ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2014/2012

Asupra recursurilor penale de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 172 din 18 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 334 C. proc. pen. s-au respins ca nefondate cererile inculpaților C.I. și C.C.Gh. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina acestora, în sensul înlăturării aplicării art. 132 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, reținută în sarcina primului inculpat și respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, reținută în cazul celui de-al doilea inculpat. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen.

cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.I., de cetățenie română, fost agent de poliție, Poliția Oraș Tășnad, în prezent pensionar, fără antecedente penale, căsătorit, studii liceale, stagiul militar satisfăcut, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, la pedeapsa de 4 luni închisoare. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000. În baza art. 81 C. pen.

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și fixează termen de încercare de 2 ani și 4 luni, conform art. 82 C. pen. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., a căror executare a fost suspendată pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a admis cererea inculpatului C.C.Gh.

de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de neglijență în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 249 alin. (1) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C.C.GH., de cetățenie română, agent de poliție judiciară, șef post poliție Santău, județul Satu Mare, căsătorit, un copil minor, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, faptă prevăzută și pedepsită de art. 264 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. și art. 18 1 C. pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 249 alin. (1) C. pen. În baza art. 18 1 alin. (3) raportat la art. 91 lit. c) C. pen. i s-a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative, în cuantum de 1.000 RON. S-a constatat că nu există constituire de parte civilă în cauză. În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 800 RON, câte 400 RON fiecare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în seara zilei de 15 februarie 2011, în jurul orelor 23:00, inculpatul C.I., agent de poliție în cadrul Poliției oraș Tășnad, aflat în afara programului de lucru, a fost surprins de către numitul V.D., administratorul SC A.S.

SA, în incinta curții acestei societăți, situată la marginea localității Santău, județul Satu Mare, mai exact în cabina unui tractor aparținând societății, în timp ce încerca, cu ajutorul unei pânze de bomfaier, să demonteze unele piese ale tractorului, respectiv distribuitorul hidraulic al acesteia. După ce a reușit să identifice persoana surprinsă la lumina lunii de pe cer în persoana inculpatului C.I., despre care cunoștea că este lucrător de poliție în orașul Tășnad și a observat că autoturismul acestuia se afla parcat în drum, în imediata vecinătate a gardului ce împrejmuia curtea societății, reprezentantul părții vătămate, numitul V.D. s-a deplasat lângă autoturism pentru ca hoțul descoperit să nu-și poată asigura plecarea.

La scurt timp pe drum a trecut martorul I.V.H., care se întorcea în sat de la propria fermă de oi și căruia numitul V. i-a cerut să-i contacteze pe cei doi paznici comunali, în vederea prinderii și imobilizării făptuitorului. În urma sesizărilor telefonice, la fața locului au sosit martorii B.I. și O.C., paznicii comunali, unde s-au întâlnit cu martorul I.V., iar V.D. le-a relatat cele observate, după care a dezumflat toate cele patru roți ale autoturismului pentru a împiedica astfel deplasarea acestuia. Între timp, inculpatul C.I. a părăsit pe ascuns curtea societății, pe direcția opusă locului unde se afla autoturismul său, după care l-a contactat telefonic pe inculpatul C.C., șeful Postului de Poliție Santău și chiar s-a deplasat la locuința acestuia (din cadrul sediului postului de poliție), cerându-i ajutorul în sensul de a-l duce până la o stație de alimentare PECO, motivat de faptul că ar fi rămas cu mașina fără combustibil la marginea localității.

În continuare cei doi inculpați s-au deplasat, cu autoturismul personal al inculpatului C.C. la locul în care se afla autoturismul inculpatului C. și în momentul în care acesta din urmă a început deplasarea a observat că toate cele patru roți îi sunt dezumflate. În acest moment inculpatul C. a strigat către persoanele prezente, care se re trăseseră pe podețul de la intrarea în curtea societății și pe care i-a recunoscut, dacă nu cunosc împrejurările în care au fost dezumflate roțile. Apropiindu-se de locul în care se aflau cele două autoturisme, numitul V.D. a recunoscut că el a dezumflat cele patru roți, prezentând pe larg șefului de post, respectiv inculpatului C.C., toate cele constatate anterior, inclusiv justificarea activității sale.

Urmare a celor relatate, cei doi, respectiv șeful de post și administratorul societății s-au deplasat în incinta curții, unde V.D. i-a prezentat pânza de bomfaier abandonată în cabina tractorului, cât și locul de unde s-a încercat demontarea prin tăiere a distribuitorului hidraulic. În aceeași seară, mai înainte de a se despărți, inculpatul C.C. i-a reamintit lui V.D. invitația de a se prezenta a doua zi la Postul de poliție ce îi fusese transmisă anterior de un alt lucrător de poliție. A doua zi, la data de 16 februarie 2011, reprezentantul părții vătămate, V.D. s-a prezentat la postul de poliție, unde a purtat discuții cu inculpatul C.C., care, de altfel, l-a și sancționat contravențional cu „avertisment" pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 333/2003, în legătură cu asigurarea pazei sediului societății.

Fapta inculpatului C.I., care în seara zilei de 15 februarie 2011, în jurul orelor 23:00, a pătruns în incinta SC A.S. SA și cu ajutorul unei pânze de bomfaier a încercat demontarea unui distribuitor hidraulic de pe unul din tractoarele societății, fiind surprins de către reprezentantul părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la furt calificat, fiind prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen.

Această infracțiune, astfel cum a fost mai sus descrisă, deși nu a fost recunoscută de către inculpatul C.I., rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, respectiv denunțul penal și declarațiile reprezentantului părții vătămate V.D., procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică cuprinzând aspectele surprinse cu această ocazie, procesul-verbal de percheziție domiciliară, declarațiile martorilor I.V.H., B.I., O.C., S.I., L.G.I., S.V.F. și H.I., precum și procesele-verbale de confruntare. Inculpatul C.I. a comis fapta în următoarele împrejurări relevante: Mai înainte de data comiterii faptei, 15 februarie 2011, cu cel mult o săptămână, inculpatul C.I. însoțit de un alt lucrător de poliție s-a prezentat în curtea SC A.S., unde în prezența lui V.D.

a „inspectat" bunurile aflate acolo, inclusiv tractoarele, după care a doua zi s-a prezentat din nou, solicitând să-i fie schimbate anumite piese uzate cu alte piese similare de pe tractoarele societății. Numitul V.D. a fost de acord și cu ajutorul martorilor N.A., R.G. și B.T. a demontat aceste piese de pe tractorul societății și le-a predat inculpatului C.I., care le-a predat martorului H.I., mecanic auto, și care le-a montat pe tractorul inculpatului, în baza unei înțelegeri prealabile. Cu aceeași ocazie, la insistențele inculpatului C.I., inginerul V.D. i-a dat acestuia și scaunul de la unul din tractoare pentru care a primit suma de 100 RON, respectiv o sumă mult mai mică decât valoarea reală a bunului.

Aceste împrejurări nu au fost contestate de părți și nu au fost reținute ca activități ce fac parte din elementul material al vreunei infracțiuni din cele reținute în sarcina inculpatului C.I. În seara comiterii faptei, 15 februarie 2011, pentru a-și asigura reușita în încercarea sa de însușire a altor bunuri de pe tractorul părții vătămate, inculpatul C.I. a apelat la martorul S.I., localnic din Santău, de la care a împrumutat o cheie auto, motivând în mod mincinos că ar fi rămas defect cu o mașină ce-i aduce lemne, iar după aproximativ o jumătate de oră i-a solicitat și o pânză de bomfaier cu același scop neadevărat. De altfel, inculpatul C.I. a susținut inițial, în cursul urmăririi penale, aceiași variantă neadevărată cu privire la justificarea prezenței sale în acea zonă în preajma miezului nopții, iar după ce s-a dovedit lipsa de adevăr a acesteia a prezentat o nouă justificare, tot fără un suport probator.

Cea de a doua acuzație reținută în sarcina inculpatului C.I. privind săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, constând în aceea că după ce a fost surprins în timp ce încerca demontarea unor piese de pe un tractor aparținând SC A.S. SA, ar fi cerut ajutorul inculpatului C.C.Gh., șeful Postului de Poliție Santău, pentru a-și recupera autoturismul rămas parcat lângă gardul societății și pentru a nu se lua față de el măsurile legale, nu poate fi reținută, deoarece nu rezultă din probele administrate în cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, cu ocazia descrierii faptei de tentativă la furt calificat, după ce a fost descoperit, inculpatul C.I. a ieșit pe ascuns din curtea SC A., după care l-a contactat telefonic pe inculpatul C.C.

și chiar s-a întâlnit cu acesta, solicitându-i ajutorul după ce a rămas fără combustibil cu autoturismul propriu. În continuare, cei doi inculpați s-au deplasat în locul în care se afla autoturismul inculpatului C.I., unde au intrat în contact cu reprezentantul părții vătămate, V.D. și cu martorii I.V.N., B.I. și O.C. Din probele administrate în cauză nu rezultă activitatea inculpatului C.I. de a-l determina, cu intenție pe inculpatul C.C. să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. Această activitate poate fi cel mult presupusă, dar răspunderea penală a inculpatului nu poate fi stabilită pe baza unor presupuneri sau bănuieli, dacă acestea nu sunt confirmate pe baza unor probe. Prin urmare, s-a dispus achitarea inculpatului C.I.

de sub acuzația săvârșirii acestei infracțiuni, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. S-a reținut că fapta inculpatului C.C.Gh., care în seara zilei de 15 februarie 2011 l-a ajutat pe inculpatul C.I. să-și pornească mașina proprie ce era parcată pe stradă lângă sediul SC A.S. nu îmbracă elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu sau ale altei infracțiuni. Fapta aceluiași inculpat, care după ce i s-a relatat de către un martor ocular, respectiv ing. V.D., că anterior acesta din urmă l-ar fi surprins pe inculpatul C.I.

în timp ce încerca să demonteze o piesă de pe un tractor al societății, de a nu lua măsurile legale ce se impun în calitate de polițist, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 249 alin. (1) C. pen. Inculpatul C.C. a comis această infracțiune, sub aspect subiectiv în forma culpei cu prevedere, respectiv deși prin activitatea sa a prevăzut rezultatul faptei sale, a socotit fără temei că acest rezultat nu se va produce, neacceptându-l. Astfel, inculpatul C.C., deși se afla în afara orelor de program, în calitate de polițist, avea obligația de a interveni atunci când i s-a adus la cunoștință comiterea unei infracțiuni potrivit disp.

art. 28 alin. (4) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, lucru pe care nu l-a făcut. Chiar dacă la dosar nu a fost depusă fișa postului în ce-l privește pe inculpatul C.C., rezultă în mod evident că acesta și-a încălcat îndatoririle de serviciu prin nerespectarea unei obligații ce decurge din lege, mai sus arătată. Nu se poate reține că prin fapta sa, inculpatul C.C. ar fi săvârșit și infracțiunea de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 C. pen. Această infracțiune, se comite sub aspect subiectiv, cu intenție directă sau indirectă, respectiv, favorizatorul își dă seama și vrea să dea un ajutor unui infractor pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, prevăzând că prin această activitate creează o stare de pericol în ce privește înfăptuirea justiției, urmare pe care o dorește sau o acceptă.

În cauză nu se poate reține existența elementului subiectiv, inculpatul C.C. a ajuns la fața locului la solicitarea unui coleg (lucrător de poliție cu care se cunoștea mai demult) și prieten al familiei părinților inculpatului, pentru a-l ajuta să-și pornească mașina după ce a rămas fără combustibil. După ce i s-a relatat verbal că anterior, tocmai colegul său a fost surprins în timp ce încerca sustragerea unor bunuri, inculpatul C.C.Gh. a reacționat greșit, nereușind să-și îndeplinească întocmai îndatoririle de serviciu. La această atitudine a inculpatului C.C.Gh. au concurat și alte împrejurări de fapt, respectiv deși inițial inginerul V.D. a susținut că inculpatul C.I. ar fi demontat și ar fi însușit (prin plasarea în mașina proprie) mai multe piese de pe tractorul societății, ulterior a revenit susținând că nu lipsesc piese de pe tractor, iar „furtunul" aflat în mașina inculpatului C.I.

nu aparține societății. Totodată, s-a exprimat în prezența martorilor că societății sale nu i s-a cauzat vreun prejudiciu, după ce au constatat că nici în portbagajul autoturismului nu există alte piese de pe tractoarele societății. Deși s-a prezentat și a doua zi la postul de poliție, nu a depus vreo plângere scrisă, deși V.D. susține că a reluat discuțiile cu șeful de post în legătură cu faptele comise în seara anterioară. Prin urmare, față de cele anterior expuse cu privire la inculpatul C.C.Gh. s-a dispus, pe de o parte, schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de abuz în serviciu, reținută în sarcina acestuia, în infracțiunea de neglijență în serviciu, iar, pe de altă parte, achitarea sa în ce privește infracțiunea de favorizare a infractorului, în temeiul disp.

art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Reținând vinovăția inculpatului C.I. în ce privește săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, instanța a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii. La individualizarea judiciară a pedepsei ce au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. și anume dispozițiile părții generale a Codului penal cu privire la tentativă, limitele de pedeapsă fixate de dispozițiile art. 208, 209 C. pen., gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și alte împrejurări care atenuează sau agravează. Referitor la împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a inculpatului, instanța a reținut că, așa cum rezultă din copia fișei de cazier judiciar și din referatul de evaluare întocmit de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, inculpatul C.I.

este la primul contact cu legea penală, neavând antecedente penale, a activat o perioadă de peste 25 de ani ca lucrător de poliție cu rezultate pozitive. începând cu luna iunie 2011 este pensionar datorită unor probleme medicale (extirpare rinichi). Buna conduită a acestuia, mai înainte de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa a fost reținută ca circumstanță atenuantă în favoarea sa, conform disp. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu efecte asupra reducerii cuantumului pedepsei aplicate sub minimum special prevăzut de lege. În ce privește gradul de pericol social al faptei comise, instanța a apreciat că acesta este dat de calitatea de lucrător de poliție a inculpatului la momentul săvârșirii faptei și modul său de acțiune, chiar dacă nu s-au produs prejudicii materiale în dauna părții vătămate.

Fără a reține alte împrejurări care să agraveze sau să atenueze răspunderea penală a inculpatului, instanța a aplicat acestuia pedeapsa închisorii de 4 luni. În ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei aplicate, s-a reținut că sunt întrunite cerințele prevăzute în mod cumulativ de disp. art. 81 C. pen. și, în plus, se poate aprecia că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și chiar fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate sau impunerea unor obligații suplimentare, nu va săvârși alte infracțiuni. În cazul inculpatului C.C.Gh. instanța a reținut că în raport de modul de săvârșire al faptei, de împrejurările în care fapta a fost comisă, dar și de persoana inculpatului (tânăr polițist, căsătorit), fapta acestuia prin atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege și prin conținutul ei concret, este lipsită în mod vădit de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Prin urmare, s-a dispus achitarea inculpatului C.C. de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, conform disp.art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., iar în baza art. 18 1 alin. (3) raportat la art. 91 lit. c) C. pen., i s-a aplicat sancțiunea amenzii administrative, în cuantum de 1.000 RON. În raport de starea de fapt reținută prin actul de sesizare al instanței, s-a apreciat că prin faptele celor doi inculpați, încadrate în drept ca și infracțiuni de instigare la abuz în serviciu și respectiv abuz în serviciu, aceștia au urmărit obținerea unui avantaj nepatrimonial pentru inculpatul C.I., așa încât cererea formulată de către cei doi inculpați, prin apărătorii aleși, privind înlăturarea din încadrarea juridică a faptelor a aplicării disp.

art. 132 din Legea nr. 78/2000, a fost respinsă ca nefondată. S-a reținut că nu are relevanță sub acest aspect împrejurarea că în urma administrării probelor în faza cercetării judecătorești, instanța a reapreciat aceste probe și a reținut o stare de fapt puțin diferită, respectiv a reținut lipsa intenției în comiterea acestor fapte. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Stau Mare și inculpații C.C.Gh. și C.I. Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a considerat că în mod greșit Tribunalul Satu Mare a dispus achitarea inculpatului C.I. pentru infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 și a inculpatului C.C.

pentru infracțiunea de favorizare a infractorului precum și schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina acestuia din urmă din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. S-a arătat că activitatea inculpatului C.I. de a-l determina pe inculpatul C.C.Gh. să săvârșească fapte prevăzute de legea penală, respectiv de a-și încălca sarcinile de serviciu, de a-l ajuta pe cel dintâi și implicit de a zădărnici urmărirea penală a acestuia precum și existența elementului subiectiv în ce-l privește pe inculpatul C.C., rezultă din starea de fapt așa cum a fost reținut să de către instanță, fără a scăpa din vedere aspecte esențiale din declarațiile inculpaților în cursul urmăririi penale, coroborate cu declarațiile martorilor.

Astfel, contrar celor declarate de inculpați în senul că scopul deplasării inculpatului C.C. în noaptea de 15/16 februarie 2011 în vecinătatea fermei SC A. Santău a fost de a-l ajuta pe inculpatul C.I. să-și pornească autoturismul, împrejurare în care i-a dat un flacon de benzină și a alimentat autovehiculul, niciunul dintre martorii audiați în cauză nu a confirmat acest fapt, în condițiile în care în perioada când s-au aflat lângă autoturism inculpații s-au aflat în prezenta acestor martori. S-a susținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpații C.I. și C.C.Gh. au fost trimiși în judecată și s-a solicitat desființarea sentinței penale atacate și condamnarea inculpaților C.I.

și C.C.Gh. pentru infracțiunile reținute în rechizitoriu. Inculpatul C.I. prin motivele de apel a solicitat să se desființeze în parte sentința atacată, în sensul de a se dispune în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea acestuia pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat prevăzută de articolul 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. g), i) C. pen. raportat la articolul 20 C. pen. în motivele de apel inculpatul a arătat că a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, fără ca la dosarul cauzei să existe probe certe, pertinente și concludente privitor la faptul că acesta în noaptea de 15 februarie 2011 ar fi pătruns în incinta SC A.S.

SA, cu scopul de a sustrage bunuri din incinta societății. Condamnarea lui a fost dispusă numai pe declarația părții vătămate V.D., fără ca la dosarul cauzei să existe alte probe certe care să confirme declarațiile părții vătămate. Deci, nu poate fi condamnat pentru tentativa la furt calificat, beneficiind de prezumția de nevinovăție, principiu prevăzut de articolul 52 C. proc. pen. Inculpatul C.C.Gh. a formulat critici de nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit prima instanță a reținut că fapta sa de a nu lua măsurile necesare care se impun în calitate de polițist, după ce i s-a adus la cunoștință împrejurarea că inculpatul C.I. ar fi fost surprins în timp ce încerca demontarea unei piese de pe motor ce nu-i aparținea, ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu.

A arătat că nu i se poate imputa încălcarea vreunei îndatoriri de serviciu cât timp nu a fost sesizat în vreuna din formele prevăzute de lege, cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni. Relatările părții vătămate V.D. în seara zilei de 15 februarie 2011 au fost confuze și nu se putea constitui într-o sesizare penală cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni. Astfel dacă acesta a susținut că l-a surprins pe inculpatul C.I. în timp ce sustrăgea diferite piese de pe un tractor al societății pe care o administra și pe care l-ar fi ascuns în autoturismul propriu, ulterior a revenind susținând că „furtunul" aflat în autoturismul coinculpatului nu îi aparține, nu există alte piese de tractor în mașina „inspectată", în prezența șefului de post, iar în final, a susținut în prezența tuturor martorilor oculari de pe tractoarele societății nu lipsește nici o piesă.

De altfel, nici a doua zi, 16 februarie 2011, deși a fost prezent la Postul de Poliție Santău, unde a purtat discuții cu inculpatul C.C., șeful postului de poliție, nu a depus vreo plângere penală în legătură cu cele întâmplate în ziua anterioară, nici după constituirea dosarului penal, acesta nu a formulat pretenții materiale, neconstituindu-se parte civilă. S-a solicitat a se constata că faptele reținute în sarcina inculpatului C.C.Gh. îi lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, atât cu privire la latura obiectivă cât și cu privire la latura subiectivă. Prin Decizia penală nr. 43/A din 15 martie 2012 Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și inculpații C.C.Gh. și C.I., împotriva Sentinței penale nr. 172 din 18 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menținut-o în întregime. A obligat apelantul C.I. să plătească în favoarea statului suma de 300 RON, cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 200 RON, onorariu pentru avocat din oficiu B.D., sa stabilit a fi avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. A obligat apelantul C.C.Gh. să plătească în favoarea statului suma de 100 RON, cheltuieli judiciare în apel. Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că, prima instanță a reținut o corectă situație de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului C.I.

pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de articolul 20 C. pen. raportat la articolul 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen. cu aplicarea articolul 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare. Astfel, a constatat că inculpatul C.I. nu a recunoscut comiterea faptei, însă vinovăția sa rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, respectiv denunțul penal și declarațiile reprezentantului părții vătămate V.D., procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică cuprinzând aspectele surprinse cu această ocazie, procesul-verbal de percheziție domiciliară, declarațiile martorilor I.V.H., B.I., O.C., S.I., L.G.I., S.V.F.

și H.I., precum și procesele-verbale de confruntare. A apreciat că pedeapsa de 4 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen. a fost just individualizată în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., cu reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen. De asemenea, în mod corect prima instanță a stabilit că nu se poate reține că prin fapta sa, inculpatul C.C. ar fi săvârșit și infracțiunea de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 C. pen. Această infracțiune, se comite sub aspect subiectiv, cu intenție directă sau indirectă, respectiv, favorizatorul își dă seama și vrea să dea un ajutor unui infractor pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, prevăzând că prin această activitate creează o stare de pericol în ce privește înfăptuirea justiției, urmare pe care o dorește sau o acceptă.

În cauză prima instanță a stabilit just că nu se poate reține existența elementului subiectiv, deoarece inculpatul C.C. a ajuns la fața locului la solicitarea unui coleg (lucrător de poliție cu care se cunoștea mai demult) și prieten al familiei părinților inculpatului, pentru a-l ajuta să-și pornească mașina după ce a rămas fără combustibil. După ce i s-a relatat verbal că anterior, tocmai colegul său a fost surprins în timp ce încerca sustragerea unor bunuri, inculpatul C.C.Gh. a reacționat greșit, nereușind să-și îndeplinească întocmai îndatoririle de serviciu. La această atitudine a inculpatului C.C.Gh. au concurat și alte împrejurări de fapt, respectiv deși inițial inginerul V.D. a susținut că inculpatul C.I.

ar fi demontat și ar fi însușit (prin plasarea în mașina proprie) mai multe piese de pe tractorul societății, ulterior a revenit susținând că nu lipsesc piese de pe tractor, iar „furtunul" aflat în mașina inculpatului C.I. nu aparține societății. Totodată, s-a exprimat în prezența martorilor că societății sale nu i s-a cauzat vreun prejudiciu, după ce au constatat că nici în portbagajul autoturismului nu există alte piese de pe tractoarele societății. Deși s-a prezentat și a doua zi la postul de poliție, nu a depus vreo plângere scrisă, deși V.D. susține că a reluat discuțiile cu șeful de post în legătură cu faptele comise în seara anterioară. Pe baza argumentelor prezentate, s-a reținut că în mod corect prima instanță a dispus, pe de o parte, schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de abuz în serviciu, reținută în sarcina acestuia, în infracțiunea de neglijență în serviciu, iar, pe de altă parte, în baza art. 18 1 C. pen.

și art. 91 lit. c) C. pen., aplicarea unei sancțiuni administrativă în cuantum de 1.000 RON, fiind îndestulătoare pentru realizarea scopului prevenției generale și speciale și determinarea inculpatului să aibă o altă conduită față de valorile sociale ocrotite de legea penală. Împotriva deciziei au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpații C.I. și C.C.Gh., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei și invocând, în drept, cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 10, 12, 17 și 18 C. proc. pen. În susținerea și dezvoltarea motivelor de recurs astfel cum au fost precizate în fața instanței de control judiciar, Parchetul a solicitat în cadrul motivului formal invocat trimiterea cauzei la instanța de apel întrucât nu s-a pronunțat cu privire la toate motivele invocate de parchet și inculpatul C.I.

Pe fondul cauzei a criticat decizia sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului C.C.Gh., neglijență în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) C. pen.; gravei erori de fapt ce a determinat pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a celor doi inculpați pentru toate infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată. Inculpatul C.I. a solicitat în cadrul cazului de casare prev. de art. 385 9 C. proc. pen., achitarea sa pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, în forma tentativei, întrucât nu există probe care să susțină vinovăția sa, conturată doar prin prisma declarației părții vătămate. În susținerea recursului întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., inculpatul C.C.Gh. a solicitat achitare sa întrucât nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu iar aplicarea chiar și a unei amnezii administrative îi afectează calitatea de funcționar public. Examinând hotărârile recurate prin raportare la motivele invocate de către Pachetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și recurenții inculpați C.I. și C.C.Gh., care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 10, 12, 17, și 18 C. proc. pen., dar și din oficiu, în condițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse: Referitor la prima critică a Parchetului privind restituirea cauzei la instanța de apel, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului. Astfel cum a fost reglementat, acest caz de casare vizează omisiuni ale instanței de a se pronunța asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, a unei probe administrate sau a unei cereri esențiale pentru părți, care sunt de esența judecății în prima instanță. O altă cerință a legii pentru a opera acest caz de casare este și condiția privind în ce măsură nepronunțarea influențează soluția procesului, prin urmare, trebuie să demonstreze dacă proba sau cererea solicitată a fost admisă sau respinsă ori dacă în cazul administrării probei, prin simpla ei menționare, fără o analiză și interpretare, a dus la o soluție contrară celei care s-ar fi putut pronunța dacă ar fi fost evaluată corect.

În cauză, Înalta Curte constată că instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe cu privire la împrejurarea că fapta inculpatului C.C.Gh. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență, apreciind ca fiind corectă soluția de achitare și sancționarea acestuia cu amendă administrativă, după cum a apreciat că în mod justificat, prima instanță pe baza probatoriului administrat a reținut situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului C.I. Faptul că în considerentele deciziei au fost reluate aproape în integralitate argumentele instanței de fond pentru a înlătura criticile formulate de părți și parchet, nu poate fi apreciată ca o nepronunțare de către instanța de prim control judiciar asupra unor motive de apel, astfel cum invocă Parchetul.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., întrucât nu se poate considera că suntem în prezența unei omisiuni a instanței de a se pronunța asupra unor motive de apel invocate de parchet sau părți, în condițiile în care le-a analizat în conținutul deciziei chiar printr-o preluare a argumentelor instanței de fond, în condițiile în care și le-a însușit și a considerat că susțin soluția pronunțată de prima instanță. Sub aspectul motivului de critică invocat de Parchet și circumscris cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte nu îl consideră pertinent, întrucât încadrarea juridică a uneia dintre faptele reținute în sarcina C.C.Gh.

este cea de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., cele două instanțe, în mod corect, au admis cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare. În concret, din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul C.C.Gh., șef de post în localitatea Santău, a fost contactat telefonic în seara de 15 februarie 2011 de către inculpatul C.I., agent de poliție în cadrul Poliției orașului Tășnad, cei doi inculpați cunoscându-se, fiind în relații de prietenie, pentru a-l ajuta să se deplaseze la o stație de alimentare cu carburanți din zonă, întrucât a rămas fără benzină și a fost nevoit să-și abandoneze autoturismul la marginea localității Santău.

În acest context, inculpatul C.C.Gh. s-a deplasat cu inculpatul C.I. la societatea A.S. SA, unde se afla autoturismul acestuia din urmă, iar în momentul când au încercat să-l pună în mișcare, au constatat că avea toate roțile dezumflate. Sesizând prezența unor persoane în incinta societății, inculpatul C.C.Gh. le-a solicitat acestora să-i dea informații despre persoanele care au dezumflat roțile de la autoturism, împrejurare în care a aflat de la martorul V.D., administratorul societății, că acesta este autorul, motivat de faptul că l-ar fi surprins pe inculpatul C.I. în timp ce încerca să sustragă piese de pe un tractor din incinta societății. Apreciind că relatările martorului sunt confuze și nesusținute de probele găsite în autoturismul inculpatului C.I., respectiv, un furtun despre care martorul a afirmat inițial că este de pe tractor iar, ulterior, a precizat că nu lipsește nicio piesă, i-a solicitat acestuia să se prezinte a doua zi la postul de poliție.

La data de 16 februarie 2011, martorul s-a prezentat la Postul de poliție al localității Santău, unde a relatat din nou cele întâmplate în curtea societății în seara de 15 februarie 2011, respectiv surprinderea inculpatului C.I. în timp ce încerca să sustragă de pe tractorul societății, cu ajutorul unui bomfaier, o pompă hidraulică (distribuitor hidraulic) și întrucât nu a formulat pretenții materiale, sesizarea acestuia nu a fost înregistrată de către inculpatul C.C.Gh. Mai mult, martorului V.D. i-a fost aplicată de către inculpatul C.C.Gh. o sancțiune contravențională, „avertisment", pentru încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 333/2002 cu privire la paza obiectivelor, bunurilor și a valorilor, urmare unei constatări anterioare efectuate de către un agent de poliție din cadrul Poliției Santău, martorul S.V.F.

Înalta Curte reține că, infracțiunea de neglijență în serviciu deși prezintă asemănări cu infracțiunea de abuz în serviciu se deosebește de acesta sub aspectul laturii subiective, în sensul că, prima se săvârșește din culpă în timp ce infracțiunea de abuz în serviciu se comite cu intenție. Or, în cauză, din ansamblu probator administrat rezultă că prin atitudinea sa pasivă, în sensul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau în calitate de șef de post în localitatea Santău, respectiv, de a înregistra sesizarea martorului V.D. și a efectua cercetări față de inculpatul C.I., inculpatul C.C.Gh., deși a prevăzut că prin inacțiunea sa a adus o vătămare intereselor legale ale unei persoane, a crezut, fără temei, că acest rezultat nu se va produce.

Cum probele administrate în cauză nu fac dovada că inculpatul C.C.Gh., cu voință, prin rămânerea sa în pasivitate a prevăzut și urmărit sau a acceptat producerea rezultatului (vătămare intereselor legale ale unei persoane), Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului - de a nu își îndeplini atribuțiile de serviciu în sensul efectuării de cercetări pentru identificarea, cercetarea și luării măsurilor legale ce se impuneau față de pretinsul făptuitor - realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. și nu al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate și criticile formulate de Parchet și inculpatul C.C.Gh., circumscrise cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., referitoare la greșita achitare a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu și aplicarea unei sancțiuni administrative. Elementul material al infracțiunii de neglijență în serviciu constă în încălcarea unei îndatoriri de serviciu prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, încălcare prin care s-a realizat una dintre urmările stabilite prin textul incriminator, în cauză, vătămarea intereselor legale ale unei persoane. Faptul că inculpatul C.C.Gh., șef al Postului de Poliție Santău, nu se afla în timpul programului de lucru nu are relevanță sub aspectul existenței infracțiunii de neglijență în serviciu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (4) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române avea obligația de a lua măsurile legale care se impuneau în cazul în care i s-a adus la cunoștință comiterea unei infracțiuni.

Se mai reține și împrejurarea că nici a doua zi, când s-a aflat la Postul de poliție Santău în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în timpul orelor de program iar martorul V.D. i-a relatat din nou cele întâmplate cu o seară înainte, nu a înregistrat chiar și sesizarea verbală a acestuia, nefiind necesară depunerea unei plângeri scrise, așa cum susține inculpatul în apărarea sa, iar eventualele inadvertențe din sesizare putând fi lămurite cu ocazia cercetărilor efectuate de către organul de cercetare.

Totodată, sub aspectul existenței infracțiunii de neglijență în serviciu nu are importanță dacă martorul V. a reclamat sau nu crearea unui prejudiciu în condițiile în care a adus la cunoștința unui funcționar, respectiv a inculpatului C.C.Gh., comiterea unei infracțiuni în forma tentativei, urmare a intervenției martorului, iar acesta din urmă, avea ca atribuții efectuarea de cercetări în vederea identificării autorului și luarea măsurilor legale pentru stabilirea împrejurărilor concrete ale comiterii pretinsei fapte și tragerea la răspundere penală a celui vinovat. Vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu este dovedită de denunțul și declarațiile părții vătămate V.D., declarațiile martorilor I.V.N., B.I.

și O.C. care au confirmat prezența inculpatului C.C.Gh. la sediul A SA Santău în seara de 15 februarie 2011 și parțial discuția purtată de acesta cu martorul V. în legătură cu încercarea de sustragere a unor piese de tractorul societății de către inculpatul C.I., bănuit a fi autorul faptei. Relevanță sub acest aspect prezintă și procesul-verbal de confruntare dintre inculpatul C.C.Gh. și partea vătămată V.D. precum și mențiunile din registrul de înregistrare a lucrărilor de la Poliția Santău din care rezultă că nu s-a înregistrat sesizarea părții vătămate cu privire la pretinsele activități infracționale desfășurate de C.I. în seara zilei de 15 februarie 2011. Toate aceste probatorii dovedesc fără putință de tăgadă că inculpatul C.C.Gh.

a comis infracțiunea de neglijență în serviciu, astfel cum, în mod corect, au reținut și cele două instanțe, prin urmare, nu se poate dispune achitarea sa întemeiat pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C. pen. Reținând vinovăția inculpatului în comiterea faptei, Înalta Curte constată că cele două instanțe au apreciat în mod întemeiat că, față de modul și mijloacele de săvârșirea a faptei (s-a deplasat la sediul societății la solicitarea inculpatului C.I., agent de poliție, pe care îl cunoștea de mai mult timp și care i-a ascuns scopul pentru care și-a lăsat autoturismul la sediul A. SA Santău, nu a efectuat verificări în legătură cu aspectele sesizate de către V.D.

deși acesta l-a indicat și pe pretinsul făptuitor în persoana inculpatului C.I.), urmarea produsă (vătămarea intereselor legale ale unei persoane prin neîndeplinirea din culpă a îndatoririlor de serviciu) dar și circumstanțele personale ale inculpatului (care deși nu a recunoscut fapta s-a prezentat de fiecare dată în fața organelor judiciare, a desfășurat timp de 25 de ani activitatea de polițist, a avut numai calificative bune astfel cum rezultă din actele în circumstanțiere aflate la dosarul cauzei, în prezent este pensionat datorită unor motive medicale) s-a adus o atingere minimă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fapta inculpatului C.C.Gh. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel că, aplicarea unei sancțiuni administrative în cuantum de 1.000 RON este îndestulătoare pentru realizarea scopului prevenției generale și speciale.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă ambele recursuri sub acest aspect. Totodată, neîntemeiate sunt și criticile Parchetului referitoare la greșita achitare a inculpaților C.C.Gh. și C.I. sub aspectul comiterii infracțiunilor de favorizarea infractorului și instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Înalta Curte constată că, pentru a putea reține comiterea infracțiunii de favorizare a infractorului în sarcina inculpatului C.C.Gh. este necesar a se dovedi că acesta a dat un ajutor inculpatului C.I. în scopul îngreunării sau zădărnicirii aflării adevărului. Există intenție atunci făptuitorul cunoștea că s-a săvârșit o infracțiune și că dă un ajutor unui infractor iar prin acesta a realizat că zădărnicește sau îngreunează urmărirea penală.

Or, din desfășurarea cronologică a evenimentelor din noaptea de 15 februarie 2011, astfel cum au fost reținute de cele două instanțe și însușite de instanța de recurs, rezultă împrejurarea că inculpatul C.C.Gh. a fost sunat de inculpatul C.I. să-l ajute să-și ia autoturismul de la marginea localității Santău deoarece a rămas fără benzină. Atunci când a aflat de la martorul V. că au fost sustrase bunuri de pe tractorul aparținând societății A., inculpatul C.C.Gh. nu a apreciat că a fost comisă o infracțiune pentru că martorul deși l-a indicat ca autor pe inculpatul C.I., când a identificat furtunul hidraulic pe bancheta din spate a autoturismului și celelalte piese de tractor aflate în portbagaj, a precizat că nu aparțin tractorului societății și nu i s-a cauzat nici un prejudiciu.

Prin urmare, inculpatul C.C.Gh. nu a avut reprezentarea comiterii unei infracțiunii astfel că nu se poate aprecia că dat un ajutor inculpatului C.I. în vederea realizării scopului prevăzut de lege, pentru neîndeplinirea din culpă a atribuțiilor de serviciu în sarcina acestuia fiind reținută infracțiunea prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. În consecință, Înalta Curte apreciază că în mod corect cele două instanțe au dispus față de acesta o soluție de achitare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 264 C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Referitor la infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor reținută în sarcina inculpatului C.I., Înalta Curte constată că cele două instanțe, în mod întemeiat, au apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, întrucât din probele administrate nu rezultă că acesta l-a determinat cu intenție pe inculpatul C. să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu și să cauzeze astfel o vătămare a intereselor unei persoane. Din examinarea întregului material probator rezultă doar împrejurarea că inculpatul C.I. i-a cerut ajutorul inculpatului C.C.Gh. pentru a face rost de benzină și a-și recupera autoturismul, ascunzându-i acestuia motivul pentru se afla la marginea localității Santău, în apropierea societății A. SA, administrată de martorul V.D.

Faptul că împreună cei doi inculpați s-au deplasat la locul unde se afla autoturismul iar inculpatul C.C.Gh. a cerut martorilor prezenți la fața locului să-l ajute să-și umfle roțile, nu sunt elemente suficiente care să probeze că inculpatul C.I. l-a determinat să comită o faptă prevăzută de legea penală, respectiv să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu. Și critica recurentului inculpat C.I. întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., privind greșita sa condamnare pentru infracțiunea de furt calificat, în forma tentativei, este neîntemeiată. Susținerile inculpatului că singura probă existentă la dosarul cauzei și pe care s-a întemeiat hotărârea de condamnare este declarația părții vătămate V.D.

nu pot fi primite de către instanța de recurs, pentru considerentele ce vor fi arătate. Astfel, declarația părții vătămate V.D. care a arătat încă din seara zilei de 15 februarie 2011 că persona care a încercat să sustragă pompa hidraulică de pe tractorul societății, era inculpatul C.I., pe care l-a văzut la lumina lunii și al cărui autoturism se afla în apropierea societății este susținută și de declarațiile martorilor O.C., B.I., I.V.H., care deși nu au văzut persoana despre care partea vătămată afirmă că ar fi autorul, au fost alertați de V. că cineva încearcă să sustragă piese de tractor, au constatat că autoturismul inculpatului C.I. se afla în stradă lângă societate, fiind de față când au fost dezumflate roțile de către partea vătămată pentru a nu-i permite făptuitorului să părăsească locul faptei.

Prezența inculpatului C.I. la locul faptei este susținută și de împrejurarea că a fost găsită o pânză de bomfaier pe care partea vătămată a predat-o organelor de cercetare (proces-verbal din data de 28 februarie 2011), pe care inculpatul a împrumutat-o de la martorul S.l. în ziua de 15 februarie 2011, sub pretextul că trebuie să taie un știft metalic de la o roată și nu i-a mai restituit-o, după ce, tot în aceeași zi, a mai împrumutat două chei motivat de faptul îi erau necesare pentru a strânge o roată de la o mașină ce transporta lemne, pe care le-a dat înapoi martorului după o jumătate de oră. Relevanță sub aspect probator prezintă și declarația martorului H.I.

din fața instanței care a precizat că i-a făcut unele reparații la tractorul inculpatului C.I., însă acesta nu avea nevoie de distribuitor hidraulic, fiind înlocuite doar brațele hidraulice și bucșele, însă pentru a demonta un distribuitor este nevoie de chei mari, aspect ce susține declarațiile martorului S. care i-a împrumutat inculpatului în ziua respectivă două chei. Se mai reține că, inculpatul nu a putut justifica nici prezența autoturismului său în zonă iar pentru a-și susține apărarea, în cursul urmăririi penale a solicitat martorului L.G.I. să dedarea că în ziua de 15 februarie 2011 se afla în localitate Santău cu un autoturism care s-a defectat, lucru care nu a fost acceptat de către martor.

De altfel, niciuna dintre variantele susținute de către inculpat în apărare prin care a încercat să-și justifice prezența în zonă nu este susținută de elemente probatorii. Chiar dacă inculpatul C.I. nu a fost identificat la locul faptei de către partea vătămată, acesta reușind să plece din curtea societății și să se deplaseze la locuința inculpatului C.C.Gh., toate aceste probe îl plasează pe inculpat la locul faptei și dovedesc fără putință de tăgadă vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii de infracțiunii de furt calificat, în forma tentativei, astfel că, nu se poate dispune achitare sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Pentru toate aceste considerente, constând că nu sunt incidente, cazurile de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10, 12, 17, și 18 C. proc.

pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Pachetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpați C.I. și C.C.Gh., apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică. Având în vedere că recurenții inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și de inculpații C.I. și C.C.Gh. împotriva Deciziei penale nr. 43/A din 15 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenții intimați inculpați la plata sumelor de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către