Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.01.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 167/2012

HOTĂRÂRE
13.01.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 167/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 547/ R din 16 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a constatat perimat recursul formulat de revizuentul M.R.I.M. împotriva deciziei civile nr. 646/ A din 29 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata R.I. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul. Învestită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 29 octombrie 2010, suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părților legal citate.

Cauza a stat în nelucrare până la 10 noiembrie 2011, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 13 ianuarie 2012. La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Astfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația, în speță, unde după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 29 octombrie 2010, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 31 octombrie 2011, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., nici una din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Constată perimat recursul declarat de revizuentul M.R.I.M. împotriva deciziei nr. 547/ R din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-14
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1205/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 5 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată în
ÎCCJ 2012-09-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5664/2012
, având în vedere că la dosar nu s-au depus dovezi privind soluționarea notificării efectuate pe cale administrativă. La data de 10 iunie 2010, instanța de apel a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării excepției
ÎCCJ 2012-05-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3527/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 249 din 19 mai 2010, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a anulat, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de revizuentul P.I. împotriva deciziei civile nr. 145 din
ÎCCJ 2012-09-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5502/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Învestită cu judecarea recursului declarat de P.S.D.Ș.E.S.B., A.I., C.C., C.M., D.L., O.R., O.Ș., O.V.Ș., S.L.S. și L.E., în contradictoriu cu intimatul P.C.D., împotriva încheierii de șed
ÎCCJ 2012-01-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 171/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 22 martie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins cererea de sesizare a Cu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă