ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2183/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2183/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată inițial la nr. 1818/C/2001 pe rolul Tribunalului Vrancea

reclamantul N.V. în contradictoriu cu SC R.V. Odobești SA a solicitat ca prin

hotărâre judecătorească să se dispună anularea deciziei nr. 51 din 11

septembrie 2001, constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare a imobilului

situat în pct. Calciu jud. Vrancea și restituirea în natură a acestui imobil.

În motivare a arătat

că prin actul de partaj autentificat sub nr. 2062 din 26 august 1946 E.C. și E.N.

au dobândit prin moștenire legală de la tatăl lor imobilul de mai sus, imobil

care a fost preluat fără titlu de către Statul Român în anul 1946.

Reclamantul a devenit

proprietarul bunurilor din patrimoniul celor două defuncte, calitate în care a

solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 5462 mp, din

care 1885 construcții, constând în 2 corpuri de casă, o cramă și un beci.

Prin decizia nr. 51

din 11 septembrie 2001 pârâta a respins cererea, întemeindu-se pe disp. art. 27

din Legea nr. 10/2001.

Această decizie este

nelegală întrucât art. 27 din Legea nr. 10/2001 se referă numai la imobilele

preluate cu titlu valabil, titlu ce nu există în cauză.

Fiind vorba de o

preluare fără titlu, înstrăinarea ulterioară este lovită de nulitate absolută

în condițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă

nr. 5 din 10 ianuarie 2003 a Tribunalului Vrancea s-a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii Alimentației și

Pădurilor, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantului N.V. și s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă

nr. 213/AS din 24 februarie 2004 a Curții de Apel Galați s-a respins ca

nefondat recursul reclamantului N.V.

Prin decizia civilă

nr. 401 din 19 ianuarie 2007 a I.C.C.J. s-a admis recursul, s-a casat decizia și

s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Prin decizia civilă

nr. 116 A din 5 iunie 2008 a Curții de Apel Galați s-a admis apelul

reclamantului, s-a desființat sentința civilă nr. 5 din 10 ianuarie 2002 a Tribunalului

Vrancea și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a indicat instanței

de rejudecare să pună în discuția părților oportunitatea introducerii în cauză

a actualului proprietar al imobilului, verificând și legalitatea titlului acestuia.

De asemenea s-a indicat

instanței de rejudecare punerea în discuție a expertizei topometrice

referitoare la identificarea imobilului în litigiu.

În rejudecare cauza a

fost reînregistrată la nr. 2676/91/2008.

La termenul din data

de 12 februarie 2009 reclamantul și-a completat acțiunea cu capătul de cerere

privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr.

3820/2004 prin care pârâtul O.D.A. a devenit proprietarul imobilului în

litigiu.

În motivare s-a

arătat că preluarea imobilului de la autorul reclamantului, C.D., s-a făcut

prin aplicarea abuzivă a Decretului nr. 92/1950, întrucât C.D. era de profesie

medic, categorie socială exceptată de la aplicarea măsurii naționalizării

locuințelor.

Bunul a cărui restituire se solicită nu a

avut niciodată destinația de locuință, aflându-se într-o zonă viticolă, pe un

teren cultivat în totalitate cu viță de vie, iar construcțiile sunt specifice

unei astfel de activități.

Fiind vorba despre un

imobil preluat fără titlu de către stat, subdobânditorii acestuia nu pot

dobândi calitatea de proprietari, iar autorul reclamantului își păstrează

calitatea avută la momentul preluării imobilului.

Alin. (5) al art. 21

din Legea nr. 10/2001 prevede că este lovită de nulitate absolută, până la

soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciară orice

operațiune de înstrăinare, concesionare etc. a bunurilor imobile terenuri sau

construcții notificate conform prevederilor acestei legi.

Prin sentința civilă

nr. 721 din 26 noiembrie 2009 s-a admis cererea fiind constatată nulitatea

absolută a actelor juridice mai sus evidențiate și totodată s-a dispus

restituirea în natură către reclamant a imobilului teren în suprafață de 5461

mp.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești, pârâții au declarat apel și care a fost admis prin

decizia civilă nr. 105/A din 08 aprilie 2010 a Curții de Apel Galați și fiind

desființată sentința civilă apelată, cauza a fost trimisă spre rejudecare la

Tribunalul Vrancea.

Instanța de control a

reținut că pe tot parcursul procesului procedura de citare cu pârâtul O.D.A., s-a

realizat la adresa din Galați, fiind constatată lipsa de procedură cu mențiunea

destinatar mutat de la adresă.

S-a mai reținut că

ulterior procedura de citare s-a realizat prin afișare la ușa instanței iar pârâtul

nu a fost prezent la nici un termen.

În rejudecare, cauza

a fost înregistrată sub nr. 1900/91/2010 pe rolul Tribunalului Vrancea.

S-a efectuat

procedura de citare a pârâtului O.D.A. la domiciliul din Galați prin afișare la

ușa instanței precum și prin publicitate într-un ziar de circulație națională.

Prin sentința civilă

nr. 449 din 06 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea s-a admis cererea și s-a

dispus constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare

acțiuni 76/2000, a procesului verbal de adjudecare din 31 octombrie 2001 și a

contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3820 din 15 octombrie 2004

de către BNP P.C.

S-a dispus

restituirea în natură a terenului în suprafață de 5461 mp, situat în pct. Crama

Calciu, T53 P 5462, jud. Vrancea.

S-a dispus anularea

deciziei 51/2001 emisă de S.C. R.V. S.A. Odobești.

Împotriva acestei

decizii au formulat apel SC A.S. SA, prin lichidator judiciar, Casa Județeană

de Pensii Vrancea, Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea și Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

I. Pârâta SC A.S. SA

a criticat decizia în principal sub următoarele aspecte :

1) Instanța nu s-a

pronunțat asupra excepției de necompetență materială a instanței cu privire la

capetele de cerere privind nulitatea actelor de înstrăinare și excepția

inadmisibilității cererii de anulare a procesului verbal de adjudecare.

2) Hotărârea este

nemotivată.

Nu au fost înlăturate

în nici un mod apărările privind aplicarea disp. art. 19 din Legea 10/2001,

precum și cele privind faptul că este un subdobânditor de bună credință al

imobilului.

3) Reclamantul are

dreptul la despăgubiri și nu la restituirea în natură.

Potrivit art. 19 din

Legea 10/2001, persoanele ce au primit despăgubiri în baza Legii 112/1995 pot

solicita restituirea în natură cu obligația de restituire a despăgubirilor,

dacă imobilul nu a fost înstrăinat până la data intrării în vigoare a prezentei

legi.

De asemenea, conform art.

27 din Legea 10/2001 (art. 29) pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei

societăți privatizate, altele decât cele prev. de art. 20 alin. (1), (2),

indiferent de modalitatea de preluare, persoanele îndreptățite au dreptul la

despăgubiri.

4) În mod nelegal au

fost anulate actele de înstrăinare.

5) Instanța a aplicat

retroactiv disp. art. 21 alin. (5), ce a fost introdus prin Legea 247/2005.

6) Instanța s-a

pronunțat asupra acțiunii modificate în rejudecare, după prima zi de înfățișare.

II. Pârâta Casa

Județeană de Pensii Vrancea a criticat modul de soluționare al capătului de

cerere privind nulitatea procesului verbal de adjudecare 4629 din 31 octombrie 2001,

apreciind că imobilul e dobândit cu titlu valabil, în baza DL 92/1950,

reclamantul are dreptul doar la despăgubiri, în condițiile în care societatea

privatizată cu respectarea dispozițiilor legale a fost executată silit, iar

bunul valorificat conform legilor în vigoare.

III. Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale a făcut apel pe care nu l-a motivat.

IV. Direcția

Finanțelor Publice Vrancea a reiterat excepția lipsei calității procesuale

pasive, motivat de faptul că executarea silită a fost efectuată de C.J.P. Vrancea.

Reclamantul și-a

exprimat punctul de vedere prin concluzii scrise susținând în esență

următoarele :

1) Instanța a

respectat dispozițiile obligatorii ale instanței de casare de a verifica

legalitatea titlului actualului proprietar.

2) Excepția de

necompetență materială a fost invocată cu prilejul rejudecării apelului după

decizia 401 din 19 ianuarie 2007 a I.C.C.J. și nu a mai fost reiterată la

momentul trimiterii spre rejudecare, iar instanța nu a înțeles să o invoce din

oficiu.

3) Cererea de anulare

a procesului verbal de adjudecare a fost formulată la 25 martie 2002, adică

imediat ce a luat cunoștință de existența vânzării, iar soluția pe instanța de

fond este corectă.

4) Hotărârea este

motivată pe disp. art. 21 alin. (5) din Legea 10/2001 în ceea ce privește

constatarea nulității actelor de înstrăinare, ulterioare Legii 10/2001.

5) Pe fondul cauzei a

susținut că soluția instanței de fond este temeinică și legală.

Prin decizia civilă

nr. 26/A din 16 februarie 2011 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a disjuns

apelurile declarate de toți pârâții : A.C.I. – Lichidator Judiciar al SC A.S.

SA, SC A.S. 95 SA, Casa Județeană de Pensii Vrancea, Direcția Generală a Finanțelor

Publice Vrancea, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București,

împotriva sentinței civile nr. 669 din 6 octombrie 2010 pronunțată de

Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimatul reclamant N.V., intimatul

pârât O.D.A., SC R.V. Odobești SA prin lichidator judiciar E.V.I. Focșani, a în

acțiunea civilă formulată în baza Legii 10/2010, pe capătul de cerere vizând

contestația la dispoziția 51/2001 emisă de R.V. Odobești SA și dispus formarea

unui nou dosar cu acestea cu termen de judecată la data de 2 martie 2011.

A admis apelurile

declarate de pârâții SC A.S. 95 SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, C.J.P. Vrancea și D.G.F.P. Vrancea pe capetele de cerere privind

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare acțiuni nr.

76/2000, a procesului verbal de adjudecare din 31 octombrie 2001 și a

contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3820/2004 de B.N.P. P.C.

A anulat în parte

sentința civilă nr. 669/2010 a Tribunalului Vrancea numai în ceea ce privește

aceste capete de cerere și a dispus trimiterea spre rejudecare a capătului de

cerere privind vânzarea de acțiuni 76/2000 la Tribunalului Vrancea, secția comercială,

și a celorlalte capete de cerere la Judecătoria Focșani.

Curtea de Apel a

reținut:

A) Cu privire la

capetele de cerere în constatarea nulității absolute a actelor juridice este

fondată excepția de ordine publică invocată de pârâta SC A.S. SA privind

necompetența materială a Tribunalului Vrancea în soluționarea acestor capete de

cerere, excepție care face inutilă analiza celorlalte motive ce vizează fondul

cauzei.

Raportat la

îndrumările deciziei civile 401 din 19 ianuarie 2007 a I.C.C.J., precum și ale

deciziei civile nr. 116/A din 05 iunie 2008 și deciziei civile nr. 105 din 08

aprilie 2010 ale Curții de Apel Galați, ce vizau stabilirea deținătorului

actual și verificarea legalității titlului acestuia, în mod corect, în

rejudecare, instanța de fond a apreciat că se impune soluționarea capetelor de

cerere privind anularea contractului de vânzare cumpărare de acțiuni 76/2000

(solicitat prin acțiunea principală – f.1 dosar inițial), a procesului verbal

de adjudecare din 31 octombrie 2001 (solicitat prin completarea la acțiunea

inițială – f.70 dosar), precum și a contractului de vânzare cumpărare

autentificat sub nr. 3820 din 14 octombrie 2004, BNP P.C. (solicitată în

rejudecare la data de 12 februarie 2009 – f.129).

Curtea apreciază că

soluționarea acestor capete s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor de ordine

publică privind competența materială a Tribunalului Vrancea, secția civilă, din

considerentele ce se vor arăta în continuare.

În raport de

prevederile Legii nr. 10/2001, competența soluționării cererii privind

restituirea în natură a imobilului solicitat prin notificarea formulată în

condițiile art. 22 din legea republicată aparține tribunalului, însă pentru

cererea privind constatarea nulității actelor de înstrăinare nu operează

prorogarea de competență. Prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este

stabilită competența tribunalului, secția civilă, pentru soluționarea plângerii

formulate împotriva dispoziției de respingere a notificării sau a cererii de

restituire în natură, iar această competență se poate extinde, conform art. 17 C.

proc. civ., numai asupra cererilor cu caracter accesoriu și a cererilor

incidentale.

Or, petitul privind

constatarea nulității actului de privatizare, procesului verbal de adjudecare și

contractului de vânzare-cumpărare nu au caracter de accesorietate față de

cererea de restituire în natură a imobilului preluat abuziv, deoarece

soluționarea acestui petit nu depinde de soluția dată în cererea de restituire.

În accepțiunea Legii

nr. 10/2001, cererea de restituire în natură a imobilului preluat abuziv și cea

prin care se solicită constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare

prin care s-a vândut imobilul sunt principale, deoarece, conform art. 46 alin. (2)

din legea republicată, atunci când a fost exercitată acțiunea în constatarea

nulității actului de înstrăinare, procedura administrativă se suspendă până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a acesteia.

Prin urmare, în

această situație, nu sunt incidente prevederile art. 17 C. proc. civ., iar

competența de soluționare în primă instanță aparține instanței de drept comun

pentru cererea privind constatarea nulității contractului de vânzare –

cumpărare și procesului verbal de adjudecare și tribunalului pentru petitul

privind restituirea în natură a imobilului.

În prezenta cauză,

valoarea construcțiilor solicitate, e precizată în contractul de vânzare

cumpărare și nu depășește 500.000 lei, astfel încât raportat la prevederile

art. 1 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei având ca

obiect constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare și a procesului

verbal de adjudecare este judecătoria.

De aceea, tribunalul

care, conform art. 2 lit. b) C. proc. civ., soluționează în primă instanță

cererile al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, a soluționat

această cerere cu încălcarea competenței judecătoriei, pronunțând o hotărâre

nelegală.

În ceea ce privește

cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare

de acțiuni nr. 76/2000 instanța reține că prin acest contract Ministerul

Agriculturii și Alimentației a înstrăinat către Asociația Salariaților R.V. Odobești

un număr de 347.702 acțiuni, reprezentând 68,98% din valoarea capitalului

social subscris. Contractul a fost încheiat la acel moment în baza art. 3 din O.U.G.

198/1999 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare

terenuri agricole și, deși actul normativ nu are norme de procedură privind

instanța competentă să soluționeze eventualele litigii, e evidentă natura

comercială a litigiului derivând din obiectul acțiunii, fiind aplicabile disp. art.

720

10

C. proc. civ.

În plus, în cazul

litigiilor derivând din Legea 137/2002 și O.U.G. 88/1997 privind privatizarea

societăților comerciale, legiuitorul stabilește expres competența secțiilor

comerciale ale tribunalelor prin art. 40.

În soluționarea

acțiunii în constatare nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare de

acțiuni nr. 76 din 04 decembrie 2000, instanța urmează să stabilească dacă

reclamantul justifică un interes în promovarea prezentei acțiuni, în condițiile

în care prin decizia civilă 116/A/2008 a Curții de Apel Galați s-a stabilit că

imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, iar din

interpretarea per a contrario a disp. art. 27 alin. (1) din Legea 10/2001 (în

forma în vigoare la momentul promovării acțiunii) rezultă că în această

situație societatea privatizată e obligată oricum să restituie în natură

imobilul. Disp. art. 29 alin. (1) din Legea 10/2001 (în forma în vigoare) ce nu

mai făceau distincție între imobilele preluate cu titlu și fără titlu au fost

constatate neconstituționale prin Decizia 830/2008.

În plus, urmează ca

instanța să verifice dacă reclamantul își însușește punctul de vedere al

apărătorului său din concluziile scrise, în sensul că nu înțelege să mai

conteste actul de privatizare.

În ceea ce privește

apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea, urmează ca

instanța competentă – Judecătoria Focșani – să verifice dacă D.G.F.P. are

calitate procesuală pasivă în capătul de cerere privind nulitatea procesului

verbal de adjudecare 4629 din 31 octombrie 2001.

Având în vedere că

disp. art. 297 alin. (2) C. proc. civ. permit anularea în parte a unei sentințe

civile, având în vedere că această cauză trenează pe rolul instanței din anul

2003, s-a apreciat că e necesară, pentru o mai bună administrare a justiției,

disjungerea apelurilor declarate împotriva celui de-al doilea capăt de cerere și

formarea unui nou dosar în care vor fi analizate criticile formulate împotriva

capătului de cerere privind contestația la Legea 10/2001.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul N.V., invocând în drept

disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs s-a invocat că în raport de valoarea imobilului în litigiu

de peste 500.000 lei și de dezlegarea obligatorie, potrivit art. 315 C. proc.

civ., existentă în cauză privind introducerea în cauză în calitate de pârât a

actualului deținător al bunului, stabilită prin decizia civilă nr. 116/A din 5

iunie 2008 a Curții de Apel Galați, în mod nelegal instanța a trimis

soluționarea capetelor de cerere privind constatarea nulității absolute a

procesului verbal de adjudecare din 31 octombrie 2001 și a contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni la Judecătoria Focșani.

Cu privire la

reținerea de către instanța de apel că valoarea bunului nu depășește 500.000

lei, sumă preluată din contractul de vânzare-cumpărare nr. 3820/2004, acest

reper este nerelevant întrucât nu provine de la reclamant, prețuirea făcută de

reclamant fiind mai mare, care de altfel a și invocat și frauda la lege prin

subevaluarea bunului care a făcut obiectul vânzării.

În raport de

evaluarea indicată de reclamant prin acțiune și de disp. art. 2 alin. (1) lit.

b) C. proc. civ., competența de soluționare aparține tribunalului, secția

civilă.

Recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

Reclamantul a sesizat

instanța de judecată cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect

contestarea dispoziției nr. 51/2001, solicitând anularea acesteia și

restituirea în natură a bunului care a făcut obiectul notificării, precum

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni,

a procesului verbal de adjudecare și a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 3820/2004, invocând în drept disp. art. 21 alin. (5), art.

27 alin. (1), art. 46 și art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Plenitudinea de

jurisdicție a instanței investită conform art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 semnifică competența acestei instanțe de a hotărî inclusiv asupra nulității

actelor de înstrăinare a imobilului notificat, spre a putea dispune restituirea

în natură a imobilelor înstrăinate, desigur în măsura în care o atare măsură

este permisă de prevederile Legii nr. 10/2001.

Plenitudinea de

jurisdicție a instanței sesizate, conform art. 26 alin. (3) este dată și de

decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți, prin care instanțelor de judecată, le-au

fost extinse prerogativele de judecată, în sensul că instanța nu trebuie să se

limiteze doar la anularea dispozițiilor contestate, ci trebuie să hotărască în

privința a tot ce este legat de Legea nr. 10/2001.

De aceea, în cauză,

instanța trebuie să judece nu numai anularea dispoziției emisă de unitatea

investită cu soluționarea notificării, ci și toate cererile care au legătură cu

Legea nr. 10/2001, lege reparatorie complexă care nu poate fi cantonată în

prevederi din dreptul comun care să o îngrădească și să conducă la soluționarea

cauzei într-un termen nerezonabil.

Problema restituirii în

natură este condiționată de Legea nr. 10/2001, de constatarea nulității actelor

juridice de înstrăinare, fapt ce rezultă din interpretarea disp. art. 48 lit. c),

care exceptează de la restituirea în natură a imobilelor înstrăinate cu

respectarea dispozițiilor legale, anterior intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001, coroborate cu cele ale art. 21 alin. (5) și art. 45, care

reglementează cazurile de nevalabilitate a actelor juridice de înstrăinare,

sancționate cu nulitatea absolută.

Acțiunile în

constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare sunt

obligatorii numai în situația în care obiectul actului juridic l-a constituit

bunul imobil litigios, nu atunci când obiectul vânzării a fost reprezentat de o

parte sau tot din acțiunile pe care Statul le-a deținut la unitatea investită cu

soluționarea notificării, cererea de restituire în natură urmând a fi analizată

din perspectiva disp. art. 21 și art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Din economia

reglementărilor cuprinse în disp. art. 46 alin. (4) și (5) rezultă că nulitatea

actelor de înstrăinare a imobilelor, ce cad sub incidența acestei legi,

constituie o chestiune prejudicială a cărei soluție poate avea o înrâurire

covârșitoare asupra dreptului dedus judecății.

Conform art. 47 alin.

(2), în cazul acțiunilor formulate potrivit art. 46 și art. 48 din lege,

procedura de restituire începută în temeiul Legii nr. 10/2001 este suspendată

până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă. Rezultă că textul, fără a distinge, are în vedere procedura de

restituire în integralitatea ei, adică și faza judecătorească.

Este obligatoriu ca

instanța care exercită controlul jurisdicției speciale administrative,

prevăzute de Legea nr. 10/2001, să dea prioritate rezolvării chestiunii

prejudiciale, adică cererii privind constatarea nulității contractelor de

vânzare-cumpărare, chestiune a cărei rezolvare va avea o înrâurire covârșitoare,

determinantă, asupra cererii de restituire în natură a nemișcătorului.

Întrucât Legea nr.

10/2001 nu prevede norme de competență diferite, ambele cereri, atât acțiunea în

nulitate, cât și contestația împotriva dispoziției prin care s-a refuzat

restituirea bunului în natură, trebuie soluționate împreună, în ordinea

arătată, de aceeași instanță, jurisdicția de fond pornind de la tribunal - secția

civilă, scopul interpretării constând în rezolvarea cu celeritate și într-un

termen rezonabil a cererilor de restituire a imobilelor preluate abuziv sau de

acordare a altor măsuri reparatorii prevăzute de lege, criteriul valoric

neavând relevanță.

Cu privire la natura

litigiului, se reține că acțiunea în nulitatea contractelor de vânzare

cumpărare are ca temei norme din Legea nr. 10/2001. Problema care s-ar pune în

legătură cu natura litigiului ar fi, prin urmare, o problemă cu privire la

domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, din punctul de vedere al subiecților la

care se aplică. Din acest punct de vedere, această lege este de vocație

generală aplicându-se atât persoanelor fizice cât și juridice implicate în

restituirea bunurilor cât și a reparațiilor stabilite de lege. Prin urmare,

faptul că în proces sunt chemate și societăți comerciale care au deținut sau

dețin bunuri pentru care legea a stabilit reparații, nu este de natură să

schimbe caracterul civil al litigiului.

Pe de altă parte se

reține și faptul că litigiul nu pune în discuție comercialitatea actului,

dedusă din actele și faptele de comerț sau natura comercială a contractelor de

înstrăinare, ci legalitatea transmiterii dreptului de proprietate, în

condițiile în care începuse o procedură prevăzută de Legea nr. 10/2001.

În raport de aceste

considerente se constată că în mod nelegal instanța a dispus disjungerea

judecării apelurilor în raport de obiectul fiecărui capăt de cerere și a

procedat la judecata separată a acestora în raport de obiectul fiecărui capăt

de cerere.

Disjungerea judecării

pricinilor este admisibilă dacă se constată că una dintre ele este în stare de

judecată, iar această regulă este aplicabilă pricinilor în întregul lor, greșit

reținând instanța aplicabilitatea dispozițiilor art. 165 C. proc. civ., în

apel, calea de atac fiind unică și hotărârea este supusă în întregul ei căii de

atac prevăzută de lege, nefiind permisă disjungerea judecării apelurilor, prin

raportare în mod separat la criticile invocate aduse modului de soluționare

fiecărui capăt de cerere.

Posibilitatea

disjungerii apelurilor, este admisibilă, numai în situația în care instanța

ulterior conexării mai multor apeluri ar găsi că o bună administrare a

justiției reclamă judecarea separată a unuia dintre apelurile conexate, nu și

în situația în care nu există o „întrunire” (conexare) anterioară a cererilor

de apel, judecata apelului privind acțiunea în integralitatea sa, legalitatea și

temeinicia hotărârii apelate.

Având în vedere

aceste considerente, urmează ca în baza disp. art. 312 C. proc. civ., a se

admite recursul, a se casa decizia recurată și a se trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul N.V. împotriva deciziei nr. 26/A din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2012.