ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4538/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.T.F.C. C.F.R. C. SA, R.T.F.C. Constanța a chemat în judecată Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a Județului Constanța, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea pct. 1 al deciziei nr. 40 din 4 noiembrie 2010. În motivarea cererii, reclamanta a susținut că prin decizia a cărei anulare o solicită pârâta a constatat neîntreprinderea măsurilor de executare silită pentru recuperarea creanțelor, cu titlu de despăgubiri civile, din procesele-verbale de contravenție emise de conducătorii de teren, respectiv că taxa pe clădiri a fost declarată și achitată în mod eronat de către reclamantă, deși această obligație cădea în sarcina locatorilor agenți economici ce au închiriat spații din proprietatea acesteia.

În ședința publică din 19 mai 2011 instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României. Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 894 din 19 mai 2011 a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, cererea privind anularea Încheierii emise de Curtea de Conturi este de competența curții de apel.

La rândul său, Curtea de Apel Constanța, în ședința din 1 iulie 2011 a invocat excepția necompetenței sale materiale, pe considerentul că actul atacat este emis de o autoritate publică județeană. Pronunțându-se asupra acestei excepții, prin sentința civilă nr. 227/CA din 6 iulie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța și în temeiul art. 21 C. proc. civ. a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în cauză nu poate fi luat în considerare criteriul valoric, întrucât, pe de o parte acest criteriul se referă la litigiile care privesc taxe și impozite, contribuții datorii vamale, precum și accesorii ale acestora iar pe de altă parte, prin decizia a cărui suspendare se solicită nu s-a stabilit un prejudiciu determinat ci s-a stabilit în sarcina ordonatorului de credite luarea unor măsuri în vederea stabilirii întinderii prejudiciului considerat a fi produs în patrimoniul unității administrativ teritoriale controlate.

Verificând cauza, Curtea constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: Actul administrativ a cărei anulare se solicită este decizia nr. 40 din 4 noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Constanța din cadrul Curții de Conturi a României prin care s-a constatat neîntreprinderea măsurilor de executare silită pentru recuperarea creanțelor, cu titlu de despăgubiri civile din cuprinsul proceselor-verbale de contravenție emise de conducătorii de tren, respectiv că taxa pe clădiri a fost declarată și achitată în mod eronat de către reclamantă. Măsurile dispuse prin decizia contestată sunt circumscrise prevederilor art. 37 raportat la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

Astfel, conform art. 37, „în situația în care, în urma verificărilor efectuate pe parcursul execuției bugetului la persoanele juridice-prevăzute la art. 23 și art. 24 (în speța, S.T.F.C. C.F.R. C. SA, R.T.F.C. Constanța) rezulta fapte prin care au fost constatate prejudicii sau abateri cu caracter financiar, valorificarea constatărilor se face potrivit prevederilor art. 33", iar potrivit art. 33 alin. (3) „în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt.

Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate". Având acest conținut, măsurile administrative supuse analizei nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora", care să atragă aplicarea criteriului valoric prevăzut în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, incident fiind celălalt criteriu, al poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților publice centrale, în competența curților de apel.

Reținând, pe de o parte, că autoritatea emitentă a deciziei este o cameră județeană de conturi și, pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public, Înalta Curte constată că nu curții de apel, ci tribunalului, prin secția specializată, îi revine competența de soluționare a cauzei.

Nu poate fi primit argumentul potrivit căruia competența de soluționare a cauzei ar aparține curții de apel, în temeiul prevederilor pct. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin hotărârea plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, conform cărora „Competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ". Or, referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Cum, în speță, dispozițiile contrare celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu sunt prevăzute „prin lege organică specială", ci printr-un act administrativ (regulament), se va reține că sunt aplicabile prevederile art. 10 din Legea .contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 2 din C. proc. civ., potrivit cărora competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului ca instanță de contencios administrativ. Față de cele arătate, urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.T.F.C. C.F.R. C. SA, R.T.F.C. Constanța și pârâta Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi Constanța, în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2011.