ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1161/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1161/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 48

din 22 februarie 2011, Tribunalul Bihor în temeiul art. 255 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, l-a condamnat pe inculpatul

I.V., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare

de mită în formă calificată.

În temeiul art. 26

raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr.

78/2000, a fost condamnat inculpatul I.V., la o

pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de complicitate la dare de mită în formă calificată.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor

aplicate inculpaților I.V. și I.V., pe câte un termen de încercare de 5 (cinci)

ani stabilit conform art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare au fost obligați inculpații

I.V. și I.V. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a)

să se prezinte, la datele fixate, la

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava;

b) să anunțe, în prealabil,

orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații

de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

În temeiul art. 71 C.

pen., li s-a interzis inculpaților I.V. și I.V. drepturile prevăzute de art. 64

lit. a) teza II, b) C. pen. și în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus

suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub

supraveghere a pedepselor principale.

În temeiul art. 359 C.

proc. pen., li s-a atras atenția inculpaților I.V. și I.V. asupra prevederilor art.

86

4

alin. (1) și (2) C. pen.

În temeiul art. 254 alin.

(1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr 78/2000, l-a

condamnat pe inculpatul D.I.D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă calificată, în regim privativ

de libertate.

În baza art. 65 C. pen. i

s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza II, b) și c) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei

principale, cu titlu de pedeapsă complementară.

În temeiul art. 71 C.

pen., i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza

II, b) și c) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 19 din

Legea nr. 78/2000 a fost confiscat de la inculpatul D.I.D., echivalentul în lei

a 400 euro.

În baza art. 191 alin. (1)

și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpatul D.I.D. la plata sumei de 5700

lei, inculpatul I.V. la plata sumei de 3100 lei și inculpatul I.V. la plata

sumei de 3100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Tribunalul Bihor a reținut următoarele :

Prin rechizitoriul Direcției

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

Serviciul Teritorial Oradea dat în dosarul penal nr. 35/P/2005 la data de 14

noiembrie 2008 și înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, la data de 18 mai 2010

s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a

inculpaților I.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.

255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, I.V.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 26 raportat la art.

255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, și D.I.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 254 alin. (1) și (2)

C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În fapt, s-a reținut că

la data de 19 mai 2004 inculpatul I.V., cu ajutorul inculpatului I.V., a dat

suma de 1400 euro inculpatului D.I.D., pentru ca acesta, în calitate de ofițer

de poliție în cadrul IJPF Bihor, să-i faciliteze și să-i permită inculpatului I.V.

trecerea frontierei de stat când efectua transport internațional de persoane.

În cursul cercetării

judecătorești au fost audiați în mai multe rânduri inculpații, au fost audiați

martorii P.P., B.D., L.D., P.D. și D.V., s-a administrat proba cu înscrisuri și

s-a dispus și efectuat un raportat de expertiză criminalistică pentru

stabilirea autenticității amprentelor vocale.

Instanța de fond a

reținut în fapt următoarele:

În sarcina inculpatului

I.V. s-a reținut că la data de 19 mai 2004, între orele 07.32-08.22, în

municipiul Oradea, a dat suma de 400 euro, inculpatului D.I.D., pentru ca acesta,

în

calitate de ofițer de

poliție în cadrul IJPF Bihor, să-și îndeplinească necorespunzător atribuțiile

sale de supraveghere și control trecere frontieră din cadrul PTF Borș, să-i

faciliteze și să-i permită în acest mod, fie direct, fie indirect, trecerea

frontierei de stat când efectua transport internațional de persoane.

În sarcina inculpatului I.V.,

s-a reținut că la data de 19 mai 2004, între orele 07.32-08.22, cu intenție, l-a

ajutat pe inculpatul I.V. să se întâlnească în mun. Oradea, pe str. Emanuil

Gojdu cu inculpatul D.I.D., pentru ca inculpatul I.V. să-i dea, în acel loc,

inculpatului D.I.D., suma de 400 euro, pentru ca acesta, în calitate de ofițer

de poliție în cadrul IJPF Bihor, să-și îndeplinească necorespunzător

atribuțiile sale de supraveghere și control trecere frontieră din cadrul PTF

Borș, să faciliteze și să permită în acest mod, fie direct, fie indirect,

trecerea frontierei de stat de către inculpatul I.V. care efectua transport

internațional de persoane.

În sarcina inculpatului D.I.D.,

s-a reținut că la data de 19 mai 2004, între orele 07.32-08.22, în calitate de

ofițer de poliție în cadrul IJPF Bihor și în legătură cu atribuțiile sale de control

trecere frontieră din cadrul PTF Borș, a primit în mun. Oradea, pe str. Emanuil

Gojdu, de la inculpatul I.V., suma de 400 euro, în scopul de a-și îndeplini necorespunzător

îndatoririle sale de serviciu legate de supravegherea și controlul trecerii

frontierei de stat și de a facilita în acest mod, fie direct, fie indirect, trecerea

frontierei de stat de către inculpatul I.V. care efectua transport internațional

de persoane și, în același timp, a pretins de la inculpatul I.V. suma de 1600

euro, pentru același scop, respectiv pentru a-i facilita, în aceleași condiții,

trecerea frontierei de stat (în următoarele patru rânduri).

Faptele inculpaților

rezultă din coroborarea mijloacelor de probă legal administrate atât în faza de

urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești.

Astfel, la data de 27

iunie 2005 inculpatul I.V. s-a prezentat la sediul DNA—Serviciul Teritorial

Oradea și a formulat un denunț în care a arătat că „domnul D. de la poliția de

frontieră", din primăvara anului 2004 i-a pretins sume de bani pentru a-l

lăsa să efectueze transport de persoane prin PTF Borș, pretinzând câte 400 euro

pentru microbuz (filele 8-9 dosar urmărire penală).

La aceeași dată,

inculpatul I.V. a fost audiat în legătură cu faptele reclamate, declarație care

a fost înregistrată pe suport magnetic si redată integral prin proces verbal al

procurorului (filele 10-13,16-25).

Acest denunț a fost

analizat de instanța de fond prin prisma faptului că, potrivit înscrisurilor

existente la dosar, în luna aprilie 2004 inculpatul I.V. era cercetat de

DIICOT- Biroul Teritorial Bihor, în calitate de făptuitor, pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de persoane (filele 29-30).

În cadrul

cercetărilor efectuate în dosarul DIICOT cu nr. 190/P/2004, Tribunalul Bihor a

autorizat prin încheierea penală nr. 26/2004 interceptarea convorbirilor

telefonice efectuate de inculpatul I.V. (filele 56-57).

În cuprinsul declarației

din 27 iunie 2005 în fața procurorului DNA, inculpatul I.V. a expus atât

împrejurările anterioare, cât și cele de la data întâlnirii sale cu inculpatul D.I.D.

A arătat că din anul 2003

a fost angajat în calitate de conducător auto la societatea l.R.I. SRL Vicov de

Sus, firma înființată de fratele său, martorul I.l.T. și care are ca obiect de

activitate transportul internațional de persoane, calitate în care a efectuat

transport de persoane pe relațiile România - Italia și România - Germania,

lucrând pe microbuzul, atât la dus, cât și la întors, trecând prin PTF Borș.

Acest aspect este

confirmat ulterior atât de inculpatul I.V., cât și de martorul I.l.T.

A arătat inculpatul că

lucrurile au mers normal până în primăvara anului 2004, când, după ce a fost

introdusă obligativitatea deținerii de vauchere pentru cetățenii români care

călătoresc în străinătate, la prima cursă pe care a făcut-o, nu i s-a permis

ieșirea din țară, reușind să iasă din țară, abia după ce fratele său (I.l.T.) a

venit și i-a adus vauchere, însă prin PTF Siret, deoarece după ce a intrat în

posesia documentelor, s-a prezentat din nou la controlul de frontieră, dar nici

de această dată nu i s-a permis ieșirea din țară prin PTF Borș.

Acest incident legat de

lipsa vaucherelor călătorilor, când, deși s-a reușit procurarea acestora, nu li

s-a permis trecerea prin PTF Borș este confirmat și de martorul I.l.T. în

declarația sa din cursul urmăririi penale.

După acest incident,

inculpatul I.V. a povestit fratelui sau, inculpatul I.V., ceea ce i s-a

întâmplat, susținând că de față a fost și consăteanul lor P.P., despre care

inculpatul I.V. spune ca era agent la Poliția de Frontieră Vicov de Sus,

absolvent al Școlii de Agenți de Poliție de Frontieră din Oradea, că a și

lucrat o perioadă la poliția de frontieră din Bihor, fin al inculpatului D.I.D.

La scurt timp, inculpatul

I.V. spune că a fost căutat de inculpatul I.V. care

i-a

spus că a vorbit cu P.P., iar acesta a discutat cu dl. D. de

la Poliția de Frontieră Borș și că pot să trec frontiera dacă nu au oameni cu

probleme.

Astfel, inculpatul I.V.

arată că a plecat într-o nouă cursă, dar când a ajuns în PTF Borș, fără niciun

fel de explicație, a fost scos din trafic de către polițistul care efectua

controlul documentelor, așteptând de la ora 22,00 până la ora 1,00, când polițistul

respectiv a venit și i-a spus că trebuie să îi amendeze (fără să le spună

pentru ce anume), după care vor trece frontiera, polițistul primind dispoziția

de a fi amendați de la o persoană despre care ulterior a aflat că era

inculpatul D.I.D., cel cu care vorbise P.P. A mai arătat inculpatul I.V. că a

primit o amendă, după care polițistul de frontieră le-a luat pașapoartele la toți

ocupanții microbuzului, a aplicat ștampila de control pe care apoi a anulat-o

și a scris L.D., adică lipsă documente.

Văzând tratamentul care

le era aplicat, inculpatul I.V. arată că s-a enervat și a mers la inculpatul D.I.D.

și i-a arătat obrazul, acesta spunându-i să tacă din gură și să revină la ora 5

dimineața pentru că va putea trece frontiera.

A părăsit punctul de

frontieră Borș și la ora 5,00 a revenind în PTF Borș, inculpatul D.I.D. fiind

lângă tonetă, i-a spus că ocupanții microbuzului vor trece frontiera cu taxi,

iar el cu microbuzul gol, motiv pentru care, de la benzinăria Petrom de la

intrarea în punctul de frontieră Borș a plătit trei taxiuri care să-i treacă

frontiera pe călători. Din nou s-a prezentat la controlul de frontieră, moment

în care a văzut că polițistul de serviciu (același care câteva ore mai devreme

nu i-a permis ieșirea din țară) era în tonetă împreună cu inculpatul D.I.D.,

care a ieșit din tonetă și a plecat, iar polițistul care efectua controlul

documentelor i-a spus că pentru a-i permite trecerea frontierei cu microbuzul

trebuia să-i plătească suma de 400 euro.

Deși inițial a refuzat

să-i plătească, întrucât călătorii erau deja pe teritoriul Ungariei și îi

dădeau telefoane disperați că vor să-și continue drumul, a reușit să facă rost

de echivalentul sumei pretinse, pe care a predat-o polițistului de frontieră,

care apoi i-a permis ieșirea din țară, aplicându-i o nouă ștampilă în pașaport,

reușind să iasă din țară în jurul orei 7.00, la vreo două ore după călători.

În aceeași

declarație, inculpatul I.V. a mai arătat că la următoarea cursă, când a ajuns

la PTF Borș, a oprit microbuzul la benzinăria Petrom și a mers până la primul

polițist de frontieră și l-a întrebat dacă domnul D. este de serviciu, dar

acesta a refuzat să-i răspundă.

A revenit la microbuz și la

scurt timp și-a făcut apariția și inculpatul D.I.D. care a început să îl înjure

pentru că și-a permis să întrebe de el, după care i-a cerut să-l însoțească și să

urce într-un microbuz al Poliției de Frontieră (inscripționat ca atare și cu

girofaruri), unde i-a spus că dacă dorește să treacă frontiera pe la Borș

trebuie să-i plătească 400 euro/microbuz la fiecare ieșire, indiferent de

numărul de persoane care se află în microbuz. Inculpatul I.V. l-a sunat pe fratele

său, martorul I.I.T., căruia i-a relatat toată întâmplarea, iar acesta i-a spus

să dea banii, aspect comunicat imediat inculpatului D.I.D., care, după ce a primit

răspunsul, i-a spus să se prezinte la controlul de frontieră, unde, prezentând

documentele, polițistul l-a întrebat dacă știe despre ce este vorba, iar când el

i-a confirmat acest lucru, i-a indicat să pună banii într-un tomberon, după

care, punându-i în tomberonul indicat, a primit pașapoartele și a ieșit din țară

fără probleme.

Inculpatul I.V.

a mai arătat în aceeași declarație, că pentru a evita plata sumei de 400 euro,

sumă care era acoperită de fratele său din profitul firmei, a încercat să iasă

din țară pe la Petea, pe la Vărsând sau pe la Nădlac, dar de mai multe ori nu i

se dădea voie spunându-i-se că „Suceava pe la Borș trebuie să treacă".

Martorul I.I.T., în

declarația dată în faza de urmărire penală (fila 130 dosar urmărire penală)

confirmă ca reală o astfel de atitudine a polițiștilor de frontieră, arătând că

polițiștii de frontieră din cadrul PTF Borș, invocând dispoziții legale

incomplete și contradictorii, au început să-i caute nod în papură, fiind

evident din atitudinea lor că nu este vorba de încălcarea legii ci de faptul că

doreau să li se dea mită.

În declarația sa,

inculpatul I.V. a mai arătat că după acea întâlnire, de câte ori trecea prin

Borș, când se prezenta la controlul de frontieră era scos din trafic, nu după

mult timp, apărea și inculpatul D.l.D., permițându-i-se să reintre în trafic,

doar după ce polițistul de frontieră care controla documentele îi spunea unde

să lase cei 400 euro.

Toate aceste împrejurări

descrise de inculpatul I.V. au fost expuse de instanță pentru că acestea

reprezintă contextul invocat de inculpatul I.V. în care au fost săvârșite, de

către cei trei inculpați, infracțiunile de corupție din data de 19 mai 2004.

Cu privire la faptele din

19 mai 2004 pentru care cei trei inculpați au fost trimiși în judecată,

inculpatul I.V. a arătat la revenirea în țară dintr-o cursă făcută în Germania,

că a fost sunat de fratele său, I.V., care l-a anunțat că trebuie să se

întâlnească cu cineva de la poliția de frontieră (el înțelegând că este vorba

de inculpatul D.l.D.), comunicându-i telefonic detaliile legate de locul de

întâlnire. Acolo a oprit microbuzul într-o stație de autobuz și a mers pe jos,

pe strada de pe malul Crișului aproximativ o sută de metri, unde inculpatul D.l.D.

îl aștepta într-un autoturism.

Acesta i-a

spus că vrea să-și schimbe mașina și i-a cerut să-i dea banii înainte pe trei

sau patru ture, ceea ce însemna 1.600 euro. întrucât inculpatul I.V. avea la el

400 euro, pe care nu-i plătise la ieșirea anterioară, i-a dat banii respectivi,

iar despre diferența pretinsă, i-a spus că va discuta cu fratele său, urmând ca

el să decidă.

Faptele

inculpaților din data de 19 mai 2004 rezultă atât din declarația inculpatului I.V.

din data de 27 iunie 2005, cât și din alte probe administrate în cauză.

Cu privire la această

întâlnire din data de 19 mai 2004, în declarația sa inculpatul a dezvoltat ceea

ce a expus în denunțul său: că

i-a

dat

polițistului de frontieră, în total, de 10 ori câte 400 euro, dar că o singură

dată a dat bani direct inculpatului D.l.D., atunci când s-a întors din

străinătate și s-au întâlnit lângă parcul mare din Oradea. Atunci inculpatul D.l.D.,

motivat că vrea să schimbe mașina, i-a cerut bani înainte pentru 4 microbuze,

adică 1600 euro, din care i-a dat numai 400 euro, motivând că nu are bani la

el. (fila 9).

Această întâlnire a

inculpaților din dimineața zilei de 19 mai 2004, de pe str. E.Gojdu din Oradea,

este confirmată și de înscrisurile reprezentând evidențele ieșirilor/intrărilor

prin PTF Borș, pentru data de 19 mai 2004 (filele 79, 119 dosar urmărire

penală), din care rezultă că în dimineața acelei zile, inculpatul I.V. a intrat

în țară prin PTF Borș la ora 07.32.

Potrivit listingului

convorbirilor telefonice (file 65 dosar urmărire penală) și procesului verbal

de examinare a listingului convorbirilor telefonice (fila 59 dosar urmărire

penală), rezultă că în același moment l-a și contactat pe inculpatul I.V., iar

acesta pe inculpatul D.l.D.

Corelând

cuprinsul acelorași înscrisuri care reflecta intrările și ieșirile din România

prin PTF Borș ale inculpatului I.V. în cursul lunii mai 2004 (filele 74-79 dosar

urmărire penală), cu listingul convorbirilor telefonice ale celor trei

inculpați din perioada aprilie-mai 2004 (filele 64-73 dosar urmărire penală),

rezultă că și anterior între cei trei inculpați au existat convorbiri

telefonice, dar acestea se purtau înainte de ieșirea din țară a inculpatului I.V.

prin PTF Borș.

Conform

acestui listing, în mai multe situații inculpatul D.I.D. a fost contactat

telefonic de inculpatul I.V. la ore precum 06:17. 06:19. 23:07. 00:09 (filele

59-61, 82-84 dosar urmărire penală), convorbiri și ore care infirmă categoric

susținerile ulterioare ale inculpaților (și acestea inconstante) în sensul că

între frații I. și inculpatul D.I.D. nu ar fi existat nicio relație.

Același listing al

convorbirilor telefonice confirmă și aspectul susținut de inculpatul I.V., că

la întâlnirea cu inculpatul D., avea la el 400 euro datorita faptului că nu-i

plătise acea suma aceluiași inculpat, la ieșirea din țară.

Din cuprinsul proceselor

verbal de redare a convorbirilor telefonice ale inculpatului I.V. (filele 51-55

dosar urmărire penală), rezultă că acesta a purtat mai multe discuții în acea

dimineață cu fratele său, inculpatul I.V., care-i comunica (imediat după ce

acesta a trecut prin PTF Borș) mai multe puncte de reper pentru a se întâlni cu

inculpatul D.I.D.

Sub aspectul locului

întâlnirii din acea zi, în autoturismul inculpatului D.I.D., declarația

inculpatului I.V. din data de 27 iunie 2005 este susținută de celelalte probe

administrate în cauză.

Astfel, înscrisurile din

baza de date a MIRA - Direcția Regim Permise Auto și înmatricularea Vehiculelor

Faptul confirmă că inculpatul D.I.D. avea la acea dată un autoturismul de

culoare gri (fila 94 dosar urmărire penală).

Că cei doi s-au întâlnit

și au discutat în autoturismul inculpatului D.I.D. rezultă și din procesul

verbal de redare a convorbirilor telefonice, inculpatul I.V. explicându-i

inculpatului I.V. unde și cum îl așteaptă inculpatul D.I.D. „imediat vine o

străduță la stânga și oprești acolo, vezi că el îi pe avarii. Și intri în

mașină.".

Din conținutul

acelorași convorbiri, rezultă contribuția esențială a inculpatului I.V. la

săvârșirea faptei de dare de mită de către inculpatul I.V., întâlnirea dintre

inculpații I.V. și D.I.D. având loc pe baza indicațiilor și explicațiilor

detaliate ale inculpatului I.V. („Treci podul de peste Criș și te duci către

Cluj", „Treci podul și cum ai trecut podul, înțelegi, nu faci stânga, faci

un pic dreapta", „Tu, în loc să faci stânga, faci dreapta", „Nu, nu,

hotelul rămâne, rămâne-n stânga", „Și lași buzul acolo, undeva și mergi

vreo, poți să mergi în dreapta vreo câteva sute de metri și imediat pe malul Crișului",

„Și imediat vine o străduță la stânga și oprești acolo, vezi că el îi pe avarii.

Și intri în mașină.", fila 52 dosar urmărire penală).

Scopul întâlnirii

era unul prestabilit: remiterea de către inculpatul I.V. a sumei de 400 euro

inculpatului D.I.D. pentru ca acesta să permită (în virtutea funcției deținute,

de ofițer în cadrul poliției de frontieră PTF Borș) și să faciliteze trecerea

frontierei de stat de către microbuzul condus de inculpatul I.V., microbuz cu

care acesta efectua transport internațional de persoane.

Faptul că întâlnirea

dintre cei doi, facilitată de inculpatul I.V., a avut acest scop rezultă și din

coroborarea cuprinsului proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice

dintre inculpații I. cu datele rezultate din listingul convorbirilor telefonice

dintre inculpații I.V. și D.I.D., de la aceeași dată și din același interval de

timp.

Astfel, în convorbirea

telefonică dintre inculpații I. din data de 19 mai 2004, ora 07:32, inculpatul I.V.

îi întreabă pe inculpatul I.V. „Ai pregătit 1.400, da?", I.V. răspunzând

„Da, da. Spune-i, întreabă unde-i. sună-mă", acesta confirmând astfel că

are pregătită respectiva sumă, dar și că avea nevoie de ajutorul fratelui său

pentru remiterea acesteia.

Coroborând orele și

minutele la care au avut loc convorbirile telefonice dintre inculpații I. din

dimineața zilei de 19 mai 2004, în intervalul 7:32-8:22, cu listingul

convorbirilor telefonice ale inculpaților I.V. și D.I.D. din același interval

de timp, rezultă următoarea corelare între convorbirile telefonice ale celor

trei inculpați: la ora 07:32 I.V. l-a contactat pe I.V.; la ora 07:37 I.V. l-a

contactat pe D.I.D.; la orele 07:40 și 07:44 I.V. l-a contactat pe I.V.; la ora

07:51 I.V. l-a contactat pe D.I.D.; la ora 07:52 I.V. l-a contactat pe I.V.

(filele 59-66 dosar urmărire penală).

În final, la ora 08:22

inculpatul I.V. l-a contactat pe inculpatul I.V., care l-a încunoștințat că

întâlnirea a avut loc („Ce faci?" „Uite, am plecat de acolo, am ieșit din

Oradea, de aicea." „Te-ai întâlnit?" „Da, da" „Și?"), dar

că, în plus, inculpatul D.I.D. avea pretenții suplimentare „Ar vrea ceva avans

acuma, că vrea să-și ieie și el mașină. și vrea avans amu. mai mult. Vreo patru

ture" „Patru sute?", „Vreo patru ture" „Patru ture să-i dai

avans?" „Da" „Și n-ai avut?" „Nu, n-am de unde, nu. O zis, na,

lasă că nu-i nimic. las că ne întâlnim, zice, ne întâlnim când merg iar altă

tură, știi?" „Și-i duci?" „Păi vorbesc cu T., să vorbească cu șefu,

să-l sune" (fila 53 dosar urmărire penală).

Faptul că inculpatul D.I.D.

a și pretins inculpatului I.V., în cadrul întâlnirii, echivalentul a patru

curse înainte, pentru că dorea să își achiziționeze o mașină, rezultă și din cuprinsul

convorbirilor telefonice avute, la scurt timp după întâlnire, de inculpatul I.V.

cu martorul I.I.T. (fila 55 dosar urmărire penală).

De altfel, suma dată,

respectiv primită cu titlu de mită, 400 euro, rezultă indirect și din

declarația martorului I.I.T., care a arătat că din discuțiile purtate cu

șoferii, inclusiv cu fratele său (inculpatul I.V.), a aflat că tarifele

pretinse de polițiștii de frontieră din PTF Borș oscilau între 200-400

euro/microbuz.

Aceste convorbiri

telefonice avute între frații I. (V., V. și I.T.), confirmă veridicitatea

declarației inculpatului I.V. din data de 27 iunie 2005 și în privința

motivului comunicat lui de către inculpatul D.I.D. pentru care a solicitat în

avans, echivalentul a patru transporturi de persoane și anume pentru că dorea

să-și schimbe mașina.

Motivul pretenției

suplimentare a inculpatului D.I.D., determinat de dorința sa de a-și schimba

mașina, expus de inculpatul I.V., este susținut și de înscrisuri și s-a dovedit

a fi real. Din cuprinsul înscrisurilor din baza de date a MIRA - Direcția Regim

Permise Auto și înmatricularea Vehiculelor, rezultă că la mai puțin de o lună

de la data întâlnirii avute cu inculpatul I.V., respectiv la data de 17 iunie 2004

soția inculpatului D.I.D. a achiziționat un autoturism, aproape concomitent cu

înstrăinarea, la data de 20 iunie 2004, a autoturismului, păstrând însă pentru

noul autoturism, același nr. de înmatriculare (filele 94, 101 dosar urmărire

penală).

Ulterior declarației sale

inițiale, neplauzibil și nesustenabil, dar și într-o modalitate care s-a

dovedit a fi nesinceră, inculpatul I.V. și-a retractat această declarație

inițială și denunțul formulat împotriva inculpatului D.I.D.

Explicația acestei

retractări ar putea fi aceea că inculpatul I.V. ar fi aflat că nu putea beneficia

de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 255 alin. (3) C. pen., deoarece

denunțul său la DNA a fost făcut ulterior descoperirii faptelor de corupție,

aspect pe care inculpatul I.V. nu-l cunoscuse la momentul denunțului la DNA.

Că este așa rezultă din

succesiunea actelor procesuale și procedurale efectuate: autorizația de

interceptare a convorbirilor telefonice, interceptarea efectivă a acestora,

sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor prin nota SRI, a urmat

denunțul în baza căruia s-a înregistrat dosarul nr. 35/P/2005 și ulterior a

fost sesizat DNA - Serviciul Teritorial Oradea prin ordonanța DIICOT din 04

octombrie 2005, când s-a înregistrat dosarul nr. 60/P/2005, dosare care

ulterior au fost conexate.

O astfel de explicație a

retractării sale este cu atât mai plauzibilă cu cât din cuprinsul acelorași

convorbiri a rezultat implicarea și a fratelui său la săvârșirea faptei de dare

de mită, astfel încât menținerea denunțului și a declarației sale inițiale ar

fi contribuit esențial la incriminarea sa și a fratelui său.

Începând cu declarația sa

din 11 august 2008, inculpatul I.V. a invocat, în principal, că denunțul și

declarația sa din 27 iunie 2005 au fost făcute sub imperiul amenințărilor și

constrângerilor anchetatorilor DNA (i s-ar fi prezentat un mandat de

„arestare" pentru „48 de ore", i s-ar fi citit părți din convorbirile

telefonice între el și fratele său) și pe fondul stării sale de boală (arătând că

avea o afecțiune fizică, respectiv se afla după o intervenție chirurgicală de

extracție a unui lipom, tratamentul pe care-l urma îi dădea stări de somnolență,

medicul care i l-a recomandat, interzicându-i să conducă mașina și că se afla

în stațiunea Băile Felix tocmai pentru a sta liniștit, când a primit telefonul

pentru a se prezenta la sediul DNA).

Aceste declarații și

explicații ulterioare ale inculpatului I.V. au fost apreciate de instanță ca ne

sincere și contrare adevărului.

În primul rând, instanța

de fond a apreciat că deosebit de surprinzător este faptul că toate aceste

explicații ale inculpatului sunt evocate pentru prima dată la peste trei ani de

la data denunțului și declarației dată la DNA la data de 27 iunie 2005, fără a

invoca vreun motiv rezonabil pentru care în tot acest interval de timp nu a

făcut cunoscute aceste împrejurări.

În al doilea rând,

referirile la existența unui mandat de „arestare" pentru „48 de ore"

sunt evident neconforme cu realitatea, în raport de dispozițiile procedural

penale în vigoare, iar referirea la interceptările telefonice reprezintă un

neadevăr evident, cât timp DNA a fost sesizat de DIICOT ulterior denunțului.

În al treilea rând, deși

tratamentele la care inculpatul arată că ar fi fost supus în sediul DNA Oradea,

sunt extrem de grave și cu conotații penale, dacă ar fi reale, nici imediat

ulterior și nici chiar după data de 11 august 2008, când a făcut publice aceste

tratamente, inculpatul I.V. nu a sesizat vreun organ judiciar sau extrajudiciar

în legătură cu acestea.

Această atitudine pasivă

a inculpatului este cu atât mai surprinzătoare cu cât avea tot interesul

dezvăluirii „adevărului" invocat, cu atât mai mult cu cât acesta cunoștea

deja consecințele extrem de grave pe care împrejurările evocate în denunț și în

declarația sa din data de 27 iunie 2005 le putea produce asupra sa și a

fratelui său (dar și asupra inculpatului D.I.D.) și cu atât mai mult cu cât a

beneficiat de asistența juridică de specialitate din partea unui apărător ales.

Cu toate acestea,

ulterior începerii urmăririi penale față de el, inculpatul I.V. a înțeles să

invoce dreptul la tăcere în faza de urmărire penală.

Pasivitatea sa s-a

manifestat și pe tărâm probator, cu privire la aceleași împrejurări: niciun act

medical și nicio probă nu a fost depusă pentru a dovedi starea sa de boală la

momentul denunțului, diagnosticul acestei boli, natura tratamentului urmat și

consecințele acestuia asupra psihicului său.

Dimpotrivă, susținerile

sale în sensul că la momentul denunțului și declarației sale inițiale se află

după o intervenție chirurgicală de extracție a unui lipom, sunt contrazise

chiar de declarația sa inițială din 27 iunie 2005, în care a arătat că a fost

operat prin octombrie 2004, deci cu 8 luni înainte de acel denunț (potrivit

literaturii de specialitate, etapa postrecuperatorie după o extracție de lipom

este una, de principiu, și fără complicații).

Toate acestea infirmă și

apărările expuse în cadrul dezbaterilor, în sensul că denunțului și declarației

inculpatului I.V. din 27 iunie 2005, i-ar fi aplicabile prevederile art. 68 C.

proc. pen.

Instanța de fond a

apreciat că aspectele ulterioare evocate de inculpatul I.V. începând cu

declarația sa din 11 august 2008, nu pot fi reținute, fiind incidente

prevederile art. 69 C. proc. pen.

Încercările inculpaților I.

de a denatura adevărul și de a da o anumită explicație probelor de la dosar,

s-au dovedit a fi nesincere și inconstante, inconstanță determinată în primul

rând de evoluția probațiunii în dosar și de infirmarea succesivă a susținerilor

lor.

Astfel, inițial,

în faza de urmărire penală, inculpatul I.V. a avut o atitudine de negare a

oricărei relații cu inculpatul D.I.D., arătând în principal că doar l-a cunoscut

prin intermediul martorului P.P., că nu a cunoscut nici de la P.P. și nici de la

vreo altă persoană ce funcție sau ce ocupație avea inculpatul D.I.D., că nu a

fost în niciun fel de relații cu el, nu a ținut legătura deloc cu acesta,

niciodată nu l-a contactat telefonic, neavând nicio explicație legată de faptul

că în perioada 10 aprilie 2004-19 mai 2004 figurează că ar fi avut 34 de convorbiri

telefonice cu inculpatul D.I.D., de pe numărul său de telefon, inclusiv la data

de 19 mai 2004, nefiind adevărat că în discuțiile telefonice pe care le-a avut cu

fratele sau, I.V., i-ar fi spus acestuia locul sau ora unde să se întâlnească

cu inculpatul D.I.D. în dimineața de 19 mai 2004, arătând că nu a avut discuții

nici cu I.V. nici cu D.I.D. despre suma pe care acesta o pretindea pentru a

nu-i crea probleme lui I.V. la ieșirea din țară prin PTF Borș, când a transportat

în cursul anului 2004 persoane din România.

Din cuprinsul declarației

sale dată în faza de urmărire penală, instanța de fond a reținut următoarele

aspecte esențiale: nu a fost în niciun fel de relații cu inculpatul D.I.D. pe

care doar l-a cunoscut; nu a ținut legătura deloc cu acesta și niciodată nu l-a

contactat telefonic pe inculpatul D.I.D.; nu a știut ce funcție sau ce ocupație

avea inculpatul D.I.D.; a negat cele 34 de discuții telefonice avute cu

inculpatul D.I.D.; a negat discuțiile telefonice din data de 19 mai 2004.

Toate aceste afirmații

s-au dovedit însă a fi contrare adevărului.

Audiat fiind martorul P.P.,

atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței, arată că îi cunoaște

pe toți cei trei inculpați, inculpatul D. fiindu-i naș de cununie, iar cu

inculpatul I.V. se cunoaște întrucât locuiesc în aceeași localitate, cei doi

(inculpatul D. și I.V.) ajungând să se cunoască prin intermediul sau.

Martorul P.P. a arătat în

cursul urmăririi penale că

i-a

spus

inculpatului I.V. că inculpatul D. activa în cadrul poliției de frontieră din

județul Bihor și că i-a dat numărul telefonului mobil al acestuia, infirmând

astfel susținerile anterioare ale inculpatului I.V.

Martorul a mai arătat că

întrucât îi trimitea inculpatului D. diverse produse agricole, a apelat la

serviciile inculpatului I.V. pentru a expedia acele colete. Știe că cei doi

inculpați au ajuns să se cunoască și personal, arătând că cei doi s-au și

întâlnit de 2-3 ori, o dată la Rădăuți în anul 2003-2004 când inculpatul D.

investiga o rețea de falsificatori de pașapoarte.

A mai arătat martorul P.P.

că avea cu inculpatul D. o relație foarte apropiată, iar coletele pe care le

trimitea reprezentau produse agricole sau de origine animală, de cele mai multe

ori pentru expedierea coletelor apelând la inculpatul I.V. În concret el ducea

coletul la inculpatul I.V. și acesta în funcție de cursele care se efectua în

acel moment, trimitea coletul, acesta ajungea la inculpatul D. care în

prealabil era sunat de șofer sau inculpatul I.V., la rândul său martorul

sunându-l și el să-i spună că-i expedia acele colete, de regulă de pe telefonul

său mobil, dar și de pe telefonul inculpatului I.V.

Prin urmare, martorul P.P.

confirmă o serie de aspecte importante ale cauzei: că inculpații D. si I.V.

s-au cunoscut prin intermediul său, că el i-a dat inculpatului I.V. numărul de

telefon mobil al inculpatului D., că inculpatul I.V. știa ce funcție ocupă

inculpatul D., că au existat o serie de contacte între cei doi, cel puțin cele

legate de activitatea de cercetare penală la care a participat la un moment dat

inculpatul D., în virtutea funcției sale și cele legate de transportul

coletelor primite de la martor de inculpatul D.

Prin urmare, în raport de

depoziția acestui martor, apare ca inexplicabilă atitudinea inițială a

inculpatului I.V. de a nega în totalitate orice relație cu inculpatul D. și

orice convorbire telefonică cu acesta, deși ar fi fost cel puțin firesc, dacă

relațiile celor doi ar fi fost limitate la acest aspect, să recunoască de la

început că a intermediat transportul unor astfel de colete ori existența celor 2-3

întâlniri, care nu aveau nimic ilicit.

Cu toate acestea, în

cursul judecații, la aproape cinci ani de la data faptelor, fără a prezenta

vreo explicație plauzibilă, inculpatul I.V. a prezentat o situație de fapt nouă

prin care a încercat să dea o anumită „interpretare" probelor de la dosar.

Declarația inculpatului I.V.

este modificată radical față de cea din faza de urmărire penală, în privința

aspectelor referitoare la relația sa cu inculpatul D.I.D.

În fața instanței de fond

confirmă că îl cunoaște pe inculpatul D.I.D. încercând să ofere o explicație

datelor rezultate din listingul convorbirilor telefonice dintre el și

inculpatul D.I.D., spunând că au existat anumite telefoane între ei ce vizau

activitatea de cercetare penală pe care acesta o desfășura, întrucât acesta

i-a

cerut să afle informații, ce-l puteau

ajuta în acele investigații și pe care el i le-a furnizat telefonic, acesta

fiind motivul pentru care, când pleca fratele său în străinătate, îl mai suna

pe inculpatul D.I.D., pentru a-i da anumite informații cu privire la persoanele

ce ieșeau din țară.

Totodată, a încercat să

ofere o explicație datelor rezultate din listingul convorbirilor telefonice

dintre el și inculpatul D.I.D. din data de 19 mai 2004, arătând că e posibil ca

martorul P. să fi discutat telefonic cu inculpatul D.I.D. de pe telefonul său,

pentru a-l întreba dacă au ajuns coletele pe care acesta i le trimitea

inculpatului din Suceava, însă nu are idee despre ce colete ar fi putut vorbi P.

cu inculpatul D.I.D.

Totodată, la aproape cinci

ani de la data faptelor, pentru prima dată, încearcă să ofere o explicație

cuprinsului convorbirilor telefonice din data de 19 mai 2004, recunoscând

implicit o parte din conținutul acestora, dar și, într-o altă formă, situația

de fapt din data de 19 mai 2004.

Arată astfel că cu câteva

zile înainte și în seara precedentă zilei de 19 mai 2004, a stabilit telefonic o

întâlnire între fratele său, I.V. și L.D., verișorul soției sale din Timișoara,

cu care a desfășurat acte de comerț și căruia i-a trimis de mai multe ori prin

fratele său I.V., diverse sume de bani sau a primit de la acesta prin fratele

său diverse sume de bani, întrucât în acea perioadă „D." i-a cerut un

împrumut pentru a-și schimba mașina, respectiv 1400 Euro, bani pe care urma să

îi restituie în câteva ture de încălțăminte, însă ulterior a revenit și a precizat

că atunci când fratele său s-a întâlnit cu D. în Oradea, nu știe dacă urma să-i

trimită el bani sau să-i trimită D. bani lui, nu știe despre ce sumă era vorba

și nici nu știe dacă suma pe care acesta i-a cerut-o împrumut pentru a-și

schimba mașina i-a dat-o și că e posibil să-i fi dat într-un moment ulterior, dar

își amintește că i-a trimis acestuia la un moment dat suma de 1.400 euro.

Știe însă că locul de

întâlnire a fratelui său cu D. era undeva în zona râului Crișul Repede și că

înainte de a se întâlni cei doi, fratele său l-a sunat și a purtat cu acesta

discuțiile redate în transcrierea aflată la dosarul cauzei, fila 51, dar nu

știe dacă fratele său l-a sunat după această întâlnire.

Nu are nicio explicație

în legătură cu faptul că în timpul în care inculpatul I.V. se întâlnea cu D. în

Oradea, el vorbea la telefon cu fratele său și în momentul imediat apropiat

iniția apeluri telefonice cu inculpatul D. și nicio explicație în legătură cu

faptul că, în data de 01 mai 2004, a avut loc aceeași succesiune a

convorbirilor telefonice dintre cei trei, când fratele său I.V. transporta în

afara țării un nr. de 12 persoane.

Aceeași teză a întâlnirii

la data de 19 mai 2004 dintre inculpatul I.V. și L.D. este susținută, tot la

aproape cinci ani de la data faptelor și tot pentru prima dată, la același

termen de judecată și de inculpatul I.V.

În această

declarație, inculpatul I.V. arată că s-a întâlnit o singură dată în Oradea cu

acest „D." care este verișor cu fratele său, respectiv verișor cu soția

acestuia și locuiește în Timișoara, pentru a-i da bani de la fratele său,

descriind exact locația (cea rezultată și din convorbirile telefonice de la

dosar) și că atunci când s-au întâlnit, a luat legătura telefonic cu fratele

său, întâlnirea fiind determinată de faptul că acest D., verișor al său, dorea

să schimbe mașina și avea nevoie de o anumită sumă de bani, bani probabil pe

care îi ceruse fratelui său I.V.

Nu tine minte că acest D.

să-i fi comunicat lui personal că avea nevoie de acea sumă de bani, arătând că

atunci când s-a întâlnit cu acesta în Oradea nu știe cu ce mașină a fost,

întrucât l-a așteptat la mașina sa și a venit numitul D. la el, arătând că

atunci când s-a întâlnit cu D., necunoscând Oradea, l-a sunat de mai multe ori

pe fratele său, pentru a-l ajuta să găsească acest loc.

Dându-i-se citire

conținutului convorbirii interceptate între el și fratele său în data de 19 mai

2004 ora 7.32, recunoaște că aceasta este maniera în care au vorbit pentru a

repera locul de întâlnire cu numitul D., însă arată că nu știe ce sumă de bani

trebuia să-i dea acestui D., spunând că suma era pentru pieile și celelalte

articole și produse similare achiziționate pentru fratele său.

Nu are nicio explicație

pentru modul în care la data de 19 mai 2004 între ora 7-8 dimineața, imediat

după venirea sa în țară, s-au corelat convorbirile telefonice dintre el și fratele

său I.V. cu cele ale fratelui său cu inculpatul D., la fel că și cele din data

de 01 mai 2004, anterioare ieșirii din țară, ambele prin PTF Borș. Nu își

amintește să fi purtat discuția cu fratele său din data de 19 mai 2004 la ora

8.22, astfel cum aceasta este redată.

Urmare a depozițiilor

inculpaților I., pentru verificarea veridicității acestei noi situații de fapt,

acestora le este încuviințat martorul L.D., care infirmă în totalitate situația

de fapt și întâlnirea descrisă de cei doi inculpați I., arătând de altfel că

era în SUA în acea perioadă a anului 2004.

Anterior audierii

martorului L.D., invocând o eroare în privința persoanei numitului „D."(deși

ambii inculpați l-au identificat neechivoc ca fiind verișorul din Timișoara al

soției inculpatului I.V. și au descris o serie de aspecte care nu putea genera

o confuzie), cei doi inculpați solicită propunerea ca martor a unui alt „D.",

B.D. din Satu-Mare, încuviințat și acesta de instanță.

Declarația martorului B.D.

este apreciată de instanța de fond ca fiind subiectivă cel puțin datorită

următoarelor aspecte, pe care chiar martorul le-a învederat instanței: îi

cunoaște pe inculpații I., cu care este în relații de prietenie, de mai bine de

20 de ani, se afla în relații comerciale cu aceștia de circa 20 de ani, relații

comerciale care erau privilegiate în raportat de alți furnizori, iar firma sa

are datorii la firma inculpaților I. de miliarde de lei.

În declarația

sa, martorul B.D. a încercat să susțină teza inculpaților (prezentată inițial de

aceștia cu referire la martorul L.D.), arătând că cei doi inculpați l-au ajutat

cu bani în momentul în care a achiziționat în urmă cu 2-3 ani un autoturism de

la reprezentanța D&C din Oradea însă această sumă nu a fost un împrumut, ci

un avans la plata câtorva ture de piei, respectiv 2-3.000 de euro, primind

aceasta sumă însă în lei, în numerar de la I.V., în Oradea. Nu știe dacă a

cumpărat mașina în ziua în care a primit banii și nici ce interval de timp a

trecut din momentul în care le-a solicitat banii și până a cumpărat autoturismul

(deși imediat ulterior arată că nevoia de bani era stringentă, el fiind în

reprezentanța auto când a cerut banii), nu știe cine a stabilit întâlnirea din

Oradea, dar știe că s-au întâlnit în zona centrală fără să poată menționa cu

exactitate locul acestei întâlniri (deși tot martorul a arătat că venea în acea

perioadă de cel puțin 2 ori pe săptămână în Oradea, deci cunoștea orașul),

bănuiește că au stabilit locul de întâlnire telefonic, dar nu poate preciza la

ce oră din zi s-a întâlnit cu I.V.

A mai arătat martorul că

acești bani i-a primit de la inculpații I. în numerar întrucât, aflându-se la reprezentanța

auto(deși convorbirile din data de 19 mai 2004 s-au purtat între orele

7.32-8.22) și dorind în mod stringent să cumpere acel autoturism, l-a sunat pe I.V.,

i-a cerut să-i dea în acel moment banii, iar acesta i-a spus că fratele său I.V.

urmează să revină din Germania în aceeași zi (deși, potrivit interceptărilor

convorbirilor telefonice predarea sumei s-a făcut în același interval de timp

în care s-au purtat discuțiile) și îi plătește această sumă de bani solicitată.

A mai arătat martorul că

deși deține două societății comerciale SC P. SA si SC B.C. SRL, mașina la care

a făcut referire a fost achiziționată pe firma SC B.C. SRL de la D&C

Oradea, în sistem de leasing, aspect contrazis de înscrisurile depuse ulterior,

din care rezultă exact contrariul. își amintește că cele relatate mai sus s-au

petrecut în urmă cu aproximativ 4-5-6 ani, la acea dată, în principiu folosind,

un alt autoturism. A încercat de asemenea, neconvingător și nesustenabil, să

explice semantica noțiunii de „tură" de piele sinonim cu „partida" de

piele.

Aceasta declarație nu a

fost reținută de instanța de fond, având în vedere și caracterul vădit

contradictoriu al acesteia, având în vedere că este contrazisă de contractul de

leasing depus la dosar în dovedirea achiziționării autoturismului în sistem

leasing, contract încheiat însă la data de 02 octombrie 2001 (fila 121) și

având în vedere că și cu privire la localizarea în timp a întâlnirii dintre el

și inculpatul I.V. contradicțiile sunt evidente, în prima parte arătând că a

avut loc „în urmă cu 2-3 ani" iar în partea finală „în urmă cu aproximativ

4-5-6 ani".

De altfel, în declarația

sa suplimentară, acesta revine și arată că, de fapt, și-a permis să le ceară

fraților I. acei bani întrucât, în momentul respectiv, ei îi datorau bani în

cadrul relațiilor comerciale pe care le avea cu aceștia.

Urmare a declarațiilor

martorului B.D., inculpații I. au înțeles să facă noi precizări legate de

situația de fapt, dar de aceeași manieră contradictorie și nesustenabilă

probator, contradicțiile fiind vădite inclusiv între propriile lor declarații.

Astfel, în declarația din

30 iunie 2009, inculpatul I.V. arată că a dat martorului B.D. o sumă de bani cu

care acesta să-și achiziționeze un autoturism, această sumă de bani fiind aproximativ

1.000 -2.000 de euro (deși martorul B. vorbește de suma de 2-3000 euro), arătând

că B.D. i-a cerut acești bani spunându-i să plătească în avans câteva piei de

animale. Arată că în ziua în care I.V. a dat această sumă de bani martorului B.

el l-a sunat pe fratele său I.T. pentru a afla momentul în care I.V. ar fi

intrat în țară. I.V. l-a sunat la intrarea în țară și i-a spus că dacă se

întâlnește cu numitul D. să-i dea banii pe care îi are asupra lui, precizează

că nu-și aduce aminte dacă a indicat o sumă exactă. își amintește că a fost sunat

de fratele său dimineața și că la circa o oră-două a fost resunat de către acesta,

context în care i-a spus că s-a întâlnit cu martorul B. căruia i-a dat banii,

că acesta a solicitat o sumă mai mare și că au existat niște discuții

contradictorii între aceștia (deși martorul B. a susținut că nu au existat discuții

tensionate între ei). Precizează că martorul l-a sunat în aceeași zi să-i ceară

bani, respectiv în ziua în care fratele său a venit în țară, dar discuțiile cu

privire la această plată existau dinainte (deși martorul B. susține că întâlnirea

din Oradea a fost întâmplătoare, el având nevoie stringentă de bani, fiind în reprezentanța

auto). în finalul declarației sale din 30 iunie 2009, deși tot el a fost cel care,

alături de fratele său, a precizat o situație de fapt diferită la peste patru

ani de la data faptelor, precizează că cele relatate nu sunt date certe deoarece

își amintește vag aceste evenimente, fiind îndepărtate în timp.

În declarația

din 30 iunie 2009, inculpatul I.V. a arătat că a dat martorului B. o sumă de

bani pentru ca acesta să-și achiziționeze o mașină, la cererea fratelui său

I.V., o sumă al cărui cuantum nu poate să-l precizeze. I-a dat banii lui B.D.

în Oradea dar nu știe cum s-a întâlnit cu acesta, din câte își aduce aminte a

fost sunat de fratele său I.V. și i-a comunicat locul unde urma să se

întâlnească cu martorul B. și arată că nu l-a sunat el personal pe acesta

pentru că nu avea numărul lui de telefon. Arată că s-a întâlnit cu martorul

undeva în centrul orașului, undeva în zona râului Crișul Repede, loc de

întâlnire ce i-a fost comunicat de fratele său.

Își menține

declarația anterioară în ceea ce privește întâlnirea sa cu martorul L.D., care

în mod clar nu a avut loc în aceeași zi, arătând că în afara celor două

persoane, B.D. și L.D., nu poate menționa alte persoane cărora să le fi

efectuat plăți în numele fratelui său.

Din coroborarea acestor

probe, rezultă neechivoc caracterul nesincer al declarațiilor inculpaților I.,

ulterioare denunțului, prin care aceștia au încercat să dea diverse explicații

probelor ce susțin existența faptelor din dimineața zilei de 19 mai 2004,

pornind de la negarea totală a acestora, explicându-le apoi printr-o posibilă

predare a unor colete către inculpatul D., trimise de martorul P.P., apoi prin

întâlnirea cu martorul L.D., apoi prin întâlnirea cu martorul B.D., niciuna

dintre explicațiile succesive neavând o susținere probatorie reală.

Au recunoscut existența

unor părți din conținutul convorbirilor telefonice, reproducând în situațiile

de fapt expuse, date din aceste convorbiri (discuțiile legate de locația

întâlnirii, suma de bani dată, dorința beneficiarului de a-și achiziționa un

autoturism, referirea la noțiunea de tură) pentru ca ulterior să conteste că ar

fi ei înșiși persoanele care le-au purtat, deși s-a dovedit în mod cert (atât

prin declarațiile lor de recunoaștere, cât și prin înscrisurile depuse la

dosar) că le aparțineau în acel interval de timp și la data de 19 mai 2004,

numerele de telefon de pe care s-au purtat acele convorbiri.

Dar și această

ultimă apărare a fost verificată de instanța de fond, fiind infirmată prin

raportul de expertiză criminalistică nr. 175 din 09 noiembrie

2010

având ca obiectiv stabilirea

autenticității amprentelor vocale de pe cd-urile cuprinzând convorbirile telefonice

ale celor doi inculpați, expertiza, necontestată de inculpați, concluzionând că

„probabil" vocile din înregistrări aparțin celor doi inculpați (fila 201).

Contrar modului de

interpretare expus în apărare, instanța de fond a reținut că astfel de

concluzii de probabilitate sunt specifice metodologiei efectuării unor astfel

de expertize, concluzii de probabilitate de altfel, explicate în mod clar în

cuprinsul raportului de expertiză, când au fost expuse metodele folosite pentru

verificarea provenienței amprentelor vocale, concluzii de probabilitate a căror

justificare a fost motivată în cuprinsul aceleiași expertize (pagina 14 alin. (4)

din raport) și care, analizate prin prisma întregului raport confirmă că vocile

aparțin celor doi inculpați I.

Prin urmare, instanța de

fond, față de împrejurarea că toate aceste declarații ale inculpaților I.

ulterioare denunțului și declarației inițiale a inculpatului I.V., nu au

susținere probatorie, le-a înlăturat, făcând aplicarea prevederilor art. 69 C.

proc. pen.

În ceea ce privește

atitudinea inculpatului D.I.D., acesta a invocat dreptul la tăcere în faza de

urmărire penală și a dat declarații lapidare în fața instanței de fond, arătând

că își menține declarația olografă din faza de urmărire penală, din data de 06

iunie 2008.

A arătat că,

cu începere de la 1 aprilie 2003, lucrând la sediul

I.P.F.

în cadrul Biroului Combaterea Infracționalității Transfrontaliere,

prin natura atribuțiilor sale de serviciu, se deplasa în PTF Borș atunci când

existau suspiciuni că un anume pașaport era fals, audiind persoanele care

foloseau pașapoartele presupuse a fi false, fără a avea vreo atribuție legată

de controlul documentației în momentul tranzitării frontierei de stat de diverse

persoane. Arată că l-a cunoscut pe inculpatul I.V. prin intermediul finului

său, martorul P.P. care se mutase cu locul de muncă în zona de origine, Vicovul

de Sus, jud. Suceava, fiind nașul de cununie al martorului, astfel încât au păstrat

legătura, vizitându-se reciproc de mai multe ori pe an. Acasă la P. l-a

cunoscut pe inculpatul I.V., cu care acesta era bun prieten.

Inculpatul D.I.D.

a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul I.V. de aproximativ 2-3 ori și că a vorbit

de câteva ori la telefon cu acesta, în perioada în care colecta piei de

animale, astfel încât I.V. l-a întrebat dacă nu știe în zona sa persoane ce

furnizau astfel de piei, că se sunau de paște și crăciun pentru a-și transmite

urări și că l-a mai contactat telefonic pe I.V. când