ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5444/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5444/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 293 din 9 martie 2011, Curtea de Apel Bacău a respins contestația în anulare formulată de V.M. împotriva Deciziei civile 1367 din 17 noiembrie 2010 pronunțată de aceeași instanță, în Dosarul nr. 1133/103/2010. Cererea de revizuire formulată de V.M. împotriva deciziei sus-menționate a fost respinsă ca inadmisibilă de către Curtea de Apel Bacău, prin Decizia civilă nr. 1221 din 14 septembrie 2011. Împotriva acestei din urmă decizii, revizuenta V.M. a declarat recurs. Învestită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea de ședință din 21 septembrie 2012, suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., ca urmare a neprezentării părților legal citate. Cauza a stat în nelucrare până la 14 octombrie 2013, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 22 noiembrie 2013. La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive: Potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, de la momentul suspendării și până în prezent, pe o perioadă mai mare de un an, recurenta revizuentă nu a făcut vreun demers pentru repunerea pe rol a cauzei pentru continuarea judecății și nici nu a făcut dovada vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării. Cum cauza a rămas în nelucrare din vina părții în intervalul prevăzut de lege, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata perimat recursul declarat de revizuentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de revizuenta V.P.M. împotriva Deciziei nr. 1221 din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2013. Procesat de GGC - CL
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.