ÎCCJ, Secția penală

Asupra conflictului negativ de competență de față; În baza lucrărilor dosarului constată următoarele: La data de 10 octombrie 2012, Înalta Curte a fost sesizată de Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit între această instanță și Tribunalul Ialomița. Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin Decizia penală nr. 98/R din 19 iunie 2012, Tribunalul Ialomița a admis excepția de necompetență materială și, în baza art. 42 C. proc. pen. cu referire la art. 278 1 alin. (1) și art. 28 1 pct. 3 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei penale - recurs declarat de petentul Ș.D.C. împotriva Sentinței penale nr. 138 din 23 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Urziceni, în favoarea Curții de Apel București.

Prin Sentința penală nr. 138 din data de 23 aprilie 2012, Judecătoria Urziceni, în baza art. 278* alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca tardivă, plângerea formulată de către petentul Ș.D.C. împotriva Rezoluției nr. 2520/P/2011 din 28 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, pe care o menține ca fiind legală și temeinică. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la plata cheltuielilor de judecată. În argumentarea soluției pronunțate, Judecătoria Urziceni a reținut că prin Rezoluția nr. 2520/P/2011 din data de 28 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de intimata B.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului prevăzută de art. 307 alin. (2) C. pen. întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere, înregistrată la data de 15 decembrie 2011 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, criticând-o pentru netemeinicie. Prin Rezoluția nr. 225/II/2/2012 din 18 ianuarie 2012 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni s-a dispus respingerea plângerii formulate de către petent, reținându-se că prin rezoluția atacată procurorul de caz a dispus o soluție legală și temeinică.

Tribunalul a reținut că prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni nu a soluționat plângerea împotriva rezoluției procurorului de caz în termenul de 20 de zile de la primirea acesteia așa cum impune art. 277 C. proc. pen. deoarece plângerea a fost depusă la Parchet la data de 15 decembrie 2011, iar plângerea a fost soluționată la data de 18 ianuarie 2012. Astfel, se aplică în cauză prevederile art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen. în care se arată că în cazul în care prim-procurorul Parchetului nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut de art. 277 C. proc. pen., termenul prevăzut în art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. și anume termenul în care se poate ataca în fața instanței rezoluția procurorului de netrimitere în judecată curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile.

Judecătoria a reținut că plângerea a fost respinsă tardiv în raport de dispozițiile legale arătate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul Ș.D.C. Recursul a fost depus la Judecătoria Urziceni fiind înaintat la Tribunalul Ialomița. În motivare susține și argumentează că plângerea a fost depusă în termen la organul de cercetare penală. Tribunalul din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale pe care a admis-o și a trimis dosarul Curții de Apel București, apreciind că din interpretarea prevederilor art. 27 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 5 din Legea nr. 202/2010 și ale art. 28 1 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 9 din Legea nr. 202/2010, rezultă că, în ceea ce privește competența de soluționare a recursului în materie penală, Curtea de Apel are competența generală, iar tribunalul are competența specială, limitată strict la cazurile prevăzute în art. 27 pct. 3 C. proc.

pen. Curtea de Apel București, prin Decizia penală nr. 1801/R din 24 septembrie 2012, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, a constatat existența conflictului negativ de competență și a înaintat cauza spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. În argumentarea acestei soluții Curtea de Apel a constatat că prin sentința penală pronunțată în cauză, judecătorul fondului a cenzurat rezoluția procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 307 alin. (2) C. pen. Potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen., tribunalul judecă, ca instanță de recurs, recursurile declarate împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Or, conform alin. (3) al art. 307 C. pen., acțiunea penală pentru infracțiunea de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Examinând conflictul negativ de competență ivit între Curtea de Apel București și Tribunalul Ialomița, în conformitate cu prevederile art. 43 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel București. Prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, a fost modificat art. 27 pct. 3 C. proc. pen.

care reglementează competența tribunalului ca instanță de recurs, în sensul că tribunalul, „ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege." Prin legea sus-menționată a fost modificat și art. 28 1 pct. 3 C. proc.

pen., care reglementează competența curții de apel ca instanță de recurs, potrivit căruia Curtea de Apel, „ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor date în competența tribunalului, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege." Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că, în ceea ce privește competența de soluționare a recursului în materie penală, prin modificările aduse Codului de procedură penală, Curtea de Apel a dobândit o competență generală, iar tribunalul, o competență specială, limitată la cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 27 pct. 3 C. proc. pen. Împrejurarea că infracțiunea pentru care s-au efectuat cercetări de către organul de urmărire penală, care a dispus o soluție de scoatere de sub urmărire penală - împotriva căreia recurentul petent a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., face parte din categoria acelora pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă, nu are relevanță sub aspectul stabilirii instanței competente să soluționeze recursul declarat în cauză, în condițiile în care hotărârea atacată este o sentință pronunțată în prima instanță de către judecătorie, care nu face parte din categoria celor care, potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, pot fi atacate cu recurs la tribunal. Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe petentul Ș.D.C. în favoarea Curții de Apel București, instanță căreia i se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul Ș.D.C. în favoarea Curții de Apel București, instanță căreia i se va trimite dosarul. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 10 decembrie 2012. Procesat de GGC - N