ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 609/2013

Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpații C.P. și B.C. împotriva deciziei penale nr. 122 din 21 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 60 din 29 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. 6674/114/2011, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpaților:

- B.C. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.

S-a aplicat pedeapsa accesorie privind interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 8 luni, calculat conform art. 82 C. pen.

- C.P. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Conform art. 86 , art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 6 ani, inculpatul fiind obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

3

lit. c), d) C. pen., respectiv să se prezinte la datele fixate la serviciul de probațiune, să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă precum și să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Totodată, s-a constatat că ambii inculpați au fost reținuți timp de 24 de ore la data de 12 septembrie 2011.

În latură civilă, s-a respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă C.C. domiciliată în comuna V.V., sat C.A., județul Buzău.

Potrivit art. 118 C. pen. s-a luat măsura de siguranță a confiscării speciale față de suma de 2.000 euro, de la inculpatul C.P., menținându-se sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului F., proprietatea acestuia.

În fine, inculpații au fost obligați și la plata cheltuielilor judiciare către stat, respectiv în sumă de 1.200 RON inculpatul C.P. și în sumă de 1.100 RON inculpata B.C.

Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Pe la jumătatea lunii octombrie 2009, cu ocazia unei călătorii efectuată pentru a transporta la domiciliu pe partea civilă C.C. și pe concubinul acesteia, martorul R.I., rudă mai îndepărtată a sa, inculpatul C.P. s-a arătat impresionat de situația financiară precară a părții vătămate și i-a propus să-l însoțească în Germania pentru a-i oferi un loc de muncă, pe post de îngrijitoare la o persoană vârstnică, cunoștință a sa, precizându-i că poate obține o sumă de bani mulțumitoare, suficientă să o scoată din impasul financiar în care se află.

Cu aceeași ocazie, inculpata B.C. a stăruit pe linia propunerii făcute de concubinul său și pentru a câștiga încrederea victimei, la rândul său, i-a oferit niște lucruri uzate pentru ea și copiii săi.

Mai mult, inculpatul C.P. a acreditat chiar ideea că sunt două persoane vârstnice în localitatea Dortmund din Germania, care l-au rugat să-i găsească niște femei demne de încredere pentru efectuarea menajului, solicitând totodată părții civile și concubinului său, ca, în situația în care mai cunosc o femeie disponibilă să presteze o activitate de genul celei ofertate, să ia legătura cu acesta.

Odată ajunși în satul C.A. unde partea civilă locuia în condiții materiale insalubre, având doi copii minori în întreținere, dintre care unul avea handicap, inculpații au reluat propunerea făcută anterior, purtându-se discuții prelungite în fața porții imobilului, fiind reperate și de martorul A.L., venit la fața locului. Profitând de prezența acestuia din urmă, inculpatul C.P. a avansat propunerea de a-i permite soției sale, martora A.V., cumnata părții civile, să meargă să muncească în Germania ca îngrijitoare a unei persoane vârstnice, împreună cu cumnata ei.

În cadrul discuțiilor purtate, martorul R.I. și-a manifestat temerea că acceptând oferta concubina sa victima C.C. s-ar putea prostitua în Germania, însă cei doi au negat categoric posibilitatea acestui lucru, asigurându-l că nu pot face rău unor rude.

Totodată, la aceeași dată, inculpații s-au deplasat și în locuința martorilor A.V. și A.L., unde au continuat discuția pe această temă și garantând că nici nu se pune problema practicării prostituției, inculpata B.C. întărind cele spune de concubinul său și avansând ideea că dacă vor accepta oferta și vor merge la muncă în Germania conform propunerii făcute, vor obține câștiguri bănești însemnate căci „acolo se câștigă mult”.

Ulterior, fie telefonic, fie prin întâlniri directe, inculpatul C.P. a contactat de nenumărate ori atât pe partea civilă C.C. și concubinul acesteia R.I., cât și pe A.V. și soțul său A.L., insistând ca cele două femei să meargă la muncă în Germania și asumându-și obligația să le însoțească și să le asigure transportul până în Germania, urmând ca toate cheltuielile făcute să fie acoperite din primul salariu obținut.

Pentru a câștiga încrederea victimelor, același inculpat a acceptat să plătească suma de 200 de RON în contul unor datorii pe care familiile respective le făcuseră la magazinul din sat, prilej cu care martora R.D., vânzătoarea unității a reperat situația expusă și a luat act de precizarea părții civile C.C. în sensul că inculpatul C.P., care a efectuat plata, o va lua la muncă în Germania cu el.

S-a stabilit de asemenea că, în cadrul deselor contacte avute cu cele două femei și membrii familiilor acestora, inculpatul C.P. a garantat de fiecare dată cu fermitate că nu se pune problema ca acestea să practice prostituția, arătându-se chiar deranjat de faptul că martorii A.L. și R.I. insistau la nesfârșit să obțină asigurări sub acest aspect. În prezența martorilor A.D. și R.E., inculpatul C.P. a susținut faptul că prin intermediul cunoștințelor pe care el le are în aceeași țară, victimele pot obține câștiguri suplimentare și din activități agricole sezoniere, respectiv cules, ambalat sau sortat fructe. De asemenea, în fața victimelor și a soțului respectiv concubinului, a mai precizat că, în Germani,a o femeie se prostituează numai dacă dorește acest lucru, activitatea respectivă fiind refuzată ferm și categoric de cei prezenți.

A.V. s-a răzgândit în noaptea dinaintea plecării în Germania, iar inculpatul C.P., alături de un văr al cumătrului său, apelat F. și partea civilă C.C. au plecat spre Germania cu o cursă a firmei A.

Martorul R.I. și partea civilă C.C. au stabilit ca în situația în care aceasta din urmă se va afla în stare de pericol ori va fi determinată să se prostitueze pe teritoriul statului respectiv și nu poate comunica acest lucru la telefon, să tușească de mai multe ori în aparat, limbaj convențional care ar fi confirmat că faptele evidențiate s-ar fi petrecut.

După ce au ajuns în localitatea Dortmund, victima a fost condusă în locuința numiților A. și L., rude ale inculpatului C.P., stabiliți în Germania de mai mult timp, comunicându-i-se că până va începe serviciul ca îngrijitoare a cunoștinței lui, va trebui să se prostitueze pentru a-și câștiga existența și a-i putea plăti datoriile reprezentând cheltuielile de transport și plata datoriilor la magazinul sătesc din satul C.A.

Față de refuzul categoric manifestat și reproșul că a fost mințită, acesta a lovit-o pe partea civilă cu palma peste față, încercând să o convingă că nimeni din România nu va ști ce face ea în concret și că așa poate obține banii, iar numita Luminița a atenționat-o că dacă țipă „o azvârle pe geam”.

Temându-se de o nouă reacție violentă a inculpatului C.P. și a cumetrilor acestuia, partea civilă C.C. a acceptat să fie condusă la autoritatea administrativă unde i s-a întocmit un document despre care ulterior a aflat că reprezintă un permis pentru practicarea prostituției, în realitate având reprezentarea că este vorba de un act de luare în spațiu.

Astfel, periodic și însoțită fiind de același inculpat, aceasta a fost transportată cu mașina condusă de numitul A., pe bulevardul S.C. din orașul Dortmund, zonă frecventată de clienți interesați pentru prestarea de favoruri sexuale și fixată ca „locul său de muncă”.

Cu aceeași ocazie, victima a fost plasată sub supravegherea prostituatelor pe care rudele inculpatului, numiții Adrian și Luminița le aveau în sectorul respectiv, între acestea figurând și cumnata numitului A., apelată A. În aceste condiții, victima C.C. a fost obligată să presteze în medie 5-6 partide de sex pe zi, racolată fiind, ca și celelalte tinere femei, de clienții aflați în trafic, fie la locuințele acestora fie în diferite vehicule, pentru un tarif între 30 și 50 euro, funcție de natura prestației (sex oral, normal sau ambele variante), obținând un venit de circa 150 de euro pe zi, pe care îl ceda în totalitate inculpatului C.P.

Activitatea se desfășura de dimineața de la orele 6:00 și până noaptea târziu, cu unele intermitențe, legate de pauzele scurte de masă.

Întrucât primea raportări de la celelalte femei în sensul că uneori victima plângea și era abătută, inculpatul C.P. o lovea pentru a-și exercita atributele de prostituată în mod corespunzător și a putea atrage clienții.

S-a reținut de asemenea că, pentru a-și asigura scăparea partea civilă C.C. a alertat prin gesturi un echipaj de poliție, însă la sosire agenții de poliție au fost imediat înconjurați de A., cumnata numitului A. și de o altă fată care se prostitua pentru acesta, iar în urma discuțiilor purtate în limba germană, aceștia s-au retras, neputându-se realiza comunicarea, deoarece partea civilă nu cunoștea limba respectivă.

În schimb, situația a fost raportată inculpatului C.P. și a avut drept consecință lovirea repetată a victimei, cu palmele și pumnii.

Corelativ, sesizând că martorul R.I. este interesat să ia legătura cu partea civilă C.C., în final acesta a însoțit-o la o sală de internet, cerându-i să realizeze convorbirea telefonică în prezența sa dar atrăgându-i atenția cu fermitate să aibă grijă ce spune.

Întrucât, potrivit codului convențional stabilit în secret la plecarea din România, victima a tușit de mai multe ori la telefon, dându-i de înțeles că se află într-o stare de pericol, după terminarea convorbirii, martorul R.I. a solicitat inculpatului să-i permită să revină acasă, sub pretextul că reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului Buzău vor să-i plaseze copilul în regim de plasament instituțional, deoarece nu este găsită la domiciliu. întrucât inculpatul C.P. s-a opus, martorul l-a amenințat că, în situația în care nu va asigura condiții pentru revenirea în țară a concubinei sale, va înștiința organele de poliție.

Inculpatul C.P. a readus partea civilă la locuința sa și, intuind că și tușea ei din acel telefon nu a fost naturală, ca și în precedent, a procedat la agresarea acesteia, lovind-o cu pumnul în față și trăgând-o de păr, după care intensificându-și acțiunile violente, a silind-o să se prostitueze în continuare în beneficiul lui și în aceleași circumstanțe de fapt, el colectând de la aceasta banii obținuți dintr-o astfel de activitate.

Față de comportamentul adoptat, într-o zi de la începutul lunii decembrie 2009, parte civilă C.C. s-a deplasat în direcția ferestrei imobilului în care se afla inculpatul C.P. și, de față cu numitul A., ruda acestuia a afirmat că se va sinucide dacă nu va fi lăsată să se reîntoarcă în România. Ca urmare a intervenției numitului A., inculpatul a fost convins să o lase pe partea civilă C.C. să plece acasă, însă deși încasase circa 2.000 de euro de pe urma practicării prostituției de către aceasta, nu a acceptat să-i plătească transportul, motivând că nu merită un asemenea beneficiu, iar dacă vrea să ajungă în România va putea plăti numai în natură, respectiv făcând sex cu cei doi bărbați care efectuau deplasarea.

Față de situația dată și dorința de a reveni acasă, victima a acceptat să călătorească în condițiile cerute, conformându-se și întreținând raporturile sexuale cu cei doi bărbați, astfel că în final a fost transportată până în municipiul Buzău.

Ajunsă în România, încă din primele momente victima a relatat împrejurările de fapt expuse atât concubinului său R.I. cât și martorilor A.V., A.L., R.E. și A.D., respectiv faptul că acesta a bătut-o în repetate rânduri, a obligat-o să se prostitueze, că a fost chiar violată și i-a colectat toți banii obținuți din prostituție.

C.C. a adus aceste fapte și la cunoștința organelor de poliție din comuna V.V., însă a fost îndrumată să se adreseze cu plângere penală la S.C.C.O. Buzău. Datorită dificultăților materiale cu care se confruntă și lipsei unui mijloc de transport care să o preia din satul C.A., partea civilă nu s-a putut deplasa pentru sesizarea poliției competente decât la data de 22 februarie 2011.

Mijloacele de probă administrate au fost plângerea și declarațiile părții vătămate C.C., care s-au coroborat cu declarațiile martorilor A.V., R.I., A.D., R.E., R.D., procesele-verbale încheiate cu ocazia confruntării martorilor A.V. și A.L. cu inculpatul C.P. precum și raportul de expertiză psihiatrică întocmit de S.M.L. Buzău privind același inculpat.

Din punct de vedere al încadrării juridice, instanța de fond a stabilit că faptele săvârșite de cei doi inculpați constituie infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpați C.P. și B.C., prima instanță a avut în vedere limitele prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor comise precum și persoana acestora, care nu au antecedente penale.

S-a considerat astfel că se impune reținerea de circumstanțe atenuante în sensul art. 74 C. pen., dozându-se cuantumul pedepselor sub limita minimă specială înscrisă sub textele încriminatorii, dar și suspendarea executării pedepselor, sub supraveghere, conform art. 86-art. 86 lit. c) și d) C. pen. pentru inculpatul C.P. și condiționată, conform art. 81-83 C. pen. pentru inculpata B.C.

În latură civilă, s-a constatat că victima C.C. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2.000 euro despăgubiri civile, reprezentând foloase financiare încasate ca urmare a practicării prostituției pe teritoriul Germaniei, pe perioada încriminată.

Acțiunea civilă promovată a fost respinsă ca neîntemeiată, motivându-se că pe de o parte victima nu s-a prezentat în fața tribunalului pentru a susține cererea iar pe de altă parte, suma fiind obținută prin mijloace ilicite, urmează să fie confiscată de la inculpatul C.P. conform art. 118 C. pen. în folosul statului, ca beneficiu rezultat din activitatea infracțională stabilită în sarcină.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.CO.T., Serviciul Teritorial Buzău, criticând-o ca fiind vădit netemeinică, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților C.P. și B.C.

În cadrul apelului formulat, s-a solicitat desființarea în parte, în latură penală, a sentinței primei instanțe, rejudecarea cauzei sub acest aspect și pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună majorarea cuantumului pedepselor aplicate ambilor inculpați, executarea efectivă și prin privare de libertate în cazul inculpatului C.P. și suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate coinculpatei B.C., ultima măsură fiind oportună în raport de participația redusă la activitatea infracțională și interesul celor doi copii minori lipsiți de supravegherea ambilor părinți.

S-a susținut că atât cuantumul cât și suspendarea executării acestora contravin criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și nu realizează funcția preventiv educativă cerută de art. 52 C. pen.

În esență, s-a arătat că prima instanță era datoare să țină seama că faptele stabilite în sarcina inculpaților, că modalitatea de operare prezintă gravitate ridicată, deoarece, sub pretextul fals al oferirii unor locuri de muncă în Germania, dovedind perseverență de excepție, coinculpații au reușit să transfere în afara statului român o tânără femeie, pe care contrar voinței sale, prin amenințări și violențe, au obligat-o să se prostitueze, returnând-o la insistențele acesteia, fără nici un fel de venit, sub condiția de a achita transportul tot prin acceptarea de prestații sexuale, inculpatul C.P. reținând și suma de circa 2.000 euro obținută de victima sa. partea civilă, într-o perioadă de circa trei săptămâni.

Pe de altă parte, nu s-au avut în vedere persoana coinculpaților, respectiv conduita nesinceră adoptată în cursul procesului, demersurile conjugate efectuate de aceștia pentru racolarea prin inducere în eroare a două tinere femei, profitându-se de vulnerabilitățile materiale și sociale cu care se confruntau, în scopul obligării acestora să practice prostituția.

Astfel, s-a subliniat că lipsa antecedentelor penale și întreținerea a doi copii minori rezultați din concubinaj nu sunt împrejurări de natură să justifice reținerea de circumstanțe atenuante și nici nu reprezintă garanții că reinsertia socială s-ar putea realiza conform art. 81 ori art. 86

1

C. pen.

Prin decizia penală nr. 122 din 21 august 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Buzău împotriva sentinței penale nr. 60 din 29 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău pe care a desființat-o în parte, în latură penală și, rejudecând cauza pe fond, a dispus:

I. Modificarea pedepsei aplicată inculpatei B.C. pentru infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., în sensul majorării acesteia de la 1 an și 8 luni închisoare, la 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Înlăturarea dispozițiilor art. 81-83 C. pen. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Conform art. 86

1

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii și a pedepselor accesorii aplicate inculpatei B.C. pe durata termenului de încercare de 4 ani.

A dispus ca pe durata termenului de încercare inculpata să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la art. 86

3

lit. a), b), c) și d) C. pen., respectiv:

- se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău;

- va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- va comunica și justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Potrivit art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatei B.C. asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

II. Înlăturarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen. de la încadrarea juridică a faptei privind pe inculpatul C.P. și majorarea pedepsei aplicate acestuia pentru infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, de la 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Înlăturarea dispozițiilor art. 86-art. 86 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului, urmând ca pedeapsa principală de 5 ani închisoare să fie executată prin privare de libertate.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Verificând sentința atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, față de motivele de reformare invocate prin calea de atac exercitată de parchet precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) raportat la art. 372 alin. (1) C. proc. pen., instanța de apel a stabilit că starea de fapt, împrejurările săvârșirii faptelor și vinovăția inculpaților C.P. și B.C. s-au reținut corect la primul grad de jurisdicție, găsindu-și corespondent în probele administrate ce au fost complet analizate și just apreciate.

Curtea a constatat și reținut că faptele săvârșite de inculpații se încadrează în textele de lege în temeiul cărora a fost condamnați.

Astfel, s-a reținut că în drept, faptele inculpaților B.C. și C.P. săvârșite în perioada octombrie-16 noiembrie 2009, respectiv octombrie-4 decembrie 2009, privind victimele A.V. și C.C., realizează conținutul infracțiunilor de trafic de persoane majore, în formă continuată, iar condamnarea acestora în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a apreciat ca fiind legală.

Curtea a apreciat că pedepsele de 1 an și 8 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, aplicată inculpatei B.C. ca și aceea de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pe durata termenului de încercare de 6 ani, precum și reținerea lipsei antecedentelor penale drept circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. pentru inculpatul C.P., sunt într-adevăr injuste, contravenind criteriilor de individualizare prevăzute sub art. 72 C. pen. și fiind insuficiente pentru realizarea funcțiilor cerute de art. 52 C. pen.

În sensul dispozițiilor legale menționate, instanța de apel a considerat că la stabilirea întinderii pedepselor judiciare și a modalității de executare a acestora instanțele judecătorești sunt obligate să țină seama de natura și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, determinată atât prin norma de încriminare dar și modalitatea de operare, gradul de participare și rolul deținut în realizarea rezoluției delictuoase, numărul victimelor, consecințele produse asupra acestora și ordinii publice, perseverența manifestată, după caz, beneficiile obținute, la care se adaugă datele personale, inclusiv conduita adoptată în cursul procesului precum și alte elemente de natură a atenua sau agrava răspunderea penală.

Curtea a constatat că, față de aceste criterii acceptate în mod constant în jurisprudenta internă în materie, prima instanță era datoare să observe că infracțiunile de trafic de persoane stabilite în sarcina celor doi inculpați au produs asupra ordinii publice un serios impact negativ, aceștia acționând conjugat asupra unor rude apropiate, profitând de vulnerabilitățile sociale și materiale cu care se confruntau, iar pentru aducerea la îndeplinire a rezoluției de a obține beneficii financiare prin obligarea la practicarea prostituției pe teritoriul unui alt stat în care aceasta era autorizată, au efectuat numeroase demersuri, reușind să capteze consimțământul victimelor prin inducerea în eroare și garantarea că în realitate vor fi sprijinite să obțină venituri prin prestarea unor activități agricole ori de îngrijire a persoanelor în vârstă.

În opinia instanței de prim control judiciar, se impunea de asemenea ca prima instanță să ia în considerație rolul important deținut de inculpatul C.P. pentru realizarea scopului ce a stat la baza activității infracționale, respectiv avansarea unor sume de bani pentru transportul victimelor în afara teritoriului statului român, punerea de îndată și sub stricta supraveghere a altor persoane în vederea practicării prostituției, exercitarea de violențe fizice asupra victimei C.C. în cazul refuzului de a accepta prestarea unor astfel de activități, încercării de sesizare a agenților de poliție, ori insistențelor de a fi returnată în țară.

La acestea se adaugă lezarea în mod grav a libertății și demnității victimei pentru a o determina să se supună cerințelor sale, limitarea oricărei posibilități de a se salva de sub controlul acestuia prin reținerea actelor de identitate, lipsirea de orice venituri, inducerea în eroare cu ocazia eliberării autorizației de practicare a prostituției pe o arteră publică din orașul Dortmund, supravegherea directă sau prin interpuși a racolării clienților pentru obținerea beneficiilor financiare dorite, supunerea la efectuarea de prestații sexuale normale și anormale, prin exercitarea de violențe fizice repetate și colectarea în totalitate a sumelor obținute în această modalitate.

S-a constatat că același inculpat C.P. nu a renunțat la folosirea victimei C.C. decât după multiple demersuri efectuate direct de secunda prin amenințarea cu aruncarea în gol de la o fereastră și în prezența altei persoane ori refuzul de a primi hrană, toate unite cu demersurile efectuate de concubinul său, martorul R.I. privind iminenta sesizare a poliției române.

Mai mult, s-a subliniat că acordarea libertății victimei și acceptarea întoarcerii în țară s-au realizat numai sub condiția ca aceasta să accepte drept plată a transportului efectuarea de prestații sexuale normale și anormale, la dispoziția celor doi bărbați care o însoțeau și, evident, fără a-i remite vreo parte din suma de circa 2.000 euro obținută pe perioada celor circa trei săptămâni cât a fost supusă exploatării prin practicarea prostituției.

Or, față de aceste circumstanțe de fapt, unite cu atitudinea nesinceră manifestată în cursul procesului penal în pofida probelor evidente de vinovăție, Curtea a apreciat că simpla lipsă a antecedentelor penale nu poate conduce la atenuarea răspunderii penale conform art. 74 și art. 16 lit. b) C. pen.

Instanța de apel a stabilit aceea că înlăturarea tulburării produse asupra ordinii publice prin faptele reținute în sarcină, ca și prezervarea acesteia prin descurajarea racolării și exploatării tinerelor femei din mediul sătesc pentru practicarea prostituției în afara statului român ca și reinsertia socială a inculpatului C.P. impun aplicarea unei pedepse cu închisoarea situată cel puțin la limita minimă specială prevăzută de dispozițiile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, care pedepsește traficul de persoane cu închisoarea de la 5 până la 15 ani și care să fie executată efectiv cu privare de libertate, prin preluarea în custodia administrației penitenciare.

Cât privește pe inculpata B.C., Curtea de Apel a constatat că reținerea dispozițiilor art. 74 C. pen. poate fi acceptată având în vedere nu numai lipsa antecedenței penale dar și împrejurarea că aceasta trebuie să asigure întreținerea celor doi copii minori rezultați din concubinajul cu inculpatul C.P., iar actele materiale s-au limitat la susținerea modalității de operare desfășurată de acesta pe teritoriul României în vederea racolării celor două victime, inclusiv prin găzduirea în imobilul din Buzău, mai înaintea plecării în Germania, stăruințele personale avansate acestora și familiilor lor, ca și garanțiile date în considerarea faptului că de mai mulți ani, împreună cu acesta desfășoară diferite activități în alte state europene.

Cu toate acestea, s-a apreciat că pedeapsa de numai 1 an și 8 luni închisoare ca și suspendarea condiționată a executării acesteia, conform art. 82 C. pen. sunt total nepreventive, general și special, impunându-se pe de o parte atât majorarea pedepsei spre limita minimă specială înscrisă sub textele încriminatorii dar și supunerea inculpatei controlului judiciar, instituit conform art. 86 raportat la art. 86 lit. a), b), c) și d) C. pen., prin suspendarea executării sub supravegherea organelor abilitate.

Considerând, așadar, că sub aspectul individualizării pedepselor în limitele menționate, sentința primei instanțe este contrară legii și netemeinică, calea de atac exercitată de parchet a fost apreciată ca fiind pe deplin fondată și, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admisă, pronunțându-se decizia nr. 122 din 21 august 2012.

Împotriva deciziei penale nr. 122 din 21 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, au declarat recurs inculpații C.P. și B.C.

În motivarea recursului, inculpații au invocat cazul de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., criticând decizia atacată pentru greșita individualizare a pedepsei realizată de instanța de apel, întrucât nu s-a dat eficiența corespunzătoare circumstanțelor reale și personale ale inculpaților. În acest sens, au arătat că în mod greșit a procedat instanța de apel atunci când a dispus majorarea pedepsei în privința ambilor recurenți inculpați și înlăturarea suspendării executării acesteia în cazul recurentului inculpat C.P.

S-a mai arătat că recurentul inculpat C.P. se află la primul conflict cu legea penală, este o persoană onestă, desfășoară o muncă utilă în Italia și, așa cum rezultă din actele depuse în circumstanțiere, are doi copii minori împreună cu recurenta inculpată B.C., de a căror întreținere, creștere și educare se ocupă împreună cu aceasta. Prin urmare, a solicitat instanței de recurs pronunțarea unei pedepse în cuantum mai redus, cu suspendarea sub supraveghere a executării, care să îi ofere recurentului posibilitatea de reintegrare în societate.

În ceea ce o privește pe recurenta inculpată B.C., s-a solicitat instanței de recurs coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea dispozițiilor art. 81 și urm. C. pen. și dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei, în vederea asigurării scopului educativ prevăzut de lege.

Analizând decizia penală nr. 122 din 21 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești secția penală și pentru cauze cu minori și Familie prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată ca nefiindfondată critica recurenților.

Se reține că, la individualizarea pedepselor aplicate recurenților inculpați, instanța de apel a dat eficiență tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., apreciind în mod corect că, în raport de gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina acestora, de gradul ridicat de pericol social reflectat de modul în care cei doi au conceput și realizat activitatea infracțională, precum și de datele ce caracterizează persoana recurenților inculpați, scopul pedepsei poate fi realizat numai prin stabilirea pedepselor în cuantumul majorat, iar în ceea ce-l privește pe recurentul inculpat C.P., prin executarea pedepsei închisorii.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, infracțiunea de trafic de persoane de pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă fapta este săvârșită de două sau mai multe persoane împreună, așa cum dispune alin. (2) lit. a) al aceluiași articol, pedeapsa este închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Aceasta fiind încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților, aspect intrat în puterea lucrului judecat, Înalta Curte pornește de la împrejurarea că obiectul ocrotirii penale este constituit de persoana fizică și atributele esențiale ale acesteia, traficul de persoane constituind o gravă încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.

Scopul incriminării este ocrotirea valorilor sociale ce reprezintă principalele atribute ale persoanei, anume viața, integritatea corporală, sănătatea, inviolabilitatea sexuală, onoarea și demnitatea.

Se constată că prima instanță l-a condamnat pe recurentul inculpat la pedeapsa 2 ani și 6 luni închisoare, sub minimul prevăzut de lege de 5 ani, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani, dispunând interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, în considerarea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, a gradului de pericol social al faptelor comise precum și a persoanei inculpatului, infractor primar. S-au reținut circumstanțe atenuante, în sensul art. 74 C. pen. și s-a considerat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a recurentului inculpat.

În considerarea acelorași aspecte, recurenta inculpată B.C. a fost condamnată de către prima instanță la o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare și interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termeni de încercare de 3 ani și 8 luni, calculat conform art. 82 C. pen. și reținându-se incidența art. 74 C. pen.

În cadrul apelului declarat de parchet, instanța de prim control judiciar, admițând apelul formulat de parchet, a stabilit că pedepsele aplicate recurenților inculpați sunt într-adevăr injuste, contravenind criteriilor de individualizare prevăzute sub art. 72 C. pen. și fiind insuficiente pentru realizarea funcțiilor cerute de art. 52 C. pen.

Instanța de apel a avut în vedere circumstanțele de fapt ale cauzei, pe care le-a analizat în detaliu, interpretându-le în lumina finalității textului incriminator și gravității deosebite a faptelor săvârșite de recurenții inculpați, dar și atitudinea nesinceră manifestată în cursul procesului penal de către recurenții inculpați, în pofida probelor evidente de vinovăție, apreciind, în final, că simpla inexistență a antecedentelor penale, ca singur element favorabil recurenților inculpați, nu poate conduce la atenuarea răspunderii penale conform art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen.

Astfel, înlăturându-se din încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina recurentului inculpat C.P. dispozițiile art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., pedeapsa cu închisoarea aplicată acestuia a fost, în mod corespunzător, majorată la limita minimă specială prevăzută de dispozițiile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, anume închisoarea de 5 ani și s-a dispus executarea efectivă a acesteia, înlăturându-se și aplicarea dispozițiilor art. 86-art. 86 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. De asemenea, a fost majorată și durata pedepsei complementare la 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Deși instanța de apel a constatat că reținerea dispozițiilor art. 74 C. pen. poate fi acceptată în cazul recurentei inculpate B.C., având în vedere nu numai lipsa antecedenței penale dar și împrejurarea că aceasta, având o contribuție mai redusă la săvârșirea faptelor, trebuie să asigure întreținerea celor doi copii minori rezultați din concubinajul cu recurentul inculpat C.P., cu toate acestea, procedând în mod judicios, a majorat pedeapsa aplicată recurentei inculpate, apreciind că scopul preventiv al pedepsei poate fi atins doar prin condamnarea recurentei inculpate la o pedeapsă în cuantum de 3 ani și 6 luni închisoare și, înlăturându-se dispozițiile art. 81-83 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de 4 ani, conform art. 86

1

C. pen., fiind majorată și durata pedepsei complementare la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Instanța de recurs constată că, într-adevăr, recurenții inculpați au avut o atitudine total nesinceră pe parcursul întregului dosar penal, atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanțelor de judecată, nerecunoscând săvârșirea faptelor în ciuda evidenței rezultate din ansamblul probator administrat în cauză.

Mai constată că recurentul C.P., în spiritul lipsei totale de asumare a responsabilității pentru faptele sale, cu rea credință, a încercat să inducă organelor de urmărire penală ideea lipsei sale de discernământ, pentru dejucarea acestei încercări fiind necesară administrarea probei cu expertiza medico-legală psihiatrică, care a demonstrat, contrar susținerilor recurentului inculpat, deplinul său discernământ pe timpul săvârșirii faptelor, dar și ulterior. Declarațiile recurenților inculpați dovedesc consecvență în atitudinea nesinceră, sfidarea victimei, partea civilă, neasumarea faptelor comise, minimalizarea pericolului social și încercarea de evitare a răspunderii penale dar și a celei civile.

Recurentul inculpat C.P., în ciuda văditei temeinicii a acuzațiilor aduse, rezultate din probele ad

m

inistrate, nu numai că neagă orice implcare în traficul de persoane, dar declară că „atât partea vătămată cât și soțul acesteia sunt cunoscuți în localitatea unde stau ca fiind persoane care profită de pe urma oamenilor care au posibilități materiale” și că i-a ajutat pe copiii victimei prin acțiunile sale, fiindu-i milă de aceștia „deoarece sunt prost îngrijiți”. În declarația dată în dosarul de urmărire penală declară că „partea vătămată este o femeie săracă, amărâtă...și eu, personal, am căutat să ii ajut”, declarație pe care a repetat-o și în fața instanței de recurs, în ultimul cuvânt, demonstrând cinism și totodată, lipsa oricărei urme de regret.

Recurenta inculpată B.C., în același spirit, încercând să acrediteze ideea că în realitate, adevăratele victimele în cauză sunt chiar recurenții inculpați, a declarat, total nesusținut de probe, că victima și concubinul ei „s-au rugat de noi să îi luăm neapărat în Germania, deoarece cel din urmă primise un mandat de arestare și dorea să se sustragă urmăririi penale” și că victima și concubinul ei i-ar fi cerut suma de 10.000 de euro și autoturismul recurenților, în caz contrar „mă vor denunța la poliție sau îmi vor răpi fata, minoră de 4 ani”. În demersul său de a discredita victima, a declarat, printre altele „concubinul meu, văzând că partea vătămată are o relație cu un alt bărbat, a luat decizia să o trimită în tora”.

Înalta Curte consideră ca fiind justă aprecierea instanței de apel în sensul că activitatea infracțională a recurenților inculpați, în principal a recurentului inculpat C.P., a determinat lezarea în mod grav a libertății și demnității victimei, partea civilă, limitarea oricărei posibilități de a se salva prin reținerea actelor de identitate, lipsirea de orice venituri, inducerea în eroare cu ocazia eliberării autorizației de practicare a prostituției pe o arteră publică din orașul Dortmund, supravegherea directă sau prin interpuși a racolării clienților pentru obținerea beneficiilor financiare dorite, supunerea la efectuarea de prestații sexuale normale și anormale, prin exercitarea de violențe fizice repetate și colectarea în totalitate a sumelor obținute în această modalitate.

Adăugând la acestea elemente atitudinea nesinceră manifestată de recurenți în cursul procesului penal, în pofida probelor evidente de vinovăție, în acord cu instanța de prim control judiciar, Înalta Curte constată întemeiată concluzia că simpla lipsă a antecedentelor penale nu poate conduce la atenuarea răspunderii penale conform art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen.

Instanța de recurs a reținut, în plus, efectul formei continuate a faptelor dar și împrejurarea că acestea au avut un caracter transnațional, activitatea recurentului inculpat C.P. desfașurându-se pe teritoriul unui stat străin, ceea ce a determinat imposibilitatea victimei de a primi ajutorul organelor de ordine, iar referitor la activitatea recurentei inculpate B.C., a constatat că aceasta a sprijinit modalitatea de operare desfășurată de recurent pe teritoriul României în vederea racolării celor două victime.

În concluzie, Înalta Curte constată nefondată critica recurenților inculpați, în considerarea faptului că pedepsele stabilite de către instanța de apel sunt în deplin acord atât cu atitudinea și comportarea recurenților în cursul procesului penal, dar și cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, prin care s-a adus o gravă atingere relațiilor sociale privind viața, integritatea corporală, sănătatea, inviolabilitatea sexuală, onoarea și demnitatea victimei.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.P. și B.C. împotriva deciziei penale nr. 122 din 21 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 375 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a acestora până la prezentarea apărătorului ales, și suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.P. și B.C. împotriva deciziei penale nr. 122 din 21 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 375 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a acestora până la prezentarea apărătorului ales, și suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 februarie 2013.