ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2520/2020

Ședința publică din data de 16 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 18 ianuarie 2016 sub nr. x/2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, anularea adresei nr. x/30.07.2015 emisă de către C.N.A.S., cu privire la valoarea procentului p și a consumului individual al DAPP în trimestrul II 2015, precum și a adreselor nr. x/02.09.2015 și nr. y/02.12.2015 emise de către C.N.A.S. cu privire la contestația formulată de societatea reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 2140 pronunțată în data de 7 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 3 (1), (2) și (3), art. 5 (4), (5), (6) și (7) din O.U.G. nr. 77/2011 în raport de art. 56 (2) teza a II-a, art. 1 (5), art. 3 (2), art. 21 din Constituția României și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței cu consecința admiterii în tot a cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare potrivit art. 497 din C. proc. civ.

Susține că, datorită modului în care a fost emis actul contestat și refuzului pârâtei de depunere a unei documentații complete, s-a aflat în imposibilitate de a efectua verificări asupra modalității de calcul abordate de pârâtă, fiind, astfel, încălcate principiile transparentei, predictibilității fiscale și certitudinii fiscale, precum și dreptul său la apărare și fiind împiedicat exercițiul unui control judecătoresc real.

Apreciază că motivarea actelor administrative individuale apare ca o cerință care trebuie respectată de emitent, constituind un element de validitate a actului administrativ, lipsa motivării echivalând cu un abuz de drept - exces de putere din partea autorității emitente.

Recurenta-reclamantă a reiterat aspectele de nelegalitate referitoare la lipsa motivării actului administrativ, susținând că raționamentul instanței de judecată, potrivit căruia conținutul actului administrativ, care ar cuprinde exclusiv decizia unilaterală a autorității publice, stabilirea valorilor comunicate, reprezintă un substituent al motivării. În aceste condiții, au fost încălcate dreptul la apărare și dreptul efectiv de acces la justiție al reclamantei, vătămarea fiind evidentă, reclamanta neavând posibilitatea de a evalua, nici măcar în fața instanței de judecată, acuratețea, legalitatea și temeinicia datelor comunicate.

În ceea ce privește documentația administrativă, făcând trimitere la dispozițiile art. 5 alin. (4), (5) și (6) din O.U.G. nr. 77/2011, recurenta-reclamantă a învederat că, deși pârâta CNAS a susținut că raportările comunicate de farmacii, unitățile sanitare etc. sunt în format electronic, la dosarul cauzei nu s-a depus vreo dovadă de comunicare către reclamantă a consumului individual rezultat din aceste raportări, nici în format scriptic, nici în format electronic. La dosarul cauzei au fost depuse exclusiv extrase actuale din sistemul informatic unic integrat, care nu îndeplinesc condițiile de formă ale unui înscris în formă electronică, prevăzute de Legea specială nr. 455/2001 și de dreptul comun - art. 266-268 C. proc. civ. și cu privire la care nu poate fi identificată sursa și modul de prelucrare a informațiilor.

În aceste condiții, recurenta-reclamantă a apreciat că înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către pârâta CNAS nu au forță probantă cu privire la conținutul raportărilor. Atâta vreme cât pârâta CNAS nu a respectat condițiile de fond și formă ale procedurile legale ce reglementează modul de raportare, stabilire și decontare a consumului comunicat trimestrial, actele administrative atacate nu pot fi prezumate ca fiind valide. Transmiterea către reclamantă a unui consum centralizat de medicamente înregistrat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, fără a permite verificarea realității informațiilor pe baza cărora a fost stabilit acesta reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului de contestare a actului, precum și a tuturor principiilor aplicabile în cauză - justețea impunerii, certitudinea impunerii, proporționalitatea impunerii și realitatea impunerii.

Prin urmare, în mod greșit a considerat prima instanță a fi suficientă proba cu înscrisurile depuse de pârâta CNAS, înscrisuri care nu pot fi considerate documente justificative ale emiterii actului administrativ contestat.

O altă critică formulată de recurenta-reclamantă privește înlăturarea greșită a motivului de nelegalitate privind caracterul excesiv al contribuției, ca efect al calculării acesteia nu asupra veniturilor efective ale reclamantei, ci asupra unei sume care include adaosurile entităților de pe lanțul de distribuție.

Instanța de fond a considerat în mod greșit ca aceste critici, privind includerea adaosurilor distribuitorilor și farmaciilor în valoarea consumului comunicat, exced controlului efectuat de instanța de contencios administrativ și poate fi valorificat doar în cadrul unei excepții de neconstituționalitate. Prima instanță a reținut, fără legătură cu motivul de nelegalitate invocat de reclamantă, argumentele invocate de pârâta CNAS prin întâmpinare, respectiv argumentele Curții Constituționale din decizia nr. 484/22.09.2014, care analizează exclusiv critici cu privire la discriminarea rezultată din lipsa instituirii unei taxe similare și pentru ceilalți agenți economici care acționează în domeniu, cum sunt distribuitorii și farmaciile. Prin aceasta decizie, Curtea Constituțională nu s-a pronunțat cu privire la includerea în mod legal/nelegal a adaosurilor distribuitorilor angro și a adaosurilor farmaciilor în datele comunicate de CNAS.

A arătat reclamanta că valorile consumului menționate în cuprinsul notificării pentru trimestrul II 2015 au fost calculate luând în considerare prețurile la care au fost compensate medicamentele, respectiv cele care au fost suportate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății. Aceste prețuri sunt semnificativ mai mari decât sumele încasate de DAPP deoarece acestea includ nu numai sumele încasate de DAPP din vânzarea respectivelor medicamente, ci și adaosurile distribuitorilor angro, adaosurile farmaciilor și taxa pe valoarea adăugată aplicabilă. În condițiile în care O.U.G. nr. 77/2011 nu prevede în mod expres faptul ca adaosurile terților distribuitori angro și/sau adaosurile farmaciilor ar trebui luate în considerare la determinarea valorii vânzărilor sau a consumului de medicamente folosite pentru calcularea contribuției, pârâta CNAS nu a avut niciun temei legal pentru a include asemenea adaosuri în datele comunicate, iar reclamanta nu putea supune controlului de constituționalitate prevederi inexistente.

Recurenta a mai susținut înlăturarea greșită a motivului de nelegalitate referitor la discrepanța dintre vânzările sale și consumurile comunicate de pârâta CNAS. Aceste neconcordanțe nu au fost analizate și valorificate de instanța de fond, însă ele confirmă susținerile reclamantei referitoare la erorile existente în sistemul CNAS și, în lipsa oricăror documente justificative, nu au putut fi clarificate.

A mai susținut recurenta că, odată puse la îndoială, pârâta trebuia sa facă dovada faptului că aceste cantități/valori au fost într-adevăr eliberate/compensate, acesta reprezentând tocmai obiectul acțiunii formulate. Prima instanță s-a rezumat la a înlătura acest motiv de nelegalitate, fără a analiza motivul acestor neconcordanțe, fără a aprecia necesar a se dovedi din ce provine mai exact consumul aferent trimestrului II 2015 și dacă, într-adevăr, au existat stocuri din trimestrele anterioare, vândute în perioada de referință.

În mod greșit a reținut instanța de fond faptul că pârâta a indicat că valoarea consumului este cea suportată efectiv de la FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății, rolul său fiind doar de informare a contribuabilului asupra acestei valori, îmbrățișând astfel opinia pârâtei CNAS, potrivit căreia aceasta nu este decât un simplu centralizator al datelor raportate de furnizori și de casele județene, fără a putea fi considerată răspunzătoare pentru legalitatea lor. Procedând într-o astfel de manieră, instanța de fond a încălcat dreptul de acces la justiție al reclamantei, întrucât singura cale de contestare a acestor date, prevăzută expres de O.U.G. nr. 77/2011, ar rămâne la stadiul de formalitate.

Menționează că în mod greșit a fost înlăturat motivul de nelegalitate privind includerea în notificare a unor medicamente care nu se afla pe lista medicamentelor compensate și nici în lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția. Instanța de fond a procedat la înlăturarea acestui motiv de nelegalitate, preluând simplele susțineri ale pârâtei CNAS din întâmpinare, fără a pune în vedere acestei părți să indice modalitatea efectivă prin care medicamentele, printre care și Aulin - cod W04552009 și Aulin 100 mg - cod W04553001 au fost consumate în trimestrul II 2015.

A arătat recurenta că, din probele administrate în cauză, nu reiese faptul că medicamentele au fost raportate și, deși instanța de fond retine ca acestea au fost consumate fără ca pacientul să achite contravaloarea lor, la dosarul cauzei nu se regăsește o dovadă în acest sens.

Recurenta-reclamantă a argumentat în sensul că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că furnizorii achiziționează atât medicamente care se află pe lista medicamentelor compensate, cât și medicamente care se vând la liber, fără nicio legătura cu statul sau cu contribuția acestuia la plata lor. Însă, în consumul realizat din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pot fi incluse numai acele produse care sunt compensate potrivit legii și pentru care, din acest fond, se suportă fie o parte, fie integral prețul produselor, la momentul la care ele sunt eliberate pacienților (iar nu achiziționate de la furnizori).

În consecință, a apreciat reclamanta că instanța de fond a înlăturat în mod greșit motivul de nelegalitate privind includerea în notificare a unor medicamente care nu se află pe lista medicamentelor compensate și nici în lista medicamentelor pentru care datorează contribuția.

Intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a depus întâmpinare în cauză.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 6 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 iunie 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Demersul judiciar declanșat de reclamantă are ca obiect verificarea legalității adreselor nr. x/30.07.2015, nr. y/02.09.2015 și nr. P/7074/02.12.2015 emise de către C.N.A.S.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantei prin care a solicitat anularea acestor acte, iar împotriva acestei soluții s-a exercitat calea de atac a recursului, dar criticile sunt nefondate.

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă cu privire la sentința atacată, Înalta Curte reține că acestea pot fi sintetizate după cum urmează:

- critici referitoare la nereținerea de către instanță a nemotivării notificării prin care intimata-pârâtă a comunicat datele necesare calculării contribuției clawback aferentă trimestrului II 2015;

- critici referitoare la confirmarea legalității modului de stabilire de către intimată a bazei de calcul a contribuției clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuției;

- critici referitoare la înlăturarea motivului de nelegalitate privitor la includerea în baza de calcul a contribuției a unor medicamente ce nu se aflau pe lista medicamentelor compensate (ex. Aulin) și nici în lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția; în acest set de critici se includ și cele privitoare la neconcordanțele dintre vânzările înregistrate de reclamantă și consumul comunicat de pârâta CNAS.

Soluția primei instanțe a fost dată cu respectarea tuturor dispozițiilor incidente cauzei, întrucât notificarea transmisă de autoritatea pârâtă reclamantei, în calitate de reprezentantă a deținătorului de autorizație de punere pe piață și care conține datele necesare calculului contribuției trimestriale aferente trimestrului II 2015 este conformă cu prevederile din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 69/2014, în forma în vigoare la data emiterii notificării și răspunde exigențelor prevederilor și jurisprudenței CEDO.

Din cuprinsul primei adrese nr. x din 60.07.2015 rezultă că autoritatea intimată-pârâtă a comunicat recurentei-reclamante elementele prevăzute de art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, notificarea contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, cât și elementele obligatorii prevăzute de lege, respectiv, valoarea procentului "p" și valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului în litigiu, conform anexei la notificare.

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă pretinde că nu există o motivare în fapt a adresei, deoarece nu există nicio pârghie de control a informațiilor primite în vederea calculării contribuției clawback.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu invocă, în realitate, lipsa unei motivări a actului administrativ contestat, ci imposibilitatea verificării datelor comunicate centralizat de intimata-pârâtă CNAS, prin raportare la sursele efective ale consumurilor înregistrate pe canalele de eliberare a medicamentelor, reclamanta susținând că, astfel, nu există un mijloc de control a informațiilor primite în vederea calculării contribuției clawback.

Or, criticile reclamantei cu privire la lipsa motivării actului administrativ se circumscriu unor argumente de neconstituționalitate a normei, vizând lipsa de transparență fiscală și nu unor aspecte de nelegalitate a actului, sancționabile de către instanța de contencios administrativ, în condițiile în care notificarea respectă întru totul conținutul stabilit prin dispozițiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Trebuie precizat că, prin Decizia nr. 92 din 25 februarie 2020, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de A. S.R.L. din București în prezenta cauză și a constatat că dispozițiile art. 3 alin. (1) - (3) și ale art. 5 alin. (4)-(7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă solicită să i se comunice raportările transmise de casele de asigurări de sănătate județene, raportări ce au fost ulterior centralizate în ceea ce se numește "consumul centralizat de medicamente", dar și raportările primare efectuate de farmacii, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă, în condițiile în care în cuprinsul O.U.G. nr. 77/2011 nu există nicio dispoziție legală în acest sens. Reclamanta urmărește, astfel, obținerea unor date suplimentare, a căror comunicare nu incumbă CNAS în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011. Prin urmare și argumentele referitoare la nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, prin raportare la extrasele din sistemul informatic integrat, sunt nerelevante în soluționarea cauzei, neputând fi calificate drept criterii de nelegalitate a adresei de notificare a contribuției.

Este de necontestat că motivarea este de esența actului administrativ, dar îndeplinirea acestei cerințe se raportează la textul de lege care reglementează regimul juridic al actului în speță, conținutul motivării trebuind să respecte această normă. În aceste condiții, nemulțumirile reclamantei referitoare la reglementarea de către legiuitor a unui conținut mult prea succint al motivării pe care trebuie să o cuprindă notificarea privește, într-adevăr, neconstituționalitatea normei și nu nelegalitatea actului administrativ emis în temeiul acesteia, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond.

Referitor la criticile reiterate ale reclamantei vizând modul de stabilire a bazei de calcul a contribuției clawback prin includerea adaosurilor entităților aflate în lanțul de distribuție, se constată că, în cauză, recurenta-reclamantă a susținut că taxa trimestrială este calculată în mod greșit asupra valorii la care au fost vândute medicamentele pe canalele de distribuție, care include atât prețul medicamentului, cât și adaosurile distribuitorilor, apreciind că aplicarea procentului "p" trebuie raportat la vânzările aferente fiecărui plătitor de contribuție.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, aceste susțineri, instanța de fond reținând corect că, în raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea contribuției se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Este de necontestat împrejurarea că, în consumul raportat de farmacii și distribuitori către CNAS sunt incluse și adaosurile comerciale practicate de agenții economici de pe lanțul de distribuție (adaosul comercial de distribuție și adaosul de farmacie), calculate potrivit art. 20 și 21 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 75/2009, însă criticile reclamantei vizează însuși modul în care legiuitorul a reglementat mecanismul de calcul al taxei parafiscale, care nu poate face obiectul controlului instanței de contencios administrativ. În lipsa unor argumente legate de modul concret de determinare a valorii consumului, susținerile recurentei în sensul că intimata-pârâtă CNAS ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție și nu valoarea consumului de medicamente, raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie, în realitate, critici ce vizează justețea reglementării, iar nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii.

Criticile referitoare la greșita aplicare a considerentelor deciziei Curții Constituționale nr. 484 din 25.09.2014 sunt, de asemenea, neîntemeiate, fiind datorate unei lecturări incomplete a argumentației forului constituțional, care a reținut următoarele:

"În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit așadar modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus."

Totodată, Curtea Constituțională a reiterat faptul că această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deținători li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje.

Aceste considerente au fost reiterate și prin deciziile Curții Constituționale nr. 668/2014, nr. 665/2014 și nr. 789/2015, motiv pentru care Înalta Curte este obligată să valideze interpretarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, nemaiputând să aplice textul analizat în sens contrar celor constatate prin deciziile Curții Constituționale. În deciziile sus-menționate, Curtea Constituțională s-a referit și la faptul că o atare interpretare nu încalcă principiul certitudinii fiscale, echității, proporționalității, rezonabilității și nediscriminării, deoarece DAPP beneficiază de un real avantaj, are certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor, iar măsurile instituite sunt în acord cu prevederile constituționale cu privire la garantarea dreptului la ocrotirea sănătății și nu aduce atingere prevederilor din art. 1 par. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Toate aceste aspecte au fost confirmate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 92 din 25 februarie 2020, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză de A. S.R.L.

Așadar, susținerile recurentei-reclamante, în sensul că ar fi îndatorată la plata unor taxe pe venituri pe care nu le realizează, adaosurile comerciale nefiind încasate de deținătorii DAPP, ci de distribuitori și farmacii, nu poate fi reținută, întrucât, la introducerea pe piață a unui medicament, titularii contribuției cunoșteau condițiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuție raportată doar la prețul de producător.

În concluzie, Înalta Curte constată că în mod corect intimata-pârâtă CNAS a comunicat reclamantei valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor, raportat la valoarea de compensare din prețul final al acestor medicamente, chiar dacă prețul final include și eventuale adaosuri practicate de agenții economici interpuși în lanțul de distribuție, împrejurare care nu poate fi interpretată ca fiind nelegală or ca având caracter discriminatoriu.

În ceea ce privește criticile referitoare la includerea în baza de calcul a contribuției a unor medicamente care nu sunt incluse în lista medicamentelor compensate și nici în lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția, precum și a celor privitoare la neconcordanțele dintre vânzările înregistrate de reclamantă și consumul comunicat de pârâta CNAS, Înalta Curte constată că instanța de fond a soluționat în mod corect motivul de nelegalitate referitor la neconcordanțele dintre vânzările înregistrate de reclamantă și consumul comunicat de pârâta CNAS.

Sub acest aspect judecătorul fondului a avut în vedere în mod corect că, între momentul vânzării de către deținătorul autorizației de punere pe piață și momentul eliberării medicamentelor, prin canalele de distribuție, către consumatorul final, intervine un interval de timp, astfel încât valoarea consumului comunicat de pârâtă în cauză poate include și valori ale medicamentelor pe care reclamanta le-a pus în vânzare anterior trimestrului II 2015, dar care au fost consumate în acest trimestru.

Prin urmare, având în vedere decalajul de timp existent între data achiziționării și data eliberării către pacienți a medicamentelor de către furnizorii de produse sau servicii medicale, acestea nefiind retrase din circuitul terapeutic, obligația de plată a contribuției de către reclamantă nu este înlăturată, nefiind împiedicată eliberarea respectivelor medicamente către pacienți, chiar dacă pentru respectivele medicamente au intervenit situații precum expirarea sau retragerea autorizației de punere pe piață. În egală măsură, nici diferențele înregistrate de reclamantă în volumul vânzărilor acestor medicamente nu este relevant, atât timp cât momentul vânzărilor efectuate de reclamantă nu coincide cu momentul punerii medicamentelor la dispoziția pacienților.

Totodată, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că legalitatea unui act administrativ se analizează în funcție de normele în vigoare, care prevăd modul de calcul al contribuției în raport de datele puse la dispoziție de canalele prevăzute în cuprinsul O.U.G. nr. 77/2011, instanța de judecată neputând să ia în considerare date statistice sau evidențe interne ale reclamantei în detrimentul datelor oficiale, raportate în conformitate cu prevederile legale și a căror nerealitate nu a fost dovedită.

În ceea ce privește medicamentele Aulin - cod W04552009 si Aulin 100 mg - cod W04553001, Înalta Curte are în vedere că art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 prevăd că plata trimestrială este datorată pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, pentru medicamentele utilizate în tratamentul spitalicesc, precum și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, contribuțiile trimestriale fiind calculate conform ordonanței de urgență. Așadar, nu este necesar ca medicamentele să fie incluse în lista medicamentelor compensate aprobată prin H.G. nr. 720/2008, ci este suficient ca acestea să fie înscrise într-una dintre categoriile menționate de textul de lege anterior citat și contravaloarea lor să fie suportată din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății.

În cauză, intimata-pârâtă a arătat că medicamentele au fost raportate drept consumate de către canalele de eliberare prevăzute de lege, astfel încât în mod corect au fost incluse în consumul aferent vânzărilor plătitorului de contribuție. Argumentele recurentei-reclamante, referitoare la nedovedirea raportării consumului acestor medicamente, nu fac altceva decât să reitereze criticile referitoare la imposibilitatea verificării datelor comunicate centralizat de intimata-pârâtă CNAS, prin raportare la sursele efective ale consumurilor înregistrate pe canalele de eliberare a medicamentelor, care au fost respinse, ca nefondate, în cuprinsul prezentei decizii. Astfel cum s-a arătat anterior, în sarcina intimatei-pârâte nu subzistă o obligație de punere la dispoziția DAPP a raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate județene și a raportărilor primare efectuate de farmacii, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă, în baza cărora s-a calculat valoarea consumului de medicamente pentru medicamentele cuprinse în Anexa 1 la notificare.

Înalta Curte constată că instanța de fond a soluționat în mod corect cauza, având în vedere că, între momentul vânzării de către deținătorul autorizației de punere pe piață și momentul eliberării medicamentelor, prin canalele de distribuție, către consumatorul final, intervine un interval de timp, astfel încât valoarea consumului comunicat de pârâtă în cauză poate include și valori ale medicamentelor pe care reclamanta le-a pus în vânzare anterior trimestrului II 2015, dar care au fost consumate în trimestrul II 2015.

În lista medicamentelor pentru care se datorează contribuție trimestrială aferentă trimestrului II 2015, se regăsesc și medicamentele cu coduri CIM indicate de recurenta-reclamantă, însă aceste medicamente au ajuns la consumatorul final prin intermediul farmaciilor și unităților spitalicești în perioada de referință. Prin urmare, având în vedere decalajul de timp existent între data achiziționării și data eliberării către pacienți a medicamentelor de către furnizorii de produse sau servicii medicale, acestea nefiind retrase din circuitul terapeutic, obligația de plată a contribuției de către reclamantă nu este înlăturată, chiar dacă pentru respectivele medicamente autorizația de punere pe piață a expirat, ulterior vânzării lor de către DAPP, nefiind împiedicată eliberarea respectivelor medicamente către pacienți.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2140 din 7 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2020.