Decizia nr. 20/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei: Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lehliu-Gară la data de 5 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței să oblige pârâta să îl pună în posesie cu diferența de teren nerestituită și la plata daunelor morale de 100.000 euro.

Sentința pronunțată de Judecătoria Lehliu-Gară: Prin Sentința civilă nr. 219 din data de 2 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Judecătoria Lehliu-Gară a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., invocată din oficiu, și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Decizia pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă: Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță a declarat apel reclamantul A., care a fost respins de Tribunalul Călărași, secția civilă, prin Decizia civilă nr. 705 din data de 14 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

Deciziile pronunțate de Curtea de Apel București: Prin Decizia civilă nr. 61R din data de 6 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 705A din data de 14 septembrie 2017 a Tribunalului Călărași, secția civilă. Împotriva Deciziei nr. 61R din data de 6 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a formulat contestație în anulare reclamantul A., cale de atac care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2018 și care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia civilă nr. 268R din data de 6 iunie 2018. Prin Decizia civilă nr. 544 din data de 24 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 268R din data de 6 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 682 din data de 12 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, a respins, ca inadmisibilă, revizuirea formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 544 din data de 24 octombrie 2018 a aceleiași instanțe. Prin Decizia civilă nr. 225R din data de 14 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 682 din data de 12 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2018.

Calea de atac declarată în cauză: Împotriva Deciziei civile nr. 225R din data de 14 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs revizuentul A.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2018.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți: În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că recursul este depus în termen legal, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, întrunește condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., iar părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate. În ceea ce privește criticile formulate prin cererea de recurs, raportorul și-a exprimat opinia în sensul că, în speță, este incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât recurentul-revizuent nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs. La data de 25 octombrie 2019, recurentul-revizuent A. a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză, formulând concluzii de admitere în principiu a recursului. Intimata B. nu a formulat punct de vedere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen la data de 14 ianuarie 2020, fără citarea părților, în vederea pronunțării asupra admisibilității în principiu a recursului, reținându-se și excepția nulității evidențiată prin raportul întocmit în cauză. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Analizând cu prioritate excepția nulității recursului reținută prin raportul vizând admisibilitatea în principiu a căii de atac, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile susținute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, prin cererea de recurs, fără a invoca vreunul dintre motivele de casare prevăzute de lege, recurentul-revizuent a susținut că cererea de revizuire este admisibilă în raport de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut. Or, la termenul de judecată din data de 14 martie 2019, astfel cum s-a consemnat în cuprinsul deciziei recurate, revizuentul a precizat că a învestit instanța cu revizuirea Deciziei civile nr. 682 din data de 12 decembrie 2018, în raport de Hotărârea potrivnică nr. 219 din data de 2 mai 2017 a Judecătoriei Lehliu-Gară, iar curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, curtea de apel a constatat, pe de o parte, că hotărârea atacată cu revizuire nu a fost pronunțată asupra fondului litigiului, iar, pe de altă parte, că s-a invocat existența contrarietății de hotărâri în raport de Sentința nr. 219 din data de 2 mai 2017 pronunțată de Judecătoria Lehliu-Gară în cadrul aceluiași dosar, în ciclul procesual anterior, ceea ce nu poate constitui contrarietate de hotărâri în sensul prevăzut de art. 509 C. proc. civ. Înalta Curte reține că recurentul-revizuent nu a dezvoltat critici care să se grefeze pe raționamentul curții de apel care a determinat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, partea necriticând constatările curții de apel cu privire la condițiile ce se cer a fi îndeplinite pentru a fi admisibilă cererea de revizuire prin care se invocă contrarietatea de hotărâri. Prin urmare, cum susținerile formulate de recurentul-revizuent nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Așa fiind, cum criticile formulate de recurentul-revizuent nu se grefează pe considerentele deciziei recurate, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursul.