ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 171/2012

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin încheierea de

ședință din data de 22 martie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze

minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor pct. 34 din O.U.G. nr. 49/2001, formulată de recurenta-reclamantă

M.A.

Împotriva acestei

încheieri au declarat recurs reclamantele M.A. și M.I.I.

Învestită cu

judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 12 noiembrie 2010,

suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca

urmare a neprezentării părților legal citate.

Cauza a stat în

nelucrare până la 23 noiembrie 2011, când instanța a dispus, din oficiu,

repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen

la data de 13 ianuarie 2012.

La acest termen,

Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se

impune a fi admisă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 248 alin.

(1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel,

recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă

de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina

părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a

interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală

în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această

lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Astfel spus,

perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză

nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de

diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să

o facă.

Aceasta este și

situația în speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 12 noiembrie 2010,

părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit

vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs.

Astfel, din

verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 14 noiembrie 2011, când

s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C.

proc. civ., nici una din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe

rol în vederea continuării judecății.

Reținând, așadar,

întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea

operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se

poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să

constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamantele M.A. și M.I.I. împotriva încheierii de

ședință din 22 martie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori,

familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2012.