ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 157/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 157/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cererii de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 5174 din data de 12 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele SC M.G.S.E. SRL și SC A.H.D. SRL împotriva deciziei nr. 137 A din data de 2 octombrie 2012 pronunțată a Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. La data de 28 noiembrie 2013, petenta SC T.M. SRL a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 5174 din 12 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. În motivarea cererii, petenta a solicitat consemnarea în cuprinsul dispozitivului a mențiunii că, cheltuielile de judecată urmează a fi solicitate pe cale separată, susținere pe care apărătorul intimatei petente, avocat D.I.
a exprimat-o în partea finală a concluziilor orale din ședința publică din data de 29 octombrie 2013. La data de 20 ianuarie 2014, petenta SC T.M. SRL a depus la dosar cerere de renunțare la judecata cererii de completare a hotărârii, motivat de faptul că între părți există un dialog pentru soluționarea pe cale amiabilă a litigiului. Având în vedere cererea formulată, în raport de dispozițiile art. 246 C. proc. civ., potrivit cu care reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă și în raport de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, văzând manifestarea de voință a petentei SC T.M. SRL, în sensul renunțării la judecarea cererii de completare a dispozitivului deciziei nr. 5174 din 12 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, instanța va lua act de cererea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Ia act de renunțarea petentei SC T.M. SRL la judecata cererii de completare a dispozitivului deciziei nr. 5174 din data de 12 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.