ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2328/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2328/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la 23 iunie 2006 pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale, reclamanții

D.R. și D.G., prin mandatar D.R. a chemat în judecată pe pârâții D.M., SC C.C.

SA, Direcția de Muncă și Protecție Socială Dâmbovița și Direcția Generală a

Finanțelor solicitând să se constate nulitatea procesului verbal din 22 iunie

2000 în ceea ce privește executarea imobiliară a suprafeței de teren de 22.591

mp și a clădirilor și anexelor existente pe acesta, situate în comuna C.,

județul Giurgiu.

La termenul de judecată

de la data de 21 august 2006, reclamanții au precizat că obiectul cererii de chemare

în judecată este nulitate act de adjudecare.

Prin sentința civilă

nr. 1613 din 14 iunie 2010 a Judecătoriei Bolintin Vale a fost respinsă excepția

lipsei calității procesuale active a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice

Dâmbovița, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și a fost admisă

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, cererea de chemare

în judecată fiind respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate.

Pentru a pronunța această

soluție judecătoria a reținut, în esență, că reclamanții nu au făcut dovada că proprietatea

le-a fost retrocedată după anul 1990 în baza legilor reparatorii, iar valorificarea

drepturilor lor de proprietate nu se poate face în cadrul acestui proces care are

ca obiect nulitate proces-verbal de adjudecare, atât timp cât au stat în pasivitate

la momentul apariției legilor de retrocedare a proprietăților.

Împotriva acestei soluții,

au declarat recurs reclamanții D.R. și D.G.

Prin decizia civilă nr.

426 din 03 mai 2011 a Tribunalului Giurgiu a fost casată parțial sentința nr. 1616/2010,

doar în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților

care a fost respinsă și a fost trimisă cauza spre rejudecare.

Dosarul a fost restituit

Judecătoriei Bolintin Vale unde a fost înregistrat la data de 22 august 2011.

Prin sentința civilă

nr. 87 din 16 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria Bolintin Vale în Dosarul

nr. 3081/192/2011 a fot admisă excepția necompetenței materiale a judecătoriei,

competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului Giurgiu.

Dosarul a fost înaintat

Tribunalului Giurgiu unde a fost înregistrat la data de 07 februarie 2012 sub numărul

3081/192/2011.

La data de 10 mai 2012

reclamanții au depus la dosarul cauzei precizare la acțiune prin care au solicitat

să se constate nulitatea absolută a procesului verbal de transfer de proprietate

asupra bunurilor mobile și imobile prin executare silită din 22 iunie 2000 motivat

de faptul că bunul ce a fost înstrăinat este monument istoric (art. 29 din O.G.

nr. 68/1994 abrogată prin Legea nr. 422/2001) fiind incidente și prevederile

art. 963 și art. 1310 C. civ., obiectul actului nefiind în circuitul civil.

S-au mai invocat drept

motiv de nulitate absolută dispozițiile art. 54 din O.G. nr. 11/1996 susținându-se

că pârâtul D.M. s–a obligat să plătească o sumă mai mică de bani decât cea la care

au fost evaluate bunurile, precum și lipsa capacității de folosință a Direcției

Generale de Muncă și Protecție Socială Dâmbovița de a executa silit un bun imobil

din jud. Giurgiu.

Totodată reclamanții au

solicitat nulitatea relativă a procesului verbal de transfer de proprietate asupra

bunurilor mobile și imobile prin executare silită, arătându-se că publicitatea acestui

act nu a existat, SC C.C. SA și restul instituțiilor abilitate din cele două județe

neprecizând că există un astfel de act încheiat.

La data de 07 iunie 2012

s-a depus la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de D.M. prin care s-a invocat

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, iar pe fond s-a solicitat

respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința civilă

nr. 21 din 11 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 3081/192/2011

a fost admisă acțiunea și s-a constatat nulitatea absolută parțială a procesului

verbal de transfer a dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile

prin executare silită din 22 iunie 2000 încheiat între Direcția Generală de Muncă

și Protecție Socială Dâmbovița, SC C.C. SA și D.M. în ceea ce privește executarea

imobiliară a suprafeței de 22.591 mp și a clădirilor și anexelor existente pe această

suprafață (reprezentând conacul N.D.).

Împotriva acestei sentinței,

în termenul legal, la data de 27 februarie 2013, a declarat apel pârâtul D.M., cererea

de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale la data de 13 mai 2013.

Prin decizia civilă

nr. 154/A din 8 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă

și asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de pârâtul D.M. în contradictoriu

cu reclamanții D.E., D.R., D.C.O. și D.G. și cu pârâții SC C.C. SA (dizolvată) prin

lichidator SC I.E. SRL Târgoviște, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița,

și Direcția de Muncă și Protecție Socială Dâmbovița; a schimbat în tot sentința

apelată și a respins cererea precizată ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel

instanța de apel a reținut următoarele:

Critica referitoare la

calitatea procesuală activă a intimaților reclamanți nu a putut fi primită de către

curtea de apel din moment ce această chestiune a fost tranșată irevocabil prin decizia

civilă nr. 426 din 3 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Giurgiu.

În ceea ce privește critica

apelantului referitoare la greșita admitere a acțiunii în constatarea nulității

absolute a procesului verbal de transfer a dreptului de proprietate din 22

iunie 2000, instanța de apel a reținut că este fondată.

Instanța de apel a apreciat

că din actele existente la dosarul cauzei nu se poate reține nici faptul că societatea

debitoare, pe baza unei înțelegeri cu apelantul-pârât, ar fi inclus imobilul în

suprafață de 22.591 mp. plus clădiri și anexe situate în Comuna C., județul Giurgiu,

în procesul verbal contestat la imobilul „Sectorul mecanizat” pe lista bunurilor

ce urmau a fi executate silit în contul datoriei, ori că înțelegerea frauduloasă

s-ar fi făcut cu organele de executare silită ale statului.

Afirmațiile intimaților-reclamanți

și dovezile prezentate de aceștia cu privire la relațiile de afaceri existente între

numitul B.G.D. (director general al SC C.C. SA) și apelantul-pârât D.M. nu sunt

suficiente pentru a dovedi frauda ori caracterul ilicit al procesului verbal de

transfer al dreptului de proprietate din 22 iunie 2000 ori o înțelegere a acestora

în sensul executării silite de către stat a unui bun ce nu aparținea debitorului.

De asemenea, faptul că

dreptul de proprietate s-a transmis contra unei sume de bani mai mici decât valoarea

bunurilor nu este de natură să dovedească intenția de a frauda interesele intimaților,

știut fiind faptul că bunurile ce sunt supuse executării silite se vând la o valoare

inferioară valorii de circulație.

Din analiza cererii de

chemare în judecată instanța de apel a constatat că intimații reclamanți deși au

susținut nulitatea absolută a actului pentru vânzarea lucrului altuia nu au invocat

în niciun fel complicitatea pârâtului-cumpărător, abia prin cererea precizatoare

și prin întâmpinarea la apelul de față, făcând referire la asocierea cu fostul director

la C.C. SA. Crevedia pentru înființarea unei alte societăți comerciale. În atare

condiții curtea a constatat că în cauză nu se poate reține aplicabilitatea principiului

„fraus omnia corrumpit” pentru a se putea constata nulitatea absolută a procesului

verbal de transfer a dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile

prin executarea silită din 22 iunie 2000.

În ceea ce privește celelalte

motive de nulitate absolută invocate de intimații-reclamanți prin cererea de chemare

în judecată și cererea precizatoare (bunul Conacul N.D. este monument istoric ori

lipsa capacității de folosință a Direcției Generale de Muncă și Protecție

Socială Dâmbovița de a executa silit un bun imobil situat în alt județ) ce nu au

fost analizate de prima instanță, Curtea de Apel a reținut că în lipsa unei cereri

de aderare la apel formulată de reclamanți nu poate analiza aceste motive de nulitate.

Împotriva deciziei

nr. 154/A din 8 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă

și asigurări sociale, a declarat recurs atât Direcția Generală Regională a Finanțelor

Publice Ploiești prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița,

cât și D.E., D.R., D.C.O. și D.G.

recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin mandatar

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița a arătat că în baza certificatului

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului emis de Ministerul Agriculturii

și Alimentației, SC C.C. a fost executată silit de către Direcția Generală de Muncă

și Protecție Socială Dâmbovița întocmind procesul verbal prin care o parte din patrimoniul

societății a fost transferat în patrimoniul lui D.M.

În anul 1949 terenul și

construcția au fost preluate de stat trecând în administrația CAP Crevedia.

Pentru aceste motive recurenta

a solicitat desființarea hotărârii criticate, admiterea cererii, iar pe fond respingerea

acțiunii.

În drept a invocat dispozițiile

art. 486 - 488 Noul C. proc. civ.

La data de 6 mai 2014

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița a depus precizări

prin care a arătat că continuatorul de drept al activității desfășurate este Direcția

Generală a Finanțelor Dâmbovița.

În același context Înalta

Curte reține că în decizia atacată ca parte figurează Direcția Generală a Finanțelor

Dâmbovița.

D.C.O. și D.G. au apreciat că decizia atacată este nelegală invocând dispozițiile

art. 304 pct. 7 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii recurenții

au arătat că în mod greșit Curtea de Apel nu motivează toate motivele de nulitate

absolute invocate atât prin cererea principală cât și prin cererea precizatoare

precizând faptul că nu poate fi primită susținerea instanței în sensul că în lipsa

unei cereri de aderare la apel nu poate fi motivată cererea din moment ce recurenții

nu au avut interes să adere la cererea de apel, sentința tribunalului fiindu-le

favorabilă.

Recurenții mai arată că

în decizia Curții de Apel se analizează toate argumentele legate de buna credință

a dobânditorului, dar nu se analizează niciun motiv de rea credință invocat pentru

a face dovada relei credințe a dobânditorului, recurenții apreciind că dobânditorul

a fost de rea credință la momentul achiziționării bunului în litigiu și că acesta

cunoștea cu prisosință că bunul în litigiu nu făcea parte din patrimoniul vânzătorului.

Intimatul D.M. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenți ca

nefondat.

Analizând actele și lucrările

dosarului în funcție de excepția nulității cererilor de recurs față de dispozițiile

art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. Înalta Curte reține următoarele:

Prin motivele invocate

recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița nu a formulat nicio critică

deciziei atacate care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., indicând generic dispozițiile art. 486 - 488

C. civ.

Dispozițiile art. 304

C. proc. civ. prevăd că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătorești

a căror modificare sau casare se poate obține pentru anumite motive de nelegalitate

expres prevăzute la pct. 1 - 9.

Potrivit art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea motivelor

de nelegalitate la care se referă art. 304 C. proc. civ. ci și în dezvoltarea lor,

care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată căii de atac, având

în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub aspect general în art.

304 C. proc. civ.

Având în vedere că recurenta

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița nu a formulat împotriva deciziei

recurate nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. va constata nulitatea cererii de recurs.

excepția nulității cererii de recurs formulată de D.E., D.R., D.C.O. și D.G., excepție

invocată din oficiu Înalta Curte o va respinge față de faptul că criticile deciziei

atacate pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și nu

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. cum au menționat recurenții.

Plecând de la critica

recurenților în sensul că instanța de apel nu a analizat toate motivele de nulitate

absolută invocate atât prin cererea principală cât și prin cererea precizatoare,

Înalta Curte apreciază că este întemeiată față de faptul că instanța de apel a încălcat

prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care impun instanțelor de judecată

să se pronunțe motivat asupra tuturor cererilor formulate de părți pentru a da posibilitatea

instanței de judecată superioară să exercite controlul judiciar, în condițiile în

care este promovată calea de atac.

Așadar, nemotivarea instanței

de apel a tuturor motivelor de nulitate invocate de reclamanți echivalează cu situația

în care instanța nu și-a spus părerea în problema litigioasă cu care a fost sesizată

și în consecință Înalta Curte este în imposibilitate de a exercita controlul judiciar.

Motivarea instanței de

apel în sensul că în lipsa unei cereri de aderare la apel formulată de către reclamanți

nu poate conduce la analiza motivelor de nulitate absolută invocate prin cererea

de chemare în judecată și cererea precizatoare și care nu au fost analizate de prima

instanță, va fi înlăturată de către Înalta Curte deoarece pe de o parte reclamanții

nu au avut interes să adere la apel deoarece sentința tribunalului le-a fost favorabilă,

iar pe de altă parte apelul este o cale de atac ce provoacă o nouă judecată în fond

atât cu privire la problemele de fapt cât și cu privire la problemele de drept,

altfel spus o rejudecare a fondului.

Este adevărat că deși

apelul are caracter devolutiv și în această etapă procesuală instanța nu poate proceda

la o nouă judecată decât în limitele stabilite de apelant, însă în prezenta cauză

instanța de apel trebuia să aibă în vedere faptul că prin cererea precizatoare reclamanții

au invocat mai multe motive de nulitate, iar prima instanță a admis acțiunea ca

urmare a analizării unui singur motiv de nulitate și în consecință critica pârâtului

a fost limitată la acest motiv (buna credință la încheierea actului). Or, din moment

ce instanța de apel a considerat că motivul analizat de prima instanță nu este întemeiat

și în consecință nu poate să atragă admiterea acțiunii, aceasta în virtutea rolului

activ coroborat cu caracterul devolutiv al apelului și nu în ultimul rând față de

natura motivelor de nulitate invocate trebuia să supună analizei și celelalte motive

de nulitate invocate în cererea precizatoare.

Având în vedere considerentele

arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ. va

admite recursul declarat de D.E., D.R., D.C.O. și D.G., va casa decizia recurată

și va trimite cauza aceleiași instanțe cu recomandarea de a analiza și celelalte

motive de nulitate invocate în cererea precizatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii

de recurs formulată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva

deciziei civile nr. 154/A din 8 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția

a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă

și asigurări sociale.

Respinge excepția

nulității cererii de recurs privind recursul declarat de

reclamanții D.E., D.R.,

D.C.O. și D.G.

Admite recursul declarat

de reclamanții D.E., D.R., D.C.O. și D.G. împotriva deciziei civile nr. 154/A din

8 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 iunie

2014.