ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5313/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5313/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Prin încheierea nr. 5409 din 23 iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul de fond, a fost respinsă cererea formulată de petenta T.E. privind strămutarea pricinii ce formează obiectul dosarului Judecătoriei Brașov. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare T.E. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 28 octombrie 2011. La termenul de la 29 iunie 2012 judecata contestației în anulare a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă, iar la 24 septembrie 2013, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 18 noiembrie 2013 când, instanța a invocat excepția perimării contestației în anulare.
Analizând cu prioritate această excepție, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed: Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și 250 C. proc.
civ. În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 29 iunie 2012, stabilit pentru soluționarea contestației în anulare și, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă. Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 1 iulie 2013, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății. Reținând că în cauză sunt întrunite condițiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
și constatând că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept, putând fi constatată și din oficiu de instanță, față de dispozițiile art. 252 alin. (1) teza I din același cod, Înalta Curte a constatat perimată contestația în anulare cu care a fost investită. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatoarea T.T., împotriva încheierii nr. 5409 din 23 iunie 2011, pronunțată de înalta curte de casație și justiție, secția I civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 noiembrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.