ÎCCJ, decizie (scj.ro #149439)

Contestația privind tergiversarea procesului. Cale de atac. Remediu oferit de normele de procedură.

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Cale de atac.

Index alfabetic: judecată

-tergiversare

- procedură specifică

NCPC, art. 522-526

Prin art. 522-526 C.proc.civ., legiuitorul a instituit o procedură specifică, prin care partea interesată sau procurorul, în cazul în care acesta din urmă participă la judecată, poate solicita instanței sesizate cu judecarea procesului ca, în măsura în care se constată încălcarea dreptului la soluționarea cauzei într-un termen optim și previzibil, să ia măsurile legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

Scopul punerii la dispoziția celor interesați a mijlocului procedural reglementat de art. 522-526 C.proc.civ. constă în înlăturarea dificultăților ivite în soluționarea cauzelor într-un termen optim și previzibil și a oricăror tendințe de tergiversare a judecății.

Legiuitorul a subliniat limitele învestirii instanței superioare, aceasta neputând să fie sesizată în mod legal decât pentru adoptarea unor măsuri care să conducă la soluționarea cauzei într-un termen optim și previzibil, nu însă în scopul adoptării unor măsuri care să anticipeze soluționarea cauzei și cu atât mai puțin în scopul adoptării unor măsuri prin care procesul să fie, practic, judecat.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5024 din 20 noiembrie 2018

Prin contestația privind tergiversarea procesului înregistrată la 11.10.2018 pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă, contestatoarea A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 522 alin. (2) pct. 2 și 4 C. proc. civ., să se ia măsura anulării acțiunii în anulare formulate de reclamanta B.

În motivare, a arătat că B. a formulat o acțiune în anulare a unei hotărâri arbitrale și, în procedura de regularizare, Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă a dispus prin rezoluție ca reclamanta să precizeze cuantumul pretențiilor și să achite taxa de timbru aferentă, în termen de 10 zile, sub sancțiunea anulării cererii.

A subliniat contestatoarea că la data expirării termenului de 10 zile, curtea de apel i-a pus din nou în vedere reclamantei să precizeze acțiunea și să timbreze la valoare.

Or, potrivit normelor procedurale, se impunea inițierea procedurii prevăzute la art. 200 alin. (3) și (4) C.proc.civ., cu consecința anulării acțiunii în anulare.

Prin încheierea din 15.10.2018, Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă a respins contestația privind tergiversarea procesului.

Pentru a dispune astfel, a reținut că la 18.04.2018 pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă a fost înregistrată acțiunea în anulare promovată de B., în temeiul dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. i) C.proc.civ., iar potrivit art. 613 alin. (2) C.proc.civ., prevederile art. 205-208 C.proc.civ. se aplică în mod corespunzător. De aceea, într-o primă ordine de idei, curtea de apel a reținut că nu sunt incidente art. 200 alin. (3) și (4) C.proc.civ.; în consecință, cum sancțiunea anulării cererii pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță nu este expres reglementată, acestea pot fi constatate la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

În acest context, a notat că în perioada 18.04.2018 -11.06.2018 s-a procedat la regularizarea cererii de chemare în judecată și s-a stabilit în sarcina B. obligația de a preciza cuantumul pretențiilor și de a timbra la această valoare, iar în sarcina intimatei A. obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea acțiunii în anulare.

Totodată, a luat act că în cauză a fost fixat termen de judecată la 25.06.2018, în vederea soluționării cererii de suspendare a hotărârii arbitrale, formulate de B. , cerere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea nr. 13/26.06.2018, dar și că la termenul de judecată de la 17.09.2018, A., reprezentată de avocat, nu s-a opus cererii de amânare a cauzei, formulate de apărătorul reclamantei.

Având în vedere aceste aspecte, curtea de apel a apreciat că de la momentul înregistrării pe rol a acțiunii în anulare, cauza a urmat cursul și termenele prevăzute de dispozițiile C. proc. civ., neputându-se reține în sarcina instanței vreo „amânare nejustificată a cauzei”, astfel cum afirmă contestatoarea, ci, dimpotrivă, un rol activ în soluționarea cauzei.

În altă ordine de idei, curtea de apel a reținut că B. a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa, precizându-și pretențiile contestate și timbrând acțiunea în anulare cu taxă judiciară de timbru în sumă de 7.717,89 lei.

Împotriva acestei încheieri, A. a formulat plângere, solicitând desființarea acesteia și anularea acțiunii în anulare formulate de B.

În motivare, a arătat că raportat la dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 2 și 4 C.proc.civ., pe care și-a întemeiat contestația, opțiunea instanței de a comunica B., încă o dată, la 07.05.2018, adresa prin care îi punea în vedere să-și îndeplinească obligațiile instituite din 18.04.2018, este lipsită de temei legal.

În opinia petentei, în motivarea încheierii atacate există o contradicție între  contestația promovată și argumentele reținute de curtea de apel.

Astfel, a susținut că nejustificat a apreciat prima instanță că dispozițiile art. 200 alin. (3) și (4) C.proc.civ. nu sunt incidente în speță, subliniind că, în măsura în care legiuitorul ar fi dorit să înlăture aplicarea acestor dispoziții legale, ar fi menționat expres; or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Mai mult, a arătat că, deși a reținut lipsa de incidență a art. 200 C.proc.civ., curtea de apel a aplicat acest text de lege, dispunând complinirea lipsurilor cererii în termen de 10 zile de la comunicare, sub sancțiunea anulării acesteia.

Prin urmare, la împlinirea termenului acordat, instanța trebuia să declanșeze procedura prevăzută la art. 200 alin. (4) C.proc.civ., iar nu să emită altă adresă de înștiințare, favorizând-o astfel fără temei pe reclamantă, cu încălcarea principiului egalității de tratament.

A susținut petenta că, în măsura în care ar fi avut un rol activ, instanța nu i-ar fi comunicat cererea de chemare în judecată și înscrisurile aferente la 07.05.2018, cu mult înainte de precizarea acțiunii și achitarea taxei judiciare de timbru și a subliniat că nu contestă că B. și-a îndeplinit în final obligațiile, ci că, deși a fost încălcat termenul de 10 zile acordat, instanța nu a aplicat sancțiunea anulării cererii încă din ziua imediat următoare împlinirii acestui termen.

În final, a arătat că la termenul de judecată din 17.05.2018 a invocat nulitatea cererii, pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță, în termenul acordat, însă avocatul intimatei a depus o cerere de amânare a judecății, pentru motive medicale, astfel că discuția cu privire la acest aspect s-a prorogat pentru termenul următor.

Analizând plângerea, prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte a reținut următoarele:

Prin art. 522-526 C.proc.civ., legiuitorul a instituit o procedură specifică, prin care partea interesată sau procurorul, în cazul în care acesta din urmă participă la judecată, poate solicita instanței sesizate cu judecarea procesului ca, în măsura în care se constată încălcarea dreptului la soluționarea cauzei într-un termen optim și previzibil, să ia măsurile legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

Așadar, procedura în discuție este în strânsă legătură cu dreptul la un proces echitabil, în conținutul căruia intră și durata sa rezonabilă și, în acest context, Înalta Curte consideră util să sublinieze că scopul punerii la dispoziția celor interesați a mijlocului procedural reglementat de art. 522-526 C.proc.civ. constă în înlăturarea dificultăților ivite în soluționarea cauzelor într-un termen optim și previzibil și a oricăror tendințe de tergiversare a judecății.

În speță, contestația privind tergiversarea procesului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 2 și 4 C.proc.civ, care vizează ipotezele în care instanța, deși a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, la împlinirea termenului nu a luat măsurile prevăzute de lege față de cel ce nu și-a îndeplinit obligațiile și în care instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.

Aceste texte de lege trebuie interpretate din perspectiva rațiunii instituției contestației privind tergiversarea procesului și, așadar, înțelese în sensul că instanța care o soluționează nu poate lua decât o măsură circumscrisă unui mecanism accelerator al procesului, în vederea evitării depășirii duratei sale rezonabile.

Prin urmare, măsurile prevăzute/stabilite de lege, la care se referă art. 522 alin. (2) pct. 2 și 4 C.proc.civ., pe care petenta și-a întemeiat contestația, trebuie să se încadreze în categoria unora care să aibă aptitudinea de a-l constrânge pe participant să-și execute o anumită obligație, în vederea continuării procesului; asemenea măsuri pot fi, cu titlu de exemplu, aplicarea unei amenzi, aducerea cu mandat, etc.

O atare interpretare este întărită de dispozițiile art. 524 alin. (4) C.proc.civ., potrivit cărora „

când apreciază contestația ca fiind întemeiată, completul de judecată pronunță o încheiere nesupusă niciunei căi de atac, prin care ia de îndată măsurile necesare înlăturării situației care a provocat tergiversarea judecății (...)

.”

Similar, prin plângerea împotriva încheierii prin care s-a respins contestația privind tergiversarea procesului se urmărește realizarea aceluiași obiectiv, adică  înlăturarea situației care a provocat amânarea, aspect care rezultă cu evidență din prevederile art. 525 alin. (2) C.proc.civ. potrivit cărora, „

dacă instanța găsește întemeiată plângerea, va dispune ca instanța care judecă procesul să îndeplinească actul de procedură sau să ia măsurile legale necesare, arătând care sunt acestea și subliniind, când este cazul, un termen pentru îndeplinirea lor

.”

Prin plângerea de față, petenta nu urmărește însă realizarea efectului acordat de legiuitor mijlocului procedural folosit, ci anularea acțiunii în anulare formulate de B.

Or, cum s-a arătat și în precedent, instanța care găsește întemeiată plângerea poate doar să dispună ca cea care judecă procesul să îndeplinească un anumit act de procedură sau să ia măsurile legale necesare în vederea continuării procesului.

Finalitatea urmărită de către petentă nu poate fi atinsă pe calea demersului judiciar la care a apelat, pentru că se opun dispozițiile potrivit art. 525 alin. (3) C.proc.civ, potrivit cărora „

în toate cazurile, instanța care soluționează plângerea nu va putea da îndrumări și nici nu va putea oferi dezlegări asupra unor probleme de fapt sau de drept care să anticipeze modul de soluționare a pricinii ori care să aducă atingere libertății judecătorului cauzei de a hotărî, conform legii, cu privire la soluția dată procesului

.”

Așadar, legiuitorul a subliniat limitele învestirii instanței superioare, aceasta neputând să fie sesizată în mod legal decât pentru adoptarea unor măsuri care să conducă la soluționarea cauzei într-un termen optim și previzibil, nu însă în scopul adoptării unor măsuri care să anticipeze soluționarea cauzei; cu atât mai puțin, nu în scopul adoptării unor măsuri prin care procesul să fie, practic, judecat.

În altă ordine de idei, Înalta Curte notează și că din sistemul de evidență informatizată rezultă că dosarul a cărui judecată se susține că este tergiversată a fost judecat, prin pronunțarea de către Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă a sentinței nr. 127/19.11.2018, prin care acțiunea în anulare formulată de B. a fost respinsă.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, plângerea este nefondată, motiv pentru care, în baza art. 525 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte a respins-o.