ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1481/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1481/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursurilor penale

de față In baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 36 din 06

iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în Dosarul nr. 408/43/2011,

a fost condamnat

inculpatul V.A.O. - comisar șef de poliție, șeful Poliției oraș Borsec, județul

Harghita, în baza art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 și 7 alin. (1) și (4)

din Legea 78/2000 și cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. la

pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic

de influență.

În baza art. 26 C. pen. cu referire la

art. 13

1

din Legea nr. 78/2000, modificată, rap. la art. 194 alin. (1)

C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., același

inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea

infracțiunii de complicitate la șantaj.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b)

C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului V.A.O. și a stabilit ca

acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a și b) C. pen.

În baza art. 86

2

C. pen. a

dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supravegherea organului de

poliție de la domiciliul inculpatului, respectiv poliția Toplița.

În baza art. 86 C. pen. a stabilit un

termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 86

3

C. pen. pe

durata termenului de încercare a stabilit ca inculpatul să se supună

următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte o dată la 2

săptămâni la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita, instanță

în a cărei rază teritorială domiciliază inculpatul;

b) să anunțe, în prealabil, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

d) sa comunice informații de natura a

putea fi controlate mijloacele lui de existență;

A atras atenția inculpatului asupra

prevederilor art. 86

4

C. pen. privitoare la revocarea suspendării

executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe

durata suspendării sub supraveghere a dispus și suspendarea executării pedepsei

accesorii aplicate inculpatului.

În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen.

a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului V.A. de sub puterea

mandatului de arestare preventivă din 16 noiembrie 2011 emis de Înalta Curte de

Casație și Justiție în baza Încheierii penale nr. 4057 din 16 noiembrie 2011.

A dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 16 noiembrie 2011 și până la

punerea efectivă în libertate.

A fost condamnat inculpatul C.N. -

agent șef de poliție, în baza art. 13

1

din Legea 78/2000 modificată

rap. la art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit.

b) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de

șantaj.

În baza art. 71 C. pen. a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a Iha și b

C. pen.

În baza art. 86

2

C. pen. a

dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supravegherea organelor de

poliție de la domiciliul inculpatului, respectiv poliția Gălăuțaș. jud.

Harghita.

În baza art. 86

2

C. pen. a

stabilit un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 86

3

C. pen. pe

durata termenului de încercare a stabilit ca inculpatul să se supună

următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte săptămânal la

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita, instanță în a cărei

rază teritorială domiciliază inculpatul;

b) să anunțe, în prealabil, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

d) sa comunice informații de natura a

putea fi controlate mijloacele lui de existență;

A atras atenția inculpatului asupra art.

86

4

C. pen. privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei

sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe

durata suspendării sub supraveghere a dispus și suspendarea executării pedepsei

accesorii aplicate inculpatului.

În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen.

a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C.N. de sub puterea

mandatului de arestare preventivă din 16 noiembrie 2011 emis de Înalta Curte de

Casație și Justiție în baza Încheierii penale nr. 4057 din 16 noiembrie 2011.

A dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 16 noiembrie 2011 și până la

punerea efectivă în libertate.

A menținut sechestrul asigurător

aplicat prin ordonanța din 18 noiembrie  2011 asupra bunurilor inculpatului V.A.O.

În baza art. 19 din Legea 78/2000

modificată, a dispus confiscarea de la inculpatul V.A.O. a sumei de 4.950 lei.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C.

pen. a obligat pe cei doi inculpați la câte 6.000 lei cheltuieli judiciare la

stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că prin rechizitoriul din data de 30 noiembrie 2011 al Direcției de

Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Tg. Mureș, au fost trimiși în

judecată inculpații V.A., comisar șef de poliție, pentru comiterea

infracțiunilor de complicitate la șantaj, prev. de art. 26 C. pen. cu referire

la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000, modificată, rap. la art. 194 C.

pen. și trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 și

7 alin. (1) și (3) și Legea nr. 78/2000 modificată și C.N., agent șef de

poliție, pentru comiterea infracțiunii de șantaj prev. de art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 modificată, rap. la art. 194 alin. (1) C. pen.

În susținerea acuzațiilor aduse

inculpaților s-a reținut, în esență că, în perioada ianuarie-octombrie 2011

inculpatul C., în calitate de agent șef de poliție, având suportul șefului său,

inculpatul V., l-a constrâns pe denunțătorul C. să-i dea 10.000 de euro, amenințându-l

că dacă nu va primi această sumă va face declarații în Dosarul nr. 178/P/2011,

care să ducă inculpatul garantându-i denunțătorului că dacă va primi această

sumă, sau alte foloase, va face declarații în acel dosar încât să se ajungă la

încadrarea faptei în lovire și astfel să se poată împăca cu acesta.

În aceiași perioadă inculpatul V.A.O.,

profitând de funcția sa, comisar șef de poliție al Orașului Borsec, în

înțelegere cu coinculpatul C.N., în scopul obținerii de către acesta a sumei de

10.000 euro, a contribuit la păstrarea temerii denunțătorului C. indusă de

către inculpatul C.N., în sensul că dacă nu-i va da suma de 10.000 euro, acesta

va face declarații în Dosarul nr. 178/P/2011, care va duce la reținerea în

sarcina denunțătorului a infracțiunii de ultraj, astfel că nu va fi posibilă

împăcarea părților, iar dacă va da această sumă de bani acesta va da declarații

astfel încât se va reține infracțiunea de lovire, fiind posibilă împăcarea

părților.

S-a mai reținut că, inculpatul V., în

perioada mai-septembrie 2011 a pretins suma de 4.950 lei, în 4 tranșe, de la

denunțătorul C. căruia i-a promis că va interveni pe lângă ofițerul anchetator

și pe lângă procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița

în scopul obținerii unei soluții favorabile, în sensul de a nu se reține în

sarcina inculpatului infracțiunea de ultraj.

În cursul cercetării judecătorești au

fost audiați inculpații C.N. și V.A.M., filele 64-67, martorii C.D. (filele

103-106), D.A. (fila 108), Ț.N. (f.109), H.I. (fila 110), Ș.I. (fila 112), A.P.

(filai 13), Ș.C. (f. 114), C.G. (fila 15), D.T. (filai 18). B.A. (fila 184) și

martorii propuși în apărarea inculpaților, respectiv P.F. (fila 116), V.I. (filai

17), P.R. (fila 9 vol. II), V.C.I. (fila 10 vol. II), L.P.S. (fila 11 vol. II),

A.M.C. (fila 12 vol. II), A.S.A. (fila 2 vol. II), U.M. (fila 14 vol. II) și S.L.

(fila 63 vol. II).

În declarația dată în fața instanței,

inculpatul V.A.O. (fila 64), nu a recunoscut comiterea faptelor reținute în

sarcina sa prin actul de sesizare, arătând că este prieten cu denunțătorul C.

de mai multă vreme și că nu este real că ar fi primit de la acesta în patru

tranșe, bani.

În acest sens, a mai susținut că l-a

contactat pe denunțător în luna iunie 2011 și l-a rugat să-i dea fratelui său

lucrări de amenajare a drumurilor forestiere, întrucât acesta avea un buldo-escavator

ce putea li folosit la amenajarea de drumuri, denunțătorul fiind de acord cu

propunerea, însă lucrările urmau să se efectueze abia în luna decembrie. în

aceste împrejurări, denunțătorul i-a remis acele sume de bani care reprezentau

banii ceruți cu titlu de avans de lucrări, necesari pentru ca fratele său să

poată achita rata la acel buldo-escavator.

În legătură cu incidentul dintre C. și

C.N., a susținut că a aflat despre acesta abia la data când a primit plângerea

de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, iar întâlnirile dintre

inculpat și martorul denunțător s-au realizat în această perioadă dar nu pentru

a-l determina să dea bani inculpatului C.N.

Inculpatul C.N. în declarația dată în

fața instanței, (fila 66), nu a recunoscut comiterea faptei reținute în sarcina

sa, arătând că la data de 19 ianuarie 2011 altercația dintre el și martorul

denunțător a avut la baza un conflict mai vechi legat de o femeie și nu în

legătură cu atribuțiile sale de serviciu. Acesta a recunoscut că s-a întâlnit

cu denunțătorul care i-a propus să se împace și că s-a hotărât să depună

plângere cam după aproximativ o lună și 3 săptămâni de la incident, după ce

denunțătorul întruna din zile s-a îndreptat cu mașina înspre el, inculpatul

fiind obligat să sară în șanț, însă nu i-a solicitat nicio sumă de bani, suma

de 10.000 euro fiind folosită în sens metaforic.

Analizând probele administrate pe

parcursul urmării penale și cercetării judecătorești, respectiv declarațiile martorilor,

declarațiile

inculpaților date atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței,

procesele-verbale privind înregistrările audio-video ambientale dintre

denunțător și făptuitori (vol. II d.u.p.), procesele-verbale privind conținutul

convorbirilor telefonice purtate (vol. II urmărire penală), prima instanță a

apreciat că în cauză sunt dovedite toate acuzațiile aduse celor doi inculpați,

fiind îndeplinite condițiile tragerii la răspundere penală a acestora.

Astfel, a reținut că inculpatul C.N.

și martorul (denunțător) C.D. se cunosc de mult timp, între cei doi a avut loc

un conflict în anul 2004, legat de o femeie, ce a condus, în final, la mutarea

inculpatului C.N., pe o perioadă de un an la Poliția Miercurea Ciuc.

Inculpatul C.N., la data de 19

ianuarie 2011 era agent șef de poliție în cadrul Poliției Orașului Borsec și

împreună cu colegul său A.P. efectuau, în mod legal, un control pe linie de autocamion

care transporta material lemnos, exploatat de către firma denunțătorului, SC

C.T. SRL Sărmaș - Harghita, societate care are ca obiect de activitate

exploatarea forestieră și vânătoare. Autocamionul era condus de martorul C.S. (fila

114) care l-a sunat pe martorul D.T. (fila 118) să vină la fața locului,

deoarece sunt unele nereguli cu transportul. Martorul D. l-a sunat la rândul

său pe denunțătorul C.D. care s-a deplasat la locul unde a fost oprit camionul

iar între inculpatul C.N. și denunțătorul C. a avut loc o altercație, cei doi

înjurându-se și amenințându-se reciproc, în final, inculpatul C.N. fiind lovit

de martorul C. La intervenția martorului A.P. cei doi au fost separați iar C. a

părăsit zona.

În legătură cu neregulile privind

transportul de material lemnos, cei doi polițiști aflați în control, au

întocmit un proces verbal, materialul lemnos a fost ridicat în vederea

confiscării și a fost valorificat după 2 luni.

Despre incident, inculpatul C.N. a

avut o discuție cu martorul A.P. în care inculpatul i-a spus că între el și C.

este o poveste mai veche și C. o să vină să-și ceară scuze. în legătură cu

acest incident cei doi polițiști nu au întocmit un raport, explicația dată de

inculpatul C.N. fiind aceea că l-a tratat ca o „problemă întâmplătoare

”

care nu a avut legătură cu

transportul de lemne, ci era legat de acel conflict mai vechi din 2004.

Cert este însă că de la cel incident

din luna ianuarie 2011, cele întâmplate ulterior între inculpatul C.N. și

denunțător au luat o turnură aparte, ajungându-se și la implicarea inculpatului

V.A.O.

Astfel, inculpatul C.N., în luna martie

2011, a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița,

împotriva denunțătorului C.D. pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau

alte violențe și amenințare, relatând incidentul din luna ianuarie 2011, care

la data de 22 martie 2011 a fost trimisă la Poliția Borsec. Inculpatul V.A.O. a

repartizat plângerea inspectorului H.I., acesta fiind momentul în care

inculpatul V. a luat cunoștință de plângere și de faptul că în luna ianuarie

între denunțător și inculpatul C.N. a avut loc și un conflict în care părțile

și-au adresat injurii și s-au lovit.

Instanța a reținut că din probele

administrate, respectiv declarația martorului H.I. (fila 110), rezulta că, încă

de la primirea plângerii acesta a discutat cu inculpatul V. că în cauză fapta

ar trebui încadrată în infracțiunea de ultraj iar pentru a clarifica acest

aspect, împreună cu inculpatul V., s-au deplasat la parchet unde au discutat cu

procurorul Ț., care ie-a spus să facă cercetări cu privire la aspectele

sesizate în plângere și dacă, ulterior, se conturează alte fapte să se facă

propunerea corespunzătoare.

Din declarația inculpatului V., care

se coroborează cu declarația martorului B.A. (fila 184 dos. instanță), rezultă

că inculpatul V. a fost sunat de martorul B., acesta din urmă rugându-l pe

inculpat să-l primească în audiență pe denunțătorul C. În acest context,

denunțătorul a luat legătura cu inculpatul V., care i-a spus că o să rezolve

cumva „treaba” și în acest sens s-a stabilit o întâlnire între denunțător și

cei doi inculpați în stația P. din Toplița, întâlnirea ce a avut loc, astfel

cum rezultă și din declarația martorului P.F. (fila 116 dos. instanță).

În legătură cu această întâlnire

denunțătorul C. a susținut că, inculpatul C.N. a solicitat pentru împăcare și

retragerea plângerii pentru lovire, suma de 10.000 euro. Inculpatul C.N. a

susținut în fața instanței (fila 67) că martorul denunțător a venit la el la

mașină și i-a spus să se împace și i-a răspuns că nici cu 10.000 euro nu o

face, susținând că expresia „nici cu 10.000 euro nu mă împac

”

, a fost una „metaforică”,

datorită

modului dur în care denunțătorul a pus problema și a amenințărilor că dacă nu

se împacă merge la șefii lui.

Cert este că despre această sumă de

10.000 euro, preț al împăcării, au aflat inculpatul V., martorul P.F. și mai

apoi martorul H. iar din probatoriile administrate rezultă fără echivoc că

denunțătorul era convins că suma solicitată drept împăcare era de 10.000 euro

iar acesta având rude printre polițiști și procurori, a încercat să se împace

cu inculpatul C.N., tocmai pentru a nu avea dosar penal.

Deși, inculpatul V. știa, încă de la

primirea plângerii, că în cauză încadrarea juridică a faptei era cea de ultraj,

cu toate acestea, de câte ori s-a întâlnit cu denunțătorul, i-a spus acestuia

că ar fi bine să se împace cu C.N.

Din probele administrate rezultă că

după înregistrarea plângerii la poliție, inculpatul V. personal, s-a deplasat

la firma martorului denunțător C. unde au avut loc discuții. Din declarația denunțătorului

rezultă ca inculpatul V. i-a cerut diferite sume de bani pentru a-i rezolva

dosarul, în acest sens i-a solicitat suma de 2000 euro, sumă care nu a fost

dată inculpatului, pe considerentul că martorul nu o avea (fila 104).

Deși, inculpatul a susținut că i-a

cerut denunțătorului 1,000 euro cu titlu de împrumut pentru fratele său care

avea să achite o rată la un buldo-escavator, probele administrate dovedesc

contrariul. Astfel, acesta a solicitat 2.000 lei, sumă care a fost preluată de

inculpat personal de la barul soției, suma de 470 lei, predați de martorul D.T.

inculpatului în stația P., sumele de 2.000 lei și 500 lei remise de denunțător

la sediul firmei.

În susținere apărării a solicitat și

i-a fost încuviințată de către instanță proba cu martori iar din depozițiile

martorilor P.R. (fila 9 vol. II dosar instanță fond), V.C.I. fratele

inculpatului (fila 10 vol. II dosar instanță fond), S.L. (fila 63 vol. II dosar

instanță de fond) rezultă că fratele inculpatului V. avea achiziționat în leasing

un buldo-escavator încă din toamna anului 2008 și cei doi frați se ajutau

reciproc, cu bani și nu numai.

Din declarația fratelui inculpatului,

numitul V.C.I. (fila 10 vol. II instanță de fond) rezultă că rata pentru acel

utilaj era de 5.000 lei, că nu a avut bani și că s-a împrumut de la mai multe

persoane. în aceste împrejurări, inculpatul i-a spus că a discutat cu C. care

i-a promis că va executa cu acel

buldo-escavator o lucrare

în perioada toamnă - iarnă, context în care a primit de la fratele său suma de

2.000 lei în contul acelei lucrări iar, după o săptămână, a mai primit tot în

contul acelei lucrări și suma de 300 lei pentru motorină.

De asemenea, martorul S.L. (fila 63

vol. II dosar instanță) a fost de față când a venit denunțătorul la barul

soției și a adus suma de 2000 lei, arătând că V. i-a mulțumit acestuia și i-a

spus că în scurt timp o să-i dea banii înapoi sau o să-i lucreze fratele său cu

buldo-escavatorul.

Aceste susțineri ale inculpatului,

confirmate de martorii indicați mai sus, se contrazic în opinia instanței cu

susținerile martorului C. care, în declarațiile date, atât în fața organelor de

urmărire penală, cât și în fața instanței, a arătat că încă de la data când i-a

dat banii inculpatului era conștient că nu o să-i mai vadă, că despre acei bani

nu s-a discutat vreodată că ar fi vorba de vreun împrumut si că de fiecare dată

când inculpatul suna după bani, acesta era disperat spunând ca-i trebuie bani

pentru diferite deplasări pe care urma să le facă cu mașina proprie.

Susținerile inculpatului cu privire la

solicitarea de bani în contul fratelui său, sunt contrazise și de declarația

martorului D.T. (fila 18 vol. I dosar fond), maistru de exploatare forestieră

la societatea denunțătorului, care a arătat că martorul C. i-a spus că s-a

înțeles cu inculpatul V. ca în schimbul sumei de bani să se împace și să nu mai

înainteze dosarul. Martorul a mai susținut că știe că denunțătorul C. a și

început să dea sume de bani lui V. pentru dosarul respectiv, personal ducându-i

inculpatului 450 lei și că denunțătorul i-a spus de mai multe ori că cei doi

inculpați îl sună în continuu pentru diferite sume de bani și că nu mai are de

unde să plătească.

Despre faptul că inculpatul V. i-a

cerut bani denunțătorului C., după ce plângerea lui C.N. a fost trimisă la

poliție, mai cunosc și martorii B.A. (fila 145 d.u.p., fila 184 dosar instanță

de fond), Ș.I. (filai51 d.u.p. și fila 112 dosar fond), care personal au vorbit

cu inculpatul V., acesta recunoscând că a cerut cu titlu de împrumut de la C. -

2.000 lei.

Și din conținutul înregistrărilor

convorbirilor telefonice, aflate la dosarul de urmărire penală volumul II,

rezultă că s-au dat bani inculpatului pentru ca dosarul să nu ajungă la

procuror.

În opinia instanței, apărările

inculpatului, cum că a primit bani pentru fratele său, în contul unor lucrări pe

care acesta urma să le execute, sunt fără suport, fiind de necrezut că banii să

fi fost dați pentru o lucrare ce urma să se execute în viitor, în condițiile în

care denunțătorul nici nu avea certitudinea că va executa acea lucrare.

Chiar dacă atunci când s-a dat suma de

2.000 lei, la barul soției inculpatului, martorul S.L. a auzit că banii urmau

să fie returnați sau păstrați în contul executării unor lucrări de către

fratele inculpatului, afirmațiile inculpatului V. nu erau veridice, din probele

de la dosar rezultând că banii au fost luați de inculpat pentru el, în contul

rezolvării dosarului.

În legătură cu banii primiți de

inculpatul V., instanța a reținut că inculpatul a primit în patru tranșe sume

de bani, respectiv 2.000 lei, la barul soției sale, 470 lei trimisă prin

martorul D.T., 2.000 lei la sediul firmei denunțătorului

acestor

sume de bani de către inculpatul V., rezultă din declarația denunțătorului C. a

martorilor D.T., S.L., B.A., S.I. și din declarațiile parțial de recunoaștere a

inculpatului care se coroborează cu interceptările telefonice și ambientale

existente la dosar.

În legătură cu plângerea

formulată de inculpatul C.N., din probele administrate rezultă că, în cauză,

s-a încercat „împăcarea” celor doi, împăcare care a fost de fapt o negociere pe

dosar, atât inculpatul V. cât și inculpatul C.N. dând de înțeles că ar putea ca

în dosar să nu fie reținută infracțiunea de ultraj ci infracțiunea de lovire,

că este suficient ca inculpatul C.N. să susțină acest lucru pentru a determina

procurorul care instrumentează cauza și ofițerul anchetator să stabilească

încadrarea juridică a faptei în acea de lovire. în acest sens, edificatoare

sunt înregistrările convorbirilor telefonice și ambientale existente la dosarul

de urmărire penală, volumul II.

Astfel, din probele de la dosar

rezultă că între cei doi inculpați a existat o înțelegere în a-l determina pe

martorul C. să achite o sumă de bani pentru „împăcare” în Dosarul nr. 178/P/2011.

în cadrul negocierii, după ce denunțătorul C. a fost la Poliția Borsec, pentru

a fi audiat în dosar de către martorul H.I., cei doi inculpați împreună cu

acesta și cu martorul D. s-au deplasat la restaurantul Intim din localitatea

Borsec unde au continuat discuțiile privitoare la așa-zisa împăcare, în sensul

că denunțătorul le-a spus că nu are bani și că o să le dea o mașină de lemne.

Acest aspect rezultă cu claritate din

declarația martorului D.T. (fila 118), care a participat și el la acea discuție

și care a înțeles că „banii sau cantitatea de lemne urmau să fie date pentru a

nu înainta dosarul sau să-l anuleze”. Declarația martorului și a lui C.D. se

coroborează cu înregistrările convorbirilor telefonice aflate la volumul II

d.u.p. care au fost recunoscute de cei doi inculpați.

Se mai reține că inculpatul C.N.

cunoștea atât de la martorul H.I. - ofițerul care a primit plângerea spre

soluționare (fila 110) cât și de la martora D.A. (procuror care a primit

plângerea lui C.N., fila 108) că în cauză ar fi vorba de infracțiunea de ultraj

și nu de lovire, împrejurare în care cu bună-știință a refuzat să dea

declarații în dosar tocmai pentru a da impresia denunțătorului că el este cel

care va stabili încadrarea juridica și va hotărî daca este vorba de

infracțiunea de ultraj sau de lovire. Acest aspect rezultă și din transcrierile

înregistrărilor convorbirilor telefonice aflate la dosar.

Tot din conținutul interceptărilor telefonice

a rezultat că între cei doi inculpați au avut loc discuții legate de dosar

(fila 69 vol. II d.u.p.), cei doi fiind înțeleși cu privire la prețul pe care trebuia

să-l plătească denunțătorul și că dacă nu va plăti nu mai are ce să discute cu

el. În plus, urmare acestor discuții cei doi polițiști l-au contactat pe

denunțător, insuflându-i în permanență teama că soarta dosarului depinde de

declarațiile inculpatului C.N. Pentru a întări această convingere denunțătorului,

inculpatul V., în fața inculpatului C.N., a sunat-o din biroul său D.A.

procurorul care instrumenta dosarul, căreia ha spus că se află în birou la el,

pe post de mediator cu inculpatul C. și C.N. care „se pupă” și că stabilească o

dată când să-l cheme pe C.N. pentru a găsi soluția optimă și ideală. După această

discuție cei doi inculpați îi cer denunțătorului să facă rost de bani,

asigurându-l din nou că inculpatul C.N. este cel care decide încadrarea

juridică în acel dosar.

Prin urmare, toate probele dovedesc că

cei doi s-au înțeles între ei cum să procedeze pentru a-l determina pe

denunțător să dea o sumă de bani. Susținerea inculpatului C.N. că nu a urmărit

așa ceva și că el a făcut plângere pentru lovire și nu pentru ultraj nu are

suport probator, cu atât mai mult cu cât datorită meseriei, agent șef poliție,

cunoștea că cele întâmplate în luna ianuarie erau în timpul cât el se afla în

exercițiul atribuțiilor de serviciu, că incidentul a pornit de la acel

transport cu lemne, pe care inculpatul l-a verificat și confiscat și faptele

denunțătorului puteau fi încadrate ca ultraj.

În ceea ce-l privește pe inculpatul V.,

instanța a apreciat că acesta datorită funcției și faptului că a luat legătura

cu polițistul care cerceta plângerea și cu procurorii, cunoștea că în cauză

este vorba de infracțiunea de ultraj. Datorită modului în care a acționat

ulterior, este evident că era în înțelegere cu inculpatul C.N., pentru a obține

bani, în permanență i-a întărit convingerea denunțătorului că este posibil ca

dosarul să fie soluționat în favoarea acestuia, prin reținerea infracțiunii de

lovire și nu de ultraj.

Susținerea inculpatului cum că el a

încercat să aplaneze conflictul dintre cei doi și că nu a avut interes și

foloase de pe urma acestui dosar nu este reală, fiind dovedită intervenția

directă a acestuia în soluționarea dosarului, în modalitatea deplin dovedită și

nu comportă vreo critică din partea instanței.

Față de aceste considerente, a reținut

că fapta inculpatului C.N. care, în calitate de agent șef de poliție, având

suportul șefului său, inculpatul V. în perioada ianuarie-octombrie 2011 l-a

constrâns pe denunțătorul C. să-i dea 10.000 de euro, amenințându-l că dacă nu

va primi această sumă va face declarații în Dosarul nr. 178/P/2011, care să

ducă la stabilirea în sarcina denunțătorului a infracțiunii de ultraj,

inculpatul garantându-i denunțătorului că dacă va primi această sumă, sau alte

foloase, va face declarații în acel dosar încât să se ajungă la încadrarea

faptei în lovire și astfel să se poată împăca cu acesta, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de șantaj, prev. de art. 13

1

din Legea

nr. 78/2000 modificată cu referire la art. 194 alin. (1) C. pen.

Referitor la apărările formulate de

inculpatul C.N., prima instanță a reținut că la dosar există probe certe, din

care rezultă mai presus de orice dubiu că prin modalitatea în care a acționat

inculpatul acesta l-a constrâns pe denunțător pentru rezolvarea favorabilă a

dosarului. Faptul că banii sau transportul de lemne nu au fost dați nu are

importanță deoarece infracțiunea de șantaj există indiferent dacă persoana

constrânsă satisface sau nu pretenția făptuitorului.

Totodată, din actele dosarului rezultă

că inculpatul C.N. a fost chemat de mai multe ori atât la ofițerul anchetator

cât și la procuror pentru a face declarații în cauză însă acesta nu s-a

prezentat

și a refuzat să facă declarații, scopul său fiind acela de a crea convingerea

denunțătorului că prin declarația ce urmează a o face poate influența soluția

în cauză.

Este dovedit în cauză că denunțătorul

era o persoană cunoscută în zonă, având prieteni și rude între polițiști și

procurori însă nu se poate susține că aceștia au urmărit să-l salveze pe

denunțător. Din probe rezultă că denunțătorul a apelat la cunoscuții și rudele

sale însă nu aceștia au influențat cursul Dosarul nr. 178/P/2011, dimpotrivă,

l-au sfătuit pe denunțător, fără să facă presiuni la procuror sau anchetator.

Atitudinea inculpatului C.N., care nu

a dorit să facă declarații și care i-a garantat denunțătorului că de el depinde

soluția în dosar, îi este culpabilă, cu atât mai mult cu cât inculpatul,

datorită meseriei pe care o avea, agent șef de poliție, cunoștea procedurile

judiciare și faptul că în cauză în raport cu cele întâmplate în luna ianuarie

2011, nu se poate reține decât mii acțiunea de ultraj. Cu toate acestea,

inculpatul prin orice mijloace a încercat să obțină diferite sume de bani de la

denunțător, insuflându-i acestuia temerea că dacă nu va plăti va răspunde penal

pentru infracțiunea de ultraj.

În ceea ce-l privește pe inculpatul V.

a reținut că, fapta acestuia care în perioada martie 2011 - octombrie 2011,

profitând de funcția sa, comisar șef de poliție al Orașului Borsec, în

înțelegere cu coinculpatul C.N., în scopul obținerii de către acesta a sumei de

10.000 euro. a contribuit la păstrarea temerii denunțătorului C. indusă de

către inculpatul C.N. în sensul că dacă nu-i va da acestuia suma de 10.000

euro, acesta va face declarații în dosarul nr. 178/P/2011, care va duce la

reținerea în sarcina denunțătorului a infracțiunii de ultraj, astfel că nu va

fi posibilă împăcarea părților, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de complicitate la șantaj, prev. de art. 26 C. pen. cu referire la

art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 modificată raportat la art. 194 alin.

(1) C. pen.

De asemenea, fapta aceluiași inculpat

care în calitate de comisar șef de poliție - șef al Poliției Borsec în perioada

mai-septembrie 2011 a pretins suma de 4950 lei, în 4 tranșe, de la denunțătorul

C. căruia i-a promis că va interveni pe lângă ofițerul anchetator și pe lângă

procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița în scopul

obținerii unei soluții favorabile, în sensul de a nu se reține în sarcina inculpatului

infracțiunea de ultraj, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii

de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. cu aplic. art. 6 și 7 alin.

(1) și (3) din Legea nr. 78/2000 modificată.

Raportat la apărările formulate de

inculpatul V., prima instanță a reținut că în afară de denunțător și alți martori

cunoșteau că banii au fost dați tocmai pentru rezolvarea dosarului. în acest

sens edificatoare este declarația martorului D., care a și predat personal bani

inculpatului și care a asistat la restaurant la discuțiile dintre cei doi inculpați

și denunțător. Toate aceste declarații se coroborează cu înregistrările

convorbirile telefonice și ambientale, fiind evident că inculpatul s-a

interesat direct de dosar atât la ofițerul anchetator cât și la procurorii Ț. și

D. Susținerea inculpatului că înregistrarea convorbirii telefonice dintre inculpatul

V. și doamna Dusa nu este probă suficientă, nu a fost primită de instanță care a

reținut că prin aceasta susținere apărarea a încercat în fapt să minimalizeze valoarea

probele din dosar. Or convorbirea telefonică între cei doi există la dosar și a

fost recunoscută atât de inculpat cât și de procurorul D.A.

De fapt, pentru existența infracțiunii

de trafic de influență nu are importanță că intervenția promisă a avut sau nu a

avut loc. în cauză rezultă, inclusiv din interceptările convorbirilor

telefonice și din înregistrările ambientale, că inculpatul a lăsat să se

înțeleagă că va vorbi atât cu ofițerul anchetator cât și cu procurorii în

legătură cu dosarul. Mai mult, acea convorbire cu D.A. a avut-o și nu poate fi

ignorată.

Este real că inculpatul a încercat să

demonstreze că a primit de la denunțător doar de două ori bani și că acești

bani au fost luați în contul unei lucrări ce urma să fie efectuată de fratele

său însă instanța nu a primit această apărare, motivat de faptul că lucrări

pentru care nu aveai certitudinea că se va executa.

Susținerea inculpatului, prin

apărător, în sensul că el a fost un mediator între inculpatul C.N. și

denunțător este infirmată de probele administrate în cauză. în raport de

derularea faptelor este clar că inculpatul cunoștea încă din luna martie, când

s-a înregistrat dosarul la Poliție, că încadrarea juridică a faptei este cea de

ultraj și în aceste condiții, prin toate mijloacele și în înțelegere cu

inculpatul C.N., a încercat să obțină sume de bani pentru acesta dar și pentru

el în schimbul promisiunii intervenției la organele judiciare, pentru a se

reține infracțiunea de lovire în acest fel denunțătorul fiind exonerat de răspundere.

La individualizarea pedepselor

instanța a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv, cele

privitoare la faptele comise și la persoana inculpaților.

Astfel, fața de împrejurările în care

s-au comis faptele, de atitudinea inculpaților pe parcursul urmăririi penale și

cercetării judecătorești, faptul că în cauză până în prezent cei doi inculpați

nu au avut în plan social manifestări negative, că au cooperat cu organele de

urmărire penală și cercetare judecătorească precum și față de împrejurarea că

inculpații C.N. și V. înainte de comiterea faptei, nu au mai avut probleme de

natură penală, nefiind cunoscuți cu antecedente, sunt persoane integrate în

societate, a apreciat că se pot reține în sarcina acestora circumstanța

atenuantă judiciară prev. de art. art. 74 lit. a) C. pen., cu efecte asupra

reducerii cuantumului pedepselor aplicate sub limita minimă prevăzută de legea

penală și specială.

În raport de aceste aspecte, instanța

a apreciat că pedepsele de cale 3 ani închisoare pentru infracțiunea de șantaj

(autorat și complicitate) și de 1 an și 10 luni închisoare pentru infracțiunea

de trafic de influență sunt suficiente, proporționale și asigură realizarea

scopului preventiv educativ al pedepsei, astfel cum este reglementat de

dispozițiile art. 52 C. pen.

În ceea ce privește modalitatea de

executare a pedepselor, instanța fără a neglija faptul că în cauză s-au comis

fapte de corupție sau în legătură cu infracțiuni de corupție, calitatea

inculpaților, agent de poliție și șef al Poliției Orașului Borsec, a apreciat

că, în raport de împrejurarea că inculpații sunt la primul contact cu legea

penală, că sunt persoane oneste și nu au ridicat probleme la locul de muncă și

în societate, scopul pedepsei poate fi atins, fără executarea în regim privativ

de libertate, obligațiile impuse celor doi inculpați pe durata suspendării sub

supraveghere fiind suficiente pentru reinserția socială.

În ceea ce privește cererea formulată

de inculpați, instanța a apreciat că din rechizitoriul parchetului (fila 267

d.u.p.) rezultă că au formulat câte un denunț, însă cele consemnate nu se

confirmă, astfel că, în cauză, instanța nu a dat eficiență dispozițiilor art. 19

din O.U.G. nr. 43/2002.

împotriva sentinței

au declarat recurs, în termen legal, Parchetul

de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție

- Serviciul Teritorial Târgu

Mureș și inculpații V.A.O.

și C.N.,

criticând-o sub

aspectul nelegalității și netemeiniciei.

În susținerea orală a motivelor scrise

de recurs, Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greșitei

individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpaților, în sensul

cuantumului prea redus, reținerii nejustificate în favoarea inculpaților a

circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., omisiunii

interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b)

și c) C. pen. ca pedeapsă complementară și accesorie.

Recurenții intimați inculpații V.A.O.

și C.N., în dezvoltarea motivelor scrise de recurs au solicitat, în esență,

achitarea având în vedere că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de șantaj nici sub aspectul laturii obiective și nici subiective,

iar în ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență inculpatul V.A.O. a

solicitat achitarea, întrucât din probatoriile administrate nu rezultă că a

comis această faptă iar, în subsidiar, motivat de infracțiuni.

Ambii recurenți intimați inculpați au

solicitat să se dea o mai mare eficiență circumstanței atenuate, prev. de art. 74

lit. a) C. pen., reținute în favoarea lor și, pe cale de consecință, reducerea,

cuantumului pedepselor aplicate și schimbarea modalității de executare prin

reținerea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Verificând cauza atât sub aspectul

motivelor de recurs invocate cât și prin prisma prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte apreciază că hotărârea instanței este

nelegală și netemeinică, recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul

Teritorial Târgu Mureș ca fondat iar recursurile declarate de inculpații V.A.O.

și C.N., ca nefondate,

pentru

considerentele ce vor fi expuse:

Înalta Curte, analizând materialul

probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât și al

cercetării judecătorești prin raportare la criticile formulate de recurenții

intimați inculpați C.N. și V.A.O. constată că, în cauză, sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 194 C. pen. (în forma autoratului și a

complicității), precum și ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art.

6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, atât cele ce vizează latura obiectivă

cât și cele care vizează latura subiectivă, iar condamnarea inculpaților pentru

aceste fapte de către prima instanță este susținută de materialul probator

administrat.

Instanța de recurs constată, totodată,

că situația de fapt, așa cum a fost stabilită de prima instanță este conturată

de probatoriile administrate și dovedește dincolo de orice îndoială vinovăția

inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor.

Astfel, în mod corect, a reținut

instanța de fond că, în perioada ianuarie-octombrie 2011, inculpatul C.N., în

calitate de agent șef de poliție, cu ajutorul inculpatului V.A.O., șeful Poliției

Borsec, l-a constrâns pe denunțătorul C. să-i dea suma de 10.000 de euro,

amenințându-l că dacă nu va primi această sumă va face declarații în Dosarul nr.

178/P/2011, care să ducă la stabilirea în sarcina denunțătorului a infracțiunii

de ultraj, inculpatul C.N., garantându-i denunțătorului că dacă va primi

această sumă, sau alte foioase, va face declarații în acel dosar încât să se

ajungă la o încadrare a faptei în infracțiunea de lovire și alte violențe și

astfel să se poată împăca cu acesta.

De asemenea, corect a reținut instanța

de fond că, în perioada mai - septembrie 2011, inculpatul V.A.O., în calitate

de comisar șef de poliție în cadrul Poliției, a pretins suma de 4.950 lei, în 4

tranșe, de la denunțătorul C. căruia i-a promis că va interveni pe lângă

ofițerul anchetator și pe lângă procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Toplița în scopul obținerii unei soluții favorabile în Dosarul nr. 178/P/201,

respectiv, de a nu se reține în sarcina denunțătorului infracțiunea de ultraj.

Pornind de la criticile formulate de

recurenții intimați inculpați C.N. și V.A.O., referitoare la lipsa elementelor

constitutive ale infracțiunii de șantaj, se impun a fi făcute câteva

considerații de ordin teoretic asupra elementului material al laturii obiective

și latura subiectivă a infracțiunii menționate.

Potrivit art. 13

1

din Legea

nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de

corupție, constituie infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție fapta

unei persoanei dintre cele enumerate la art. 1 din legea specială, care

constrânge o altă persoană, prin violență sau amenințare, să dea să facă, sau

să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta a fost comisă spre a dobândi în mod

injust un folos, pentru sine sau pentru altul.

Elementul material al laturii

obiective constă în acțiunea de constrângere care se realizează în două

modalități, violență sau amenințare. Amenințarea ca modalitate de constrângere,

deși în principiu, răspunde condițiilor impuse de art. 193 C. pen., ea are un

înțeles mai larg, textul de lege nelimitând obiectul acesteia la o infracțiune

sau faptă păgubitoare, ci poate fi de orice natură chiar amenințarea cu o faptă

licită, ceea ce trebuie însă dovedit este faptul ca amenințare să fie de o

asemenea intensitate încât să determine subiectul pasiv să dea, să facă, sau să

nu facă ori să sufere ceva.

Pentru existența infracțiunii, la

nivel subiectiv, este necesară doar o intenție directă calificată prin scop -

acela al obținerii pentru sine sau pentru altul, în mod injust, a unui folos.

în aceste condiții, atunci când intenția directă de a șantaja - ce

caracterizează latura subiectivă a infracțiunii -, vizează obținerea unui folos

just, scopul urmărit de subiectul activ este Consumarea infracțiunii nu este

condiționată de obținerea efectivă a folosului, ci este suficient ca subiectul

activ să acționeze în acest scop.Ca atare, pentru existența infracțiunii este

lipsit de relevanță dacă, în final, folosul a fost obținut sau nu, pentru că

infracțiunea, fiind una de pericol, se consumă în momentul in care persoana ce

deține o funcție publică exercită constrângerea asupra subiectului pasiv în

scopul propus, chiar dacă acesta a fost atins sau nu.

Raportând aceste considerații

teoretice ia cauza de față, sub aspectul laturii obiective se constată, că în

luna martie 2011 inculpatul C.N., agent șef poliție în cadrul poliției Borsec,

a formulat o plângere penală împotriva martorului denunțător C.D. pentru lovire

și alte violențe și amenințare, în condițiile în care aspectele reclamate de

acesta vizau incidentul din 19 ianuarie 2011 când, fiind într-o acțiune de

control împreună cu martorul A.P., a oprit în trafic un autocamion al firmei SC

C.T. SRL Harghita, administrată de C.D. și a fost amenințat verbal și lovit de

acesta din urmă, sosit la fața locului după ce a fost anunțat de șoferul

autocamionului, martorul C.S.

În aceste condiții, după depunerea

plângerii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița au fost demarate

cercetările, iar inculpatul C.N. a solicitat martorului denunțător în mai multe

rânduri, ajutat și de către inculpatul V.A.O. să-i remită suma de 10.000 euro

sau un camion de lemne pentru a-și retrage plângerea, deși cunoștea că

încadrarea juridică a faptei era cea de ultraj și nu avea nicio relevanță

atitudinea sa procesuală.

Susținerea recurenților intimați

inculpați că nu au exercitat acte de constrângere asupra părții vătămate C.D.

nu poate fi primită de instanța de recurs, întrucât din probatoriul administrat

rezultă că, la scurt timp după depunerea plângerii penale, în cursul lunii mai

2011, inculpatul V. l-a contactat pe C.D. căruia i-a spus despre existența

dosarului care fusese repartizat unui subaltern, inspectorului H.I., și au stabilit

să se întâlnească în stația P. din Toplița, unde s-a deplasat și cu inculpatul C.N.

și au solicitat martorului denunțător suma de 10.000 euro pentru ca dosarul „să

moară”.

Împrejurarea că cei trei s-au întâlnit

la stația P. este confirmată de martorul denunțător, martorul P.F. (fila 116 dos.

instanță) care se afla în autoturism cu cei doi inculpați și chiar de către

inculpau, singura versiune diferită fund cu privire la solicitarea sumei de 10.000

euro, despre care inculpații spun că ar fi fost oferită de martorul denunțător

pentru împăcare sau că a fost folosită în sens metaforic de inculpatul C.N.

După această discuție, martorul C. a

fost contactat telefonic de mai mult ori de inculpatul V. care i-a confirmat că

este mai bine să dea banii, în acest sens, martorul denunțător fiind invitat și

la sediul Poliției Borsec unde în biroul inculpatului V. a venit și inculpatul C.N.

pentru a discuta despre suma pe care C. urma să o remită lui C.N.

Pentru a fi mai convingător inculpatul

V.A.O., deși nu avea nici o atribuție în soluționarea cauzei, a solicitat

dosarul de la inspectorul H. fără ca acesta să participe la discuții și l-a

arătat martorului pentru a-i dovedi că au fost strânse probe împotriva sa,

făcând referire la grosimea dosarului. Relevantă în acest sens este și

declarația martorului H.I. care a confirmat prezența lui C. în acea zi la

sediul Poliției Borsec, împrejurarea că nu a participat la discuțiile celor

trei în biroul lui V. dar că i-a fost solicitat dosarul de către șeful său.

Același martor arată că după acest moment a luat o declarație olografă lui C.D.

care ha întrebat dacă se va „rupe dosarul” în situația în care va da cei 10.000

euro lui C.N., împrejurare în care martorul i-a comunicat că în opinia sa fapta

s-ar încadra în infracțiunea de ultraj și doar procurorul poate decide, acesta

fiind și considerentul pentru care nu a procedat la consemnarea declarației pe

formular tipizat. Mai

arată martorul că deși a adus la

cunoștința șefului ierarhic V.A.O. cele menționate de martor despre suma de

bani pentru inculpatul C.N., acesta sa arătat surprins, însă a acceptat invitația

la masa a lui C. la un restaurant din apropiere, fiind însoțit și de inculpatul

C.N.

Faptul că cei doi inculpați au

negociat suma ce urma să dea C. este confirmat și de martorul D.T. (filele

168-173 vol. I d.u.p și fila 118 dos. instanță ) care a relatat că a servit

masa la restaurant împreună cu cei trei iar în timpul discuțiilor inculpații îi

spuneau lui C. despre afacerile lor și au negociat suma pe care acesta urma să

o dea pentru scăpa din dosar, în final fiind de acord și cu o mașină de lemne

având în vedere că potrivit lui C. societatea pe care o administra avea unele

probleme.

Activitățile celor doi inculpați de a

crea o presiune psihică și a induce o stare de temere martorului C. au

continuat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița. Astfel, din declarația

martorului H.I. rezultă că pentru a reuși audierea martorilor din dosar a luat

legătura cu inculpatul V. care prin intermediul lui C. a făcut posibilă

audierea persoanelor citate, prin urmare, inculpatul V. îi crea convingerea lui

C. că poate controla mersul anchetei și de el depinde rezolvarea situației, dar

important era ca această să plătească prețul la care s-au înțeles(banii sau

mașina de lemne).

De altfel, și în cadrul discuției din

data de 11 octombrie 2011, astfel cum rezultă din transcrierilor

înregistrărilor în mediu ambiental și imaginile video, cei doi inculpați V. și C.N.

îi cer martorului denunțător să plătească prețul la care s-au înțeles pentru

numai așa se va rezolva dosarul, inculpatul V. încercând să pară un mediator îi

cere lui C.N. să se împace cu C. în acest context, pentru a-l determina pe

martor să plătească, inculpatul V., a sunat-o pe D.A., procurorul care

instrumenta dosarul și i-a comunicat acesteia că cele două persoane implicate

în incident se află la el în birou își strâng mâna în semn de împăcare, urmând

ca atunci când aceasta va dori, cei doi să se prezinte și la parchet pentru a

se finaliza dosarul, aspect confirmat și de martorul D.A. (fila 108 dosar

instanță și filele 128-129 vol. I d.u.p.). Modalitatea de a acționa a

inculpatului V. nu a vizat decât obținerea folosului de la martorul denunțător,

creând acestuia convingerea că deși este cercetat pentru infracțiunea de

ultraj, de atitudinea lui C.N. depinde soluția ce se va da în cauză, aspect pe

care și inculpatul C.N. îl confirmă martorului, spunându-i acestuia că nu va da

declarație și în raport de ce va declara el fapta va fi sau nu încadrată in

infracțiunea de ultraj.

În discuțiile ulterioare, inițiate fie

de către inculpați fie de către martorul denunțător, inculpatul C.N. i-a

solicitat ferm lui C. să facă rost de bani pentru că el a amânat să dea

declarație la procuror (transcrierea convorbirii telefonice din data de 19

octombrie 2011 filele 63-64 vol. II d.u.p.). Acest aspect este confirmat și de

martorul D.A. care a relatat că i-a cerut agentului C.N. să dea o declarație

dar acesta a refuzat pe motiv că este parte vătămată și nu se grăbește cu

soluționare cauzei, fapt ce confirmă că prin aceasta inculpatul nu urmărea

decât să îl mențină pe martorul denunțător într-o stare de presiune psihică și

a obține de la acesta folosul solicitat.

Faptul că cei doi inculpați se

sprijineau în acțiunile întreprinse rezulta. și din convorbirile telefonice

purtate de aceștia, astfel, imediat după ce inculpatul C.N. îi comunică

martorului denunțător că de el depinde soluționare cauzei, îl contactează și pe

inculpatul V. căruia îi aduce reproșuri privind atitudinea martorului și îi

comunică pe scurt discuția cu acesta (vol. II d.u.p.).

Raportat Ia toate aceste împrejurări

ce conturează starea de fapt reținută și de către instanța de fond, Înalta Curte

reține că, sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de șantaj(autorat și

complicitate), constrângerea exercitată asupra părții vătămate de către cei doi

inculpați constă în amenințarea cu posibila schimbare a încadrării juridice a

faptei în infracțiunea de ultraj date fiind relațiile lor și influența asupra

organelor judiciare (în cazul inculpatului V. conferită de funcția sa de

conducere), ceea ce ar conduce la sancționarea penală a părții vătămate, în

condițiile în care plângerea inițială formulată de către inculpatul C.N. a fost

formulată pentru lovire și alte violențe.

Urmarea imediată a infracțiunii este

lezarea libertății psihice a părții vătămate, crearea unei stări de temere că

dacă nu va plăti prețul cerut de inculpați va fi cercetat pentru o faptă mai

gravă, dovadă în acest sens fiind chiar împrejurarea că partea vătămată a

solicitat sprijinul organelor de urmărire penală și al martorilor B.A. și Ș.I.

care deși lucrau în sistemul judiciar l-au îndrumat să urmeze calea legală (

filele 112 și 184 dos. instanță).

Sub aspectul laturii subiective, fapta

inculpatului C.N. a fost săvârșită cu intenția directă, calificată de scop, urmărind

să determine parte vătămată să plătească o sumă de bani (10.000 euro) sau o mașină

de lemne, modalitatea de dobândire a folosului fiind injustă în condițiile în

care, pe de o parte, schimbarea încadrării juridice se impunea având în vedere că

aspectele relatate în plângerea penală erau în legătură cu exercitarea

atribuțiilor de serviciu și nu al conflictelor personale preexistente dintre inculpat

și partea vătămată, iar pe de altă parte, încadrarea juridică a faptei putea fi

schimbată de către procuror urmare administrării probatoriului. Mai mult, chiar

polițistul căruia i~a fost repartizat dosarul a apreciat că încadrarea juridică

a faptei este cea de ultraj și a dispus declinarea cauzei la procuror pentru

efectuarea urmăririi penale în cauză, aspect cunoscut și de către cei doi

inculpați.

Inculpatul V.A.O. a comis fapta cu

intenție să plătească o sumă de bani (10.000 euro) sau o mașină de lemne

inculpatului C.N., modalitatea de dobândire a folosului fiind injustă în

condițiile în care, cunoștea că o împăcare a părților nu poate opera, pe de o

parte, că schimbarea încadrării juridice se impunea având în vedere că

aspectele relatate în plângerea penală erau în legătură cu exercitarea

atribuțiilor de serviciu și