ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3509/2020

Ședința publică din data de 14 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22.12.2015 sub dosar nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, solicitând anularea adresei nr. x/30.07.2015 emisă de către CNAS, cu privire la valoarea procentului "p" și a consumului individual al DAPP în Trimestrul II 2015, precum și a adreselor nr. x/08.09.2015 și nr. y/22.09.2015 emise de către CNAS, prin care aceasta a răspuns contestației formulate.

Prin sentința civilă nr. 3400 din 4 noiembrie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. (număr ordine la ONRC: x, CUI: x), în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu sediul în București, ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs, reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată sau casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a prezentat aspectele invocate în fața instanței de fond, legate de nemotivarea în fapt a notificării emise de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, lipsa documentelor primare, aspect ce pune contribuabilul în imposibilitatea reală și efectivă de a verifica legalitatea și acuratețea valorilor consumului de medicamente comunicate de CNAS, respectiv a valorii procentului p, a indicatorilor bazei de calcul a contribuției clawback aferentă trimestrului II 2015 și a raționamentului CNAS la emiterea notificării.

O altă critică adusă sentinței recurate se referă la motivarea instanței cu privire la respingerea cererii reclamantei de anulare a valorii procentului "p" pentru trimestrul II al anului 2015.

Recurenta arată că în mod greșit prima instanță a apreciat că, din moment ce reclamanta nu a învestit instanța și cu o acțiune în anularea Ordinului nr. 523/2015 al Președintelui CNAS, prin care a fost indicat respectivul procent "p", atunci nu trebuie să se pronunțe și asupra acestui aspect.

În acest sens, se arată că prima instanță a apreciat în mod greșit că procentul "p" nu putea fi contestat decât pe calea unei acțiuni separate/excepție de nelegalitate, prin care să se atace Ordinul nr. 523/2015, fapt care contrazice logica matematică rezultată din modalitatea de calcul a acestui procent "p".

A doua chestiune constă în faptul că prima instanță a analizat eronat și incomplet caracterul unui astfel de înscris intitulat ordin, care nu a fost comunicat/publicat în Monitorul Oficial al României, nu a fost comunicat reclamantei.

În opinia recurentei, actul prin care procentul "p" se comunică contribuabilului, potrivit O.U.G. nr. 77/2011, este notificarea, contribuabilul putând contesta datele comunicate prin notificare, inclusiv acest procent "p".

Mai arată reclamanta că motivarea actelor administrative apare ca o cerință care trebuie respectată de emitent, constituind un element de validitate a actului administrativ, lipsa motivării echivalând cu un abuz de drept.

În ceea ce privește documentația administrativă, reclamanta arată că dispozițiile art. 5 alin. (4), (5) și 6 din O.U.G. nr. 77/2011 prevăd în mod expres modalitatea de stabilire a consumului de medicamente ce se comunică de către CNAS, or la dosarul cauzei nu s-a depus nicio raportare cu privire la consumul individual comunicat reclamantei prin actul administrativ atacat.

Mai mult, în situația în care raportările ar fi fost transmise în sistem informatic, acestea ar fi trebuit să respecte rigorile prevăzute de Ordinul nr. 974/2010 privind utilizarea mijloacelor electronice de transmitere la distanță în procesul decontării serviciilor prestate de furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate afați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Astfel, în cazul depunerii prin mijloace electronice, documentele justificative privind raportarea activității realizate în vederea decontării, formularele de raportare și fișele de date necesare raportării în sistemul unic integrat "trebuie asumate de reprezentantul legal al furnizorului, în numele acestuia, prin semnare cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat digital eliberat de oricare dintre furnizorii de servicii de certificare, acreditați în condițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.".

Chiar dacă CNAS afirmă în permanență că aceste înscrisuri reprezintă înscrisuri în format electronic, înscrisurile depuse de aceasta la dosarul cauzei nu îmbracă această formă.la dosarul cauzei au fost depuse exclusiv extrase actuale din sistemul informatic unic integrat, extras care nu îndepliște condițiile de formă ale unui înscris în forma electronică, astfel cum prevede Legea nr. 455/2001. În completare, reclamanta citează dispozițiile art. 4 pct. 3 pct. 7 și pct. 8, art. 18, art. 20 și art. 266, art. 267 și 268 din C. proc. civ. referitoare la înscrisul electronic, forța probantă a acestuia și semnătura electronică.

Concluzionând, reclamanta apreciază că atâta vreme cât CNAS nu a respectat întru totul procedurile legale ce reglementează modul de raportare, stabilire și decontare a consumului care se comunică trimestrial, aceste acte administrative nu pot fi prezumate, ca fiind valide. Transmiterea unui consum cenytralizat de medicamente înregistrat în sistemul asigurărilor socilae de sănătate fără a permite verificarea realității informațiilor pe baza cărora a fost stabilit reprezintă o încălcarea a dreptului de contestare, precum și a tuturor principiilor aplicabile în cauză, justețea impunerii, certitudinea, proporționalitatea și realitatea impunerii.

În opinia recurentei-reclamante, pârâta trebuia să motiveze notificarea astfel încât motivarea să permită verificarea legalității și corectitudinii valorilor bazei de impunere a contribuției clawback impusă spre plată, or, o astfel de motivare nu există, iar, în lipsa motivării, contribuabilul nu poate efectua verificările necesare, iar instanța de judecată nu poate efectua controlul de legalitate.

În mod greșit a determinat CNAS baza de calcul a contribuției ca fiind egală cu valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu cu valoarea vânzărilor plătitorului de contribuție.

Instanța de fond a nesocotit prevederile O.U.G. nr. 77/2011 ce instituie modul de calcul a contribuției. Pârâta trebuia să facă dovada faptului că aceste cantitîți/valori au fost într-adevăr eliberate/compensate, acesta reprezentând tocmai obiectul acțiunii formulate ca urmare a exercitării dreptului prevăzut de lege de a verifica realitatea "datelor CNAS" potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011.

Reclamanta mai critică aplicarea greșită a Ordinului președintelui CNAS nr. 199/2014 față de aspectul că produsul B. 4,6 mg24 ore, cod CIM -W59603003 a fost retras de pe lista medicamentelor compensate în cursul lunii martie 2014 prin ordinul anterior menționat. Substanța activă este conținută și de alte produse medicamentoase ale altor DAPP care pot fi comercializate și eliberate compensat.

Înstanța de fond, în mod greșit, a apreciat că dacă aceste substanțe active se pot găsi în produse compensate, în mod automat, produsele subscrisei se regăsesc pe lista produselor compensate.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 noiembrie 2017, intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Analizând cererile de recurs, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei se circumscrie motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentei, vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Soluția pronunțată de Curtea de Apel este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea cererii reclamantei S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat, în contradictoriu cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, anularea adresei nr. x/30.07.2015 emisă de către CNAS, cu privire la valoarea procentului "p" și a consumului individual al DAPP în Trimestrul II 2015, precum și a adreselor nr. x/08.09.2015 și nr. y/22.09.2015 emise de către CNAS, prin care aceasta a răspuns contestației formulate.

Prin soluția pronunțată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Înalta Curte constată în ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta nu a formulat critici reale la adresa hotărârii instanței de fond, partea fiind nemulțumită de soluția pronunțată de curtea de apel.

În mod neîntemeiat a susținut recurenta-reclamantă că instanța de fond nu a analizat argumentele expuse de aceasta în cuprinsul cererii de chemare în judecată și nu i-a permis administrarea probatoriului solicitat.

Analizând considerentele expuse în cuprinsul sentinței recurate, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute motivele invocate de recurenta-reclamantă în memoriul de recurs formulat, hotărârea instanței de fond aflându-se la adăpostul oricăror critici cu privire la aspectele invocate de recurentă.

Raportat la criticile recurentei, Înalta Curte reține că aceasta nu a invocat, nici prin contestația administrativă și nici în cadrul cererii de chemare în judecată, motive vizând încălcarea dispozițiilor Ordinului nr. 974/2010 privind utilizarea mijloacelor electronice de transmitere la distanță în procesul decontării serviciilor prestate de furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, ale art. 4 pct. 3 pct. 7 și pct. 8, art. 18, art. 20 din Legea nr. 455/2001 și art. 266, art. 267 și 268 din C. proc. civ. referitoare la înscrisul electronic, forța probantă a acestuia și semnătura electronică, ci a învederat aceste aspecte pentru prima oară prin cererea de recurs.

În acest context, Înalta Curte reține că invocarea încălcării normelor legale anterior citate de către reclamantă a fost formulată direct în recurs, nefiind dedusă judecății în fața primei instanțe, ceea ce este în măsură să ducă la încălcarea dispozițiilor art. 494 raportat la art. 477 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., potrivit cărora în recurs nu se pot folosi alte motive decât cele invocate la prima instanță și nu se poate poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.

Astfel, aceste motive de casare nu pot fi analizat pe fond, opunându-se în acest sens dispozițiile imperative mai sus citate.

Analizând celelalte susțineri ale recurentei-reclamante, Înalta Curte apreciază că notificarea contestată cuprinde referiri la dispozițiile legale aplicabile, precum și datele pe care legea obligă a fi comunicate către reclamantă, date care să-i permită a determina care este sarcina fiscală, precum și rațiunea din spatele acesteia.

Nu în ultimul rând, notificarea datelor de consum nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și, prin urmare, întocmirea ei nu reclamă exigența motivării în fapt sau în drept.

Valoarea aferentă a consumului centralizat de medicamente, determinată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe baza raportărilor transmise de casele județene de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică pe care o gestionează, și comunicată conform art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, poate fi contestată conform art. 6 din acest act normativ, caz în care se emite un act administrativ, calificat ca atare de lege, care, în măsura producerii unei vătămări drepturilor sau intereselor legitime unei persoane, poate fi supus controlul de legalitate conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În măsura în care nu se contestă, valoarea aferentă a consumului centralizat de medicamente reprezintă un element de calcul în determinarea contribuției trimestriale pe bază de declarație fiscală, care, de asemenea, este un act administrativ fiscal, conform art. 88 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Prin urmare, notificarea valorii aferente a consumului centralizat de medicamente nu întrunește elementele unui act administrativ, nefiind în măsură a produce efecte juridice prin el însuși, constituind, în fapt, o operațiune administrativă ce precede și pregătește un alt act administrativ, nefiind în consecință supus exigenței legale a motivării.

Condiția motivării trebuie să se regăsească la decizia de soluționare a contestației, calificată de legiuitor ca fiind un act administrativ.

Înalta Curte apreciază că aspectele la care recurenta face referire nu ar reprezenta, în realitate, o motivare în fapt a actului administrativ contestat, ci ar avea ca efect comunicarea unor date suplimentare, respectiv raportările făcute de casele județene de asigurări de sănătate, pe care O.U.G. nr. 77/2011 nu le menționează ca fiind date obligatorii de comunicat contribuabilului de către CNAS.

Susținerile recurentei reiterate în recurs cu referire la nemotivarea notificării confirmă concluzia primei instanțe în sensul că, în realitate reclamanta este nemulțumită de faptul că nu i-au fost comunicate, o dată cu notificarea, toate datele necesare pentru a putea verifica corectitudinea datelor transmise și realitatea acestora, prin raportare la comunicările făcute de casele teritoriale de asigurări de sănătate.

Recurenta reclamantă nu invocă în realitate nemotivarea notificării ci imposibilitatea verificării datelor comunicate de CNAS cu privire la sursele efective ale consumurilor pe canalele de eliberare a medicamentelor, ceea ce nu constituie premisa verificării raționamentului CNAS, așa cum afirmă aceasta, ci urmărește obținerea unor date suplimentare a căror comunicare nu-i revine CNAS în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011. În acest sens, singurele elemente necesare sunt cele care privesc consumul de medicamente pe fiecare canal (potrivit opiniei Consiliului Concurenței nr. CB/7542/20.09.2013).

Astfel, începând cu trimestrul II 2015, intimata-pârâtă a afișat pe site-ul său valorile de consum ale medicamentelor prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 înregistrate în Sistemul Informativ Unic Integrat, ca urmare a raportărilor canalelor menționate la art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011.

Principiile transparenței și previzibilității fiscale trebuie coroborate cu principiul confidențialității datelor furnizate.

De altfel, consumul de medicamente pentru trimestrul în discuție, suportat din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferent vânzărilor reclamantei în calitate de plătitor de contribuție pentru care se datorează contribuția trimestrială, comunicat acesteia conform art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli din domeniul sănătății, se întemeiază pe raportările caselor de asigurări de sănătate județene.

Această valoare se obține prin centralizarea consumului la nivel național pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferente medicamentelor din lista depusă la Casa Națională de Asigurări de Sănătate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață pentru care se datorează contribuția trimestrială.

În conformitate cu prevederile art. 2 din Ordinul comun MS/CNAS nr. 1518/890 din 3 noiembrie 2011 pentru aprobarea formularului de raportare a consumului de medicamente, furnizorii de servicii medicale răspund de corectitudinea și exactitatea datelor raportate caselor de asigurări de sănătate. Prin urmare, acest mecanism este unul care are la bază raportări însușite și asumate pentru corectitudinea lor de către furnizorii de servicii medicale, validate de casele de asigurări de sănătate și transmise CNAS, iar aceste date au fost transmise recurentei așa cum au fost comunicate CNAS.

Deci, ceea ce a pus CNAS la dispoziția recurentei-reclamante sunt informațiile a căror comunicare a fost reglementată de legiuitor ca fiind obligatorie, iar, câtă vreme a inclus în notificarea contestată toate datele prevăzute cu caracter obligatoriu de dispozițiile legale, nu se poate considera că informațiile furnizate de CNAS sunt netransparente.

Totodată, raportările efectuate de către casele județene de asigurări de sănătate către CNAS în conformitate cu prevederile Ordinului CNAS nr. 927/2011 pentru aprobarea machetei de raportare de către Casele de Asigurări de Sănătate a consumului centralizat de medicamente sunt situații valorice centralizate pe canalele de eliberare (farmacii cu circuit deschis, unități sanitare cu paturi si centre de dializă). Aceste documente nu sunt întocmite distinct pe fiecare medicament (cod CIM) sau deținător APP/reprezentanți legali ai acestora, astfel încât nu oferă informații relevante legate de consumul trimestrial individual al fiecărui plătitor de contribuție și de consumul centralizat aferent medicamentelor.

Așadar, actele normative incidente nu stabilesc în sarcina CNAS obligația urmăririi trasabilității unui medicament pe piață, astfel încât la nivelul acesteia să existe informații legate de activitatea comercială a unui deținător de autorizație de punere pe piață.

Pe cale de consecință, coroborând valoarea procentului "p" cu modalitatea de calcul a acestuia prevăzută la art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 și valoarea totală de consum afișată pe site-ul CNAS, aceasta din urmă nu a făcut decât să respecte prevederile legale referitoare la modalitatea de calcul a procentul "p" instituită de O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale legislației secundare aferente.

În condițiile în care calculul procentului "p" notificat recurentei-reclamante a respectat la momentul emiterii actului administrativ atacat legislația în vigoare, precum și actele normative emise pentru punerea în aplicare a legislației principale și care nu au fost atacate și anulate pentru nelegalitate, Înalta Curte nu poate stabili că modalitatea de calcul încalcă drepturile subiective ale recurentei.

Solicitarea recurentei-reclamante, de a-i fi comunicate și alte informații pe care le apreciază necesare în scopul stabilirii contribuției pe care o datorează, este lipsită de suport legal.

În ceea ce privește criticile privind procentul "p" comunicat prin notificarea nr. x/30.07.2015, Curtea de apel a constatat în mod corect că aprobarea acestuia în cuantum de 23,97% s-a făcut prin Ordinul nr. 523/29.07.2015, emis de Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate; în acest context, stabilirea cuantumului procentului "p" se face printr-un act administrativ distinct de cele contestate în cauza de față, acestea din urmă fiind din această perspectivă doar acte de comunicare a respectivei informații către partea reclamantă.

În mod corect a reținut instanța de fond că prin cererea de chemare în judecată, partea reclamantă nu a atacat cu acțiune în anulare și Ordinul nr. 523/2015, pentru a interveni legala învestire a instanței de judecată și cu analiza legalității stabilirii respectivului procent "p" la nivelul de 23,97%.

Or, în cauza de față, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată formulate și de probele administrate, Curtea de apel a constatat în mod corect că partea reclamantă, deși nemulțumită de procentul "p" stabilit, nici nu a învestit instanța cu o acțiune în anularea Ordinului nr. 523/2015, nici nu a dovedit că ar fi obținut prin hotărâre definitivă anularea respectivului Ordin.

În consecință, a reținut curtea de apel, procentul "p" comunicat este rezultatul Ordinului nr. 523/2015 al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, act administrativ ce se bucură de prezumția de legalitate, câtă vreme aceasta nu a fost înlăturată prin admiterea unei acțiuni exercitate în acest sens cu respectarea dispozițiilor legale edictate în materie de contencios administrativ și fiscal.

Or, astfel cum în mod corect s-a reținut în considerentele sentinței recurate, partea reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ doar cu o acțiune în anularea Notificării x/2015 și a Adreselor x/2015 și y/2015, iar, cum valoarea procentului "p" din notificarea litigioasă este aceeași cu cea rezultată din Ordinul nr. 523/29.07.2015, adică 23,97%, nu se identifică vreo cauză de anulabilitate a Notificării x/2015 sub acest aspect.

În opinia instanței de fond, însușită și de instanța de control judiciar, celelalte critici ale părții reclamante, relativ la mecanismul de calculare și plată a contribuției litigioase, astfel cum este prevăzut acesta prin O.U.G. nr. 77/2011, pun în discuție însăși reglementarea legală aplicabilă cauzei; or, câtă vreme normele O.U.G. nr. 77/2011 nu sunt abrogate sau declarate neconstituționale, ele se impun ca atare instanței de judecată în soluționarea cauzei de față.

Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că simpla invocare de către reclamantă a unei pretinse omisiuni de motivare a actului litigios nu este de natură a determina anularea acestuia, câtă vreme obligația de comunicare a fost îndeplinită de pârâtă în limita a ceea ce impunea art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, iar la baza acesteia rezultă că stau date concrete existente în sistemul anume nominalizat de norma juridică incidentă.

Astfel, în mod corect a reținut curtea de apel că notificarea contestată cuprinde referiri la dispozițiile legale aplicabile, precum și datele pe care legea obligă a fi comunicate către reclamantă. Așadar, în cuprinsul notificării, sunt relevate elementele de fapt și de drept, conform legii, care să conducă reclamanta a determina care este sarcina fiscală, precum și rațiunea din spatele acesteia.

Recurenta-reclamantă consideră că o motivare suficientă a actului administrativ contestat ar fi existat doar în situația în care i s-ar fi comunicat o dată cu notificarea toate datele necesare pentru a putea verifica corectitudinea datelor transmise și realitatea acestora, prin raportare la comunicările făcute de casele teritoriale de asigurări de sănătate.

În mod corect a apreciat Curtea de apel că nu poate primi acest raționament, deoarece aspectele invocate de reclamantă nu ar reprezenta în realitate o motivare în fapt a actului administrativ contestat, ci ar avea ca efect comunicarea unor date suplimentare, respectiv raportările făcute de casele teritoriale de asigurări de sănătate, date la care O.U.G. nr. 77/2011 nu obligă CNAS a le comunica.

Așadar, urmând acest raționament, se constată că de fapt reclamanta invocă lipsa caracterului transparent și previzibil al acestei taxe, aspect care însă nu ține de motivul de nulitate al nemotivării notificării, ci chiar de reglementarea legală aplicabilă, astfel cum în mod corect a reținut judecătorul fondului.

Curtea de apel a apreciat în mod corect că înregistrările contabile documentare, proprii părții reclamante, invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, nu creează în mod necesar o evidență exactă și fidelă a tuturor operațiunilor comerciale desfășurate în vânzarea medicamentelor respective, inclusiv sub aspectul datei vânzărilor, ci doar a aspectelor reieșite din acele înscrisuri, fără a combate prin ele însele și existența acelor vânzări care sunt atestate de înregistrările în Sistemul Informatic Unic Integrat.

Recurenta a invocat faptul că instanța de fond nu i-a permis să administreze probe menite să verifice legalitatea/corectitudinea valorilor comunicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Înalta Curte apreciază că aceste critici nu pot fi reținute, având în vedere că în considerentele sentinței recurate, referitor la proba cu expertiză contabilă solicitată de partea reclamantă, curtea de apel a constatat generalitatea obiectivelor propuse, precum și faptul că s-a solicitat desemnarea unui expert pentru a lămuri aspecte ce intră în competența instanței de judecată ("stabilirea valorii corecte a consumului de medicamente" sau "stabilirea existenței de discrepanțe"), precum și o chestiune ce vizează analiza unui alt act administrativ unilateral, adică a Ordinului nr. 523/2015, în referire la calculul procentului "p".

Referitor la alegațiile recurentei privind încălcarea principiului predictibilității fiscale și al certitudinii impunerii, reține Înalta Curte că acest principiu este definit în art. 3, alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în vigoare la momentul emiterii notificării contestate, ca fiind reprezentat de certitudinea fiscală, respectiv de elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

Așa fiind, principiul predictibilității fiscale are în vedere calitatea legii fiscale și nu conduita organului fiscal în procedura de aplicare a legii prin emiterea de acte administrative corespunzătoare, analiza respectării acestui principiu presupunând analiza dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, competență ce ar exceda atribuțiilor instanțelor judecătorești.

Totuși, sub acest aspect, este de remarcat că dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011 au făcut obiectul unei excepții de neconstituționalitate, care a fost respinsă prin Decizia nr. 484/2014.

S-a arătat în această decizie "în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui "just echilibru" între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunțată în Cauza Stere și alții împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale și economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menținerea unui echilibru între interesele aflate în joc" (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunțată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României, paragrafele 41 și 49).

În cauză, reglementarea criticată a fost determinată de un interes public general, respectiv pentru asigurarea accesului neîntrerupt al populației la medicamentele cu și fără contribuție personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naționale de sănătate, și ținând cont de necesitatea implementării unui sistem de contribuție sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanțare a sistemului public de sănătate în regim de urgență, în vederea asigurării asistenței medicale a populației. În acest context și pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat și drepturile particularilor vizați prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuției stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori și farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deținătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției în discuție, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menționate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie, așadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de APP."

Referitor la principiul predictibilității fiscale, Curtea Constituțională a mai precizat că "deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuției trimestriale reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, "Ministerul Sănătății Publice stabilește, avizează și aprobă, prin ordin al ministrului sănătății publice, prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de punere pe piață în România, cu excepția medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală (OTC)." În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit așadar modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus."

Susținerea recurentei că ar fi îndatorată la plata unor taxe pe venituri pe care nu le realizează, nu poate fi reținută, întrucât la introducerea pe piață a unui produs titularii contribuției cunoșteau faptul că nu vor plăti o taxă raportată doar la prețul de producător.

Astfel cum s-a reținut prin decizia Curții Constituționale nr. 484/25.09.2014, "în aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit așadar modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus". Această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deținători li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceștia vând atât medicamente compensate, cât și medicamente cumpărate liber de populație, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru această activitate acești subiecți practică un adaos comercial negociat cu deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, fiind prin urmare firesc ca acest adaos să fie plătit de către deținătorii de APP.

În lipsa unor argumente concrete legate de modul de determinare a valorii consumului, susținerile recurentei în sensul că CNAS ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție și nu valoarea consumului de medicamente raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie în realitate critici ce vizează justețea reglementării și nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii, având o marjă de apreciere redusă, acte care constituie obiectul controlului jurisdicțional.

Prin urmare, susținerea recurentei referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 prin comunicarea bazei de calcul raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, valoarea ce cuprinde și adaosurile comerciale ale altor entități de pe lanțul de comercializare - distribuitori și farmacii, este nefondată.

Pe de altă parte, până la momentul actual, Curtea Constituțională nu a revenit asupra jurisprudenței sale, neputând fi, așadar, înlăturate de la aplicare de către instanța de contencios administrativ, în cadrul unui litigiu având ca obiect anularea notificării emise în temeiul art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, întrucât lipsește temeiul legal care să atribuie instanței judecătorești competența de a proceda de o asemenea manieră.

Așadar, este neîntemeiat acest motiv, prima instanță reținând că în mod corect CNAS a comunicat valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor raportat la valoarea de compensare din prețul final al acestor medicamente, chiar dacă acest preț final include și eventuale adaosuri, acest aspect nefiind nici nelegal și nici discriminatoriu.

În concluzie, Înalta Curte arată că între momentul vânzării de către DAPP a medicamentelor către depozite și momentul vânzării acestora în farmacii către consumatorul final intervine în mod logic un interval de timp, astfel încât valoarea consumului comunicat de pârâtă în cauză poate include și valori ale medicamentelor pe care reclamanta le-a pus în vânzare anterior trimestrului II 2015, dar care au fost consumate în trimestrul II 2015, care, așadar, au ajuns la consumatorul final prin intermediul farmaciilor și unităților spitalicești în perioada de referință.

Înalta Curte nu pot fi primite nici criticile punctuale formulate de partea reclamantă cu privire la medicamentele B. cu concentrația de 4,6 mg (CIM W59603003) - substanța activă «RIVASTIGMINUM», respectiv C. cu concentrațiile 100 mg (CIM W59085001) și 50 mg (W59084001) - substanța activă «SILDENAFILUM».

Împărtășind opinia instanței de fond, Înalta Curte arată că se identifică în H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, în forma actului normativ aplicabilă în trimestrul II 2015, în SUBLISTA C DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații în regim de compensare 100%, SECȚIUNEA C1, DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu al unor grupe de boli în regim de compensare 100% din prețul de referință, denumirea comună internațională «RIVASTIGMINUM» pentru categoria "G16 Demențe (degenerative, vasculare, mixte)", iar SECȚIUNEA C2 DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații incluși în programele naționale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu și spitalicesc, denumirea comună internațională «SILDENAFILUM» pentru categoria "P6.3 Hipertensiune pulmonară".

În acest context, medicamentele analizate sunt rambursabile în sistemul de asigurări de sănătate la nivelul trimestrului II al anului 2015, figurând în Anexa H.G. nr. 720/2008.

Mai mult, în lista depusă de partea reclamantă privind medicamentele pentru care se datorează contribuția trimestrială aferentă trimestrului II 2015, societatea A. a indicat ea însăși acele medicamente, cu toate concentrațiile în discuție, 4,6 mg, 50 mg și 100 mg. Totodată, în conținutul adresei x/22.09.2015 CNAS a verificat și confirmat realitatea vânzărilor efectuate pentru medicamentele anterior menționate.

Cât privește codul CIM W5984001, din verificările efectuate de CNAS a rezultat o eroare de înregistrare, în realitate vizând un alt medicamenet pentru care însă tot partea reclamantă era deținător al autorizației de punere pe piață . În consecință, în contextul corecturilor efectuate implicit prin răspunsul la contestație în sensul îndreptării erorilor materiale sub aspectul codului contestat, s-a confirmat că valoarea în discuție este aferentă consumului unor medicamente având deținător de autorizație de punere pe piața tot A. S.R.L., medicamente suportat din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății.

În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative contestate și operațiunile premergatoare acestora, care au făcut obiectul controlului de legalitate în cauză, fiind neîntemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă, judecătorul fondului pronunțând o soluție motivată, cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Astfel, Înalta Curte apreciază că actele administrative contestate sunt legale, hotărârea instanței de fond care le-a validat fiind pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

La pronunțarea prezentei decizii, în realizarea rolului constituțional ce revine Înaltei Curți de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39).

În raport cu dispozițiile legale anterior menționate și prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluționat instanța de fond cererea formulată de reclamantă, astfel că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, apreciind că soluția instanței de fond nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarate de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3400 din 4 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iulie 2020.