ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5874/2024

Ședința publică din data de 10 decembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea principală formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a CAF, sub nr. de dosar de mai sus, la data de 30.01.2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Adresei nr. x/27.07.2016 emise de CNAS, atât cu privire la valoarea procentului "p" cât și cu privire la consumul individual al DAPP în Trimestrul II 2016 comunicat prin aceasta adresă.

Prin sentința civilă nr. 700 din 19 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sanatate, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 29 ianuarie 2018 și a sentinței civile nr. 700 din 19 februarie 2018 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției de nelegalitate invocate, iar pe fondul cauzei admiterea în tot a cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

La data de 8 octombrie 2021, recurenta reclamantă a depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiile art. 3 alin. (2) și alin. (3) și art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77 din 21 septembrie 2011.

Prin încheierea de ședință din 12 octombrie 2021, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului formulat de reclamantei A. S.R.L. împotriva încheierii din 29 ianuarie 2018 și a sentinței civile nr. 700 din 19 februarie 2018 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiile art. 3 alin. (2) și alin. (3) și art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77 din 21 septembrie 2011 de către Curtea Constituțională a României.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Analizând excepția perimării cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiile art. 3 alin. (2) și alin. (3) și art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77 din 21 septembrie 2011 a fost soluționată de către Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 595 din 21 noiembrie 2023 și publicată în Monitorul Oficial nr. 104 din 5 februarie 2024, decizie depusă la dosar în data de 5 februarie 2024 .

Conform art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni. Partea nu se socotește în vină când actul de procedură urma sa fie îndeplinit din oficiu. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau instanță."

Potrivit art. 420 alin. (1) din C. proc. civ., perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.

Înalta Curte reține că măsura suspendării dispusă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. subzistă și își are justificare până la data când a fost pronunțată hotărârea în cauza care a provocat suspendarea, în acest sens fiind dispozițiile art. 413 alin. (2) C. proc. civ.. Ulterior acestui moment, temporizarea procesului nu își mai găsește rațiunea, iar lăsarea sa în nelucrare, mai exact omisiunea formulării unei cereri de repunere pe rol, atrage perimarea cererii la împlinirea termenului de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial a decizie pronunțate în cauza care a determinat suspendarea judecății.

Ca atare, Înalta Curte reține că pricina a rămas în nelucrare din vina părților începând cu data de 21.11.2023, care nu au făcut demersuri în vederea reluării judecății și nici dovada că ar fi intervenit situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării. Prin urmare, termenul de perimare calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) C. proc. civ. s-a împlinit în cauză la data de 21.05.2024.

Finalmente, Înalta Curte reține că, astfel cum art. 416 alin. (1) C. proc. civ. prevede, sancțiunea perimării intervine de drept la data împlinirii termenului de 6 luni de la data rămânerii cauzei în nelucrare din vina părții, așadar realizarea ulterioară de noi acte de procedură nu acoperă perimarea deja intervenită de drept.

Că perimarea cererii de chemare în judecată poate fi invocată în tot cursul judecății în fața primei instanțe, independent dacă ulterior împlinirii termenului de perimare au mai fost sau nu realizate ale acte de procedură în fața primei instanțe, rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 420 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care "Perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima oară în instanța de apel."

Așa fiind, având în vedere că în cauză sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 416 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția perimării și va constata că a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată la data de 21.05.2024.

Înalta Curte reține și faptul că, în cauză, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., republicat, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă niciun motiv de suspendare a cursului perimării din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat.

În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 29 ianuarie 2018 și a sentinței civile nr. 700 din 19 februarie 2018 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată astăzi, 10 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.