ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 15 C. civ. din 8 mai 2018 pronunțată de Curtea de Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către condamnatul A., deținut în Penitenciarul Arad, împotriva Deciziei nr. 36 C. civ. din 24.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2014.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Ploiești a reținut că prin Decizia nr. 36 C. civ. din 24 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2014, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, iar în baza art. 150 și urm. din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, s-a recunoscut Sentința nr. 6 Hv 95/12p din 4 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Gaz - Austria, definitivă la data de 19 februarie 2014, privind condamnarea numitului A., în prezent aflat în Penitenciarul Stein - Austria, la detențiunea pe viață, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- tentativă de omor prev. de art. 15, 75 C. pen. austriac, în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II -a C. pen. austriac, cu corespondent în art. 32,33, art. 47 rap. la art. 188 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5), C. pen. român;

- tâlhărie gravă prev. de art. 142 alin. (1), (14)3 teza a II-a C. pen. austriac în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II -a C. pen. austriac, cu corespondent în art. 47 rap. art. 233 și 234 alin. (1) lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen. român.

În baza art. 154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, s-a adaptat pedeapsa detențiunii pe viață aplicată prin sentința susmenționată, la sancțiunea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea, respectiv la pedeapsa de 30 ani închisoare.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 30 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada detenției preventive de la 25 martie 2012 la 4 martie 2013 și de la această dată la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 30 ani închisoare, conform C. proc. pen. român, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor prev. de art. 15,75 C. pen. austriac, în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II -a C. pen. austriac; cu corespondent în art. 32,33, art. 47 rap. la art. 188 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5), C. pen. român și tâlhărie gravă prev. de art. 141 alin. (1), (14)3 teza a II-a C. pen. austriac în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II -a C. pen. austriac; cu corespondent în art. 47 rap. art. 233 și 234 alin. (1) lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen. român.

S-a dispus comunicarea sentinței organelor prevăzute de art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 modificată.

Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut că prin Ordonanța nr. 8338/II/5/2014 din 3 septembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a transmis acestei instanțe solicitarea autorităților judiciare din Austria, privind recunoașterea și punerea în executare, pe teritoriul României, a sentinței penale de condamnare a cetățeanului român A.

În cuprinsul ordonanței de sesizare se arată că, Republica Austria a solicitat, prin intermediul Ministerului Justiției - Direcția de Drept și Tratate, transferarea cetățeanului român în vederea executării pedepsei detențiunii pe viață, într-un penitenciar din România, condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie gravă și tentativă de omor.

Controlul de regularitate a fost efectuat conform art. 152 din Legea nr. 302/2004, de către Ministerul Justiției care apoi a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Din aceeași ordonanță mai rezultă că, s-au efectuat verificări asupra persoanei condamnate și s-a constatat că: aceasta nu este cercetată pentru aceleași infracțiuni și pe teritoriul țării; se află în prezent în Penitenciarul Stein - Austria, în vederea executării pedepsei detențiunii pe viață aplicată prin sentința penală din data de 19 februarie 2014 a Tribunalului Graz; persoana condamnată este de acord cu transferul de procedură în România.

Au fost atașate ordonanței de sesizare, procesul-verbal, fișă de cazier judiciar a condamnatului A., proces verbal de verificare în baza de date a suspecților sau inculpaților cercetați de autoritățile judiciare române, adresa Ministerului Justiției nr. 65662 din 7 august 2014, fișă de evidență pentru CNP.

Totodată autoritățile judiciare din Austria au înaintat Ministerului Justiției, certificatul conform Deciziei cadru 2008/909/JAI, sentința penală de condamnare și traducerea acesteia în limba română, precum și acordul condamnatului A. privind transferul de procedură.

Examinând actele aflate la dosar, Curtea a constatat că prin adresa din 7 august 2014 Ministerul Justiției - Direcția de Drept Internațional și Cooperare Judiciară a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru a dispune conform art. 10 și art. 153 din Legea nr. 302/2004 asupra cererii de transfer a persoanei condamnate A. pentru executarea pedepsei detențiunii pe viață aplicată de autoritățile din Austria, într-un penitenciar din România.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin adresa nr. x/II/5/2014 a sesizat Curtea de Apel Ploiești pentru a decide asupra cererii, după verificarea în prealabil a condițiilor stabilite de art. 153 din legea specială.

Curtea a constatat că prin Sentința penală nr. 6 Hv 95/12p din 4 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Gaz - Austria, definitivă la data de 19 februarie 2014, cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie gravă și tentativă de omor prev. de art. 142 alin. (1), (14)3 teza a II-a din C. pen. austriac, în calitate de instigator prev. de art. 12 teza a II-a, respectiv prev. de art. 15, 75 C. pen. austriac, în calitate de instigator în sensul art. 12 teza a II-a din același cod.

Din certificatul transmis de autoritățile judiciare din Austria conform Deciziei cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene rezultă că, s-a reținut, în fapt, în sarcina numitului A. că:

"1. Împreună cu B., C. și D. la 25 martie 2012 în colaborare voită și conștientă în calitate de complici nemijlociți, cu violență împotriva unei persoane și folosind o armă - par pentru marcarea marginii drumului pe timp de iarnă cu o lungime de cel puțin 150 cm, cu diametrul de 5 cm și o greutate de cca. 1,3 kg, au sustras de la E. bunuri mobile străine cu intenția ca prin însușirea acestora să se îmbogățească pe nedrept, prin aceea că l-au doborât pe E., care mergea pe bicicletă pe un drum de bicicletă, i-au pulverizat în față un lichid necunoscut, aplicând-i mai multe lovituri cu piciorul și cu pumnul, apoi l-au târât într-un hățiș unde i-au aplicat lovituri puternice cu piciorul la nivelul capului și a trunchiului, lovindu-l cu parul pentru marcarea marginii drumului, i-au scotocit buzunarele jachetei și a pantalonilor luându-i portmoneul cu suma de 120 euro, precum și caseta de bijuterii pe care o avea pe bicicletă, au sustras numeroase obiecte de valoare, ca inele, lănțișoare, brățări, broșe și ceasuri într-o sumă totală de cca. 8000 euro - iar în final C. l-a întors pe E. cu fața în jos, l-a apucat de cap și ținându-i mâna peste nas și gură, l-a apăsat cu fața în pământ, până când E. și-a pierdut cunoștința, în urma cărora E., în urma acestor fapte a suferit vătămări corporale grave care i-au pus viața în pericol (art. 84 alin. (1) C. pen. austriac), anume o serie de fracturi costale bilaterale, fracturi ale apofizelor transverse ale mai multor vertebre lombare, o hemoragie a ficatului, o ruptură a lojei renale stângi, precum și un traumatism cranian.

Conform adresei Ministerului Justiției, Austria este parte a Convenției de Strasbourg din 1983 privind transferarea persoanei condamnate și a Protocolului adițional din 1997 și a transpus Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene.

În ceea ce privește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 153 din Legea nr. 302/2004 republicată și modificată, din verificările efectuate de procuror, Curtea a constatat că: persoana condamnată A. este cetățean român; nu este condamnat ori urmărit penal pentru aceleași fapte pentru care s-a dispus condamnarea de către autoritățile judiciare din Austria și nici pentru alte infracțiuni; nu există nici un motiv de nerecunoaștere ori neexecutare prev. de art. 151 din legea specială, iar în prezent, se află în executarea detențiunii pe viață în Penitenciarul Stein din Austria.

Totodată, autoritățile judiciare din Austria au transmis și acordul persoanei condamnate privind transferul executării pedepsei într-un penitenciar din România.

În ceea ce privește pedeapsa la care a fost condamnat numitul A., Curtea a constatat că pentru aceleași infracțiuni reținute în hotărârea de condamnare de către autoritățile judiciare din Austria, legea penală română nu prevede pedeapsa detențiunii pe viață.

Persoana transferabilă A. a fost condamnat în statul austriac pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tentativă de omor, întrucât la data de 25 martie 20013, B., C. și D., în colaborare conștientă, cu ajutorul unor arme (par de aproximativ 1,5 m, diametru de 5 cm și 1,3 Kg) și prin folosirea violenței l-au lovit pe E., ce se deplasa pe bicicletă, i-au pulverizat spray paralizant și l-au târât într-un hățiș, unde i-au mai aplicat lovituri puternice cu piciorul și parul în cap trunchi, după care i-au sustras portmoneul și mai multe bijuterii în valoare totală de 8000 euro. În urma acestor lovituri și agresiuni persoana vătămată a suferit vătămări corporale care i-au pus viața în pericol (conform art. 84 alin. (1) din C. pen. austriac) respectiv, fracturi costale, vertebre lombare, hemoragie a ficatului, ruptură a lojei renale stângi și traumatism cranian.

S-a reținut că cei trei autori au încercat să-l omoare cu premeditare pe E.

În sarcina numitului A. s-a reținut că, anterior datei de 25 martie 2012 i-a determinat pe cei trei autori la realizarea faptelor descrise prin aceea că, a ales victima, s-a familiarizat cu obișnuințele acesteia, a elaborat planul faptei, a împărțit sarcinile și, înaintea faptei a construit împreună cu D., la locul faptei un perete de vizibilitate din crengi și alte obiecte pentru a putea ascunde cadavrul victimei și a dirijat complicii în ziua faptei.

Conform legislației naționale, aceste fapte penale constituie infracțiunea de instigare la tentativă de omor calificat, prev. de art. 32, 33, 47 rap. la art. 189 alin. (1) lit. a) și d) din C. pen., (cu premeditare și pentru a înlesni ori a ascunde săvârșirea unei alte infracțiuni), respectiv tâlhărie calificată prev. de art. 47 rap. la art. 233 - 234 lit. a) și d) C. pen. (prin folosirea unei arme ori substanțe paralizante, respectiv în timpul nopții).

A observat instanța de judecată, că în procesul de individualizare al pedepsei, autoritățile judiciare din Austria s-au orientat la pedeapsa detențiunii pe viață, astfel că nu se poate analiza acest aspect în procedura recunoașterii și transferării persoanei condamnate, urmând a se da eficiență însă dispozițiilor legale naționale, întrucât art. 154 alin. (6) lit. b) și alin. (8) din Legea nr. 302/2004 rep. și modificată, prevede că instanța de judecată adaptează prin sentință pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent atunci când natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau a regimului, cu pedepsele reglementate de legea română.

Infracțiunea consumată de omor calificat se pedepsește cu detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi, iar tentativa se pedepsește.

Potrivit art. 33 alin. (2) C. pen., tentativa se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracțiunea consumată legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, iar instanța s-ar orienta către aceasta, tentativa se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani.

Infracțiunea de tâlhărie calificată se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

Având în vedere că autoritățile judiciare din statul de condamnare (Austria) s-a orientat la aplicarea pedepsei detențiunii pe viață, Curtea a apreciat că sunt incidente disp. art. 33 alin. (2) teza a II-a din C. pen.

În legătură cu pedepsirea instigatorului, calitate în care a fost condamnat A., disp. art. 47 rap. la art. 49 C. pen. prevede că aceasta se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

O altă constatare a Curții (relevată și în cuprinsul sentinței penale de condamnare a Tribunalului din Graz), este aceea că, potrivit fișei de cazier judiciar, numitul A. a suferit numeroase condamnări anterioare la pedeapsa închisorii, aflându-se în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 41 și 43 alin. (5) C. pen., dar de care statul de condamnare nu a ținut seama, cu motivarea că s-a orientat către pedeapsa detențiunii pe viață iar starea de recidivă nu mai poate atrage vreo agravare a pedepsei.

În concluzie, persoanei condamnate A. îi sunt aplicabile disp. art. 43 alin. (5) din C. pen., deoarece legea română nu prevede pedeapsa detențiunii pe viață pentru infracțiunile susmenționate, ceea ce conduce la o pedeapsă maximă de 30 ani închisoare pentru infracțiunea reținută de autoritățile judiciare din Austria.

Întrucât infracțiunile comise de condamnatul A. au avut loc. anterior intrării în vigoare a noului C. pen. (1 februarie 2014), Curtea a analizat și principiul aplicării legii penale mai favorabile și a constatat că și potrivit C. pen. anterior, persoana condamnată ajunge în concret la aceeași pedeapsă maximă de 30 ani închisoare.

Astfel, infracțiunile comise de persoana condamnată au corespondent în disp. art. 25 rap. la art. 20, 21 alin. (2) teza a II-a și art. 174, 175 lit. a), 176 lit. d) C. pen. anterior, sancționată cu o pedeapsă de la 20 la 25 ani închisoare (art. 21 alin. ( 2), iar prin aplicarea disp. art. 37 lit. b) și art. 39 alin. (4) C. pen. anterior se poate aplica un spor de până la 10 ani închisoare, ceea ce înseamnă o pedeapsă de 35 ani închisoare.

Prin limitarea pedepsei închisorii prev. de art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen. anterior, persoanei condamnate nu i se poate aplica decât o pedeapsă maximă de 30 ani închisoare. În acest fel nu se poate afirma că legea veche este mai favorabilă, deoarece se ajunge, în concret, tot la pedeapsa maximă de 30 ani închisoare.

Având în vedere această pedeapsă maximă ce i se poate aplica condamnatului prin adaptarea pedepsei, conform art. 154 alin. (6) lit. b) și alin. (8) din Legea nr. 302/2004 rep. și modificată, iar autoritățile judiciare ale statului emitent i-au aplicat pedeapsa detențiunii pe viață, Curtea a făcut demersuri pentru a obține punctul de vedere al autorității judiciare din Austria, în sensul dacă, în aceste condiții, își mai mențin cererea de transfer.

Prin adresa nr. x/SM din 3 octombrie 2014 a Ministerul Justiției - Direcția de Drept Internațional și Cooperare Judiciară s-a transmis instanței de judecată răspunsul primit de la autoritatea judiciară din Austria în care se precizează că "nu-și retrage, pentru moment, certificatul cu privire la preluarea executării pedepsei cu detențiunea pe viață aplicată cetățeanului A.". Totodată se mai menționează că Ministerul Federal al Justiției rămâne rezervat cu privire la luarea unei decizi de transfer, întrucât această decizie depinde de durata pedepsei adaptate în România și de dispozițiile legale române cu privire la liberarea condiționată pentru faptele comise.

Reiese din această adresă că procedura de transfer poate continua, iar în ceea ce privește instituția liberării condiționate prevăzută de legislația națională, Curtea a învederat pe această cale autorităților judiciare ale statului emitent că, potrivit art. 100 și urm. din C. pen. liberarea condiționată se poate dispune de instanța de judecată, în cazul pedepsei de peste 20 ani închisoare, după executarea unei fracții de cel puțin trei pătrimi (3/4) și îndeplinirea celorlalte condiții, iar dacă condamnatul are vârsta de peste 60 ani, după executare unei fracții de cel puțin două treimi (2/3) și îndeplinirea celorlalte condiții.

Față de toate aceste aspecte, Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a recunoscut Sentința penală nr. 6 Hv 95/12p din 4 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Gaz - Austria, privind condamnarea numitului A., în prezent aflat în Penitenciarul Stein - Austria, la detențiunea pe viață, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor prev. de art. 15, 75 C. pen. austriac, în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II -a C. pen. austriac, cu corespondent în art. 32, 33, art. 47 rap. la art. 188 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5), C. pen. român și tâlhărie gravă prev. de art. 142 alin. (1), (14)3 teza a II-a C. pen. austriac în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II -a C. pen. austriac, cu corespondent în art. 47 rap. art. 233 și 234 alin. (1) lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen. român.

În baza art. 154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, a adaptat pedeapsa detențiunii pe viață aplicată prin sentința susmenționată, la sancțiunea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea, respectiv la pedeapsa de 30 ani închisoare.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 30 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada detenției preventive de la 25 martie 2012 la 4 martie 2013 și de la această dată la zi.

Totodată, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 30 ani închisoare, conform C. proc. pen. român, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor prev. de art. 15,75 C. pen. austriac, în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II -a C. pen. austriac;

cu corespondent în art. 32, 33, art. 47 rap. la art. 188 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5), C. pen. român și tâlhărie gravă prev. de art. 141 alin. (1), (14)3 teza a II-a C. pen. austriac în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II -a C. pen. austriac; cu corespondent în art. 47 rap. art. 233 și 234 alin. (1) lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen. român.

Împotriva acestei hotărâri condamnatul A. a formulat cerere de revizuire, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele scrise și atașate la dosar, în esență, condamnatul A. a invocat prevederile art. 151 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., art. 393 C. proc. pen., art. 394 lit. a), c) și d) C. proc. pen.

Menționează în continuare că va prezenta acte și probe concrete că nu a participat la infracțiune cu cei 3 autori, nu există nici o dovadă în dosar, nici o declarație dată de cei trei, nici la urmărirea penală și nici pe parcursul procesului.

Arată că există două declarații în care este acuzat că a fost instigat și a pus planul la punct cu o săptămână înainte, dar în ziua infracțiunii, pe data de 25 septembrie 2012, autorul moral este B. împreună cu ceilalți doi, pe cont propriu, au organizat și au comis infracțiunea.

De asemenea, certificatul de condamnare prezentat Curții de Apel Ploiești de către autoritățile austriece este fals din două aspecte: este acuzat că a participat personal și a condus efectiv operațiunea inclusiv că infracțiunea s-a făcut noaptea.

În final, consideră că recunoașterea pedepsei de 30 de ani face obiectul unei revizuiri din partea Justiției Române.

Condamnatul A., în stare de deținere, personal și în prezența apărătorului din oficiu, la termenul de judecată din data de 7 mai 2018, arată că potrivit art. 453, 455, 459 Noul C. pen. revizuirea este o cale de atac împotriva sentințelor prin care s-a soluționat fondul. În cauza de față, potrivit deciziei nr. 36 C. civ. din 24 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, fiind definitivă, urmează a se analiza cererea de revizuire formulată de condamnat și să se dispună în consecință.

În ultimul cuvânt, revizuentul condamnat A., a arătat că acel dosar reprezintă pe ce dovezi se întemeiază prezenta cerere de revizuire și este o minciună că a participat în ziua infracțiunii. Apreciază că nu trebuia să îl judece Curtea de Apel Ploiești pentru că de 50 de ani locuiește în Arad. Arată că este vorba de 30 de ani de închisoare, a fost extrădat de autoritățile străine, i s-a recunoscut sentința din Austria, iar motivele de revizuire reprezintă în opinia sa dovezi. De asemenea, arată că a formulat 4 cereri către autoritățile din Viena și așteaptă răspuns de 2 ani și 8 luni. Condamnarea sa se datorează faptului că timp de 7 luni a fost cercetat de procurorul care a întocmit acest rechizitoriu.

Curtea, analizând cererea de revizuire formulată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, sub toate aspectele, a apreciat că este inadmisibilă reținând că potrivit prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen. în care se enumeră cazurile în care poate fi cerută revizuirea, această cale de atac poate fi formulată condiționat și limitat în următoarele cazuri:

(1) Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

(2) Revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit C. proc. civ.

(3)*) Cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei.

Raportat la cele mai sus menționate, curtea a constatat că cererea de revizuire așa cum a fost formulate și motivate de revizuent, nu se află printre cazurile mai sus și limitativ enumerate, decizia prin care Curtea de Apel Ploiești a recunoscut Sentința penală nr. 6 Hv 95/12p din 4 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Gaz - Austria, nefiind supusă căii de atac a revizuirii.

Împotriva Sentinței penale nr. 15 C. civ. din 8 mai 2018 pronunțată de Curtea de Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat apel revizuentul A.

În susținerea apelului s-a invocat că au fost descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțată în cauză. De asemenea, revizuentul a mai solicitat conversia pedepsei dispuse.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul formulat de revizuentul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Drept urmare, coroborarea acestor dispoziții legale impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația afirmării generice a nelegalității și netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, din conținutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conțin hotărârile judecătorești.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condițiile și în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. pen., singurele în măsură să conducă la o reexaminare a cauzei penale.

Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de revizuire formulată de petent nu îndeplinește condițiile art. 452 C. proc. pen., deoarece nu conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acțiune penală și nepronunțând vreuna din soluțiile prevăzute în art. 396 alin. (1) C. proc. pen., respectiv de condamnarea, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetare a procesului penal.

Hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat vizează recunoașterea unei hotătâri străine și adaptarea pedepsei, sens în care se constată că apelul formulat de revizuent este nefondat.

Pe de altă parte, în ceea ce privește cererea de conversie a pedepsei formulată de revizuentul A. se constată următoarele:

Revizuentul a fost condamnat de autoritățile austriece la detențiunea pe viață pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor prev. de art. 15, 75 C. pen. austriac, în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II -a C. pen. austriac, cu corespondent în art. 32, art. 33, art. 47 rap. la art. 188 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen. român și tâlhărie gravă prevăzută de art. 142 alin. (1), art. 143 teza a II-a C. pen. austriac în calitate de instigator în sensul dispozițiilor art. 12 teza a II -a C. pen. austriac, cu corespondent în art. 47 rap. art. 233 și 234 alin. (1) lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen. român.

Prin Decizia nr. 36 C. civ. din 24 octombrie 2014 Curtea de Apel Ploiești a recunoscut Sentința penală nr. 6 Hv 95/12p din 4 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Gaz - Austria, a adaptat pedeapsa detențiunii pe viață aplicată prin sentința susmenționată, la sancțiunea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea, respectiv la pedeapsa de 30 ani închisoare și a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 30 ani închisoare.

Potrivit art. 189 alin. (2) C. pen. uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, iar tentativa se pedepsește.

De asemenea, potrivit art. 33 alin. (2) C. pen., tentativa se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracțiunea consumată legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, iar instanța s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani închisoare.

Art. 43 alin. (5) C. pen. prevede că dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate (15 - 30 ani închisoare).

Totodată, art. 234 alin. (1) lit. a) și d) C. pen. prevede că tâlhăria calificată se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani, iar art. 49 C. pen. prevede că coautorul, instigatorul și complicele la o infracțiune săvârșită cu intenție se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor .

Astfel, se observă că pentru infracțiunea de tentativă de omor pentru care autoritățile străine au aplicat detențiunea pe viață, legea română impune aplicarea pedepsei de 20 de ani (art. 189 coroborat cu art. 33 alin. (2) C. pen.) a căror limite se majorează cu jumătate, prin reținerea stării de recidivă (art. 43 alin. (5) C. pen.), inculpatul urmând a executa pedeapsa de 30 de ani.

Pentru infracțiunea de instigare la tâlhărie calificată, legea română impune aplicarea pedepsei de 10 ani (art. 47 coroborat cu art. 234 alin. (1) C. pen.) a căror limite se majorează cu jumătate, prin reținerea stării de recidivă (art. 43 alin. (5) C. pen.), inculpatul urmând a executa pedeapsa de 15 de ani.

Prin contopirea pedepselor, conform art. 39 alin. (2) rap. la 60 C. pen., inculpatul ar executa pedeapsa de 35 de ani închisoare (30 de ani pentru tentativă de omor și o treime din pedeapsa de 15 ani pentru instigare la tâlhărie calificată), pedeapsă ce depășește maximul general ce poate fi aplicat potrivit legii române, aceea de 30 de ani închisoare, astfel încât va fi redusă ope legis la acest maxim. Aceeași limită rezultă și din aplicarea legii penale anterioare, mecanismul și calculul aferent fiind riguros explicitate de prima instanță.

Potrivit art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când: durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare (30 ani închisoare).

Astfel, se constată că aplicarea celei mai severe pedepse este justificată și nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate revizuentului A.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 15 C. civ. din 8 mai 2018 pronunțată de Curtea de Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 15 C. civ. din 8 mai 2018 pronunțată de Curtea de Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 06 iunie 2018.

Procesat de GGC - MM