ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3980/2013

Asupra recursului

de față;

În baza actelor

și lucrărilor din dosar,constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 334/F din

19 aprilie 2013, Tribunalul București, secția a ll-a penală, a respins ca inadmisibilă

cererea formulată de condamnatul C.D. vizând revizuirea sentinței penale nr.

291 din 8 martie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, în Dosarul nr.

2670/2005, definitivă prin decizia penală nr. 975 din 22 februarie 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut în esență următoarele:

Condamnatul a

solicitat revizuirea sentinței, invocând faptul că a fost discriminat, deoarece

nu i s-au aplicat prevederile art. 320

1

C. proc. pen.

Referatul întocmit

de procurer, s-a reținut că, conține propunerea de a se respinge cererea ca inadmisibilă,

condamnatul formulând un mare număr de astfel de căi extraordinare de atac împotriva

aceleiași hotărâri.

Tribunalul a reținut

că cererea este într-adevăr inadmisibilă, deoarece nu se încadrează în niciunul

dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., nu invocă

aspecte noi, iar solicitări similare repetate i-au fost în mod definitiv respinse.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel nemotivat condamnatul revizuient, arătând prin avocat,

cu prilejul dezbaterilor, că în mod greșit i-a fost respinsă cererea.

A arătat că mai

înțelege să invoce și nelegală compunere a completului de judecată care l-a condamnat

în fond.

Apelul, s-a apreciat

că este nefondat.

Instanța investită

cu soluționarea revizuirii a reținut în mod corect caracterul vădit inadmisibil,

reprezentând o manifestare abuzivă a drepturilor procesuale, al cererii formulate

de condamnat, care invocă în mod succesiv aspecte care nu au nicio legătură cu ipotezele

prevăzute expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen.

Aceeași este și

situația motivului indicat direct în apel, pretinsa compunere greșită a completului

de judecată (despre care nu s-a arătat în ce constă) neintrând sub incidența textului

menționat.

Așa fiind, s-a

reținut că sentința atacată este legală și temeinică sub toate aspectele, apelul

a fost respins ca nefondat, conform prevederilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs condamnatul C.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În ședința publică

din data de 11 decembrie 2013, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul

revizuent, a invocat nulitatea actelor de cercetare penală și nulitatea sentinței

penale nr. 291 din 8 martie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

în Dosarul nr. 2670/2004, arătând că inculpatul a fost reținut pe data de 21 martie

2003, nu s-a emis nicio ordonanță de reținere, acesta a fost ținut 4 zile fără a

exista ordonanța de reținere sau mandat de arestare preventivă, apărarea a arătat

că aspectele invocate rezultă din mandatul de executare a pedepsei închisorii, înscris

prin care s-a dedus arestarea de la 24 martie 2003 la zi.

S-a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecând pe fond, admiterea

cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Examinând recursul

declarat de revizuentul condamnat C.D. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

9

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor

date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile

care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate

pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele

încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ

reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată,

o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede,

în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată

pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă

motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat

în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede

în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din

oficiu.

În cauză, se observă

că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, la data de 29 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie

2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute

în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul

normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare

la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior

modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare

a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului,

ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea

nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul

că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial

sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea

cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar Ia chestiuni

de drept.

În ce privește

cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., căruia i s-ar fi putut circumscrie criticile recurentului revizuent

condamnat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio

modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria

motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru

a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor

formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea

acestor cerințe, se observă, însă, că revizuentui condamnat C.D. și-a motivat recursul

numai oral în ziua judecații în ședința publică din data de 11 decembrie. 2013 (primul

termen de judecata acordat în cauză), încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea

potrivit art. 385

10

alm. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această

împrejurare, Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile

art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., precum și de cele ale

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 2/2013 (care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate

în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor ce s-ar fi putut circumscrie

acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute în

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Chiar dacă s-ar

accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de revizuentui condamnat se circumscriu

cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate proceda la examinarea

lor, nefiind respectate, așa cum s-a arătat anterior, cerințele formale prevăzute

în art. 385

10

alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., care condiționează

analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puțin

5 zile înaintea primului termen de judecată.

Ca urmare, având

în vedere toate aceste considerente anterior expuse Înalta Curte de Casație și Justiție,

în temeiul art. 385

15

pct 1 Iit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul condamnat C.D., împotriva deciziei penale nr. 168/A

din 29 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul condamnat C.D., împotriva deciziei penale nr. 168/A

din 29 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 11 decembrie 2013.