ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1804/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința nr.

3046 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel București a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantului C.N.S.A.S. în

contradictoriu cu pârâtul M.S.F.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța investită cu soluționarea acțiunii introductive a

reținut că, deși pârâtul a semnat un angajament pentru furnizarea informațiilor

de interes pentru securitate, pârâtul nu și-a îndeplinit în mod real acest

angajament, rezultând din probe că a furnizat doar informați care nu au fost de

nici un folos organelor de securitate.

Astfel, instanța a

reținut că pârâtul a semnat un „angajament” prin care se angaja să sprijine organele

de securitate prin furnizarea de informații privind lezarea securității statului,

ținând cont de necesitatea apărării patriei, a securității statului și a

economiei naționale, dar din ansamblul probator aflat la dosar, a rezultat că

nu a fost furnizată de către pârât nicio informație prin care să se fi denunțat

activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care să fi vizat

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând sentința pronunțată ca

netemeinică și nelegală.

Recurentul a arătat

că acțiunea formulată este întemeiată pe dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității,

precizând că intimatul-pârât, ulterior semnării unui angajament, a furnizat

fostei securități cel puțin o informație care se înscrie între cele la care se

referă definiția dată de legiuitor noțiunii de colaborator al Securității.

Recurentul a precizat

că intimatul-pârât a informat Securitatea, printr-o notă olografă, despre

situația unei persoane care a afirmat cu privire la congresul țărănimii că „totul

este degeaba și mai bine s-ar lăsa țăranului pământul să-l lucreze”, iar din

conținutul unui raport întocmit de un ofițer de securitate a rezultat că

intimatul-pârât a informat cu privire la alte două persoane, care au discutat

despre greva minerilor din Valea Jiului, care a avut loc în 1977, precum și

despre motivele declanșării acesteia.

Astfel, recurentul a

precizat că legiuitorul nu cere necesitatea existenței unei pluralități de acte

de colaborare, fiind de ajuns și o singură informație care să îndeplinească

cerințele prevăzute expres de lege, iar în cauza dedusă judecății a arătat că

sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea acțiunii recurentului-reclamant. S-a

precizat că atât condiția privind furnizarea de informații despre acțiuni sau

atitudini potrivnice regimului comunist, cât și condiția privind încălcarea

unor drepturi fundamentale sunt pe deplin dovedite în cauză.

Înalta Curte de

Casație și Justiție analizând motivele de recurs formulate în raport cu

sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză

va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Intimatul-pârât

M.S.F. a candidat la funcția de primar al orașului Odobești, județul Vrancea

și, în această calitate, a fost verificat sub aspectul posibilei calități de colaborator

sau lucrător al Securității, în temeiul art. 3 lit. b) - h)

1

din

O.U.G. nr. 24/2008.

Ca

urmare, a fost identificată Nota de constatare din 28 octombrie 2008 din care

rezultă că M.S.F., fiind profesor suplinitor la Școala generală Vulcăneasa,

comuna Mera, județul Vrancea, a fost recrutat la data de 15 august 1977, de

către Inspectoratul Județean Vrancea, Serviciul 1, în calitate de colaborator

pentru acoperirea informativă a unităților de învățământ din comuna menționată

și a mediului intelectual.

Înalta

Curte a reținut că intimatul-pârât a semnat un angajament în acest sens și i-a

fost atribuit numele conspirativ de R.M., iar după data de 21 septembrie 1979,

când a fost încadrat la Î.T.A. Vrancea a fost trecut în legătura

Inspectoratului Județean Vrancea, Serviciul 2.

Analizând

toate notele informative existente în aceste dosare, Înalta Curte a

concluzionat că niciuna dintre informațiile furnizate de intimat nu se referă

la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, nefiind

apte să îngrădească drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Cele

două critici formulate de recurent se circumscriu condițiilor impuse de art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității, pentru constatarea calității de colaborator al Securității.

Potrivit

reglementării indicate, prin colaborator al Securității se înțelege „persoana care

a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise,

relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile

sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (…).

Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații

de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a

locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea

de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor”.

În

cuprinsul primei critici formulate de recurent se dezvoltă ideea potrivit căreia

rapoartele de evaluare întocmite de lucrătorii Securității care cuprindeau referiri

pozitive la activitatea informativă desfășurată de intimat, ar fi apte, prin

ele însele, să conducă la constatarea calității de colaborator al Securității

în privința intimatului.

Acest

punct de vedere nu poate fi primit.

Este

real că voința legiuitorului a fost în sensul de a pune pe același plan, sub

aspect probator, notele și informațiile scrise de informator cu consemnările

lucrătorilor Securității, toate aceste documente bucurându-se de prezumția

relativă de veridicitate. Însă, pentru a se produce efectul scontat de recurent,

consemnările cuprinse în rapoartele de evaluare din dosarele intimatului trebuie

să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului comunist

săvârșite de persoane determinate sau cel puțin determinabile.

Din

întreaga documentație furnizată de recurent nu s-a putut identifica nici măcar

o singură informație care să îndeplinească cerințele legii și să atragă constatarea

calității de colaborator al Securității în persoana intimatului.

Faptul

că lucrătorii Securității în rapoartele pe care le întocmeau periodic au

menționat că intimatul „manifestă interes pentru rezolvarea sarcinilor trasate”,

„respectă instructajul primit” ori furnizează date „exploatate informativ” nu conduce

la o concluzie contrară.

Instanța

de judecată nu poate prelua pur și simplu aprecierile cuprinse în documentele fostei

Securități cu privire la persoanele care le furnizau informații, ci este obligată

să examineze ea însăși datele comunicate, pentru a putea stabili dacă acestea îndeplinesc

cerințele legii.

Or,

după cum bine a reținut judecătorul fondului, aceste aprecieri cu caracter general

ale activității intimatului nu sunt dublate și de informațiile corespunzătoare,

făcând imposibil orice demers judiciar de verificare a cerințelor impuse de

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, precizat.

Dimpotrivă,

toate notele informative prezentate se referă la aspecte exterioare sferei de interes,

vizând activități ori atitudini care nu au fost potrivnice regimului comunist

și nici nu au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

În

plus, nici recurentul în recursul formulat nu a indicat o informație concretă

care să se circumscrie definiției legale a colaboratorului Securității.

Așa

fiind, în lipsa unor date referitoare la activități sau atitudini potrivnice

regimului comunist nu se poate pune problema vreunei îngrădiri a drepturilor și

libertăților unei persoane, după cum se indică în cea de-a doua critică a

recurentului.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de C.N.S.A.S.

împotriva sentinței nr. 3046 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 aprilie 2010.