ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 619/2013

Constată că prin Sentința civilă nr. 296 din 19 februarie 2010 Tribunalul Bacău a respins ca nefondată contestația formulată de reclamantul G.N. în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Bacău. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul. Prin Decizia nr. 1272 din 8 noiembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, s-a respins recursul ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul G.N. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 14 ianuarie 2011. Prin încheierea de ședință din data de 21 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., constatând că la strigarea pricinii nu a răspuns niciuna dintre părți și nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 17 decembrie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepției de perimare a cererii de recurs. Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 21 octombrie 2011, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 21 octombrie 2012, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, constatând totodată, că potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul G.N. împotriva Deciziei nr. 1272 din 8 noiembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2013. Procesat de GGC - DG