ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.03.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1631/2019

HOTĂRÂRE
26.03.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1631/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 26.04.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017 reclamanta Administrația Națională a Penitenciarelor a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Capital Uman, atât suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 16.02.2016 și înregistrat sub nr. x/21.02.2017, privind proiectul contract x "Revenirea foștilor deținuți pe piața muncii și integrarea lor în societate" SMIS 9835.", cât și anularea acestui act și a Deciziei nr. 20703/11.04.2017 de soluționare a contestației administrative și exonerarea de la plata sumei de 8.119.469,17 RON.

Cererea de suspendare a fost formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, fiind solicitată dispunerea măsurii până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

În prezenta cauză, instanța este învestită cu cererea de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.02.2017, până la soluționarea definitivă a prezentului dosar

Soluția instanței de fond

Prin încheierea de ședință din data de 18 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția autorității de lucru judecat, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta Administrația Națională a Penitenciarelor, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.02.2017, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de ședință din data de 18 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și respingerea, ca nefondată, a cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului intimata-reclamantă Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare, înregistrată la dosarul cauzei la data de 23.11.2017, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii, ca temeinică și legală, a încheierii de ședință din data de 18 septembrie 2017.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante, în cadrul căruia a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat, ca nefondată.

Procedura de soluționare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față.

Soluția instanței de recurs

Înainte de a proceda la analizarea criticilor formulate de recurentul - pârât, pe fondul recursului, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., va analiza mai întâi excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu.

În acest sens, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004: "Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare"", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

Înalta Curte reține că încheierea de ședință din 18 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată recurentului-pârât la data de 27.09.2017, conform Dovezii de înmânare atașată la dosarul instanței de fond. Termenul de 5 zile, prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment și se împlinea la data de 03.10.2017, aceasta fiind ultima zi de declarare a căii de atac, potrivit dispozițiilor art. 181, 182 raportat la art. 184 din C. proc. civ., fiind fără relevanță data redactării recursului și data, respectiv numărul cu care a fost înregistrat acest recurs în evidențele autorității (03.10.2017), raportat la dispozițiile art. 182 C. proc. civ. în dosar neexistând dovezi în sensul că recursul s-ar fi transmis prin poștă sau curier rapid, conform art. 183 C. proc. civ., pentru a ne raporta la o altă dată decât data depunerii și înregistrării direct la instanță a căii de atac.

În cauză, cererea de recurs a fost depusă direct la instanța de fond - Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05.10.2017, conform ștampilei aplicată de Compartimentul Registratură pe prima pagină a recursului, atașată la dosarul instanței de recurs, așadar, cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin urmare, recurentul a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal și nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Așadar, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Înalta Curte constată astfel, față de actele dosarului, că recursul a fost depus în afară termenului de 5 zile prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, respectiv la data de 05.10.2017, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 03.10.2017.

De asemenea, se reține că la dosar nu a fost formulată o cerere de repunere în termen, potrivit dispozițiilor art. 186 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu și va respinge recursul, ca tardiv declarat, aplicând astfel și sancțiunea juridică a decăderii părții din exercitarea dreptului de declarare a acestei căi de atac, sancțiune prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., pentru neexercitarea sa în termenul legal.

Admite excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu.

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene succesor în drepturi și obligații al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene împotriva încheierii de ședință din 18 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-03-26
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 95/2020
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2017 pe rolul Curții de Apel Buc
ÎCCJ 2020-06-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2512/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta Administrația Națională a Penitenciarelor a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M
ÎCCJ 2020-10-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5095/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios ad
ÎCCJ 2018-10-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3411/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admin
ÎCCJ 2019-02-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 627/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios adminis
Sursă