ÎCCJ, Decizia nr. 122/2019

Asupra contestației în anulare de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea atacată:

Prin Decizia civilă nr. 197 din 5 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018, s-a anulat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 27 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016 [în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (1) lit. d), art. 488 și art. 493 din C. proc. civ., a Legii nr. 200/2004, a dispozițiilor art. 149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 și a Anexei nr. 2 la H.G. nr. 918/2013, modificată].

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în cauză, încheierea atacată a fost pronunțată la data de 27 aprilie 2018, dată de la care, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, curge termenul de 48 de ore pentru declararea recursului.

Calculat potrivit regulii stabilite de dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 1 și alin. (2) din C. proc. civ., termenul legal de exercitare a căii de atac a început să curgă la ora zero a zilei de 28 aprilie 2018 și s-a împlinit, conform art. 182 din codul menționat (având în vedere că 1 mai 2018 a fost zi nelucrătoare), la 2 mai 2018 ora 24:00.

Instanța a constatat că cererea de recurs formulată de A. a fost, însă, depusă peste termenul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, respectiv, la data de 3 mai 2018 (conform plicului aflat la dosarul de recurs).

Având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea specială pentru exercitarea unui drept, s-a reținut că nerespectarea acestuia atrage incidența dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul prevăzut de lege, instanța a dat eficiență dispozițiilor legale sancționatorii mai sus indicate și a dispus anularea recursului.

Contestația în anulare:

Împotriva deciziei menționate a formulat contestație în anulare A., în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 și 2 din C. proc. civ.

Prin motivele invocate, contestatorul a arătat că nerespectarea de către instanța de recurs a termenului de 3 zile pentru soluționarea recursului, impus imperativ prin prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, a generat după 6 luni o gravă apreciere în calculul termenului de depunere a recursului, prin omisiunea luării în considerare a prevederilor H.G. nr. 207/2018 care, la art. 1 alin. (1), a stabilit pentru salariații din sectorul bugetar ziua de 30 aprilie 2018 (vineri), ca zi liberă. Adăugând această zi, rezultă că termenul de recurs s-ar fi împlinit astfel la data de 3 mai 2018, ora zero, astfel încât recursul depus la poștă în data de 2 mai 2018 este înăuntrul termenului de 48 de ore prevăzut de lege.

Contestatorul a apreciat că dispozițiile art. 185 alin. (1) teza finală din C. proc. civ. se aplică și actelor emise de instanță cu nerespectarea termenului de 3 zile prevăzut imperativ de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Față de dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 685/2018 și a prevederilor art. 176 alin. (4) din C. proc. civ., contestatorul a solicitat anularea Deciziei civile nr. 197 din 5 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, invocând nelegala compunere a instanței de recurs.

În continuare, în temeiul art. 508 alin. (3) din C. proc. civ., contestatorul a solicitat anularea deciziei atacate și soluționarea cauzei prin exercitarea controlului judecătoresc asupra legalității îndeplinirii actelor procedurale supuse cercetării, în special în ceea ce privește motivarea de respingere a sesizării Curții Constituționale de către prima instanță asupra O.U.G. nr. 80/2013 și Legii nr. 200/2004, susținând că este în contradicție evidentă cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care nu exclud invocarea neconstituționalității în întregime a unei legi sau ordonanțe, dar și că încalcă în același timp dispozițiile obligatorii ale Deciziei de recurs în interesul legii nr. XXXVI/2006.

De asemenea, a apreciat că trebuie exercitat controlul judecătoresc și în ceea ce privește soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 486, art. 488 și art. 493 din C. proc. civ., motivată ca fiind "etapa procesuală deja parcursă de recursul în cauză", susținând că este contrară dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 - "soluționarea cauzei în orice fază a litigiului".

Întâmpinarea:

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Instituția Avocatul Poporului a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, arătând că motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciunul dintre cele două cazuri de contestație în anulare invocate, prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1 și 2 din C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia instanței de recurs prin prisma motivelor invocate de contestatorul A., Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 și pct. 2 din C. proc. civ.

Potrivit reglementărilor invocate, "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. Dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Cu privire la primul motiv, invocarea Deciziei Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018 - prin care s-a constatat existența unui conflict de natură constituțională între Parlament și instanța supremă, reținându-se nerespectarea de către aceasta din urmă a normelor referitoare la alcătuirea instanței - poate conduce la încadrarea contestației în anulare formulate în motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.

La paragraful 161 al Deciziei Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, invocată de contestator, se reține că nelegala alcătuire a instanței constituie motiv de casare; în acest sens, art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prevede:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale". Mai mult, hotărârea dată în recurs este supusă contestației în anulare, dacă a fost pronunțată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, în condițiile în care se invocase excepția corespunzătoare, iar instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia [art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.]. Se mai reține că o asemenea normă este de ordine publică și nu poate fi, astfel, acceptată în niciun fel încălcarea normelor legale referitoare compunerea instanței.

Așadar, raportat la Decizia nr. 685/2018 a Curții Constituționale, contestatorul are deschisă calea de atac formulată, pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., dar cu respectarea condițiilor prevăzute în cuprinsul acestui text legal, respectiv, dacă ar fi invocat în cursul judecății recursului, în fața Completului de 5 judecători al instanței supreme, împrejurarea că acest complet a fost constituit cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, ceea ce, însă, nu s-a întâmplat.

Intenția legiuitorului, prin instituirea condiției sus-menționate, a fost să sancționeze însăși inacțiunea părții, pasivitatea acesteia, neputându-se susține că prin pronunțarea Deciziei nr. 685/2018 a Curții Constituționale nu mai trebuie dovedită îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1 teza a doua din C. proc. civ., din moment ce însăși Curtea Constituțională le-a reținut expres în considerentele deciziei sale.

În consecință, prin raportare la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., se constată că nu sunt îndeplinite exigențele legale, respectiv, condițiile referitoare la invocarea excepției în cursul judecării recursului, pe de-o parte, și omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la aceasta, pe de altă parte.

Referitor la cel de-al doilea motiv invocat de contestator, cel prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aspectele învederate nu sunt întemeiate, nefiind identificate elemente care să conducă la evidențierea unei erori materiale în calcularea termenului de recurs, așa cum susține contestatorul.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, se poate declara recurs, "în termen de 48 de ore de la pronunțare".

În speță, încheierea respectivă a fost pronunțată la data de 27 aprilie 2018, iar recursul a fost depus la data de 3 mai 2018, potrivit plicului aflat la dosarul de recurs.

Procedând la calcularea termenului de 48 de ore, cu respectarea prevederilor art. 181 alin. (1) pct. 1, precum și art. 182 din C. proc. civ., se constată că instanța de recurs a reținut în mod corect că acesta s-a împlinit la data de 2 mai 2018, ora 24:00. De asemenea, în cauză au fost aplicate în mod legal și dispozițiile art. 181 alin. (2) din C. proc. civ., privind prelungirea termenului până în prima zi lucrătoare care urmează, pentru situația în care ultima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare.

Prin urmare, nu se verifică susținerile formulate de contestator, cum că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, ca urmare a calculării greșite a termenului de recurs, fără luarea în considerare a zilelor libere.

De asemenea, împrejurarea că recursul nu a fost soluționat în termen de 3 zile, potrivit prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, nu este de natură să conducă la anularea deciziei din recurs, prin prisma motivelor de contestație în anulare invocate.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 197 din 5 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2019.

Procesat de GGC - GV