Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală

Decizia nr. 226/2012 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva deciziei nr. 105/2011 a Curții de Apel Ploiești

Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 105 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Buzău și inculpații A.L., B.F., A.A., A.S. împotriva Sentinței penale nr. 24 din 10 februarie 2011 a Tribunalului Buzău. A fost menținută starea de arest a inculpatului apelant A.L. și dedusă din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la 15 septembrie 2009, la zi. A fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că prin Sentința penală nr. 24 din 10 februarie 2011, Tribunalul Buzău a respins cererea de efectuare a unei expertize medico-legale privind pe T.V. De asemenea, a respins cererile inculpaților A.L. și B.F. de schimbare a încadrării juridice a faptelor.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.