ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 42 din data de 25 mai 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 431 alin. (1) din C. proc. pen. a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A., ns.la data de 28 mai 1943, deținut în Penitenciarul București Rahova împotriva Sentinței penale nr. 33 CC/24 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

S-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 627 RON să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Prahova.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de 100, RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 33 CC/24 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În baza art. 150 și urm. din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, a fost recunoscută Sentința nr. 6 Hv 95/12p din 4.03.2013 pronunțată de Tribunalul Gaz - Austria, definitivă la data de 19 februarie 2014, privind condamnarea numitului A., în prezent aflat în Penitenciarul Stein - Austria, la detențiunea pe viață, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- tentativă de omor prev. de art. 15, 75 din C. pen. austriac, în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II-a din C. pen. austriac, cu corespondent în art. 32,33, art. 47 rap. la art. 188 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5), din C. pen. român;

- tâlhărie gravă prev. de art. 142 alin. (1), art. 143 teza a II-a din C. pen. austriac în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II-a din C. pen. austriac, cu corespondent în art. 47 rap. art. 233 și 234 alin. (1) lit. a) și d) din C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5) din C. pen. român.

În baza art. 154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, a fost adaptată pedeapsa detențiunii pe viață aplicată prin sentința susmenționată, la sancțiunea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea, respectiv la pedeapsa de 30 ani închisoare.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 30 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada detenției preventive de la 25 martie 2012 la 4 martie 2013 și de la această dată la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 30 ani închisoare, conform C. proc. pen. român, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor prev. de art. 15,75 din C. pen. austriac, în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II-a din C. pen. austriac; cu corespondent în art. 32,33, art. 47 rap. la art. 188 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5), din C. pen. român și tâlhărie gravă prev. de art. 141 alin. (1), art. 143 teza a II-a din C. pen. austriac în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II-a din C. pen. austriac; cu corespondent în art. 47 rap. art. 233 și 234 alin. (1) lit. a) și d) din C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5) din C. pen. român.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut că prin adresa din 7 august 2014 Ministerul Justiției - Direcția de Drept Internațional și Cooperare Judiciară a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru a dispune conform art. 10 și art. 153 din Legea nr. 302/2004 asupra cererii de transfer a persoanei condamnate A. pentru executarea pedepsei detențiunii pe viață aplicată de autoritățile din Austria, într-un penitenciar din România.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin adresa nr. x/2014 a sesizat Curtea de Apel Ploiești pentru a decide asupra cererii, după verificarea în prealabil a condițiilor stabilite de art. 153 din legea specială.

Curtea a constatat că prin Sentința penală nr. 6 Hv 95/12p din 4.03.2013 pronunțată de Tribunalul Gaz - Austria, definitivă la data de 19 februarie 2014,cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie gravă și tentativă de omor prev. de art. 142 alin. (1), art. 143 teza a II-a din C. pen. austriac, în calitate de instigator prev. de art. 12 teza a II-a, respectiv prev. de art. 15, 75 din C. pen. austriac, în calitate de instigator în sensul art. 12 teza a II-a din același cod.

Din certificatul transmis de autoritățile judiciare din Austria conform Deciziei Cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene rezultă că, s-a reținut, în fapt, în sarcina numitului A. că:

"1. Împreună cu B., C. și D. la 25 martie 2012 în colaborare voită și conștientă în calitate de complici nemijlociți, cu violență împotriva unei persoane și folosind o armă - par pentru marcarea marginii drumului pe timp de iarnă cu o lungime de cel puțin 150 cm, cu diametrul de 5 cm și o greutate de cca. 1,3 kg, au sustras de la august E. bunuri mobile străine cu intenția ca prin însușirea acestora să se îmbogățească pe nedrept, prin aceea că l-au doborât pe august E., care mergea pe bicicletă pe un drum de bicicletă, i-au pulverizat în față un lichid necunoscut, aplicând-i mai multe lovituri cu piciorul și cu pumnul, apoi l-au târât într-un hățiș unde i-au aplicat lovituri puternice cu piciorul la nivelul capului și a trunchiului, lovindu-l cu parul pentru marcarea marginii drumului, i-au scotocit buzunarele jachetei și a pantalonilor luându-i portmoneul cu suma de 120 euro, precum și caseta de bijuterii pe care o avea pe bicicletă, au sustras numeroase obiecte de valoare, ca inele, lănțișoare, brățări, broșe și ceasuri într-o sumă totală de cca. 8000 euro - iar în final C. l-a întors pe august E. cu fața în jos, l-a apucat de cap și ținându-i mâna peste nas și gură, l-a apăsat cu fața în pământ, până când august E. și-a pierdut cunoștința, în urma cărora august E., în urma acestor fapte a suferit vătămări corporale grave care i-au pus viața în pericol (art. 84 alin. (1) din C. pen. austriac), anume o serie de fracturi de costale bilaterale, fracturi ale apofizelor transverse ale mai multor vertebre lombare, o hemoragie a ficatului, o ruptură a lojei renale stângi, precum și un traumatism cranian.

Conform adresei Ministerului Justiției, Austria este parte a Convenției de Strasbourg din 1983 privind transferarea persoanei condamnate și a Protocolului adițional din 1997 și a transpus Decizia Cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene.

În ceea ce privește condițiile de admisibilitate prev. de art. 153 din Legea nr. 302/2004 republicată și modificată, din verificările efectuate de procuror, Curtea a constatat că persoana condamnată A. este cetățean român; nu este condamnat ori urmărit penal pentru aceleași fapte pentru care s-a dispus condamnarea de către autoritățile judiciare din Austria și nici pentru alte infracțiuni; nu există niciun motiv de nerecunoaștere ori neexecutare prev. de art. 151 din legea specială, iar în prezent, se află în executarea detențiunii pe viață în Penitenciarul Stein din Austria.

Totodată, autoritățile judiciare din Austria au transmis și acordul persoanei condamnate privind transferul executării pedepsei într-un penitenciar din România.

În ceea ce privește pedeapsa la care a fost condamnat numitul A., Curtea a constatat că pentru aceleași infracțiuni reținute în hotărârea de condamnare de către autoritățile judiciare din Austria, legea penală română nu prevede pedeapsa detențiunii pe viață.

Persoana transferabilă A. a fost condamnat în statul austriac pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tentativă de omor, întrucât la data de 25 martie 2013, B., C. și D., în colaborare conștientă, cu ajutorul unor arme (par de aproximativ 1,5 m, diametru de 5 cm și 1,3 Kg) și prin folosirea violenței l-au lovit pe august E., ce se deplasa pe bicicletă, i-au pulverizat spray paralizant și l-au târât într-un hățiș, unde i-au mai aplicat lovituri puternice cu piciorul și parul în cap trunchi, după care i-au sustras portmoneul și mai multe bijuterii în valoare totală de 8000 euro. În urma acestor lovituri și agresiuni persoana vătămată a suferit vătămări corporale care i-au pus viața în pericol (conform art. 84 alin. (1) din C. pen. austriac) respectiv, fracturi costale, vertebre lombare, hemoragie a ficatului, ruptură a lojei renale stângi și traumatism cranian.

S-a reținut că cei trei autori au încercat să-l omoare cu premeditare pe august E..

În sarcina numitului A. s-a reținut că, anterior datei de 25 martie 2012 i-a determinat pe cei trei autori la realizarea faptelor descrise prin aceea că, a ales victima, s-a familiarizat cu obișnuințele acesteia, a elaborat planul faptei, a împărțit sarcinile și, înaintea faptei a construit împreună cu D., la locul faptei un perete de vizibilitate din crengi și alte obiecte pentru a putea ascunde cadavrul victimei și a dirijat complicii în ziua faptei.

Conform legislației naționale, aceste fapte penale constituie infracțiunea de instigare la tentativă de omor calificat, prev. de art. 32, 33, 47 rap. la art. 189 alin. (1) lit. a) și d) din C. pen., (cu premeditare și pentru a înlesni ori a ascunde săvârșirea unei alte infracțiuni), respectiv tâlhărie calificată prev. de art. 47 rap. la art. 233 - 234 lit. a) și d) din C. pen. (prin folosirea unei arme ori substanțe paralizante, respectiv în timpul nopții).

Instanța de judecată a observat că în procesul de individualizare al pedepsei, autoritățile judiciare din Austria s-au orientat la pedeapsa detențiunii pe viață, astfel că nu se poate analiza acest aspect în procedura recunoașterii și transferării persoanei condamnate, urmând a se da eficiență, însă, dispozițiilor legale naționale, întrucât art. 154 alin. (6) lit. b) și alin. (8) din Legea 302/2004 rep. și modificată, prevede că instanța de judecată adaptează prin sentință pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent atunci când natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau a regimului, cu pedepsele reglementate de legea română.

Infracțiunea consumată de omor calificat se pedepsește cu detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi, iar tentativa se pedepsește.

Potrivit art. 33 alin. (2) din C. pen., tentativa se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracțiunea consumată legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, iar instanța s-ar orienta către aceasta, tentativa se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani.

Infracțiunea de tâlhărie calificată se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

Având în vedere că autoritățile judiciare din statul de condamnare (Austria) s-a orientat la aplicarea pedepsei detențiunii pe viață, Curtea a apreciat că sunt incidente disp. art. 33 alin. (2) teza a II-a din C. pen.

În legătură cu pedepsirea instigatorului, calitate în care a fost condamnat A., disp. art. 47 rap. la art. 49 din C. pen. prevede că aceasta se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

O altă constatare a Curții (relevată și în cuprinsul Sentinței penale de condamnare a Tribunalului din Graz), este aceea că, potrivit fișei de cazier judiciar, numitul A. a suferit numeroase condamnări anterioare la pedeapsa închisorii, aflându-se în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 41 și 43 alin. (5) din C. pen., dar de care statul de condamnare nu a ținut seama, cu motivarea că s-a orientat către pedeapsa detențiunii pe viață, iar starea de recidivă nu mai poate atrage vreo agravare a pedepsei.

În concluzie, persoanei condamnate A. îi sunt aplicabile disp. art. 43 alin. (5) din C. pen., deoarece legea română nu prevede pedeapsa detențiunii pe viață pentru infracțiunile susmenționate, ceea ce conduce la o pedeapsă maximă de 30 ani închisoare pentru infracțiunea reținută de autoritățile judiciare din Austria.

Întrucât, infracțiunile comise de condamnatul A. au avut loc anterior intrării în vigoare a noului C. pen. (1 februarie 2014), Curtea a analizat și principiul aplicării legii penale mai favorabile și va constata că și potrivit C. pen. anterior, persoana condamnată ajunge în concret la aceeași pedeapsă maximă de 30 ani închisoare.

Astfel, infracțiunile comise de persoana condamnată au corespondent în disp. art. 25 rap. la art. 20, 21 alin. (2) teza a II-a și art. 174, 175 lit. a), 176 lit. d) din C. pen. anterior, sancționată cu o pedeapsă de la 20 la 25 ani închisoare (art. 21 alin. (2), iar prin aplicarea disp. art. 37 lit. b) și art. 39 alin. (4) din C. pen. anterior se poate aplica un spor de până la 10 ani închisoare, ceea ce înseamnă o pedeapsă de 35 ani închisoare.

Prin limitarea pedepsei închisorii prev. de art. 53 pct. 1 lit. b) din C. pen. anterior, persoanei condamnate nu i se poate aplica decât o pedeapsă maximă de 30 ani închisoare. În acest fel nu se poate afirma că legea veche este mai favorabilă, deoarece se ajunge, în concret, tot la pedeapsa maximă de 30 ani închisoare.

Având în vedere această pedeapsă maximă ce i se poate aplica condamnatului prin adaptarea pedepsei, conform art. 154 alin. (6) lit. b) și alin. (8) din Legea 302/2004 rep. și modificată, iar autoritățile judiciare ale statului emitent i-au aplicat pedeapsa detențiunii pe viață, Curtea a făcut demersuri pentru a obține punctul de vedere al autorității judiciare din Austria, în sensul dacă, în aceste condiții, își mai mențin cererea de transfer.

Prin adresa nr. x/03 octombrie 2014 a Ministerul Justiției - Direcția de Drept Internațional și Cooperare Judiciară s-a transmis instanței de judecată răspunsul primit de la autoritatea judiciară din Austria în care se precizează că "nu-și retrage, pentru moment, certificatul cu privire la preluarea executării pedepsei cu detențiunea pe viață aplicată cetățeanului A.". Totodată s-a mai menționat că Ministerul Federal al Justiției rămâne rezervat cu privire la luarea unei decizi de transfer, întrucât această decizie depinde de durata pedepsei adaptate în România și de dispozițiile legale române cu privire la liberarea condiționată pentru faptele comise.

A reieșit din această adresă că procedura de transfer poate continua, iar în ceea ce privește instituția liberării condiționate prevăzută de legislația națională, Curtea a învederat pe această cale autorităților judiciare ale statului emitent că, potrivit art. 100 și urm. din C. pen., liberarea condiționată se poate dispune de instanța de judecată, în cazul pedepsei de peste 20 ani închisoare, după executarea unei fracții de cel puțin trei pătrimi (3/4) și îndeplinirea celorlalte condiții, iar dacă condamnatul are vârsta de peste 60 ani, după executare unei fracții de cel puțin două treimi (2/3) și îndeplinirea celorlalte condiții.

La data de 26 februarie 2020 pe rolul Curții de Apel Ploiești a fost înregistrată contestația în anulare formulată de către condamnatul A. prin care acesta susține că soluționarea cauzei încalcă drepturile omului, autoritățile austriece producând falsuri prin prezentarea certificatului autorităților române.

Verificând actele și lucrările cauzei prin raportare la condițiile de admisibilitate în principiu reglementate de lege pentru admisibilitatea contestației în anulare, Curtea a reținut în esență că, potrivit art. 431 din C. proc. pen.:

"Instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, cu citarea părților și cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică examinarea admisibilității în principiu.

Instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate."

Potrivit art. 426 din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

- când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

- când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

- când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

- când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

- când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

- când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

- când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

- când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibila;

- când împotriva unei persoane s-au pronunțat doua hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Din coroborarea dispozițiilor art. 431 cu cele ale art. 426, art. 427 și art. 428 din C. proc. pen. rezultă ca admiterea în principiu a contestației în anulare presupune ca cererea de contestație în anulare să cuprindă cazurile de contestație și motivele aduse în sprijinul acestora (art. 427 alin. (2) art. 431 din C. proc. pen.).

În cauză, contestatorul nu a arătat care este cazul de contestație pe care înțelege să îl invoce, motivele prezentate în cuprinsul cererii făcând imposibilă încadrarea contestației în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

De altfel, fiind o contestație în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțată în primă instanță, nu ar putea fi incidente decât cazurile prevăzute de art. 426 lit. e) din C. proc. pen. - când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal și art. 426 lit. i) din C. proc. pen. - când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, toate celelalte cazuri vizând judecarea cauzei în apel.

Or, invocarea împrejurării că autoritățile austriece au produs falsuri în înscrisurile comunicate autorităților române nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, motiv pentru care Curtea a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 33 CC/24 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

II. Împotriva Sentinței penale sus-menționate a formulat apel contestatorul A., reiterând criticile invocate în cererea inițială.

Examinând apelul declarat de contestatorul A. prin prisma textelor legale incidente și a motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate de apelant contestator și din oficiu, Înalta Curte constată că, așa după cum și prima instanță a reținut, contestatorul nu a arătat care este cazul de contestație pe care înțelege să îl invoce, motivele prezentate în cuprinsul cererii făcând imposibilă încadrarea contestației în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. Această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătorești definitive și se promovează în condițiile procedurale reglementate expres în art. 426 - art. 432 din C. proc. pen., care sunt mult mai stricte decât în cazul căilor ordinare de atac (cât privește titularii, termenul de introducere, cazurile de contestație în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susținerea lor etc.), tocmai în considerarea caracterului acestei instituții juridice, determinat de faptul că, prin formularea contestației în anulare, se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă care își produce deja efectele.

După admiterea în principiu a contestației în anulare, dezbaterea contestației în anulare nu se poate cantona decât la cazurile de contestație care au fost invocate în cererea inițială și care au trecut prin filtrul admisibilității în principiu.

Contestatorul A. nu a indicat niciunul dintre cazurile prev. de art. 426 din C. proc. pen. pe care și-a întemeiat contestația în anulare, iar motivele invocate, respectiv că autoritățile austriece au produs falsuri în înscrisurile comunicate autorităților române nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

În atare situație, în deplin acord cu motivarea instanței de fond,Înalta Curte reține că motivul invocat excede dispoziției cazurilor de contestație în anulare prevăzute strict și limitativ de art. 426 din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva Sentinței penale nr. 42 din data de 25 mai 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A., împotriva Sentinței penale nr. 42, din data de 25 mai 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelantul A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 octombrie 2020.

GGG - CL