ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5340/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5340/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
ÎNALTA CURTi
DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Asupra
recursului civil) de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Judecătoriei Buzău la data de 28 mai 2010, sub nr. 7467/2J00/2010, reclamanții
N.S. și C.I. au formulat în contradictoriu cu pârâtele J.L. și B.A., Acțiune
„în constatarea falsului" privind adresele din 13 aprilie 2000, din 4
iulie 2000, din 7 august 2000, din 9 septembrie 2002 și referatul nr. 597 din 24
februarie 1999 emise de B.A., primarul com. Săgeata, Jud. Buzău. De asemenea,
reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 100.000 lei, cu
titlu de daune materiale și morale, determinate de prejudiciul produs prin
faptele lor ilicite.
La
termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2010 (fila 47 dosar), reclamanții
și-au precizat acțiunea, în sensul ca au solicitat obligarea pârâtelor la plata
sumei de câte 80.000 lei fiecare, pentru prejudiciul produs, constând în aceea
că și-au pierdut bunurile (casa de locuit și celelalte bunuri executate silit,
iar în urma executării le-au fost luate actele de la casă și au fost în
imposibilitate de a-și reface dosarul de pensionare), precum și la câte 20.000 lei,
daune morale.
Judecătoria
Buzău prin Sentința civilă nr. 8970 din 14 iunie 2012
a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei
hotărâri au declarat cale de atac reclamanții N.S. și C.I., criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea ei și, pe fond, admiterea
cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
Prin Decizia
civilă nr. 217 din 22 noiembrie 2012, Tribunalul Buzău
a respins, ca nefondat, apelul
declarat de reclamanți.
Împotriva hotărârii
sus menționate au declarat recurs, reclamanții N.S. și C.I., criticând-o pentru
nelegalitate, în realitate, însă, aceștia Iau prezentat un istoric al
litigiului și al proceselor ce l-au generat, nemulțumirea lor vizând, în
principal, faptul că ar fi trebuit să fie continuate cercetările făcute cu
privire la „falsurile invocate."
Totodată,
recurenții-reclamanți au precizat că, la data de 2 aprilie 2009 s-a emis
rezoluție de neînclepere a urmăririi penale în Dosarul nr. 4040/P/2008, prin
care s-a menționat că s-au comis falsuri de către pârâte, dar faptele acestora
s-au prescris.
Recurenții-reclamanți
au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre
irejudecare.
La
termenul de judecată din data dje 28 februarie 2013, Curtea de Apel Ploiești a
invocat excepția nulității recursului.
Prin Decizia nr.
468 din 28 februarie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis
excepția de nulitate a recursului. A constatat nulitatea recursului declarat de
reclamanții N.S. și C.I. împotriva Deciziei civile nr. 217 din 22 noiembrie
2012 a Tribunalului Buzău.
A apreciat că
sunt incidente dispozițiile art. 306 C. proc. civ., reținând că motivarea
acestei căi de atac s-a constituit într-o redare a soluțiilor projnunțate de
către instanțele anterioare, a modului în care s-au analizat probele de către
acestea în procesul de divorț și partaj bunuri comune, precum și executarea
hotărârii
pronunțate în partajul bunurilor comune intervenit între
reclamantul
C.I. și pârâta J.L., fără a se arăta,
în ce mod, instanța de
apel a săvârșit vreuna din nelegalitățile,
expres și limitativ,
prevăzutp de lege.
Împotriva
Deciziei nr,468 din 28 februarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I
civilă, au formulat contestație în anulare, N.S. și C.I. susținând, în esență,
că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești este „nelegală și
netemeinică".
Astfel,
au arătat contjestatorii că„ instanța nu a dispus legal și corect asupra
excepției nulității pentru nemotivare" întrucât recursul a fost motivat,
prin chiar cererea de recurs.
Au solicitat
contestatorii ca instanța să constate netemeinicia
deciziei
atacate, să admită contestația, iar pârâtele să fie obligate la repararea
prejudiciului cauzjat, în sensul de a restitui locuința și toate bunurile
sustrase în timpul executării silite.
Prin Decizia nr.
1272 din 25 aprilie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins,
ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii N.S. și C.I.
împotriva Deciziei nr. 468 din 28 februarie 2013 a aceleiași instanțe.
Pentru a decide în
consecință, instanța a reținut următoarele:
Contestația în
anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată împotriva
hotărârilor irevocabile numai pentru motivele cuprinse în conținutul
dispozițiilor art. 317 și art. 318 C. proc. civ., putându-șe observa, din
conținutul cererii depuse de contestatori, că aceștia nu au indicat explicit
motivele contestației, care sunt strict și limitativ prevăzute de lege.
Mai exact,
contestatorii au criticat decizia din recurs pentru greșeli de judecată,
considerând că, în mod nejustificat, instanța a apreciat recursul ca nemotivat,
deși motivele, în opinia lor, erau expuse prin chiar cererea dej recurs.
Așadar, din
susținerile acestora se poate concluziona că, implicit, contestatorii au
invocat dispozițiile art. 318 alin. (1), teza I C. proc. civ., în sensul că
soluția dată ar fi rezultatul unor greșeli, constând în modul de administrare a
probatoriilor.
A mai
reținut instanța că, toate susținerile contestatorilor vizează netemeinicia
deciziei atacate, solicitând sa fie admisă contestația, iar pârâtele să fie
obligate la repararea prejudiciului
cauzat,
în sensul de a restitui locuința și toate bunurile sustrase în timpul
executării silite.
Instanța a mai
reținut că, greșeli alin. (1) teza I, la care se referă art. 318 din același
cod și, care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu
greșeli de judecată, or, în speță, contestatorii au făcut referire la acestea
din urmă.
Contestația
în anulare este admisibilă în cazul unor greșeli de fapt, în legătură cu
aspecte formale ale judecății recursului( cum ar fi, de exemplu, respingerea
unui recurs ca tardiv, deși plicul era atașat la dosar; anularea recursului ca
netimbrat, deși la dosar fusese depusă recipisa de plată a taxei de timbru),
nefiind posibil ca, pe această cale, să se obțină o rejudecare a cauzei, în
condițiile în care contestatorii nu au făcut altceva decât gă reitereze motive
invocate deja la instanța de fond sau în căile de atac.
Împotriva Deciziei
nr. 1272 din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, au
declarat recurs contestatorii N.S. și C.I.
Recursul este
inadmisibil și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed
:
Potrivit
dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. „Hotărârea dată în contestație
este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată."
Este de
observat că, în speță,(Decizia nr. 1272 din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel
Ploiești, secția I civilă) a fost pronunțată de curtea de apel în soluționarea
unei contestații în anulare, îndreptată împotriva unei decizii pronunțate de
aceeași curte de apel, în calea de atac a recursului, astfel că aceasta este
irevocabilă, în puterea legii, conform arț. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ.
În raport de
prevederile art. 320 alin. (3) din același cod, hotărârea dată în contestația
în anulare, fiind supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată are un
caracter irevocabil și, în aceste condiții, decizia împotriva căreia s-a
declarat recurs nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, j fiind
oprită de lege, de la cenzura acestei căi de atac.
Această
soluție se impune în respectarea principiilor legalității și unicității căilor
de atac și presupune asigurarea unui cadru procesual determinat de reguli
stricte în desfășurarea procedurii de judecată, în diferite faze procesuale, cu
respectarea ierarhiei acestora.
Față de cele arătate, Înalta Curte va
respinge recursul
declarat de contestatori, ca
inadmisibil.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge
ca inadmisibil recursul declarat de contestatorii N.S. și C.I. împotriva Deciziei
nr. 1272 din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință public astăzi 19 noiembrie 2013.