ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 13/2019

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lehliu-Gară la data de 6 februarie 2017, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA - UTC Călărași, CRC Lehliu, obligarea acesteia la plata sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul creat prin deteriorarea cutiei PTA-ului și șocul produs la vederea sumei din factura nr. x din 22.05.2009, care nu poate fi calculată ca valoare, iar în cazul daunelor morale prejudiciul este solicitat pentru corectitudine, demnitate, cinste.

Prin Sentința nr. 272 din 6 iunie 2017 Judecătoria Lehliu-Gară a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.

Prin Sentința nr. 863 din 29 septembrie 2017, Tribunalul Călărași a respins cererea de chemare în judecată, ca prescrisă, reținând, în esență, că, în raport cu data producerii faptelor imputate pârâtei - deteriorarea cutiei PTA și șocul produs la vederea sumei din factura emisă în 2009 - sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea cel mai târziu la 18.11.2009, când a primit răspuns de la pârâtă, astfel că de atunci a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani, care s-a împlinit la data de 18.11.2012, așadar cu mult timp înainte de introducerea acțiunii la data de 6.02.2017.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul A., iar prin Decizia nr. 387/A din 2 aprilie 2018 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva hotărârii de primă instanță.

Instanța de apel a reținut că, față de data sesizării instanței (în cursul anului 2017) și întrucât în cauză nu au fost dovedite cauze de întrerupere sau suspendare a termenului prescripție, în mod corect prima instanță a reținut că termenul de prescripție s-a împlinit anterior sesizării instanței și, prin urmare, aceasta este prescrisă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, neîncadrat în drept, reclamantul A., arătând că instanțele anterioare în mod greșit au respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, fără a lua în considerare toate probele dosarului și fără a analiza cu atenție situația de fapt.

Referitor la soluția adoptată de Curtea de Apel București, recurentul a arătat că în afară de cererea de chemare în judecată înregistrată la 06.02.2018, a făcut dovezi cu privire la existența dosarului nr. x/2013, menționat și de Tribunalul Călărași în considerentele sentinței pronunțate, dar pe care instanța de apel nu l-a luat în considerare.

Recurentul a mai arătat că instanțele nu analizează faptul emiterii, de către pârâtă, a unor facturi de plată, la mai bine de 13 de ani de la deconectarea reclamantului de la rețea, falsurile și abuzurile comise de aceasta.

În mod greșit instanța de apel a reținut că termenul de prescripție s-ar fi împlinit anterior sesizării instanței, existența dosarului nr. x/2013 făcând dovada contrară.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 17.09.2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În termen legal, părțile au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate. Recurentul-reclamant a solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare și admiterea recursului. Intimata-pârâtă a arătat că dreptul material la acțiune este prescris, iar în subsidiar, că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, sens în care se impune respingerea recursului.

Analizând recursul formulat, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care se încadrează criticile acestuia, Înalta Curte apreciază asupra caracterului său nefondat.

Recurentul a dedus judecății o acțiune în răspundere civilă delictuală a intimatei-pârâte, pentru acțiunile sale și ale angajaților săi, solicitând obligarea acesteia la plata de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin deteriorarea P.T.A.-ului și pentru șocul pe care i l-a produs la vederea sumei din factura nr. x din 22.05.2009. Faptele reclamate nu au fost cercetate de instanțele de fond, dată fiind reținerea incidenței instituției prescripției extinctive a dreptului la acțiune a reclamantului.

Astfel fiind, cât timp nu se demonstrează caracterul nelegal al soluției adoptate, critica recurentului, de neanalizare de către instanța de fond a falsurilor și abuzurilor comise de pârâtă, nu ar putea fi primită de vreme ce există o justificare legală a acestei pretinse omisiuni.

Cât privește soluția de respingere a acțiunii deduse judecății ca fiind prescrisă, a fost criticată de recurent exclusiv prin invocarea existenței unei cauze de întrerupere/suspendare a cursului prescripției, ce nu ar fi fost luată în seamă de instanțe, dată de existența dosarului penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară.

Atât tribunalul, cât și curtea de apel au stabilit necontestat că, în raport cu faptele reclamate, sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, republicat, privitor la prescripția extinctivă, iar pe baza susținerilor și probelor administrate (adresa intimatei-pârâte ce a fost comunicată reclamantului în anul 2009) au reținut că reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea încă din cursul anului 2009.

Astfel fiind, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit în cursul anului 2012, astfel că, promovarea acțiunii de față abia în anul 2017 apare ca fiind realizată cu mult după împlinirea termenului de prescripție a dreptului la acțiune a reclamantului, ceea ce împiedică cercetarea sa pe fond.

Instanțele au mai statuat și asupra inexistenței niciunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției, această din urmă statuare a lor fiind combătută prin cererea de recurs prin care s-a indicat existența dosarului penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, susținându-se că acesta a fost constituit tocmai ca urmare a demersurilor recurentului de reclamare a faptelor ilicite imputate intimatei, în fața organelor de anchetă penale.

Separat de împrejurarea că acest dosar penal s-a finalizat cu o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, ce a fost menținută prin Rezoluția din 30.01.2014 a Tribunalului Călărași, de respingere a plângerii recurentului, Înalta Curte reține că formarea acestui dosar a avut loc în urma sesizării depuse de parte la Poliția Orașului Fundulea la data de 19.02.2013, așadar la o dată ulterioară reținută necontestat de instanțele de fond ca fiind cea a împlinirii termenului de prescripție extinctivă, respectiv cursul anului 2012.

Or, pentru a se produce efectul întreruptiv ori cel de suspendare a cursului prescripției extinctive, cerința esențială este aceea ca evenimentele invocate ca având o atare relevanță juridică să intervină pe durata curgerii termenului de prescripție, cerință care, cum s-a arătat, nu se verifică în legătură cu elementul indicat de recurent drept cauză întreruptivă ori de suspendare a cursului prescripției.

Astfel fiind, se dovedește ca fiind legale cele statuate de instanțele de fond pe aspectul prescripției și, implicit, ca fiind legală soluția adoptată în baza acestor statuări.

Pentru toate aceste considerente, apreciind ca nefondat recursul declarat, Înalta Curte îl va respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A., domiciliat în București, împotriva Deciziei nr. 387/A din 2 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâta B. SA - UTC Călărași - CRC Lehliu, cu sediul în București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2019.

Procesat de ED