ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2934/2013

Asupra recursului de față: Dina analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sub Dosar nr. 943/57 din 28 iulie 2011, reclamantul T.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: - anularea Hotărârii nr. 2138 din 16 mai 2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare. În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că a făcut dovada faptului că părinții săi s-au refugiat din satul Finciu, comuna Călățele, Jud. Cluj în anul 1940 din fața invaziei ungurești reclamantul fiind născut în anul 1944, în timpul refugiului.

Ca atare apreciază că se încadrează în categoria celor care pot să beneficieze de prevederilor Legii nr. 189/2000. Pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea contestației, întrucât declarațiile de martor aduse ca și probe în dosarul său conțin date contradictorii raportat la declarațiile date de aceleași persoane în dosarul depus de soția supraviețuitoare a fratelui său, T.V. În concret se susține că, deși inițial martorii au declarat că T.V. s-a refugiat cu familia în octombrie 1940 din Finciu în Călățele Pădure, în dosarul reclamantului, aceiași martori susțin că T.A. s-a refugiat împreună cu familia din Finciu în Călățele Pădure în luna februarie 1944. Întrucât, în afara acestor declarații contestatorul nu a mai adus alte probe, pârâta a apreciat că acestea nu pot constitui probe concludente, pertinente și utile.

Instanța a administrat proba cu înscrisuri și, pentru a elucida conținutul aparent contradictoriu al declarațiilor indicate de pârâtă a procedat la audierea în calitate de martori a numiților M.D. și T.L. Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința nr. 394 din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului, a anulat Hotărârea nr. 2138 din 16 mai 2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, sat Finciu, com Călățele Jud. Cluj în comuna Călățele sat Călățele Pădure Jud. Cluj, astfel că a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Instanța a apreciat ca fiind pertinente și concludente probele administrate, respectiv declarațiile martorilor M.D. și T.L., în condițiile în care demersurile realizate de reclamant potrivit art. 4 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. 127/2002 nu au fost eficiente, dovadă fiind Adresa nr. C/324 eliberată de Arhivele Naționale, Serviciul județean Cluj.

Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, criticând-o pentru nelegalitate și netmeinicie. Recurenta a susținut, în esență că localitatea din care s-ar fi refugiat părinții reclamantului, respectiv satul Finciu Jud. Cluj nu a făcut obiectul Diktatului de la Viena din 30 august 1940, astfel că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, precum și din oficiu, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., va admite recursul și va modifica hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului, pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.U.G.

105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată și completată, de prevederile acestei legi beneficiază persoana cetățean român care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții pe motive etnice în sensul că a fost nevoită să se refugieze ori a fost expulzată sau strămutată în altă localitate. Din interpretarea teleologică a prevederilor actului normativ descris mai sus rezultă că scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile morale și materiale suferite de persoanele persecutate de către regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Reclamantul a susținut că părinții săi s-au refugiat din satul Finciu, comuna Călățele, Jud. Cluj în anul 1940 din fața invaziei ungurești reclamantul fiind născut în anul 1944, în timpul refugiului și ca atare se încadrează în categoria celor care pot să beneficieze de prevederilor Legii nr. 189/2000, suferind persecuțiile etnice în mod indirect prin consecințele care s-au răsfrânt în timp și nemijlocit asupra lor. În speța de față însă, din probele administrate nu rezultă principala ipoteză reglementată de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, aceea a persecuției etnice care să fi cauzat refugiul persoanelor beneficiare. Așa cum rezultă din Adresa nr. C/9263 din 11 ianuarie 2012 emisă de M.A.I.

– Arhivele Naționale satul Finciu Jud. Cluj nu a făcut obiectul Dictatului de la Viena din 30 august 1940, rămânând sub administrarea statului român. Așa fiind, existența vreunui refugiu datorat persecuțiilor etnice, așa cum condiționează dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, nu poate fi reținut în cauză, Statul Român neputându-și persecuta proprii cetățeni pe criterii etnice. În concluzie, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de dispozițiile legale mai sus enunțate pentru acordarea drepturilor reglementate de Legea nr. 189/2000, acțiunea reclamantului este neîntemeiată, Înalta Curte urmând a admite recursul declarat și a casa hotărârea atacată cu consecința respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Hunedoara împotriva Sentinței nr. 394 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 martie 2013.