ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2934/2013

Asupra recursului de

față:

Dina analiza actelor

și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sub Dosar nr. 943/57

din 28 iulie 2011, reclamantul T.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Hunedoara, ca prin sentința ce se va pronunța să se

dispună:

- anularea Hotărârii nr.

2138 din 16 mai 2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și

obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările

ulterioare.

În motivarea acțiunii

reclamantul a susținut că a făcut dovada faptului că părinții săi s-au refugiat

din satul Finciu, comuna Călățele, Jud. Cluj în anul 1940 din fața invaziei

ungurești reclamantul fiind născut în anul 1944, în timpul refugiului. Ca atare

apreciază că se încadrează în categoria celor care pot să beneficieze de

prevederilor Legii nr. 189/2000.

Pârâta prin

întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea contestației, întrucât

declarațiile de martor aduse ca și probe în dosarul său conțin date

contradictorii raportat la declarațiile date de aceleași persoane în dosarul depus

de soția supraviețuitoare a fratelui său, T.V. În concret se susține că, deși

inițial martorii au declarat că T.V. s-a refugiat cu familia în octombrie 1940

din Finciu în Călățele Pădure, în dosarul reclamantului, aceiași martori susțin

că T.A. s-a refugiat împreună cu familia din Finciu în Călățele Pădure în luna

februarie 1944. Întrucât, în afara acestor declarații contestatorul nu a mai

adus alte probe, pârâta a apreciat că acestea nu pot constitui probe

concludente, pertinente și utile.

Instanța a

administrat proba cu înscrisuri și, pentru a elucida conținutul aparent

contradictoriu al declarațiilor indicate de pârâtă a procedat la audierea în

calitate de martori a numiților M.D. și T.L.

Hotărârea instanței

de fond.

Prin Sentința nr. 394

din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului, a anulat Hotărârea nr.

2138 din 16 mai 2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și a

obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările

ulterioare.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamantul s-a născut ulterior datei la

care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu,

sat Finciu, com Călățele Jud. Cluj în comuna Călățele sat Călățele Pădure Jud. Cluj,

astfel că a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a

suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Instanța a apreciat

ca fiind pertinente și concludente probele administrate, respectiv declarațiile

martorilor M.D. și T.L., în condițiile în care demersurile realizate de

reclamant potrivit art. 4 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G.

127/2002 nu au fost eficiente, dovadă fiind Adresa nr. C/324 eliberată de

Arhivele Naționale, Serviciul județean Cluj.

Recursul declarat în

cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara,

criticând-o pentru nelegalitate și netmeinicie.

Recurenta a susținut,

în esență că localitatea din care s-ar fi refugiat părinții reclamantului,

respectiv satul Finciu Jud. Cluj nu a făcut obiectul Diktatului de la Viena din 30 august 1940, astfel că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.

Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și

dispozițiile legale aplicabile, precum și din oficiu, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., va admite recursul și va modifica hotărârea atacată în sensul

respingerii acțiunii reclamantului, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor

art. 1 lit. c) din O.U.G. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, astfel cum

a fost modificată și completată, de prevederile acestei legi beneficiază

persoana cetățean român care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a

suferit persecuții pe motive etnice în sensul că a fost nevoită să se refugieze

ori a fost expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din interpretarea

teleologică a prevederilor actului normativ descris mai sus rezultă că scopul

reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru

prejudiciile morale și materiale suferite de persoanele persecutate de către

regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Reclamantul a

susținut că părinții săi s-au refugiat din satul Finciu, comuna Călățele, Jud.

Cluj în anul 1940 din fața invaziei ungurești reclamantul fiind născut în anul

1944, în timpul refugiului și ca atare se încadrează în categoria celor care

pot să beneficieze de prevederilor Legii nr. 189/2000, suferind persecuțiile

etnice în mod indirect prin consecințele care s-au răsfrânt în timp și

nemijlocit asupra lor.

În speța de față

însă, din probele administrate nu rezultă principala ipoteză reglementată de

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, aceea a persecuției etnice care să

fi cauzat refugiul persoanelor beneficiare.

Așa cum rezultă din

Adresa nr. C/9263 din 11 ianuarie 2012 emisă de M.A.I. – Arhivele Naționale satul

Finciu Jud. Cluj nu a făcut obiectul Dictatului de la Viena din 30 august 1940, rămânând sub administrarea statului român.

Așa fiind, existența

vreunui refugiu datorat persecuțiilor etnice, așa cum condiționează

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, nu poate fi reținut în cauză,

Statul Român neputându-și persecuta proprii cetățeni pe criterii etnice.

În concluzie, nefiind

îndeplinită condiția prevăzută de dispozițiile legale mai sus enunțate pentru

acordarea drepturilor reglementate de Legea nr. 189/2000, acțiunea

reclamantului este neîntemeiată, Înalta Curte urmând a admite recursul declarat

și a casa hotărârea atacată cu consecința respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Hunedoara împotriva Sentinței nr. 394 din

14 decembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 7 martie 2013.