ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3174/2018

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin decizia nr. 1071A din data de 22 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 354 din data de 15 martie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM și a obligat apelanta la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimat.

La data de 22 februarie 2018, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiției, secția I civilă a fost înregistrat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1071A din data de 22 noiembrie 2017, pronunțate în dosarul nr. x/2014 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte, prin rezoluția din data de 26 februarie 2018, a dispus comunicarea cererii de recurs către intimatul-pârât, precum și întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după efectuarea formalităților de comunicare menționate în art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul-pârât Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, în măsura în care excepția va fi respinsă, a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante A., care a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului și admiterea acestuia, precum și a acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat. În combaterea excepției nulității recursului, a susținut că motivele invocate se încadrează în dispozițiile art. 486 și art. 488 C. proc. civ.

La data de 18 mai 2018, s-a procedat la întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, în concluziile acestuia, în ceea ce privește criticile formulate prin motivele de recurs, s-a arătat că acestea nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aspect de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților pentru formularea unui punct de vedere cu privire la conținutul acestuia.

Recurenta-reclamanta nu a formulat punct de vedere cu privire la raport, iar intimatul-pârât a depus punctul său de vedere, solicitând, în principal, admiterea excepției nulității recursului și, în subsidiar, respingerea acestuia, ca neîntemeiat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers, în cuantum de 2.000 RON. Atașat punctului de vedere a depus ordinul de plată nr. x din data de 5 aprilie 2018, în dovedirea achitării onorariului de avocat în cuantum de 2.000 RON.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului, reținută prin raport și invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Centru Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, solicitând instanței de judecată: să se constate că reclamanta a prestat servicii de artist interpret și figurație specială în baza contractelor încheiate cu diferite societăți din domenii; să se constate încălcarea de către pârât a drepturilor de autor și a drepturilor conexe conform Legii nr. 8/1996; să fie obligat pârâtul la repararea prejudiciului prin plata drepturilor de autor și a drepturilor conexe (aprilie 2011 - decembrie 2011, ianuarie 2012 - decembrie 2012, ianuarie 2013 - la zi).

A arătat că pentru perioada menționată, din suma totală de 15.000 RON s-au achitat doar suma de 5.965 RON, rămânând 9.035 RON și a solicitat obligarea pârâtului la daune cominatorii în sumă de 10.000 RON.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 354 din data de 15 martie 2017, a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată și a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată către pârât în sumă de 3.980 RON.

Apelul declarat de către reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1071A din data de 22 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Prin aceeași decizie a fost obligată apelanta la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea dosarului la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în vederea rejudecării cauzei, iar, în subsidiar, admiterea recursului și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată. Totodată, a solicitat obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat de la fond și apel, precum și taxă judiciară de timbru.

În dezvoltarea motivele de recurs recurenta-reclamantă a susținut că, în pofida tuturor încercărilor sale de a obține o nouă expertiză contabilă, curtea de apel i-a respins această probă, în condițiile în care și instanța de fond a respins solicitarea de efectuare a unei noi expertize.

Printr-o altă critică formulată a susținut că reținerea instanței potrivit căreia ar fi prestat figurație specială, este contrazisă de documentele din dosar întrucât a prestat numai artist-interpret, rol episodic, secundar sau principal, în reclame, videoclipuri și filme.

A precizat că începând cu anul 2010 s-au predat la CREDIDAM contrate în original, însă intimatul-pârât a refuzat ulterior să pună la dispoziții copii de pe aceste documente, astfel încât a fost imposibil să fie recuperate contractele în original sau copii cu număr de înregistrare.

Recurenta-reclamantă a arătat că motivul pentru care solicită casarea cu trimitere la instanța apel este acela de a se efectua o nouă expertiză contabilă care să aibă în vedere toate documentele reținute de către CREDIDAM. A arătat că dovada prestațiilor sale se află la intimatul-pârât.

De asemenea, a invocat că instanța de apel nu a luat în considerare că a lucrat cu case de producție și nu cu televiziunea, intimata-pârâtă inducând în eroare instanțele de fond și de apel prin adresele și răspunsurile televiziunii și artiștilor care nu au calitatea să verifice prestațiile sale.

A mai susținut că până în anul 2012 a fost plătită în raport de contractele depuse la filele 43 și 44 din dosarul de fond și că instanțele nu au avut în vedere declarațiile sale date către CREDIDAM, deși acestea au fost date la solicitarea părții adverse și erau considerate valabile în cazul lipsei contractului.

Totodată, a arătat că instanțele au luat în considerare în mod eronat corespondența purtată de intimatul-pârât cu televiziunea, precum și cu artiști din trupe care nu au legătură cu casele de producție și cu distribuirea prestațiilor interpreților.

Recurenta-reclamantă a criticat și reținerea instanței potrivit căreia nu a prezentat o copie video sau audio din circuitul legal al prestațiilor sale, apreciind că această împrejurare nu reprezintă un impediment întrucât prestațiile apar în continuare pe posturile TV.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) din același cod, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că aceeași sancțiune, a nulității recursului, se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă condiția încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., acestea trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În speță, recurenta-reclamantă, în cuprinsul memoriului de recurs, a criticat hotărârea atacată din perspectiva interpretării greșite a probatoriului administrat în cauză și a respingerii de către instanța de apel a solicitării de încuviințare a probei cu expertiza contabilă.

Cu privire la aceste susțineri, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a solicitat, în faza apelului, încuviințarea probei cu expertiza contabilă, iar instanța a apreciat că nu se impune efectuarea unei noi expertize, urmând a avea în vedere prima expertiză efectuată la instanța de fond cu prilejul deliberării.

Înalta Curte constată că expertiza contabilă efectuată în cauză a avut drept principal obiectiv stabilirea sumelor care s-ar cuveni recurentei-reclamante, începând cu aprilie 2011 la zi, însă soluția pronunțată de către instanța de apel s-a fundamentat pe reținerile potrivit cărora drepturile pentru care se solicită remunerații nu fac parte din categoria acelor drepturi care sunt gestionate de intimatul-pârât.

Instanța de apel a constatat că apelanta-reclamantă a înțeles să solicite remunerații pentru "figurație specială", deși aceasta excede obiectului de activitate al CREDIDAM, iar pentru prestațiile artistice, enumerate în cererea de chemare în judecată, care intră în obiectul de activitate al intimatului-pârât, fie drepturile patrimoniale au fost cesionate după cum rezultă din contractele depuse, fie nu au fost depuse dovezile participării reclamantei în calitate de artist interpret la interpretarea acestora.

Astfel, a stabilit că partea a efectuat "figurație specială", iar drepturile patrimoniale care intră în sfera de activitate a intimatului-pârât au fost cesionate, deci că nu există obligația la plata unor remunerații în patrimoniul acestuia, raportat la situația de fapt menționată în cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, critica privind respingerea de către instanța de apel a probei cu expertiza contabilă nu își găsește corespondent în motivarea hotărârii atacate și nu vizează argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției de respingere a apelului ca nefondat, astfel că nu poate fi reținută ca reprezentând un motiv de nelegalitate raportat la hotărârea atacată.

În plus, nemulțumirea părții referitoare la modul în care au fost apreciate probele administrate în cauză nu reprezintă motive de nelegalitate a hotărârii care să poată fi supuse examinării instanței de recurs, care este ținută a analiza doar acele susțineri ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, față de cele anterior constatate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și va constata nulitatea recursului.

Reținând că intimatul-pârât a solicitat obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., precum și de depunerea la dosar a dovezii efectuării acestor cheltuieli (ordinul de plată nr. x din data de 5 aprilie 2018, aflat la dosar), Înalta Curte urmează să oblige pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1071A din data de 22 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-pârât Centru Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25.09.2018.