ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2942/2013

Deliberând asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 309 din data de 17 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 183 C. pen. raportat la art. 99 și art. 109 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul V.R.C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza C. pen. art. 86 și art. 110-110 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii. Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: -să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; -să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; -să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; -să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 86 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a nu schimba domiciliul sau reședința avută decât cu încuviințarea instanței.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86 4 C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul V.R.C., în solidar cu părțile responsabile civilmente V.C. și D.I., la plata către părțile civile N.S. și N.A. a sumei de 5.000 RON, daune materiale, și 20.000 euro, daune morale. Au fost respinge, ca neîntemeiate, celelalte pretenții civile ale părților civile N.S. și N.A. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente V.C. și D.I., la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Prin încheierea din data de 12 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 38170/3/2010 al Tribunalului București, secția I penală, s-a admis plângerea formulată de petenții N.S. și N.A. împotriva rezoluției din 30 iulie 2010 emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și a ordonanței procurorului din 30 iunie 2010 emisă în Dosarul nr. 829/P/2008, iar în baza art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., s-a desființat ordonanța procurorului din 30 iunie 2010 emisă în dosarul nr. 829/P/2009 de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și s-a reținut cauza spre judecare sub aspectul infracțiunii prev. de art. 183 C. pen., în ceea ce-l privește pe învinuitul V.R.C., victimă fiind N.B.M.

În motivarea acestei soluții, judecătorul care a admis plângerea a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată sub nr. 38170/3/2010 petenții N.S. și N.A. au solicitat desființarea rezoluției din 30 iulie 2010 emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul București prin care a fost respinsă plângerea formulată de aceiași petenți împotriva ordonanței procurorului din 30 iunie 2010 emisă în Dosarul nr. 829/P/2008 prin care în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. și art. 44 alin. (1) și (2) C. pen. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului V.R.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., victimă fiind N.B.M. În motivarea plângerii se arată, în esență, că interpretarea probatoriului administrat în cauză a fost una eronată și s-a bazat exclusiv pe diferența corporală dintre cei doi și pe împrejurarea că victima consumase alcool înainte de incidentul în urma căruia și-a pierdut viața.

Examinând plângerea formulată și materialul probator strâns în cursul urmăririi penale, instanța a reținut că, în data de 23 martie 2008, învinuitul V.R.C. s-a întâlnit cu prietena sa S.A.C. la o bancă amplasată pe str. C. în apropierea blocului XX. sector 4, iar la scurt timp victima N.B.M. zis „C." s-a apropiat de cei doi și a început să le adreseze injurii. Fiind ajuns în apropierea acestora victima a încercat să-l lovească cu pumnul pe învinuitul V.R.C. iar acesta s-a ferit retrăgându-se totodată lângă un bloc din apropiere. Victima s-a îndreptat din nou către cei doi, s-a împiedicat de un gard, a aruncat cu telefonul mobil spre cei doi după care a lovit-o pe martora S.A.C. cu piciorul în genunchi și cu palma în cap, după care a încercat din nou să-l lovească pe învinuit cu pumnii.

Și de această dată învinuitul s-a eschivat și totodată i-a aplicat victimei o lovitură cu pumnul în zona feței în „gură", lovitură în urma căreia victima N.B.M. s-a dezechilibrat și a căzut lovindu-se cu capul de sol, iar urma loviturilor suferite la scurt timp a survenit decesul. Situația de fapt arătată corespunde în totalitate cu situația de fapt reținută prin rezoluția contestată însă soluția dispusă de procuror, în opinia instanței, este greșită întrucât faptele, astfel cum au fost reținute, nu justifică reținerea dispozițiilor art. 44 C. pen. referitoare la legitima apărare. Potrivit acestor dispoziții „Este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes public și care pune în pericol grav persoana și drepturile celui atacat ori interesul public.

Este de asemenea în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul." În opinia instanței, din modalitatea în care a fost săvârșită fapta nu rezultă constrângerea morală în care s-ar fi aflat învinuitul urmarea necesității apărării integrității sale în condițiile în care acesta avea în primul rând posibilitatea de a se retrage de la locul în care se afla, iar în al doilea rând, atacul nu a fost de așa natură încât să-i fi pus în pericol grav persoana sa, având în vedere că victima se afla sub influența băuturilor alcoolice și, de asemenea, încercările acestuia din urmă se soldaseră cu eșecuri tocmai datorită atât stării în care se afla victima, cât și abilității învinuitului de a se apăra cu ușurință prin eschivare.

Atâta vreme cât învinuitul avea posibilitatea de a se retrage din spațiul în care avea loc incidentul s-a apreciat că apărarea acestuia, prin lovirea extrem de puternică cu pumnul (de vreme ce această lovitură a fost de natură să doboare la pământ o persoană ce cântărea peste 130 de kg., cu o înălțime de 1,87 cm.), nu era necesară în sensul prevăzut de lege pentru a putea fi apreciată ca fiind aplicată în condițiile legitimei apărări. În opinia instanței, deși învinuitul a încercat la un moment dat să inducă ideea inexistenței unei alte modalități de a scăpa de atac decât aceea a lovirii, declarațiile martorilor audiați în cauză infirmă această apărare nefăcând mențiune despre niciun obstacol aflat în calea unei eventuale retrageri.

De asemenea, s-a apreciat că nu poate fi reținută în cauză nici ipoteza unui exces justificat atâta vreme cât, dată fiind modalitatea și îndrăzneala cu care a acționat învinuitul având în vedere că „agresorul" avea de două ori greutatea sa și totuși învinuitul a rămas pe loc și l-a înfruntat pe acesta s-a eschivat după care chiar l-a lovit puternic, aceste aspecte denotă împrejurarea că învinuitul a putut aprecia consecințele faptelor sale și nu s-a aflat într-o stare de tulburare sau temere care să justifice atacul mortal. În final, și instanța a constatat că soluția procurorului este întemeiată, aproape exclusiv, pe diferența corporală dintre cei doi, diferență ce nu poate conduce în opinia sa decât la această soluție, aprecieri care sunt nefondate și nu au temei nici în materialul probatoriu, și nici în dispozițiile legale invocate de acesta.

În condițiile în care, în urma loviturii aplicate de învinuit victima N.B.M. a căzut !a pământ lovindu-se cu capul de sol, lovitură ce a generat, potrivit raportului medico-legal de necropsie, moartea acestuia care a fost violentă și s-a produs prin insuficiență cardio circulatorie și respiratorie, de origine centrală consecutivă hemoragiei de trunchi cerebral și hemoragie meninge, urmarea unui traumatism cranio-cerebral ce s-a produs la rândul său prin lovire cu și de corp dur - lovirea activă în regiunea facială urmare de cădere și lovire de corp/plan dur cu impact parieto-occipital, este evident că inculpatul se face vinovat de infracțiunea prev. de art. 183 C. pen., iar acțiuni anterioare de încercare de agresare efectuate de victimă pot fi reținute eventuala ca și circumstanță atenuantă a provocării prev. de art. 73 C. pen.

și în nici un caz ca și atac material direct, imediat și injust, de natură a pune în pericol grav persoana celui atacat sau de natură a crea o astfel de tulburare sau temere pentru a-l îndreptății pe învinuit să exercite un atac extrem de violent care să conducă la decesul victimei. Instanța a constatat că în cauză au fost administrate suficiente probe pentru ca situația de fapt să fie stabilită cu certitudine astfel încât soluția nu poate fi de trimitere a cauzei la procuror, în vederea administrării altor probe, ci aceea a reținerii cauzei spre judecare în ceea ce-l privește pe învinuitul V.R.C. pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., faptă împotriva victimei N.B.M., în data de 23 martie 2008. Prin urmare, judecătorul, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc.

pen., a desființat ordonanța procurorului din 30 iunie 2010 emisă în Dosarul nr. 829/P/2008 și a reținut cauza spre judecare în primă instanță, în complet legal constituit sub aspectul infracțiunii prev. de art. 183 C. pen. Cauza a fost înregistrată sub nr. 56626/3/2010 și a fost repartizată completului 13F și a fost efectuată cercetarea judecătorească prin administrarea probatoriului, inclusiv a celui solicitat de părți. După efectuarea cercetării judecătorești, analizând ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt: În data de 23 martie 2008, în timp ce inculpatul V.R.C. stătea de vorbă cu prietena sa, martora S.A.C., pe o bancă amplasată pe str. C. în apropierea blocului XX.

din București, sector 4, a apărut victima N.B.M. zis „C.", care fără motiv a început să adreseze injurii celor doi. Mai mult, victima a încercat să-l lovească pe inculpatul V.R.C., însă acesta s-a ferit, îndreptându-se cu prietena lui S.A.C. către un bloc din apropiere. Deși inculpatul a încercat să evite conflictul, victima a mers după cei doi, iar pe fondul stării avansate de ebrietate, în care se afla, s-a împiedicat de un gard din apropiere și a aruncat cu telefonul mobil spre inculpat și prietena sa. În urma impactului cu solul, telefonul N. s-a desprins în mai multe bucăți. Ulterior, victima a strigat către inculpat și prietena sa, spunându-le să se oprească să stea de vorbă, iar când s-a apropiat de inculpat a încercat să îl prindă de mâini, moment în care acesta din urmă a făcut o eschivă și din partea dreaptă a aplicat o lovitură de pumn în bărbia victimei N.B.M., care s-a dezechilibrat și a căzut lovindu-se cu partea posterioară a capului de asfalt.

în urma impactului cu solul, victima a suferit leziuni grave care au dus la scurt timp la deces. Conform raportului de autopsie medico-legală raportului, moartea victimei a fost violentă și s-a produs prin insuficiență cardio - circulatorie și respiratorie, de origine centrală consecutivă hemoragiei de trunchi cerebral și hemoragie meninge, urmată unui traumatism cranio-cerebral, pe fondul unei intoxicații etilice acute. Traumatismul s-a produs la rândul său prin lovire cu și de corp dur - lovirea activă în regiunea facială urmare de cădere și lovire de corp/plan dur cu impact parieto - occipital. Între leziunile cranio - cerebrale și faciale și deces există o legătură de cauzalitate directă condiționată de intoxicația etilică acută (sângele analizat conține 1,95 gr.

% alcool etilic). Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost convingător probată, în opinia instanței de fond, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și în timpul judecății, respectiv: declarațiile martorului P.M., audiat în cursul urmăririi penale cu identitate protejată, iar în cursul judecății atât cu identitatea protejată, cât și sub adevărata identitate, declarații din care rezultă că victima a fost lovită cu pumnul la nivelul bărbiei, căzând pe spate și lovindu-se cu capul de carosabil; declarațiile date în cursul urmăririi penale de martorii S.M.R. și A.P., care arată că imediat după incident au vorbit l-a telefon cu inculpatul, care Ie-a comunicat că a lovit cu pumnul pe un băiat gras și că este într-o mașină de poliție; parțial cu declarațiile martorei S.A.C.

date în cursul urmăririi penale și al judecății, din care rezultă detaliile anterioare lovirii victimei; cu declarațiile martorilor M.R.A. și V.M.C., care au relatat aspecte de la locul săvârșirii faptei ulterioare părăsirii locului faptei de către inculpat; cu procesele-verbale de consemnare a actelor premergătoare și fotografiile atașate; raportul medico-legal de autopsie și completarea la acest raport; avizul Comisiei de avizare și control din cadrul I.N.M.L., din care rezultă că mecanismul de producere a leziunilor a fost lovirea activă urmată de cădere și impact parieto-occipital drept, fiind improbabilă producerea lor doar prin cădere; procesul verbal de cercetare la fața locului și fotografiile judiciare atașate; referatul de evaluare psiho-socială; celelalte înscrisuri medicale aflate în dosarul de urmărire penală.

În ceea ce privește declarațiile martorilor S.M.R. și A.P. în cursul judecății, instanța de fond Ie-a apreciat ca nesincere pentru următoarele motive: Astfel, martorul S.M.R. nu mai confirmă că inculpatul i-a comunicat telefonic faptul că a lovit cu pumnul în față pe victimă, deși martorul a scris o declarație olografă în care arată clar acest lucru. De asemenea, martorul nu mai recunoaște semnătura de pe declarații, deși scriptele de comparație luate martorului relevă foarte limpede că acesta a scris declarația olografă. Mai mult, instanța a reținut că semnăturile de pe declarațiile date în cursul urmăririi penale sunt compuse din inițialele numelui acestuia, care au aceeași formă cu cea a literelor „S", „m", „r", „R" executate de martor în cuprinsul declarației olografe și în scriptele de comparație, și cuprind în plus un semn grafic similar pe semnăturile de la urmărire penală și din faza de judecată.

Ținând seama de faptul că martorul a declarat că nu s-au făcut presiuni asupra sa cu ocazia audierii de către organele de anchetă, având în vedere și de relațiile de prietenie dintre martor și inculpat, instanța a înțeles să dea prioritate declarațiilor de la urmărire penală, care se coroborează cu cele ale martorului P.M. și cu avizul Comisiei de avizare și control din cadrul I.N.M.L. Referitor la declarația martorului A.P., dată în cursul judecății, instanța de fond a reținut că, deși acesta a învederat că nu s-au făcut presiuni asupra sa cu ocazia audierii de către organele de anchetă, inculpatul nu i-a comunicat telefonic motivul reținerii de organele de poliție și că nu își aduce aminte că inculpatul i-a spus că a bătut pe un băiat, întrucât era sub influența alcoolului când a dat declarația.

Cum declarațiile au fost date exact în ziua incidentului, instanța a apreciat că declarațiile date în fața organelor de anchetă au prioritate, ele coroborându-se cu cele ale martorului P.M. și cu avizul Comisiei de avizare și control din cadrul I.N.M.L. Instanța de fond a considerat că săvârșirea faptei de către inculpat este indubitabilă, rezultând din probele mai sus enunțate, susținerile apărării în sensul subiectivității martorului ocular P.M. nefiind confirmate de niciuna din probele administrate în cauză. Sub acest aspect, s-a reținut că martora S.A.C. a declarat în cursul judecății că nu a văzut nici dacă inculpatul nu a lovit pe victimă, nici dacă inculpatul a lovit-o. Or, în acest context, declarația martorului ocular, audiat de instanță cu adevărata identitate, susținută în mod solid de avizul Comisiei de avizare și control din cadrul INML și de declarațiilor date la urmărire penală de martorii S.M.R.

și A.P., înlătură ca nereale apărările inculpatului că nu a lovit în niciun fel pe victimă. În ceea ce privește declarațiile martorei S.A.C., potrivit căreia a fost lovită de victimă, instanța de fond Ie-a considerat nereale, fiind contrazise de martorul P.M., care arată că în momentul imediat anterior lovirii victimei, inculpatul vorbea la telefon, iar martora se afla la 4 metri de cei doi și că nu a existat contact fizic între victimă și martoră. Or, în contextul în care martora este prietena inculpatului, iar aceasta a declarat la urmărirea penală că nu i-au rămas semne în urma agresiunii, deși „a primit o lovitură cu pumnul în cap și o lovitură cu piciorul în picior", „loviturile fiind puternice atât cât să o buimăcească" - declarația dată în fața instanței de fond - este evident că lovirea martorei de către victimă pare mai mult decât îndoielnică, motiv pentru care trebuie înlăturată sub acest aspect.

În ceea ce privește apărarea inculpatului, potrivit căreia cercetarea judecătorească s-a făcut în ședință publică, deși era minor la momentul săvârșirii faptei, instanța de fond a reținut că a fost invocată prin concluziile scrise, cu nerespectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 197 alin. (4) teza I, C. proc. pen., privind momentul până la care se poate invoca această cauză de nulitate relativă. În plus, s-a reținut că judecarea cauzei în ședință-publică nu a adus nicio vătămare care să impună anularea actului, în condițiile art. 197 alin. (4) teza a ll-a C. proc. pen. Instanța de fond a menționat că a considerat mai mult decât tendențioase și neavenite susținerile apărării că inculpatul a fost obligat să își dovedească nevinovăția în ședință publică, în contextul în care inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere și a avut posibilitatea să combată toate probele care îl incriminau.

Faptul că instanța nu a admis acele probe, pe care nu Ie-a apreciat ca utile cauzei, nu înseamnă că inculpatului i s-a încălcat dreptul la apărare. Astfel, instanța de fond a considerat că istoricul medical al victimei, dependența de alcool sau barbiturice a acesteia nu au relevanță sub aspectul nivelului de vinovăție al inculpatului și, cu atât mai puțin, sub aspectul existenței legitimei apărări. Inculpatul a perceput în mod real pericolul prezentat de victimă, dar și lipsa de luciditate relevată de aruncarea cu telefonul către inculpat. De asemenea, coerența și constanța în declarații a martorului P.M., audiat inițial cu identitate protejată, coroborarea acestora cu declarațiile martorilor S.M.R.

și A.P., date în cursul urmăririi penale, precum și cu avizul Comisiei de avizare și control din cadrul I.N.M.L., au justificat aprecierea instanței că nu se impune solicitarea înregistrării telefonice din data de 23 august 2008 la numărul de urgență 112. În final, judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului V.R.C., care la data de 23 martie 2008, pe str. C., în apropierea blocului XX. din București, sector 4, a aplicat o lovitură la nivelul bărbiei victimei N.B.M., provocând căderea și producerea unor leziuni care au condus la decesul acestuia, întrunește atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

Instanța de fond a reținut că fapta de lovire a fost comisă cu intenție, însă rezultatul socialmente periculos s-a produs din culpă cu previziune sau din culpă simplă, întrucât inculpatul cel puțin trebuia și putea să prevadă posibilitatea căderii victimei aflate în stare de ebrietate și lovirii cu capul de carosabil și implicit decesului acesteia. La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru fapta reținută în sarcina sa, au fost avute în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, reduse în condițiile art. 99 și 109 C. pen., inculpatul fiind minor la data săvârșirii faptei, natura și gravitatea faptei, pericolul social concret al faptei, împrejurările comiterii faptei și persoana făptuitorului.

Astfel, la stabilirea cuantumului pedepsei cu închisoarea, s-a ținut seama de periculozitatea foarte ridicată și răsunetul deosebit de negativ al infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte în rândul cetățenilor, chiar și în condițiile similare celor din cauză, de urmările grave și ireparabile constând în suprimarea vieții victimei și afectarea gravă a vieții familiei acesteia, de riposta exagerată și total nepotrivită a inculpatului, care a perceput starea de ebrietate avansată a victimei și lipsa unui pericol imediat și direct care să îi pună în pericol grav persoana sa ori a prietenei sale. Faptul că victima se deplasa cu greutate, așa cum arată martorul P.M., că victima a aruncat cu telefonul către inculpat și că inculpatul a așteptat pe victimă, deși avea posibilitatea să evite contactul fizic cu o persoană aflată în stare avansată de ebrietate înlătură cu desăvârșire ideea existenței unei legitime apărări sau unui exces justificat ori scuzabil.

De asemenea, s-a avut în vedere vârsta foarte tânără a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, dar și faptul că inculpatul a fost internat cu diagnosticul reacție encefalitică (stare confuzională), dosarul atașat în care s-a admis plângerea părților vătămate. S-a reținut că din chiar biletul de ieșire din spital rezultă că inculpatul nu a prezentat tulburări ale funcției perceptive, acesta fiind unul dintre motivele pentru care instanța de fond nu a considerat că se impune expertizarea psihiatrică a inculpatului.

Nu în ultimul rând, s-au avut în vedere înscrisurile în circumstanțiere depuse în Dosarul nr. 38170/3/2010 și concluziile referatului de evaluare psiho-socială efectuat în prezenta cauză, din care rezultă că inculpatul este cunoscut ca o persoană liniștită, o ajută pe mama sa, este respectuos și dispune de resurse interne și de sprijinul familiei pentru o evoluție socială pozitivă, iar în cazul reluării cursurilor școlare își poate spori șansele de reintegrare pe piața muncii. În raport de atitudinea victimei, care fiind în stare de ebrietate avansată și sub influența medicamentelor, a adresat mai multe injurii inculpatului și prietenei acestuia, a aruncat cu telefonul spre inculpat și a încercat în mod repetat să îl prindă de mâini și să îl lovească, instanța de fond a considerat că inculpatul a săvârșit fapta sub imperiul unei puternice emoții amplificată de dimensiunile fizice considerabile ale victimei.

Prin urmare, s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., iar potrivit art. 76 C. pen., a fost coborâtă pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege, într-un cuantum corespunzător pericolului social al faptei și periculozității făptuitorului, întrucât infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate ridicată, fiind de natură să pericliteze serios relațiile sociale ocrotite de lege. Față de considerentele reținute la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a apreciat că există suficiente elemente care impun concluzia că scopul preventiv-educativ și sancționator prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate, amenințarea executării în întregime a pedepsei aplicate fiind de natură să inhibe tendințele criminogene ale inculpatului și să schimbe atitudinea acestuia cu privire la relațiile sociale ocrotite prin normele de drept penal.

Fiind posibilă și binevenită reinserția socială a inculpatului fără privarea sa de libertate, însă sub un control riguros al societății, în baza art. 86 și art. 110-110 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a reținut că, în cauză, s-au constituit părți civile părinții victimei, respectiv părțile vătămate N.S. și N.A. În ședință publică, acestea au solicitat și precizat daune morale la suma de 100.000 euro, iar daune materiale la sumă de 10.000 euro. Cu privire la aceste pretenții civile, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv există o faptă ilicită, fapta a fost săvârșită de inculpat, există un prejudiciu localizat în patrimoniul părților civile, există legătură de cauzalitate între fapta inculpatului și prejudiciul cauzat, prejudiciul este cert atât sub aspectul întinderii, cât și sub aspectul existenței.

În ceea ce privește cuantumul pretențiilor civile, instanța de fond a reținut că acesta se află cu mult sub cel pretins de părțile civile. Astfel, în ceea ce privește, daunele morale, în raport de trauma psihică deosebită prin care au trecut și încă trec părțile civile, s-a considerat că o sumă totală de 20.000 euro, acoperă în întregime prejudiciul încercat de ambele părți vătămate și ține seamă și de atitudinea victimei, care l-a provocat pe inculpat. S-a apreciat că trauma deosebită cauzată părților civile nu este dată doar de faptul pierderii unei persoane apropiate - fiu - ci rezultă și din împrejurările în care aceasta și-a pierdut viața, din faptul că părinții victimei în mod brutal au fost obligați să își continue viață fără singurul lor copil.

În ceea ce privește daunele materiale, s-au reținut cheltuielile doar cu înmormântarea victimei. În lipsă de înscrisuri, s-a considerat că ele se ridică la suma de 5.000 RON, stabilită pe baza notorietății acestor cheltuieli. S-a reținut de către judecătorul fondului că răspunderea părților responsabile civilmente se întemeiază pe dispozițiile art. 1000 C. civ. anterior, aceștia fiind responsabili pentru prejudiciul cauzat de copiii lor minori ca urmare a carențelor în îndeplinirea obligațiilor de creștere, educare și supraveghere. În ceea ce privește celelalte pretenții, instanța de fond Ie-a considerat neîntemeiate, nefiind susținute de probele propuse și administrate în cauză, astfel că au fost respinse, ca atare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul V.R.C. și părțile civile N.S. și N.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, atât sub aspectul soluționării laturii penale, cât și al celei civile. Prin decizia penală nr. 331 din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, a respins ca nefondate ambele apeluri, având în vedere următoarele: În opinia instanței de apel, concordantă cu cea a instanței de fond, fapta inculpatului V.R.C. care, la data de 23 martie 2008, pe str. C., în apropierea blocului XX.

din București, sector 4, a aplicat o lovitură la nivelul bărbiei victimei N.B.M., provocând căderea și producerea unor leziuni care au condus la decesul acestuia, întrunește atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.; fapta de lovire a fost comisă de inculpat cu intenție, însă rezultatul socialmente periculos s-a produs din culpă cu previziune sau din culpă simplă, întrucât inculpatul, cel puțin, trebuia și putea să prevadă posibilitatea căderii victimei aflate în stare de ebrietate și lovirii cu capul de carosabil și, implicit, decesului acesteia.

Vinovăția inculpatului a fost relevată de întreg materialul probator: declarațiile martorului P.M., audiat în cursul urmăririi penale cu identitate protejată, iar în cursul judecății atât cu identitatea protejată, cât și sub adevărata identitate, declarații din care rezultă că victima a fost lovită cu pumnul la nivelul bărbiei, căzând pe spate și lovindu-se cu capul de carosabil; declarațiile date în cursul urmăririi penale de martorii S.M.R. și A.P., care arată că imediat după incident au vorbit l-a telefon cu inculpatul, care Ie-a comunicat că a lovit cu pumnul pe un băiat gras și că este într-o mașină de poliție; cu o parte din declarațiile martorei S.A.C. date în cursul urmăririi penale și al judecății, din care rezultă detaliile anterioare lovirii victimei; cu declarațiile martorilor M.R.A.

și V.M.C., care au relatat aspecte de la locul săvârșirii faptei ulterioare părăsirii locului faptei de către inculpat; cu procesele-verbale de consemnare a actelor premergătoare și fotografiile atașate; raportul medico-legal de autopsie și completarea la acest raport; avizul Comisiei de avizare și control din cadrul I.N.M.L., din care rezultă că mecanismul de producere a leziunilor a fost lovirea activă urmată de cădere și impact parieto-occipital drept, fiind improbabilă producerea lor doar prin cădere; procesul verbal de cercetare la fața locului și fotografiile judiciare atașate; referatul de evaluare psiho-socială; celelalte înscrisuri medicale aflate în dosarul de urmărire penală.

S-a constatat că Ministerul Public, apelant în cauză, a criticat sentința sub aspectul condamnării inculpatului pentru comiterea infracțiunii menționate, deoarece acesta s-ar fi aflat în legitimă apărare atunci când a ripostat împotriva atacului victimei, printr-o lovitură, ce a dus la decesul acesteia din urmă. În opinia instanței de prim control judiciar această interpretare a textului legal de către reprezentantul Ministerului Public este greșită, apreciindu-se că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile legitimei apărări, riposta inculpatului survenind ca răspuns la comportamentul provocator al victimei. Astfel, potrivit art. 44 alin. (2) C. pen., este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau a unui interes obștesc.

Conform art. 44 alin. (3) C. pen., este de asemenea în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul. De asemenea, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Instanța de apel a menționat că în doctrină, dar și în practica judiciară, s-a reținut că, pentru existența legitimei apărări trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții: 1. un atac material, direct, imediat și injust; 2. atacul să fie îndreptat contra unei persoane sau contra drepturilor acesteia, ori împotriva unui interes obștesc; 3. atacul să creeze un pericol grav pentru persoana celui atacat sau pentru drepturile acestuia ori pentru un interes obștesc; 4. săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală pentru înlăturarea atacului; 5. apărarea să fie proporțională cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul. Or, în prezenta cauză este necesar a se analiza două aspecte și anume: cel referitor la gravitatea pericolului și cel referitor la proporționalitatea apărării.

Primul aspect obligă instanța să evalueze gravitatea pericolului, în funcție de toate împrejurările concrete ale cauzei, deoarece același atac poate fi considerat în anumite împrejurări grav, iar în alte împrejurări nu. Pornind de la aceste repere, va trebui în primul rând să se observe dacă atacul îndreptat împotriva inculpatului V.R.C. întrunea cele patru caracteristici enumerate în textul de lege mai sus enunțat, întrucât se invocă de către procuror faptul că natura atacului a fost greșit stabilită prin hotărârea de condamnare. Reține instanța de apel că este adevărat că victima a exercitat asupra inculpatului, în mod nejustificat, un atac direct, material, însă un atac despre care nu se poate susține că a fost neașteptat, neprevăzut, deoarece - astfel cum s-a arătat și în motivele scrise de apel ale procurorului și cum a declarat însuși inculpatul V.R.C.

- modalitatea de derulare a conflictului - în mai multe etape - a prefigurat intenția victimei de a-l lovi pe inculpat; acesta din urmă știa, se aștepta că va fi lovit dacă nu va continua să se retragă, pentru că, la început, inculpatul a evitat confruntarea fizică inițiată de victimă, îndepărtându-se, însă - ulterior - a rămas pe loc, așteptând ca victima să ajungă la el. Or, în opinia instanței de apel, un indiciu al caracterului imediat al atacului îl reprezintă tocmai lipsa unui interval de timp între momentul începerii atacului și momentul ivirii pericolului. În orice caz, dacă în succesiunea celor două momente, ar exista un spațiu, acesta trebuie să însemne un interval foarte mic de timp, pentru că numai într-o atare situație s-ar putea susține că persoana atacată nu a avut posibilitatea înlăturării pericolului și altfel, prin alte mijloace, decât săvârșirea faptei penale.

Așadar, în clipa în care V.R.C. a luat decizia de a-l aștepta pe agresor (să ajungă alături de el), după ce evitase conflictul eschivându-se de la o confruntare directă cu atacatorul, inculpatul știa la ce se expune, avea clară reprezentarea faptului că agresorul dorește să-I lovească, mai ales că - astfel cum rezultă din toate declarațiile de la dosar - victima se deplasa greu, fiind în stare avansată de ebrietate și având o greutate de 140 kg.; mai mult, nu este de neglijat nici faptul că, pe timpul deplasării către locul unde inculpatul s-a oprit, victima se poticnea, împiedicându-se de obstacolele din jurul său: „C." (porecla victimei n.n.) s-a împiedicat de un gard", a declarat martora S.A.C.

Aceste elemente, ce oferă o imagine clară a situației în care se afla atacatorul („obezitate morbidă" și intoxicație etilică acută, 1,95 gr % 0 - raport medico-legal), dar și a potențialului său periculos, se coroborează cu declarația martorului P.M., care a observat scena de la fereastra propriei locuințe și care a perceput atitudinea victimei (atacatorul) ca nefiind de natură a-l alarma pe inculpat; desigur, această percepție nu poate fi comparată cu cea a inculpatului pus într-o situație aptă să-i provoace o tulburare, emoție greu de controlat, miza fiind nu doar integritatea sa fizică, dar și cea a prietenei sale, însă starea în care se afla agresorul a făcut ca atacul îndreptat împotriva inculpatului - privit și prin prisma intensității sale - să nu fie unul imediat, în sensul cerut de lege.

Altfel spus, și în opinia instanței de apel, inculpatul nu a fost obiectul unei agresiuni neașteptate și surprinzătoare, el beneficiind de un răgaz de timp - în momentele în care îl aștepta pe atacator - în care putea calcula intensitatea reacției sale în apărare, neaflându-se în acea stare sufletească de maximă constrângere specifică unui atac exercitat intempestiv, surprinzător asupra sa; inculpatul a avut posibilitatea să evalueze situația în care era pus, să aprecieze ce mijloace are la îndemână, pentru a anihila pericolul și să aleagă între respectivele mijloace pe cele corespunzătoare naturii și intensității atacului.

Se poate conchide, așadar, că - în speța dedusă judecății - nu sunt întrunite condițiile legitimei apărări - ca și cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, pentru că acțiunea inculpatului a răspuns unui atac material, direct, injust, dar NU și imediat; însă, s-a apreciat că temerea provocată de atacatorul - victimă, prin manifestările sale agresive, i-a determinat inculpatului o puternică tulburare sub stăpânirea căreia acesta din urmă i-a aplicat lovitura ce a dus, în cele din urmă, la decesul agresorului. Din conținutul celor anterior expuse, rezultă și delimitarea dintre legitima apărare - stare în care se pretinde că ar fi acționat inculpatul, și provocarea - adevărata situație în care acesta s-a aflat și sub impusul căreia a recurs la lovitura fatală aplicată victimei.

Cât privește apărarea apelantului inculpat, în sensul că victima ar fi atacat-o și pe prietena sa, martora S.A.C., Curtea de Apel - analizând coroborat probele administrate de organele de urmărire penală - a constatat că aceasta din urmă nu a fost agresată; asemenea judecătorului fondului, instanța de apel a dat eficiență declarațiilor date de părți și martori în faza de urmărire penală, imediat după eveniment, deoarece acestea se coroborează și se completează între ele, evidențiind cursul logic și firesc al întâmplărilor din ziua conflictului. Astfel, declarațiile martorilor S.M.R. și A.P. date în fața judecătorului au fost corect înlăturate, ca nesincere, câtă vreme cei doi nu au putut oferi o explicație plauzibilă cu privire la motivele ce i-au determinat să-și schimbe declarațiile inițiale.

În acest context, s-a menționat că martorul S.M.R., în fața instanței de fond, nu a mai confirmat că inculpatul i-a comunicat telefonic faptul că a lovit cu pumnul în față pe victimă, deși la urmărirea penală, martorul a scris o declarație olografă în care a arătat clar acest lucru; în plus, martorul nu a mai recunoscut semnătura de pe declarații, deși scriptele luate acestuia arată foarte limpede că el este autorul declarației olografe. Mai mult, s-a constatat că semnăturile de pe declarațiile date în cursul urmăririi penale sunt compuse din inițialele numelui acestuia, care au aceeași formă cu cea a literelor „S", „m", „r", „R" executate de martor în cuprinsul declarației olografe și în scriptele de comparație, și cuprind în plus un semn grafic similar pe semnăturile de la urmărire penală și din faza de judecată.

Ținând seama de faptul că martorul a declarat că nu s-au făcut presiuni asupra sa cu ocazia audierii de către organele de anchetă, având în vedere și relațiile de prietenie dintre martor și inculpat, corect instanța de fond - făcând o analiză adecvată și corectă - a înțeles să dea prioritate declarațiilor de la urmărire penală, care se coroborează cu cele ale martorului P.M. și cu avizul Comisiei de avizare și control din cadrul I.N.M.L. Referitor la declarația martorului A.P., din cursul judecății, s-a reținut că, deși acesta a subliniat că nu s-au făcut presiuni asupra sa cu ocazia audierii de către organele de anchetă, inculpatul nu i-a comunicat telefonic motivul reținerii de organele de poliție și că nu își aduce aminte că inculpatul i-a spus că a bătut pe un băiat, întrucât era sub influența alcoolului când a dat declarația; cum declarațiile au fost date exact în ziua incidentului, au prioritate, ele coroborându-se cu cele ale martorului P.M.

și cu avizul Comisiei de avizare și control din cadrul I.N.M.L., cum de altfel a arătat și judecătorul fondului. Așadar, săvârșirea faptei de către inculpat și împrejurările în care ea s-a consumat este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă; susținerile apelantului inculpat cu privire la calitatea relatărilor martorului ocular P.M. nu au nici un suport în materialul probator, material care a demonstrat tocmai faptul că atacatorul nu a apucat să o lovească și pe prietena inculpatului S.A.C.; mai mult, trebuie adăugat și faptul că aceasta din urmă a declarat, în cursul judecății, că nu a văzut nici dacă inculpatul a lovit-o sau nu pe victimă. Or, în acest context, declarația martorului ocular, audiat de instanța de fond cu adevărata identitate, confirmată de avizul Comisiei de avizare și control din cadrul INML și de declarațiile date la urmărirea penală de martorii S.M.R.

și A.P. înlătură ca nereală apărarea inculpatului, în sensul că nu ar fi lovit în niciun fel pe victimă. În ceea ce privește declarațiile martorei S.A.C., potrivit cu care ea ar fi fost lovită de victimă, corect instanța de fond Ie-a considerat neadevărate, fiind contrazise de martorul P.M., care a arătat că, în momentul anterior lovirii victimei, inculpatul vorbea la telefon, iar martora se afla la 4 metri de cei doi și că nu a existat contact fizic între victimă și martoră.

Or, în contextul în care martora este prietena inculpatului, iar aceasta a declarat la urmărirea penală că nu i-au rămas semne în urma agresiunii, deși „a primit o lovitură cu pumnul în cap și o lovitură, cu piciorul în picior", „loviturile fiind puternice atât cât să o buimăcească" -declarația fiind „îmbunătățită" în fața instanței de fond - se poate crede că această martoră a avut o atitudine partinică inculpatului; aceste împrejurări aruncă dubii serioase cu privire la existența acțiunii de lovire a acestei martore, de către victimă, argument ce a pledat pentru înlăturarea, sub acest aspect, a declarației numitei S.A.C. În apelul lor, părțile civile au susținut că hotărârea instanței de fond este netemeinică, deoarece pedeapsa aplicată inculpatului și modalitatea de executare a acesteia sunt mult prea ușoare.

În opinia instanței de apel nici aceste critici nu sunt întemeiate, câtă vreme inculpatul a săvârșit fapta fiind în mod insistent provocat de către atacatorul său care, fiind în stare avansată de ebrietate și sub influența medicamentelor, a adresat mai multe injurii inculpatului și prietenei acestuia, a aruncat cu telefonul spre inculpat și a încercat în mod repetat să îl prindă de mâini și să îl lovească; inculpatul a săvârșit fapta sub imperiul unei puternice emoții amplificată de dimensiunile fizice considerabile ale victimei.

Nu în ultimul rând, la stabilirea pedepsei, instanța de fond s-a raportat la vârsta tânără a inculpatului, la lipsa antecedentelor penale, dar și la înscrisurile în circumstanțiere depuse în dosar, împreună cu concluziile referatului de evaluare psiho-socială efectuat în prezenta cauză, din care rezultă că inculpatul este cunoscut ca o persoană liniștită, o ajută pe mama sa, este respectuos și dispune de resurse interne și de sprijinul familiei pentru o evoluție socială pozitivă, iar în cazul reluării cursurilor școlare își poate spori șansele de reintegrare pe piața muncii.

Toate aceste elemente creează și instanței de apel convingerea că scopul pedepsei, astfel cum este el reglementat în art. 52 C. pen., poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate, iar perspectiva executării în întregime a pedepsei aplicate - în ipoteza comiterii unor fapte ilicite - este de natură să inhibe asemenea comportamente și să cultive o atitudine pozitivă inculpatului față de relațiile sociale ocrotite prin normele de drept penal, așa încât - în acest caz -într-adevăr, este posibilă reinserția socială a inculpatului fără privarea sa de libertate. Cât privește latura civilă, de asemenea criticată de apelanții - părți civile, s-a remarcat modul just în care prima instanță a determinat cuantumul despăgubirilor, evaluând corespunzător întregul ansamblu de împrejurări ce a făcut posibilă apariția și consumarea incidentului care a avut ca deznodământ moartea agresorului, devenit victimă.

Sumele acordate de prima instanță, atât cele exprimând daunele materiale cât, mai ales, cele reprezentând daunele morale, sunt juste și reflectă prejudiciul suferit de cele două părți civile, prin pierderea fiului lor, dar și faptul că acesta din urmă a provocat conflictul, așa încât o majorare a cuantumului despăgubirilor nu se justifică, fiind interzisă o îmbogățire fără just temei (prin acordarea unor reparații în exces). Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București inculpatul V.R.C. și părțile civile N.S. și N.A. Motivele și cazurile de casare invocate de procuror și inculpat au fost indicate în înscrisurile depuse la dosar și au fost expuse în cursul dezbaterilor, astfel cum sunt menționate în partea introductivă a deciziei.

În sinteză, s-a susținut că în mod greșit instanțele au înlăturat dispozițiile art. 44 C. pen. referitoare la legitima apărare, acțiunea de lovire a victimei de către inculpat realizând toate condițiile textului de lege invocat. Recursurile nu sunt fondate pentru motivele ce se vor arăta: Realizarea / nerealizarea cerințelor textului art. 44 C. pen. a fost examinată, la solicitarea procurorului, inculpatului și succesorilor victimei, în 3 etape de către judecători: de judecătorul care a soluționat plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. pen., de judecătorul instanței de fond și, respectiv, de cei 2 judecători ai instanței de apel. Aceștia, în mod concordant, au argumentat amplu - prin recurgerea la probatoriul administrat, la textul de lege invocat, dar și prin recurgerea la doctrina juridică neîndeplinirea cerințelor legitimei apărări (art. 44 C. pen.).

La rândul său, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin mai multe decizii publicate, asupra interpretării textului art. 44 C. pen., respectiv la condițiile ce trebuie îndeplinite de fapta dedusă judecății pentru a intra sub incidența legitimei apărări (deciziile nr. 686/2008, 945/2009, 2406/2008, 785/2006, 763/2012, 1988/2011, 116/2011, 1645/2012; printre acestea, relevantă este decizia nr. 686/2008 prin care a fost soluționată o cauză penală având ca obiect infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.). Revenind la prezenta cauză, Înalta Curte reține că se invocă în motivele de recurs atât dispozițiile art. 44 alin. (2) C. pen., cât și a celor prevăzute de art. 44 alin. (3) C. pen.

Concordant cu instanțele anterioare, Înalta Curte apreciază - în raport cu probatoriul administrat în cauză - că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 44 alin. (2) C. pen., și nici cele prevăzute de art. 44 alin. (3) C. pen. Din examinarea dispozițiilor art. 44 alin. (2) și a celor din art. 44 alin. (3) C. pen., rezultă însă că ipotezele reglementate sunt diferite și, parțial, se exclud. Legitima apărare propriu-zisă este reglementată în art. 44 alin. (2) C. pen. și are ca principală caracteristică că apărarea este proporțională cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul. În art. 44 alin. (3) C. pen.

este reglementat „excesul de apărare" sau „excesul justificat", caz frecvent de depășire a limitelor legitimei apărări și asimilat cu legitima apărare, care are ca principală caracteristică depășirea limitei unei apărări proporționale, pe fondul tulburării sau temerii de care a fost stăpânit cel care a săvârșit fapta pentru a înlătura atacul. În sfârșit, legea a ținut seama și de existența altor situații decât cele două menționate anterior, și anume că în cazul depășirii limitelor apărării cauza acestei depășiri este, de cele mai multe ori, datorată împrejurării că cel atacat nu își poate da seama exact de natura atacului, de iminența acestuia, de gravitatea pericolului, așa încât, ținând seama și de condiția psihică în care a acționat, depășirea apărării este oarecum explicabilă, în toate cazurile vina primară a acestei depășiri revenind agresorului care, în mod firesc, va suferi o parte din riscurile comportării sale.

Legea a socotit excesul de apărare, atunci când nu este datorat tulburării sau temerii, și nu este deci asimilat cu legitima apărare, ca o circumstanță atenuantă legală, cunoscută ca „exces scuzabil", prevăzută în art. 73 lit. a) C. pen. Excesul scuzabil desemnează acea ripostă exagerată care nu este determinată de starea de tulburare sau temere provocată de atac, ci eventual de sentimentul de indignare, de mânie, de revoltă în fața violenței nejustificate. Numai pornind de la aceste dispoziții legale și interpretări doctrinare, pe baza probelor administrate, se poate stabili dacă în prezenta cauză inculpatul a acționat în condițiile existenței unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei (după caz, art. 44 alin. (2) sau art. 44 alin. (3) C. pen.) ori, dimpotrivă, acțiunea sa s-a desfășurat în condițiile existenței circumstanței atenuante prevăzute în art. 73 lit. a) C. pen.

sau, dimpotrivă, în condițiile existenței circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) din C. pen. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază ca întemeiate argumentele expuse în hotărârile judecătorești atacate (încheierea de admitere a plângerii, sentință și decizie), nefiind necesară reluarea, ci numai completarea lor. Legitima apărare (în ambele ipoteze), dar și o de stare de tulburare sau temere provocată de atac, este exclusă cel puțin din două motive, reținute ca atare și de instanțele anterioare: inculpatul, pe de o parte, a constatat nemijlocit starea de vulnerabilitate în care se afla victima („obezitate morbidă" și stare avansată de ebrietate - intoxicație etilică acută, 1,95 gr% 0 ), iar pe de altă parte, a evitat confruntarea fizică inițiată de victimă, îndepărtându-se, însă - ulterior - a rămas pe loc, așteptând ca victima să ajungă la el; V.R.C.

a luat decizia de a-l aștepta pe agresor (să ajungă alături de el), după ce evitase conflictul eschivându-se de la o confruntare directă cu atacatorul, deci știa la ce se expune, avea clară reprezentarea faptului că agresorul dorește să-l lovească, mai ales că - astfel cum rezultă din toate declarațiile de la dosar - victima se deplasa greu, fiind în stare avansată de ebrietate și având o greutate de 140 kg.; mai mult, nu este de ignorat nici faptul că, pe timpul deplasării către locul unde inculpatul s-a oprit, victima se poticnea, împiedicându-se de obstacolele din jurul său, deci prezenta un echilibru precar.

Inculpatul a lovit victima cu intenție, rezultatul mai grav (moartea victimei) fiind imputabil acestuia pe baza culpei: în condițiile în care, anterior, constatase direct și personal situația victimei („obezitate morbidă") și starea avansată de ebrietate a acesteia, chiar dacă nu a prevăzut rezultatul faptei sale de lovire (dezechilibrarea și căderea victimei cu posibile consecințe letale), trebuia și putea să-l prevadă. De asemenea, Înalta Curte apreciază ca întemeiate argumentele instanțelor anterioare cu privire la publicitatea ședinței de judecată, la necesitatea înlăturării totale sau parț