ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1664/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea supusă recursului în prezenta cauză

Prin sentința civilă

nr. 804 din 22 februarie 2013, Curtea de Apel București secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată

de reclamantul Secretariatul General al Guvernului în contradictoriu cu pârâta

Curtea de Conturi a României, acțiune având ca obiect anularea parțială a deciziei

nr. 23 din 07 septembrie 2012, în ceea ce privește măsurile dispuse la pct II.1

și II.2, precum și suspendarea executării deciziei nr. 23 din 07 septembrie

2012 în ceea ce privește măsurile dispuse la pct II.1 și II.2 până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare, conform

dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond

a constatat că

în

urma controlului efectuat la Secretariatul General al Guvernului în cursul

anului 2012 a fost emisă Decizia nr. 23 din 07 septembrie 2012 pentru

înlăturarea deficiențelor constatate și consemnate în procesul verbal de

constatare nr. PV1. din 08 august 2012 anexat la raportul de audit financiar nr.

PV1. din 08 august 2012 încheiat în urma acțiunii de „Audit financiar asupra

contului anual de execuție a bugetului de stat pe anul 2011”. Secretariatul

General al Guvernului a formulat, inițial, obiecțiuni la concluziile echipei de

auditori publici externi din procesul verbal de constatare înregistrat la

Secretariatul General al Guvernului sub nr. 20/17462/IM din 08 august 2012 și,

ulterior, a contestat în termen legal Decizia nr. 23 din 07 septembrie 2012,

însă, prin încheierea nr. 142 din 20 noiembrie 2012 a fost respinsă de către

Comisia de soluționare a contestațiilor cererea de anularea în parte a deciziei

menționate, în ceea ce privește măsurile prevăzute la punctul II de stabilire

și recuperare a prejudiciului pentru plata sumei de 2.045.075 RON acordată unor

salariați care au fost disponibilizați fără respectarea prevederilor legale,

respectiv de continuare a demersurilor care să conducă la îndeplinirea măsurii

dispuse anterior, prin decizia nr. 5 din 30 septembrie 2009.

Prima instanță a apreciat

că în speță nu există motive de nulitate sau de suspendare a executării actelor

contestate.

Cu privire la motivele

de nulitate, Curtea a constatat că intimata a dispus in baza competentelor sale

legale stabilirea întinderii prejudiciului cauza de angajarea, lichidarea, ordonanțarea

și plata nelegală în perioada 2010-2012 a sumei de 2.045.075 RON (în anul 2010-1.698.837

RON; în anul 2011-63.021 RON; în anul 2012-292.217 RON) acordată unor foști salariați

ai cancelariei Primului Ministru, Departamentul de Control al Guvernului și Departamentului

pentru Luptă Antifraudă, care au fost disponibilizați în anul 2009, acestea reprezentând

plăți făcute din fonduri publice, care nu sunt aferente unei contraprestații în

perioada la care se referă, în condițiile în care persoanele beneficiare nu au desfășurat

activități profesionale în cadrul entității, sumele nefiind recuperate de la persoanele

răspunzătoare de concedierile nelegale, deși instanța a stabilit că desfacerea contractelor

de muncă s-a făcut în mod nelegal urmare a nerespectării de către angajator a prevederilor

C. muncii, iar activitatea a fost desfășurată de persoane nou-angajate; recuperarea

prejudiciului stabilit de la persoanele care se fac răspunzătoare pentru nerespectarea

prevederilor legale cu privire la concedierea colectivă, inclusiv a dobânzilor aferente;

virarea la bugetul statului a sumelor recuperate de la persoanele care se fac răspunzătoare,

inclusiv a dobânzilor aferente. Termen 31 decembrie 2012. Or, aceste măsuri dispuse

nu reprezintă titluri executorii sau creanțe fiscale ci măsuri de investigare pe

care petenta trebuie să le îndeplinească.

Concedierile au avut loc

și fără respectarea prevederilor art. VIII alin. (2) din O.U.G. nr. 17 din 04

martie 2009 cu privire la aplicarea dispozițiilor legale în materia încetării raporturilor

de muncă, respectiv de serviciu.

Prin Sentințele civile,

în baza art. 78 C. muncii, s-a dispus reintegrarea angajaților în posturile deținute

anterior concedierii și plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate

și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii,

până la data reintegrării.

În consecință au fost

angajate și plătite în perioada 2010-2012 cheltuieli cu despăgubirile acordate salariaților

disponibilizați, în sumă de 580.591 RON. În aceste condiții, s-a procedat la utilizarea

nelegală a creditelor bugetare, întrucât plățile făcute din fonduri publice nu sunt

aferente unei cheltuieli care să aibă legătura cu activitatea Secretariatul General

al Guvernului, nu au în corespondent o contraprestație, persoanele beneficiare nemaidesfășurând

activități profesionale în cadrul entității, din cauza desfacerii nelegale a contractelor

de muncă, în același timp activitatea fiind desfășurată de persoane nou-angajate.

Deși instanța a stabilit

că desfacerea nelegală a contractelor de muncă s-a făcut urmare a nerespectării

de către angajator a prevederilor C. muncii, la Secretariatul General al Guvernului

nu s-a procedat la recuperarea fondurilor publice utilizate pentru plata despăgubirilor

de la persoanele răspunzătoare de concedierile nelegale, fiind astfel încălcate

prevederile Legii nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanțele publice, cu modificările

și completările ulterioare, art. 14, art. 22 alin. (1) și alin. (2) lit. a).

S-a constatat faptul că

Secretariatul General al Guvernului, deși a primit aceste sentințe judecătorești,

din care rezultă nerespectarea unor atribuții de serviciu ale personalului de specialitate

în domeniul resurselor umane, cât și ale managementului entității, referitor la

concedierile colective, nu a luat măsuri de stabilire a responsabilității celor

care se fac vinovați de acest lucru.

Instanța de fond a apreciat

că nu i se poate imputa Curții de Conturi neluarea în considerare de către instanțele

judecătorești a apărărilor formulate de Secretariatul General al Guvernului referitor

la dispozițiile art. 68-72 C. muncii, forma în vigoare la data încetării raporturilor

de muncă ale salariaților Cancelariei Primului Ministru, și nici practica neunitară

a acestor instanțe. A mai arătat că în conținutul cererii de chemare în judecată

sunt menționate acte normative/decizii ale Curții Constituționale ulterioare faptelor

constatate și prevederi din legislația europeană care diferențiază condițiile în

care au loc concedierile colective, precizându-se că nu se pot face asimilări între

personalul care își desfășoară activitatea în sectorul public, față de cele care

activează în sectorul privat. Cu toate acestea, în condițiile în care aceste argumente

nu au fost acceptate de instanțele de judecată, Curtea de Conturi nu se poate substitui

acestora, care au dispus anularea ordinelor de concediere. De altfel, Secretariatul

General al Guvernului a dispus neutilizarea căii de recurs, pentru toate cazurile,

acceptând dispozițiile din hotărârile judecătorești privind reintegrarea persoanelor

concediate și plata despăgubirilor.

Criticile asupra legislației

în vigoare și eventuale propuneri de modificare nu modifică abaterea de la legalitate

constatată de Curtea de Conturi constând în plata unor cheltuieli ce nu au în corespondent

o contraprestație, în condițiile în care instanțe de judecată au constatat că acest

lucru se datorează nerespectării de către angajați ai Secretariatului General al

Guvernului a prevederilor C. muncii.

Abaterea de la legalitate

consemnată în Raportul de audit financiar nr. PV1. din 08 august 2012, detaliate

în Procesul Verbal de constatare nr. PV1. din 08 august 2012 anexat raportului de

audit financiar și în decizia nr. 23 din 07 septembrie 2008 la punctul 12 constă

în neducerea la îndeplinire în totalitate a unei măsuri dispuse anterior de Curtea

de Conturi, actele normative încălcate de conducerea Secretariatului General al

Guvernului fiind diferite de cele care au fost invocate anterior și care au stat

la baza dispunerii măsurii din decizia nr. 5 din 30 septembrie 2009, astfel că împotriva

măsurii nr. II.2 dispuse pentru intrarea în legalitate nu se pot susține aceleași

argumente cu cele invocate anterior.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței

nr. 804 din 22 februarie 2013 a declarat recurs reclamantul Secretariatul General

al Guvernului solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale,

pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În argumentarea primului

motiv de recurs, s-a susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de conținut,

fiind bazată exclusiv pe apărările intimatei, fără a fi arătate motivele pentru

care susținerile recurentului-reclamant au fost înlăturate și fără a fi argumentată

respingerea contestației.

În continuare, recurentul

a invocat existența unor erori și contradicții între raportul de audit financiar

și decizia contestată, precum și aspecte de nulitate ale acesteia din urmă.

A criticat, în esență,

constatările echipei de audit financiar cu privire la utilizarea nelegală a creditelor

bugetare și existența unei culpe a instituției, raportat la cadrul legal și hotărârile

judecătorești irevocabile prin care s-a dispus obligarea recurentului la plata unor

sume de bani.

Considerentele instanței

de control judiciar

Examinând sentința recurată,

prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, precum

și de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este fondat și îl va admite, pentru considerentele ce urmează.

În speță, este întemeiat

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul

în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Acest motiv de recurs

vizează ipoteze variate, precum nemotivarea, motivarea insuficientă, implicită,

confuză sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Ipoteza care se regăsește

în cauza supusă judecății are în vedere nemotivarea hotărârii, de vreme ce, din

analiza acesteia se constată că prima instanță nu a realizat o minimă examinare

a motivelor de nelegalitate pe care reclamanta le-a invocat în susținerea cererii

de anulare a deciziei emise de autoritatea pârâtă, limitându-se la a relua, neconvingător,

argumentele pârâtei.

O astfel de conduită procedurală

nu răspunde exigențelor impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și

art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la

un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile

părților sunt în mod real examinate de către instanța sesizată.

Principiul general consacrat

de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. impunea în sarcina primei instanțe obligația

de motivare a hotărârii pronunțate, în sensul de prezenta „motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților”.

Or, în speță, reluarea

exclusiv a argumentelor uneia dintre părți, fără a le însoți de analiza proprie

a aspectelor de fapt și de drept relevante, nu corespunde exigențelor textului legal

sus-citat.

Nemotivarea hotărârii

pronunțate este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, echivalând cu

necercetarea fondului cauzei, ceea ce face practic imposibilă exercitarea controlului

judiciar.

În aceste condiții, pentru

considerentele expuse în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) - (3) și art. 314 din C. proc. civ., Înalta Curte

va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul Secretariatul General al

Guvernului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamantul Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinței civile

nr. 804 din 22 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată. Trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie

2014.