ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3449/2015

Decizie nr. 3449/2015

Deliberând, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit prin Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit:

(i) anularea actului administrativ emis de pârâta

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit sub denumirea de decizie de soluționare a contestației formulate de către reclamantă, din 09 aprilie 2014 și în subsidiar anularea procesului-verbal încheiat la data de 19 februarie 2014 și a Titlului de Creanță emis în baza procesului-verbal și a deciziei;

(ii) suspendarea actului până la soluționarea acțiunii în anulare;

(iii) anularea procesului-verbal încheiat la data de 19 februarie 2014 și a Titlului de Creanță emis în baza acestui proces-verbal;

(iv) obligarea pârâtei la plata de daune materiale și morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 13 din data de 27 ianuarie 2015, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de către această instanță din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că actul administrativ atacat, respectiv procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare a fost încheiat de Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu Mare, care nu este o autoritate publică centrală, ci locală, fapt ce atrage competența materială a tribunalului.

Prin sentința civilă nr. 1289/CA/2015 din data de 23 aprilie 2015, Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența în favoarea Curții de Apel Oradea, a suspendat din oficiu judecata și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a

reținut că

centrul regional, instituție publică fără personalitate juridică, funcționează ca un mandatar în teritoriu al agenției naționale, iar singura instituție care are calitatea de autoritate cu competențe în gestionarea fondurilor europene este Agenția și nu Centrul Regional. De asemenea, singura instituție care are în atribuție efectuarea de controale este autoritatea centrală și nu centrul regional, și indiferent de emitentul procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, acesta este actul de control al autorității publice centrale și nu actul de control al autorității publice regionale.

În plus, actul administrativ fiscal care se atacă în contencios administrativ nu este procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, ci decizia de soluționare a contestației și de aceea competentă să soluționeze contestația este Curtea de Apel Oradea, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1¹) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 noul C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În principal, reclamanta SC A. SRL a supus controlului instanței de contencios administrativ următoarele acte:

- procesul verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 19 februarie 2014 privind proiectul din 05 aprilie 2011 „Achiziție de utilaje pentru pregătirea terenului la SC A. SRL în localitatea Tasad, județul Bihor” (pe scurt, procesul verbal), beneficiar SC A. SRL, emis de Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu Mare (în prezent Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord-Vest Satu Mare, pe scurt, CRFIR Satu Mare);

- decizia de soluționare a contestației formulate de SC A. SRL împotriva procesului verbal (decizia), emisă de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, pe scurt AFIR).

Procesul verbal [care, conform art. 21 alin. (20) din O.U.G. nr. 66/2011, constituie titlu de creanță] a fost emis de o autoritate publică locală (CRFIR Satu Mare) iar decizia a fost emisă de o autoritate publică centrală (ARFIR).

Așadar, starea de fapt reținută de Tribunalul Bihor referitoare la rangul autorității emitente a procesului verbal, respectiv de autoritate publică centrală, este eronată. CRFIR Satu Mare este o autoritate publică locală emitentă a procesului verbal, indiferent de orice alte împrejurări. De asemenea, este irelevant că procesul verbal a fost avizat și aprobat de ARFIR pentru a produce efecte juridice, deoarece aceste formalități esențiale ale actului juridic efectuate de autoritatea ierarhic superioară CRFIR Satu Mare nu modifică statutul emitentului actului juridic.

Dispozițiile legale relevante în cauză sunt cuprinse în Capitolul V din O.U.G. nr. 66/2011 și Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează dreptul de contestare a titlului de creanță iar art. 47 alin. (5) stabilește autoritatea la care se depune contestația, respectiv „autoritatea publică emitentă a titlului de creanță care este contestat”.

Potrivit art. 50 alin. (1) din aceiași ordonanță de urgență, „Autoritatea publică emitentă a titlului de creanță în aplicarea prevederilor art. 21 se va pronunța prin decizie motivată cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestației sau la respingerea ei, (…)”.

Așadar, autoritatea publică emitentă a titlului de creanță [în speță, procesul verbal, conform art. 21 alin. (20) din O.U.G. nr. 66/2011, constituie titlu de creanță] este în același timp competentă să soluționeze prin decizie contestația administrativă exercitată împotriva acestuia.

Reglementarea reprezintă un caz particular de aplicare a regulii generale instituite de art. 7 alin. (1) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (așa numitul, în doctrină, recurs administrativ grațios).

În cazul dedus judecății nu a fost urmată această cale ci cea a recursului administrativ ierarhic [reglementată de art. 7 alin. (1) teza II din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu și de O.U.G. nr. 66/2011], contestația fiind soluționată de autoritatea publică centrală, ierarhic superioară celei care a emis procesul verbal de control.

Înalta Curte observă însă că, indiferent de calea administrativă urmată, competența instanței se stabilește în condițiile Legii nr. 554/2004, în acest sens fiind prevederile exprese ale art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011: „Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare”.

Potrivit art. 1

1

din Legea nr. 554/2004, incident în cauză deoarece procesul verbal instituie obligația de restituire a unei sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, „Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel”. (sublinierea Î.C.C.J.).

Contrar celor reținute de Tribunalul Bihor, actul administrativ este reprezentat de procesul verbal și nu de decizie deoarece doar procesul verbal dă naștere la drepturi și obligații în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Or, procesul verbal este întocmit de o autoritate publică locală.

În consecință, interpretând per a contrario dispozițiile art. 1

1

din Legea nr. 554/2004, luând în considerare și celelalte considerente de drept mai sus expuse, competent material să soluționeze litigiul este tribunalul.

Dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 nu reprezintă, din punct de vedere al competenței, decât normă de trimitere la legea contenciosului administrativ. De asemenea, ele trebuie interpretate în sensul instituirii obligativității urmării procedurii administrative prealabile (acest aspect este nelitigios dar semnificativ în condițiile în care Tribunalul Bihor a interpretat eronat dispoziția normei juridice în discuție și a considerat că referirea la „deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor” semnifică faptul că instanța competentă material este cea corespunzătoare rangului ierarhic emitentului deciziei).

Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit prin Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 6 Satu Mare, în favoarea Tribunalului Bihor, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2015.