ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1353/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1353/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Deliberând asupra recursurilor de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:
Tribunalul Bacău, secția penală prin Sentința penală nr. 129 din 16 mai 2012 pronunțată în Dosarul nr. 7637/110/2010 a dispus condamnarea inculpatului L.M., zis "M.", cetățean român, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și cu referire la art. 15 din Legea nr. 678/2001 modificată cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen la pedeapsa de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.;
- trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
S-a constatat că infracțiunile din prezenta cauză au fost concurente cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 406 din 21 iunie 2011 a Judecătoriei Onești definitivă prin Decizia penală nr. 1252 din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel Bacău.
S-a repus în individualitate pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare, în pedepsele componente:
- 8 (opt) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002
- 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului prin Decizia penală nr. 217/A din 19 aprilie 2007 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 786/2007 a Curții de Apel Bacău la data de 01 noiembrie 2007, pentru care în temeiul art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere prin Sentința penală nr. 406 din 21 iunie 2011 a Judecătoriei Onești definitivă prin Decizia penală nr. 1252 din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel Bacău.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen., art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele de la pct. I.A cu pedeapsa de pct. I.B. a) în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
S-a menținut revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei și în baza art. 83 C. pen. a adăugat la pedeapsa de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului prin Decizia penală nr. 217/A din 19 aprilie 2007 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 86/2007 a Curții de Apel Bacău la data de 01 noiembrie 2007.
Pedeapsă de executat: 11 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului L.M.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată prin detenție de la 07 mai 2005 la 20 septembrie 2005, și reținerea și arestul preventiv de la data de 27 mai 2010 la zi.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate P.M.C. împotriva inculpatului L.M., cu date cunoscute, pentru infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., întrucât partea vătămată și-a retras plângerea.
II.A S-a dispus condamnarea inculpatului L.F.V., cetățean român - pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 alin. (3) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare - deținere de droguri în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 alin. (3) C. pen. la pedeapsa de 6 luni închisoare
- trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
S-a constatat că infracțiunile din prezenta cauză au fost concurente cu infracțiunea pentru care inculpatul L.F.V. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 286 din 05 mai 2011 a Judecătoriei Moinești definitivă prin decizia penală a Curții de Apel Bacău.
II.B. S-a repus în individualitate pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare în pedepsele componente:
- la 1 închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.
- 3 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 193 C. pen.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen., art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. s-a contopit pedepsele de la pct. II A cu pedepsele de pct. II.B în pedeapsa cea mai grea.
Pedeapsă de executat: de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată reținerea și arestul preventiv de la data de 27 mai 2010 la data de 10 septembrie 2010.
III. S-a dispus condamnarea inculpatului G.V. zis "V." cetățean român, pentru săvârșirea infracțiunii de "Trafic de droguri", prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată cu aplic. art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. a căror nerespectarea are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
IV. S-a dispus condamnarea inculpatului I.C., zis "C.", pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și cu referire la art. 15 din Legea nr. 678/2001 modificată la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 86
1
C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În baza art. 86
2
C. pen., s-a stabilit termen de încercare 5 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
S-a dispus încredințarea supravegherii inculpatului, pe durata termenului de încercare, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău și a fost obligat inculpatul să se supună măsurilor prevăzute de art. 86
3
alin. (1) C. pen. și anume:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău;
- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații cu privire la mijloacele sale de existență.
În baza art. 86
3
alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului, pe durata termenului de încercare, respectarea următoarelor obligații:
- să nu intre în legătură cu coinculpații L.M. și L.F.V. și cu H.D., H.A. și M.G.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată reținerea și arestul preventiv de la data de 01 septembrie 2010 la data de 09 septembrie 2010.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 și art. 118 lit. f) C. pen., s-a confiscat cantitatea de 0,50 kg cannabis rămasă din proba de analiză toxicologică depusă în Camera de corpuri delicte a IGPR- IPJ Bacău., având sigiliul nr. 11735.
În baza art. 24 C. proc. pen., s-a luat act că persoanele vătămate M.L., C.A., F.A., H.A., M.G., B.A., nu s-au constituit părți vătămate în procesul penal.
În baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată B.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul L.M. la plata sumei de 5000 euro echivalent în RON la data plății - daune materiale și 5000 euro echivalent în RON la data plății - daune morale, către partea civilă H.D.
În baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul L.M. la plata sumei de 10000 RON daune materiale și 70 000 RON daune morale, către partea civilă T.V.
În baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C.civ, a fost obligat inculpatul L.M. la plata sumei 5000 RON daune morale către partea civilă I.I.
În baza art. 346 alin. ultim C. proc. pen. nu s-a soluționat acțiunea civilă formulată de partea vătămată civilă P.M.C.
În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, după cum a urmat:
- inculpatul L.M. - 30 000 RON;
- inculpatul L.F.V. - 12.000 RON;
- inculpatul G.V. - 6 000 RON;
- inculpatul I.C. - 12 000 RON.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare au rămas în sarcina statului.
În baza art. 199 C. proc. pen., s-au admis cererile de scutire amendă formulate de martorul L.C. și de agentul de poliție Z.S.
Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 58/D/P/2009 din 11 octombrie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaților L.M. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de "Trafic de persoane", "Viol", "Trafic de droguri", prev. și ped. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și cu referire la art. 15 din Legea nr. 678/2001 modificată art. 197 alin. (1) C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., L.F.V., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 alin. (3) C. pen., art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., G.V., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de "Trafic de droguri" prev. și ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată și I.C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și cu referire la art. 15 din Legea nr. 678/2001 modificată.
Actul de inculpare a reținut, în esență, că inculpatul L.M., în perioada 2009 - 2010, în mod repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice, a săvârșit acte materiale de trafic de persoane, prin înșelăciune, răpire, lipsire de libertate, acte de violență fizică și sexuală; de asemenea, în sarcina aceluiași inculpat s-a mai constatat că în noaptea de 14/15 martie 2009, prin folosirea de violențe fizice a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată P.M.C., de 15 ani, fără consimțământul acesteia și că în perioada august 2008 - mai 2010, a distribuit și vândut pe raza orașului Comănești, jud. Bacău, la diverse persoane, droguri de risc de tip cannabis împreună cu G.V. și L.F.V.
În sarcina inculpatului L.F.V., actul de trimitere în judecată a reținut deținerea de droguri în vederea consumului, dar și trafic de droguri, împreună cu inculpatul L.M., precum și infracțiunea de trafic de persoane prin lipsire de libertate, săvârșită împreună cu coinculpatul L.M., în mod repetat.
Inculpatul G.V. a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri constând în aceea că împreună cu coinculpatul L.M. a deținut, pus la dispoziție și predat către C.T. și C.D., în schimbul unor bunuri, 29,6 g cannabis, în scopul revânzării de către aceștia.
În fine inculpatul I.C. a fost acuzat, prin același rechizitoriu că în perioada mai septembrie 2010, în mod repetat și în înțelegere cu traficanți de persoane din Spania, a recrutat, prin înșelăciune, persoane vătămate din România, transportându-le în Spania, în vederea practicării prostituției.
Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnarea în conformitate cu disp. art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești, în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală, alte probe noi - instanța fondului a examinat și apreciat materialul amintit, confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorilor acestora, sens în care a reținut următoarele:
Începând cu anul 2008, inculpatul L.M. s-a orientat spre a săvârși fapte antisociale grave în legătură cu traficul de persoane în străinătate în scopul exploatării lor sexuale și traficul de droguri pe raza localității Comănești, jud. Bacău.
În realizarea primei intenții infracționale, inculpatul s-a orientat spre recrutarea de persoane de sex feminin din împrejurimile localității de domiciliu, persoane care, datorită condițiilor sociale precare și a naivității lor, să le poată determina, prin diverse mijloace, la a accepta transportarea lor în Italia și, ulterior, prin folosirea de amenințări și acte de violență să le oblige la practicarea prostituției în folosul său.
Astfel, începând cu anul 2008, inculpatul L.M., singur sau prin diverse alte persoane, a început să frecventeze discotecile limitrofe localității de domiciliu cu scopul de a cunoaște astfel de persoane dispuse a fi induse în eroare cu privire la scopul relației de prietenie pe care o propunea.
Printre mijloacele folosite în scopul aservirii victimelor ce urmau a fi traficate inculpatul a vizat inițial o relație de prietenie ce presupunea și afirmarea unor sentimente de iubire și afecțiune față de victimă cu finalitatea întreținerii de raporturi sexuale și determinarea de a desfășura activități ce implicau viața sexuală a acesteia (expuneri pe video chat, înșelăciuni pe internet privind propuneri de relații sexuale, angajarea fără forme legale la cluburi de striptease din regiunea Moldovei).
Ulterior, prin înșelăciune și prin specularea emoțională a victimelor față de activitățile menționate anterior, inculpatul L.M. le propunea deplasarea în străinătate pentru a executa diverse munci ca menajere, baby-sitter ș.a.
În cazul în care nu-și putea realiza scopul prin înșelăciune, sub diverse pretexte, se trecea la aplicarea de corecții fizice victimelor, la lipsirea acestora de libertate sau la determinarea victimelor de a căuta alte persoane, care datorită lipsei de experiență să accepte așa zisele sale oferte de muncă în străinătate.
Din datele existente a rezultat că una din primele persoane traficate de către inculpatul L.M. a fost numita M.Ș., zisă "Ș.", din loc. Tg. Ocna, str. I., jud. Bacău. Au fost indicii că aceasta a fost transportată, în perioada anilor 2007 - 2008, în localitatea Torino, loc unde a practicat prostituția.
În decursul timpului inculpatul L.M. împreună cu victima M.Ș. au luat hotărârea infracțională de a obține foloase materiale ilicite din transferarea unor alte tinere din jud. Bacău în Italia - Torino în scopul obligării lor la a practica prostituția.
În acest sens cei doi și-au împărțit sarcinile în sensul că:
- inculpatul L.M. trebuia să procedeze, în România, cu ajutorul altor persoane, la racolarea, transportarea în Italia a tinerelor ce urmau a fi exploatate;
- inculpata M.Ș. urma să asigure cazarea victimelor în Torino, îndrumarea și monitorizarea la practicarea prostituției de către victime.
Colaborarea dintre cei doi a continuat în baza aceleiași intenții infracționale, chiar până în luna aprilie 2010, după cum a rezultat din înregistrările autorizate de convorbiri telefonice din datele de 13 aprilie 2010 și 27 aprilie 2010 ale inculpatului L.M.
Pentru a asigura protecția activităților infracționale desfășurate în Torino - Italia, inculpata M.Ș. a apelat la inculpatul C.I., zis "A.", cetățean român, din com. Gepiu, jud. Bihor, persoană ce avea aceleași preocupări infracționale.
În realizarea recrutărilor de victime din România, inculpatul L.M. a apelat la diverse persoane, printre care și fratele său L.F.V., persoane care, pentru anumite avantaje, au acceptat să realizeze, cu sau fără vinovăție, activități ce se circumscriu complicității sau autoratului la modalitățile alternative a săvârșirii traficului de persoane.
Infracțiuni de trafic de persoane realizate de grupul condus de inculpatul L.M. pe relația Italia.
Acte materiale de trafic de persoane, în modalitățile alternative de recrutare, transport și tentativă la transferare și exploatare sexuală, săvârșite în legătură cu părțile vătămate T.V. și B.A.
Victimele T.V. (21 ani) și B.A. (21 ani), locuiau în aceeași zonă a orașului Tg. Ocna, jud. Bacău. Datorită relațiilor de prietenie cele două frecventau împreună aceleași locuri de distracție din oraș.
La începutul lunii februarie 2009 numita T.V. intenționa să se deplaseze în Spania, loc de unde a fost anunțată telefonic de o familie de cetățeni spanioli că avea posibilitatea să se reangajeze ca menajeră.
În acest scop T.V. a căutat să efectueze deplasarea în Spania în cel mai scurt timp, pentru a nu pierde locul de muncă ce i s-a oferit.
În ziua de 06 februarie 2009 împreună cu prietena sa B.A. s-au deplasat la barul Furdacu din loc. Tg. Ocna, loc pe care îl frecventau și anterior. În timp ce se aflau la o masă împreună cu o cunoștință de-a lor, în incinta barului, au intrat inculpații L.M. și Ț.G.
În baza celor discutate s-a stabilit între cei doi preluarea părții vătămate T.V., din apropierea locuinței sale și împreună să se deplaseze spre Spania.
Prin intermediul cunoștinței lor comune, făptuitorii au intrat în discuții cu acestea, ocazie cu care s-a discutat despre posibilitatea unei deplasări în străinătate.
Inculpatul L.M. i-a prezentat victimei T.V. situația neadevărată, constând în aceea că, în cursul zilei de 06 februarie 2009, ar fi urmat să se deplaseze cu un mijloc de transport în Spania.
Mizând pe buna-credință a afirmațiilor celor doi, numita T.V. a solicitat ca, în schimbul unei sume de bani, să fie transportată cu același mijloc de transport până în Spania, la locul unde urma a se angaja ca menajeră.
În seara aceleași zile, numita B.A. a fost contactată telefonic de inculpatul Ț.G., zis "G.", persoană cu care s-a întâlnit în acea zi în bar și pe care a cunoscut-o datorită vecinătății domiciliilor lor.
Inculpatul Ț.G., la îndemnul inculpatului L.M., i-a propus părții vătămate B.A. să se deplaseze cu ei în Italia, țară în care a afirmat că poate să-i ofere un loc de muncă ca menajeră la o familie de cetățeni italieni.
Victima B.A. a refuzat propunerea inculpatului Ț.G., întrucât a considerat că oferta locului de muncă era mincinoasă.
A doua zi, după preluarea părții vătămate T.V., inculpatul L.M. împreună cu Ț.G. s-au deplasat la domiciliul părții vătămate B.A., loc unde au efectuat o nouă propunere de a-i însoți în străinătate.
Ca urmare a refuzului categoric al părții vătămate B.A., cei trei s-au deplasat în orașul Comănești. De acolo, cu autoturismul condus de A.C., în după-amiaza zilei de 06 februarie 2009, s-au îndreptat spre frontiera României.
Când au ajuns pe teritoriul italian, inculpatul L.M. a schimbat ruta deplasării, menționând că are de rezolvat unele probleme în orașul Torino. Fără a le bănui intențiile, partea vătămată a fost de acord să se abată pentru scurt timp de la destinația sa.
Până a ajunge în localitatea Torino, inculpatul L.M. a contactat-o telefonic pe inculpata M.Ș. și prin folosirea limbii italiene și a unui limbaj "semicodificat" a anunțat-o cu privire la aducerea unei persoane ce ar fi fost supusă exploatării sexuale.
În zona unui hotel din localitatea Torino, partea vătămată T.V. a observat că, L.M. s-a întâlnit cu inculpata M.Ș. (verișoară îndepărtată de-a sa) și cu un cetățean albanez.
În cursul discuțiilor purtate, între cei trei, victima a sesizat că, urma a fi vândută cetățeanului albanez în vederea obligării sale la practicarea prostituției.
În acele împrejurări, aflând adevăratele intenții ale persoanelor ce au transportat-o în Italia, T.V. a refuzat categoric să practice prostituția și a solicitat sprijinul verișoarei sale M.Ș.
Aceasta din urmă a reușit să determine întreruperea intenției infracționale de transferare în scopul exploatării sexuale către cetățeanul albanez și i-a remis un telefon mobil pentru a căuta sprijin de la alte persoane.
În aceste condiții, inculpatul L.M. "a fost de acord ca partea vătămată să se cazeze la hotelul din apropiere".
Sub pretextul conducerii bagajelor în camera închiriată inculpatul L.M. și numitul A.C. au însoțit-o în interior.
Imediat cei doi au închis cu cheia ușa de acces și au trecut la aplicarea de lovituri peste corp părții vătămate și au întreținut acte sexuale cu aceasta, pentru refuzul de a se deplasa împreună cu cetățeanul albanez și pentru a o determina să accepte practicarea prostituției sau să le achite suma de 6000 euro ca preț al libertății sale.
După plecarea acestora, partea vătămată cu ajutorul unui telefon mobil, primit de la inculpata M.Ș., a sunat în România la sora sa B.P.G. și i-a relatat cele întâmplate.
În ziua de 07 februarie 2009 partea vătămată i-a prezentat inculpatului L.M. posibilitatea întâlnirii cu o cunoștință de-a sa în gara Torino, persoană ce urma a-i remite o sumă de bani cerută pentru a nu fi obligată la practicarea prostituției.
Pentru a scăpa de sub supravegherea traficanților, sora sa i-a comunicat un număr de telefon mobil al nașei sale P., fostă P.M., rezidentă în orașul Bologna - Italia și, a doua zi, împreună cu B.A., a sesizat lucrătorii B.C.C.O. Bacău pentru demararea cercetărilor.
În urma convorbirii purtate cu numita P., fostă P.M. s-a stabilit ca aceasta din urmă să trimită o cunoștință de-a sa, cetățean român, din Bologna, în gara Torino.
În aceeași zi, inculpatul L.M. și inculpata M.Ș. au transportat partea vătămată în gara Torino, loc unde, profitând de prezența mai multor persoane și a forțelor de ordine italiene, aceasta din urmă i-a comunicat refuzul categoric de a practica prostituția și intenția sa de a scăpa de sub supravegherea lor.
În aceste condiții, inculpatul s-a limitat doar la proferarea de amenințări cu moartea și, într-un moment de neatenție al victimei i-a luat pașaportul din obiectele de îmbrăcăminte și i l-a distrus, pentru a împiedica părăsirea teritoriului italian de către victimă.
Partea vătămată T.V. a fost găsită în stare de semiconștiență de către acea persoană cu prenumele "C.", venită din orașul Bologna, tocmai pentru a reuși separarea victimei de traficanți.
Partea vătămată împreună cu salvatorul său, s-au deplasat cu trenul spre Bologna, iar în orașul Bergamo (loc de tranzit) victima a fost examinată la Serviciul de Urgență a Spitalului din Bergamo. Consultarea medicală a fost determinată de apariția unor leziuni neurologice determinate de suferințele fizice și morale anterioare.
Până la obținerea unui titlu de călătorie din partea Consulatului General al României din Milano, victima a locuit la cunoștința sa P.M. și, în luna martie 2009, s-a întors în România.
Relevante pentru dovedirea situației de fapt au fost declarația părții vătămate T.V. din cuprinsul căreia s-au redat următoarele pasaje:
"Ajunși pe teritoriul Italiei în momentul în care am văzut că se îndreaptă spre Torino i-am întrebat unde merg, aceștia mi-au comunicat în Torino întrucât mai au persoane de luat. În Torino ne-am întâlnit cu Ș., cu o fată din Constanța cu un albanez și un băiat din București. Inculpatul L.M. a purtat o discuție cu albanezul în limba italiană după care albanezul a spus în limba italiană "vin să o iau cu taxiul" lucru pe care l-am înțeles întrucât seamănă cu limba spaniolă pe care o cunosc. Am întrebat despre ce-i vorba însă inculpatul L.M. mi-a spus că îmi explică mai târziu.
Ș. mă cunoștea întrucât unchiul ei este căsătorit cu mama mea. Tot atunci în stradă L.M. mi-a spus "să mă duc la stradă să câștig 6000 euro, că îi trebuie o matriță" cu precizarea că dacă face rost de acea matriță o să câștig 20.000 euro partea mea.
Ș. cunoscând despre ce este vorba a vrut să mă ajute dându-mi telefonul ei pentru a o suna pe sora mea, am luat telefonul, am sunat-o pe sora mea în timp ce urcam scările la motel iar ei aduceau bagajele de la mașină, însă nu am apucat să vorbesc prea mult cu sora mea.
L.M. a stabilit ca eu cu el și cu șoferul să mergem să ducem bagajele într-un motel din imediata apropiere, moment în care Ș. mi-a făcut cu ochiul și mi-a spus că ne auzim dimineață, din gestul Ș. înțelegând că ea vrea să mă ajute întrucât urmează să fiu dusă la stradă. Ș. mi-a spus că dacă îmi este greu să merg singură la stradă merge și ea cu mine o seară sau două.
Ajunși în camera de motel inculpatul L.M. m-a trimis la stradă, i-am spus că în seara asta nu, dar de mâine voi merge inculpatul mi-a replicat că trebuie să facem de îndată bani ca să achiziționăm acea matriță de făcut bani falși. Întrucât am refuzat să ies la stradă în seara respectivă am fost bătută cu pumnii și palmele de L.M. în timp ce șoferul s-a pus în ușă.
La un moment dat m-am smuls din mâna inculpatului și am vrut să sar pe fereastră dar am fost prinsă de mână de către inculpat, care mi-a spus că nu-mi mai face nimic și mi-a spus să mă dezbrac ca să întrețin relații sexuale cu amândoi. Fiindu-mi frică că mă bate iar, am întreținut relații sexuale cu L.M. în baie, iar cu șoferul în pat, câte un singur raport sexual cu fiecare, după care am mers la culcare. Nu am putut dormi toată noaptea." (...)
"L.M. i-a spus atunci lui Ț.G. să meargă în gară cu mine să nu mă lase să fug. Într-un final a venit și L.M. în gară moment în care am afirmat că nu plec. Țineam pașaportul și actele în buzunar la blugi, iar în momentul în care m-am aplecat spre geantă inculpatul L.M. mi-a luat pașaportul și mi l-a rupt oprind doar foaia cu poza", declarație care se coroborează cu declarația martorului Ț.G., din care evidențiem următoarele:
"T.V. mi-a comunicat că a fost bătută și violată, întrucât nu a vrut să întrețină raporturi sexuale. Nu mi-a precizat exact de cine anume a fost bătută și violată, fiind nervoasă și supărată." (...)
Precizez că o știam pe T.V. de mai demult întrucât frecventam același bar din Tg. Ocna. Am aflat în Italia că T.V. trebuia să se deplaseze în Spania la muncă însă a ajuns în Italia unde urma să practice prostituția. Am tras această concluzie din spusele ei precum și din faptul că dorea să plece din anturajul inc. L.M. și a numitului C."
I/3 - 5. Acte materiale de trafic de persoane, săvârșite de către inculpații L.M. și L.F.V. în modalitățile alternative de racolare (în legătură cu victimele M.L., C.A. și F.A.):
În toamna anului 2009 inculpatul L.M., prin folosirea unei identității false, respectiv G. sau G., a luat legătura cu persoanele vătămate M.L. și C.A., cărora le-a prezentat situația neadevărată a posibilității de a le angaja în străinătate, ca animatoare sau menajere.
Prin intermediul persoanei vătămate C.A., inculpatul L.M. a făcut cunoștință cu partea vătămată H.D., în scopul de a își realiza intențiile sale infracționale.
Activitățile de aservire desfășurate de inculpatul L.M. au condus la exploatarea sentimentală a victimei H.D., din com. Agăș, jud. Bacău, cu intenția infracțională de a o exploata sexual în Italia.
Prin coroborarea declarațiilor persoanelor vătămate M.L., C.A. cu interceptările și înregistrările de convorbiri telefonice a rezultat că, inculpatul L.M. a urmărit ca, în zona com. Agăș, jud. Bacău, să găsească tinere dispuse a fi exploatate sexual în Italia. În acest sens inculpatul a luat legătura cu învinuitul H.I. și i-a solicitat să se intereseze de persoane de sex feminin din zona localității lui de domiciliu ce pot fi interesate de obținerea unui loc de muncă în Italia.
Cercetările efectuate au condus la identificarea prezenței inculpatului H.I. la momentul în care inculpatul L.M. i-a propus părții vătămate M.L. să se deplaseze în Italia în scopul de a lucra ca menajeră.
Întrucât persoanele vătămate M.L. și C.A., au refuzat să se deplaseze în străinătate, inculpatul L.M. a dorit să fie pus în legătură cu alte rude ale acestora.
Pentru a scăpa de insistențele inculpatului L.M. și de amenințările venite din partea acestuia, persoanele vătămate M.L. și C.A. l-au pus în legătură cu partea vătămată H.D.
În același timp, inculpatul L.M. a urmărit să recruteze alte tinere pe care, prin mijloacele descrise mai sus, să le oblige la practicarea prostituției în România sau străinătate.
Trei dintre acestea au fost identificate în persoanele numitelor C.A., din com. Brusturoasa, jud. Bacău, M.L. din com. Agăș, sat Beleghet, jud. Bacău și F.A. din mun. Tg. Jiu, jud. Gorj.
Mijlocul de înșelăciune folosit de către inculpați nu s-a concretizat datorită refuzului categoric afirmat de victimele traficului de persoane (declarațiile persoanelor vătămate).
Pentru realizarea acestui scop inculpatul L.M. a apelat la fratele său L.F.V. și la inculpatul H.I. din com. Agăș, jud Bacău.
Față de "experiența" acumulată, ca urmare a cercetărilor efectuate față de persoana sa în alte cauze penale, inculpatul L.M. a ales să folosească nume mincinoase (G., G., ș.a.) pentru a evita identificarea și tragerea sa la răspundere penală.
Totodată, la săvârșirea infracțiunilor l-a atras și pe fratele său L.F.V., care și-a asumat sarcina ca, prin aceleași mijloace, să înlesnească căutarea și racolare de către fratele său a victimelor traficului de persoane.
În susținerea situației de fapt reținute anterior s-au redat pasaje din declarațiile persoanelor vătămate.
Astfel, M.L. a declarat "în data de 22 octombrie 2009 am fost sunată de inculpatul L.M. care s-a recomandat "G." din Comănești și mi-a cerut să ne întâlnim la un suc, fiind într-o zi de joi i-am spus că nu pot, refuzându-l, l-am refuzat și vineri și sâmbătă, acceptând să ne întâlnim duminica dimineața la ora 9 să bem o cafea. I-am spus să vină la mine acasă, unde m-a sunat că este în stradă, am ieșit și eu și când l-am văzut i-am spus că "Nu cred că ești G." întrucât îl cunoșteam din Comănești, avea o firmă de taxi. (...) Cât timp am stat jos cu inculpatul acesta m-a întrebat dacă nu vreau să merg la muncă în străinătate (să lucrez la un bar sau să am grijă de cineva) însă i-am răspuns că nu având o situație financiară bună. Întrucât i-am spus inculpatului că am neamuri în Poliție acesta nu a insistat cu întrebările pe tema plecării în străinătate" (...) "În timpul deplasării de la Agăș la Comănești inculpatul L.M. m-a întrebat dacă vreau să merg în străinătate și i-am spus că nu merg."
C.A. a precizat următoarele: "Este adevărat că acesta (inc. L.M. nota inst.) mi-a propus doar o singură dată să merg în Italia să lucrez undeva în cursul lunii ianuarie 2010, însă l-am refuzat pe motiv că lucrez în România"
Partea vătămată F.A. a declarat că "Inculpatul (L.M. nota inst.) mi-a făcut o propunere pe care mi-a amintit-o comisarul ce m-a audiat la Tg. Jiu, propunere pe care inițial nu am băgat-o în seamă și anume aceea de a lucra într-un bar în Italia. Am răspuns categoric nu acestei propuneri întrucât nu sunt genul care să mă duc să lucrez sau să mă culc cu cineva pentru bani.
Pentru mine a lucra într-un bar în Italia însemna să mă culc cu cineva. Nu știu cu cine ar fi trebuit să merg în Italia dacă aș fi acceptat oferta, nu știu ce ar fi trebuit să fac. (...)
"M-am întâlnit cu numitul I.C. în Comănești, de fapt el a fost cel care m-a așteptat iar acesta mi-a făcut de mai multe ori propuneri în sensul că să merg să câștig bani afară. Am discutat și despre droguri însă aceste propuneri le-am considerat ca fiind niște glume și nici nu le-am băgat în seamă. Am discutat despre aceste lucruri atât în perioada vineri - marți cât am stat în Comănești cât și ulterior, discuțiile ulterioare fiind purtate mai mult prin telefon. Toate aceste propuneri mi s-au părut "glume insistente proaste", la un moment dat ajunsesem să râd. Pe la jumătatea lunii iulie am încetat să mai răspund apelurilor telefonice venite de la I.C. întrucât în urma unei discuții purtate cu fratele meu care mi-a spus "ai grijă că poate să ți se întâmple ceva rău" mai ales dacă inculpatul L.M. este tot acolo înseamnă că "nu-i de joacă" "vorbind cu prietenii lui vei și tu băgată în aceeași oală".
Activitatea infracțională de racolare desfășurată de către inculpatul L.M. nu a fost dusă până la capăt, întrucât la data de 28 mai 2010 a fost reținut de către organele de urmărire penală.
În ziua de 24 august 2010 organele de urmărire penală române au procedat la audierea numitei I.I. din com. Ștefan cel Mare, jud. Bacău a căror acte în original (certificat de naștere și carnet de sănătate) au fost găsite la locuința inculpatului L.M.
Persoana vătămată I.I., întoarsă în țară din Italia în ziua de 08 august 2010, a menționat că dorește să se ia măsurile legale față de inculpatul L.M. pentru faptul că, în luna septembrie 2009, prin înșelăciune a transportat-o din localitatea Bergamo în localitatea Pissa din Italia, loc unde, prin acte de violență a încercat să o oblige la practicarea prostituției la stradă împreună cu M.Ș.
Victima a relatat că beneficiind de sprijinul unui prieten italian a reușit să fugă de la locul unde inculpatul L.M. și inculpata M.Ș. o condusese, prin mijloacele menționate, pentru a practica prostituția.
Din raportul de constatare tehnico-științifică din 31 august 2010 al IPJ Bacău a rezultat că, în evoluția diagramelor corespunzător răspunsurilor părții vătămate I.I. la întrebările critice ale cauzei nu s-au pus în evidență modificări ale stresului emoțional, semnificativ caracteristice indiciilor comportamentului simulat.
Încercarea inculpatului L.M. de a obliga partea vătămată I.I. la practicarea prostituției în Pissa - Italia și fuga acesteia, a fost demonstrată și prin aceea că, o parte din obiectele de îmbrăcăminte și o geantă de voiaj de culoare roșie, rămase în apartamentul inculpatei M.Ș. au fost preluate în cursul urmăririi penale de la partea vătămată H.D. (ce le-a obținut de la inculpatul L.M.) și au fost restituite către proprietarul adevărat al acestora, respectiv partea vătămată I.I. (dovezi, declarații părți vătămate, planșe fotografice a bunurilor).
Acte materiale de trafic de persoane, săvârșite de către inculpații L.M. și L.F.V. în modalitățile alternative de racolare, transferare și organizare a transportului, față de partea vătămată H.D.:
În luna noiembrie 2009, victima H.D. (20 de ani) l-a cunoscut pe inculpatul L.M. prin intermediul verișoarei sale C.A.
Între cei doi s-a legat o relație de prietenie care a presupus și întreținerea de raporturi sexuale. În timpul cât au fost împreună (câteva săptămâni) inculpatul i-a menționat părții vătămate că are posibilitatea să o angajeze ca menajeră pentru îngrijirea unui cetățean italian, salariul lunar fiind de 600 euro.
În luna decembrie 2009 inculpatul L.M. împreună cu partea vătămată s-au deplasat cu o cursă aeriană spre Italia.
În data de 01 decembrie 2009 inculpatul L.M. și partea vătămată H.D. au ajuns cu avionul în orașul Messina - Italia.
Victima a fost cazată într-o casă închiriată anterior de către inculpata M.Ș. și a doua zi a fost anunțată de către inculpat că, în fapt, scopul prezenței lor în Italia nu era cel anunțat anterior ci acela de a realiza foloase materiale prin intermediul video chat-ului.
Prin folosirea de amenințări cu violența și cu moartea, partea vătămată a fost determinată să contacteze prin internet persoane doritoare de relații sexuale și să îi atragă pentru a trimite sume de bani în schimbul promisiunii de a întreține relații sexuale cu aceasta.
Pentru a realiza activitățile de înșelăciune, fotografii nud cu partea vătămată H.D. au fost postate pe un site pentru adulți cu specificația oferirii contra cost de servicii sexuale.
După obținerea unor sume de bani, în scopul de a nu fi depistat, inculpatul L.M. împreună cu partea vătămată, la jumătatea lunii decembrie 2009, s-au întors în România.
Victima a locuit la domiciliul inculpatului din loc. C., jud. B., până în ziua de 22 decembrie 2009 când inculpatul "a fost de acord să o lase" să se deplaseze la domiciliul său din com. A., jud. B.
Întrucât partea vătămată nu a mai dorit să se reîntoarcă în vederea continuării relației de prietenie, în ziua de 25 decembrie 2009, inculpatul s-a deplasat cu un autoturism în com. Agăș, jud. Bacău cu scopul de a-i aplica acesteia o corecție fizică.
În acest sens i-a luat în autoturism, pentru a-l ajuta în săvârșirea faptelor și pe numiții L.F.V. (fratele său), H.I., zis "I." și martorul P.T. După ce a identificat partea vătămată H.D. în zona unui Peco din com. Agăș, jud. Bacău, inculpatul L.M. a solicitat șoferului P.T. să oprească autoturismul cu care se deplasa pentru a discuta cu H.D.
Întrucât victima a refuzat să mai aibă vreo relație cu inculpatul, acesta a ieșit din autoturism, a lovit-o, și, împreună cu inculpatul L.F.V. au imobilizat-o și au introdus-o cu forța în autoturism.
În aceeași formație, cu partea vătămată sechestrată pe bancheta din spate, inculpatul a ajuns în apartamentul său din Comănești, str. R.
În interior partea vătămată a fost din nou lovită de inculpat și obligată să danseze dezbrăcată spre distracția persoanelor ce au ajutat la lipsirea ei de libertate.
În declarația dată la procuror, H.D. a arătat că, în aceeași zi, în una din camerele apartamentului, inculpatul L.M. a întreținut în mod forțat raporturi sexuale cu ea.
Totodată, pentru a scăpa de răspunderea penală a faptei săvârșite, la solicitarea telefonică a lucrătorilor de poliție (alertate de către martori și mama părții vătămate) de a preciza locul unde se află partea vătămată, inculpatul a determinat-o pe aceasta din urmă să comunice că se află în vizită la o cunoștință de-a sa din altă localitate.
Sechestrarea părții vătămate a continuat până în data de 29 decembrie 2009 când inculpatul a considerat că impactul social al faptelor s-a estompat.
În ziua de 30 decembrie 2009 partea vătămată H.D. a încercat să depună o plângere la Postul de Poliție Agăș cu privire la lipsirea sa de libertate și viol (fapte confirmate și de leziunile descrise cu ocazia examinării medico-legale), documente ce nu au fost primite deoarece plângerea a fost îndreptată către Poliția orașului Comănești.
Nu lipsite de importanță au fost și descrierea leziunilor suferite de partea vătămată (certificatul medico-legal din 06 ianuarie 2010 al Serviciului Județean de Medicină Legală Bacău - Cabinetul de Medicină Legală Moinești) document medico-legal în care s-a consemnat că victima H.D. a suferit echimoze, leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri și mijloace contondente. S-a conchis că leziunile, constatate a fi sub forma unor cicatrici liniare în X, de aproximativ 4 și 5 cm lungime, au putut fi produse în zilele de 25 decembrie 2009 - 29 decembrie 2009.
S-a confirmat astfel susținerile din declarația numitei H.E. privind traumatizarea fiicei sale de către inculpatul L.M. cu ocazia așa zisei relații de prietenie.
Cu ocazia efectuării percheziției la locuința inculpatului L.M., în ziua de 28 mai 2010 a fost identificat un înscris olograf în care partea vătămată H.D. a solicitat ajutorul vecinilor pentru a scăpa de sub influența acestuia.
Din raportul de constatare tehnico-științifică din 16 iulie 2010 al I.P.J. Bacău a rezultat că, înscrisul depistat la locuința inculpatului L.M. conține un număr de 10 elemente de asemănare din punct de vedere al caracterului grafic supus spre analiză prin preluarea de probe de scris.
Cercetările au fost preluate urmare a plângerii părții vătămate, de Poliția Orașului Moinești în cadrul Dosarului nr. 47D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, cauză conexată la Dosarul nostru 58D/P/2009.
În luna ianuarie 2010 L.M., prin folosirea de amenințări față de partea vătămată și a familiei ei, a determinat-o pe H.D. să reia legătura cu el, astfel că aceasta a reintrat sub influența inculpatului.
Modalitatea de aservire a părții vătămate H.D. a rezultat din convorbiri telefonice înregistrate autorizat.
În ziua de 09 ianuarie 2010, conform discuțiilor anterioare, inculpatul L.M. a condus partea vătămată H.D. în autogara Onești, loc de unde inculpata M.Ș. a transportat-o în Italia, cu scopul mincinos de a desfășura activități lucrative la cules de legume.
Certitudinea activității de transfer și transport al părții vătămate a rezultat și din copiile transferului bănesc din ziua de 08 ianuarie 2010, dintre expeditorul V.D. (loc. Torino - Italia) și destinatarul M.Ș. (loc. Tg. Ocna, jud. Bacău).
Documentele bancare au atestat prezența în România, în luna ianuarie 2010, a inculpatei M.Ș., tocmai în scopul preluării și transportării în Italia a părții vătămate H.D.
Inculpata M.Ș. a cazat partea vătămată într-un apartament din localitatea Torino și, în următoarele zile, i-a precizat acesteia scopul real al prezenței ei, respectiv acela de a practica prostituția.
Refuzul părții vătămate de a se conforma solicitării a condus-o pe inculpata M.Ș. la a apela la un cetățean român spre a-i aplica o corecție fizică. În acele împrejurări partea vătămată a fost lovită de către inculpatul C.I. cu prenumele "A.".
În aceste împrejurări, amenințată fiindu-i viața și integritatea corporală, H.D., sub coordonarea inculpatei M.Ș. a practicat prostituția sub numele fals de "R." pe străzile din localitatea Torino.
Sumele de bani au fost predate inculpatei M.Ș. zisă "A." cu scopul de a le împărți cu inculpatul C.I. și cu inculpatul L.M. ce se afla în România.
Față de aspectele sesizate, prin Ordonanța nr. 58D/P/2009 din 05 ianuarie 2010 s-au solicitat relații de la autoritățile judiciare italiene din Torino.
Actele transmise de către organele de urmărire penală italiene, au confirmat că, încă înainte de a fi sesizate organele de urmărire penală române (declarație parte vătămată H.D. de la 19 martie 2010), inculpații M.Ș. și C.I. în perioada 06 februarie 2010 - 02 martie 2010 au desfășurat activități infracționale pe linia exploatării în Torino - Italia a unor persoane de sex feminin.
Pe perioada monitorizării celor doi inculpați, autoritățile judiciare italiene au surprins și modalitatea în care partea vătămată H.D. a fost exploatată sexual prin intermediul inculpaților M.Ș. și C.I., zis "A.".
Prin prezentarea fotografiilor judiciare ale celor doi inculpați și ale martorului C.C., partea vătămată H.D. i-a recunoscut, fără nici un fel de dubiu, pe aceștia ca fiind persoanele pe care le-a cunoscut în perioada 09 ianuarie 2010 - 09 februarie 2010 în Torino - Italia (declarații parte vătămată)
Ca urmare a cererii noastre de comisie rogatorie, autoritățile italiene au expediat unității noastre documentele încheiate de unitățile de jandarmi din Torino în care s-au evidențiat activitățile de exploatare sexuală săvârșite, în luna februarie 2010, de M.Ș. zisă "A." și inculpatul C.I. zis "A." în legătură cu partea vătămată H.D.
S-a mai expediat de către aceeași unitate de jandarmi (din cadrul Regiunii Piemonte și Valle D
'
Aosta, secția din Torino "Borgo San Donato") și denunțul formulat de către cetățeanul român, C.C., martor care, la acea dată, era rezident în Torino.
În calitatea sa de denunțător, C.C. a relatat autorităților italiene că, la solicitarea expresă a cunoștinței sale din România, cu prenumele "R.", în ziua de 04 februarie 2010, a încercat să o scape pe aceasta de sub supravegherea traficanților M.Ș. și C.I., fapt ce nu s-a realizat datorită intervenției imediate și agresive a acestora.
Ulterior, încercările de identificare a victimei "R.", declanșate de autoritățile italiene, nu au dat rezultate, întrucât această persoană nu a mai fost găsită pe raza orașului Torino.
În ziua de 23 iulie 2010, partea vătămată H.D., din comuna Agăș, sat Sulța, județul Bacău a confirmat (în continuarea plângerii depuse la Postul de Poliție Moinești) faptul că, împrejurările descrise de către martorul C.C. sunt reale și corespund situației de constrângere fizică și morală cu efectul obligării sale la practicarea prostituției.
În continuarea urmăririi penale s-a procedat la efectuarea prin comisie rogatorie a unor verificări privind susținerile părții vătămate H.D. Cu această ocazie s-a procedat la prezentarea către martorul C.C. a fotografiilor judiciare ale părții vătămate și ale învinuiților M.Ș. și C.I.
Martorul C.C. i-a recunoscut pe aceștia ca fiind cei ce au urmărit exploatarea sexuală a cunoștinței sale din jud. Bacău cu numele de R., identificată în cursul urmăririi penale, ca fiind H.D.
Martorul C.C. a relatat aspectele intervenției violente din ziua de 04 februarie 2010, a inculpatului C.I. efectuată la determinarea venită din partea inculpatei M.Ș. și cu scopul de a evita eliberarea părții vătămate H.D.
În cuprinsul activității de supraveghere a inculpaților, autoritățile italiene au identificat persoane de sex masculin care au solicitat favoruri sexuale de la învinuita M.Ș., persoană ce la rândul ei practica prostituția.
S-a reținut, astfel că M.Ș. a solicitat părții vătămate H.D. să perceapă, pentru favorurile sexuale, sume cuprinse între 30 - 100 de euro, în funcție de locul ales pentru întreținerea actelor sexuale.
După aproximativ o lună de zile partea vătămată a reușit să o contacteze pe sora sa H.A.M. și ambele au convenit ca, în scopul de a scăpa de traficanți, să prezinte inculpatului L.M., situația neadevărată privind decesul unei rude.
Doar în această modalitate inculpatul a fost de acord ca partea vătămată H.D. să revină în România și să se deplaseze la domiciliul său.
"Indulgența" manifestată față de partea vătămată a avut drept temei și faptul că a aflat între timp de cercetările ce se efectuau la nivelul organelor de urmărire penală din orașul Moinești și că, obiectivul lui principal era de a găsi mijloacele necesare scăpării de sub răspunderea penală a faptelor săvârșite prin influențarea victimei și a martorilor ce puteau fi audiați în cauză.
În acest sens au fost relevante discuțiile telefonice purtate de inculpatul L.M. cu numiții C.A. și H.I.
În ziua de 19 martie 2010 H.D., s-a constituit parte vătămată în procesul penal și a arătat împrejurările în care a fost lipsită de libertate și obligată la a practica prostituția în Italia, aspecte descrise anterior.
După ce a fost asigurat de către partea vătămată H.D. că nu a mai insistat în plângerea depusă, inculpatul L.M., începând cu sfârșitul lunii martie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a luat hotărârea de a continua activitățile de exploatare sexuală a părții vătămate H.D.
Până la realizarea efectivă a transferării părții vătămate în Italia, L.M. a determinat-o pe H.D. ca, sub aparența angajării sale ca animatoare într-un bar din comuna Urechești jud. Bacău, să întrețină contra cost, raporturi sexuale cu clienții ce doreau acest lucru.
În acest sens l-a atras și pe fratele său L.F.V. ce a avut sarcina de a transporta partea vătămată la acel bar și de a asigura cu mijlocul său de transport și condițiile necesare consumării actelor sexuale cu clienții.
Noul aspect al infracțiunii continuate de trafic de persoane realizat în legătură cu partea vătămată H.D., respectiv practicarea prostituției cu clienți racolați din discoteca din com. Urechești, jud. Bacău, a creat premizele necesare transferării acesteia în străinătate, conform înțelegerii telefonice cu M.Ș. (interceptări telefonice) și inculpatul I.C.
Pentru a-și duce până la capăt înțelegerea infracțională, inculpații L.M. și I.C. au stabilit ca, în cursul lunii mai 2010, să efectueze deplasarea victimei H.D. în Spania, loc unde urma a fi exploatată din punct de vedere sexual de către alți cetățeni români.
S-a reținut din cercetări că aceleași acte pregătitoare (determinarea la a practica striptease în barul din com. Urechești, jud. Bacău) în vederea exploatării sexuale au fost săvârșite și față de alte tinere din com. Agăș, jud. Bacău.
În ceea ce privește actele materiale săvârșite în legătură cu aceste persoane (H.A.M., Z.R.) s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, întrucât din cercetările efectuate nu a rezultat probe temeinice privind săvârșirea unor acte materiale de racolare în vederea obligării lor la practicarea prostituției.
Elocvente pentru a demonstra atitudinea violentă a inculpaților L.M. și L.F.V. privind modalitatea în care înțelegeau să aservească victimele traficului de persoane au fost și pasajele convorbirilor telefonice înregistrate autorizat și redate la volumul VI.
De asemenea a fost relevantă declarația martorului Z.R. "într-o zi de sâmbătă numai îmi amintesc exact data dar era vară, mă aflam la baru