ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 827/2012

Înalta Curte de Casație și Justiție

Secția

de contencios administrativ și fiscal

Dosar

nr. 2107/33/2010

din 17 februarie 2012

Publicată

în: Arhiva instanței

Prin cererea adresată Curții de Apel Cluj, secția

contencios administrativ și fiscal, reclamanta D.M. a solicitat obligarea

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ca în termen de 30 de zile

de la rămânerea irevocabilă a sentinței să emită decizia reprezentând titlu de

despăgubire, despăgubiri indexate cu rata inflației calculată până la data

plății efective pentru imobilul teren în suprafață de 0,28 ha situat în

Cluj-Napoca, zona Hoszu Patak - Cimitirul Cordos, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin

Hotărârea nr. 121 din 19 aprilie 2010 a Comisiei Județene pentru Stabilirea

dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, s-a validat

propunerea acordării de despăgubiri, iar dosarul a fost înaintat C.C.S.D. și

deși din anul 2009 când a rămas definitivă Decizia nr. 23 din 8 ianuarie 2009 a

trecut mult timp, dosarul nu a fost soluționat.

Prin Sentința civilă nr. 224 din 4 aprilie 2011 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială contencios administrativ și fiscal, a fost

respinsă acțiunea reclamantei D.M.

În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că în

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a fost reglementat regimul stabilirii plății

despăgubirilor aferent imobilelor preluate abuziv și a fost stabilită procedura

administrativă de urmat.

Potrivit legii, după primirea dosarelor, pe baza

situației juridice a imobilul prin care s-a propus acordarea de despăgubiri,

Secretariatul C.C.S.D. procedează la analizarea dosarelor în privința

verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Ulterior acestei analize, dosarele în care cererea de

restituire în natură a fost respinsă în mod întemeiat, vor fi transmise

evaluatorului sau societății de evaluare desemnate în mod aleatoriu în vederea

întocmirii raportului de evaluare. În baza acestui raport, C.C.S.D. va proceda

la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, ce va putea fi

valorificat în condițiile prevăzute de lege.

În speță s-a constatat că reclamanta nu a parcurs

procedurile instituite în favoarea acesteia, raportat la etapa de soluționare

în care se află litigiul, întrucât nu există o evaluare în temeiul căreia

pârâta să poată fi obligată la emiterea titlului de despăgubire și se impune ca

reclamanta să solicite autorității desemnarea evaluatorului pentru stabilirea

cuantumului despăgubirilor și abia ulterior să solicite emiterea titlului de

despăgubiri.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta D.M.

solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și acordarea

cheltuielilor de judecată atât la fond cât și în recurs.

În motivarea recursului se arată că în luna octombrie

2010 a transmis C.C.S.D. actele solicitate pentru completarea dosarului și a

solicitat să procedeze la emiterea titlului de despăgubiri, iar pârâta nu a

refuzat în mod expres eliberarea titlului de despăgubire dar, de fapt, a

tergiversat emiterea actului, invocând procedura prevăzută de Legea nr.

247/2005.

Faptul că prin Legea nr. 247/2005 legiuitorul nu a

înțeles să stabilească un anumit mod de soluționare a cererilor de retrocedare

și de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, nu poate fi o

justificare pentru autoritatea publică pentru tergiversare și nesoluționarea

într-un termen rezonabil.

Dreptul la soluționarea în termen rezonabil reprezintă o

garanție pentru soluționarea echitabilă atât în procedura prealabilă cât și în

contencios, fiind statuată ca atare de CEDO - art. 6.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului amintește în

mod constant în jurisprudența sa că omisiunea autorităților de a se conforma

într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o încălcare a

art. 6 alin. (1) din Convenție, mai ales când obligația de a executa decizia

revine unei autorități administrative.

Intenția legiuitorului a fost aceea de a asigura o

despăgubire justă și echitabilă în raport cu practica jurisdicțională internă

și internațională, iar o astfel de despăgubire nu poate fi asigurată decât în

condițiile acordării într-un termen rezonabil a despăgubirilor la care sunt

îndreptățite părțile.

Recurenta consideră că a depus toate diligențele și a

avut suficientă răbdare, din anul 2009, pentru ca autoritățile competente să-i

soluționeze dosarul.

Nu se poate pretinde reclamantei să aștepte derularea

unei proceduri afectate puternic de incertitudine în privința derulării și

finalității, după ce autoritățile au lăsat să treacă 2 ani de la rămânerea

definitivă a deciziei, fără a adopta niciun fel de măsuri.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor

legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru

următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. 121 din 19 martie 2010 emisă de

Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor Cluj a fost validată propunerea Comisiei locale Cluj Napoca în

favoarea reclamantei D.M. pentru o suprafață de 0,28 ha în conformitate cu

Sentința civilă nr. 10.914/2008 a Judecătoriei Cluj Napoca, modificată prin

Decizia nr. 23/R/2009 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă, prin care s-a

propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Cererea reclamantei D.M. de reconstituire a dreptului de

proprietate asupra terenului de 0,28 ha ce a aparținut antecesoarei sale a fost

formulată la 2 septembrie 2005.

Ulterior, dosarul corespunzător a fost înaintat

Secretariatului C.C.S.D. la 23 august 2010, iar la 23 decembrie 2010 reclamanta

a formulat cererea în fața instanței de fond și a solicitat obligarea C.C.S.D.

la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Instanța de fond a respins cererea reclamantei deoarece

a considerat că se impune parcurgerea procedurii administrative reglementată de

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și pentru că reclamanta nu a solicitat

autorității desemnarea evaluatorului pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor

și abia ulterior să solicite emiterea titlului de despăgubiri.

Parțial susținerile instanței de fond sunt greșite în

legătură cu obligativitatea solicitării desemnării evaluatorului și ulterior să

se solicite emiterea titlului de despăgubire.

Este adevărat că în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a

reglementat o procedură administrativă care se finalizează cu emiterea deciziei

reprezentând titlu de despăgubire, dar acestea sunt operațiuni administrative

și nu poate fi obligată persoana îndreptățită să solicite instanței, mai întâi,

obligarea la efectuarea operațiunilor administrative, între care și desemnarea

unui evaluator și ulterior, obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlu

de despăgubire.

Nu poate fi respinsă acțiunea formulată de persoana

îndreptățită prin care se solicită obligarea la emiterea deciziei reprezentând

titlu de despăgubire numai pentru că nu s-a solicitat și desemnarea unui

evaluator pentru că emiterea deciziei implică, în mod necesar, evaluarea.

Într-adevăr, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Cap. V,

art. 16 alin. (5) și (6) prevăd că "(5) Secretariatul Comisiei Centrale va

proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în

mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care

acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate,

în vederea întocmirii raportului de evaluare; (6) După primirea dosarului,

evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de

specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite

Comisie Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita

cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire".

Se poate observa că legea nu prevede un termen expres în

vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, ci doar

parcurgerea unor etape obligatorii.

În jurisprudența instanței supreme s-a statuat

necesitatea parcurgerii procedurii administrative și a emiterii deciziei

reprezentând titlu de despăgubiri în cadrul unui termen rezonabil în sensul

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar acest termen fiind

apreciat de la caz la caz, așa cum chiar jurisprudența Curții Europene a

subliniat.

În speța de față, ținând seama de circumstanțele cauzei,

nu se poate reține depășirea termenului rezonabil.

Mai întâi, așa cum am arătat anterior, reclamanta a

formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în anul 2005, dar

dosarul a fost completat ulterior cu o serie de înscrisuri.

A urmat procedura judiciară, iar în baza Sentinței

civile nr. 10.914/2008 a Judecătoriei Cluj Napoca, modificată parțial prin

Decizia civilă nr. 23/R/2009 a Tribunalului Cluj s-a propus acordarea de

despăgubiri conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Dosarul aferent a fost înaintat Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 23 august 2010, iar

acțiunea a fost adresată instanței de fond la 23 decembrie 2010, deși Legea nr.

247/2005 prevede parcurgerea unor etape obligatorii până la emiterea deciziei

reprezentând titlu de despăgubiri.

Referitor la susținerile recurentei privind acordarea

despăgubirilor într-un termen rezonabil, trebuie precizat că chiar Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în jurisprudența sa că în situațiile

ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri

legislative ce pot avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui

stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară,

nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a

reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul

necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri.

Astfel, chiar în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva

României, Curtea a luat act de sarcina foarte importantă pe care legislația în

materia bunurilor imobile naționalizate o reprezintă pentru bugetul de stat și

a fost de acord că plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă

mai lungă ar putea reprezenta o măsură susceptibilă de a respecta un just

echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al

colectivității.

Mai mult, a devenit funcțional Fondul

"Proprietatea" începând cu 21 ianuarie 2011, mai ales că multe

condamnări ale României la CEDO s-au datorat și constatării că acest fond nu

este funcțional, iar lansarea tranzacțiilor este de natură să îndrepte o parte

a beneficiarilor "titlurilor de despăgubire" către piața bursieră,

ceea ce ar ușura presiunea bugetară (cauza Maria Atanasiu, paragraful 228, teza

ultimă).

De aceea, în speță, nu se poate considera că a fost

depășit termenul rezonabil în soluționarea dosarului reclamantei și pentru

emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, dosarul fiind înaintat Secretariatului

C.C.S.D. la 23 august 2010, iar recursul va fi respins ca nefondat, în baza

art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Respinge recursul declarat de D.M. împotriva

Sentinței civile nr. 224 din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

_____________

Procesat de AM