ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5340/2013

ÎNALTA CURTi

DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Asupra recursului civil) de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 28 mai 2010, sub nr. 7467/2J00/2010, reclamanții N.S. și C.I. au formulat în contradictoriu cu pârâtele J.L. și B.A., Acțiune „în constatarea falsului" privind adresele din 13 aprilie 2000, din 4 iulie 2000, din 7 august 2000, din 9 septembrie 2002 și referatul nr. 597 din 24 februarie 1999 emise de B.A., primarul com. Săgeata, Jud. Buzău. De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 100.000 lei, cu titlu de daune materiale și morale, determinate de prejudiciul produs prin faptele lor ilicite.

La termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2010 (fila 47 dosar), reclamanții și-au precizat acțiunea, în sensul ca au solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de câte 80.000 lei fiecare, pentru prejudiciul produs, constând în aceea că și-au pierdut bunurile (casa de locuit și celelalte bunuri executate silit, iar în urma executării le-au fost luate actele de la casă și au fost în imposibilitate de a-și reface dosarul de pensionare), precum și la câte 20.000 lei, daune morale. Judecătoria Buzău prin Sentința civilă nr. 8970 din 14 iunie 2012 a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri au declarat cale de atac reclamanții N.S. și C.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea ei și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Prin Decizia civilă nr. 217 din 22 noiembrie 2012, Tribunalul Buzău a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți. Împotriva hotărârii sus menționate au declarat recurs, reclamanții N.S. și C.I., criticând-o pentru nelegalitate, în realitate, însă, aceștia Iau prezentat un istoric al litigiului și al proceselor ce l-au generat, nemulțumirea lor vizând, în principal, faptul că ar fi trebuit să fie continuate cercetările făcute cu privire la „falsurile invocate." Totodată, recurenții-reclamanți au precizat că, la data de 2 aprilie 2009 s-a emis rezoluție de neînclepere a urmăririi penale în Dosarul nr. 4040/P/2008, prin care s-a menționat că s-au comis falsuri de către pârâte, dar faptele acestora s-au prescris.

Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre irejudecare. La termenul de judecată din data dje 28 februarie 2013, Curtea de Apel Ploiești a invocat excepția nulității recursului. Prin Decizia nr. 468 din 28 februarie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis excepția de nulitate a recursului. A constatat nulitatea recursului declarat de reclamanții N.S. și C.I. împotriva Deciziei civile nr. 217 din 22 noiembrie 2012 a Tribunalului Buzău. A apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 306 C. proc. civ., reținând că motivarea acestei căi de atac s-a constituit într-o redare a soluțiilor projnunțate de către instanțele anterioare, a modului în care s-au analizat probele de către acestea în procesul de divorț și partaj bunuri comune, precum și executarea hotărârii pronunțate în partajul bunurilor comune intervenit între reclamantul C.I.

și pârâta J.L., fără a se arăta, în ce mod, instanța de apel a săvârșit vreuna din nelegalitățile, expres și limitativ, prevăzutp de lege. Împotriva Deciziei nr,468 din 28 februarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, au formulat contestație în anulare, N.S. și C.I. susținând, în esență, că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești este „nelegală și netemeinică". Astfel, au arătat contjestatorii că„ instanța nu a dispus legal și corect asupra excepției nulității pentru nemotivare" întrucât recursul a fost motivat, prin chiar cererea de recurs. Au solicitat contestatorii ca instanța să constate netemeinicia deciziei atacate, să admită contestația, iar pârâtele să fie obligate la repararea prejudiciului cauzjat, în sensul de a restitui locuința și toate bunurile sustrase în timpul executării silite.

Prin Decizia nr. 1272 din 25 aprilie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii N.S. și C.I. împotriva Deciziei nr. 468 din 28 februarie 2013 a aceleiași instanțe. Pentru a decide în consecință, instanța a reținut următoarele: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor irevocabile numai pentru motivele cuprinse în conținutul dispozițiilor art. 317 și art. 318 C. proc. civ., putându-șe observa, din conținutul cererii depuse de contestatori, că aceștia nu au indicat explicit motivele contestației, care sunt strict și limitativ prevăzute de lege. Mai exact, contestatorii au criticat decizia din recurs pentru greșeli de judecată, considerând că, în mod nejustificat, instanța a apreciat recursul ca nemotivat, deși motivele, în opinia lor, erau expuse prin chiar cererea dej recurs.

Așadar, din susținerile acestora se poate concluziona că, implicit, contestatorii au invocat dispozițiile art. 318 alin. (1), teza I C. proc. civ., în sensul că soluția dată ar fi rezultatul unor greșeli, constând în modul de administrare a probatoriilor. A mai reținut instanța că, toate susținerile contestatorilor vizează netemeinicia deciziei atacate, solicitând sa fie admisă contestația, iar pârâtele să fie obligate la repararea prejudiciului cauzat, în sensul de a restitui locuința și toate bunurile sustrase în timpul executării silite. Instanța a mai reținut că, greșeli alin. (1) teza I, la care se referă art. 318 din același cod și, care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, or, în speță, contestatorii au făcut referire la acestea din urmă.

Contestația în anulare este admisibilă în cazul unor greșeli de fapt, în legătură cu aspecte formale ale judecății recursului( cum ar fi, de exemplu, respingerea unui recurs ca tardiv, deși plicul era atașat la dosar; anularea recursului ca netimbrat, deși la dosar fusese depusă recipisa de plată a taxei de timbru), nefiind posibil ca, pe această cale, să se obțină o rejudecare a cauzei, în condițiile în care contestatorii nu au făcut altceva decât gă reitereze motive invocate deja la instanța de fond sau în căile de atac. Împotriva Deciziei nr. 1272 din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, au declarat recurs contestatorii N.S. și C.I. Recursul este inadmisibil și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed : Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc.

civ. „Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată." Este de observat că, în speță,(Decizia nr. 1272 din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă) a fost pronunțată de curtea de apel în soluționarea unei contestații în anulare, îndreptată împotriva unei decizii pronunțate de aceeași curte de apel, în calea de atac a recursului, astfel că aceasta este irevocabilă, în puterea legii, conform arț. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. În raport de prevederile art. 320 alin. (3) din același cod, hotărârea dată în contestația în anulare, fiind supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată are un caracter irevocabil și, în aceste condiții, decizia împotriva căreia s-a declarat recurs nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, j fiind oprită de lege, de la cenzura acestei căi de atac.

Această soluție se impune în respectarea principiilor legalității și unicității căilor de atac și presupune asigurarea unui cadru procesual determinat de reguli stricte în desfășurarea procedurii de judecată, în diferite faze procesuale, cu respectarea ierarhiei acestora. Față de cele arătate, Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestatori, ca inadmisibil. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorii N.S. și C.I. împotriva Deciziei nr. 1272 din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință public astăzi 19 noiembrie 2013.