Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2623/2013

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2623/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor penale de față: Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 286 din 19 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 1493/91/2012, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul P.V.O. A fost condamnat inculpatul P.V.O. pentru săvârșirea infracțiunilor de: - cumpărare și vânzare de droguri de risc fără drept, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 74 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., la 3 luni închisoare; - complicitate în condițiile participației improprii la săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc fără drept, prevăzută de art. 26 C. pen.

raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 74 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la 3 ani închisoare și 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a și lit. b) C. pen.; - cumpărare de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 74 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., la 3 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul P.V.O.

să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani calculat conform art. 86 2 C. pen. Conform art. 86 3 C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul P.V.O. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

A fost stabilit organ însărcinat cu supravegherea inculpatului P.V.O. Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen., privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor stabilite de instanță sau în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare. A fost menținut sechestrul instituit prin ordonanța din 23 august 2012 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vrancea și s-a dispus confiscarea sumei de 100 RON de la inculpatul P.V.O. În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului P.V.O. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 23 din 04 august 2012 emis de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 3945/91/2012, dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a constatat că din pedeapsa aplicată în cauză inculpatul P.V.O. a fost arestat preventiv începând cu data de 03 august 2012 - orele 23:35 și până la data punerii efective în libertate. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. raportat la art. 18 1 C. pen., a fost achitat inculpatul G.R.A., pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de droguri de risc fără drept prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a aplicat inculpatului G.R.A. amendă administrativă în cuantum de 400 RON. Au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare după cum a urmat: - în faza de urmărire penală - inculpatul P.V.O.

la 1.000 RON din care 400 RON onorariul apărătorului din oficiu ce a fost avansat din fondul Ministerului Justiției; - inculpatul G.R.A. la 200 RON cheltuieli judiciare către stat; - în faza de judecată au fost obligați inculpații P.V.O. și G.R.A. la câte 150 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a avut în vedere următoarele: Prin rechizitoriul din 24 august 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vrancea, înregistrat la Tribunalul Vrancea sub nr. 4267/91/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: 1. P.V.O. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen.

raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în perioada iunie 2012 - 03 august 2012, în repetate rânduri, dar în baza aceleași rezoluții infracționale, a cumpărat diferite cantități de droguri de risc (hașiș) de la numitul B.G.

din Italia, drogurile fiind transportate prin firma A. după ce în prealabil îi trimitea banii în acest scop, ajutându-l în acest mod să introducă drogurile în țară, iar aceste cantități de droguri le vindea la diferiți consumatori sau le folosea pentru consum propriu; 2. G.R.A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în perioada jumătatea lunii iunie 2012 - 03 august 2012, în repetate rânduri, dar în baza unei rezoluții infracționale unice, a cumpărat aproximativ de 10 ori, câte una - două doze de hașiș de aproximativ 1-2 grame de fiecare dată, în scopul consumului propriu de la inculpatul P.V.O.

cu suma de 50 RON pe gram, fiind descoperit în data de 03 august 2012, în jurul orelor 18:45, pe peronul gării din municipiul Focșani, județul Vrancea având asupra sa două bucăți de hașiș aproximativ 1 gram fiecare despre care a declarat că le-a cumpărat cu puțin timp înainte suma de 100 de RON. 3. H.T., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în perioada iunie-iulie 2012, în repetate rânduri, dar în baza aceleași rezoluții infracționale, a cumpărat de circa 5 ori, aproximativ câte o doză de hașiș în greutate de aproximativ 1 gram de fiecare dată, în scopul consumului propriu de la inculpatul P.V.O.

cu prețul de aproximativ 50 RON / gram. Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: La jumătatea lunii iunie 2012, inculpatul P.V.O. a luat hotărârea infracțională de a cumpăra diferite cantități de hașiș de la prietenul său B.G. din Italia, după care din aceste cantități deținute urma să le vândă mai multor persoane apropiate, dar și pentru consum propriu. Astfel, la jumătatea lunii iunie 2012, prin intermediul firmei A., inculpatul P.V.O. a primit un colet din Italia, de la numitul B.G., în care se afla și o cantitate de aproximativ 25 grame de hașiș, din această cantitate inculpatul vânzând mai multe doze, mai multor cumpărători consumatori, cel puțin în număr de doi și anume G.R.A.

și H.T. Din declarațiile inculpaților a rezultat că inculpatul P.V.O. a vândut inculpatului G.R.A. de aproximativ 10 ori câte una - două doze de hașiș de aproximativ un gram pentru care primea suma de aproximativ 50 RON pe gram, iar inculpatului H.T. i-a vândut de aproximativ 5 ori aproximativ câte o doză de hașiș în greutate de aproximativ 1 gram pentru care primea suma de 50-60 RON pe gram. Inculpatul G.R.A. a cumpărat aceste cantități de droguri în vederea consumului propriu, întrucât potrivit propriei declarații acesta era consumator ocazional de droguri ușoare, respectiv cannabis și hașiș, prima oară consumând astfel de substanțe în urmă cu aproximativ 4 ani. Inculpatul H.T.

a cumpărat aceste cantități de droguri în vederea consumului propriu, iar potrivit propriei declarații, după decesul tatălui său a început să consume produse etnobotanice, după care a început să consume și hașiș pe care l-a cumpărat de la diferite persoane din anturajul său, fumând țigările singur sau împreună cu alți prieteni. Din datele dosarului a mai rezultat că inculpatul P.V.O. purta convorbiri telefonice cu numitul B.G. aflat în Italia, în scopul achiziționării din Italia de către acesta din urmă a unei cantități de hașiș pe care urma să o trimită în țară printr-un colet expediat cu firma de curierat rapid A. Astfel, inculpatul P.V.O. i-a trimis prin aceeași firmă A. lui B.G. în Italia suma de 250 de euro în vederea achiziționării, fără drept, a unei cantități de aproximativ 50 grame hașiș din care, după primirea în țară urma să o vândă către diferiți consumatori, iar o parte să fie folosită pentru consum propriu.

Inculpatul P.V.O. a purtat în continuare convorbiri telefonice cu numitul B.G. din Italia, acesta din urmă urmând să trimită un colet în România prin firma A. în aproximativ 2-3 zile. Numitul B.G. a întârziat trimiterea acestui colet în care urma să se afle și hașiș, motiv pentru care inculpatul P.V.O. s-a impacientat bănuind că a fost înșelat de către B.G. A încercat în continuare să îl contacteze pe numărul de telefon din Italia însă B.G. nu i-a mai răspuns la telefon și până în dimineața zilei de 03 august 3012, inculpatul P.V.O. a bănuit că nu va mai primi nici un colet, neputând recupera suma de 250 de euro pe care o trimisese în Italia pentru procurarea drogurilor, iar în același timp nu mai avea nici cantități de hașiș pe care să le consume personal sau să le vândă la diferiți consumatori.

În toată această perioadă sfârșitul lunii iulie - dimineața zilei de 03 august 2012 inculpatul P.V.O. a fost contactat de diferite persoane care se interesau dacă poate să le vândă diferite cantități de droguri. Printre aceste persoane s-a aflat și inculpatul H.T. Din convorbirile telefonice a rezultat că diferite persoane se interesau dacă inculpatul P.V.O. a primit coletul din Italia, acesta le spunea că nu are nimic de oferit, referindu-se evident la droguri. Martora B.M.L., prietena inculpatului P.V.O. a purtat și ea diferite convorbiri telefonice în care spunea că prietenul ei era foarte nervos din cauza faptului că încă nu i-a parvenit coletul din Italia. De asemenea, inculpatul P.V.O.

a purtat convorbiri telefonice și cu martorul I.F. aflat în București, precum și cu numitul A.C. în care le-a spus acestora că nu a primit coletul din Italia. În data de 03 august 2012, la ora 09:05:20, inculpatul P.V.O. a primit următorul mesaj „Coletul dvs. a ajuns la agenția de destinație. Vă mulțumim! Poșta A. Focșani”. La data de 03 august 2012, orele 10:00, inculpatul P.V.O. s-a deplasat la sediul firmei A., din municipiul Focșani, județul Vrancea, de unde a ridicat un colet trimis de B.G. din Italia în care se aflau mai multe bunuri personale, dar și cantitatea de aproximativ 50 grame hașiș, după care s-a deplasat la domiciliul său având asupra sa coletul. Din acest moment inculpatul P.V.O.

a purtat discuții telefonice cu martora B.M.L. în care i-a spus că a primit un colet cu haine și diverse lucruri. Tot în data de 03 august 2012, până în jurul orei 18:00, inculpatul P.V.O. a purtat mai multe discuții telefonice cu mai multe persoane dându-le de înțeles că a primit coletul din Italia și din acest moment poate să le vândă diferite cantități de droguri. În intervalul 17:31 - 18:06, inculpatul P.V.O. a purtat discuții telefonice cu inculpatul G.R.A. confirmându-i acestuia că a primit marfa și că poate să treacă pe la el, evident în scopul vânzării - cumpărării unei anumite cantități de hașiș. În aceeași zi, în jurul orelor 18:30, inculpatul P.V.O. a vândut numitului G.R.A., o anumită cantitate de hașiș, după care, acesta din urmă s-a deplasat către gara municipiului Focșani intenționând să plece cu un tren spre localitatea Bacău.

Din actele dosarului a mai rezultat că inculpatul G.R.A. a fost imobilizat pe peronul gării Focșani, județul Vrancea la data de 03 august 2012, în jurul orelor 18:45. Cu ocazia percheziției corporale asupra numitului G.R.A. s-au găsit două bucăți de substanță solidă de culoare maro, despre care acesta a afirmat că este hașiș și le-a cumpărat de la numitul P.V.O. pentru care a plătit în total suma de 100 RON în două bancnote de câte 50 RON. Cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la data de 30 iulie 2012 la inculpatul P.V.O. au fost identificate și ridicate o substanța solidă de culoare maro găsită în bucătărie pe un dulap și trei cubulețe mici în sufragerie. De asemenea, în autoturismul F.P.

pe care inculpatul l-a folosit s-au găsit alte două bucăți mici din aceeași substanță solidă de culoare maro, despre toate aceste inculpatul P.V.O. a afirmat că este hașiș. Tot cu ocazia percheziției s-au găsit și două bancnote de 50 de RON despre care inculpatul P.V.O. a afirmat că le-a primit de la inculpatul G.R.A. pentru cele două bucăți de hașiș vândute cu puțin timp înainte, precum și trei materiale explozive - petarde. Din raportul de constatare tehnico științifică din 07 august 2012 privind probele ridicate de la inculpatul P.V.O. a rezultat că proba nr. 1 este constituită din 47,75 grame rezină de cannabis, proba nr. 2 este constituită din 2,43, iar proba nr. 3 din 2,09 grame de rezină de cannabis, în toate cele trei probe punându-se în evidență Tetrahidrocannabinol (THC) substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis care face parte din Tabelul - anexă nr. 3 din Legea nr. 143/2000.

Din raportul de constatare tehnico științifică din 17 august 2012 a rezultat și în cazul probei ridicate de la inculpatul G.R.A. că aceasta este constituită din 1,66 grame de rezină de cannabis, punându-se în evidență Tetrahidrocannabinol (THC) substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis care face parte din Tabelul - anexă nr. 3 din Legea nr. 143/2000. În drept, instanța de fond a reținut că faptele inculpatului P.V.O., care în perioada iunie 2012-03 august 2012, în repetate rânduri, dar în baza aceleași rezoluții infracționale, a cumpărat diferite cantități de droguri de risc (hașiș) de la numitul B.G.

din Italia, drogurile fiind transportate prin firma A. după ce în prealabil îi trimitea banii în acest scop, ajutându-l în acest mod să introducă drogurile în țară, iar aceste cantități de droguri le vindea la diferiți consumatori sau le folosea pentru consum propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. pentru care a urmat să răspundă penal.

În ceea ce îl privește pe inculpatul H.T., instanța de fond a reținut că acesta a înțeles să uzeze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., astfel încât cauza a fost disjunsă față de inculpații P.V.O. și G.R.A. Prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul P.V.O. din infracțiunile reținute prin actul de inculpare în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv achitarea pentru infracțiunea de complicitate în condițiile participației improprii la săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc fără drept prevăzută de art. 26 C. pen.

raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru următoarele considerente: Astfel, din declarația olografă a inculpatului P.V.O. dată la urmărirea penală, a rezultat că acesta la începutul lunii iunie 2012 a luat legătura telefonic cu numitul B.G. care rămăsese în Italia, l-a întrebat dacă poate să îi trimită hașiș pentru consum propriu, iar acesta a fost de acord spunându-i că îi trimite. De asemenea, pe la mijlocul lunii iunie a primit primul colet din Italia de la numitul B.G., prin intermediul firmei A., că a ridicat acest colet din Focșani și că în colet se afla și o bucată de hașiș pe care inculpatul a folosit-o pentru consum propriu și din care a dat și inculpaților G.R.A.

și H.T. S-a mai arătat că inculpatul ținea legătura telefonic cu G.R.A. și stabileau să se întâlnească în Focșani și că i-a oferit acestuia din urmă hașiș pentru care a primit suma de 50 RON/gram. De asemenea, inculpatul P.V.O. a arătat în declarațiile date că la data de 3 august 2012 a primit al doilea colet care conținea, printre altele și o bucată de hașiș. A mai arătat că a trimis numitului B.G. suma de 250 euro pentru hașiș. Mai departe inculpatul P.V.O. a recunoscut și faptul că i-a oferit atât inculpatului G.R.A., cât și inculpatului H.T. hașiș pentru care a primit bani. Tribunalul a constatat că inculpatul P.V.O. a declarat în același sens și la instanță recunoașterea acestuia coroborându-se cu procesul verbal de transcriere a convorbirilor telefonice, cu rezultatul percheziției efectuată în baza autorizației din 30 iulie 2012, cu rapoartele de constatare, precum și cu declarațiile inculpatului G.R.A.

date la urmărirea penală și cu cele ale inculpatului H.T. dată în fața instanței, acest din urmă inculpat a recunoscut în totalitate faptele așa cum au fost ele stabilite în rechizitoriu și care a înțeles să uzeze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. De asemenea, a constatat că recunoașterea inculpatului P.V.O. s-a coroborat și cu declarațiile martorilor B.M.L. și I.F. date la urmărirea penală și cele date la instanță care au confirmat că inculpatul aștepta un colet. Față de aceste considerente instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice solicitată de inculpatul P.V.O. - prin apărător și, a constatat că în cauza de față nu sunt incidente dispozițiile privind achitarea acestui inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen.

raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., probele enumerate mai sus dovedesc săvârșirea celor trei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, inclusiv cea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului P.V.O. prima instanță a avut în vedere gradul de pericol concret al faptei, persoana inculpatului și poziția procesuală a acestuia.

Față de persoana inculpatului P.V.O., care este un tânăr de 25 de ani, care nu a mai comis fapte penale fiind pentru prima dată în sfera ilicitului penal, având în vedere și caracterizarea favorabilă făcută acestui tânăr de cei doi martori audiați la instanță în circumstanțiere, precum și caracterizarea făcută de Centrul Militar Zona Vrancea, din care rezultă că inculpatul a fost un om liniștit, muncitor, responsabil, a lucrat și taxi și în armată unde a avut o conduită exemplară, că a urmat și cursurile unei facultăți timp de doi ani, ținând seama și de sinceritatea de care a dat dovadă pe întreg parcursul procesului penal atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești, instanța a considerat că în cauza de față s-au putut aplica dispozițiile art. 74 alin. (1) și (2) C. pen.

privind circumstanțele atenuante, coborând pedeapsa sub limita prevăzută de lege în condițiile dispozițiilor art. 76 C. pen. Față de cele arătate mai sus, instanța de fond a avut convingerea că arestarea preventivă a acestui inculpat pe o perioadă mai mare de 3 luni a fost suficientă pentru reeducarea acestuia, așa încât a aplicat în această cauză dispozițiile art. 86 1 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere pe durata termenului de încercare calculat conform art. 86 2 C. pen. În ceea ce îl privește pe inculpatul G.R.A.

instanța de fond a reținut că acesta este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în perioada jumătatea lunii iunie 2012 - 03 august 2012, în repetate rânduri, dar în baza unei rezoluții infracționale unice, a cumpărat aproximativ de 10 ori, câte una - două doze de hașiș de aproximativ 1-2 grame de fiecare dată, în scopul consumului propriu de la inculpatul P.V.O. cu suma de 50 RON pe gram, fiind descoperit în data de 03 august 2012 în jurul orelor 18:45 pe peronul gării din municipiul Focșani, județul Vrancea având asupra sa două bucăți de hașiș aproximativ 1 gram fiecare despre care a declarat că le-a cumpărat cu puțin timp înainte suma de 100 de RON.

Această faptă a fost dovedită de declarațiile de recunoaștere ale inculpatului date la urmărirea penală și la instanța de judecată, coroborate cu declarațiile inculpatului P.V.O. date la urmărirea penală și la instanță, cu rezultatul percheziției corporale efectuată asupra inculpatului G.R.A. la data de 03 august 2012 pe peronul gării din Focșani și cu procesul verbal de transcriere a convorbirilor telefonice. Cu toate acestea, Tribunalul a apreciat că fapta inculpatului G.R.A., care a cumpărat de mai multe ori hașiș procurat de la inculpatul P.V.O.

în scopul consumului propriu, nu constituie infracțiune, întrucât inculpatul a cumpărat hașiș doar pentru consum propriu, l-a consumat de unul singur, fără a afecta și alte persoane, astfel încât prin această faptă s-a adus o atingere minimă valorilor prevăzute de lege și că prin conținutul ei concret, în modalitatea săvârșită și recunoscută de inculpat, substanța fiind consumată în scop de relaxare, faptă fiind lipsită în mod vădit de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. De asemenea, instanța a constatat că inculpatul G.R.A. este un tânăr care abia a împlinit 18 ani, nu are antecedente penale fiind pentru prima dată în sfera ilicitului penal, iar din actele depuse în circumstanțiere la dosar a rezultat că acesta este un tânăr deosebit de talentat, are o activitate sportivă de înaltă performanță, obținând rezultate deosebite pe această linie, atât în țară cât și în străinătate.

Față de toate aceste elemente de circumstanțiere Tribunalul, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. raportat la art. 18 1 C. pen. a dispus achitarea inculpatului G.R.A., pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de droguri de risc fără drept prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. a aplicat inculpatului G.R.A. amendă administrativă . În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare către stat. Împotriva sentinței penale nr. 286 din 19 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 1493/91/2012 au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Vrancea și inculpatul P.V.O., invocând atât în scris cât și oral, motivele arătate în mod detaliat în partea introductivă a prezentei decizii penale. În esență, parchetul a susținut următoarele: - în mod nelegal instanța de fond a dispus printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale confiscarea celor două telefoane mobile; - greșit nu s-au confiscat de la inculpatul P.V.O. sumele de 500 RON, respectiv 250 RON, provenite din vânzarea de droguri către inculpații G.R.A. și H.T.; - pedepsele, precum și modalitatea de executare stabilite inculpatului P.V.O. sunt prea blânde; - în mod greșit inculpatul G.R.A.

a fost achitat, acesta trebuia condamnat fie și cu o amendă penală; Suplimentar, procurorul de ședință a criticat sentința penală și pentru alte motive de nelegalitate vizându-l pe inculpatul P.V.O., respectiv neaplicarea pedepsei accesorii și suspendarea acesteia pe durata termenului de încercare, neaplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 și necomputarea din pedeapsa aplicată acestui inculpat a duratei reținerii și arestării preventive. La rândul său inculpatul P.V.O. a susținut, prin apărătorul ales, că nu s-a putut reține în sarcina sa săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 31 alin. (2) C. pen.

în referire la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., atât timp cât în cauză nu a fost cercetat autorul care să fi acționat fără vinovăție, împrejurare în care a solicitat în principal schimbarea încadrării juridice din cele trei infracțiuni reținute în sarcina, în două infracțiuni, respectiv acelea prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 4 alin. (1) C. pen. În subsidiar, a solicitat achitarea pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. în referire la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât „lipsește atât vinovăția cât și actul ilicit de conduită”.

Prin decizia penală nr. 56/A din data de 14 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați , s ecția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus: A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vrancea și de inculpatul P.V.O. împotriva sentinței penale nr. 245 din 08 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 5402/91/2012. A desființat în parte sentința penală nr. 245 din 08 noiembrie 2012 a Tribunalului Vrancea, precum și încheierea de îndreptare a erorii materiale din 12 noiembrie 2012, pronunțate în Dosarul nr. 5402/91/2012, și în rejudecare: În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului P.V.O.

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării acestei pedepse pe durata termenului de încercare de 5 ani. A înlăturat dispozițiile prin care s-a constatat că „din pedeapsa aplicată în cauză inculpatul P.V.O. a fost arestat preventiv începând cu data de 03 august 2012 - orele 23:35 și până la data punerii efective în libertate”. În baza art. 88 C. pen., a computat din pedeapsa aplicată inculpatului P.V.O. durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 03 august 2012 până la data de 08 noiembrie 2012. A înlăturat dispozițiile privind achitarea inculpatului G.R.A., precum și pe cele privind aplicarea art. 91 lit. c) C. pen.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen. A condamnat pe inculpatul G.R.A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.500 RON. A atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 63 1 C. pen. A înlăturat dispozițiile privind menținerea sechestrului instituit prin ordonanța din august 2012 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vrancea, precum și pe cele prin care s-a dispus confiscarea sumei de 100 RON de la inculpatul P.V.O. În baza art. 17 alin. (1), în referire la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităților de 0,94 grame rezină de canabis, 45,37 grame rezină de canabis, 1,98 grame rezină de canabis și 1,36 grame rezină de canabis, rămase în urma expertizării și depuse la camera de corpuri delicte a I.G.P.R.

- Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă și distrugerea acestora, cu păstrarea de contraprobe. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în referire la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul P.V.O. a sumei de 850 RON. În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul P.V.O. a telefoanelor mobile marca „S.” cu cartela SIM „C.”, respectiv marca „S.”, fără cartelă SIM, indisponibilizate prin ordonanța din august 2012 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vrancea și i-a pus în vedere inculpatului că este obligat să le păstreze până la soluționarea definitivă a cauzei. În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul P.V.O., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această decizie raportat la motivele invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că motivele au fost parțial întemeiate, apelurile de față urmând să a fi admise, dar pentru considerentele ce au fost arătate în continuare: Prin rechizitoriul din 24 august 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vrancea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.V.O., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen.

raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. în referire la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a inculpaților G.R.A. și H.T., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Prin același rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei față de numitul B.G. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Învestită cu soluționarea cauzei, instanța a făcut aplicarea procedurii simplificate prevăzută de art. 320 1 C. proc.

pen. față de inculpatul H.T. și a disjuns cauza privind pe inculpații P.V.O. și G.R.A., declanșând cercetarea judecătorească față de aceștia. P e baza probatoriului judicios administrat, prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt (pe care instanța de control judiciar și-o însușește, fără a mai fi necesară reiterarea acesteia) și a dat faptelor reținute în sarcina inculpaților P.V.O. și G.R.A. încadrarea juridică corespunzătoare. Astfel, cu procesul verbal de sesizare din oficiu; procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice desfășurate pe de o parte între inculpatul P.V.O. (aflat în România) și B.G. (aflat în Italia), din care rezultă că acesta din urmă, cu banii primiți de la inculpat i-a cumpărat și i-a trimis în țară prin intermediul unei firme de transport, în două rânduri, droguri de risc (rezină de cannabis) și pe de altă parte convorbirile telefonice desfășurate între inculpatul P.V.O.

și diverse persoane, între care și inculpatul G.R.A., interesate de cumpărarea drogurilor; procesul verbal privind percheziția domiciliară efectuată la domiciliul inculpatului P.V.O. și planșe foto; raportul de constatare tehnico științifică din 07 august 2012, privind probele ridicate de la inculpatul P.V.O. din care a rezultat că proba nr. 1 este constituită din 47,75 grame rezină de cannabis, proba nr. 2 este constituită din 2,43, iar proba nr. 3 din 2,09 grame de rezină de cannabis, în toate cele trei probe punându-se în evidență Tetrahidrocannabinol (THC) substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis care face parte din Tabelul - anexă nr. 3 din Legea nr. 143/2000; raportul de constatare tehnico științifică din 17 august 2012 din care rezultă că proba ridicată de la inculpatul G.R.A.

este constituită din 1,66 grame de rezină de cannabis, punându-se în evidență Tetrahidrocannabinol (THC) substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis care face parte din Tabelul - anexă nr. 3 din Legea nr. 143/2000; declarațiile martorilor B.M.L., B.A.C. și I.F. din care rezultă că inculpatul P.V.O. era consumator de droguri, precum și împrejurarea că aștepta un pachet din Italia, de la un prieten G.; declarațiile inculpatului P.V.O. din care rezultă că a cumpărat în scopul consumului propriu sau al comercializării a diferite cantități de droguri de risc de la numitul B.G. aflat în Italia, ajutându-l astfel să le introducă în țară. Din aceleași declarații mai rezultă că i-a vândut inculpatului G.R.A.

circa 10 două doze de hașiș de aproximativ un gram pentru care a primit 50 RON/ gram, iar inculpatului H.T. i-a vândut 5 doze de hașiș în greutate de aproximativ 1 gram pentru care a primit 50 - 60 RON/ gram; declarațiile inculpatului G.R.A. din care rezultă că a cumpărat acesta cantități de droguri în vederea consumului propriu, prima oară consumând astfel de substanțe în urmă cu aproximativ 4 ani; S-a demonstrat că în perioada iunie 2012 - 03 august 2012, în baza aceleași rezoluții infracționale, inculpatul P.V.O. a cumpărat în mod repetat de la numitul B.G. aflat în Italia, diferite cantități de droguri de risc trimise în țară de acesta din urmă în colete transportate prin firma A., colete ridicate de inculpat care, în acest mod, l-a ajutat pe B.G.

să introducă drogurile în țară fără ca în sarcina transportatorului să se poată rețină vreo culpă, droguri pe care inculpatul le-a vândut la diferiți consumatori sau le-a folosit pentru consum propriu. Faptele astfel expuse au întrunit elementele constitutive ale infracțiunilor în formă continuată de cumpărare și vânzare de droguri de risc, complicitate la săvârșirea infracțiunii de participație improprie la introducerea în țară de droguri de risc, cumpărare / deținere de droguri de risc pentru consum propriu, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. în referire la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte de lege enunțate în ședință publică și în baza cărora în mod corect instanța a procedat la condamnarea inculpatului. Cum în cauză nu s-a constatat existența unor elemente care să conducă la concluzia că sunt incidente dispozițiile art. 334 C. proc. pen. Curtea, întrucât probatoriul administrat, a demonstrat săvârșirea fiecăreia dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului P.V.O. și nici existența unor motive care să atragă achitarea întemeiat pe vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen., Curtea a primit cererea inculpatului P.V.O. privind schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare a instanței și nici cererea vizând achitarea pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen.

raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. în referire la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Practic, numitul B.G. (față de care s-a dispus prin rechizitoriu disjungerea cauzei) a determinat transportatorul - în sarcina căruia nu s-a reținut vreo vinovăție, să introducă în țară drogurilor de risc disimulate în coletele trimise și ridicate de cumpărător, în persoana inculpatului P.V.O., acesta înlesnind astfel, cu intenție directă, activitatea infracțională a numitului B.G.

În ceea ce privește proporționalizarea pedepsei cu închisoarea și modalitatea de executare stabilite de instanța de fond, aspecte în legătură cu care procurorul a formulat critici, Curtea, contrar acestor susțineri, a constatat că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ținându-se seama de circumstanțele reale ale comiterii faptelor și circumstanțelor personale ale inculpatului P.V.O., în raport cu care a fost stabilită o sancțiune penală și o modalitate de executare apte să asigure scopul preventiv al pedepsei înscris în art. 52 C. pen. Neexistând motive pentru agravarea răspunderii penale a inculpatului P.V.O., Curtea a dat un fine de neprimire solicitării procurorului sub acest aspect.

S-a observat însă că celelalte critici vizând nelegalitatea sentinței penale sunt întemeiate. Astfel, procedând la condamnarea inculpatului P.V.O., instanța a omis să aplice acestuia pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi civile dintre cele prevăzute de art. 64 C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii și corelativ, raportat la modalitatea de executare dispusă, să suspende executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, încălcând astfel dispozițiile prevăzute în art. 71 alin. (2) și (5) C. pen. Cum inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în perioada 03 august 2012 - 08 noiembrie 2012, se impunea, conform dispozițiilor art. 88 C. pen.

deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei respective. De asemenea, s-a constatat că instanța a omis să dispună prelevarea de probe biologice de la inculpatul P.V.O., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, precum și confiscarea cantităților de drog depuse la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. - Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă și distrugerea acestora, cu păstrarea de contraprobe, încălcând astfel dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, precum și pe cele ale art. 17 alin. (1) în referire la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Reținând că inculpatul P.V.O. a dobândit suma de 850 RON prin săvârșirea infracțiunii de vânzare de droguri de risc (100 RON la data de 3 august 2012 de la inculpatul G.R.A.

și anterior acestei date 500 RON de la același inculpat și 250 RON de la inculpatul H.T., în mod greșit instanța a dispus confiscarea specială doar a sumei de 100 RON, astfel că și aceste critici formulate de procuror apar ca fiind întemeiate. Cum omisiunea menținerii sechestrului instituit în cursul urmăririi penale asupra a două telefoane mobile ridicate de la inculpat nu a constituit o eroare materială, aceste dispoziții trebuind să se regăsească în dispozitivul sentinței conform art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat că în mod nelegal instanța a încercat să rezolve această chestiune pe calea procedurii prevăzute de art. 195 C. proc. pen. Mai mult, cum faptele inculpatului P.V.O.

puteau fi comise și fără folosirea telefoanelor mobile, acestea nefiind determinante pentru realizarea activității infracționale, se constată că aceste bunuri nu au fost supuse confiscării speciale, impunându-se deci înlăturarea dispozițiilor privind menținerea sechestrului și a confiscării speciale dispuse de instanța de fond prin sentință și prin încheierea de îndreptare a erorii materiale și restituirea acestor bunuri către inculpat, în condițiile art. 109 alin. (5) C. proc. pen. Curtea a constatat că doar pentru acest motiv apelul inculpatului apare ca fiind fondat. Cu aceleași probe enumerate mai sus, s-a demonstrat că în perioada - jumătatea lunii iunie 2012 - 03 august 2012, în repetate rânduri, dar în baza unei rezoluții infracționale unice, inculpatul G.R.A.

a cumpărat de la inculpatul P.V.O. de 10 ori câte una - două doze de hașiș în greutate de 1-2 grame cu suma de 50 RON / gram, în scopul consumului propriu, fapta astfel expusă întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Potrivit dispozițiilor art. 18 1 alin. (2) C. pen. la stabilirea în concret a gradului de pericol social s-a ținut seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit de făptuitor, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de persoana și conduita făptuitorului. Aceste criterii prevăzute de lege s-au folosit împreună pentru a stabili necesitatea ori inutilitatea pedepsei, în raport de stabilirea gradului de pericol social concret al faptei.

Din probele dosarului a rezultat că instanța de fond, datorită insuficientei corelări a criteriilor de mai sus, nu a determinat corespunzător gradul de pericol al faptei reținute în sarcina inculpatului G.R.A., ceea ce a avut drept efect greșita achitare a inculpatului. Este cunoscut faptul că infracțiunea de cumpărare sau deținere de droguri de risc pentru consum propriu este o infracțiune de pericol, simpla ei săvârșire fiind de natură să afecteze relațiile sociale referitoare la sănătatea persoanelor, pericol care poate fi mai mare sau mai scăzut, în funcție de situația concretă în care se desfășoară activitatea prohibită de lege și de cantitatea de drog cumpărată / deținută. În cazul de față nu s-a vorbit despre o lipsă de periculozitate a faptei comise de inculpatul G.R.A.

pentru ca, în concret, aceasta să nu constituie infracțiune, raportat atât la cantitatea de drog (peste 10 grame) cât și la multitudinea actelor materiale săvârșite într-un interval de timp relativ scurt, fapt ce denotă că acesta nu era un consumator ocazional, așa cum a lăsat să se înțeleagă instanța de fond. În acest context, Curtea a apreciat că fapta săvârșită de inculpat nu este în mod vădit lipsită de importanță și că în concret aceasta prezintă gradul de pericol social specific unei infracțiuni a cărei săvârșire atrage o sancțiune penală, astfel că apare ca fiind întemeiat motivul invocat de parchet privind achitarea în mod nejustificat a inculpatului G.R.A.

Așa fiind, reținând că se impune condamnarea inculpatului, Curtea, față de limitele speciale ale pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite rezultat din modalitatea și împrejurările concrete în care s-a reținut că a fost comisă, faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, vârsta acestuia de 22 ani la data comiterii infracțiunii deduse judecății, atitudinea procesuală sinceră manifestată în cursul procesului, a apreciat că aplicarea unei amenzi penale în condițiile reținerii în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

în referire la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., corespunde întru-totul criteriilor generale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen., fiind de natură să-și atingă scopul educativ - preventiv prevăzut de art. 52 C. pen. Pentru toate aceste motive, apelurile de față au fost admise, conform dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Pe cale de consecință, s-a desființat în parte sentința penală nr. 245 din 08 noiembrie 2012 a Tribunalului Vrancea și în tot încheierea de îndreptare a erorii materiale din 12 noiembrie 2012, pronunțate în Dosarul nr. 5402/91/2012. În rejudecare, s-a aplicat inculpatului P.V.O. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen.

s-a dispus suspendarea executării acestei pedepse pe durata termenului de încercare de 5 ani. S-au înlăturat dispozițiile prin care s-a constatat că „din pedeapsa aplicată în cauză inculpatul P.V.O. a fost arestat preventiv începând cu data de 03 august 2012 - orele 23:35 și până la data punerii efective în libertate”, iar în baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsa aplicată inculpatului P.V.O. durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 03 august 2012 până la data de 08 noiembrie 2012. S-au înlăturat dispozițiile privind achitarea inculpatului G.R.A., precum și pe cele privind aplicarea art. 91 lit. c) C. pen. În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. e) teza I, C. pen. a fost condamnat inculpatul G.R.A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.500 RON și i s-a atras atenția asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 63 1 C. pen. S-au înlăturat dispozițiile privind menținerea sechestrului instituit prin ordonanța din august 2012 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vrancea, precum și dispozițiile prin care s-a dispus confiscarea sumei de 100 RON de la inculpatul P.V.O. În baza art. 17 alin. (1) în referire la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităților de 0,94 grame rezină de canabis, 45,37 grame rezină de canabis, 1,98 grame rezină de canabis și 1,36 grame rezină de canabis, rămase în urma expertizării și depuse la camera de corpuri delicte a I.G.P.R.

- Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă și distrugerea acestora, cu păstrarea de contraprobe. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în referire la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul P.V.O. a sumei de 850 RON dobândită urmare comercializării drogurilor de risc către inculpații G.R.A. și H.T. În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul P.V.O. a telefoanelor mobile marca „S.”, cu cartela SIM „C.”, respectiv marca „S.”, fără cartelă SIM, indisponibilizate prin ordonanța din august 2012 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vrancea și s-a pus în vedere inculpatului că este obligat să le păstreze până la soluționarea definitivă a cauzei.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul P.V.O., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. Celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate au fost menținute. Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal inculpații P.V.O. și G.R.A. Inculpatul G.R.A. a depus la dosar o declarație notarială autentificată din 2 septembrie 2013 la Biroul Notarului Public C.M.H., prin care arată că înțelege să-și retragă recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 56/A din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Inculpatul P.V.O. a invocat incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12, 17 și 14 C. proc. pen. și temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. prin apărătorul său a pus concluzii de admitere a recursului, solicitând casarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză de către instanțele de fond și de apel, urmând ca în rejudecare instanța să dispună achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât inculpatul nu a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În ceea ce privește comiterea celorlalte două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului apărătorul a solicitat instanței să constate că acesta a avut o atitudine sinceră, a recunoscut comiterea faptelor, a colaborat cu organul de urmărire penală în scopul aflării adevărului, considerente pentru care a solicitat reindividualizarea pedepselor în sensul reducerii acestora și aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 lit. c) și e) C. pen., iar ca modalitate de executare a solicitat suspendarea executării pedepsei rezultante. Inculpatul P.V.O. prin apărătorul său, a arătat că nu a comis infracțiunea de complicitate în condițiile participării improprii la săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc fără drept.

A arătat că din probele administrate în cauză se constată că nu există niciun act de a determina, înlesni sau ajuta pe vreunul dintre angajații firmei A. la introducerea în țară a unor droguri și nici vreo altă probă care să ateste că inculpatul a acționat cu intenție directă sau indirectă în determinarea vreunei persoane de a acționa fără vinovăție la introducerea în țară a drogurilor, sens în care, lipsind atât elementul material cât și latura subiectivă a infracțiunii sunt incidente dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Înalta Curte analizând recursul formulat de recurentul inculpat P.V.O. prin prisma cazurilor de casare invocate cât și din oficiu, apreciază că recursul formulat de acesta este fondat, însă numai prin prisma cazului de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12 C. proc.

pen., pentru considerentele ce vor fi expuse. Inculpatul P.V.O. a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de: cumpărare și vânzare de droguri de risc fără drept, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate în condițiile participației improprii la săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc fără drept, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cumpărare de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

reținându-se în sarcina sa că în perioada iunie 2012 - august 2012, în repetate rânduri dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, a cumpărat diferite cantități de droguri de risc de la numitul B.G. din Italia, drogurile fiind transportate prin firma A., după ce în prealabil îi trimitea banii în acest scop, ajutându-l în acest mod să introducă drogurile în țară, iar aceste cantități de droguri le vindea la diferiți consumatori sau le folosea pentru consum propriu. Analiza recursului formulat de inculpatul P.V.O., cât privește greșita sa condamnare sub aspectul comiterii faptei de complicitate în condițiile participației improprii la săvârșirea infracțiunii de introducere în

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2940/2013
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 28 din 11 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în Dosarul nr. 8183/91/2012, a condamnat pe inculpatul M.G., pentru săvâr
ÎCCJ 2012-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2858/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 31 din 17 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a în
ÎCCJ 2012-12-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3989/2012
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 69/S din 20 martie 2012, pronunțată în Dosar nr. 15253/62/2011, Tribunalul Brașov în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea înc
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 957/2012
închisorii. A înlăturat aplicarea dispoz. art. 81-82 C. pen. cu privire la pedeapsa aplicată inculpatei. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul C.G.M. de sub învinuirea săvârșirii infrac
ÎCCJ 2009-10-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3498/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 489 din 15 decembrie 2008 a Tribunalului Vrancea, a fost condamnat inculpatul N.G., fiul lui M. și P., în prezent aflat în Penitencia
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă