ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2128/2014

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.Soluția pronunțată de

Curtea de Apel Oradea

Prin sentința nr. 419/CA/2012-P.I.

din 4 decembrie 2012, Curtea de Apel Oradea a declinat competența de soluționare

a acțiunii formulată de reclamanta SC R.S. SRL în contradictoriu cu pârâții A.P.D.R.P.,

Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și de Pescuit 6 Satu Mare și

M.A.D.R., în favoarea Tribunalului Bihor, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a pronunța această

hotărâre, s-au reținut următoarele.

Obiectul prezentei acțiuni

îl reprezintă cererea reclamantei SC R.S. SRL privind anularea notificării nr.

N1. din 30 august 2012 prin care autoritatea emitentă a refuzat decontarea sumei

menționată în cererea de plată nr. P1. în cuantum de 89.830,30 RON.

A mai reținut instanța

următoarele.

Art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a instanței de fond în raport

cu două criterii: organul emitent al actului și cuantumul în speță a sumei menționate

de reclamant în cererea de plată.

În cazul în care litigiul

privește taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale ori accesorii ale acestora,

pentru stabilirea competenței materiale a instanței de fond se recurge la criteriul

valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu prevăzut de art. 10

alin. (1).

Prin urmare, Curtea de

Apel a reținut că indiferent de poziționarea în cadrul sistemului organelor administrației

publice a autorității publice emitente a actului contestat sau în contradictoriu

cu care se judecă reclamantul, tribunalele soluționează în fond cererile având ca

obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora până

la 500.000 RON.

de Tribunalul Bihor

Prin sentința nr. 2353/CA

din 7 martie 2014, Tribunalul Bihor a invocat din oficiu excepția necompetenței

materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Oradea și a constatat ivit conflictul negativ de competență.

Tribunalul Bihor a reținut

că actul administrativ cu care a fost sesizată instanța este emis de către o autoritate

publică centrală ceea ce determină competența în primă instanță a curților de apel,

și nu a tribunalelor.

A mai reținut Tribunalul

că, invocarea de către Curtea de Apel Oradea a criteriului valoric a sumei nedecontate

este apreciată ca fiind neîntemeiată, întrucât prezenta cauză nu vizează aceste

pretenții pecuniare, astfel încât criteriul valoric nu este aplicabil.

3.

Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte

constatând îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „Orice persoană

care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de

către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ

competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât

privat, cât și public”.

De asemenea, conform dispozițiilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum

și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000

RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.”

Prin cererea de chemare

în judecată, reclamanta SC R.S. SRL a solicitat în contradictoriu cu A.P.D.R.P.,

Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 6 Satu Mare și M.A.D.R.,

obligarea acestora la anularea Notificării nr. N1. din 30 august 2012, emisă de

Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 6 Satu Mare.

Între A.P.D.R.P. și SC

R.S. SRL a fost încheiat contractul de finanțare nr. F1. din data de 11 aprilie

2011.

În cadrul Contractului

de finanțare s-a depus Cererea de Plată nr. P1. prin care s-a solicitat autorizarea

la plată a cheltuielilor în valoare de 1.222.034,58 RON și plata sumei de 856.124,21

RON reprezentând contravaloarea a 70% din valoarea utilajelor achiziționate.

Ca urmare a încheierii

verificărilor efectuate de Serviciul Autorizare Plăți - Centru Regional de Plăți

pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 6 Satu Mare a dosarului cererii de plată

nr. P1., s-au constatat următoarele: s-a respins la plată suma de 128.329,00 RON.

Notificarea beneficiarului,

SC R.S. SRL, cu privire la refuzul plății, a fost emisă de

Centru Regional de Plăți

pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 6 Satu Mare.

Așadar, specificul litigiilor

care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică

determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței

instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenței

materiale, prevederile legale aflate în discuție instituie două criterii: cel al

rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus

judecății, în sistemul organelor administrației publice și, respectiv, criteriul

valoric.

În cauza de față, este

aplicabil criteriul rangului autorității emitente a actului administrativ contestat.

Așa fiind, cum obiectul

litigiului îl constituie un act administrativ emis de către o autoritate publică

de nivel local, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios

administrativ și fiscal a tribunalului

.

Temeiul legal al regulatorului

de competență

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC R.S. SRL în contradictoriu cu pârâții

A.P.D.R.P., Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 6 Satu

Mare și M.A.D.R., în favoarea Tribunalului Bihor, secția contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2014.