ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2310/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș, la data de 22 martie 2013, contestatoarea SC C. SRL a chemat-o în judecată pe intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța să se anuleze adresa de înființare a popririi instituită direct asupra conturilor bancare în data de 12 martie 2013, precum și a celorlalte acte execuționale întocmite împotriva sa, ca fiind nelegale și netemeinice, încetarea procedurii execuționale care face obiectul dosarului execuțional, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației, a arătat că la data de 12 martie 2013 Banca U.Ț., banca la care avea deschis contul bancar i-a comunicat că plata pe care urma să o facă nu poate fi acceptată deoarece conturile sunt poprite în baza unei adrese de înființare a popririi colectivă, emisă de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. A menționat că nu datorează vreo sumă față de intimată; în urma demersurilor făcute la unitatea bancară a obținut date suplimentare în sensul că, la data de 11 februarie 2013, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a comunicat către Bnca U.Ț., cu adresa de înaintare, Ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013, prin care a dispus înființarea popririi conturilor bancare față de toți debitorii Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, astfel cum aceștia sunt nominalizați în anexa la ordin.

A arătat că a intrat în posesia ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013 și nu a anexei la aceasta, deoarece instituția bancă a refuzat să elibereze o copie a anexei; poprirea conturilor s-a realizat în mod colectiv, în baza ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013, cu anexa aferentă fără să existe o adresă de înființare a popririi sau orice alt act de executare silită. Contestatoarea a arătat referitor la admisibilitatea contestației, raportat la dispozițiile art. 83 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului că sunt îndeplinite condițiile generale ale promovării acțiunii în justiție și condițiile de admisibilitate ale unei contestații la executare, executarea a început, iar raportat la data de 12 martie 2013, a fost respectat și termenul de formulare a contestației.

În privința nelegalității procedurii de executare silită, a arătat că intimata nu a respectat dispozițiile art. 41 și 42 din O.U.G. nr. 51/1998; a dispus înființarea popririi conturilor sale fără a se comunica nici anterior înființării popririi nici ulterior titlul executoriu împrejurare care constituie, în opinia contestatoarei, un abuz de drept al intimatului, necomunicarea face ca acesta să nu fie opozabil, iar procedura executării silite să fie lovită de nulitate. A susținut că, întrucât textul O.U.G. nr. 51/1998 nu cuprinde mențiuni privind conținutul adresei de înființare a popririi, acesta se completează cu dispozițiile art. 149 alin. (5) C. proc.

fisc., text nerespectat de către intimată, poprirea fiind înființată în lipsa unei adrese de înființare a popririi, în baza ordinului nr. 5. În opinia contestatoarei ordinul menționat poate fi considerat act administrativ prin care se face cunoscută măsura de executare silită dar nicidecum act de executare silită propriu zis: titlu executoriu sau adresa de înființare a popririi. Contestatoarea a arătat că, în cauză, nu au fost respectate dispozițiile minimale ale unei executări silite: inexistența unui titlu executoriu, inexistența unei somații simple sau execuționale prin care să fie informată că are un debit, cuantumul, natura acesteia; inexistența unei adrese de înființare a popririi - act individual, poprirea fiind făcută în temeiul unui simplu ordin la care s-a atașat o anexă cu 5000 de contribuabili; inexistența dosarului execuțional.

În drept au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 republicată. În dovedirea contestației au fost depuse, în copie, ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013, copie extras bancar din care rezultă poprirea instituită de intimată; copie înștiințare plată. Prin întâmpinare, intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a invocat excepția de necompetență materială și teritorială a Judecătoriei Târgu Mureș, în soluționarea contestației la executare, excepția tardivității formulării contestației în raport de dispozițiile art. 401 C. proc. civ. apreciind că aceasta a fost introdusă cu nerespectarea termenului prevăzut de lege; pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și nefondată.

A arătat că în baza O.U.G. nr. 95/2003 privind preluarea de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a unor creanțe bugetare în vederea încasării și virării lor la Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate a preluat de la CAS Mureș prin protocolul nr. 1 din 23 februarie 2004 o creanță fiscală în valoare de 38.946,05 ROL, consolidate în dolari SUA la valoarea de 11.874,52 dolari SUA asupra SC C. SRL. În temeiul prevederilor art. 6 alin. (2) Titlurile de creanță aferente creanțelor bugetare transferate constituie titluri executorii; conform art. 3 CAS garantează valabilitatea, realitatea și actualitatea creanțelor transferate precum și legalitatea titlurilor de creanță transferate precum și legalitatea titlurilor de creanță și a titlurilor executorii aferente.

În temeiul protocolului menționat, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 557/2003 de modificare și aprobare a O.U.G. nr. 95/2003 s-a declanșat procedura de executare silită, prin comunicarea somației colective pentru plată din 4 martie 2004 cu adresa din 8 martie 2004 și confirmare de afișare din partea CJAS Mureș din 15 martie 2004. A mai arătat că întrucât contestatoarea nu efectuase nicio plată s-a procedat la poprirea conturilor societății prin ordinul AVAS nr. 319 din 07 martie 2005; a fost comunicat titlul executoriu cu adresa din 13 noiembrie 2007, cu confirmarea de primire din data de 19 noiembrie 2007. Cum nici această sumă nu a fost achitată s-a instituit o nouă poprire asupra conturilor în data de 30 ianuarie 2013. A mai arătat că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) din O.U.G.

nr. 95/2003 obligația de a notifica debitorul revine CNAS și nu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului; dispozițiile O.U.G. nr. 95/2003 se completează cu dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 în măsura în care primul act normativ nu cuprinde mențiuni speciale; atât timp cât O.U.G. nr. 95/2003 cuprinde dispoziții speciale privind notificarea debitorului nu pot fi aplicate concomitent și dispozițiile prevăzute de art. 42 din O.U.G. nr. 51/1998 privind comunicarea titlului executoriu. În opinia intimatei această interpretare este confirmată și de dispozițiile art. 6 alin. (2 1 ) din O.U.G. nr. 95/2003. Intimata a formulat și cerere de chemare în garanție a CJAS Mureș prin care a solicitat ca în cazul în care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului va cădea în pretenții să fie obligată chemata în garanție la restituirea acestor sume.

În motivare a arătat că potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 95/2003 CNAS garantează valabilitatea creanței transferate precum și legalitatea titlurilor de creanță și a titlurilor executorii aferente. În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 60, art. 115 și urm. C. proc. civ. În temeiul art. 242 C. proc. civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților. Prin sentința civilă nr. 4792 din 27 mai 2013 a fost admisă excepția de necompetență materială a Judecătoriei Târgu Mureș și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, în data de 25 iulie 2013. Chemata în garanție CJAS Mureș a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca nefondată.

Contestatoarea și-a precizat contestația și a invocat, în temeiul art. 389 alin. (1) C. proc. civ. excepția perimării executării silite pornită în temeiul Ordinului nr. 319 din 7 mai 2005 emis de vicepreședintele AVAS și față de somația colectivă din 4 martie 2004. În motivarea excepției a arătat că somația colectivă a fost emisă în data de 4 martie 2004 iar până la data de 7 martie 2005 nu a fost urmată de niciun act de executare, aspect pe care intimata îl recunoaște în întâmpinare. De asemenea, ordinul nr. 319 a fost emis în data de 7 februarie 2003 nefiind urmat de niciun alt act de executare.

Cum creditoarea a lăsat să treacă un termen de 6 luni fără a face și alte acte de executare contestatoarea a apreciat că executarea s-a perimat astfel că se impune desființarea executării pornită în 2004 - 2005. A mai invocat prescripția dreptului de a solicita executarea silită în raport de ordinul AVAS nr. 5 din 30 ianuarie 2013. În motivarea acestei excepții a arătat că, având în vedere dispozițiile art. 405 alin. (1) C. proc. civ. și C. proc. fisc. potrivit căruia pentru creanțele bugetare termenul de prescripție este de 5 ani, titlul executoriu – înștiințarea de plată a fost emis de CAS Mureș în data de 20 ianuarie 2004 astfel încât putea fi pus în executare până în data de 1 ianuarie 2010. Cum ordinul a fost emis în data de 30 ianuarie 2013, iar poprirea a fost înființată în data de 11 februarie 2013, în opinia contestatoarei, executarea silită a fost demarată cu depășirea termenului legal de 5 ani, astfel că excepția este întemeiată.

A susținut că și pentru situația în care s-ar avea în vedere pentru calcularea termenului de prescripție data comunicării titlului executoriu, 13 noiembrie 2007, conform adresei, și în această situație executarea a fost pornită cu depășirea termenului legal. Pe fondul contestației a solicitat anularea tuturor actelor și formelor de executare, inclusiv a executării însăși pentru că somația colectivă pentru plată din 4 martie 2004, afișată la CAS Mureș în data de 15 martie 2004 nu poate fi apreciată ca fiind somația pentru executarea pornită în temeiul ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013, întrucât acest act de executare s-a perimat de drept conform art. 389 C. proc. civ. Deși potrivit dispozițiilor legale care reglementează executarea silită primul act de executare este somația, în situația de față o astfel de somație nu există întrucât somația din 4 martie 2004 s-a perimat.

Intimata AVAS a formulat concluzii cu privire la excepțiile invocate de contestatoare și a solicitat respingerea acestora. Prin sentința civilă nr. 112 din 12 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC C. SRL, în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și cu chemata în garanție CJAS Mureș. A constatat perimată executarea silită începută de AVAS, prin afișarea somației colective pentru plată din 4 martie 2004, în data de 15 martie 2004. A constatat prescris dreptul de a cere executarea silită.

A anulat executarea silită pornită de intimata AVAS împotriva contestatoarei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de înștiințarea de plată emisă de CAS Mureș din 20 ianuarie 2014. Pentru a pronunța această soluție, analizând excepția prescripției dreptului de a solicita executarea silită în raport de ordinul AVAS nr. 5 din 30 ianuarie 2013 și excepția perimării executării silite pornită în temeiul ordinului nr. 319 din 7 mai 2005 emis de vicepreședintele AVAS și față de somația colectivă din 4 martie 2004, curtea de apel a constatat următoarele: Potrivit art. 149 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003 „Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare, printr-o adresă care va fi comunicată terțului poprit, dispozițiile art. 44 cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal aplicându-se în mod corespunzător.

Totodată, va fi înștiințat și debitorul despre înființarea popririi”. Potrivit art. 50 din O.G. nr. 92/2003 „Procedurile de executare silită pentru valorificarea activelor la care se referă prezenta ordonanță de urgență sunt supuse dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare, efectuarea actelor de executare silită revenind organelor de executare fiscală". Este adevărat că dispozițiile art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului sunt în sensul menționat de contestatoare, respectiv: „(1) Titlul executoriu se comunică debitorului și se pune în executare fără nicio formalitate. (2) Titlurile executorii emise în condițiile prezentului capitol se execută potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență”.

De asemenea, art. 42 alin. (1) stabilește obligația de a comunica către debitor titlul executoriu, iar după această comunicare, „AVAS poate dispune prin ordin blocarea prin poprire a conturilor bancare de orice natură pe care debitorul le deține în orice bancă sau organizație cooperatistă de credit, indiferent de moneda în care sunt constituite”. Potrivit art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998 „Executorul va începe executarea după comunicarea titlului executoriu prevăzut la art. 39 alin. (1), cu mențiunea că neachitarea de bunăvoie a creanței în termen de 5 zile lucrătoare de la primire dă dreptul creditorului să procedeze la executarea silită fără nicio altă somație”. Cu toate acestea, curtea de apel a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G.

nr. 95/2003 privind preluarea de către AVAB a unor creanțe bugetare în vederea încasării și virării lor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și nu dispozițiile invocate de contestatoare. Potrivit art. 6 alin. (2 1 ) (art. 2 1 a fost introdus prin Legea nr. 557 din 18 decembrie 2003 pentru aprobarea O.U.G. nr. 95/2003 privind preluarea de către AVAB a unor creanțe bugetare în vederea încasării și virării lor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate) „prin derogare de la prevederile art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, executarea silită asupra tuturor bunurilor aparținând debitorilor va începe prin somație colectivă pentru plata în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării somației la casele de asigurări sociale de sănătate”.

Potrivit art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de AVAS, constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost învestite cu formulă executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris. A reținut că în cauză au fost îndeplinite cerințele legii (O.U.G. nr. 95/2003) privind afișarea înștiințării de plată. Astfel, sub nr. 5356 din 25 august 2004 Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a transmis către CASS Mureș somația colectivă pentru plată din 4 martie 2004 privind debitorii care figurează în evidențele AVAB transferați la CAS Mureș prin protocolul nr. 01 din 23 februarie 2004 identificați în anexa.

Conform adresei din 15 martie 2004, somația colectivă pentru plată din 4 martie 2004 a fost afișată în data de 15 martie 2004. Termenul de prescripție prevăzut de art. 13 alin. (5) s-a împlinit în data de 1 ianuarie 2012. În speță, au fost făcute de intimată, potrivit susținerilor sale, acte de executare care au întrerupt termenul de prescripție. Astfel, a fost emis ordinul nr. 319 din 7 martie 2005 prin care s-a dispus înființarea popririi asupra sumelor aflate în conturile societăților menționate în anexa acestuia, până la concurența sumelor precizate. Contestatoarea a fost menționată la poziția BB din anexă.

Potrivit susținerilor intimatei, acest act nu avut ca urmare achitarea sumelor de către contestatoare (fapt care a determinat-o să emită ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013). Potrivit adresei emise de AVAS din 13 noiembrie 2007 s-a comunicat contestatoarei titlul executoriu – reprezentat de înștiințarea de plată emisă de CAS Mureș din 20 ianuarie 2004; dovada comunicării se află la dosar Târgu Mureș, contestatoarea primind înscrisurile la data de 19 noiembrie 2007. S-a constatat că după data afișării somației colective de plată, 15 martie 2004 și până la data emiterii ordinului nr. 319 din 7 martie 2005, intimata nu a mai făcut acte de executare.

De asemenea nu a mai făcut acte de executare nici de la data emiterii ordinului nr. 319 din 7 martie 2005 până la data comunicării către contestatoare a titlului executoriu în data de 19 noiembrie 2007. În plus, și pentru perioada cuprinsă între data de 19 noiembrie 2007 până la data ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013, intimata având în vedere lipsa dovezilor privind continuarea executării ulterior comunicării titlului executoriu. Potrivit art. 389 C. proc. civ., dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept. Curtea de apel a reținut că art. 379 C. proc. civ. este aplicabil în cauză, întrucât O.U.G.

nr. 51/1998 conține prevederi derogatorii de la dreptul comun, reglementat de C. proc. civ., privind executarea silită, astfel că sunt aplicabile și prevederile C. proc. civ. în ce privește perimarea executării silite. A constatat astfel că, de la data primului act de executare, 15 martie 2004, data afișării somației colective de plată, și până la data la care intimata ar fi săvârșit următoarele acte de executare silită, 7 martie 2005, emiterea ordinului nr. 319, a trecut o perioadă de aproximativ un an, împlinindu-se astfel termenul de perimare prevăzut de art. 389 alin. (1) C. proc. civ. Așa fiind, executarea silită începută cu data afișării somației colective, 15 martie 2004 și continuată prin actele de executare săvârșite la 7 martie 2005, 30 ianuarie 2013, s-a perimat prin trecerea unui termen mai mare de 6 luni de la ultimul act de executare, respectiv aproape un an.

Rezultă că îndeplinirea următoarelor acte începătoare de executare, din 7 martie 2005, 30 ianuarie 2013, nu are niciun efect cu privire la prescripția dreptului de a cere executarea silită dacă, ulterior, executarea pornită în baza actului începător a fost perimată potrivit art. 405 2 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că „prescripția nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea”. În consecință, având în vedere lipsa dovezilor privind continuarea executării ulterior afișării somației a constatat ca fiind întemeiată excepția de perimare, invocată de contestatoare.

În speță, dreptul intimatei de executare silită a titlului executoriu reprezentat de înștiințarea de plată emisă de CAS Mureș din 20 ianuarie 2004 s-a prescris la data de 1 ianuarie 2012. În speță, intimata AVAS ar fi putut reîncepe, consecutiv perimării intervenite raportat la primul act de executare, afișarea somației colective, 15 martie 2004, executarea silită (ceea ce intimata a și încercat, de altfel prin emiterea ordinului de poprire nr. 5 din 30 ianuarie 2013), dacă în cauză nu ar fi intervenit între timp prescripția executării silite în data de 1 ianuarie 2012. Potrivit dispozițiilor art. 405 2 alin. (3) C. proc. civ.

(în același sens art. 16 alin. final din Decretul nr. 167/1958), "Prescripția nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea". Rezultă că perimarea nu afectează dreptul creditorului de a începe o nouă executare silită, înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 51/2008 și O.U.G nr. 95/2003. Cum în cauză a intervenit însă prescripția executării silite, perimarea a lipsit de efect actele de executare silită anterioare, începerea unei noi executări silite este nulă, conform art. 391 C. proc. civ. În ceea ce privește comunicarea titlului executoriu în data de 19 noiembrie 2007 s-a reținut că acesta nu are valoarea unui act de începere a executării întrucât potrivit art. 6 alin. (2 1 ) din O.U.G.

nr. 95/2003 privind preluarea de către AVAB a unor creanțe bugetare în vederea încasării și virării lor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate „prin derogare de la prevederile art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, executarea silită asupra tuturor bunurilor aparținând debitorilor va începe prin somație colectivă pentru plata în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării somației la casele de asigurări sociale de sănătate”. Cum s-a reținut că în cauză a intervenit perimarea executării silite începute prin afișarea somației colective și cum nu rezultă că în cauză a mai avut loc o afișare a somației în condițiile O.U.G. nr. 95/2003, rezultă că o comunicare către debitor a titlului executoriu nu valorează afișarea somației colective.

Pentru aceste considerente, curtea de apel a constatat contestația ca fiind întemeiată, a admis-o, a constatat perimată executarea silită începută de AVAS în baza titlului executoriu reprezentat de înștiințarea de plată emisă de CAS Mureș din 20 ianuarie 2004 și a dispus anularea tuturor măsurilor de executare silită luate de intimată. A constatat prescris dreptul AVAS de a pune în executare silită titlul executoriu reprezentat de înștiințarea de plată emisă de CAS Mureș din 20 ianuarie 2004. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS), întemeindu-se pe dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 și art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. și solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurenta apreciază că hotărârea curții de apel este nelegală.

Astfel, în ce privește admiterea excepției perimării executării silite, arată că, în mod greșit, instanța de fond a considerat că, în speță, a intervenit perimarea executării silite, având în vedere că între data afișării somației colective de plată, 15 martie 2004 și până la data emiterii Ordinului de poprire nr. 319 din 7 martie 2005, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu a mai făcut niciun act de executare, deoarece chiar dacă ad absurdum se va considera că a intervenit perimarea, acest aspect nu are nicio relevanță, întrucât, în interiorul termenului de 7 ani (la un an de la emiterea Somației colective de plată) se va considera că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a declanșat o nouă executare silită, prin emiterea ordinului de poprire nr. 319 din 7 martie 2005. Mai susține că, în materia perimării, se aplică dispozițiile Legii speciale, respectiv O.U.G.

nr. 51/1998. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 41 „titlul executoriu se comunică debitorului și se pune în executare fără nicio formalitate". În speță, a fost dispusă și înființarea popririi prin Ordinul nr. 319 din 7 martie 2005 asupra conturilor SC C. SA. Dispozițiile art. 390 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „Dispozițiile art. 387 și 389 nu se aplică în cazurile în care legea încuviințează executarea fără somație" și ca atare, excepția perimării trebuia respinsă. Cursul prescripției a fost întrerupt în momentul declanșării executării silite prin poprirea conturilor bancare cu Ordinul nr. 319 din 7 martie 2005; efectul întrerupător fiind înlăturat numai în ipoteza respingerii cererii de executare silită, anulării acesteia sau a executării silite înseși, perimării executării silite sau renunțării la ea.

În cazul executării silite prin poprire, perimarea executării silite nu operează, astfel efectul întrerupător al cursului prescripției fiind valabil. Arată, de asemenea, că executarea silită, indiferent la care act de executare ne reportăm, este efectuată în termenul de prescripție de 7 ani, calculat de la data emiterii înștiințării de plată. Susține, sub acest aspect că, la un an de la data emiterii Somației colective, a fost emis Ordinul de înființare a popririi nr. 319 din 7 martie 2005, or, în cazul executărilor silite efectuate prin poprire, nu operează perimarea; Poprirea este o măsura de executare silită ce se face fără somație, astfel că dispozițiile legale menționare anterior îi sunt aplicabile.

În fine, consideră că și actul de executare Comunicarea titlului executoriu din data de 19 noiembrie 2007 are valoarea unui act de executare, întrucât legiuitorul nu a intenționat să golească de conținut prevederile generale referitoare la comunicarea titlului executoriu, în sensul nesuprimării intenției de stăruință în continuarea executării silite. Recursul nu este fondat.

Din examinarea susținerilor formulate în recurs, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, se constată următoarele: Critica conform căreia în mod eronat curtea de apel a apreciat că a intervenit perimarea executării silite întrucât de la data afișării somației colective de plată, 15 martie 2004 și până la data emiterii ordinului de poprire nr. 319 din 7 martie 2005, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu a mai făcut niciun act de executare, atâta vreme cât, – luându-se în considerare ordinul nr. 319 din 7 martie 2005, prin care s-a declanșat o nouă executare silită, perimarea nu are nicio relevanță, nu poate fi primită. În susținerea acestei critici, recurenta arată că executarea silită declanșată de AVAS în temeiul dispozițiilor O.U.G.

nr. 51/1998 nu se perimă, dacă se iau în considerare dispozițiile art. 390 alin. (1) C. proc. civ., întrucât conform art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998 executarea silită pornită de AVAS începe prin comunicarea titlului executoriu, iar conform art. 41 din aceeași ordonanță, titlul executoriu se comunică debitorului și se pune în executare fără nicio formalitate. Arată, de asemenea, că, în speță, cursul prescripției a fost întrerupt prin poprirea conturilor bancare cu Ordinul nr. 319 din 7 martie 2005, așa încât perimarea executării silite nu operează, iar efectul întrerupător al cursului prescripției este valabil. Susținerile recurentei nu sunt întemeiate. Se constată astfel, contrar susținerilor recurentei, că instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 41 și art. 58 din O.U.G.

nr. 51/1998, dar, în mod corect, a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 95/2003 și a dat relevanță juridică acestora, în sensul că prin derogare de la prevederile art. 58, executarea silită asupra tuturor bunurilor aparținând debitorilor va începe prin somație colectivă pentru plata în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării somației la casele de asigurări sociale de sănătate. Prin urmare, se impune a fi înlăturată susținerea recurentei potrivit căreia în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 390 C. proc. civ., întrucât aceste dispoziții legale vizează situațiile în care executarea silită pornește fără somație. Se observă că în cauză, au fost îndeplinite cerințele O.U.G.

nr. 95/2003, având în vedere că somația colectivă de plată din 4 martie 2004 a fost afișată la data de 15 martie 2004, însă până la emiterea Ordinului nr. 319 din 7 martie 2005, prin care s-a dispus înființarea popririi, a trecut o perioadă de aproximativ un an. Or, potrivit dispozițiilor art. 389 C. proc. civ., incidente în speță, dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data împlinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept. Drept urmare, având în vedere lipsa dovezilor privind continuarea executării ulterior comunicării și înființării popririi asupra disponibilității bănești ale contestatoarei, se reține ca fiind întemeiată excepția de perimare invocată de contestatoarea debitoare SC C. SRL și corect a fost admisă de către prima instanță, care s-a pronunțat în cauză.

În ce privește excepția prescripției dreptului de a solicita executarea silită se reține, de asemenea, că în mod corect instanța a constatat prescris dreptul de a cere executarea silită, întrucât s-a apreciat judicios de către instanță că având în vedere că a intervenit perimarea executării silite, îndeplinirea următoarelor acte de executare, – ordinul nr. 319 din 7 martie 2005 și ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013 – nu are niciun efect asupra termenului de prescripție de a cere executarea silită, întrucât potrivit dispozițiilor art. 405 2 alin. (3) C. proc. civ., „prescripția nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea”.

Totodată, se constată că susținerea recurentei conform căreia executarea silită, indiferent la care act de executare ne raportăm, este efectuată în cadrul termenului de prescripție de 7 ani, prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 este eronată, întrucât de la data afișării somației colective de plată din 4 martie 2012, termenul de prescripție, în speță, s-a împlinit la data de 1 ianuarie 2012, perimarea lipsind de efect actele silite anterioare, iar începerea unei noi executări silite, în raport de dispozițiile art. 391 C. proc. civ., fiind nulă. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurenta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, împotriva sentinței civile nr. 112 din 12 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 112 din 12 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2014.