ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 723/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Integritate București, solicitând:

- pe cale de excepție, constatarea intervenirii sancțiunii decăderii privind dreptul pârâtei de a emite raportul de evaluare, ca urmare a depășirii termenului imperativ prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 pentru desfășurarea activității de cercetare și evaluare, cu consecința anulării raportului de evaluare nr. x/G/II din 24 iulie 2015, ca fiind tardiv emis;

- pe fondul cauzei, anularea raportului de evaluare nr. x/G/II din 24 iulie 2015, pentru motivul inexistenței unui conflict de interese.

La termenul de judecată din 16 noiembrie 2015, reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 34 alin. (3) din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, în raport de prevederile art. 1 alin. (5), art. 34, art. 41 alin. (1) și art. 53 din Constituția României și a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea verificării constituționalității textelor de lege menționate; totodată, a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției.

Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din 18 ianuarie 2016, a respins excepția de neconstituționalitate a art. 34 alin. (3) din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și a art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, în raport de prevederile art. 1 alin. (5), art. 34, art. 41 alin. (1) și art. 53 din Constituția României, invocată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel a declarat recurs reclamanta A..

În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că hotărârea judecătorească contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta arată că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea verificării constituționalității unor prevederi legale dintr-o lege sau o ordonanță în vigoare, se raportează la prevederile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 și presupune analiza următoarelor aspecte:

- excepția să fie ridicată în fața unei instanțe judecătorești/tribunal arbitraj;

- excepția să privească un articol dintr-o lege sau o ordonanță aflată în vigoare;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea litigiului.

Este adevărat că prevederile art. 34 din Statutul CNAS sunt cele în baza cărora a fost emis raportul de evaluare nr. x/G/II din 24 iulie 2015 emis de Agenția Națională de Integritate și că acestea nu pot face obiectul unei excepții de neconstituționalitate.

Cu toate acestea, prevederile art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății sunt identice cu prevederile art. 34 din Statutul CNAS adoptat prin H.G. nr. 972/2006.

În aceste condiții, o eventuală soluție de admitere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 ar duce - în mod evident - la inaplicabilitatea prevederilor art. 34 din H.G. nr. 975/2006 privind Statutul CNAS, din moment ce o hotărâre de guvern este emisă pentru organizarea executării legilor, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituție.

Identitatea de reglementare a celor două texte de lege, precum și rangul actului normativ reprezentat de H.G. nr. 975/2006 impun soluția verificării constituționalității prevederilor Legii privind reforma în domeniul sănătății.

Prevederile care fac obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin încheierea pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Susținerile recurentei sunt neîntemeiate și fac referire la faptul că ambele texte ale art. 34 alin. (3) din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ale art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, sunt "identice" în conținutul lor și sunt neconstituționale, întrucât, sunt defectuos redactate, lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, iar noțiunea de" furnizor aflat în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate", poate avea înțelesuri diferite respectiv, un "furnizor de servicii medicale" care are încheiat contract cu CAS și un" furnizor de altfel de servicii decât medicale" sau un" furnizor de produse", care intră în relație contractuală cu CAS prin intermediul unor proceduri de achiziție publică."

De asemenea, recurenta a susținut că sintagma "relație contractuală" nu este definită de Legea nr. 95/2006 și nici de H.G. nr. 972/2006 fiind utilizată în cuprinsul acestor acte normative cu înțelesuri diferite.

Înalta Curte constată că motivele pe care se întemeiază excepția de neconstituționalitate privesc aplicabilitatea legii și nu o excepție de neconstituționalitate. Astfel, dispozițiile din Legea nr. 161/2003, nu aduc atingere niciunui principiu constituțional.

Problema ridicată este de aplicabilitate a dispozițiilor Legii nr. 95/2006, prin coroborare cu celelalte acte normative în vigoare, începând cu Constituția României, lege fundamentală.

Pe de altă parte, invocarea de către recurenta-reclamantă a excepției de neconstituționalitate a art. 34 din H.G. nr. 972/2006 pentru aprobarea statutul CNAS, este inadmisibilă, întrucât, conform dispozițiilor din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta, nu poate face obiectul controlului de constituționalitate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod corect, a apreciat că prevederile a căror neconstituționalitate este invocată nu au legătură cu cauza.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 martie 2016.

Procesat de GGC - MM