ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2183/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial la nr. 1818/C/2001 pe rolul Tribunalului Vrancea reclamantul N.V. în contradictoriu cu SC R.V. Odobești SA a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea deciziei nr. 51 din 11 septembrie 2001, constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare a imobilului situat în pct. Calciu jud. Vrancea și restituirea în natură a acestui imobil. În motivare a arătat că prin actul de partaj autentificat sub nr. 2062 din 26 august 1946 E.C. și E.N. au dobândit prin moștenire legală de la tatăl lor imobilul de mai sus, imobil care a fost preluat fără titlu de către Statul Român în anul 1946. Reclamantul a devenit proprietarul bunurilor din patrimoniul celor două defuncte, calitate în care a solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 5462 mp, din care 1885 construcții, constând în 2 corpuri de casă, o cramă și un beci.

Prin decizia nr. 51 din 11 septembrie 2001 pârâta a respins cererea, întemeindu-se pe disp. art. 27 din Legea nr. 10/2001. Această decizie este nelegală întrucât art. 27 din Legea nr. 10/2001 se referă numai la imobilele preluate cu titlu valabil, titlu ce nu există în cauză. Fiind vorba de o preluare fără titlu, înstrăinarea ulterioară este lovită de nulitate absolută în condițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 5 din 10 ianuarie 2003 a Tribunalului Vrancea s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii Alimentației și Pădurilor, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului N.V.

și s-a respins acțiunea ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 213/AS din 24 februarie 2004 a Curții de Apel Galați s-a respins ca nefondat recursul reclamantului N.V. Prin decizia civilă nr. 401 din 19 ianuarie 2007 a I.C.C.J. s-a admis recursul, s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Prin decizia civilă nr. 116 A din 5 iunie 2008 a Curții de Apel Galați s-a admis apelul reclamantului, s-a desființat sentința civilă nr. 5 din 10 ianuarie 2002 a Tribunalului Vrancea și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. S-a indicat instanței de rejudecare să pună în discuția părților oportunitatea introducerii în cauză a actualului proprietar al imobilului, verificând și legalitatea titlului acestuia.

De asemenea s-a indicat instanței de rejudecare punerea în discuție a expertizei topometrice referitoare la identificarea imobilului în litigiu. În rejudecare cauza a fost reînregistrată la nr. 2676/91/2008. La termenul din data de 12 februarie 2009 reclamantul și-a completat acțiunea cu capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 3820/2004 prin care pârâtul O.D.A. a devenit proprietarul imobilului în litigiu. În motivare s-a arătat că preluarea imobilului de la autorul reclamantului, C.D., s-a făcut prin aplicarea abuzivă a Decretului nr. 92/1950, întrucât C.D. era de profesie medic, categorie socială exceptată de la aplicarea măsurii naționalizării locuințelor.

Bunul a cărui restituire se solicită nu a avut niciodată destinația de locuință, aflându-se într-o zonă viticolă, pe un teren cultivat în totalitate cu viță de vie, iar construcțiile sunt specifice unei astfel de activități. Fiind vorba despre un imobil preluat fără titlu de către stat, subdobânditorii acestuia nu pot dobândi calitatea de proprietari, iar autorul reclamantului își păstrează calitatea avută la momentul preluării imobilului. Alin. (5) al art. 21 din Legea nr. 10/2001 prevede că este lovită de nulitate absolută, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciară orice operațiune de înstrăinare, concesionare etc. a bunurilor imobile terenuri sau construcții notificate conform prevederilor acestei legi.

Prin sentința civilă nr. 721 din 26 noiembrie 2009 s-a admis cererea fiind constatată nulitatea absolută a actelor juridice mai sus evidențiate și totodată s-a dispus restituirea în natură către reclamant a imobilului teren în suprafață de 5461 mp. Împotriva acestei hotărâri judecătorești, pârâții au declarat apel și care a fost admis prin decizia civilă nr. 105/A din 08 aprilie 2010 a Curții de Apel Galați și fiind desființată sentința civilă apelată, cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul Vrancea. Instanța de control a reținut că pe tot parcursul procesului procedura de citare cu pârâtul O.D.A., s-a realizat la adresa din Galați, fiind constatată lipsa de procedură cu mențiunea destinatar mutat de la adresă.

S-a mai reținut că ulterior procedura de citare s-a realizat prin afișare la ușa instanței iar pârâtul nu a fost prezent la nici un termen. În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 1900/91/2010 pe rolul Tribunalului Vrancea. S-a efectuat procedura de citare a pârâtului O.D.A. la domiciliul din Galați prin afișare la ușa instanței precum și prin publicitate într-un ziar de circulație națională. Prin sentința civilă nr. 449 din 06 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea s-a admis cererea și s-a dispus constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare acțiuni 76/2000, a procesului verbal de adjudecare din 31 octombrie 2001 și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3820 din 15 octombrie 2004 de către BNP P.C.

S-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 5461 mp, situat în pct. Crama Calciu, T53 P 5462, jud. Vrancea. S-a dispus anularea deciziei 51/2001 emisă de S.C. R.V. S.A. Odobești. Împotriva acestei decizii au formulat apel SC A.S. SA, prin lichidator judiciar, Casa Județeană de Pensii Vrancea, Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. I. Pârâta SC A.S. SA a criticat decizia în principal sub următoarele aspecte : 1) Instanța nu s-a pronunțat asupra excepției de necompetență materială a instanței cu privire la capetele de cerere privind nulitatea actelor de înstrăinare și excepția inadmisibilității cererii de anulare a procesului verbal de adjudecare.

2) Hotărârea este nemotivată. Nu au fost înlăturate în nici un mod apărările privind aplicarea disp. art. 19 din Legea 10/2001, precum și cele privind faptul că este un subdobânditor de bună credință al imobilului. 3) Reclamantul are dreptul la despăgubiri și nu la restituirea în natură. Potrivit art. 19 din Legea 10/2001, persoanele ce au primit despăgubiri în baza Legii 112/1995 pot solicita restituirea în natură cu obligația de restituire a despăgubirilor, dacă imobilul nu a fost înstrăinat până la data intrării în vigoare a prezentei legi. De asemenea, conform art. 27 din Legea 10/2001 (art. 29) pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți privatizate, altele decât cele prev. de art. 20 alin. (1), (2), indiferent de modalitatea de preluare, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri.

4) În mod nelegal au fost anulate actele de înstrăinare. 5) Instanța a aplicat retroactiv disp. art. 21 alin. (5), ce a fost introdus prin Legea 247/2005. 6) Instanța s-a pronunțat asupra acțiunii modificate în rejudecare, după prima zi de înfățișare. II. Pârâta Casa Județeană de Pensii Vrancea a criticat modul de soluționare al capătului de cerere privind nulitatea procesului verbal de adjudecare 4629 din 31 octombrie 2001, apreciind că imobilul e dobândit cu titlu valabil, în baza DL 92/1950, reclamantul are dreptul doar la despăgubiri, în condițiile în care societatea privatizată cu respectarea dispozițiilor legale a fost executată silit, iar bunul valorificat conform legilor în vigoare. III.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a făcut apel pe care nu l-a motivat. IV. Direcția Finanțelor Publice Vrancea a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că executarea silită a fost efectuată de C.J.P. Vrancea. Reclamantul și-a exprimat punctul de vedere prin concluzii scrise susținând în esență următoarele : 1) Instanța a respectat dispozițiile obligatorii ale instanței de casare de a verifica legalitatea titlului actualului proprietar. 2) Excepția de necompetență materială a fost invocată cu prilejul rejudecării apelului după decizia 401 din 19 ianuarie 2007 a I.C.C.J. și nu a mai fost reiterată la momentul trimiterii spre rejudecare, iar instanța nu a înțeles să o invoce din oficiu.

3) Cererea de anulare a procesului verbal de adjudecare a fost formulată la 25 martie 2002, adică imediat ce a luat cunoștință de existența vânzării, iar soluția pe instanța de fond este corectă. 4) Hotărârea este motivată pe disp. art. 21 alin. (5) din Legea 10/2001 în ceea ce privește constatarea nulității actelor de înstrăinare, ulterioare Legii 10/2001. 5) Pe fondul cauzei a susținut că soluția instanței de fond este temeinică și legală. Prin decizia civilă nr. 26/A din 16 februarie 2011 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a disjuns apelurile declarate de toți pârâții : A.C.I. – Lichidator Judiciar al SC A.S. SA, SC A.S. 95 SA, Casa Județeană de Pensii Vrancea, Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București, împotriva sentinței civile nr. 669 din 6 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimatul reclamant N.V., intimatul pârât O.D.A., SC R.V.

Odobești SA prin lichidator judiciar E.V.I. Focșani, a în acțiunea civilă formulată în baza Legii 10/2010, pe capătul de cerere vizând contestația la dispoziția 51/2001 emisă de R.V. Odobești SA și dispus formarea unui nou dosar cu acestea cu termen de judecată la data de 2 martie 2011. A admis apelurile declarate de pârâții SC A.S. 95 SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, C.J.P. Vrancea și D.G.F.P. Vrancea pe capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare acțiuni nr. 76/2000, a procesului verbal de adjudecare din 31 octombrie 2001 și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3820/2004 de B.N.P. P.C.

A anulat în parte sentința civilă nr. 669/2010 a Tribunalului Vrancea numai în ceea ce privește aceste capete de cerere și a dispus trimiterea spre rejudecare a capătului de cerere privind vânzarea de acțiuni 76/2000 la Tribunalului Vrancea, secția comercială, și a celorlalte capete de cerere la Judecătoria Focșani. Curtea de Apel a reținut: A) Cu privire la capetele de cerere în constatarea nulității absolute a actelor juridice este fondată excepția de ordine publică invocată de pârâta SC A.S. SA privind necompetența materială a Tribunalului Vrancea în soluționarea acestor capete de cerere, excepție care face inutilă analiza celorlalte motive ce vizează fondul cauzei.

Raportat la îndrumările deciziei civile 401 din 19 ianuarie 2007 a I.C.C.J., precum și ale deciziei civile nr. 116/A din 05 iunie 2008 și deciziei civile nr. 105 din 08 aprilie 2010 ale Curții de Apel Galați, ce vizau stabilirea deținătorului actual și verificarea legalității titlului acestuia, în mod corect, în rejudecare, instanța de fond a apreciat că se impune soluționarea capetelor de cerere privind anularea contractului de vânzare cumpărare de acțiuni 76/2000 (solicitat prin acțiunea principală – f.1 dosar inițial), a procesului verbal de adjudecare din 31 octombrie 2001 (solicitat prin completarea la acțiunea inițială – f.70 dosar), precum și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3820 din 14 octombrie 2004, BNP P.C.

(solicitată în rejudecare la data de 12 februarie 2009 – f.129). Curtea apreciază că soluționarea acestor capete s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privind competența materială a Tribunalului Vrancea, secția civilă, din considerentele ce se vor arăta în continuare. În raport de prevederile Legii nr. 10/2001, competența soluționării cererii privind restituirea în natură a imobilului solicitat prin notificarea formulată în condițiile art. 22 din legea republicată aparține tribunalului, însă pentru cererea privind constatarea nulității actelor de înstrăinare nu operează prorogarea de competență. Prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este stabilită competența tribunalului, secția civilă, pentru soluționarea plângerii formulate împotriva dispoziției de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, iar această competență se poate extinde, conform art. 17 C. proc.

civ., numai asupra cererilor cu caracter accesoriu și a cererilor incidentale. Or, petitul privind constatarea nulității actului de privatizare, procesului verbal de adjudecare și contractului de vânzare-cumpărare nu au caracter de accesorietate față de cererea de restituire în natură a imobilului preluat abuziv, deoarece soluționarea acestui petit nu depinde de soluția dată în cererea de restituire. În accepțiunea Legii nr. 10/2001, cererea de restituire în natură a imobilului preluat abuziv și cea prin care se solicită constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare prin care s-a vândut imobilul sunt principale, deoarece, conform art. 46 alin. (2) din legea republicată, atunci când a fost exercitată acțiunea în constatarea nulității actului de înstrăinare, procedura administrativă se suspendă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acesteia.

Prin urmare, în această situație, nu sunt incidente prevederile art. 17 C. proc. civ., iar competența de soluționare în primă instanță aparține instanței de drept comun pentru cererea privind constatarea nulității contractului de vânzare – cumpărare și procesului verbal de adjudecare și tribunalului pentru petitul privind restituirea în natură a imobilului. În prezenta cauză, valoarea construcțiilor solicitate, e precizată în contractul de vânzare cumpărare și nu depășește 500.000 lei, astfel încât raportat la prevederile art. 1 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare și a procesului verbal de adjudecare este judecătoria.

De aceea, tribunalul care, conform art. 2 lit. b) C. proc. civ., soluționează în primă instanță cererile al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, a soluționat această cerere cu încălcarea competenței judecătoriei, pronunțând o hotărâre nelegală. În ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 76/2000 instanța reține că prin acest contract Ministerul Agriculturii și Alimentației a înstrăinat către Asociația Salariaților R.V. Odobești un număr de 347.702 acțiuni, reprezentând 68,98% din valoarea capitalului social subscris. Contractul a fost încheiat la acel moment în baza art. 3 din O.U.G.

198/1999 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri agricole și, deși actul normativ nu are norme de procedură privind instanța competentă să soluționeze eventualele litigii, e evidentă natura comercială a litigiului derivând din obiectul acțiunii, fiind aplicabile disp. art. 720 10 C. proc. civ. În plus, în cazul litigiilor derivând din Legea 137/2002 și O.U.G.

88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, legiuitorul stabilește expres competența secțiilor comerciale ale tribunalelor prin art. 40. În soluționarea acțiunii în constatare nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 76 din 04 decembrie 2000, instanța urmează să stabilească dacă reclamantul justifică un interes în promovarea prezentei acțiuni, în condițiile în care prin decizia civilă 116/A/2008 a Curții de Apel Galați s-a stabilit că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, iar din interpretarea per a contrario a disp. art. 27 alin. (1) din Legea 10/2001 (în forma în vigoare la momentul promovării acțiunii) rezultă că în această situație societatea privatizată e obligată oricum să restituie în natură imobilul.

Disp. art. 29 alin. (1) din Legea 10/2001 (în forma în vigoare) ce nu mai făceau distincție între imobilele preluate cu titlu și fără titlu au fost constatate neconstituționale prin Decizia 830/2008. În plus, urmează ca instanța să verifice dacă reclamantul își însușește punctul de vedere al apărătorului său din concluziile scrise, în sensul că nu înțelege să mai conteste actul de privatizare. În ceea ce privește apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea, urmează ca instanța competentă – Judecătoria Focșani – să verifice dacă D.G.F.P. are calitate procesuală pasivă în capătul de cerere privind nulitatea procesului verbal de adjudecare 4629 din 31 octombrie 2001. Având în vedere că disp.

art. 297 alin. (2) C. proc. civ. permit anularea în parte a unei sentințe civile, având în vedere că această cauză trenează pe rolul instanței din anul 2003, s-a apreciat că e necesară, pentru o mai bună administrare a justiției, disjungerea apelurilor declarate împotriva celui de-al doilea capăt de cerere și formarea unui nou dosar în care vor fi analizate criticile formulate împotriva capătului de cerere privind contestația la Legea 10/2001. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul N.V., invocând în drept disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs s-a invocat că în raport de valoarea imobilului în litigiu de peste 500.000 lei și de dezlegarea obligatorie, potrivit art. 315 C. proc.

civ., existentă în cauză privind introducerea în cauză în calitate de pârât a actualului deținător al bunului, stabilită prin decizia civilă nr. 116/A din 5 iunie 2008 a Curții de Apel Galați, în mod nelegal instanța a trimis soluționarea capetelor de cerere privind constatarea nulității absolute a procesului verbal de adjudecare din 31 octombrie 2001 și a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni la Judecătoria Focșani. Cu privire la reținerea de către instanța de apel că valoarea bunului nu depășește 500.000 lei, sumă preluată din contractul de vânzare-cumpărare nr. 3820/2004, acest reper este nerelevant întrucât nu provine de la reclamant, prețuirea făcută de reclamant fiind mai mare, care de altfel a și invocat și frauda la lege prin subevaluarea bunului care a făcut obiectul vânzării.

În raport de evaluarea indicată de reclamant prin acțiune și de disp. art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., competența de soluționare aparține tribunalului, secția civilă. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Reclamantul a sesizat instanța de judecată cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect contestarea dispoziției nr. 51/2001, solicitând anularea acesteia și restituirea în natură a bunului care a făcut obiectul notificării, precum constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, a procesului verbal de adjudecare și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3820/2004, invocând în drept disp. art. 21 alin. (5), art. 27 alin. (1), art. 46 și art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Plenitudinea de jurisdicție a instanței investită conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 semnifică competența acestei instanțe de a hotărî inclusiv asupra nulității actelor de înstrăinare a imobilului notificat, spre a putea dispune restituirea în natură a imobilelor înstrăinate, desigur în măsura în care o atare măsură este permisă de prevederile Legii nr. 10/2001. Plenitudinea de jurisdicție a instanței sesizate, conform art. 26 alin. (3) este dată și de decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți, prin care instanțelor de judecată, le-au fost extinse prerogativele de judecată, în sensul că instanța nu trebuie să se limiteze doar la anularea dispozițiilor contestate, ci trebuie să hotărască în privința a tot ce este legat de Legea nr. 10/2001.

De aceea, în cauză, instanța trebuie să judece nu numai anularea dispoziției emisă de unitatea investită cu soluționarea notificării, ci și toate cererile care au legătură cu Legea nr. 10/2001, lege reparatorie complexă care nu poate fi cantonată în prevederi din dreptul comun care să o îngrădească și să conducă la soluționarea cauzei într-un termen nerezonabil. Problema restituirii în natură este condiționată de Legea nr. 10/2001, de constatarea nulității actelor juridice de înstrăinare, fapt ce rezultă din interpretarea disp. art. 48 lit. c), care exceptează de la restituirea în natură a imobilelor înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, coroborate cu cele ale art. 21 alin. (5) și art. 45, care reglementează cazurile de nevalabilitate a actelor juridice de înstrăinare, sancționate cu nulitatea absolută.

Acțiunile în constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare sunt obligatorii numai în situația în care obiectul actului juridic l-a constituit bunul imobil litigios, nu atunci când obiectul vânzării a fost reprezentat de o parte sau tot din acțiunile pe care Statul le-a deținut la unitatea investită cu soluționarea notificării, cererea de restituire în natură urmând a fi analizată din perspectiva disp. art. 21 și art. 29 din Legea nr. 10/2001. Din economia reglementărilor cuprinse în disp. art. 46 alin. (4) și (5) rezultă că nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor, ce cad sub incidența acestei legi, constituie o chestiune prejudicială a cărei soluție poate avea o înrâurire covârșitoare asupra dreptului dedus judecății.

Conform art. 47 alin. (2), în cazul acțiunilor formulate potrivit art. 46 și art. 48 din lege, procedura de restituire începută în temeiul Legii nr. 10/2001 este suspendată până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Rezultă că textul, fără a distinge, are în vedere procedura de restituire în integralitatea ei, adică și faza judecătorească. Este obligatoriu ca instanța care exercită controlul jurisdicției speciale administrative, prevăzute de Legea nr. 10/2001, să dea prioritate rezolvării chestiunii prejudiciale, adică cererii privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, chestiune a cărei rezolvare va avea o înrâurire covârșitoare, determinantă, asupra cererii de restituire în natură a nemișcătorului.

Întrucât Legea nr. 10/2001 nu prevede norme de competență diferite, ambele cereri, atât acțiunea în nulitate, cât și contestația împotriva dispoziției prin care s-a refuzat restituirea bunului în natură, trebuie soluționate împreună, în ordinea arătată, de aceeași instanță, jurisdicția de fond pornind de la tribunal - secția civilă, scopul interpretării constând în rezolvarea cu celeritate și într-un termen rezonabil a cererilor de restituire a imobilelor preluate abuziv sau de acordare a altor măsuri reparatorii prevăzute de lege, criteriul valoric neavând relevanță. Cu privire la natura litigiului, se reține că acțiunea în nulitatea contractelor de vânzare cumpărare are ca temei norme din Legea nr. 10/2001.

Problema care s-ar pune în legătură cu natura litigiului ar fi, prin urmare, o problemă cu privire la domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, din punctul de vedere al subiecților la care se aplică. Din acest punct de vedere, această lege este de vocație generală aplicându-se atât persoanelor fizice cât și juridice implicate în restituirea bunurilor cât și a reparațiilor stabilite de lege. Prin urmare, faptul că în proces sunt chemate și societăți comerciale care au deținut sau dețin bunuri pentru care legea a stabilit reparații, nu este de natură să schimbe caracterul civil al litigiului. Pe de altă parte se reține și faptul că litigiul nu pune în discuție comercialitatea actului, dedusă din actele și faptele de comerț sau natura comercială a contractelor de înstrăinare, ci legalitatea transmiterii dreptului de proprietate, în condițiile în care începuse o procedură prevăzută de Legea nr. 10/2001.

În raport de aceste considerente se constată că în mod nelegal instanța a dispus disjungerea judecării apelurilor în raport de obiectul fiecărui capăt de cerere și a procedat la judecata separată a acestora în raport de obiectul fiecărui capăt de cerere. Disjungerea judecării pricinilor este admisibilă dacă se constată că una dintre ele este în stare de judecată, iar această regulă este aplicabilă pricinilor în întregul lor, greșit reținând instanța aplicabilitatea dispozițiilor art. 165 C. proc. civ., în apel, calea de atac fiind unică și hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzută de lege, nefiind permisă disjungerea judecării apelurilor, prin raportare în mod separat la criticile invocate aduse modului de soluționare fiecărui capăt de cerere.

Posibilitatea disjungerii apelurilor, este admisibilă, numai în situația în care instanța ulterior conexării mai multor apeluri ar găsi că o bună administrare a justiției reclamă judecarea separată a unuia dintre apelurile conexate, nu și în situația în care nu există o „întrunire” (conexare) anterioară a cererilor de apel, judecata apelului privind acțiunea în integralitatea sa, legalitatea și temeinicia hotărârii apelate. Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza disp. art. 312 C. proc. civ., a se admite recursul, a se casa decizia recurată și a se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul N.V. împotriva deciziei nr. 26/A din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2012.