ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4764/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința civilă nr. 5876 din 13 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta C.M. în contradictoriu cu pârâții U.N.B.R. și Baroul Iași. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În fapt, prin Decizia nr. 166 din 23 septembrie 2010 emisă de Baroul Iași a fost admisă cererea reclamantei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, iar prin Decizia nr. 309 din 23 decembrie 2010 emisă de Baroul Iași a fost respinsă cererea acesteia de înscriere pe tabloul avocaților incompatibili, având în vedere dispozițiile art. 53 alin. (2) lit. f), art. 24, art. 27 și art. 14 din Legea nr. 51/1995 coroborat cu art. 28 și 49 din Statutul profesiei de avocat.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație care, prin Decizia nr. 185 din 9 iunie 2011 emisă de U.N.B.R., a fost respinsă ca neîntemeiată. În cauza instanța de fond a observat că motivul pentru care cererea reclamantei de înscriere pe tabloul avocaților incompatibili a fost respinsă este reprezentat pe faptul că aceasta se află într-un caz de incompatibilitate, respectiv îndeplinește funcția de judecător. În raport de dispozițiile art. 24 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 51/1995, instanța de fond apreciază că pentru a putea fi înscris pe tabloul avocaților incompatibili este necesar ca respectivul avocat să fi fost anterior înscris pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, această împrejurare reprezentând o situație premisă pentru efectuarea operațiunii.

Se apreciază că, chiar dacă dispozițiile legale menționate nu precizează expres această condiție, ea se deduce din interpretarea coroborată a prevederilor art. 24 alin. (1), respectiv din împrejurarea că reînscrierea pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei se face numai la cerere, după încetarea stării de incompatibilitate. În condițiile în care atât la momentul emiterii Deciziei nr. 166 din 23 septembrie 2010, prin care reclamanta a fost primită în profesie cu scutire de examen, cât și la momentul emiterii Deciziei nr. 309 din 23 decembrie 2010, prin care a fost respinsă cererea de înscriere pe tabloul avocaților incompatibili, aceasta îndeplinea funcția de judecător, așadar se afla într-un caz de incompatibilitate, se apreciază că devin incidente dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, respectiv decizia de primire în profesie nu poate produce efecte decât de la data încetării stării de incompatibilitate.

Pe cale de consecință, de vreme ce decizia de primire în profesie nu produce efecte ca urmare a existenței cazului de incompatibilitate, Curtea de apel apreciază că reclamanta nu poate fi înscrisă nici pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, nici pe tabloul avocaților incompatibili, iar această din urmă soluție și pentru faptul că nu este îndeplinită situația premisă de a fi fost anterior înscris pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei. Pe de altă parte, Curtea de apel apreciază că nu se poate susține că, după expirarea termenului de 2 luni prevăzut de art. 24 alin. (2) menționat anterior, Baroul Iași avea obligația de a dispune din oficiu înscrierea sau trecerea reclamantei pe tabloul avocaților incompatibili întrucât, indiferent de natura acestui termen, existența stării de incompatibilitate la momentul emiterii deciziei de primire în profesie și subzistența sa ulterioară împiedică producerea efectelor acesteia.

De asemenea, se apreciază că nu există o discriminare între judecători și alte categorii sociale, respectiv primar, viceprimar, parlamentari, întrucât Legea nr. 51/1995 nu face nicio distincție cu privire la primirea acestora în profesie, dispozițiile art. 14 și ale art. 24 fiind de aplicabilitate generală. Singura referire specială cuprinsă în Legea nr. 51/1995 cu privire la categoriile sociale menționate de reclamantă este cea din art. 19 alin. (7) , însă acesta nu își are aplicabilitate în speța dedusă judecății, reclamanta fiind primită în profesia de avocat cu scutire de examen.

În cadrul cererii de chemare în judecată, reclamata a făcut referire la faptul că decizia de primire în profesia de avocat nu este nulă de drept, ci este necesar să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să anuleze sau ă o revoce, însă judecătorul fondului observă că în cadrul procesual astfel cum a fost trasat conform principiului disponibilității părților nu se pune în discuție valabilitatea Deciziei nr. 166 din 23 septembrie 2010 emisă de Baroul Iași, astfel încât nu se poate face nicio apreciere cu privire la aceasta. 2. Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 5876 din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a-VIII- a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta C.M.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 pct. 5, pct. 7 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Recurenta combate hotărârea fondului sub următoarele aspecte: 2.1. Încălcarea normelor de procedură( art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) În dezvoltarea motivului de recurs formulat recurenta susține că prin soluția pronunțată instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 86 alin. (1), art. 85 și art. 156 C. proc. civ., în condițiile în care nu i-a fost comunicată întâmpinarea depusă, în cauză de intimatul Baroul Iași, deși a solicitat în mod expres acest lucru, prin cererea depusă la dosar la data de 11 octombrie 2011, cu atât mai mult cu cât instanța de fond și-a însușit în totalitate cele expuse în respectiva întâmpinare.

Consideră recurenta că prin necomunicarea întâmpinării depuse de Baroul Iași instanța de fond a încălcat principiile contradictorialității, reglementat de art. 85 C. proc. civ., principiul dreptului de apărare, prevăzut de art. 156 C. proc. civ. precum și principiul egalității armelor consacrat de art. 6 din C.E.D.O., ceea ce i-a produs o vătămare în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței recurate.

Consideră recurenta că dreptul său la apărare i-a fost încălcat și prin faptul că deși a primit la data de 11 octombrie 2011 cererea prin care solicita instanței să pună în vedere Baroului Iași să depună la dosar lista cuprinzând persoanele incompatibile înscrise în Tabloul avocaților incompatibili la Baroul Iași, întrucât există un precedent la Baroul Iași în sensul că doi judecători, în funcție și în prezent, fiind primiți în Baroul Iași în baza aceleiași legi și trecuți ulterior pe tabloul avocaților incompatibili, instant nu s-a pronunțat deloc pe această cerere de probe. 2.2. Nemotivarea soluției adoptate ( art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.) Prin criticile formulate recurenta susține că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanta de fond făcând o motivare sumara, contradictorie și nelegală, instanta neexaminând și nemotivând refuzul nelegal și nejustificat a celor două pârâte de a dispune trecerea sa pe Tabloul avocaților incompatibili și nerăspunzând problemelor de drept ridicate prin acțiune. De altfel, în opinia recurentei instanta de fond motivează confuz și contradictoriu soluția data, întrucât deși apreciază că decizia de primire în profesie nu produce efecte, deoarece există un caz de incompatibilitate atât la primirea în profesia de avocat cât și ulterior în ce privește exercitarea acestei profesii, totuși arată că nu se poate pune în discuție valabilitatea deciziei de primire în profesia de avocat, față de cadrul procesului și mai ales în raport de faptul că ambele părți recunosc valabilitatea deciziei.

2.3. Interpretarea greșită a unui act dedus judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) În esență, recurenta susține că în mod nelegal instanța de fond prin considerentele hotărârii recurate reține că decizia de primire în avocatură nu produce efecte, asemenea reținere fiind străină de actul juridic dedus judecății, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În acest sens, arată recurenta că valorificarea dreptului său ca avocat definitiv în urma primirii în profesia de avocat prin Decizia nr. 166 din 23 septembrie 2010 emisă de Baroul Iași nu poate fi examinată de instanta de judecată, instanța nefiind investită cu examinarea legalității respectivei decizii. Prin comunicarea Deciziei nr. 166 din 23 septembrie 2010 de primire în profesia de avocat și rămânerea ei definitivă, aceasta nefiind atacată de U.N.B.R.

în termen legal, decizia a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, atât pentru beneficiar cât și pentru terți, dobândind calitatea de avocat și vocația de a fi înscrisă pe tabloul avocaților. Susține recurenta că decizia de primire în profesia de avocat nu este nulă de drept întrucât în sistemul nostru de drept nu există nulitatea de drept ci este necesară o hotărâre judecătorească care să anuleze sau să revoce decizia respectivă care este un act administrativ ce a intrat în circuitul civil prin comunicare. 2.4 Greșita interpretare a legii ( art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.) Susține recurenta că instant de fond nu a ținut cont de faptul că operațiunea de trecere, înscriere pe Tabloul avocaților incompatibili este o operațiune pur administrativă, Barourile fiind obligate, după conferirea calității de avocat ca acel avocat să fie trecut pe unul din Tablourile avocaților, Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, Tabloul avocaților incompatibili, Tabloul avocaților stagiari, Tabloul avocaților străini. Recurenta critică hotărârea recurată și în sensul că instanța de fond a omis și să stabilească clar ce fel de termen este termenul de 2 luni prevăzut de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, reținând doar, în mod greșit, că decizia de primire în profesia de avocat nu-și produce efecte datorită existenței cazului de incompatibilitate care nu poate fi înlăturat altfel,decât prin încetarea funcției de judecător.

În opinia recurentei, legiuitorul a avut în vedere ca termenul de 2 luni prevăzut de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, curge de la emiterea deciziei și nu de la comunicarea ei cum rețin în mod greșit atât pârâții cât și instant de fond. Tocmai din acest motiv se susține că termenul de 2 luni nu este un termen imperativ, în lege nefiind prevăzută nici o sancțiune pentru neîndeplinirea acestui termen. Totuși în termen de 2 luni de la emiterea deciziei a solicitat Baroului Iași să fie trecută pe Tabloul avocaților incompatibili, înțelegând să rezolve în acest fel cazul de incompatibilitate.

Consideră recurenta că efectele deciziei de primire în profesia de avocat și de exercitare a acesteia sunt suspendate până la încetarea incompatibilității ca în cazul unei condiții succesive, iar Consiliul Baroului era obligat, chiar și în absența unei cereri, ca după expirarea termenului, din oficiu să dispună trecerea pe Tabloul avocaților incompatibili, sens în care a opinat și I.N.P.P.A. Recurenta mai invocă discriminarea vădită și disproporționată ca judecător, prin încălcarea dispozițiilor art. 14 din C.E.D.O. raportată la celelalte categorii profesionale, deputat, senator, consilier local sau județean, un abuz de drept în condițiile în care i se refuză trecerea pe Tabloul avocaților incompatibili, art. 17 din C.E.D.O.

și o restrângere a unui drept deja recunoscut, drept decurgând din calitatea de avocat, prin încălcarea art. 18 din C.E.D.O. Invocă, totodată, precedentul judiciar pe care Baroul Iași l-a consacrat deja în această chestiune de drept în sensul că în perioada 2007 - 2010 alți doi colegi judecători au fost primiți în profesie și trecuți pe Tabloul avocaților incompatibili deși erau judecători, și analogia legii, prevăzut de art. 1 alin. (2) din N.C.C. 3. Hotărârea instanței de recurs Înalta Curte, examinând motivele de recurs, acțiunea, probele cauzei și legislația aplicabilă, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare. 3.1 Prin prisma motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., recurenta a invocat ca și neregularități procedurale de natură a atrage sancțiunea nulității, încălcarea dreptului la apărare, încălcarea principiului egalității armelor, și încălcarea principiului contradictorialității, prin necomunicarea întâmpinării depuse de pârâtul Baroul Iași și nepronunțarea asupra unei cereri de administrare probe. Înalta Curte constată că în cauză nu se poate reține ca și prejudiciu procesual, în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., împiedicarea recurentei de a-și pregăti apărarea prin necomunicarea întâmpinării depuse la dosarul de fond de către intimatul Baroul Iași în considerarea cu precădere a, faptului că din conținutul încheierii de ședință din data de 29 septembrie 2011, rezultă că instanța de fond a dispus comunicarea ambelor întâmpinări depuse în cauză, inclusiv cea formulată de intimatul Baroul Iași.

Chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere exprimat de recurentă în sensul că a primit o întâmpinare depusă într-un alt dosar, acest lucru nu ar fi de natură a justifica o vătămare în sensul invocat prin cererea de recurs în condițiile în care prin întâmpinarea depusă s-au exprimat doar puncte de vedere referitoare la interpretarea dispozițiilor legale incidente în cauză, de care recurenta avea cunoștință atât din conținutul actelor administrative atacate cât și din lecturarea întâmpinării depuse de intimate U.N.B.R. Înalta Curte constată că nu poate reține încălcarea dreptului la apărare și nici a celorlalte garanții procesuale nici sub aspectul omisiunii instanței de fond de a se pronunța asupra unei cereri de administrare probe în condițiile în care recurenta nu a formulat o astfel de cerere în condițiile art. 112 C. proc.

civ. iar expresia pârâtul Baroul Iași putând fi obligat de instanță să depună acte la dosar cu privire la modul de soluționare a unor cereri similare ( parag. 6, fila 2 din cererea depusă de recurentă la data de 13 octombrie 2011), nu poate fi calificată drept cerere de administrare probe, ce ar fi impus o analiză prin prisma art. 138 C. proc. civ., cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. 3.2 Cu privire la calitatea motivării sentinței Verificând considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a explicat în mod convingător rațiunile pentru care a ajuns la concluzia că, în speță, nu au fost depășite limitele legalității în emiterea actelor administrative contestate, cu argumente de fapt și de drept, luând în considerare probele administrate în cauză.

Astfel, în condițiile în care din simpla lecturare a considerentelor hotărârii recurate, rezultă că instanța de fond a analizat în detaliu probatoriului administrat în cauză, pe baza căruia e emis un raționament juridic, care justifică pe deplin soluția pronunțată, faptul că nu a răspuns punctual la fiecare argument invocat în susținerea acțiunii deduse judecății, nu poate fi calificat drept o lipsă a motivării cum în mod greșit susține recurenta. Prin urmare, constatând că motivarea sentinței răspunde exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat 3.3 Instanța de control judiciar constată că nu este întrunit nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Astfel, cum rezultă din înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, prin Decizia nr. 166 din 23 septembrie 2010 alin. 1, s-a aprobat primirea în profesia de avocat a reclamantei, urmând ca înscrierea pe tabloul avocaților definitivi din Baroul Iași să se efectueze după depunerea jurământului prevăzut de art. 21 din Legea nr. 51/1995, condiționat de depunerea declarației prevăzute de art. 5 din O.U.G. nr. 24/2008, precum și de încetarea oricărei stări de incompatibilitate cu exercitarea profesiei de avocat, în termenul de 2 luni prevăzut de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, raportat la art. 28 din Statutul profesiei de avocat, conform alin. (2) din această decizie. O primă problemă de drept care trebuie să fie soluționată în prezenta cauză vizează momentul la care încep să se producă efectele unui act administrativ, adică momentul începerii acțiunii sale în timp.

Sub acest aspect, trebuie menționat faptul că nu este exclusă de normativitatea internă condiționarea datei de la care un act administrativ începe să producă consecințe juridice. Instanța de control judiciar reține că, față de dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, actul administrativ reprezentat de decizia de primire în profesia de avocat trebuia să-și producă efectele în maxim 2 luni de la emitere, cu condiția ca respectiva stare de incompatibilitate să se rezolve în acest termen de către solicitant, ceea ce nu s-a întâmplat în speță, după cum a reținut și prima instant. De asemenea, Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentei, în sensul că termenul de 2 luni, prevăzut de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, este de recomandare.

Acest termen este unul imperativ, care atrage după sine o condiție rezolutorie. Deci, cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, efectele deciziei de primire în avocatură, respectiv înscrierea pe tabloul avocaților, se produc numai după încetarea stării de incompatibilitate în termenul de 2 luni de la emiterea deciziei În consecință, față de împrejurarea că recurenta nu a făcut demersuri pentru încetarea stării de incompatibilitate, în mod just instant de fond a apreciat în considerentele hotărârii recurate, că decizia de primire în profesia de avocat nu a intrat în vigoare, respectiv nu a început să-și producă efectele. Totodată, Înalta Curte constată că prin analiza efectelor Deciziei nr. 166/2010 a Baroului Iași, instant de fond nu a pus în discuție legalitatea respectivului act administrativ, cum în mod greșit susține recurenta.

Faptul că instanța de fond a examinat legalitatea celor două acte administrative atacate în cauză, pornind de la analiza efectelor Decizie nr. 166/2010, în executarea căreia a fost formulată și cererea de înscriere a recurentei pe Tabloul avocaților incompatibili, se circumscrie limitelor investirii prin cererea formulate de reclamantă. 3.4 Nu este fondat nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât hotărârea contestată nu a fost dată cu aplicarea greșită a legii, după cum se va releva în continuare . Prin Decizia nr. 309 din 23 decembrie 2010 Baroul Iași, în temeiul art. 53 alin. (2) lit. f) și art. 24 din Legea nr. 51/1995, coroborate cu art. 28 din Statutul profesiei de avocat, raportat la art. 27 și art. 14 din Legea nr. 51/1995 și la art. 49 din Statut, a respins cererea recurentei de înscriere pe tabloul avocaților incompatibili.

Iar prin Decizia nr. 185 din 9 iunie 2011 U.N.B.R. a respins ca neîntemeiată contestația formulată de recurentă împotriva Deciziei nr. 309/2010 a Baroului Iași. Problema de drept care se impune a fi dezlegată în cauză, de care depinde soluționarea fondului litigiului, este aceea dacă o persoană căreia i s-a aprobat primirea în profesia de avocat și care se află în stare de incompatibilitate, poate fi înscrisă direct în tabloul avocaților definitivi incompatibili, potrivit dispozițiilor legale care guvernează profesia de avocat. Potrivit art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru reorganizarea și exercitare profesiei de avocat, „exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat”.

Conform art. 24 alin. (2) din aceeași lege (forma în vigoare la momentul emiterii deciziilor) „în cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efecte numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de 2 luni de la emiterea deciziei”. Deși textul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată vizează data de la care se produc efectele deciziile de primire în profesia de avocat și anume „de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de 2 luni de la emiterea deciziei”, din art. 15 lit. f) coroborat cu art. 28 al Statutului profesiei de avocat rezultă că una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi primit în această profesie, este aceea a inexistenței unei stări de incompatibilitate.

În raport de aceste prevederi legale, pentru a avea lor înscrierea pe tabloul avocaților definitivi și implicit dobândirea dreptului de exercitare a profesiei, este necesară îndeplinirea următoarelor cerințe: existența unei decizii de primire în profesia de avocat și dovada rezolvării stării de incompatibilitate în 2 luni de la emiterea deciziei. Cum însăși recurenta a precizat că „s-a aflat și se află și în prezent în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată”, rezultă că aceasta nu a îndeplinit condiția privind rezolvarea stării de incompatibilitate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 24 alin. (2) din legea menționată și, prin urmare, în mod corect instanța de fond a confirmat legalitatea și temeinicia deciziilor contestate.

Pe de altă parte, în nici un caz nu poate fi dispusă înscrierea acesteia pe tabloul avocaților incompatibili, deoarece din interpretarea gramaticală și teleologică a art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată rezultă că înscrierea în acest tablou nu se poate face decât pentru avocații definitivi sau stagiari care au figurat în tabloul anual întocmit de Baroul Local, conform art. 24 din lege, iar în cursul exercitării profesiei acestora a intervenit un motiv de incompatibilitate dintre cele reglementate de art. 15 din lege sau art. 28 din Statutul profesiei de avocat, ori recurenta nu se afla în această situație. Recurentei nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (1) din aceeași lege.

Acestea se referă la persoane care aveau calitatea de avocat fiind deja înscrise pe tabloul avocaților, dar care au devenit incompatibile, motiv pentru care pot solicita trecerea de pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei pe tabloul avocaților incompatibili, astfel cum prevăd dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată și art. 31 alin. (2) din Statutul avocatului. Pentru considerentele expuse mai sus, se constată că celelalte afirmații ale recurentei nu mai prezintă relevanță juridică, iar recursul apare ca nefondat, ca urmare a constatării că cele două acte administrative supuse litigiului de contencios administrativ sunt legale. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.M., împotriva Sentinței civile nr. 5876 din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a-VIII- a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012.