ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3980/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar,constată următoarele: Prin sentința penală nr. 334/F din 19 aprilie 2013, Tribunalul București, secția a ll-a penală, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul C.D. vizând revizuirea sentinței penale nr. 291 din 8 martie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, în Dosarul nr. 2670/2005, definitivă prin decizia penală nr. 975 din 22 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență următoarele: Condamnatul a solicitat revizuirea sentinței, invocând faptul că a fost discriminat, deoarece nu i s-au aplicat prevederile art. 320 1 C. proc. pen. Referatul întocmit de procurer, s-a reținut că, conține propunerea de a se respinge cererea ca inadmisibilă, condamnatul formulând un mare număr de astfel de căi extraordinare de atac împotriva aceleiași hotărâri.

Tribunalul a reținut că cererea este într-adevăr inadmisibilă, deoarece nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., nu invocă aspecte noi, iar solicitări similare repetate i-au fost în mod definitiv respinse. Împotriva acestei sentințe a declarat apel nemotivat condamnatul revizuient, arătând prin avocat, cu prilejul dezbaterilor, că în mod greșit i-a fost respinsă cererea. A arătat că mai înțelege să invoce și nelegală compunere a completului de judecată care l-a condamnat în fond. Apelul, s-a apreciat că este nefondat. Instanța investită cu soluționarea revizuirii a reținut în mod corect caracterul vădit inadmisibil, reprezentând o manifestare abuzivă a drepturilor procesuale, al cererii formulate de condamnat, care invocă în mod succesiv aspecte care nu au nicio legătură cu ipotezele prevăzute expres și limitativ de art. 394 C. proc.

pen. Aceeași este și situația motivului indicat direct în apel, pretinsa compunere greșită a completului de judecată (despre care nu s-a arătat în ce constă) neintrând sub incidența textului menționat. Așa fiind, s-a reținut că sentința atacată este legală și temeinică sub toate aspectele, apelul a fost respins ca nefondat, conform prevederilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul C.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În ședința publică din data de 11 decembrie 2013, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul revizuent, a invocat nulitatea actelor de cercetare penală și nulitatea sentinței penale nr. 291 din 8 martie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 2670/2004, arătând că inculpatul a fost reținut pe data de 21 martie 2003, nu s-a emis nicio ordonanță de reținere, acesta a fost ținut 4 zile fără a exista ordonanța de reținere sau mandat de arestare preventivă, apărarea a arătat că aspectele invocate rezultă din mandatul de executare a pedepsei închisorii, înscris prin care s-a dedus arestarea de la 24 martie 2003 la zi. S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecând pe fond, admiterea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc.

pen. Examinând recursul declarat de revizuentul condamnat C.D. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 9 C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc.

pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede, în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 29 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar Ia chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., căruia i s-ar fi putut circumscrie criticile recurentului revizuent condamnat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și alin. (2) C. proc.

pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că revizuentui condamnat C.D. și-a motivat recursul numai oral în ziua judecații în ședința publică din data de 11 decembrie. 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză), încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385 10 alm. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 (care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., nu va proceda la examinarea criticilor ce s-ar fi putut circumscrie acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute în art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de revizuentui condamnat se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate, așa cum s-a arătat anterior, cerințele formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., care condiționează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct 1 Iit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.D., împotriva deciziei penale nr. 168/A din 29 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.D., împotriva deciziei penale nr. 168/A din 29 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2013.