ÎCCJ, Decizia nr. 685/2018

Contestație în anulare. Invocarea motivului vizând nelegalitatea compunerii completului de judecată pentru prima dată în calea extraordinară de atac. Neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate

C,proc.civ., art. 503 alin. (2)

În situația în care se invocă încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, contestația în anulare este inadmisibilă dacă partea interesată nu a invocat acest aspect în recurs, condiția de admisibilitate neputând fi înlăturată de susținerea că nu a fost cunoscută compunerea completului de judecată anterior sau la momentul pronunțării hotărârii, aceasta cu atât mai mult cu cât pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost publicat „Comunicatul de presă privind alegerea membrilor Completelor de 5 judecători pentru anul 2018”, în cuprinsul acestuia fiind menționate numele și calitatea membrilor completului de judecată ce a soluționat recursul contestatoarei.

În raport cu cele reținute de Curtea Constituțională prin decizia nr. 685/2018, contestatoarea avea deschisă calea extraordinară de atac numai în situația în care ar fi invocat în cursul judecății recursului în fața Completului de 5 Judecători al instanței supreme  că acesta a fost constituit cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, aspect care nu s-a realizat, neputându-se susține că prin pronunțarea deciziei nr. 685/2018 a instanței de contencios constituțional nu mai trebuie dovedite ca fiind îndeplinite condițiile instituite de art. 503 alin. (2) pct. 1 teza a II-a din Codul de procedură civilă.

ICCJ, Completul de 5 judecători, decizia civilă nr. 38 din 18 februarie 2019

Prin decizia nr. 150 din 10 septembrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/1/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători a respins ca nefondat recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 14P din 18 decembrie 2017, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru procurori în materie disciplinară  în dosarul nr. x/P/2017, precum și a încheierilor pronunțate în același dosar la datele de 25 octombrie 2017 (în camera de consiliu și în ședință publică), 15 noiembrie 2017 și 13 decembrie 2017.

Cu privire la încheierea din camera de consiliu de la 25 octombrie 2018, s-a reținut că aceasta a fost adecvat motivată, iar dispozițiile art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 cu referire la art. 44 alin. (1) și art. 42 alin. (1) pct. 13 din Codul de procedură civilă au fost în mod corect interpretate și aplicate de Secția pentru procurori în materie disciplinară, nefiind incidente dispozițiile sancționatorii ale art. 179 alin. (3) din actul normativ anterior menționat, invocate de autoarea recursului.

Referitor la încheierile din 25 octombrie, 15 noiembrie și, respectiv, 13 decembrie 2017 pronunțate în ședință publică, s-a apreciat că nu se poate reține că   s-ar fi produs vreo vătămare prin faptul că, pentru soluționarea excepției invocate, Secția pentru procurori a dispus din oficiu administrarea unei probe, date fiind, pe de o parte, dispozițiile art. 391 din Codul de procedură civilă, care permit o atare măsură, iar pe de altă parte, faptul că, în raport cu înscrisurile nou depuse la dosar, părților le-a fost acordat din nou cuvântul, la termenul din 13 decembrie 2017, cu privire la excepția nulității rezoluției.

Totodată, din conținutul încheierii rezultă că la termenul din 13 decembrie 2017 părțile au pus concluzii atât cu privire la probele nou solicitate, cât și pe excepția de nulitate a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, instanța disciplinară dispunând amânarea pronunțării în condițiile art. 396 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar prin hotărârea finală s-a pronunțat mai întâi asupra probelor, pe care le-a respins și apoi asupra nulității rezoluției.

Prin urmare, nu se poate reține, ca motiv de nulitate, faptul că respingerea unor probe solicitate de titularul acțiunii disciplinare și considerentele acestei măsuri au fost expuse în cuprinsul hotărârii, iar nu al încheierii prin care s-a amânat pronunțarea.

În ceea privește hotărârea nr. 14P/18 decembrie 2017, s-a învederat că instanța disciplinară este competentă să examineze validitatea actului de sesizare a instanței și validitatea actelor anterioare pe care acesta se întemeiază, aplicarea dispozițiilor art. 174 și art. 176 din Codul de procedură civilă fiind corect constatată, raportat la natura actului examinat și la dispozițiile de trimitere ale art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată.

Nici în privința soluției de nulitate a actului de sesizare a instanței, criticile titularului acțiunii disciplinare nu pot fi reținute, întrucât, în mod corect și cu respectarea dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, coroborate cu art. 22 alin. (2), art. 255 și art. 258 din Codul de procedură civilă, instanța de disciplină nu a încuviințat probele propuse de titularul acțiunii disciplinare cu ocazia discutării excepției nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, dovezile referitoare la situații de fapt propuse pentru a proba temeinicia rezoluției nefiind apte să ducă la soluționarea excepției.

Pe fondul excepției, susținerile formulate în recurs de către Inspecția Judiciară nu sunt de natură a infirma concluziile instanței de disciplină rezultate din analiza detaliată a cadrului legal aplicabil.

Secția pentru procurori în materie disciplinară a reținut corect nelegalitatea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare întocmite de un singur membru al echipei de control, în condițiile în care cel de-al doilea membru a fost înlăturat fără temei legal, nedându-i-se posibilitatea să-și expună punctul de vedere cu privire la soluționarea sesizării, după ce participase efectiv la toate etapele cercetării.

În concluzie, s-a apreciat că admiterea excepției nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare este o soluție legală, astfel încât s-a respins, ca nefondat, recursul dedus judecății.

Împotriva deciziei nr. 150 din 10 septembrie 2018 Inspecția Judiciară a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea acesteia, anularea hotărârii atacate și rejudecarea procesului, iar în urma rejudecării, admiterea recursului, casarea în totalitate a încheierilor și hotărârii atacate ca fiind nelegale, respingerea excepției nulității rezoluției prin care s-a dispus în cauză exercitarea acțiunii disciplinare, admiterea acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva domnilor procurori A., B. și C. și aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2014, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, respectiv art. 505 alin. (1), art. 506 alin. (1) și (2)  și  art. 508 din Codul de procedură civilă.

În susținerea acesteia, s-a arătat că în compunerea Completului de 5 judecători a intrat si vicepreședintele Înaltei Curți de Casație si Justiție; or, în aceste condiții, alcătuirea completului de judecată s-a realizat într-o modalitate care contravine prevederilor art. 32 din Legea nr. 304/2004, modificată prin Legea nr. 207/2018, în vigoare la 10 septembrie 2018, nelegala alcătuire vizând însăși instanța de recurs care a pronunțat hotărârea atacată.

S-a menționat de către contestatoare faptul că nu a avut deschisă calea invocării excepției nelegalei alcătuiri în fața instanței de recurs, raportat la faptul că, pe de o parte, de compunerea efectivă a completului de judecată a luat cunoștință numai la momentul comunicării Hotărârii civile nr. 150/2018 pronunțate la 10 septembrie 2018 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, iar pe de altă parte, ulterior datei de 10 septembrie 2018 a luat cunoștință despre refuzul explicit al Înaltei Curți de Casație și Justiție de a aplica dispozițiile art. 32 din Legea nr. 304/2004, modificată prin Legea nr. 207/2018, în raport cu cererea de soluționare a conflictului juridic de natura constituțională între Parlamentul României, pe de o parte și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, ce a format obiectul dosarului nr. 1417E/2018 al Curții Constituționale a României, finalizat prin decizia Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1021 din 29 noiembrie 2018.

Prin aceeași decizie s-a statuat și că Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a proceda de îndată la desemnarea prin tragere la sorți a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 207/2018.

Prin întâmpinarea depusă, s-a solicitat respingerea contestației în anulare formulate de contestatoarea Inspecția Judiciară ca inadmisibilă, arătându-se că reprezentanții Inspecției Judiciare nu au invocat excepția referitoare la compunerea instanței de judecată pe durata soluționării dosarului nr. x/1/2018, iar lipsa de diligență a acesteia nu poate fi suplinită prin invocarea în cadrul aceleiași contestații în anulare a unui motiv extrinsec celor stabilite limitativ de lege, mai precis faptul că s-ar fi luat cunoștință despre refuzul explicit al Înaltei Curți de Casație și Justiție de a aplica dispozițiile art. 32 din Legea nr. 304/2004, modificată prin Legea nr. 207/2018, în raport cu cererea de soluționare a conflictului juridic de natura constituțională între Parlamentul României, pe de o parte și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, ce a format obiectul dosarului nr. 1417E/2018 al Curții Constituționale a României.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 din Codul de procedură civilă.

Astfel, potrivit art. 503 din Codul de procedură civilă, „(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

(3) Dispozițiile alin.(2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel, care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs”.

În motivarea contestației în anulare, se susține faptul că decizia atacată a fost pronunțată de un complet alcătuit într-o modalitate care contravine prevederilor art. 32 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată; potrivit art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, pot fi atacate cu contestație în anulare acele hotărâri pronunțate de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția necorespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia.

Din analiza motivelor prezentate de contestatoare se observă că se invocă teza a II-a prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă referitoare la alcătuirea completului de judecată.

Prin raportare la textul de lege incident, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la invocarea excepției în cursul judecării recursului, pe de-o parte și omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la aceasta, pe de altă parte.

În situația în care se invocă încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, contestația în anulare este inadmisibilă dacă partea interesată nu a invocat acest aspect în recurs, condiția de admisibilitate neputând fi înlăturată de susținerea că nu a fost cunoscută compunerea completului de judecata anterior sau la momentul pronunțării hotărârii.

Astfel, în cauză, se constată că dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 8 februarie 2018, completul desemnat aleatoriu fiind Completul civil 1.

Potrivit art. 19

4

din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificările și completările ulterioare, hotărârile Colegiului de conducere al instantei privind stabilirea compunerii completurilor de judecată se publică pe pagina de internet a instanței.

La 30 octombrie 2017, pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost publicat „Comunicatul de presă privind alegerea membrilor Completelor de 5 judecători pentru anul 2018”, în cuprinsul acestuia menționându-se numele și calitatea membrilor completului de judecată ce a soluționat recursul contestatoarei.

Ca urmare, chiar de la 8 februarie 2018, dar cel mai târziu la 10 septembrie 2018, contestatoarea putea cunoaște completul căruia i-a fost repartizată cauza și alcătuirea acestuia, la data soluționării cauzei compunerea completului nefiind modificată.

Pentru aceste considerente, va fi înlăturată susținerea contestatoarei potrivit căreia nu a avut deschisă calea invocării excepției nelegalei alcătuiri a completului, deoarece ar fi luat cunoștință de compunerea efectivă a acestuia la momentul comunicării deciziei atacate.

Cu privire la decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 a Curții Constituționale prin care s-a constatat existența unui conflict de natură constituțională între Parlament, pe de o parte și Înalta Curte de Casație și justiție, pe de altă parte, la paragraful 161 al acesteia, s-a reținut că „în privința Completurilor de 5 judecători extrapenale, neexistând vreun aspect care să vizeze procesele în curs, nu se poate invoca faptul că Hotărârea Colegiului de conducere nr. 89/2018 ar fi fost justificată/întemeiată pe dispozițiile art. 25 alin.(1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora <<Procesele în curs de judecată [...] începute sub legea veche rămân supuse acelei legi>>. Curtea reține că nelegala compunere a instanței reprezintă o nulitate necondiționată de existența unei vătămări, ceea ce, în esență, exprimă nulitatea absolută a actelor efectuate de un astfel de complet, din moment ce s-a încălcat o normă care ocrotește un interes public [a se vedea art.174 alin.(2) și art.176 pct.4 din Codul de procedură civilă]. De asemenea, Curtea reține că nelegala alcătuire a instanței constituie motiv de casare; în acest sens, art. 488 alin.(1) pct.1 din Codul de procedură civilă prevede: <<Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale>>. Mai mult, hotărârea dată în recurs este supusă contestației în anulare, dacă a fost pronunțată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, în condițiile în care se invocase excepția corespunzătoare, iar instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia [art. 503 alin.(2) pct.1 din Codul de procedură civilă]. Se mai reține că o asemenea normă este de ordine publică și nu poate fi, astfel, acceptată în niciun fel încălcarea normelor legale referitoare compunerea instanței”.

Așadar, raportat la decizia nr. 685/2018 a Curții Constituționale, recurenta avea deschisă calea contestației în anulare doar în situația în care ar fi invocat în cursul judecății recursului în fața Completului de 5 Judecători al instanței supreme, că acesta a fost constituit cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, aspect care nu s-a realizat.

Ceea ce a vrut legiuitorul să sancționeze este însăși inacțiunea părții, pasivitatea acesteia, neputându-se susține că prin pronunțarea deciziei nr. 685/2018 a Curții Constituționale nu mai trebuie dovedite ca fiind îndeplinite condițiile instituite de art. 503 alin. (2) pct. 1 teza a II-a din Codul de procedură civilă, din moment ce Curtea Constituțională le-a reținut expres în considerentele deciziei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 508 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea Inspecția Judiciară împotriva deciziei nr. 150 din 10 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători.