversat inculpatul rezultând și din adresele M. SA și O. România.

În ce privește scopul pentru care inculpatul a primit acel telefon și l-a folosit - respectiv, asigurarea plății, la termene, a lucrărilor executate de SC E. SRL Negrești-Oaș, administrată de G.I.I., situația contractelor încheiate cu unitatea militară în cauză, trei pentru anul 1998, trei pentru anul 1999, perioadă de execuție acestea, 01 aprilie 1999 - 15 septembrie 1999, un altul pentru perioada 25 iunie 1999 – 25 decembrie 1999, la fel, pentru execuție în perioada 22 februarie 2000 - 30 noiembrie 2000, altul perioada de execuție 29 februarie 2000-30 noiembrie 2000, un ultim pentru perioada 26 iunie 2000 - 31 august 2000, probează derularea acestora în datele când inculpatul era la comanda unității, el fiind cel care ordona plata și explică existența convorbirilor telefonice de la nr. de apel XX purtate cu administratorul firmei executante, aspect confirmat de G.I.

în fața căruia inculpatul a intervenit personal pentru a-l asigura pe G.I. în legătură cu plățile pentru lucrările contractate cu firma acestuia din urmă. Șeful biroului financiar al U.M. X Oradea, martorul C.M., obligat să acorde viză de control financiar preventiv pe facturile emise de prestatori, a declarat că adesea, inculpatul M.I. îi preda facturi aprobate la plată neînsoțite însă și de situații de lucrări, dar ordonându-i sale plătească pentru că situațiile îi vor fi prezentate ulterior. Același martor a mai arătat că patronii firmelor executante îi detaliau sumele alocate, aceasta înainte de primirea rezoluției plăților „care era făcută de comandant". Despre firma SC E. SRL Negrești-Oaș, martorul a relatat că inculpatul făcea plăți cu prioritate și în sumă mai mare decât plățile făcute altor societăți.

În continuare, în ce privește fapta inculpatului M.I., de luare de mită de la coinculpatul M.V.T., denunțător și infracțiunea de înșelăciune în dauna Ministerului Apărării Naționale, în legătură cu plata necuvenită în sumă de 344.428.876 RON, s-a reținut că pentru asigurarea desfășurării aplicațiilor C.B.E. ce implica participarea militarilor din mai multe țări membre N.A.T.O., la U.M. X s-a organizat o selecție de oferte pentru atribuirea lucrărilor de reparație capitală a garnizoanelor din subordinea Corpului 4 Armată Teritorial „Mareșal Constantin Prezan" – U.M. W Cluj-Napoca, între firmele ofertante pentru contractul de antrepriză pentru construcții, instalații și utilaje aferente pavilionului DI și rețelei electrice de joasă tensiune de.

la U.M. Z S. aflându-se și SC E.P. SRL Oradea, devenită SC E.C. SRL administrată de inculpatul M.V.T. Hotărârea de atribuire nr. 4 din 15 iunie 2000, semnată de inculpatul M.I., declara câștigătoare firma coinculpatului. În 26 iunie 2000, firma câștigătoare a încheiat cu unitatea militară comandată de inculpat (investitor) și cu unitatea militară U.M. Z S. (beneficiar), contract, valoare 945.908.106 RON, diriginte de șantier fiind desemnat maiorul D.A., ofițer de armată în cadrul unității investitor. Ca diriginte de șantier, persoana avea atribuții vizând verificarea cantitativă și calitativă a lucrărilor executate și confirmarea lor pe situații de lucrări ce constituiau baza facturilor emise de executant către investitor, acesta realizând plata.

Practic, dirigintele de șantier trebuia să aplice pe situația de lucrări o ștampilă specială și peste aceasta, să semneze. La 14 iulie 2000, executantul a emis factura fiscală pentru 344.428.876 RON, plata fiind ordonată de inculpatul M.I. cu ordinele de plată din 17 iulie 2000 - 300.000.000 RON, din 27 iulie 2000 -27.128.876 RON, 5% diferență reprezentând garanția de bună execuție din lucrările acceptate la plată cum se convenise prin contract. La 02 octombrie 2000, după finalizarea lucrărilor contractate, inculpatul M.V.T., deși cunoștea că i se plătise, a emis o nouă factură fiscală pentru a i se plăti aceleași lucrări, în sumă identică, respectiv 344.428.876 RON. Deși a verificat factura nouă, inculpatul M.I.

a acceptat să o aprobe spre plată, condiționându-l pe coinculpat să-i dea 100.000.000 RON din cei 344.428.876 RON, cel din urmă acceptând, dar susținând că va da suma cerută numai după aprobarea, în prealabil, a plății noii facturi fiscale și virarea în contul firmei sale, a întregii sume, cerere acceptată de inculpatul M.I. Ca atare, inculpatul a dispus plata, scop în care a emis ordinul de plată din 17 octombrie 2000 - 327.207.876 RON, la acel moment reținându-se garanția de bună execuție, aceasta fiind ulterior plătită executantului cu ordinul de plată din 27 decembrie 2000 - 17.221.000 RON. După virarea primei sume, inculpații s-au întâlnit în municipiul Oradea, unde M.V.T. își construia o casă și în autoturismul său, inculpatul M.I.

a primit, în numerar, de la coinculpat cei 100.000.000 RON. Despre darea sumei coinculpatul M.V.T. a denunțat la 02 iunie 2004, faptic, acesta relatând că în septembrie sau octombrie 2000, datorită unor greșeli privind întocmirea devizelor de lucrări, a avut două facturi fiscale depuse la investitor, acestea conțineau aceeași valoare, clar numai una avea suport deviz de lucrări. Observând că dirigintele de șantier, maiorul D.A., nu a sesizat, a cerut plata și a celei de-a doua facturi. Fiind convins că situația putea fi descoperită, M.V.T. s-a deplasat la comandantul unității militare, inculpatul M.I., i-a spus adevărul, acesta asigurându-l că poate să facă plata „o sută de milioane și îți fac plata". În maniera descrisă, coinculpatul a acceptat și, la două zile după prima virare, i-a dat inculpatului 100.000.000 RON, suma fiind ridicată din contul firmei deschis la W.B.

- sucursala Oradea. Același, a arătat că D.A. a sesizat plata dublă pentru că a luat de la dosar devizul general de lucrări. La 10 septembrie 2004, inculpatul M.V.T. a cerut procurorului să-i accepte înscrisuri care dovedeau denunțul. Ulterior, la 22 septembrie 2005, la urmărirea penală, inculpatul a declarat în același sens, adăugând că M.I., știind că plata este cerută din nou, s-a consultat cu M.D.A., dar a aprobat plata și i-a cerut bani. La 03 noiembrie 2005, același a adăugat că după terminarea lucrărilor s-a întocmit situația de lucrări, inclusiv pentru primele care-i fuseseră plătite, factura dublă conținând o sumă identică cu cea de pe prima factură, de 344 milioane și ceva, iar pe str. P. i-a dat coinculpatului 100 milioane RON în mașina acestuia.

La cercetarea judecătorească, coinculpatul M.V.T., nesustenabil și nejustificat, și-a modificat declarațiile, el explicând că a fost constrâns să declare în sensul arătat pentru că era arestat preventiv, denunțul făcându-l pentru că i s-a promis că va fi pus în libertate dacă denunță o faptă de corupție, fapt întâmplat la 17 septembrie 2004, la aproximativ, deci, 3 luni de la data denunțului. În declarațiile date la judecarea fondului cauzei, inculpatul, cu referire la pretinderea și darea celor 100 milioane de RON, a susținut că nu i-a cerut coinculpatului să plătească o lucrare neexecutată sau parțial executată, că în toamna anului 2000 i-a dat inculpatului M.I.

10.000 RON pentru că a avut o bună colaborare în executarea contractelor, suma era un cadou, acceptat ca atare de coinculpat, la acel moment lucrările erau executate și plătite, i-a spus coinculpatului că suma este „în semn de recunoștință pentru colaborarea bună", i s-a părut a fi o sumă rotundă, atâta a avut, nu a fost un dar exagerat pentru că nu este corect ca dintr-un contract să câștige numai el, coinculpatul era o persoană cu care a avut un contract și nu era neobișnuit să dea bani, deși nu a mai făcut un gest asemănător cu alte persoane. În legătură cu denunțul, inculpatul a susținut că l-a făcut din spirit civic, acesta și declarațiile anterioare date la urmărirea penală sunt opera sa și a procurorului, acesta cunoscând de la M.D.A.

că deja îi dăduse inculpatului 10.000 RON. Privind atitudinea coinculpatului, inculpatul M.V.T. a susținut că nu i-a cerut banii, s-au întâlnit de mai multe ori, inclusiv la casa pe care și-o construia. Celelalte probe administrate au contrazis declarațiile acestui inculpat de la judecarea fondului. Astfel, martorul I.L., cunoscut al inculpatului, aflat și el la data denunțului în arest preventiv, încarcerat în același loc cu M.V.T. a declarat că inițiativa denunțului i-a aparținut inculpatului. La fel, atitudinea inculpatului la peste 5 ani de la data punerii sale în libertate, a denotat pasivitate în ce privește posibilele acte pe care le-ar fi putut întreprinde dacă ar fi fost provocat să denunțe vreo faptă, comparativ declarațiilor de la cercetarea judecătorească, el fiind pasibil de denunț calomnios.

La fel, nu s-a probat vreo legătură de cauzalitate între cele denunțate și faptul că, într-un alt dosar în care era cercetat a fost pus în libertate. În plus, judecătorul fondului, verificând succesiunea temporală a declarațiilor acestui inculpat, a reținut că modificarea comportamentului lui procesual a coincis cu momentul începerii urmăririi penale în ce-l privește pentru infracțiunea de înșelăciune (recunoaștere 03 noiembrie 2005, punere sub inculpare 15 decembrie 2005). Plata dublă este probată de existența celor două facturi fiscale menționate, ambele comportând asupra aceleiași sume, achitate prin ordine de plată ordonate de inculpatul M.I., în același sens declarând D.A., dirigintele de șantier.

Acesta, la 02 noiembrie 2005, a declarat că în primăvara anului 2001, Curtea de Conturi Oradea a controlat unitatea militară, el fiind obligat să prezinte dosarele cu lucrările pe care le-a supravegheat în anul 2000. Cu această ocazie, martorul a constatat că la dosarul privind firma inculpatului M.V.T. se găsea o situație de lucrări executată pe o hârtie gălbuie, semnată de inculpat, era aplicată ștampila lui, dar nu semnase el și, ca atare, realizând că lucrările erau trecute în plus și nu fuseseră avute în vedere la centralizatorul întocmit de el, deci erau „trecute în plus", ulterior i-a făcut cunoscut lui M.D.A. acestea. Pentru că nu a fost crezut, a scos din dosar documentul și i 1-a prezentat inculpatului M.I.

Acesta, după scurgerea a trei zile, i-a spus să lase dosarul și situația de lucrări falsă la compartimentul financiar pentru că „el va rezolva". Același martor a mai arătat că, verificând personal valorile de pe situațiile de lucrări a constatat că suma de peste 300 milioane de RON nu se găsea în centralizatorul întocmit de el, fiind în plus. La 07 noiembrie 2005, același martor, vizualizând situația de lucrări ce nu fusese întocmită de el, semnătura nefiind declarat că le-a spus lui M.A.D. și inculpatului M.I. cele constatate, el, în anul 2001, înaintea controlului Curții de Conturi, la solicitarea lui M.A.D., când încă nu descoperise plata dublă a menționat că situația de lucrări ce nu conținea semnătura sa a fost plătită în plus constructorului.

La cercetarea judecătorească, martorul a declarat asemănător, iar în ce privește metodologia încasării de către executantul SC E.P. SRL a plăților lucrărilor contractate, a detaliat că lunar se măsurau cantitativ lucrările, pe baza acestora întocmindu-se măsurători definitive, prestatorul întocmea situațiile de plată, acestea i se predau lui împreună cu un reprezentant al investitorului verificau corespondența dintre cantitățile de lucrări înscrise în măsurătorile definitive cu cele din situațiile de plată, prețurile cu cele din devizele din ofertă, toate acestea, inclusiv lucrările suplimentare, înscriindu-se în situația lunară de plată, aceasta fiind semnată de el și ștampilată înaintea administratorului prestatoarei, numai astfel el emițând factura fiscală.

Martorul a mai susținut că după finalizarea lucrărilor la unitatea militară S., analizând plățile către prestatoare, a sesizat că există două facturi fiscale emise de inculpatul M.V.T. pentru lucrări identice, situațiile de lucrări însoțitoare fiind identice, semnătura de pe una nefiind a sa, iar pe baza centralizatoarelor și-a dat seama că plățile au fost duble. Caracterul fals al semnăturilor de pe situația de plată „construcții conform devize oferte - 3", precum și de pe „centralizatorul situațiilor de lucrări C.B.E. 6-200 rețea exterioară de joasă tensiune" este evidențiat și de concluziile raportului de expertiză grafoscopică, acesta înscriind că semnăturile aplicate peste impresiunea ștampilelor nu aparțin lui D.A.

În declarația dată la 03 noiembrie 2005, M.D.A., cu referire la aspectele de mai sus, a detaliat că D.A. i-a spus că sunt neconcordanțe între sumele plătite și situațiile de lucrări ale SC E.P. SRL, crede că „a avut o discuție cu comandantul M.I. privitoare la imposibilitatea efectuării unei plăți", după câtva timp M.V.T. i-a spus că i-a dat lui M.I. „50-100 milioane RON pentru a-i efectua plățile". Susținerile acestui martor, totodată, conțin date în legătură cu mita dată inculpatului M.I., scopul acesteia. La cercetarea fondului, martorul și-a nuanțat declarațiile de la urmărirea penală, în sensul că a explicat că, posibil, aplicându-se coeficienți de majorare pentru că prețul materialelor de la momentul ofertei până la recapitulația de deviz era diferit, dar ambele sume corespundeau aceeași situație de lucrări, competența efectuării recapitulației, inclusiv calculul coeficienților de majorare aparținând dirigintelui de șantier.

Referitor acestei nuanțări și pentru că acest martor nu și-a mai menținut declarațiile anterioare, nici denunțul pe care-l formulase împotriva inculpatului M.I., despre acesta susținând că avusese o înțelegere cu procurorul, la acea dată el fiind cercetat și era arestat preventiv pentru luare de mită în caritatea avută, respectiv, inginer șef la aceeași unitate militară comandată de inculpatul M.I., acesta fiind martor în cauză,m judecătorul fondului a reținut că nuanțarea atitudinii lui și motivația dată erau subiective, M.A.D. fiind condamnat ulterior la o pedeapsă cu executare. Martorul I.L., la cercetarea judecătorească, prieten al inculpatului M.V.T. și aflat încarcerat în aceeași cameră de penitenciar cu acesta din urmă, a susținut că inculpatul i-a spus că „va face denunțul pentru că a dat mită inculpatului M.I.

în legătură cu acea plată dublă la care se face referire în prezentul dosar." În legătură cu expertiza în construcții întocmită de expertul M.E., suplimentul la aceasta, lămuririle date personal de expert în fața instanței fondului, s-a susținut că, deși se propusese analiza de specialitate a actelor de la dosar, expertul nu s-a referit în concret la acestea, lucrarea are 9 file, din care 5 file expun obiectivele, explicațiile date fiind generice, iar ascultarea expertului, de asemenea, a prezentat aceleași caracteristici, expertul declarând că a verificat punctual, în teren, lucrările fără să analizeze corespondența acestora cu cele din facturile fiscale și situațiile de lucrări, a văzut în dosar, facturile din iulie și din octombrie 2000, dar nu a verificat dacă lucrările supuse decontării s-au suprapus sau nu, nu a analizat lucrările din toate situațiile de lucrări cu cele din cele două facturi fiscale, nu a avut timp să compare rezultatele măsurătorilor efectuate la fața locului și cele din actele de plată, într-adevăr, din calculele sale au rezultat anumite diferente, însă nu a reușit să le finalizeze în raport.

La fel, în suplimentul dispus, deși obiectivele au fost stabilite clar, expertul menționat a arătat că nu poate identifica toate situațiile pentru că documentul pe hârtie conține înnegriri, dar la dosar existau exemplare lizibile, inclusiv originalele situațiilor de lucrări, iar concluzia, respectiv că materialele prevăzute în situațiile de lucrări s-au regăsit, efectiv în lucrările realizate, deci nu s-a plătit dublu, corect au fost înlăturate, expertul neanalizând semnăturile dirigintelui de șantier de pe situația de lucrări incriminată, nu s-a referit deloc la recapitulația lucrărilor, actele existând în dosarul cauzei, la semnătura falsă de pe cele două centralizatoare (reabilitare pavilion baie trupă și rețea exterioară de joasă tensiune, deși s-a referit la diferența dintre suma facturată, plătită și valoarea „situațiilor bun de plată", el arătând că este posibil ca la momentul 14 iulie 2000 să fi existat o situație de lucrări care a fost modificată ulterior pentru că s-au modificat indicii, aceasta determinând emiterea facturii fiscale din octombrie 2000 fără a fi fost însoțită de situația de lucrări aferentă.

Revenind la documentația care a stat la baza emiterii facturii fiscale în discuție, cea din octombrie 2000, coroborând probatoriul, instanța a reținut că situația de lucrări semnată în fals cu numele dirigintelui de șantier D.A., nu a fost luată în vedere în centralizatorul lucrărilor pe care tot acesta l-a realizat, falsificarea datorându-se descoperirii, de către acesta a situației de lucrări falsă și depusă în dosarul lucrărilor de antrepriză pentru construcții, instalații și utilaje aferente pavilionului D.l și la rețeaua de instalație electrică de joasă tensiune pentru U.M. Z S., după momentul întocmirii de către dirigintele de șantier, a centralizatorului și după ce, în primăvara anului 2001, cum s-a mai arătat, același comparând datele din situațiile de lucrări, inclusiv cea falsă cu cele din centralizator, le spusese lui M.D.A.

și inculpatul M.I. ceea ce constatase, iar la cererea acestuia din urmă a lăsat întregul dosar la compartimentul financiar. La momentele ascultării sale în calitate de martor, D.A. a constatat că centralizatoarele amintite (cel pentru pavilion lucru baie trupă și pentru rețea exterioară de joasă tensiune (vol.III urm.penală), nu au fost întocmite de el. Ca atare, falsificarea documentației se realizase pentru justificarea plății duble chiar inculpatul M.I. spunându-i dirigintelui de șantier că „va rezolva". În legătură cu apărarea inculpatului M.V.T., că nu este importantă situația de lucrări construcții conform devize oferte - 3 falsă pentru că plata s-a făcut în baza recalculației întocmită de dirigintele de șantier, aceasta, din compararea datelor calendaristice, s-a făcut după emiterea facturii din 02 octombrie 2000 pentru suma de 344.428.876 RON și a ordinelor de plată, în fond recalculația reprezentând întregul „construcții" însumat la cererea lui M.A.D.

care-i spusese dirigintelui de șantier că și-au renegociat niște indici, iar la data întocmirii nu se descoperise înscrisul fals, situație de lucrări existentă fiindu-i dați de același M.A.D. Dirigintele de șantier, martorul D.A. a indicat ca date ale efectuării recalculației, lunile februarie-martie 2001, deci mult după octombrie 2000, când se realizase plata dublă, el explicând că posibil „corelarea ulterioară" a fost urmarea pasării de către M.A.D. și M.I. a responsabilității plății duble pentru a nu fi constatată de controlul curții de conturi, ceea ce, în realitate, s-a întâmplat. Prejudicierea patrimoniului Ministerului Apărării Naționale prin plata nejustificată a unor lucrări către SC E.P.

SRL a fost constatată și prin două acte încheiate de specialiștii Statului Major al Forțelor Terestre, la 02m februarie 2005 cu referire la contractul din 26 iunie 2000 și la 24 februarie 2005, diferențele însumând 312.373.555 RON și 9.619.541 RON, organele de constatare procedând la recalcularea situației cantităților de lucrări care nu se regăsesc cuprinse în documentele ofertă, notele de comandă suplimentare și notele de renunțare au concluzionat achitarea nejustificată a unor cantități și lucrări neregăsite în documentele de achiziție, în valoare totală de 321.921.827 RON. Judecătorul fondului coroborând datele analizate și stabilite în aceste acte de constatare comparativ raportului de expertiză în construcții efectuat la cererea inculpatului M.V.T., de expertul M.E.

despre care s-a amintit, la fel suplimentul acestuia și răspunsurile verbale suplimentare date de expert a înlăturat aceste probe. Împotriva sentinței au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, partea civilă Ministerul Apărării Naționale și cei doi inculpați. Parchetul a criticat sentința pentru netemeinicia pedepselor aplicate inculpaților, atât sub aspectul întinderii lor, cât și a modalității de executare, pentru neconfiscarea de la inculpatul M.I.

a folosului material de 949,818 dolari reprezentând c/val telefonului mobil, a abonamentului și convorbirilor efectuate până la 22 noiembrie 2000, la fel a sumei de 100 milioane RON mită primită de la coinculpat și pentru omisiunea dispunerii anulării facturii fiscale din 02 octombrie 2000. Partea civilă a criticat sentința pentru greșita soluționare a laturii civile, în sensul solidarității inculpaților și pentru actualizarea pagubei aduse până la achitare efectivă, respectiv 34.619,86 RON, 32.192,18 RON și 2.427,68 RON actualizate cu începere de la 28 februarie 2005. Inculpatul M.I. a cerut prin apel, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunea de luare de mită și în temeiul art. 10 lit. b) C. proc.

pen. pentru infracțiunea de înșelăciune, cu referire la aceasta el solicitând și schimbarea încadrării juridice a faptei prin înlăturarea alin. (3) al textului incriminator. Inculpatul M.V.T. a criticat sentința pentru greșita sa condamnare, infracțiunea de înșelăciune nu a fost just calificată, odată ce fapta sa întrunește elementele constitutive ale instigării la infracțiunea de abuz în serviciu în contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 248 același cod, iar pentru aceasta a intervenit prescripția răspunderii penale. În subsidiar, același inculpat a solicitat desființarea sentinței și cu privire la infracțiunea de înșelăciune, rejudecarea cauzei de către instanța de fond, urmând ca aici el să beneficieze de prevederile art. 74 1 C. pen., în condițiile în care va achita integral prejudiciul.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 52.A din 28 martie 2012 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea și de partea civilă Ministerul Apărării Naționale, a desființat sentința, a înlăturat aplicarea art. 86 1 , 86 2 , 86 3 C. pen., art. 359 C. proc. pen., a art. 86 4 C. pen. raportat la art. 83-84 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. în ce-i privește pe ambii inculpați.

Pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., instanța de apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatului M.I., de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare, a menținut cuantumul și întinderea pedepsei complementare și în baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate acestui inculpat, el având de executat pedeapsa cea mai grea, 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. S-a menținut pedeapsa accesorie aplicată. Pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., inculpatului M.V.T. i s-a majorat pedeapsa de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare, menținându-se pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie aplicate.

Pe latură civilă, inculpații în solidar, au fost obligați la plata către partea civilă Ministerul Apărării Naționale a sumei de 344.428.876 RON vechi, actualizată cu rata inflației de la data achitării. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul M.I. a sumei de 949,818 dolari echivalentul în RON la cursul de schimb de la data plății, precum și a 100.000.000 RON vechi. În baza art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea facturii fiscale din 02 octombrie 2000 și situația de lucrări aflată la dosar urmărire penală, acte false confiscate potrivit art. 118 lit. b) C. pen. Apelurile declarate de inculpați au fost respinse ca nefondate.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recursuri de către cei doi inculpați. Inculpatul M.I. a invocat, ca fiind incidente în cauză, cazurile de casare prevăzute de pct. 17 2 și pct. 12 ale art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., iar în subsidiar, pct. 14 al aceluiași cod. Dezvoltarea acestor cazuri de casare este detaliată în prezenta. Inculpatul M.V.T. a susținut că în ce-l privește, a fost greșit condamnat pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., el nu a intenționat că înșele, ci la cererea inculpatului M.I., pentru a i de plăti factura despre care îi comunicase că ar conține nereguli, i-a dat o sumă de bani, dar față de sine s-a dispus încă de la urmărirea penală scoaterea de sub urmărirea penală pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.

Ca atare, invocând cazul de casare prevăzut de pct. 12 al art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a susținut că situația de lucrări și factura fiscală aferentă, cea din 02 octombrie 2000, erau mincinoase, dar nu și false și ca latură subiectivă, intenția sa nu a existat, la fel inculpatul M.I. pretinzându-i bani, acesta a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, dar el nu poate fi instigator la această din urmă infracțiune pentru că a adus la cunoștința coinculpatului, el, din proprie inițiativă condiționandu-i achitarea facturii de darea celor 100 milioane de RON. Cu referire la latura civilă a cauzei, apărarea inculpatului a susținut că nu a existat un prejudiciu odată ce curtea de conturi, la verificarea unității militare în anul 2001 nu a constatat, în legătură cu contractul încheiat cu firma sa, o pagubă.

Totodată, invocându-se cazul de casare prevăzut de pct. 14 al art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen. și având în vedere că inculpatul M.V.T., la 17 septembrie 2012 formulat un denunț la Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, organ judiciar care l-a valorificat în Dosarul său nr. 831/P/2011, sens în care a comunicat instanței de recurs despre emiterea rechizitoriului la 05 martie 2012 pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., apărarea inculpatului a solicitat aplicarea, în ce-l privește, a art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor.

Recursul declarat de inculpatul M.I. nu este fondat, având în vedere următoarele considerente. În primul rând, recursul inculpatului a fost formulat împotriva unei hotărâri pronunțată în apel, la data de 28 martie 2013. Legea nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013 a intrat în vigoare la 15 februarie 2013, art. 11 al legii prevăzând modificările art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., respectiv cazurile în care se poate face recurs. Cu referire la recursul declarat de inculpat prin raportare la art. 385 9 C. proc. pen., așa cum acesta a fost modificat prin legea amintită, deși apărarea sa le-a indicat fa fiind incidente pct. 12 (inculpatul a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea pentru care fusese trimis în judecată) pct. 17/2 (prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii) și pct. 14 (pedepse), acestea sunt prevăzute și în modificări, dar fie nu se regăsesc în cauză, fie nu sunt fondate.

În ce privește pct. 12 al art. 385 9 alin. (1), inculpatul a fost trimis în judecată pentru faptele pentru care a fost ulterior condamnat. Apărarea inculpatului, sub acest aspect, tinde a solicita schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune în aceea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., cerere care s-ar încadra în cazul de casare prevăzut de pct. 17 al art. 385 9 alin. l, punct abrogat prin Legea nr. 2/2013, expres. La fel, în ce privește infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul susținând că probatoriul administrat nu a făcut dovada scopului pentru care s-a folosit de acel telefon primit ca împrumut de la G.I.

și nici nu s-a dovedit, cert că suma de bani susținută a-i fi fost dată de coinculpatul M.V.T. a fost remisă și primită efectiv, apărarea în realitate, contestând situația de fapt și vinovăția inculpatului, vizează cazul de casare prevăzut de pct. 18 al art. 385 9 alin. (1), caz de casare de asemenea, abrogat expres de Legea nr. 2/2013, în forma anterioară el constituind o gravă eroare de fapt care a avut drept consecință greșita condamnare. Cu referire la pct. 14 al art. 385 9 alin. (1), acesta în redactarea dată de Legea nr. 2/2013 este enunțat astfel: „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" față de același punct în vigoare până la 15 februarie 2013, respectiv, „s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen." Ca atare, art. 385 6 C. proc.

pen., potrivit căruia instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod, consacră efectul parțial devolutiv al recursului, ceea ce înseamnă că verificarea hotărârii pronunțată în apel se poate referi numai la posibilele deficiențe ce se încadrează în cazurile de casare prevăzute de legea procesual penală în vigoare. În cauză, chiar dacă apărarea inculpatului a fost motivată pe cazurile de casare prevăzute de pct. 17/2 și pct. 14 (acesta modificat cum s-a mai arătat), pct. 17 2 în redactarea amintită înseamnă control judiciar pe probleme de drept, iar pct. 14, de asemenea, probleme de drept, pentru că potrivit acestuia,m hotărârile sunt supuse casării doar arunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În concret, invocând pct. 17 2 , apărarea inculpatului a motivat că situația de fapt nu este contestată, dar fapta de înșelăciune nu există, pentru că plata dublă a facturii a fost aprobată și ordonată de inculpat din bugetul unității militare al cărui comandant era la acea dată, paguba s-a produs în patrimoniul acesteia, deci el și-a îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu cu consecința prejudicierii bugetului unității militare. Analizând încriminarea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen., în oricare din variantele sale normative, ea face parte din categoria infracțiunilor patrimoniale, având ca obiect juridic relațiile sociale de ordin patrimonial a căror proteguire este asigurată prin apărarea avutului, obiectul juridic special fiind ocrotirea relațiilor sociale de ordin patrimonial.

Raportându-ne la fapta pentru care inculpatul M.I. a fost trimis în judecată (infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., art. 215 alin. (1) are ca element material al laturii obiective, inducerea în eroare, aceasta săvârșindu-se prin intenție calificată prin scop, respectiv, obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, ilicit. Varianta normativă prevăzută de alin. (2) al art. 215 C. pen. o reprezintă folosirea de mijloace frauduloase, existând elementul material, respectiv, inducerea în eroare. Ca subiect activ, făptuitorul, legea nu-l califică, deci orice persoană poate avea această calitate. În ce privește infracțiunile de serviciu, acestea apără relațiile sociale a căror normală existență, desfășurare, dezvoltare reclamă cu necesitate, asigurarea bunului mers al activității instituției și protejarea, apărarea intereselor fie ale persoanelor, fie ale publicului de orice abuz al funcționarilor sau altor salariați.

Elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu în contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. este reprezentat de neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea lui în mod defectuos, din aria sarcinilor de serviciu cu consecința cauzării unei tulburări însemnate a bunului mers al instituției sau o pagubă patrimoniului acesteia. Inculpatul M.I., comandant al unității militare, în perioada 01 noiembrie 1995 - 30 aprilie 2002, deci și la data faptei, potrivit ierarhiei instituției militare UM X Oradea -Centrul de Reparații, Construcții și Domenii Militare Oradea, era subordonată Direcției Construcții și Domenii Militare, devenită Direcția Domenii și Infrastructură din Ministerul Apărării Naționale, fapta sa de a aproba plata sumei de 344.428.876 RON către SC E.P.

SRL deși o mai plătise odată, a doua plată având caracter fraudulos pentru că situația de plată lucrări și factura fiscală din 02 noiembrie 2000 nu erau reale, cum s-a dovedit, aspect cunoscut de el, patrimoniul Ministerului Apărării Naționale fiind prejudiciat, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cum, corect, inculpatul a fost condamnat, folosul material injust constituind scopul inducerii în eroare prin mijlocul fraudulos arătat. Cu referire la pct. 14, caz de casare ce, în accepțiunea Legii nr. 2/2013, se ia în considerare în recurs, din oficiu, apărarea inculpatului M.I., motivându-l însă pe dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., dispoziții care reglementează situațiile ce se pot pronunța în recurs, aceasta constituie numai posibilitatea instanței dacă este incident vreun caz de casare care să conducă la o asemenea rezolvare, ceea ce nu se regăsește îh cauză.

Apelul declarat de parchet a fost admis, în ce-1 privește pe acest inculpat și pentru nelegala aplicare a pedepsei pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., instanța de fond aplicând pedeapsa de 2 ani închisoare, aceasta nu era legală, textul încriminator prevăzând limite de pedeapsă de la 3 la 15 ani închisoare. Ca atare, pedeapsa pentru această infracțiune nu este în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel cum prevede pct. 14 al art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen. modificat prin Legea nr. 2/2013. Pentru considerentele expuse, nefiind incident nici un caz de casare în ce-1 privește pe inculpatul M.I., decizia pronunțată în apel fiind legală și temeinică, recursul declarat de inculpat în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins ca nefondat. Recursul declarat de inculpatul M.V.T., cum se va arăta, este fondat numai sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în redactarea dată de Legea nr. 2/2013 avându-se în vedere art. 2 lit. a) pct. 1, pct. 2 lit. h) și art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor. În această idee, văzând că la termenul de judecată 12 noiembrie 2013, Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Oradea a comunicat denunțarea de către inculpat a unor fapte ce formează Dosarul penal nr. 83 D/P/2011 în care, la 05 martie 2013 s-a emis rechizitoriu, printre infracțiunile reținute, unele fiind în accepțiunea art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002 , grave (spălare de bani), iar M.V.T., inculpat în această cauză în recurs, alături de această calitate îndeplinește și pe cea de martor cu prevede art. 2 lit. a) pct. 1., potrivit art. 19 din legea amintită beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei, în sarcina lui reținându-se vinovăția pentru o infracțiune de înșelăciune, astfel că aplicând dispoziția legală, se va reduce la 1 an și 6 luni închisoare. În ce privește cazul de casare invocat, pct. 12 al art. 385 9 alin. (1), menținut prin Legea nr. 2/2013, aceasta ar consta în pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată, neincident în cauză.

Inculpatul M.V.T. a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de. art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., fapta sa constând din emiterea, folosindu-se de o situație de lucrări falsă, în calitate de administrator al SC E.P. SRL Oradea, a facturii fiscale din 02 octombrie 2000 în valoare de 344.428.876 RON, acestea pentru ca inculpatul M.I. să aprobe plata sumei, el fiind comandantul unității militare contractantă, manoperele frauduloase inducând în eroare Ministerul Apărării Naționale, cei doi inculpați cunoscând caracterul neadevărat și necuvenit al acestei a doua plată, prin faptele lor cauzând pagubă patrimoniului părții civile și obținerea de către ei, a folosului material injust.

Apărarea inculpatului că lucrările pentru care el a întocmit situația de lucrări ce a stat la baza emiterii facturii fiscale din octombrie 2000 s-au realizat odată ce curtea de conturi la verificarea unității militare din lunile februarie-martie 2001 nu a constatat vreo pagubă, susținerea care s-ar încadra în pct. 18 al art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., caz de casare abrogat prin Legea nr. 2/2013 a fost analizată cu ocazia prezentării situației de fapt și a vinovăției inculpatului, inclusiv în faza judecării apelurilor. Pentru considerentele arătate, recursul declarat de inculpatul M.V.T. fiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi admis și se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.

În baza art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) al aceluiași cod, inculpatul recurent M.I. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.V.T. împotriva deciziei penale nr. 52/A din 28 martie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează, în parte, decizia penală atacată, numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului și, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, reduce de la 3 ani închisoare la 1 an și 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul M.V.T., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.