ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5180/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc A.M. la 16 august 2012, creditoarea SC G.A. SA a solicitat

executarea silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de

credit din 28 ianuarie 2008, împotriva debitoarei A.N., cu domiciliul în com.

Ciochina, Jud. Ialomița.

Cererea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 371

1

C. proc. civ.

Judecătoria Suceava,

la care cererea executorului judecătoresc M.A. de încuviințare a executării

silite a fost înregistrată la 26 iulie 2013, a invocat din oficiu, la termenul din 30 iulie 2013, excepția necompetenței teritoriale.

Prin Sentința civilă nr.

4270 din 30 iulie 2013, Judecătoria Suceava a admis excepția invocată din

oficiu și a declinat competența soluționării cererii de încuviințare a

executării silite, în favoarea Judecătoriei Sect. 5 București.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Judecătoria Suceava a reținut că, potrivit dispozițiilor art.

665 C. proc. civ., competența soluționării cererii revine instanței de

executare, respectiv judecătoriei în circumscripția căreia se află biroul

executorului judecătoresc care face executarea, în speță Judecătoria sect. 5,

pe raza căreia se află sediul Biroului Executorului Judecătoresc M.A.

Judecătoria

Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, prin Sentința civilă nr. 7040 din

27 august 2013, a admis excepția de necompetență teritorială invocată din

oficiu, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Suceava și, constatând

ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe, a suspendat din

oficiu orice acte de procedură și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Judecătoria Sect. 5

București a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc.

civ. din 1865, existând o prezumție rezonabilă privind locul în care urmează a

se efectua executarea, prezumție ce izvorăște din însăși voința părții, în

virtutea principiului disponibilității.

Investită cu

soluționarea conflictului negativ de competență la 8

octombrie 2013, Curtea va constata că, în speță, competența

soluționării cererii revine Judecătoriei Slobozia, pentru considerentele ce

succed:

În temeiul titlului

executoriu reprezentat de contractul de credit încheiat de debitoarea A.N., la

28 ianuarie 2008, cu SC C.E.C. SA – Sucursala Mun. București – A.P.,

creditoarea SC G.A. SA a formulat cerere de declanșare a procedurii executării

silite împotriva debitoarei, cerere înregistrată din 16 august 2012, urmare

căreia s-a constituit pe rolul executorului judecătoresc A.M. Dosarul de executare

nr. 2554/2012.

În cadrul acestui

dosar de executare, la data de 26 iulie 2013, executorul a solicitat

Judecătoriei Suceava încuviințarea executării silite, în temeiul titlului

menționat.

În raport de situația

de fapt expusă, litigiul este guvernat de dispozițiile vechiului C. proc. civ.,

având în vedere prevederile art. 25 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit

cu care „procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute

sub legea veche, rămân supuse acelei legi”.

Prin urmare, în speță

sunt aplicabile dispozițiile art. 373, potrivit cărora competența soluționării

cererii de încuviințare a executării silite revine instanței de executare,

respectiv judecătoriei în circumscripția căreia se va face executarea.

Față de împrejurarea

că domiciliul debitoarei A.N. se află în com. Ciochina, Jud. Ialomița și s-a

solicitat executarea silită în toate formele prevăzute de lege, până la

realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, Curtea va constata că

aceasta (executare silită) poate avea ca obiect bunurile mobile sau imobile,

fructele neculese, sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile

încorporate datorate debitorului de o a treia persoană.

Întrucât cererea de

încuviințare a executării silite nu a cuprins elemente exprese pentru

identificarea formelor de executare pentru care s-a cerut încuviințarea,

singurul criteriu determinant în stabilirea competenței îl reprezintă

domiciliul debitorului, unde se presupune, în mod rezonabil, că se află

bunurile debitorului.

Curtea va constata,

astfel, că deși conflictul negativ de competență s-a ivit între Judecătoria

Suceava și Judecătoria Sector 5 București, stabilirea competenței în favoarea

uneia dintre aceste instanțe ar fi o soluție formală întrucât niciuna nu este

competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite, având în

vedere că există o prezumție rezonabilă în sensul că locul unde urmează să se

efectueze executarea este domiciliul debitoarei, aflat în circumscripția

teritorială a Judecătoriei Slobozia.

Se va reține, astfel,

că locul executării nu poate fi ales în mod discreționar de creditor, cu

motivarea că funcționează principiul disponibilității, întrucât aceasta ar

putea conduce la lipsirea debitorului de posibilitatea de a-și formula

apărările și, în consecință, de garanțiile dreptului la un proces echitabil,

față de distanța mare între localitatea sa de domiciliu și sediul instanței la

care s-a înregistrat inițial cererea de executare silită.

Pentru aceste

considerente, urmează ca Înalta Curte, în temeiul art. 22 C. proc. civ., să

stabilească competența soluționării cererii de încuviințare a executării silite

în favoarea Judecătoriei Slobozia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2013.