ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 827/2012

Înalta Curte de Casație și Justiție Secția de contencios administrativ și fiscal Dosar nr. 2107/33/2010 din 17 februarie 2012 Publicată în: Arhiva instanței Prin cererea adresată Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta D.M. a solicitat obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, despăgubiri indexate cu rata inflației calculată până la data plății efective pentru imobilul teren în suprafață de 0,28 ha situat în Cluj-Napoca, zona Hoszu Patak - Cimitirul Cordos, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 121 din 19 aprilie 2010 a Comisiei Județene pentru Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, s-a validat propunerea acordării de despăgubiri, iar dosarul a fost înaintat C.C.S.D.

și deși din anul 2009 când a rămas definitivă Decizia nr. 23 din 8 ianuarie 2009 a trecut mult timp, dosarul nu a fost soluționat. Prin Sentința civilă nr. 224 din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantei D.M. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a fost reglementat regimul stabilirii plății despăgubirilor aferent imobilelor preluate abuziv și a fost stabilită procedura administrativă de urmat. Potrivit legii, după primirea dosarelor, pe baza situației juridice a imobilul prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul C.C.S.D. procedează la analizarea dosarelor în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Ulterior acestei analize, dosarele în care cererea de restituire în natură a fost respinsă în mod întemeiat, vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluare desemnate în mod aleatoriu în vederea întocmirii raportului de evaluare. În baza acestui raport, C.C.S.D. va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, ce va putea fi valorificat în condițiile prevăzute de lege. În speță s-a constatat că reclamanta nu a parcurs procedurile instituite în favoarea acesteia, raportat la etapa de soluționare în care se află litigiul, întrucât nu există o evaluare în temeiul căreia pârâta să poată fi obligată la emiterea titlului de despăgubire și se impune ca reclamanta să solicite autorității desemnarea evaluatorului pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor și abia ulterior să solicite emiterea titlului de despăgubiri.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta D.M. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și acordarea cheltuielilor de judecată atât la fond cât și în recurs. În motivarea recursului se arată că în luna octombrie 2010 a transmis C.C.S.D. actele solicitate pentru completarea dosarului și a solicitat să procedeze la emiterea titlului de despăgubiri, iar pârâta nu a refuzat în mod expres eliberarea titlului de despăgubire dar, de fapt, a tergiversat emiterea actului, invocând procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005. Faptul că prin Legea nr. 247/2005 legiuitorul nu a înțeles să stabilească un anumit mod de soluționare a cererilor de retrocedare și de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, nu poate fi o justificare pentru autoritatea publică pentru tergiversare și nesoluționarea într-un termen rezonabil.

Dreptul la soluționarea în termen rezonabil reprezintă o garanție pentru soluționarea echitabilă atât în procedura prealabilă cât și în contencios, fiind statuată ca atare de CEDO - art. 6. Convenția Europeană a Drepturilor Omului amintește în mod constant în jurisprudența sa că omisiunea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție, mai ales când obligația de a executa decizia revine unei autorități administrative. Intenția legiuitorului a fost aceea de a asigura o despăgubire justă și echitabilă în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, iar o astfel de despăgubire nu poate fi asigurată decât în condițiile acordării într-un termen rezonabil a despăgubirilor la care sunt îndreptățite părțile.

Recurenta consideră că a depus toate diligențele și a avut suficientă răbdare, din anul 2009, pentru ca autoritățile competente să-i soluționeze dosarul. Nu se poate pretinde reclamantei să aștepte derularea unei proceduri afectate puternic de incertitudine în privința derulării și finalității, după ce autoritățile au lăsat să treacă 2 ani de la rămânerea definitivă a deciziei, fără a adopta niciun fel de măsuri. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Prin Hotărârea nr. 121 din 19 martie 2010 emisă de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj a fost validată propunerea Comisiei locale Cluj Napoca în favoarea reclamantei D.M.

pentru o suprafață de 0,28 ha în conformitate cu Sentința civilă nr. 10.914/2008 a Judecătoriei Cluj Napoca, modificată prin Decizia nr. 23/R/2009 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Cererea reclamantei D.M. de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului de 0,28 ha ce a aparținut antecesoarei sale a fost formulată la 2 septembrie 2005. Ulterior, dosarul corespunzător a fost înaintat Secretariatului C.C.S.D. la 23 august 2010, iar la 23 decembrie 2010 reclamanta a formulat cererea în fața instanței de fond și a solicitat obligarea C.C.S.D. la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Instanța de fond a respins cererea reclamantei deoarece a considerat că se impune parcurgerea procedurii administrative reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și pentru că reclamanta nu a solicitat autorității desemnarea evaluatorului pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor și abia ulterior să solicite emiterea titlului de despăgubiri. Parțial susținerile instanței de fond sunt greșite în legătură cu obligativitatea solicitării desemnării evaluatorului și ulterior să se solicite emiterea titlului de despăgubire.

Este adevărat că în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a reglementat o procedură administrativă care se finalizează cu emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, dar acestea sunt operațiuni administrative și nu poate fi obligată persoana îndreptățită să solicite instanței, mai întâi, obligarea la efectuarea operațiunilor administrative, între care și desemnarea unui evaluator și ulterior, obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire. Nu poate fi respinsă acțiunea formulată de persoana îndreptățită prin care se solicită obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire numai pentru că nu s-a solicitat și desemnarea unui evaluator pentru că emiterea deciziei implică, în mod necesar, evaluarea.

Într-adevăr, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Cap. V, art. 16 alin. (5) și (6) prevăd că "(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare; (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire". Se poate observa că legea nu prevede un termen expres în vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, ci doar parcurgerea unor etape obligatorii.

În jurisprudența instanței supreme s-a statuat necesitatea parcurgerii procedurii administrative și a emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubiri în cadrul unui termen rezonabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar acest termen fiind apreciat de la caz la caz, așa cum chiar jurisprudența Curții Europene a subliniat. În speța de față, ținând seama de circumstanțele cauzei, nu se poate reține depășirea termenului rezonabil. Mai întâi, așa cum am arătat anterior, reclamanta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în anul 2005, dar dosarul a fost completat ulterior cu o serie de înscrisuri. A urmat procedura judiciară, iar în baza Sentinței civile nr. 10.914/2008 a Judecătoriei Cluj Napoca, modificată parțial prin Decizia civilă nr. 23/R/2009 a Tribunalului Cluj s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Dosarul aferent a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 23 august 2010, iar acțiunea a fost adresată instanței de fond la 23 decembrie 2010, deși Legea nr. 247/2005 prevede parcurgerea unor etape obligatorii până la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri. Referitor la susținerile recurentei privind acordarea despăgubirilor într-un termen rezonabil, trebuie precizat că chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în jurisprudența sa că în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri.

Astfel, chiar în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, Curtea a luat act de sarcina foarte importantă pe care legislația în materia bunurilor imobile naționalizate o reprezintă pentru bugetul de stat și a fost de acord că plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea reprezenta o măsură susceptibilă de a respecta un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității. Mai mult, a devenit funcțional Fondul "Proprietatea" începând cu 21 ianuarie 2011, mai ales că multe condamnări ale României la CEDO s-au datorat și constatării că acest fond nu este funcțional, iar lansarea tranzacțiilor este de natură să îndrepte o parte a beneficiarilor "titlurilor de despăgubire" către piața bursieră, ceea ce ar ușura presiunea bugetară (cauza Maria Atanasiu, paragraful 228, teza ultimă).

De aceea, în speță, nu se poate considera că a fost depășit termenul rezonabil în soluționarea dosarului reclamantei și pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, dosarul fiind înaintat Secretariatului C.C.S.D. la 23 august 2010, iar recursul va fi respins ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004. Respinge recursul declarat de D.M. împotriva Sentinței civile nr. 224 din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. _____________ Procesat de AM