ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2310/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2310/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe

rolul Judecătoriei Târgu Mureș, la data de 22 martie 2013, contestatoarea SC C.

SRL a chemat-o în judecată pe intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor

Statului, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța să se anuleze adresa de

înființare a popririi instituită direct asupra conturilor bancare în data de 12

martie 2013, precum și a celorlalte acte execuționale întocmite împotriva sa, ca

fiind nelegale și netemeinice, încetarea procedurii execuționale care face obiectul

dosarului execuțional, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației,

a arătat că la data de 12 martie 2013 Banca U.Ț., banca la care avea deschis contul

bancar i-a comunicat că plata pe care urma să o facă nu poate fi acceptată deoarece

conturile sunt poprite în baza unei adrese de înființare a popririi colectivă, emisă

de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

A menționat că nu datorează

vreo sumă față de intimată; în urma demersurilor făcute la unitatea bancară a obținut

date suplimentare în sensul că, la data de 11 februarie 2013, Autoritatea

pentru Administrarea Activelor Statului a comunicat către Bnca U.Ț., cu adresa de

înaintare, Ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013, prin care a dispus înființarea popririi

conturilor bancare față de toți debitorii Autorității pentru Administrarea

Activelor Statului, astfel cum aceștia sunt nominalizați în anexa la ordin.

A arătat că a intrat în

posesia ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013 și nu a anexei la aceasta, deoarece

instituția bancă a refuzat să elibereze o copie a anexei; poprirea conturilor s-a

realizat în mod colectiv, în baza ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013, cu anexa

aferentă fără să existe o adresă de înființare a popririi sau orice alt act de executare

silită.

Contestatoarea a arătat

referitor la admisibilitatea contestației, raportat la dispozițiile art. 83 din

O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului că sunt îndeplinite

condițiile generale ale promovării acțiunii în justiție și condițiile de admisibilitate

ale unei contestații la executare, executarea a început, iar raportat la data de

12 martie 2013, a fost respectat și termenul de formulare a contestației.

În privința nelegalității

procedurii de executare silită, a arătat că intimata nu a respectat dispozițiile

art. 41 și 42 din O.U.G. nr. 51/1998; a dispus înființarea popririi conturilor sale

fără a se comunica nici anterior înființării popririi nici ulterior titlul executoriu

împrejurare care constituie, în opinia contestatoarei, un abuz de drept al intimatului,

necomunicarea face ca acesta să nu fie opozabil, iar procedura executării silite

să fie lovită de nulitate.

A susținut că, întrucât

textul O.U.G. nr. 51/1998 nu cuprinde mențiuni privind conținutul adresei de înființare

a popririi, acesta se completează cu dispozițiile art. 149 alin. (5) C. proc. fisc.,

text nerespectat de către intimată, poprirea fiind înființată în lipsa unei adrese

de înființare a popririi, în baza ordinului nr. 5.

În opinia contestatoarei

ordinul menționat poate fi considerat act administrativ prin care se face cunoscută

măsura de executare silită dar nicidecum act de executare silită propriu zis: titlu

executoriu sau adresa de înființare a popririi.

Contestatoarea a arătat

că, în cauză, nu au fost respectate dispozițiile minimale ale unei executări silite:

inexistența unui titlu executoriu, inexistența unei somații simple sau execuționale

prin care să fie informată că are un debit, cuantumul, natura acesteia; inexistența

unei adrese de înființare a popririi - act individual, poprirea fiind făcută în

temeiul unui simplu ordin la care s-a atașat o anexă cu 5000 de contribuabili; inexistența

dosarului execuțional.

În drept au fost invocate

dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 republicată.

În dovedirea contestației

au fost depuse, în copie, ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013, copie extras bancar

din care rezultă poprirea instituită de intimată; copie înștiințare plată.

Prin întâmpinare, intimata

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a invocat excepția de necompetență

materială și teritorială a Judecătoriei Târgu Mureș, în soluționarea contestației

la executare, excepția tardivității formulării contestației în raport de dispozițiile

art. 401 C. proc. civ. apreciind că aceasta a fost introdusă cu nerespectarea termenului

prevăzut de lege; pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată

și nefondată.

A arătat că în baza O.U.G.

nr. 95/2003 privind preluarea de către Autoritatea pentru Administrarea

Activelor Statului a unor creanțe bugetare în vederea încasării și virării lor la

Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate a preluat de la CAS Mureș prin protocolul

nr. 1 din 23 februarie 2004 o creanță fiscală în valoare de 38.946,05 ROL, consolidate

în dolari SUA la valoarea de 11.874,52 dolari SUA asupra SC C. SRL.

În temeiul prevederilor

art. 6 alin. (2) Titlurile de creanță aferente creanțelor bugetare transferate constituie

titluri executorii; conform art. 3 CAS garantează valabilitatea, realitatea și actualitatea

creanțelor transferate precum și legalitatea titlurilor de creanță transferate precum

și legalitatea titlurilor de creanță și a titlurilor executorii aferente.

În temeiul protocolului

menționat, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 557/2003 de modificare

și aprobare a O.U.G. nr. 95/2003 s-a declanșat procedura de executare silită, prin

comunicarea somației colective pentru plată din 4 martie 2004 cu adresa din 8

martie 2004 și confirmare de afișare din partea CJAS Mureș din 15 martie 2004.

A mai arătat că întrucât

contestatoarea nu efectuase nicio plată s-a procedat la poprirea conturilor societății

prin ordinul AVAS nr. 319 din 07 martie 2005; a fost comunicat titlul executoriu

cu adresa din 13 noiembrie 2007, cu confirmarea de primire din data de 19 noiembrie

2007.

Cum nici această sumă

nu a fost achitată s-a instituit o nouă poprire asupra conturilor în data de 30

ianuarie 2013.

A mai arătat că potrivit

dispozițiilor art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2003 obligația de a notifica debitorul

revine CNAS și nu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului; dispozițiile

O.U.G. nr. 95/2003 se completează cu dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 în măsura în

care primul act normativ nu cuprinde mențiuni speciale; atât timp cât O.U.G.

nr. 95/2003 cuprinde dispoziții speciale privind notificarea debitorului nu pot

fi aplicate concomitent și dispozițiile prevăzute de art. 42 din O.U.G. nr. 51/1998

privind comunicarea titlului executoriu. În opinia intimatei această interpretare

este confirmată și de dispozițiile art. 6 alin. (2

1

)

din O.U.G.

nr. 95/2003.

Intimata a formulat și

cerere de chemare în garanție a CJAS Mureș prin care a solicitat ca în cazul în

care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului va cădea în pretenții să

fie obligată chemata în garanție la restituirea acestor sume.

În motivare a arătat că

potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 95/2003 CNAS garantează valabilitatea creanței transferate

precum și legalitatea titlurilor de creanță și a titlurilor executorii aferente.

În drept cererea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 60, art. 115 și urm. C. proc. civ.

În temeiul art. 242 C.

proc. civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.

Prin sentința civilă

nr. 4792 din 27 mai 2013 a fost admisă excepția de necompetență materială a Judecătoriei

Târgu Mureș și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, în data de 25 iulie 2013.

Chemata în garanție CJAS

Mureș a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție

ca nefondată.

Contestatoarea și-a precizat

contestația și a invocat, în temeiul art. 389 alin. (1) C. proc. civ. excepția perimării

executării silite pornită în temeiul Ordinului nr. 319 din 7 mai 2005 emis de vicepreședintele

AVAS și față de somația colectivă din 4 martie 2004.

În motivarea excepției

a arătat că somația colectivă a fost emisă în data de 4 martie 2004 iar până la

data de 7 martie 2005 nu a fost urmată de niciun act de executare, aspect pe care

intimata îl recunoaște în întâmpinare.

De asemenea, ordinul

nr. 319 a fost emis în data de 7 februarie 2003 nefiind urmat de niciun alt act

de executare.

Cum creditoarea a lăsat

să treacă un termen de 6 luni fără a face și alte acte de executare contestatoarea

a apreciat că executarea s-a perimat astfel că se impune desființarea executării

pornită în 2004 - 2005.

A mai invocat prescripția

dreptului de a solicita executarea silită în raport de ordinul AVAS nr. 5 din

30 ianuarie 2013.

În motivarea acestei excepții

a arătat că, având în vedere dispozițiile art. 405 alin. (1) C. proc. civ. și C.

proc. fisc. potrivit căruia pentru creanțele bugetare termenul de prescripție este

de 5 ani, titlul executoriu – înștiințarea de plată a fost emis de CAS Mureș în

data de 20 ianuarie 2004 astfel încât putea fi pus în executare până în data de

1 ianuarie 2010.

Cum ordinul a fost emis

în data de 30 ianuarie 2013, iar poprirea a fost înființată în data de 11 februarie

2013, în opinia contestatoarei, executarea silită a fost demarată cu depășirea termenului

legal de 5 ani, astfel că excepția este întemeiată.

A susținut că și pentru

situația în care s-ar avea în vedere pentru calcularea termenului de prescripție

data comunicării titlului executoriu, 13 noiembrie 2007, conform adresei, și în

această situație executarea a fost pornită cu depășirea termenului legal.

Pe fondul contestației

a solicitat anularea tuturor actelor și formelor de executare, inclusiv a executării

însăși pentru că somația colectivă pentru plată din 4 martie 2004, afișată la CAS

Mureș în data de 15 martie 2004 nu poate fi apreciată ca fiind somația pentru executarea

pornită în temeiul ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013, întrucât acest act de executare

s-a perimat de drept conform art. 389 C. proc. civ.

Deși potrivit dispozițiilor

legale care reglementează executarea silită primul act de executare este somația,

în situația de față o astfel de somație nu există întrucât somația din 4 martie

2004 s-a perimat.

Intimata AVAS a formulat

concluzii cu privire la excepțiile invocate de contestatoare și a solicitat respingerea

acestora.

Prin sentința

civilă nr. 112 din 12 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,

a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC C. SRL, în contradictoriu

cu intimata

Autoritatea

pentru Administrarea Activelor Statului

și cu chemata

în garanție CJAS Mureș.

A constatat

perimată executarea silită începută de AVAS, prin afișarea somației colective pentru

plată din 4 martie 2004, în data de 15 martie 2004.

A constatat

prescris dreptul de a cere executarea silită.

A anulat executarea

silită pornită de intimata AVAS împotriva contestatoarei, în temeiul titlului executoriu

reprezentat de înștiințarea de plată emisă de CAS Mureș din 20 ianuarie 2014.

Pentru a pronunța

această soluție,

analizând

excepția

prescripției dreptului de a solicita executarea silită în raport de ordinul AVAS

nr. 5 din 30 ianuarie 2013 și excepția perimării executării silite pornită în temeiul

ordinului nr. 319 din 7 mai 2005 emis de vicepreședintele AVAS și față de somația

colectivă din 4 martie 2004, curtea de apel a constatat următoarele:

Potrivit art. 149

alin. (5) din O.G. nr. 92/2003 „Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane

fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare, printr-o

adresă care va fi comunicată terțului poprit, dispozițiile art. 44 cu privire la

comunicarea actului administrativ fiscal aplicându-se în mod corespunzător. Totodată,

va fi înștiințat și debitorul despre înființarea popririi”.

Potrivit art. 50 din O.G.

nr. 92/2003 „Procedurile de executare silită pentru valorificarea activelor la care

se referă prezenta ordonanță de urgență sunt supuse dispozițiilor O.G. nr. 92/2003

privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare,

efectuarea actelor de executare silită revenind organelor de executare fiscală".

Este adevărat că dispozițiile

art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului sunt

în sensul menționat de contestatoare, respectiv: „(1) Titlul executoriu se comunică

debitorului și se pune în executare fără nicio formalitate. (2) Titlurile executorii

emise în condițiile prezentului capitol se execută potrivit prevederilor prezentei

ordonanțe de urgență”. De asemenea, art. 42 alin. (1) stabilește obligația de a

comunica către debitor titlul executoriu, iar după această comunicare, „AVAS poate

dispune prin ordin blocarea prin poprire a conturilor bancare de orice natură pe

care debitorul le deține în orice bancă sau organizație cooperatistă de credit,

indiferent de moneda în care sunt constituite”.

Potrivit art. 58

din O.U.G. nr. 51/1998

„Executorul va începe executarea după comunicarea titlului executoriu prevăzut la

art. 39 alin. (1), cu mențiunea că neachitarea de bunăvoie a creanței în termen

de 5 zile lucrătoare de la primire dă dreptul creditorului să procedeze la executarea

silită fără nicio altă somație”.

Cu toate acestea, curtea

de apel a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr.

95/2003 privind preluarea

de către AVAB a unor creanțe bugetare în vederea încasării și virării lor la Fondul

național unic de asigurări sociale de sănătate și nu dispozițiile invocate de contestatoare.

Potrivit art. 6 alin. (2

1

)

(art. 2

1

a fost introdus

prin

Legea nr. 557 din 18 decembrie 2003 pentru aprobarea O.U.G. nr.

95/2003 privind preluarea de către AVAB a unor creanțe bugetare în vederea încasării

și virării lor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate) „prin derogare

de la prevederile art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, executarea silită

asupra tuturor bunurilor aparținând debitorilor va începe prin somație colectivă

pentru plata în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării somației la casele

de asigurări sociale de sănătate”.

Potrivit art. 13

alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea

silită a creanțelor preluate de AVAS, constatate prin acte care constituie titlu

executoriu sau care, după caz, au fost învestite cu formulă executorie, este de

7 ani. Acest termen nu se aplică creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea

silită a fost prescris.

A reținut că în cauză

au fost îndeplinite cerințele legii (O.U.G. nr. 95/2003) privind afișarea înștiințării

de plată. Astfel, sub nr. 5356 din 25 august 2004 Autoritatea pentru

Administrarea Activelor Statului a transmis către CASS Mureș somația colectivă pentru

plată din 4 martie 2004 privind debitorii care figurează în evidențele AVAB transferați

la CAS Mureș prin protocolul nr. 01 din 23 februarie 2004 identificați în anexa.

Conform adresei din

15 martie 2004, somația colectivă pentru plată din 4 martie 2004 a fost afișată

în data de 15 martie 2004.

Termenul de prescripție

prevăzut de art. 13 alin. (5) s-a împlinit în data de 1 ianuarie 2012.

În speță, au fost făcute

de intimată, potrivit susținerilor sale, acte de executare care au întrerupt termenul

de prescripție.

Astfel, a fost emis ordinul

nr. 319 din 7 martie 2005 prin care s-a dispus înființarea popririi asupra sumelor

aflate în conturile societăților menționate în anexa acestuia, până la concurența

sumelor precizate. Contestatoarea a fost menționată la poziția BB din anexă.

Potrivit susținerilor

intimatei, acest act nu avut ca urmare achitarea sumelor de către contestatoare

(fapt care a determinat-o să emită ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013).

Potrivit adresei emise

de AVAS din 13 noiembrie 2007 s-a comunicat contestatoarei titlul executoriu – reprezentat

de înștiințarea de plată emisă de CAS Mureș din 20 ianuarie 2004; dovada comunicării

se află la dosar Târgu Mureș, contestatoarea primind înscrisurile la data de 19

noiembrie 2007.

S-a constatat că după

data afișării somației colective de plată, 15 martie 2004 și până la data emiterii

ordinului nr. 319 din 7 martie 2005, intimata nu a mai făcut acte de executare.

De asemenea nu a mai făcut

acte de executare nici de la data emiterii ordinului nr. 319 din 7 martie 2005 până

la data comunicării către contestatoare a titlului executoriu în data de 19 noiembrie

2007.

În plus, și pentru perioada

cuprinsă între data de 19 noiembrie 2007 până la data ordinului nr. 5 din 30

ianuarie 2013, intimata având în vedere lipsa dovezilor privind continuarea executării

ulterior comunicării titlului executoriu.

Potrivit art. 389 C. proc.

civ., dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui

act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de

drept. Curtea de apel a reținut că art. 379 C. proc. civ. este aplicabil în cauză,

întrucât O.U.G. nr. 51/1998 conține prevederi derogatorii de la dreptul comun, reglementat

de C. proc. civ., privind executarea silită, astfel că sunt aplicabile și prevederile

C. proc. civ. în ce privește perimarea executării silite.

A constatat astfel că,

de la data primului act de executare, 15 martie 2004, data afișării somației colective

de plată, și până la data la care intimata ar fi săvârșit următoarele acte de executare

silită, 7 martie 2005, emiterea ordinului nr. 319, a trecut o perioadă de aproximativ

un an, împlinindu-se astfel termenul de perimare prevăzut de art. 389 alin. (1)

C. proc. civ.

Așa fiind, executarea

silită începută cu data afișării somației colective, 15 martie 2004 și continuată

prin actele de executare săvârșite la 7 martie 2005, 30 ianuarie 2013, s-a perimat

prin trecerea unui termen mai mare de 6 luni de la ultimul act de executare, respectiv

aproape un an.

Rezultă că îndeplinirea

următoarelor acte începătoare de executare, din 7 martie 2005, 30 ianuarie 2013,

nu are niciun efect cu privire la prescripția dreptului de a cere executarea silită

dacă, ulterior, executarea pornită în baza actului începător a fost perimată potrivit

art. 405

2

alin. (3) C. proc. civ., care prevede că „prescripția nu este

întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat

ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea”.

În consecință, având în

vedere lipsa dovezilor privind continuarea executării ulterior afișării somației

a constatat ca fiind întemeiată excepția de perimare, invocată de contestatoare.

În speță, dreptul intimatei

de executare silită a titlului executoriu reprezentat de înștiințarea de plată emisă

de CAS Mureș din 20 ianuarie 2004 s-a prescris la data de 1 ianuarie 2012.

În speță, intimata AVAS

ar fi putut reîncepe, consecutiv perimării intervenite raportat la primul act de

executare, afișarea somației colective, 15 martie 2004, executarea silită (ceea

ce intimata a și încercat, de altfel prin emiterea ordinului de poprire nr. 5 din

30 ianuarie 2013), dacă în cauză nu ar fi intervenit între timp prescripția executării

silite în data de 1 ianuarie 2012. Potrivit dispozițiilor art. 405

2

alin. (3) C. proc. civ. (în același sens art. 16 alin. final din Decretul nr. 167/1958),

"Prescripția nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă,

anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea".

Rezultă că perimarea nu

afectează dreptul creditorului de a începe o nouă executare silită, înăuntrul termenului

de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, cu respectarea dispozițiilor

O.U.G. nr. 51/2008 și O.U.G nr. 95/2003. Cum în cauză a intervenit însă prescripția

executării silite, perimarea a lipsit de efect actele de executare silită anterioare,

începerea unei noi executări silite este nulă, conform art. 391 C. proc. civ.

În ceea ce privește comunicarea

titlului executoriu în data de 19 noiembrie 2007 s-a reținut că acesta nu are valoarea

unui act de începere a executării întrucât potrivit art. 6 alin. (2

1

)

din O.U.G. nr. 95/2003 privind preluarea de către AVAB a unor creanțe bugetare

în vederea încasării și virării lor la Fondul național unic de asigurări sociale

de sănătate „prin derogare de la prevederile art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată,

executarea silită asupra tuturor bunurilor aparținând debitorilor va începe prin

somație colectivă pentru plata în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării

somației la casele de asigurări sociale de sănătate”.

Cum s-a reținut că în

cauză a intervenit perimarea executării silite începute prin afișarea somației colective

și cum nu rezultă că în cauză a mai avut loc o afișare a somației în condițiile

O.U.G. nr. 95/2003, rezultă că o comunicare către debitor a titlului executoriu

nu valorează afișarea somației colective.

Pentru aceste considerente,

curtea de apel a constatat contestația ca fiind întemeiată, a admis-o, a constatat

perimată executarea silită începută de AVAS în baza titlului executoriu reprezentat

de înștiințarea de plată emisă de CAS Mureș din 20 ianuarie 2004 și a dispus anularea

tuturor măsurilor de executare silită luate de intimată.

A constatat prescris dreptul

AVAS de a pune în executare silită titlul executoriu reprezentat de înștiințarea

de plată emisă de CAS Mureș din 20 ianuarie 2004.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS),

întemeindu-se pe dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 și art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Recurenta apreciază că

hotărârea curții de apel este nelegală.

Astfel, în ce privește

admiterea excepției perimării executării silite, arată că,

în mod greșit,

instanța de fond a considerat că, în speță,

a intervenit perimarea executării silite, având în vedere că între data afișării

somației colective de plată, 15 martie 2004 și până la data emiterii Ordinului de

poprire nr. 319 din 7 martie 2005, Autoritatea pentru Administrarea Activelor

Statului nu a mai făcut niciun act de executare, deoarece chiar dacă ad absurdum

se va considera că a intervenit perimarea, acest aspect nu are nicio relevanță,

întrucât, în interiorul termenului de 7 ani (la un an de la emiterea Somației colective

de plată) se va considera că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului

a declanșat o nouă executare silită, prin emiterea ordinului de poprire nr. 319

din 7 martie 2005.

Mai susține că, în materia

perimării, se aplică dispozițiile Legii speciale, respectiv O.U.G. nr. 51/1998.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 41 „titlul executoriu se comunică debitorului

și se pune în executare fără nicio formalitate". În speță, a fost dispusă și

înființarea popririi prin Ordinul nr. 319 din 7 martie 2005 asupra conturilor SC

C. SA. Dispozițiile art. 390 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „Dispozițiile

art. 387 și 389 nu se aplică în cazurile în care legea încuviințează executarea

fără somație" și ca atare, excepția perimării trebuia respinsă. Cursul prescripției

a fost întrerupt în momentul declanșării executării silite prin poprirea conturilor

bancare cu Ordinul nr. 319 din 7 martie 2005; efectul întrerupător fiind înlăturat

numai în ipoteza respingerii cererii de executare silită, anulării acesteia sau

a executării silite înseși, perimării executării silite sau renunțării la ea. În

cazul executării silite prin poprire, perimarea executării silite nu operează, astfel

efectul întrerupător al cursului prescripției fiind valabil.

Arată, de asemenea, că

executarea silită, indiferent la care act de executare ne reportăm, este efectuată

în termenul de prescripție de 7 ani, calculat de la data emiterii înștiințării de

plată. Susține, sub acest aspect că, la un an de la data emiterii Somației colective,

a fost emis Ordinul de înființare a popririi nr. 319 din 7 martie 2005, or, în cazul

executărilor silite efectuate prin poprire, nu operează perimarea; Poprirea este

o măsura de executare silită ce se face fără somație, astfel că dispozițiile legale

menționare anterior îi sunt aplicabile.

În fine, consideră că

și actul de executare Comunicarea titlului executoriu din data de 19 noiembrie 2007

are valoarea unui act de executare, întrucât legiuitorul nu a intenționat să golească

de conținut prevederile generale referitoare la comunicarea titlului executoriu,

în sensul nesuprimării intenției de stăruință în continuarea executării silite.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea susținerilor

formulate în recurs, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale

incidente în cauză, se constată următoarele:

Critica conform căreia

în mod eronat curtea de apel a apreciat că a intervenit perimarea executării silite

întrucât de la data afișării somației colective de plată, 15 martie 2004 și până

la data emiterii ordinului de poprire nr. 319 din 7 martie 2005, Autoritatea

pentru Administrarea Activelor Statului nu a mai făcut niciun act de executare,

atâta vreme cât, – luându-se în considerare ordinul nr. 319 din 7 martie 2005, prin

care s-a declanșat o nouă executare silită, perimarea nu are nicio relevanță, nu

poate fi primită.

În susținerea acestei

critici, recurenta arată că executarea silită declanșată de AVAS în temeiul dispozițiilor

O.U.G. nr. 51/1998 nu se perimă, dacă se iau în considerare dispozițiile art. 390

alin. (1) C. proc. civ., întrucât conform art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998 executarea

silită pornită de AVAS începe prin comunicarea titlului executoriu, iar conform

art. 41 din aceeași ordonanță, titlul executoriu se comunică debitorului și se pune

în executare fără nicio formalitate. Arată, de asemenea, că, în speță, cursul prescripției

a fost întrerupt prin poprirea conturilor bancare cu Ordinul nr. 319 din 7 martie

2005, așa încât perimarea executării silite nu operează, iar efectul întrerupător

al cursului prescripției este valabil.

Susținerile recurentei

nu sunt întemeiate.

Se constată astfel, contrar

susținerilor recurentei, că instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.

41 și art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, dar, în mod corect, a apreciat că în cauză

sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 95/2003 și a dat relevanță juridică acestora,

în sensul că prin derogare de la prevederile art. 58, executarea silită asupra tuturor

bunurilor aparținând debitorilor va începe prin somație colectivă pentru plata în

termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării somației la casele de asigurări

sociale de sănătate.

Prin urmare, se impune

a fi înlăturată susținerea recurentei potrivit căreia în cauză sunt aplicabile dispozițiile

art. 390 C. proc. civ., întrucât aceste dispoziții legale vizează situațiile în

care executarea silită pornește fără somație.

Se observă că în cauză,

au fost îndeplinite cerințele O.U.G. nr. 95/2003, având în vedere că somația colectivă

de plată din 4 martie 2004 a fost afișată la data de 15 martie 2004, însă până la

emiterea Ordinului nr. 319 din 7 martie 2005, prin care s-a dispus înființarea popririi,

a trecut o perioadă de aproximativ un an.

Or, potrivit dispozițiilor

art. 389 C. proc. civ., incidente în speță, dacă creditorul a lăsat să treacă 6

luni de la data împlinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte

de urmărire, executarea se perimă de drept.

Drept urmare, având în

vedere lipsa dovezilor privind continuarea executării ulterior comunicării și înființării

popririi asupra disponibilității bănești ale contestatoarei, se reține ca fiind

întemeiată excepția de perimare invocată de contestatoarea debitoare SC C. SRL și

corect a fost admisă de către prima instanță, care s-a pronunțat în cauză.

În ce privește excepția

prescripției dreptului de a solicita executarea silită se reține, de asemenea, că

în mod corect instanța a constatat prescris dreptul de a cere executarea silită,

întrucât s-a apreciat judicios de către instanță că având în vedere că a intervenit

perimarea executării silite, îndeplinirea următoarelor acte de executare, – ordinul

nr. 319 din 7 martie 2005 și ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013 – nu are niciun

efect asupra termenului de prescripție de a cere executarea silită, întrucât potrivit

dispozițiilor art. 405

2

alin. (3) C. proc. civ., „prescripția nu este

întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat

ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea”.

Totodată, se constată

că susținerea recurentei conform căreia executarea silită, indiferent la care act

de executare ne raportăm, este efectuată în cadrul termenului de prescripție de

7 ani, prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 este eronată, întrucât

de la data afișării somației colective de plată din 4 martie 2012, termenul de prescripție,

în speță, s-a împlinit la data de 1 ianuarie 2012, perimarea lipsind de efect actele

silite anterioare, iar începerea unei noi executări silite, în raport de dispozițiile

art. 391 C. proc. civ., fiind nulă.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul declarat de recurenta Autoritatea pentru Administrarea Activelor

Statului, împotriva sentinței civile nr. 112 din 12 noiembrie 2013 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de recurenta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului

împotriva

sentinței civile nr. 112 din

12 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie

2014.