ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4764/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4764/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cu recurs

Prin Sentința civilă nr. 5876 din 13

octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamanta C.M. în contradictoriu cu pârâții U.N.B.R. și Baroul

Iași.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În fapt, prin Decizia

nr. 166 din 23 septembrie 2010 emisă de Baroul Iași a fost admisă cererea

reclamantei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, iar prin Decizia

nr. 309 din 23 decembrie 2010 emisă de Baroul Iași a fost respinsă cererea

acesteia de înscriere pe tabloul avocaților incompatibili, având în vedere

dispozițiile art. 53 alin. (2) lit. f), art. 24, art. 27 și art. 14 din Legea nr.

51/1995 coroborat cu art. 28 și 49 din Statutul profesiei de avocat.

Împotriva acestei

decizii reclamanta a formulat contestație care, prin Decizia nr. 185 din 9

iunie 2011 emisă de U.N.B.R., a fost respinsă ca neîntemeiată.

În cauza instanța

de fond a observat că motivul pentru care cererea reclamantei de înscriere pe

tabloul avocaților incompatibili a fost respinsă este reprezentat pe faptul că

aceasta se află într-un caz de incompatibilitate, respectiv îndeplinește

funcția de judecător.

În raport

de dispozițiile art. 24 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 51/1995,

instanța de fond apreciază că pentru a putea fi înscris pe tabloul

avocaților incompatibili este necesar ca respectivul avocat să fi fost anterior

înscris pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, această

împrejurare reprezentând o situație premisă pentru efectuarea operațiunii. Se

apreciază că, chiar dacă dispozițiile legale menționate nu precizează expres

această condiție, ea se deduce din interpretarea coroborată a prevederilor art.

24 alin. (1), respectiv din împrejurarea că reînscrierea pe tabloul avocaților

cu drept de exercitare a profesiei se face numai la cerere, după încetarea

stării de incompatibilitate.

În

condițiile în care atât la momentul emiterii Deciziei nr.

166 din 23 septembrie

2010, prin care reclamanta a fost primită în profesie cu scutire de examen, cât

și la momentul emiterii Deciziei nr. 309 din 23 decembrie 2010, prin care a

fost respinsă cererea de înscriere pe tabloul avocaților incompatibili, aceasta

îndeplinea funcția de judecător, așadar se afla într-un caz de

incompatibilitate, se apreciază că devin incidente dispozițiile art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 51/1995, respectiv decizia de primire în profesie nu poate

produce efecte decât

de la data încetării stării de

incompatibilitate. Pe cale de consecință, de vreme ce decizia de primire în

profesie nu produce efecte ca urmare a existenței cazului de incompatibilitate,

Curtea de apel apreciază că reclamanta nu poate fi înscrisă nici pe tabloul

avocaților cu drept de exercitare a profesiei, nici pe tabloul avocaților

incompatibili, iar această din urmă soluție și pentru faptul că nu este

îndeplinită situația premisă de a fi fost anterior înscris pe tabloul

avocaților cu drept de exercitare a profesiei.

Pe de altă parte,

Curtea de apel apreciază că nu se poate susține că, după expirarea termenului

de 2 luni prevăzut de art. 24 alin. (2) menționat anterior, Baroul Iași avea

obligația de a dispune din oficiu înscrierea sau trecerea reclamantei pe

tabloul avocaților incompatibili întrucât, indiferent de natura acestui termen,

existența stării de incompatibilitate la momentul emiterii deciziei de primire

în profesie și subzistența sa ulterioară împiedică producerea efectelor

acesteia.

De asemenea, se

apreciază că nu există o discriminare între judecători și alte categorii

sociale, respectiv primar, viceprimar, parlamentari, întrucât Legea nr. 51/1995

nu face nicio distincție cu privire la primirea acestora în profesie,

dispozițiile art. 14 și ale art. 24 fiind de aplicabilitate generală. Singura

referire specială cuprinsă în Legea nr. 51/1995 cu privire la categoriile

sociale menționate de reclamantă este cea din art. 19 alin.

(7)

, însă acesta nu își

are aplicabilitate în speța dedusă judecății, reclamanta fiind primită în

profesia de avocat cu scutire de examen.

În cadrul cererii de

chemare în judecată, reclamata a făcut referire la faptul că decizia de primire

în profesia de avocat nu este nulă de drept, ci este necesar să se pronunțe o

hotărâre judecătorească care să anuleze sau ă o revoce, însă judecătorul

fondului observă că în cadrul procesual astfel cum a fost trasat conform

principiului disponibilității părților nu se pune în discuție valabilitatea Deciziei

nr. 166 din 23 septembrie 2010 emisă de Baroul Iași, astfel încât nu se poate

face nicio apreciere cu privire la aceasta.

Împotriva Sentinței

nr. 5876 din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a-VIII- a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta C.M.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 pct. 5,

pct. 7 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta combate hotărârea

fondului sub următoarele aspecte:

2.1. Încălcarea

normelor de procedură( art. 304 pct. 5 C. proc. civ.)

În dezvoltarea

motivului de recurs formulat recurenta susține că prin soluția

pronunțată instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 86 alin.

(1), art. 85 și art. 156 C. proc. civ., în condițiile în care nu i-a

fost comunicată întâmpinarea depusă, în cauză de intimatul Baroul Iași,

deși a solicitat în mod expres acest lucru, prin cererea depusă la dosar

la data de 11 octombrie 2011, cu atât mai mult cu cât instanța de fond

și-a însușit în totalitate cele expuse în respectiva întâmpinare.

Consideră recurenta

că prin necomunicarea întâmpinării depuse de Baroul Iași instanța de

fond a încălcat principiile contradictorialității, reglementat de art. 85 C.

proc. civ., principiul dreptului de apărare, prevăzut de art. 156 C. proc. civ.

precum și principiul egalității armelor consacrat de art. 6 din C.E.D.O.,

ceea ce i-a produs o vătămare în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ce nu

poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței recurate.

Consideră recurenta

că dreptul său la apărare i-a fost încălcat și prin faptul că deși a

primit la data de 11 octombrie 2011 cererea prin care solicita instanței

să pună în vedere Baroului Iași să depună la dosar lista cuprinzând

persoanele incompatibile înscrise în Tabloul avocaților incompatibili la

Baroul Iași, întrucât există un precedent la Baroul Iași în sensul că

doi judecători, în funcție și în prezent, fiind primiți în

Baroul Iași în baza aceleiași legi și trecuți ulterior pe

tabloul avocaților incompatibili, instant nu s-a pronunțat deloc pe

această cerere de probe.

2.2. Nemotivarea soluției

adoptate ( art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)

Prin criticile

formulate recurenta susține că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe

care se sprijină, instanta de fond făcând o motivare sumara, contradictorie

și nelegală, instanta neexaminând și nemotivând refuzul nelegal

și nejustificat a celor două pârâte de a dispune trecerea sa pe Tabloul

avocaților incompatibili și nerăspunzând problemelor de drept

ridicate prin acțiune.

De altfel, în opinia

recurentei instanta de fond motivează confuz și contradictoriu

soluția data, întrucât deși apreciază că decizia de primire în

profesie nu produce efecte, deoarece există un caz de incompatibilitate atât la

primirea în profesia de avocat cât și ulterior în ce privește exercitarea

acestei profesii, totuși arată că nu se poate pune în discuție

valabilitatea deciziei de primire în profesia de avocat, față de cadrul

procesului și mai ales în raport de faptul că ambele părți recunosc

valabilitatea deciziei.

2.3. Interpretarea

greșită a unui act dedus judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.)

În esență,

recurenta susține că în mod nelegal instanța de fond prin

considerentele hotărârii recurate reține că decizia de primire în

avocatură nu produce efecte, asemenea reținere fiind străină de actul

juridic dedus judecății, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8

C. proc. civ.

În acest sens, arată

recurenta că valorificarea dreptului său ca avocat definitiv în urma primirii

în profesia de avocat prin Decizia nr. 166 din 23 septembrie 2010 emisă de

Baroul Iași nu poate fi examinată de instanta de judecată, instanța

nefiind investită cu examinarea legalității respectivei decizii.

Prin comunicarea

Deciziei nr. 166 din 23 septembrie 2010 de primire în profesia de avocat

și rămânerea ei definitivă, aceasta nefiind atacată de U.N.B.R. în termen

legal, decizia a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice,

atât pentru beneficiar cât și pentru terți, dobândind calitatea de

avocat și vocația de a fi înscrisă pe tabloul avocaților.

Susține

recurenta că decizia de primire în profesia de avocat nu este nulă de drept

întrucât în sistemul nostru de drept nu există nulitatea de drept ci este

necesară o hotărâre judecătorească care să anuleze sau să revoce decizia respectivă

care este un act administrativ ce a intrat în circuitul civil prin comunicare.

2.4 Greșita

interpretare a legii ( art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

Susține

recurenta că instant de fond nu a ținut cont de faptul că operațiunea

de trecere, înscriere pe Tabloul avocaților incompatibili este o

operațiune pur administrativă, Barourile fiind obligate, după conferirea

calității de avocat ca acel avocat să fie trecut pe unul din Tablourile

avocaților, Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei,

Tabloul avocaților incompatibili, Tabloul avocaților stagiari,

Tabloul avocaților străini.

Recurenta critică

hotărârea recurată și în sensul că instanța de fond a omis și să

stabilească clar ce fel de termen este termenul de 2 luni prevăzut de art. 24 alin.

(2) din Legea nr. 51/1995, reținând doar, în mod greșit, că decizia

de primire în profesia de avocat nu-și produce efecte datorită

existenței cazului de incompatibilitate care nu poate fi înlăturat

altfel,decât prin încetarea funcției de judecător.

În opinia recurentei,

legiuitorul a avut în vedere ca termenul de 2 luni prevăzut de art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 51/1995, curge de la emiterea deciziei și nu de la

comunicarea ei cum rețin în mod greșit atât pârâții cât și

instant de fond.

Tocmai din acest

motiv se susține că termenul de 2 luni nu este un termen imperativ, în

lege nefiind prevăzută nici o sancțiune pentru neîndeplinirea acestui

termen. Totuși în termen de 2 luni de la emiterea deciziei a solicitat

Baroului Iași să fie trecută pe Tabloul avocaților incompatibili,

înțelegând să rezolve în acest fel cazul de incompatibilitate.

Consideră recurenta

că efectele deciziei de primire în profesia de avocat și de exercitare a

acesteia sunt suspendate până la încetarea incompatibilității ca în cazul

unei condiții succesive, iar Consiliul Baroului era obligat, chiar și

în absența unei cereri, ca după expirarea termenului, din oficiu să

dispună trecerea pe Tabloul avocaților incompatibili, sens în care a

opinat și I.N.P.P.A.

Recurenta mai invocă

discriminarea vădită și disproporționată ca judecător, prin

încălcarea dispozițiilor art. 14 din C.E.D.O. raportată la celelalte

categorii profesionale, deputat, senator, consilier local sau județean, un

abuz de drept în condițiile în care i se refuză trecerea pe Tabloul

avocaților incompatibili, art. 17 din C.E.D.O. și o restrângere a

unui drept deja recunoscut, drept decurgând din calitatea de avocat, prin

încălcarea art. 18 din C.E.D.O.

Invocă, totodată,

precedentul judiciar pe care Baroul Iași l-a consacrat deja în această

chestiune de drept în sensul că în perioada 2007 - 2010 alți doi colegi

judecători au fost primiți în profesie și trecuți pe Tabloul

avocaților incompatibili deși erau judecători, și analogia legii,

prevăzut de art. 1 alin. (2) din N.C.C.

instanței de recurs

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, acțiunea, probele cauzei și legislația

aplicabilă, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se

vor expune în continuare.

3.1 Prin prisma

motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., recurenta a invocat ca și neregularități procedurale de natură

a atrage sancțiunea nulității, încălcarea dreptului la apărare,

încălcarea principiului egalității armelor, și încălcarea

principiului contradictorialității, prin necomunicarea întâmpinării depuse

de pârâtul Baroul Iași și nepronunțarea asupra unei cereri de

administrare probe.

Înalta Curte constată

că în cauză nu se poate reține ca și prejudiciu procesual, în sensul art.

105 alin. (2) C. proc. civ., împiedicarea recurentei de a-și pregăti

apărarea prin necomunicarea întâmpinării depuse la dosarul de fond de către

intimatul Baroul Iași în considerarea cu precădere a, faptului că din

conținutul încheierii de ședință din data de 29 septembrie 2011,

rezultă că instanța de fond a dispus comunicarea ambelor întâmpinări

depuse în cauză, inclusiv cea formulată de intimatul Baroul Iași. Chiar

dacă s-ar accepta punctul de vedere exprimat de recurentă în sensul că a primit

o întâmpinare depusă într-un alt dosar, acest lucru nu ar fi de natură a

justifica o vătămare în sensul invocat prin cererea de recurs în

condițiile în care prin întâmpinarea depusă s-au exprimat doar puncte de

vedere referitoare la interpretarea dispozițiilor legale incidente în

cauză, de care recurenta avea cunoștință atât din conținutul

actelor administrative atacate cât și din lecturarea întâmpinării depuse

de intimate U.N.B.R.

Înalta Curte constată

că nu poate reține încălcarea dreptului la apărare și nici a

celorlalte garanții procesuale nici sub aspectul omisiunii instanței

de fond de a se pronunța asupra unei cereri de administrare probe în

condițiile în care recurenta nu a formulat o astfel de cerere în condițiile

art. 112 C. proc. civ. iar expresia pârâtul Baroul Iași putând fi obligat

de instanță să depună acte la dosar cu privire la modul de

soluționare a unor cereri similare ( parag. 6, fila 2 din cererea depusă

de recurentă la data de 13 octombrie 2011), nu poate fi calificată drept cerere

de administrare probe, ce ar fi impus o analiză prin prisma art. 138 C. proc.

civ., cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

3.2 Cu privire la

calitatea motivării sentinței

Verificând

considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului

a explicat în mod convingător rațiunile pentru care a ajuns la concluzia că, în

speță, nu au fost depășite limitele legalității în emiterea actelor

administrative contestate, cu argumente de fapt și de drept, luând în considerare

probele administrate în cauză.

Astfel, în condițiile

în care din simpla lecturare a considerentelor hotărârii recurate, rezultă că

instanța de fond a analizat în detaliu probatoriului administrat în cauză, pe

baza căruia e emis un raționament juridic, care justifică pe deplin

soluția pronunțată, faptul că nu a răspuns punctual la fiecare

argument invocat în susținerea acțiunii deduse judecății, nu poate fi calificat

drept o lipsă a motivării cum în mod greșit susține recurenta.

Prin urmare,

constatând că motivarea sentinței răspunde exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct.

7 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat

3.3 Instanța de

control judiciar constată că nu este întrunit nici motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, cum rezultă

din înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, prin Decizia nr. 166 din 23

septembrie 2010 alin. 1, s-a aprobat primirea în profesia de avocat a

reclamantei, urmând ca înscrierea pe tabloul avocaților definitivi din Baroul

Iași să se efectueze după depunerea jurământului prevăzut de art. 21 din

Legea nr. 51/1995, condiționat de depunerea declarației prevăzute de art.

5 din O.U.G. nr. 24/2008, precum și de încetarea oricărei stări de

incompatibilitate cu exercitarea profesiei de avocat, în termenul de 2 luni

prevăzut de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, raportat la art. 28 din

Statutul profesiei de avocat, conform alin. (2) din această decizie.

O primă problemă de

drept care trebuie să fie soluționată în prezenta cauză vizează momentul la

care încep să se producă efectele unui act administrativ, adică momentul începerii

acțiunii sale în timp.

Sub acest aspect,

trebuie menționat faptul că nu este exclusă de normativitatea internă

condiționarea datei de la care un act administrativ începe să producă

consecințe juridice.

Instanța de control

judiciar reține că, față de dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr.

51/1995, actul administrativ reprezentat de decizia de primire în profesia de

avocat trebuia să-și producă efectele în maxim 2 luni de la emitere, cu

condiția ca respectiva stare de incompatibilitate să se rezolve în acest termen

de către solicitant, ceea ce nu s-a întâmplat în speță, după cum a reținut

și prima instant.

De asemenea, Înalta

Curte nu poate primi susținerea recurentei, în sensul că termenul de 2 luni,

prevăzut de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, este de recomandare. Acest

termen este unul imperativ, care atrage după sine o condiție rezolutorie.

Deci, cum în mod

corect a apreciat și instanța de fond, efectele deciziei de primire

în avocatură, respectiv înscrierea pe tabloul avocaților, se produc numai după

încetarea stării de incompatibilitate în termenul de 2 luni de la emiterea

deciziei

În consecință, față

de împrejurarea că recurenta nu a făcut demersuri pentru încetarea stării de

incompatibilitate, în mod just instant de fond a apreciat în considerentele

hotărârii recurate, că decizia de primire în profesia de avocat nu a intrat în

vigoare, respectiv nu a început să-și producă efectele.

Totodată, Înalta

Curte constată că prin analiza efectelor Deciziei nr. 166/2010 a Baroului

Iași, instant de fond nu a pus în discuție legalitatea respectivului

act administrativ, cum în mod greșit susține recurenta. Faptul că

instanța de fond a examinat legalitatea celor două acte administrative

atacate în cauză, pornind de la analiza efectelor Decizie nr. 166/2010, în

executarea căreia a fost formulată și cererea de înscriere a recurentei pe

Tabloul avocaților incompatibili, se circumscrie limitelor investirii prin

cererea formulate de reclamantă.

3.4 Nu este fondat

nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât

hotărârea contestată nu a fost dată cu aplicarea greșită a legii, după cum se

va releva în continuare .

Prin Decizia nr. 309

din 23 decembrie 2010 Baroul Iași, în temeiul art. 53 alin. (2) lit. f)

și art. 24 din Legea nr. 51/1995, coroborate cu art. 28 din Statutul

profesiei de avocat, raportat la art. 27 și art. 14 din Legea nr. 51/1995

și la art. 49 din Statut, a respins cererea recurentei de înscriere pe

tabloul avocaților incompatibili. Iar prin Decizia nr. 185 din 9 iunie

2011 U.N.B.R. a respins ca neîntemeiată contestația formulată de recurentă

împotriva Deciziei nr. 309/2010 a Baroului Iași.

Problema de drept

care se impune a fi dezlegată în cauză, de care depinde soluționarea fondului

litigiului, este aceea dacă o persoană căreia i s-a aprobat primirea în

profesia de avocat și care se află în stare de incompatibilitate, poate fi

înscrisă direct în tabloul avocaților definitivi incompatibili, potrivit

dispozițiilor legale care guvernează profesia de avocat.

Potrivit art. 14 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru reorganizarea și exercitare profesiei

de avocat, „exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu a)

activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat”.

Conform art. 24 alin.

(2) din aceeași lege (forma în vigoare la momentul emiterii deciziilor) „în

cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va

produce efecte numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care

trebuie rezolvată în termen de 2 luni de la emiterea deciziei”.

Deși textul art. 25 alin.

(2) din Legea nr. 51/1995 republicată vizează data de la care se produc

efectele deciziile de primire în profesia de avocat și anume „de la data

încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de 2

luni de la emiterea deciziei”, din art. 15 lit. f) coroborat cu art. 28 al Statutului

profesiei de avocat rezultă că una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite

pentru a fi primit în această profesie, este aceea a inexistenței unei stări de

incompatibilitate.

În raport de aceste

prevederi legale, pentru a avea lor înscrierea pe tabloul avocaților definitivi

și implicit dobândirea dreptului de exercitare a profesiei, este necesară

îndeplinirea următoarelor cerințe: existența unei decizii de primire în

profesia de avocat și dovada rezolvării stării de incompatibilitate în 2 luni

de la emiterea deciziei.

Cum însăși recurenta

a precizat că „s-a aflat și se află și în prezent în starea de

incompatibilitate prevăzută de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995,

republicată”, rezultă că aceasta nu a îndeplinit condiția privind rezolvarea

stării de incompatibilitate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 24 alin. (2)

din legea menționată și, prin urmare, în mod corect instanța de fond a

confirmat legalitatea și temeinicia deciziilor contestate.

Pe de altă parte, în

nici un caz nu poate fi dispusă înscrierea acesteia pe tabloul avocaților incompatibili,

deoarece din interpretarea gramaticală și teleologică a art. 25 alin. (1) din

Legea nr. 51/1995 republicată rezultă că înscrierea în acest tablou nu se poate

face decât pentru avocații definitivi sau stagiari care au figurat în tabloul

anual întocmit de Baroul Local, conform art. 24 din lege, iar în cursul

exercitării profesiei acestora a intervenit un motiv de incompatibilitate dintre

cele reglementate de art. 15 din lege sau art. 28 din Statutul profesiei de

avocat, ori recurenta nu se afla în această situație.

Recurentei nu-i sunt

aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (1) din aceeași lege. Acestea se referă

la persoane care aveau calitatea de avocat fiind deja înscrise pe tabloul

avocaților, dar care au devenit incompatibile, motiv pentru care pot solicita

trecerea de pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei pe tabloul

avocaților incompatibili, astfel cum prevăd dispozițiile art. 24 alin. (1) din

Legea nr. 51/1995, republicată și art. 31 alin. (2) din Statutul avocatului.

Pentru considerentele

expuse mai sus, se constată că celelalte afirmații ale recurentei nu mai

prezintă relevanță juridică, iar recursul apare ca nefondat, ca urmare a

constatării că cele două acte administrative supuse litigiului de contencios

administrativ sunt legale.

Toate considerentele

expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este

temeinică și legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins

ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.M., împotriva Sentinței civile nr. 5876 din 13 octombrie

2011 a Curții de Apel București, secția a-VIII- a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2012.