Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3435/2012

HOTĂRÂRE
17.05.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3435/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Încheierea din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta-pârâtă SC O.P. SA, în contradictoriu cu reclamanții V.G. ș.a. Împotriva acestei încheieri, pârâta a declarat recurs. Învestită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin Încheierea din 17 martie 2011, suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Cauza a stat în nelucrare până la 28 martie 2012, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 17 mai 2012. La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții. Astfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză niciun act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 17 martie 2011, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 17 martie 2012, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., niciuna din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc.

civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâta SC O.P. SA împotriva Încheierii de ședință din 22 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2012. Procesat de GGC - AZ

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-02-06
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 682/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 26 martie 2010 pârâta SC O.M.V. P. SA a declarat recurs îm
ÎCCJ 2011-06-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5298/2011
Asupra recursului civil de față constată: Prin încheierea din 2 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a fost resp
ÎCCJ 2012-01-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 171/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 22 martie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins cererea de sesizare a Cu
ÎCCJ 2012-09-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5502/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Învestită cu judecarea recursului declarat de P.S.D.Ș.E.S.B., A.I., C.C., C.M., D.L., O.R., O.Ș., O.V.Ș., S.L.S. și L.E., în contradictoriu cu intimatul P.C.D., împotriva încheierii de șed
ÎCCJ 2012-03-15
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1886/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 17 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de famili
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă