ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 98/2012

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 19 iulie 2010 sub nr.

11267/231/2010, reclamanta Agenția Domeniilor Statului a solicitat în

contradictoriu cu pârâta Comuna Pufești prin Primar, obligarea acesteia să-i

lase în proprietate și liniștită posesie clădirea și terenul aferent

Circumscripției Sanitar-Veterinare Pufești, cu suprafața construită de 50 m.p.

și teren în suprafață de 740 m.p., imobil situat în Comuna Pufești, județul

Vrancea.

Prin notele scrise

depuse la dosar la data de 28 octombrie 2010, reclamanta a invocat, în temeiul

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a

dispozițiilor H.G. nr. 908/2002 privind atestarea domeniului public al

județului Vrancea, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul

Vrancea, în ceea ce privește Circumscripția Sanitar-Veterinară Pufești,

prevăzută în Anexa la această hotărâre, solicitând instanței să dispună

suspendarea cauzei și trimiterea dosarului instanței de contencios

administrativ competentă să soluționeze excepția de nelegalitate.

Prin Sentința civilă

nr. 5705 din 2 noiembrie 2010, instanța a admis excepția de necompetență

teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Adjud.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că obiectul cererii îl reprezintă acțiunea

în revendicare imobiliară, fiind incidente sub aspectul competenței teritoriale

dispozițiile art. 13 alin. (1) C. proc. civ., care instituie o regulă

teritorială și absolută, derogatorie de la dreptul comun, anume că instanța

competentă în soluționarea cauzei fiind instanța în cărei circumscripție se

află imobilul.

Pe rolul Judecătoriei

Adjud, cauza a fost înregistrată la data de 17 noiembrie 2010 sub nr.

2407/173/2010.

Prin încheierea

pronunțată în ședința publică din 3 februarie 2011, a fost admisă cererea

reclamantei de sesizare a instanței de contencios administrativ și în baza art.

4 din Legea nr. 554/2004, s-a dispus sesizarea Curții de Apel București, secția

contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării excepției de

nelegalitate a H.G. nr. 908/2002 și suspendarea judecării cauzei până la

soluționarea excepției de nelegalitate.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că excepția de nelegalitate vizează un act

administrativ de care depinde soluționarea litigiului pe fond, iar instanța

competentă să soluționeze excepția de nelegalitate este Curtea de Apel

București - Secția Contencios administrativ și fiscal.

Pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza a

fost înregistrată la data de 6 mai 2011, sub nr. 2407/173/2011.

La termenul de

judecată din 18 mai 2011, instanța a invocat din oficiu, excepția de

necompetență teritorială a Curții de Apel București, raportat la dispozițiile

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința nr.

2567 din 18 mai 2011, Curtea de Apel București a admis excepția de necompetență

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Galați.

Instanța a reținut

următoarele.

În speță, excepția de

nelegalitate a H.G. nr. 908/2002 a fost invocată în cadrul unui litigiu

preexistent, având ca obiect revendicarea unui imobil.

Pentru această

acțiune s-a reținut că este incident art. 13 alin. (1) C. proc. civ., potrivit

căruia cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanța în

circumscripții căreia se află imobilele.

Astfel, a apreciat

instanța că acest text normativ impune un caz de competență teritorială

absolută, de la care părțile nu pot deroga: în speța de față, acțiunea în

revendicare este de competența Judecătoriei Adjud, ca instanță de la locul

situării imobilului.

S-au invocat de

Curtea de Apel București dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

și ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reținându-se că din

coroborarea acestui ultim text normativ cu prevederile art. 10 alin. (1) din

legea în discuție, rezultă că numai în cazul în care reclamantul formulează în

contencios administrativ o acțiune în anularea unui act administrativ și

repararea prejudiciului, acesta are posibilitatea legală de alegere între

instanța domiciliului său și cea de la domiciliul pârâtului.

Prin urmare, s-a

apreciat că în cauza de față, nu se pot aplica prevederile art. 10 alin. (3),

teza I din Legea contenciosului administrativ, astfel că reclamantul, care a

invocat excepția de nelegalitate a unui act administrativ în cadrul litigiului

civil având ca obiect revendicarea unui imobil, nu se poate prevala de această

dispoziție normativă.

Înalta Curte sesizată

în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ. cu soluționarea conflictului negativ

de competență ivit între Curtea de Apel București și Curtea de Apel Galați,

secția de contencios administrativ și fiscal, stabilește competența

soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Potrivit art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau

la cererea părții interesate.

Prin urmare, excepția

de nelegalitate, indiferent de natura litigiului unde a fost invocată, se

soluționează de instanța de contencios administrativ competentă.

Instanța competentă

să soluționeze excepția de nelegalitate este instanța de contencios

administrativ, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea

contenciosului administrativ, respectiv instanța competentă să soluționeze în

fond legalitatea actului administrativ.

Pe de altă parte

trebuie avute în vedere următoarele aspecte.

Prin cererea sa,

reclamanta a solicitat investirea instanței de contencios administrativ

competentă material și teritorial să soluționeze excepția de nelegalitate,

menționând în mod expres că solicită trimiterea acesteia la Curtea de Apel

București. Or, în aceste condiții, instanța sesizată, respectiv Curtea de Apel

București a invocat în mod nelegal, excepția de necompetență teritorială. O

asemenea excepție este dată de legiuitor numai părții interesate, și numai

într-o fază de debut a procesului, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat. De

altfel, așa cum prevede art. 10 alin. 3 teza finală din Legea nr. 554/2004,

nici măcar reclamantul nu ar fi putut invoca o asemenea excepție atâta timp cât

a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului.

Dispozițiile

privitoare la competență instituite de Legea nr. 554/2004 nu pot fi înlăturate

cu motivarea că excepția de față a fost invocată în cadrul unui proces civil,

astfel încât ar fi inaplicabile dispozițiunile art. 10 alin. 3, așa cum a

statuat în mod eronat Curtea de Apel București.

Înalta Curte, ținând

seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ.,

va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Agenția Domeniilor Statului și

pârâții Guvernul României și Comuna Pufești prin Primar, în favoarea Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - DG