ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1322/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1322/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta C.S.N. a
solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele Universitatea „S.H.”
București, Universitatea „S.H.” Târgu-Mureș și Ministerul Educației,
Cercetării, Tineretului și Sportului, obligarea pârâtelor, să-i elibereze
Diploma de Licență și Suplimentele la Diplomă, urmare a promovării de
Examenului de Licență din sesiunea februarie 2010, specialitatea Pedagogie
Muzicală, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă
nr. 68 din 5 februarie 2013 Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă,
contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, a respins
cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării,
Tineretului și Sportului, formulată de pârâta Universitatea „S.H.”, a admis, în
parte, acțiunea formulată de reclamanta C.S.N., împotriva pârâtelor
Universitatea „S.H.” și Universitatea „S.H.” și, în consecință, a obligat
pârâtele Universitatea „S.H.” și Universitatea „S.H.” să elibereze reclamantei
Diploma de Licență și Suplimentele la Diplomă, urmare a promovării de către
reclamantă a Examenului de Licență din sesiunea februarie 2010, specialitatea
Pedagogie Muzicală. De asemenea, Curtea de Apel Târgu-Mureș a obligat pârâtele
Universitatea „S.H.” București și Universitatea „S.H.” Târgu-Mureș, la plata
sumei de 4,30 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei
hotărâri pârâta Universitatea „S.H.” București, a declarat recurs, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie.
Înainte de a analiza
motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în
conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței
materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată
de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.
304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul
dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va
trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Mureș, secția
contencios administrativ și fiscal.
Pentru a ajunge la
această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare
arătate:
Obiectul prezentului
litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de
învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii
reclamantului, care este absolvent al Facultății de Management Financiar
Contabil, din cadrul Universității „S.H.”.
Nu se poate ignora
faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul
art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în
această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au
obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu
public, în regim de putere publică.
Or, în cauza de față,
prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.” din București,
ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de
utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.
Pe de altă parte,
potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării,
Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice
centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de
sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și programului de guvernare în
domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării
tehnologice, tineretului și sportului.
Faptul că
instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au
autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era
în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le
plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de
învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia
universitară se manifestă prin relație directă a rectorului instituției de
învățământ superior cu Ministerul Educației, care, printre altele, avea
competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l
suspenda din funcție.
În cauza de față,
Universitatea „S.H.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât
actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de
competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere
publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.
În mod evident,
Universitatea „S.H.” din București este o persoană juridică de drept privat, de
utilitate publică, ce funcționează doar ca parte a unui sistem național de
învățământ, care nu poate fi asimilată unei autorități administrative autonome
sau unui organ central al administrației publice.
Prin urmare, pârâta
aflată în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de
vedere teritorial.
În alți termeni,
Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi
calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, nici un act
normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
În cauza de față, o
asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități
publice locale.
Potrivit art. 10
alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Litigiile privind actele administrative
emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele
care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii
ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către
tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise
sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc
taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora
mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios
administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială
nu se prevede altfel”.
Deci, specificul litigiilor
care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică
determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței
instanțelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenței
materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel al rangului
autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății,
în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de față este
aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul că
tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ,
față de împrejurarea că Universitatea „S.H.” din București este o autoritate publică
locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ.
În cauză, fiind vorba
de un litigiu având ca obiect obligarea pârâtei autoritate publică locală la emiterea
unui act administrativ, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența
materială a instanței de contencios administrativ revine secției de contencios administrativ
și fiscal a Tribunalului Mureș, competent și din punct de vedere teritorial potrivit
art. 10 alin. (3) din aceeași lege.
Soluționând cauza de față
fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile
legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile
art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În consecință, având în
vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6)
și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței
atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Mureș, secția
de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de pârâta Universitatea „S.H.” București împotriva sentinței civile nr. 68 din 5
februarie 2013 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ
și fiscal.
Casează sentința atacată
și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Mureș, secția de contencios
administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 14 martie 2014.