ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2014/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2014/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor
penale de față,
În baza actelor și
lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 172 din 18 octombrie
2011 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 334 C. proc. pen. s-au
respins ca nefondate cererile inculpaților C.I. și C.C.Gh. privind schimbarea
încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina acestora, în sensul
înlăturării aplicării art. 132 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracțiunilor
de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, reținută în
sarcina primului inculpat și respectiv abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor, reținută în cazul celui de-al doilea inculpat.
În baza art. 20 C.
pen. raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen.
cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen. a fost
condamnat inculpatul C.I., de cetățenie română, fost agent de poliție, Poliția
Oraș Tășnad, în prezent pensionar, fără antecedente penale, căsătorit, studii
liceale, stagiul militar satisfăcut, pentru săvârșirea infracțiunii de
tentativă la furt calificat, la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art. 11 pct.
2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat același
inculpat de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de instigare la abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută și pedepsită de art.
25 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr.
78/2000.
În baza art. 81 C.
pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și fixează
termen de încercare de 2 ani și 4 luni, conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 C.
pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a II-a și lit. b) C. pen., a căror executare a fost suspendată pe durata
suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, conform art. 71
alin. (5) C. pen.
În baza art. 359 C.
proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.
pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul
săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art. 334 C.
proc. pen. s-a admis cererea inculpatului C.C.Gh. de schimbare a încadrării
juridice a faptei reținute în sarcina sa din infracțiunea de abuz în serviciu
contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. cu
aplicarea art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de
neglijență în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 249 alin. (1) C. pen.
În baza art. 11 pct.
2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul
C.C.GH., de cetățenie română, agent de poliție judiciară, șef post poliție
Santău, județul Satu Mare, căsătorit, un copil minor, studii superioare,
stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârșirea
infracțiunii de favorizare a infractorului, faptă prevăzută și pedepsită de
art. 264 C. pen.
În baza art. 11 pct.
2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b
1
) C. proc. pen. și art. 18
1
C. pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de
neglijență în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 249 alin. (1) C.
pen.
În baza art. 18
1
alin. (3) raportat la art. 91 lit. c) C. pen. i s-a aplicat inculpatului
sancțiunea amenzii administrative, în cuantum de 1.000 RON.
S-a constatat că nu
există constituire de parte civilă în cauză.
În baza art. 191 C.
proc. pen. au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare
avansate de stat în cuantum de 800 RON, câte 400 RON fiecare.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut că, în seara zilei de 15 februarie 2011, în
jurul orelor 23:00, inculpatul C.I., agent de poliție în cadrul Poliției oraș
Tășnad, aflat în afara programului de lucru, a fost surprins de către numitul
V.D., administratorul SC A.S. SA, în incinta curții acestei societăți, situată
la marginea localității Santău, județul Satu Mare, mai exact în cabina unui
tractor aparținând societății, în timp ce încerca, cu ajutorul unei pânze de
bomfaier, să demonteze unele piese ale tractorului, respectiv distribuitorul
hidraulic al acesteia.
După ce a reușit să
identifice persoana surprinsă la lumina lunii de pe cer în persoana
inculpatului C.I., despre care cunoștea că este lucrător de poliție în orașul
Tășnad și a observat că autoturismul acestuia se afla parcat în drum, în
imediata vecinătate a gardului ce împrejmuia curtea societății, reprezentantul
părții vătămate, numitul V.D. s-a deplasat lângă autoturism pentru ca hoțul
descoperit să nu-și poată asigura plecarea.
La scurt timp pe drum
a trecut martorul I.V.H., care se întorcea în sat de la propria fermă de oi și
căruia numitul V. i-a cerut să-i contacteze pe cei doi paznici comunali, în
vederea prinderii și imobilizării făptuitorului.
În urma sesizărilor
telefonice, la fața locului au sosit martorii B.I. și O.C., paznicii comunali,
unde s-au întâlnit cu martorul I.V., iar V.D. le-a relatat cele observate, după
care a dezumflat toate cele patru roți ale autoturismului pentru a împiedica
astfel deplasarea acestuia.
Între timp,
inculpatul C.I. a părăsit pe ascuns curtea societății, pe direcția opusă
locului unde se afla autoturismul său, după care l-a contactat telefonic pe inculpatul
C.C., șeful Postului de Poliție Santău și chiar s-a deplasat la locuința
acestuia (din cadrul sediului postului de poliție), cerându-i ajutorul în
sensul de a-l duce până la o stație de alimentare PECO, motivat de faptul că ar
fi rămas cu mașina fără combustibil la marginea localității.
În continuare cei doi
inculpați s-au deplasat, cu autoturismul personal al inculpatului C.C. la locul
în care se afla autoturismul inculpatului C. și în momentul în care acesta din
urmă a început deplasarea a observat că toate cele patru roți îi sunt
dezumflate. În acest moment inculpatul C. a strigat către persoanele prezente,
care se re trăseseră pe podețul de la intrarea în curtea societății și pe care
i-a recunoscut, dacă nu cunosc împrejurările în care au fost dezumflate roțile.
Apropiindu-se de
locul în care se aflau cele două autoturisme, numitul V.D. a recunoscut că el a
dezumflat cele patru roți, prezentând pe larg șefului de post, respectiv
inculpatului C.C., toate cele constatate anterior, inclusiv justificarea
activității sale.
Urmare a celor
relatate, cei doi, respectiv șeful de post și administratorul societății s-au
deplasat în incinta curții, unde V.D. i-a prezentat pânza de bomfaier
abandonată în cabina tractorului, cât și locul de unde s-a încercat demontarea
prin tăiere a distribuitorului hidraulic.
În aceeași seară, mai
înainte de a se despărți, inculpatul C.C. i-a reamintit lui V.D. invitația de a
se prezenta a doua zi la Postul de poliție ce îi fusese transmisă anterior de
un alt lucrător de poliție.
A doua zi, la data de
16 februarie 2011, reprezentantul părții vătămate, V.D. s-a prezentat la postul
de poliție, unde a purtat discuții cu inculpatul C.C., care, de altfel, l-a și
sancționat contravențional cu „avertisment" pentru încălcarea dispozițiilor
prevăzute de Legea nr. 333/2003, în legătură cu asigurarea pazei sediului
societății.
Fapta inculpatului
C.I., care în seara zilei de 15 februarie 2011, în jurul orelor 23:00, a
pătruns în incinta SC A.S. SA și cu ajutorul unei pânze de bomfaier a încercat
demontarea unui distribuitor hidraulic de pe unul din tractoarele societății,
fiind surprins de către reprezentantul părții vătămate, întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de tentativă la furt calificat, fiind prevăzută
și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin.
(1) lit. g) și i) C. pen.
Această infracțiune,
astfel cum a fost mai sus descrisă, deși nu a fost recunoscută de către
inculpatul C.I., rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză,
respectiv denunțul penal și declarațiile reprezentantului părții vătămate V.D.,
procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică cuprinzând
aspectele surprinse cu această ocazie, procesul-verbal de percheziție
domiciliară, declarațiile martorilor I.V.H., B.I., O.C., S.I., L.G.I., S.V.F.
și H.I., precum și procesele-verbale de confruntare.
Inculpatul C.I. a
comis fapta în următoarele împrejurări relevante:
Mai înainte de data
comiterii faptei, 15 februarie 2011, cu cel mult o săptămână, inculpatul C.I.
însoțit de un alt lucrător de poliție s-a prezentat în curtea SC A.S., unde în
prezența lui V.D. a „inspectat" bunurile aflate acolo, inclusiv
tractoarele, după care a doua zi s-a prezentat din nou, solicitând să-i fie
schimbate anumite piese uzate cu alte piese similare de pe tractoarele
societății. Numitul V.D. a fost de acord și cu ajutorul martorilor N.A., R.G.
și B.T. a demontat aceste piese de pe tractorul societății și le-a predat
inculpatului C.I., care le-a predat martorului H.I., mecanic auto, și care le-a
montat pe tractorul inculpatului, în baza unei înțelegeri prealabile. Cu
aceeași ocazie, la insistențele inculpatului C.I., inginerul V.D. i-a dat
acestuia și scaunul de la unul din tractoare pentru care a primit suma de 100 RON,
respectiv o sumă mult mai mică decât valoarea reală a bunului.
Aceste împrejurări nu
au fost contestate de părți și nu au fost reținute ca activități ce fac parte
din elementul material al vreunei infracțiuni din cele reținute în sarcina
inculpatului C.I.
În seara comiterii
faptei, 15 februarie 2011, pentru a-și asigura reușita în încercarea sa de
însușire a altor bunuri de pe tractorul părții vătămate, inculpatul C.I. a
apelat la martorul S.I., localnic din Santău, de la care a împrumutat o cheie
auto, motivând în mod mincinos că ar fi rămas defect cu o mașină ce-i aduce
lemne, iar după aproximativ o jumătate de oră i-a solicitat și o pânză de
bomfaier cu același scop neadevărat.
De altfel, inculpatul
C.I. a susținut inițial, în cursul urmăririi penale, aceiași variantă
neadevărată cu privire la justificarea prezenței sale în acea zonă în preajma
miezului nopții, iar după ce s-a dovedit lipsa de adevăr a acesteia a prezentat
o nouă justificare, tot fără un suport probator.
Cea de a doua
acuzație reținută în sarcina inculpatului C.I. privind săvârșirea infracțiunii
de instigare la abuz în serviciu, constând în aceea că după ce a fost surprins
în timp ce încerca demontarea unor piese de pe un tractor aparținând SC A.S.
SA, ar fi cerut ajutorul inculpatului C.C.Gh., șeful Postului de Poliție
Santău, pentru a-și recupera autoturismul rămas parcat lângă gardul societății
și pentru a nu se lua față de el măsurile legale, nu poate fi reținută,
deoarece nu rezultă din probele administrate în cauză.
Astfel, așa cum s-a
arătat mai sus, cu ocazia descrierii faptei de tentativă la furt calificat,
după ce a fost descoperit, inculpatul C.I. a ieșit pe ascuns din curtea SC A.,
după care l-a contactat telefonic pe inculpatul C.C. și chiar s-a întâlnit cu
acesta, solicitându-i ajutorul după ce a rămas fără combustibil cu autoturismul
propriu. În continuare, cei doi inculpați s-au deplasat în locul în care se
afla autoturismul inculpatului C.I., unde au intrat în contact cu
reprezentantul părții vătămate, V.D. și cu martorii I.V.N., B.I. și O.C.
Din probele
administrate în cauză nu rezultă activitatea inculpatului C.I. de a-l
determina, cu intenție pe inculpatul C.C. să săvârșească o faptă prevăzută de
legea penală.
Această activitate
poate fi cel mult presupusă, dar răspunderea penală a inculpatului nu poate fi
stabilită pe baza unor presupuneri sau bănuieli, dacă acestea nu sunt
confirmate pe baza unor probe.
Prin urmare, s-a
dispus achitarea inculpatului C.I. de sub acuzația săvârșirii acestei
infracțiuni, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 246 C.
pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, conform dispozițiilor art. 11
pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
S-a reținut că fapta
inculpatului C.C.Gh., care în seara zilei de 15 februarie 2011 l-a ajutat pe
inculpatul C.I. să-și pornească mașina proprie ce era parcată pe stradă lângă
sediul SC A.S. nu îmbracă elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în
serviciu sau ale altei infracțiuni.
Fapta aceluiași
inculpat, care după ce i s-a relatat de către un martor ocular, respectiv ing.
V.D., că anterior acesta din urmă l-ar fi surprins pe inculpatul C.I. în timp
ce încerca să demonteze o piesă de pe un tractor al societății, de a nu lua
măsurile legale ce se impun în calitate de polițist, întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, faptă prevăzută și
pedepsită de art. 249 alin. (1) C. pen.
Inculpatul C.C. a
comis această infracțiune, sub aspect subiectiv în forma culpei cu prevedere,
respectiv deși prin activitatea sa a prevăzut rezultatul faptei sale, a socotit
fără temei că acest rezultat nu se va produce, neacceptându-l.
Astfel, inculpatul
C.C., deși se afla în afara orelor de program, în calitate de polițist, avea
obligația de a interveni atunci când i s-a adus la cunoștință comiterea unei
infracțiuni potrivit disp. art. 28 alin. (4) din Legea nr. 218/2002 privind
organizarea și funcționarea Poliției Române, lucru pe care nu l-a făcut.
Chiar dacă la dosar
nu a fost depusă fișa postului în ce-l privește pe inculpatul C.C., rezultă în
mod evident că acesta și-a încălcat îndatoririle de serviciu prin nerespectarea
unei obligații ce decurge din lege, mai sus arătată.
Nu se poate reține că
prin fapta sa, inculpatul C.C. ar fi săvârșit și infracțiunea de favorizare a
infractorului, prev. de art. 264 C. pen. Această infracțiune, se comite sub
aspect subiectiv, cu intenție directă sau indirectă, respectiv, favorizatorul
își dă seama și vrea să dea un ajutor unui infractor pentru a îngreuna sau
zădărnici urmărirea penală, prevăzând că prin această activitate creează o
stare de pericol în ce privește înfăptuirea justiției, urmare pe care o dorește
sau o acceptă.
În cauză nu se poate
reține existența elementului subiectiv, inculpatul C.C. a ajuns la fața locului
la solicitarea unui coleg (lucrător de poliție cu care se cunoștea mai demult)
și prieten al familiei părinților inculpatului, pentru a-l ajuta să-și
pornească mașina după ce a rămas fără combustibil. După ce i s-a relatat verbal
că anterior, tocmai colegul său a fost surprins în timp ce încerca sustragerea
unor bunuri, inculpatul C.C.Gh. a reacționat greșit, nereușind să-și
îndeplinească întocmai îndatoririle de serviciu.
La această atitudine
a inculpatului C.C.Gh. au concurat și alte împrejurări de fapt, respectiv deși
inițial inginerul V.D. a susținut că inculpatul C.I. ar fi demontat și ar fi
însușit (prin plasarea în mașina proprie) mai multe piese de pe tractorul
societății, ulterior a revenit susținând că nu lipsesc piese de pe tractor, iar
„furtunul" aflat în mașina inculpatului C.I. nu aparține societății.
Totodată, s-a exprimat în prezența martorilor că societății sale nu i s-a
cauzat vreun prejudiciu, după ce au constatat că nici în portbagajul
autoturismului nu există alte piese de pe tractoarele societății. Deși s-a
prezentat și a doua zi la postul de poliție, nu a depus vreo plângere scrisă,
deși V.D. susține că a reluat discuțiile cu șeful de post în legătură cu
faptele comise în seara anterioară.
Prin urmare, față de
cele anterior expuse cu privire la inculpatul C.C.Gh. s-a dispus, pe de o
parte, schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de abuz în serviciu,
reținută în sarcina acestuia, în infracțiunea de neglijență în serviciu, iar,
pe de altă parte, achitarea sa în ce privește infracțiunea de favorizare a
infractorului, în temeiul disp. art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.
d) C. proc. pen.
Reținând vinovăția
inculpatului C.I. în ce privește săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt
calificat, instanța a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii. La
individualizarea judiciară a pedepsei ce au fost avute în vedere criteriile
generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. și anume dispozițiile
părții generale a Codului penal cu privire la tentativă, limitele de pedeapsă
fixate de dispozițiile art. 208, 209 C. pen., gradul de pericol social al
faptei săvârșite, persoana inculpatului și alte împrejurări care atenuează sau
agravează.
Referitor la
împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a inculpatului,
instanța a reținut că, așa cum rezultă din copia fișei de cazier judiciar și
din referatul de evaluare întocmit de către Serviciul de Probațiune de pe lângă
Tribunalul Satu Mare, inculpatul C.I. este la primul contact cu legea penală,
neavând antecedente penale, a activat o perioadă de peste 25 de ani ca lucrător
de poliție cu rezultate pozitive. începând cu luna iunie 2011 este pensionar
datorită unor probleme medicale (extirpare rinichi).
Buna conduită a
acestuia, mai înainte de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa a fost
reținută ca circumstanță atenuantă în favoarea sa, conform disp. art. 74 alin.
(1) lit. a) C. pen., cu efecte asupra reducerii cuantumului pedepsei aplicate
sub minimum special prevăzut de lege.
În ce privește gradul
de pericol social al faptei comise, instanța a apreciat că acesta este dat de
calitatea de lucrător de poliție a inculpatului la momentul săvârșirii faptei
și modul său de acțiune, chiar dacă nu s-au produs prejudicii materiale în
dauna părții vătămate.
Fără a reține alte
împrejurări care să agraveze sau să atenueze răspunderea penală a inculpatului,
instanța a aplicat acestuia pedeapsa închisorii de 4 luni.
În ce privește
modalitatea de individualizare a executării pedepsei aplicate, s-a reținut că
sunt întrunite cerințele prevăzute în mod cumulativ de disp. art. 81 C. pen.
și, în plus, se poate aprecia că pronunțarea condamnării constituie un
avertisment pentru acesta și chiar fără executarea pedepsei în regim privativ
de libertate sau impunerea unor obligații suplimentare, nu va săvârși alte
infracțiuni.
În cazul inculpatului
C.C.Gh. instanța a reținut că în raport de modul de săvârșire al faptei, de
împrejurările în care fapta a fost comisă, dar și de persoana inculpatului
(tânăr polițist, căsătorit), fapta acestuia prin atingerea minimă adusă
valorilor apărate de lege și prin conținutul ei concret, este lipsită în mod
vădit de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unei
infracțiuni.
Prin urmare, s-a
dispus achitarea inculpatului C.C. de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de
neglijență în serviciu, conform disp.art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10
lit. b) C. proc. pen., iar în baza art. 18
1
alin. (3) raportat la
art. 91 lit. c) C. pen., i s-a aplicat sancțiunea amenzii administrative, în
cuantum de 1.000 RON.
În raport de starea
de fapt reținută prin actul de sesizare al instanței, s-a apreciat că prin
faptele celor doi inculpați, încadrate în drept ca și infracțiuni de instigare
la abuz în serviciu și respectiv abuz în serviciu, aceștia au urmărit obținerea
unui avantaj nepatrimonial pentru inculpatul C.I., așa încât cererea formulată
de către cei doi inculpați, prin apărătorii aleși, privind înlăturarea din
încadrarea juridică a faptelor a aplicării disp. art. 132 din Legea nr. 78/2000,
a fost respinsă ca nefondată. S-a reținut că nu are relevanță sub acest aspect
împrejurarea că în urma administrării probelor în faza cercetării
judecătorești, instanța a reapreciat aceste probe și a reținut o stare de fapt
puțin diferită, respectiv a reținut lipsa intenției în comiterea acestor fapte.
Împotriva acestei
sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Stau Mare și
inculpații C.C.Gh. și C.I.
Parchetul de pe lângă
Tribunalul Satu Mare a considerat că în mod greșit Tribunalul Satu Mare a
dispus achitarea inculpatului C.I. pentru infracțiunea de instigare la abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută și pedepsită de art.
25 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 și
a inculpatului C.C. pentru infracțiunea de favorizare a infractorului precum și
schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina acestuia din urmă
din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută
de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea
de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.
S-a arătat că
activitatea inculpatului C.I. de a-l determina pe inculpatul C.C.Gh. să
săvârșească fapte prevăzute de legea penală, respectiv de a-și încălca
sarcinile de serviciu, de a-l ajuta pe cel dintâi și implicit de a zădărnici
urmărirea penală a acestuia precum și existența elementului subiectiv în ce-l
privește pe inculpatul C.C., rezultă din starea de fapt așa cum a fost reținut
să de către instanță, fără a scăpa din vedere aspecte esențiale din
declarațiile inculpaților în cursul urmăririi penale, coroborate cu
declarațiile martorilor.
Astfel, contrar celor
declarate de inculpați în senul că scopul deplasării inculpatului C.C. în noaptea
de 15/16 februarie 2011 în vecinătatea fermei SC A. Santău a fost de a-l ajuta
pe inculpatul C.I. să-și pornească autoturismul, împrejurare în care i-a dat un
flacon de benzină și a alimentat autovehiculul, niciunul dintre martorii
audiați în cauză nu a confirmat acest fapt, în condițiile în care în perioada
când s-au aflat lângă autoturism inculpații s-au aflat în prezenta acestor
martori.
S-a susținut că sunt
întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpații
C.I. și C.C.Gh. au fost trimiși în judecată și s-a solicitat desființarea
sentinței penale atacate și condamnarea inculpaților C.I. și C.C.Gh. pentru
infracțiunile reținute în rechizitoriu.
Inculpatul C.I. prin
motivele de apel a solicitat să se desființeze în parte sentința atacată, în
sensul de a se dispune în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat
la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea acestuia pentru infracțiunea de
tentativă la furt calificat prevăzută de articolul 208 alin. (1) - 209 alin.
(1) lit. g), i) C. pen. raportat la articolul 20 C. pen. în motivele de apel
inculpatul a arătat că a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni cu suspendarea
condiționată a executării pedepsei, fără ca la dosarul cauzei să existe probe
certe, pertinente și concludente privitor la faptul că acesta în noaptea de 15
februarie 2011 ar fi pătruns în incinta SC A.S. SA, cu scopul de a sustrage
bunuri din incinta societății. Condamnarea lui a fost dispusă numai pe
declarația părții vătămate V.D., fără ca la dosarul cauzei să existe alte probe
certe care să confirme declarațiile părții vătămate. Deci, nu poate fi
condamnat pentru tentativa la furt calificat, beneficiind de prezumția de
nevinovăție, principiu prevăzut de articolul 52 C. proc. pen.
Inculpatul C.C.Gh. a
formulat critici de nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit
prima instanță a reținut că fapta sa de a nu lua măsurile necesare care se
impun în calitate de polițist, după ce i s-a adus la cunoștință împrejurarea că
inculpatul C.I. ar fi fost surprins în timp ce încerca demontarea unei piese de
pe motor ce nu-i aparținea, ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii
de neglijență în serviciu. A arătat că nu i se poate imputa încălcarea vreunei
îndatoriri de serviciu cât timp nu a fost sesizat în vreuna din formele
prevăzute de lege, cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni.
Relatările părții
vătămate V.D. în seara zilei de 15 februarie 2011 au fost confuze și nu se
putea constitui într-o sesizare penală cu privire la săvârșirea vreunei
infracțiuni. Astfel dacă acesta a susținut că l-a surprins pe inculpatul C.I.
în timp ce sustrăgea diferite piese de pe un tractor al societății pe care o
administra și pe care l-ar fi ascuns în autoturismul propriu, ulterior a
revenind susținând că „furtunul" aflat în autoturismul coinculpatului nu
îi aparține, nu există alte piese de tractor în mașina „inspectată", în
prezența șefului de post, iar în final, a susținut în prezența tuturor
martorilor oculari de pe tractoarele societății nu lipsește nici o piesă. De
altfel, nici a doua zi, 16 februarie 2011, deși a fost prezent la Postul de
Poliție Santău, unde a purtat discuții cu inculpatul C.C., șeful postului de
poliție, nu a depus vreo plângere penală în legătură cu cele întâmplate în ziua
anterioară, nici după constituirea dosarului penal, acesta nu a formulat
pretenții materiale, neconstituindu-se parte civilă.
S-a solicitat a se
constata că faptele reținute în sarcina inculpatului C.C.Gh. îi lipsesc
elementele constitutive ale infracțiunii, atât cu privire la latura obiectivă
cât și cu privire la latura subiectivă.
Prin Decizia penală
nr. 43/A din 15 martie 2012 Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru
cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca
nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și
inculpații C.C.Gh. și C.I., împotriva Sentinței penale nr. 172 din 18 octombrie
2011 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menținut-o în întregime.
A obligat apelantul
C.I. să plătească în favoarea statului suma de 300 RON, cheltuieli judiciare în
apel, din care suma de 200 RON, onorariu pentru avocat din oficiu B.D., sa
stabilit a fi avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților
Cetățenești.
A obligat apelantul
C.C.Gh. să plătească în favoarea statului suma de 100 RON, cheltuieli judiciare
în apel.
Pentru a decide
astfel, Curtea a constatat că, prima instanță a reținut o corectă situație de
fapt și a stabilit vinovăția inculpatului C.I. pentru infracțiunea prevăzută și
pedepsită de articolul 20 C. pen. raportat la articolul 208 alin. (1) - 209
alin. (1) lit. g) și i) C. pen. cu aplicarea articolul 74 lit. a) C. pen. și
art. 76 lit. d) C. pen., pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate
în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Astfel, a constatat
că inculpatul C.I. nu a recunoscut comiterea faptei, însă vinovăția sa rezultă
din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, respectiv denunțul
penal și declarațiile reprezentantului părții vătămate V.D., procesul-verbal de
cercetare la fața locului și planșa fotografică cuprinzând aspectele surprinse
cu această ocazie, procesul-verbal de percheziție domiciliară, declarațiile
martorilor I.V.H., B.I., O.C., S.I., L.G.I., S.V.F. și H.I., precum și
procesele-verbale de confruntare.
A apreciat că
pedeapsa de 4 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen. a fost just
individualizată în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., cu reținerea
circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76
lit. d) C. pen.
De asemenea, în mod
corect prima instanță a stabilit că nu se poate reține că prin fapta sa,
inculpatul C.C. ar fi săvârșit și infracțiunea de favorizare a infractorului,
prev. de art. 264 C. pen. Această infracțiune, se comite sub aspect subiectiv,
cu intenție directă sau indirectă, respectiv, favorizatorul își dă seama și
vrea să dea un ajutor unui infractor pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea
penală, prevăzând că prin această activitate creează o stare de pericol în ce
privește înfăptuirea justiției, urmare pe care o dorește sau o acceptă.
În cauză prima
instanță a stabilit just că nu se poate reține existența elementului subiectiv,
deoarece inculpatul C.C. a ajuns la fața locului la solicitarea unui coleg
(lucrător de poliție cu care se cunoștea mai demult) și prieten al familiei
părinților inculpatului, pentru a-l ajuta să-și pornească mașina după ce a
rămas fără combustibil. După ce i s-a relatat verbal că anterior, tocmai
colegul său a fost surprins în timp ce încerca sustragerea unor bunuri,
inculpatul C.C.Gh. a reacționat greșit, nereușind să-și îndeplinească întocmai
îndatoririle de serviciu.
La această atitudine
a inculpatului C.C.Gh. au concurat și alte împrejurări de fapt, respectiv deși
inițial inginerul V.D. a susținut că inculpatul C.I. ar fi demontat și ar fi
însușit (prin plasarea în mașina proprie) mai multe piese de pe tractorul
societății, ulterior a revenit susținând că nu lipsesc piese de pe tractor, iar
„furtunul" aflat în mașina inculpatului C.I. nu aparține societății.
Totodată, s-a exprimat în prezența martorilor că societății sale nu i s-a
cauzat vreun prejudiciu, după ce au constatat că nici în portbagajul
autoturismului nu există alte piese de pe tractoarele societății. Deși s-a
prezentat și a doua zi la postul de poliție, nu a depus vreo plângere scrisă,
deși V.D. susține că a reluat discuțiile cu șeful de post în legătură cu
faptele comise în seara anterioară.
Pe baza argumentelor
prezentate, s-a reținut că în mod corect prima instanță a dispus, pe de o
parte, schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de abuz în serviciu,
reținută în sarcina acestuia, în infracțiunea de neglijență în serviciu, iar,
pe de altă parte, în baza art. 18
1
C. pen. și art. 91 lit. c) C.
pen., aplicarea unei sancțiuni administrativă în cuantum de 1.000 RON, fiind
îndestulătoare pentru realizarea scopului prevenției generale și speciale și
determinarea inculpatului să aibă o altă conduită față de valorile sociale
ocrotite de legea penală.
Împotriva deciziei au
formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpații C.I.
și C.C.Gh., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei și
invocând, în drept, cazurile de casare prev. de art. 385
9
pct. 10,
12, 17 și 18 C. proc. pen.
În susținerea și
dezvoltarea motivelor de recurs astfel cum au fost precizate în fața instanței
de control judiciar, Parchetul a solicitat în cadrul motivului formal invocat
trimiterea cauzei la instanța de apel întrucât nu s-a pronunțat cu privire la
toate motivele invocate de parchet și inculpatul C.I.
Pe fondul cauzei a
criticat decizia sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei reținute
în sarcina inculpatului C.C.Gh., neglijență în serviciu prev. de art. 249 alin.
(1) C. pen.; gravei erori de fapt ce a determinat pronunțarea unei hotărâri
greșite de achitare a celor doi inculpați pentru toate infracțiunile pentru
care au fost trimiși în judecată.
Inculpatul C.I. a
solicitat în cadrul cazului de casare prev. de art. 385
9
C. proc.
pen., achitarea sa pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, în forma
tentativei, întrucât nu există probe care să susțină vinovăția sa, conturată
doar prin prisma declarației părții vătămate.
În susținerea
recursului întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 18
C. proc. pen., inculpatul C.C.Gh. a solicitat achitare sa întrucât nu se face
vinovat de comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu iar aplicarea chiar
și a unei amnezii administrative îi afectează calitatea de funcționar public.
Examinând hotărârile
recurate prin raportare la motivele invocate de către Pachetul de pe lângă
Curtea de Apel Oradea și recurenții inculpați C.I. și C.C.Gh., care se
circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 385
9
pct. 10, 12, 17,
și 18 C. proc. pen., dar și din oficiu, în condițiile art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate,
pentru considerentele ce vor fi expuse:
Referitor la prima
critică a Parchetului privind restituirea cauzei la instanța de apel, Înalta
Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 385
9
pct. 10 C. proc.
pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când instanța nu s-a pronunțat
asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile
lor și să influențeze soluția procesului.
Astfel cum a fost
reglementat, acest caz de casare vizează omisiuni ale instanței de a se
pronunța asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de
sesizare, a unei probe administrate sau a unei cereri esențiale pentru părți,
care sunt de esența judecății în prima instanță. O altă cerință a legii pentru
a opera acest caz de casare este și condiția privind în ce măsură nepronunțarea
influențează soluția procesului, prin urmare, trebuie să demonstreze dacă proba
sau cererea solicitată a fost admisă sau respinsă ori dacă în cazul
administrării probei, prin simpla ei menționare, fără o analiză și
interpretare, a dus la o soluție contrară celei care s-ar fi putut pronunța
dacă ar fi fost evaluată corect.
În cauză, Înalta
Curte constată că instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe cu
privire la împrejurarea că fapta inculpatului C.C.Gh. întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de neglijență, apreciind ca fiind corectă soluția
de achitare și sancționarea acestuia cu amendă administrativă, după cum a
apreciat că în mod justificat, prima instanță pe baza probatoriului administrat
a reținut situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului C.I. Faptul că
în considerentele deciziei au fost reluate aproape în integralitate argumentele
instanței de fond pentru a înlătura criticile formulate de părți și parchet, nu
poate fi apreciată ca o nepronunțare de către instanța de prim control judiciar
asupra unor motive de apel, astfel cum invocă Parchetul. Față de aceste
considerente, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 385
9
pct. 10 C. proc. pen., întrucât nu se poate considera că suntem în prezența
unei omisiuni a instanței de a se pronunța asupra unor motive de apel invocate
de parchet sau părți, în condițiile în care le-a analizat în conținutul
deciziei chiar printr-o preluare a argumentelor instanței de fond, în
condițiile în care și le-a însușit și a considerat că susțin soluția pronunțată
de prima instanță.
Sub aspectul
motivului de critică invocat de Parchet și circumscris cazului de casare prev.
de art. 385
9
pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte nu îl consideră
pertinent, întrucât încadrarea juridică a uneia dintre faptele reținute în
sarcina C.C.Gh. este cea de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1)
C. pen., cele două instanțe, în mod corect, au admis cererea inculpatului de
schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare.
În concret, din
probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul C.C.Gh., șef de post în
localitatea Santău, a fost contactat telefonic în seara de 15 februarie 2011 de
către inculpatul C.I., agent de poliție în cadrul Poliției orașului Tășnad, cei
doi inculpați cunoscându-se, fiind în relații de prietenie, pentru a-l ajuta să
se deplaseze la o stație de alimentare cu carburanți din zonă, întrucât a rămas
fără benzină și a fost nevoit să-și abandoneze autoturismul la marginea
localității Santău.
În acest context,
inculpatul C.C.Gh. s-a deplasat cu inculpatul C.I. la societatea A.S. SA, unde
se afla autoturismul acestuia din urmă, iar în momentul când au încercat să-l
pună în mișcare, au constatat că avea toate roțile dezumflate. Sesizând
prezența unor persoane în incinta societății, inculpatul C.C.Gh. le-a solicitat
acestora să-i dea informații despre persoanele care au dezumflat roțile de la
autoturism, împrejurare în care a aflat de la martorul V.D., administratorul
societății, că acesta este autorul, motivat de faptul că l-ar fi surprins pe
inculpatul C.I. în timp ce încerca să sustragă piese de pe un tractor din incinta
societății.
Apreciind că
relatările martorului sunt confuze și nesusținute de probele găsite în
autoturismul inculpatului C.I., respectiv, un furtun despre care martorul a
afirmat inițial că este de pe tractor iar, ulterior, a precizat că nu lipsește
nicio piesă, i-a solicitat acestuia să se prezinte a doua zi la postul de
poliție.
La data de 16
februarie 2011, martorul s-a prezentat la Postul de poliție al localității
Santău, unde a relatat din nou cele întâmplate în curtea societății în seara de
15 februarie 2011, respectiv surprinderea inculpatului C.I. în timp ce încerca
să sustragă de pe tractorul societății, cu ajutorul unui bomfaier, o pompă
hidraulică (distribuitor hidraulic) și întrucât nu a formulat pretenții
materiale, sesizarea acestuia nu a fost înregistrată de către inculpatul
C.C.Gh.
Mai mult, martorului
V.D. i-a fost aplicată de către inculpatul C.C.Gh. o sancțiune
contravențională, „avertisment", pentru încălcarea dispozițiilor din Legea
nr. 333/2002 cu privire la paza obiectivelor, bunurilor și a valorilor, urmare
unei constatări anterioare efectuate de către un agent de poliție din cadrul
Poliției Santău, martorul S.V.F. Înalta Curte reține că, infracțiunea de
neglijență în serviciu deși prezintă asemănări cu infracțiunea de abuz în serviciu
se deosebește de acesta sub aspectul laturii subiective, în sensul că, prima se
săvârșește din culpă în timp ce infracțiunea de abuz în serviciu se comite cu
intenție.
Or, în cauză, din
ansamblu probator administrat rezultă că prin atitudinea sa pasivă, în sensul
neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau în calitate de șef de
post în localitatea Santău, respectiv, de a înregistra sesizarea martorului
V.D. și a efectua cercetări față de inculpatul C.I., inculpatul C.C.Gh., deși a
prevăzut că prin inacțiunea sa a adus o vătămare intereselor legale ale unei
persoane, a crezut, fără temei, că acest rezultat nu se va produce. Cum probele
administrate în cauză nu fac dovada că inculpatul C.C.Gh., cu voință, prin
rămânerea sa în pasivitate a prevăzut și urmărit sau a acceptat producerea
rezultatului (vătămare intereselor legale ale unei persoane), Înalta Curte
apreciază că fapta inculpatului - de a nu își îndeplini atribuțiile de serviciu
în sensul efectuării de cercetări pentru identificarea, cercetarea și luării
măsurilor legale ce se impuneau față de pretinsul făptuitor - realizează
conținutul constitutiv al infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art.
249 alin. (1) C. pen. și nu al infracțiunii de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor.
Înalta Curte
apreciază ca neîntemeiate și criticile formulate de Parchet și inculpatul
C.C.Gh., circumscrise cazului de casare prev. de art. 385
9
pct. 18
C. proc. pen., referitoare la greșita achitare a inculpatului pentru comiterea
infracțiunii de neglijență în serviciu și aplicarea unei sancțiuni
administrative.
Elementul material al
infracțiunii de neglijență în serviciu constă în încălcarea unei îndatoriri de
serviciu prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă,
încălcare prin care s-a realizat una dintre urmările stabilite prin textul
incriminator, în cauză, vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Faptul că inculpatul
C.C.Gh., șef al Postului de Poliție Santău, nu se afla în timpul programului de
lucru nu are relevanță sub aspectul existenței infracțiunii de neglijență în
serviciu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (4) din Legea nr.
218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române avea obligația de
a lua măsurile legale care se impuneau în cazul în care i s-a adus la
cunoștință comiterea unei infracțiuni. Se mai reține și împrejurarea că nici a
doua zi, când s-a aflat la Postul de poliție Santău în exercitarea atribuțiilor
de serviciu, în timpul orelor de program iar martorul V.D. i-a relatat din nou
cele întâmplate cu o seară înainte, nu a înregistrat chiar și sesizarea verbală
a acestuia, nefiind necesară depunerea unei plângeri scrise, așa cum susține
inculpatul în apărarea sa, iar eventualele inadvertențe din sesizare putând fi
lămurite cu ocazia cercetărilor efectuate de către organul de cercetare.
Totodată, sub
aspectul existenței infracțiunii de neglijență în serviciu nu are importanță
dacă martorul V. a reclamat sau nu crearea unui prejudiciu în condițiile în
care a adus la cunoștința unui funcționar, respectiv a inculpatului C.C.Gh.,
comiterea unei infracțiuni în forma tentativei, urmare a intervenției
martorului, iar acesta din urmă, avea ca atribuții efectuarea de cercetări în
vederea identificării autorului și luarea măsurilor legale pentru stabilirea
împrejurărilor concrete ale comiterii pretinsei fapte și tragerea la răspundere
penală a celui vinovat.
Vinovăția
inculpatului în comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu este dovedită
de denunțul și declarațiile părții vătămate V.D., declarațiile martorilor
I.V.N., B.I. și O.C. care au confirmat prezența inculpatului C.C.Gh. la sediul
A SA Santău în seara de 15 februarie 2011 și parțial discuția purtată de acesta
cu martorul V. în legătură cu încercarea de sustragere a unor piese de
tractorul societății de către inculpatul C.I., bănuit a fi autorul faptei.
Relevanță sub acest
aspect prezintă și procesul-verbal de confruntare dintre inculpatul C.C.Gh. și
partea vătămată V.D. precum și mențiunile din registrul de înregistrare a lucrărilor
de la Poliția Santău din care rezultă că nu s-a înregistrat sesizarea părții
vătămate cu privire la pretinsele activități infracționale desfășurate de C.I.
în seara zilei de 15 februarie 2011.
Toate aceste
probatorii dovedesc fără putință de tăgadă că inculpatul C.C.Gh. a comis
infracțiunea de neglijență în serviciu, astfel cum, în mod corect, au reținut
și cele două instanțe, prin urmare, nu se poate dispune achitarea sa întemeiat
pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C. pen.
Reținând vinovăția
inculpatului în comiterea faptei, Înalta Curte constată că cele două instanțe
au apreciat în mod întemeiat că, față de modul și mijloacele de săvârșirea a
faptei (s-a deplasat la sediul societății la solicitarea inculpatului C.I., agent
de poliție, pe care îl cunoștea de mai mult timp și care i-a ascuns scopul
pentru care și-a lăsat autoturismul la sediul A. SA Santău, nu a efectuat
verificări în legătură cu aspectele sesizate de către V.D. deși acesta l-a
indicat și pe pretinsul făptuitor în persoana inculpatului C.I.), urmarea
produsă (vătămarea intereselor legale ale unei persoane prin neîndeplinirea din
culpă a îndatoririlor de serviciu) dar și circumstanțele personale ale
inculpatului (care deși nu a recunoscut fapta s-a prezentat de fiecare dată în
fața organelor judiciare, a desfășurat timp de 25 de ani activitatea de
polițist, a avut numai calificative bune astfel cum rezultă din actele în
circumstanțiere aflate la dosarul cauzei, în prezent este pensionat datorită
unor motive medicale) s-a adus o atingere minimă uneia din valorile apărate de
lege și prin conținutul ei concret, fapta inculpatului C.C.Gh. nu prezintă
gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel că, aplicarea unei
sancțiuni administrative în cuantum de 1.000 RON este îndestulătoare pentru
realizarea scopului prevenției generale și speciale.
Pentru toate aceste
considerente, Înalta Curte urmează să respingă ambele recursuri sub acest
aspect.
Totodată,
neîntemeiate sunt și criticile Parchetului referitoare la greșita achitare a
inculpaților C.C.Gh. și C.I. sub aspectul comiterii infracțiunilor de
favorizarea infractorului și instigare la abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor.
Înalta Curte constată
că, pentru a putea reține comiterea infracțiunii de favorizare a infractorului
în sarcina inculpatului C.C.Gh. este necesar a se dovedi că acesta a dat un
ajutor inculpatului C.I. în scopul îngreunării sau zădărnicirii aflării
adevărului. Există intenție atunci făptuitorul cunoștea că s-a săvârșit o infracțiune
și că dă un ajutor unui infractor iar prin acesta a realizat că zădărnicește
sau îngreunează urmărirea penală.
Or, din desfășurarea
cronologică a evenimentelor din noaptea de 15 februarie 2011, astfel cum au
fost reținute de cele două instanțe și însușite de instanța de recurs, rezultă
împrejurarea că inculpatul C.C.Gh. a fost sunat de inculpatul C.I. să-l ajute
să-și ia autoturismul de la marginea localității Santău deoarece a rămas fără
benzină. Atunci când a aflat de la martorul V. că au fost sustrase bunuri de pe
tractorul aparținând societății A., inculpatul C.C.Gh. nu a apreciat că a fost
comisă o infracțiune pentru că martorul deși l-a indicat ca autor pe inculpatul
C.I., când a identificat furtunul hidraulic pe bancheta din spate a autoturismului
și celelalte piese de tractor aflate în portbagaj, a precizat că nu aparțin
tractorului societății și nu i s-a cauzat nici un prejudiciu.
Prin urmare,
inculpatul C.C.Gh. nu a avut reprezentarea comiterii unei infracțiunii astfel
că nu se poate aprecia că dat un ajutor inculpatului C.I. în vederea realizării
scopului prevăzut de lege, pentru neîndeplinirea din culpă a atribuțiilor de
serviciu în sarcina acestuia fiind reținută infracțiunea prev. de art. 249
alin. (1) C. pen.
În consecință, Înalta
Curte apreciază că în mod corect cele două instanțe au dispus față de acesta o
soluție de achitare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 264 C. pen., în
temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.
proc. pen.
Referitor la infracțiunea
de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor reținută în
sarcina inculpatului C.I., Înalta Curte constată că cele două instanțe, în mod
întemeiat, au apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei
infracțiuni, întrucât din probele administrate nu rezultă că acesta l-a
determinat cu intenție pe inculpatul C. să nu își îndeplinească atribuțiile de
serviciu și să cauzeze astfel o vătămare a intereselor unei persoane.
Din examinarea
întregului material probator rezultă doar împrejurarea că inculpatul C.I. i-a
cerut ajutorul inculpatului C.C.Gh. pentru a face rost de benzină și a-și
recupera autoturismul, ascunzându-i acestuia motivul pentru se afla la marginea
localității Santău, în apropierea societății A. SA, administrată de martorul
V.D.
Faptul că împreună
cei doi inculpați s-au deplasat la locul unde se afla autoturismul iar
inculpatul C.C.Gh. a cerut martorilor prezenți la fața locului să-l ajute să-și
umfle roțile, nu sunt elemente suficiente care să probeze că inculpatul C.I.
l-a determinat să comită o faptă prevăzută de legea penală, respectiv să nu își
îndeplinească atribuțiile de serviciu.
Și critica
recurentului inculpat C.I. întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 12 C. proc. pen., privind greșita sa condamnare pentru infracțiunea de
furt calificat, în forma tentativei, este neîntemeiată.
Susținerile
inculpatului că singura probă existentă la dosarul cauzei și pe care s-a
întemeiat hotărârea de condamnare este declarația părții vătămate V.D. nu pot
fi primite de către instanța de recurs, pentru considerentele ce vor fi
arătate.
Astfel, declarația
părții vătămate V.D. care a arătat încă din seara zilei de 15 februarie 2011 că
persona care a încercat să sustragă pompa hidraulică de pe tractorul societății,
era inculpatul C.I., pe care l-a văzut la lumina lunii și al cărui autoturism
se afla în apropierea societății este susținută și de declarațiile martorilor
O.C., B.I., I.V.H., care deși nu au văzut persoana despre care partea vătămată
afirmă că ar fi autorul, au fost alertați de V. că cineva încearcă să sustragă
piese de tractor, au constatat că autoturismul inculpatului C.I. se afla în
stradă lângă societate, fiind de față când au fost dezumflate roțile de către
partea vătămată pentru a nu-i permite făptuitorului să părăsească locul faptei.
Prezența inculpatului
C.I. la locul faptei este susținută și de împrejurarea că a fost găsită o pânză
de bomfaier pe care partea vătămată a predat-o organelor de cercetare
(proces-verbal din data de 28 februarie 2011), pe care inculpatul a
împrumutat-o de la martorul S.l. în ziua de 15 februarie 2011, sub pretextul că
trebuie să taie un știft metalic de la o roată și nu i-a mai restituit-o, după
ce, tot în aceeași zi, a mai împrumutat două chei motivat de faptul îi erau
necesare pentru a strânge o roată de la o mașină ce transporta lemne, pe care
le-a dat înapoi martorului după o jumătate de oră.
Relevanță sub aspect
probator prezintă și declarația martorului H.I. din fața instanței care a
precizat că i-a făcut unele reparații la tractorul inculpatului C.I., însă
acesta nu avea nevoie de distribuitor hidraulic, fiind înlocuite doar brațele
hidraulice și bucșele, însă pentru a demonta un distribuitor este nevoie de
chei mari, aspect ce susține declarațiile martorului S. care i-a împrumutat
inculpatului în ziua respectivă două chei.
Se mai reține că,
inculpatul nu a putut justifica nici prezența autoturismului său în zonă iar
pentru a-și susține apărarea, în cursul urmăririi penale a solicitat martorului
L.G.I. să dedarea că în ziua de 15 februarie 2011 se afla în localitate Santău
cu un autoturism care s-a defectat, lucru care nu a fost acceptat de către
martor. De altfel, niciuna dintre variantele susținute de către inculpat în
apărare prin care a încercat să-și justifice prezența în zonă nu este susținută
de elemente probatorii.
Chiar dacă inculpatul
C.I. nu a fost identificat la locul faptei de către partea vătămată, acesta
reușind să plece din curtea societății și să se deplaseze la locuința
inculpatului C.C.Gh., toate aceste probe îl plasează pe inculpat la locul
faptei și dovedesc fără putință de tăgadă vinovăția acestuia în comiterea
infracțiunii de infracțiunii de furt calificat, în forma tentativei, astfel că,
nu se poate dispune achitare sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit.
a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Pentru toate aceste
considerente, constând că nu sunt incidente, cazurile de casare prevăzut de
art. 385
9
alin. (1) pct. 10, 12, 17, și 18 C. proc. pen. și nici
vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385
9
alin. (3) C. proc.
pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte în temeiul art.
385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate,
recursurile declarate de Pachetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și
inculpați C.I. și C.C.Gh., apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel
ca fiind legală și temeinică.
Având în vedere că
recurenții inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, Înalta Curte,
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe aceștia la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea
și de inculpații C.I. și C.C.Gh. împotriva Deciziei penale nr. 43/A din 15
martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurenții
intimați inculpați la plata sumelor de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli
judiciare către